Personalitate complexa a culturii romane, Mircea Eliade transcende, prin creatie si semnificatii, spatiul romanesc, integrandu-se in Panteonul valorilor universale.
Integrat in curentul gandirist, membru al Societatii Criterion", discipol al filosofului Nae
Ionescu, Eliade apartine unei generatii de elita a culturii interbelice, din care mai faceau parte Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu, Petre Tutea, Mircea Vulcanescu etc.
Viziunea sa impleteste intr-o sinteza originala idei ortodoxiste autohtone, credinte populare, mituri orientale - toate filtrate prin rigoarea si cultura vasta din domenii diferite : filosofie, mitologie, religie, folclor, antropologie, arta.
Concepte esentiale pentru a intelege labirintul operelor sale literare sau stiintifice sunt:
- dialectica sacru - profan (sacrul este integrat profanului, o intalnire neasteptata cu ceea ce ne mantuieste, dand sens existentei noastre" ; hierofania este forma de manifestare a sacrului in profan;
- mitul definit ca istorie sacra" ce prezinta un eveniment care a avut loc intr-un timp primordial, timp fabulos al inceputurilor" ; acesta furnizeaza modele pentru conditia umana", confera semnificatii si valori existentei noastre;
- coincidenta contrariilor (coincidentia oppositoruM) - principiu mitico-magic prin care se sugereaza unitatea universala, Marele Tot", yin si yang", termeni preluati din filosofia indiana care accentueaza corelatiile spirit/materie, timp/spatiu, sacru/ profan (de aici si posibilitatea iesirii din timp si spatiu, tema literara valorificata in nuvele si povestirI). Scriitorul noteaza: Orice act religios, cat ar fi de primitiv (ritual, adorare, liturghiE), este o incercare de refacere a unitatii cosmice si de reintegrare a omului" ;
- mitul eternei reintoarceri, frecvent in majoritatea mitologiilor, surprinde spirala evolutiei universului de la cosmogonie, devenire la degradare periodica, distrugere si refacere succesiva intr-o alta structura;
- fantasticul - categorie estetica prin care epica surprinde iesirea din banalitatea cotidiana, intalnirea cu sacrul, cu neobisnuitul, rasturnarea perceptiilor si a reperelor acceptate de legile naturale.
Opere reprezentative : Aspecte ale mitului, Sacru si profan, De la Zamolxis la Genghis-Han, Tratat de istorie a religiilor, Istoria credintelor si ideilor religioase (3 volumE).
Proza literara: Isabel si apele diavolului (1930),
Maitreyi (1933), intoarcerea din Rai (1934), Santier (1935), Domnisoara Cristina (1936), Sarpele (1937), Secretul doctorului Honigberger (1940),
Noaptea de Sanziene (1955), Nuvele (1963), Pe strada Mantuleasa (1969), in curte la Dionis (1978), Nouasprezece trandafiri, Memorii (1980).
Nuvela La tiganci, scrisa in 1959 si publicata in 1962 in revista Destin, inclusa apoi in volumul La tiganci si alte povestiri, ilustreaza cristalizarea unui nou tip de fantastic si ambiguizarea granitelor dintre sacru si profan, dintre real si ireal.
Studiul realizat de criticul Sorin Alexandrescu asupra compozitiei si semnificatiilor textului a ramas de referinta prin explorarea atenta a naratiunii si a sensurilor integrate in straturile epice.
