Ce este, in fond, teoria in jurul literaturii fantastice daca nu o razvratire" a omului rational, un reflex de aparare al mintii aflate sub semnul criteriilor traditionale ale logicei? Orice deviatie de la principiile stabile produce uimire. in cazul literaturii, aceste reguli au fost consolidate, la drept vorbind, nu de scrierile epocilor succesive, ci de viata curenta. Ca oameni comuni, admitem fantasticul numai in masura in care suntem in stare sa-l definim ca atare, sa-l desprindem de ceea ce ni se pare normal! O data clasificat, fantasticul devine inteligibil si practicabil, lata, in legatura cu facerea lumii au fost configurate, in folclor, nenumarate versuri: La
inceput Dumnezeu umbla prin vazduh cu o trasura de foc. Nu se stie din ce s-a iscat un foc urias si
Dumnezeu a scuipat sa-l stinga. Saliva lui a devenit
apa marilor si oceanelor. Apoi Dumnezeu mai face 4 pesti si pune pe spinarea lor cate o bucata de pamant: cand se misca acestia, e cutremur de pamant." in alta varianta pamantul a fost facut de broasca la porunca lui Dumnezeu, in alta albina e cea care onduleaza suprafata terestra. Textele sunt valabile" ca legende, asezate in clasa lor, fara vreo legatura cu teoriile cosmogonice, naive ca la presocratici, ori riguroase ca la Immanuel Kant, P. Laplace, O. I. Schmidt. Legendele sunt primite ca metafore, teoriile despre nasterea sferelor ca adevaruri ale stiintei. intre literatura fantastica si cea nefantastica" diferenta e similara, dar situata pe trepte diferite. Caci si intr-un caz si in altul opereaza imaginatia, iar o literatura eminamente nefantastica nu exista. Basmul - preciza G. Calinescu - este o opera de creatie literara, cu o geneza speciala, o oglindire in orice caz a vietii in moduri fabuloase." Criticul scria ca in basm intalnim mitologie, etica, observatie morala si - ceea ce ar parea mai ciudat - stiinta. R. Callois defineste basmul prin confruntarea cu povestirea fantastica: Basmul se petrece intr-o lume unde minunea este un lucru obisnuit, iar magia e lege". in schimb, in fantastic, supranaturalul apare ca o spartura in coerenta universalului". in povestirea fantastica miracolul devine o agresiune, o amenintare". Departajarea e patrunzatoare, insa fenomenul literar concret are o esenta mai adanca. Opera e receptata prin lectura libera (priza directa), nu prin reguli prestabilite. De ce in basm minunea e la ea acasa? Deosebirea fundamentala dintre, sa spunem, Balaurul cel cu sapte capete (IspirescU) si povestirea lui Mircea Eliade Domnisoara Christina e de atmosfera, de intentii artistice, de mijloace. Una e sa scrii, chiar in primele randuri: A fost odata ca niciodata, a fost un imparat care" si alta sa debutezi astfel: inainte de a ajunge in sufragerie, Sanda il opri, apucandu-i bratul. Era cel dintai gest familiar pe care il facea in aceste trei zile de cand se aflau impreuna la Z." in basm, metoda" apare divulgata din capul locului. Realist ca opera de arta, basmul isi revendica o realitate pe care insa o submineaza prin deviatii: aici ar fi germenele uluirii ce se naste in constiinta cititorului. Una din definitiile propuse de Tzvetan Todorov suna astfel: Fantasticul este ezitarea cuiva, care nu cunoaste decat legile naturale, pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranatural".
Ezitarea este efectul produs in cititor si de o parte a prozei fantastice a lui Mircea Eliade. Sa ne oprim asupra povestirii La tiganci, scriere de mare conciziune si de un echilibru ce a fost numit pe drept clasic. Prima scena se consuma intr-un banal tramvai si am putea crede ca e vorba de obisnuite intamplari citadine. Dar eroul, profesorul de pian Gavrilescu, da semne acute de visatorie". Batranului, care constata ca e teribil de cald, profesorul ii raspunde: E cald intr-adevar, spuse. Dar cand este omul cult, le suporta mai usor pe toate. Colonelul Lawrence, bunaoara. Stiti ceva de colonelul Lawrence?"
