Mircea ELIADE La Tiganci

Consideratii teoretice preliminare inainte de a vorbi despre problema enuntata in titlul acestei incercari de hermeneutica literara, consideram ca e necesara, din motive derivate direct din intentionalitatea euristica a cartii de fata, sa consemnam, succint, cateva repere teoretice privind relatia text-interpretare, desprinse din lucrarile mai noi de hermeneutica si epistemologie a cercetarii din perspectiva semiotica. Ne vom folosi, indeosebi, in acest demers preliminar, de lucrarea fundamentala a lui Umberto Eco, Limitele interpretarii (1990), care permite sincronizarea cititorilor cu ultimele noutati din teoria critica actuala.

Pentru ca se discuta frecvent despre deschiderea operei literare spre o infinitate de posibilitati interpretative, idee tratata pe larg de Eco in una din cele mai citate carti ale sale, Opera deschisa (1962) si, mai ales, pentru ca au aparut si continua sa apara demersuri interpretative care par a nu avea suporturi in textul comentat, se pune, in mod firesc, intrebarea daca ideea semiozei (analizeI) nelimitate, infinite, a unui text e, cu adevarat, valida. Problema 1-a preocupat, evident, si pe U. Eco, in anii din urma, de dupa aparitia cartii Opera deschisa, care a suscitat vii reactii in randul specialistilor. Raspunsul sau nuantat la aceasta intrebare il gasim in recenta lucrare, Limitele interpretarii (tradusa in limba romana de Stefania Mincu si Daniela Bucsa si publicata la Editura Pontica, in 1996).

Eco opereaza mai multe distinctii terminologice, menite sa atenueze ideea infinitei semioze a textului literar si sa instituie o pozitie mai echilibrata, aceea a varietatii interpretarilor. Mai intai, sa retinem o plastica definire a textului ca o masina conceputa pentru a suscita interpretari" (p. 140); ca o strategie lingvistica in act" ; ca matrice a unor pertinente posibile" (p. 155). Comentand, sumar, definitia, putem spune ca textul contine, in matricea lui, elemente care orienteaza, mai mult sau mai putin explicit, interpretarile ce i se pot da, ceea ce ar justifica varietatea (multiplicitateA), nu insa si infinitatea lor. Nuantand conceptul de text, Eco mai foloseste sintagma sinonimica de strategie textuala", ca obiect lingvistic pe care Cititorul--model il are sub ochi (p. 139), si notiunea de idiolect (sintagma strategie textuala" nefiind altceva decat o retraducere mai articulata a notiunii de idiolect" - p. 144). Deci textul literar este un idiolect (obiect lingvistic, matricE), programat pentru a suscita interpretari pertinente. E de consemnat, apoi, opozitia lui Eco fata de ideea ca existenta (adevaruL) operei ar consta din sirul istoric al lecturilor ei, idee cu o destul de raspandita audienta. Retinem, in continuare, distinctia intre analiza

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.