Riguros construita, nuvela contine opt episoade, despartite grafic, simetric organizate prin alternanta planurilor real - ireal. inlantuirea acestora urmeaza schema:
I - in tramvai real
II - la tiganci III - cele trei femei IV - la tiganci, visul ireal
V - in tramvai, la familia Voitinovici VI - acasa VII - pe drum, in birja real (modificaT)
VIII - la tiganci, plecarea finala ireal
Secventa I prezinta calatoria profesorului Gavrilescu spre casa, caldura incinsa si inabusitoare", obsesia colonelului Lawrence si a aventurilor sale in Arabia, uruitul monoton al tramvaiului in relatie cu rutina zilnica. Locul numit la tiganci", considerat o rusine" de un calator, ii pare fascinant protagonistului prin umbra nucilor batrani. Se sugereaza firea de artist" a profesorului de pian, care ar fi putut avea o cariera muzicala, dar a sfarsit prin a da meditatii care l-au obosit si i-au dat sentimentul ratarii. isi aminteste ca si-a uitat servieta cu partiturile la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici. Coboara din tramvai cu intentia de a se intoarce, se simte obosit, irosit", isi aminteste de tinerete, de studentia de la Charlottenburg, prezentul si trecutul se amesteca. Aude tramvaiul trecand pe langa el, il saluta lung cu palaria" si exclama: Prea tarziu! ". Faptele consumate rapid la suprafata textului sunt dublate in stratul epic de alte semnificatii.
Epicul dublu presupune evolutia in planuri diferite, coerentei literalului (relatarea unei discutii in tramvaI) i se adauga o coerenta secunda, autonoma si decodabila separat" (S. AlexandrescU). in plan secund, se remarca semnificatia gesturilor politicoase, obsesiile personajului, locvacitatea, tendinta spre confesiune, amintirile, mirajul casei tigancilor. Banalul, cotidianul sunt respinse sub atractia unei lumi misterioase, unde il intampina o neasteptata, nefireasca racoare".
Secventele II, III si IV se deruleaza in locul numit la tiganci", in plan ireal, dominat de confuzie si ambiguitate, sugerand treptat initierea eroului pentru moarte. Este intampinat de o fata tanara, frumoasa si foarte oachesa", iar o batrana ce vegheaza intrarea il pune sa-si aleaga o fata dintre o tiganca, o grecoaica, o ovreica". Eroul socoteste totul in contravaloarea lectiilor de pian si se confeseaza ca idealul sau a fost arta pura". Ceasul petrecut are alte dimensiuni aici (nu e graba [] avem timp"). Starea de deruta se accentueaza, rateaza alegerea fetelor, pare in transa, traind emotia si frica. Gavrilescu se apara prin cuvinte si confesiune, vorbeste de un vis de poet", de pasiunea pentru Hildegard, iubita din tinerete. Neghicind tiganca, nu trece de prima proba initiatica si este prins in dansul halucinant al fetelor (ca intr-o hora de iele"), dupa care isi pierde cunostinta. Starea de vis, detasarea de sine, poate fi o prima treapta initiatica.
Urmeaza ratacirea printre paravane cu saluri si broderii, obiectele fiind reflectate in oglinzi inselatoare. Starea de euforie este un fior cald in tot trupul", visul se amesteca cu realitatea, trecutul cu prezentul. Fetele realizeaza ca revenirea lui constanta spre real (tineretea, arta, muzicA) reprezinta o piedica in initierea spirituala (s-a incurcat din nou", n-o sa mai stie cum sa iasa"). Promisiunea pentru ghicirea tigancii era plimbarea prin toate odaile, ar fi fost foarte frumos", o forma de cunoastere a absolutului prin joc. Dar Gavrilescu se refugiaza in singuratatea sa si in muzica pianului, se rataceste printre paravane, se simte infasurat intr-o draperie, sufocat si desprins de lumea din jur (sunetele pareau inecate in pasla"). Totusi, el ia act aici de existenta misterului. in subtextul epicii, ingropate in text, se regasesc motive si semnificatii mitice importante :
- mitul labirintului (ratacirea in bordeiul tigancilor, spatiu initiatic catre moarte, drumul spre centrul sineluI);
- baba este Cerberul care cere vama la trecerea spre lumea de dincolo, magiciana stapana peste timp si spatiu ;
- fetele sunt ielele (despre care legenda spune ca aduc moartea pentru cine le vede dansanD), preotese, vestale care oficiau ritualul mortii in templele antice sau Parcele (semn al destinului, al ursiteI);
- frecventa cifrei trei (cele trei fete, ora intamplarilor enigmaticE), cifra cu puteri magice;
- visul - ca prima treapta a initierii, trecerea de la viata la moarte este imperceptibila, stare nelamurita (Visul, placerea, experientele lui Gavrilescu in bordei constituie anticamera mortii." - Eugen SimioN);
- draperia = giulgiul, viziune a mortii, dar si cosmarul traversarii materiei, teroare de obiecte.