Povestirea La tiganci fiind binecunoscuta si supusa unor analize in general adecvate, am fost tentat sa observ mai ales subtilitatea tehnicii literare a scriitorului. Am putut urmari astfel, la lectura, modul cum se constituie in fapt ambianta fantastica si cum e plasticizata ideea initiala - daca ea va fi existat - de un autor ce-si stapaneste la perfectiune mijloacele. Chestiunea bordeiului" e introdusa nu de narator, ci de un personaj episodic, taxatorul de tramvai care se refera la ciudatele case numite la tiganci". El exclama: E o rusine!" Sau: E nepermis". Fara sa spuna despre ce e vorba. Prin urmare, cititorul e avertizat ca la tiganci" e ceva neobisnuit. Ciudatenia incepe cu acele exclamatii. Gavrilescu circula frecvent cu tramvaiul pe linia aceea, aude zilnic vorbindu-se de tiganci", dar aventura e programata acum. in preajma statiei de la bordei", profesorul de pian constata ca a uitat servieta cu partituri": autorul a decis sa-l dea jos pe erou din tramvai acolo unde trebuie, la tiganci". Turmentarea personajului se produce progresiv, in statia in care se afla e cuprins de moleseli, ii vin in minte intamplari de demult, cand sedea pe o banca in soare la Charlottenburg. Pe fondul amintirii, inainteaza spre oaza, tramvaiele trec (el trebuia sa ia unul in sens inverS), profesorul le pierde" bucuros, face semne cu palaria si inainteaza spre gradina misterioasa pe langa care trecuse ani de zile, dar care i se revela abia acum. Un moment-cheie: Si deodata se trezi in fata portii, si acolo, parca ascunsa demult, pandindu-l, ii iesi in fata o fata tanara, frumoasa si foarte oachesa, cu salba si cercei mari de aur". Am spus ca eroul e programat" cu exactitate si impresia aceasta mi-a fost intiparita la o a doua lectura: autorul regizor" al fascinantului spectacol, conduce totul din umbra intr-un perfect crescendo.
Dereglarea mecanismului temporal
Deosebirea prozei lui Eliade de povestirile fantastice romantice nu vine doar din diferenta de decor. Eroul scriitorului roman coboara din tramvai, personajele unor Novalis, Eminescu, Chamisso, Poe se misca in peisagii in genere luxuriante, mai naturale", cand nu sunt de-a dreptul onirice. Mai pregnanta e diferenta in privinta densitatii" atmosferei fantastice, caci in vreme ce romanticii se lanseaza cu totul in spatiul imaginarului, atacand" cu visul regularitatea banala a vietii, Mircea Eliade mai pastreaza, in La tiganci, legatura cu realitatea imediata, cu plauzibilul in inteles curent. De aici ezitarea cititorului de care vorbea Todorov, dificultatea de a hotari daca e vorba de un fabulos desavarsit sau de o atmosfera pentru un moment nelamurita. Multi comentatori, nu doar ai prozei lui Eliade, ci ai fantasticului in general, au emis parerea ca uluirea se naste din interferenta fantasticului cu realul. Este o eroare aici. Fantasticul (cu uluirea pe care o producE) este tocmai interferarea realului (cum el a inteles de o constiinta carteziana") cu fabulosul ori cu straniul, a plauzibilului cu incredibilul. Deci fantasticul nu se plaseaza la vreo interferenta, ci este chiar aceasta interferare. Din povestirea lui Eliade nu e omis nici o clipa planul realitatii, el e doar aburit, pigmentat cu intamplari mai greu explicabile, Gavrilescu pretinde ca este un tip riguros, dar se dovedeste a fi un visator, un nebun" cu miscari imprevizibile. Orasul prin care umbla e parca atacat" cu substante fumigene alte elemente vin sa sporeasca uluirea: senzatia eroului ca si-a pierdut memoria, peisajul are umbra din abundenta, un miros tare de frunze de nuc patrunde in nari. Nota dominanta de comportament: incepu sa priveasca uluit" inauntru, unde e impins de fata oachesa, intalneste o curioasa penumbra, ferestrele par albastre si verzi. Batranei - sefa bordeiului" - ii marturiseste ca idealul lui a fost arta pura", ca e fire de artist.