Secventele V, VI, VII marcheaza o revenire in planul real. Iesind de la tiganci, auzind uruitul tramvaiului, obsedat de timpul real, Gavrilescu reintra in lumea de dincoace", la fel de monotona si obositoare. Aceleasi obsesii, confesiunile, caldura, calatoria spre casa Voitinovici. Aici constata ca familia se mutase de opt ani in provincie. in tramvai constata ca bancnota pe care o da taxatorului se schimbase de un an, oboseala il copleseste. Ajuns acasa, descopera ca acolo locuieste altcineva, iar sotia sa, Elsa, plecase de mult timp in Germania, dupa ce a disparut Gavrilescu. La toamna se implinesc 12 ani".
Personajul urca intr-o birja si, parcurgand un decor nocturn, misterios, hipnotic prin mirosul de regina-noptii, se intoarce la tiganci, adus de un fost dricar", simbol transparent al luntrasului Caron ce duce dincolo" sufletele mortilor. Trece ca intr-un ceremonial prin dreptul bisericii si ajunge la tiganci, singurul loc al raspunsurilor.
Ultima secventa este o reintrare in planul ireal. Initierea continua la un alt nivel, este trimis spre usa a saptea unde, epuizat si confuz, o gaseste pe Hildegard si simte un parfum uitat" al trecutului. incearca sa-i explice de ce iubirea a fost invinsa de considerente materiale (daca as fi avut ceva bani"), apoi o urmeaza, desi incearca sa se mai agate de real (ah, palaria [] si da sa se intoarca"). Teama, ezitarea, neintelegerea raman constante ale personajului care a ratat in viata, in iubire, in arta si chiar in moarte.
Pornesc amandoi, condusi de acelasi birjar spre padure, pe drumul al mai lung" ; timpul are si acum alte dimensiuni (mana incet. Nu ne grabim", spune eA). Gavrilescu resimte starea de visare, repetitie atenuata a mortii, forma de accedere in lumea spirituala, iar finalul inchide nuvela prin sublinierea: Toti visam (). Asa incepe. Ca intr-un vis".
Personajul este omul obisnuit, confruntat cu iminenta mortii, cu straniul si neobisnuitul. El intra in labirint, unde contrastele coexista - viata si moarte, placere si esec, real si ideal -, in timp ce textul aluneca ludic spre o densitate de simboluri si motive mitice. Desi este marcat de aspiratia spre absolutul artei, al muzicii si are nostalgia iubirii pierdute, Gavrilescu nu intra in sfera tragicului. Nu are nici forta necesara (este obosit, istoviT), nici curajul (frica il copleseste mereU), nici implinirea erotica sau artistica necesara. El devine anxios, tinde spre lumea banala, monotona din care a venit si refuza sa ia act de tragicul existentei sau de ritualul misterios al initierii.
Eroul ar putea avea ceva din miticul Orfeu - este muzician, si-a pierdut iubita, rataceste in lumea de dincolo", spre centrul esoteric, misterios al bordeiului, traieste durerea prin muzica, trebuie sa respecte conditiile lui Hades (ghicitul, probelE).
Gavrilescu resimte insa totul ca pe o farsa, ca un joc din care trebuie sa iasa. E. Simion considera ca, in termeni existentialisti, Gavrilescu refuza sa ia act de conditia lui, refuza sa-si asume destinul tragic". Fara a fi prin aceasta mai putin tragic, in destinul omului simplu, esuat in visele lui, se descopera o realitate spirituala profunda.