Daca exista in povestirea lui Eliade, o fisurare" mai apasata in coerenta realului, atunci aceasta trebuie situata la capitolul timp. incaperile de la tiganci" nu alcatuiesc pur si simplu un loc de placeri, un bordel obisnuit, ci un taram in care dimensiunile temporala si spatiala se modifica. Uluirea decurge mai ales din dilatarea ori contractarea timpului. Aceasta e si cheia" cu care se deschide perspectiva fantastica. Batrana sefa de local spune cu surprindere, contrariata de ora indicata de profesor: .Atunci sa stiti ca iar a stat ceasul, sopti batrana cazand din nou pe ganduri". Iesit in curte, Gavrilescu e derutat: desi soarele scapatase, era mai cald ca la amiaza (cand intrase la bordei"). Deruta ia amploare cand eroul ajunge in Strada Preoteselor, la doamna Voitinovici, unde-si uitase mapa: afla ca de opt ani in apartament locuia altcineva, familia Georgescu. in tramvai i se spune ca bancnotele pe care le poseda fusesera scoase din circulatie. Ajunge acasa, dar constata ca si acolo se stabilise altcineva (familia StanescU); carciumarul Costica il informeaza ca Elsa Gavrilescu, sotia, il asteptase, il cautase cu politia si, negasindu-l, plecase in Germania de 12 ani! Expuse sec, aceste intamplari pot parea fortate, in povestire insa - unde atmosfera e de la inceput pacloasa, nelamurita, misterioasa - totul e firesc, echilibrat, verosimil artisticeste. Dozarea episoadelor are ceva din distributia metaforelor in poem, de aici coeziunea pieselor ansamblului. Alte amanunte vin sa sporeasca uimirea provocata de dereglarea mecanismului temporal: pe cele trei profesioniste ale amorului personajul le considera absolut pure, le vorbeste de firea sa lirica, de eterica Hildegard pe care a iubit-o la douazeci de ani si, bineinteles, de colonelul Lawrence, leit-motiv al povestirii. E prins de dansul fetelor, mirosurile tari si vartejul jocului il ametesc, ii provoaca o stare de somnolenta in care nu mai pricepe nimic: Dar ce Dumnezeu mi-ati facut? intreaba el ducandu-si mana la frunte. Ma simt cam ametit." Peisajul i se pare modificat dintr-un moment in altul: Privi cu mirare in jurul lui. Parca nu mai era aceeasi incapere, si totusi recunostea, asezat asimetric printre fotolii, divane sau oglinzi, paravanele care-l impresionasera de cum intrase. Nu-si putea da socoteala cum erau alcatuite. Unele foarte inalte, aproape atingand tavanul, s-ar fi confundat cu peretii daca, pe alocuri, nu s-ar fi intins, prin unghiuri ascutite, pana la mijlocul odaii. Altele, misterios luminate, pareau a fi ferestre, pe jumatate acoperite cu perdele, deschizandu-se spre coridoare interioare. Alte paravane multicolor si curios pictate, sau acoperite cu saluri, si broderii care cadeau in falduri pe covoare, confundandu-se cu ele, alcatuiau, s-ar fi spus, prin felul cum erau asezate, alcovuri de diferite forme si marimi. Dar i-a fost de ajuns sa-si opreasca doar cateva clipe privirile asupra unui asemenea alcov, ca sa inteleaga ca era o iluzie, ca de fapt ceea ce vedea el erau doua sau trei paravane separate care-si impreunau imaginile intr-o mare oglinda cu ape verzi-aurii. in clipa cand isi dadu seama de iluzie, Gavrilescu simti ca odaia incepe sa se invarteasca in jurul lui, si-si duse din nou mana la frunte." Aceasta descriere, a odaii si a trairilor personajului, indica maniera in care plauzibilul se impleteste pas cu pas cu inexplicabilul. Cel putin in La tiganci, fabulosul ocupa realul doar pe jumatate. De altfel lucrurile sunt ciudate indeosebi cand patrund in zona iluziei eroului: dincolo de iluzie, totul ar parea normal. Ar parea numai. Caci, iata, finalul adauga narcozei eroului spectaculoase metamorfoze ale realitatii insasi: schimbarea adreselor, intalnirea senzationala la bordei" cu Hildegard. Starea exacta a individului e indicata de una din fete, grecoaica: I s-a intamplat ceva". Acest ceva intretine suita de iluzii. in final, misterioasa Hildegard il ia de mana si raspunde astfel nedumeririi lui: Toti visam, spuse. Asa incepe. Ca intr-un vis." Un sfarsit, un inceput?
