Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Alexandru MACEDONSKI - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 14 mart. 1854, Bucuresti - m. 24 nov. 1920, Bucuresti.

Poet, prozator si dramaturg.

Fiul maiorului (mai tarziu, general) Al. D. Macedonski si al Mariei (n. Paraianu). In Cartea de aur (1902), poetul lanseaza ideea unei genealogii fantaste: "Prin tata, neintrecutul poet - spune despre sine la persoana a IlI-a - coboara dintr-o familie polona care a domnit in Lituania si care isi gaseste originea din familia princiara de Biberstein, una dintre cele mai puternice de pe Rin". In realitate, stramosii pe linie paterna sunt originari din sudul Dunarii; bunicul, Dimitrie, luptase in campaniile ruso-turce de la inceputul secolului al XIX-lea cu gradul de locotenent, ia parte la Revolutia lui Tudor Vladimirescu, fiind amestecat (potrivit unor surse) in tradarea Pandurului, paraseste tara, revenind, sub Kiseleff, serdarin 1838, apoi condamnat in legatura cu conspiratia lui Mitita Filipescu, impreuna cu N. Balcescu. Fiul lui Dimitrie, Alexandru, sprijina Unirea din 1859 si pe Al. I. Cuza, care-1 inainteaza la gradul de general, numindu-1 apoi ministru de razboi al Principatelor, prim-adjutant al Domnului si sef al statului-major domnesc. Ulterior, ajungand la neintelegeri cu guvernul, se pensioneaza (1863); cu toate ca fusese in conflict cu Al. I. Cuza, in ultimii ani, nu e de acord cu detronarea acestuia si cu prezenta unui Domn strain (1866). In 1869, e totusi reintegrat in ierarhia militara, dar moare subit la 12 sept. acelasi an, la Bucuresti. Familia acrediteaza versiunea unei otraviri. Din partea mamei, MACEDONSKI se trage dintr-o "veche si stralucita familie de peste Olt", inrudita cu Brailoii si Urdarenii. Dupa moartea generalului, vaduva ramane cu o pensie modica, "impovarata cu patru copii": Caterina, Dimitrie, Alexandru si Vladimir. Averea revine Caterinei (mosia Pometestii din corn. Adancata) si fiind, de altfel, ipotecata, familia o pierde, prin vanzare fortata, in 1877. Fiul mai mare, Dimitrie, urmeaza studii matematice la Paris, apoi intra in armata; Vladimir ajunge avocat, dar -asemenea poetului - are o existenta hartuita de lipsuri, datorii, licitatii, despagubiri prin justitie etc. Alexandru, care mosteneste sensibilitatea, firea visatoare a mamei, dar si temperamentul impulsiv, dominator al tatalui, isi petrece copilaria la mosia Pometesti, evocata intr-o poezie de tinerete (Mangaierea dezmostenirii) si intr-unui din rondelurile ultimei etape de creatie (Rondelul trecutului). Primele lectii, in familie, apoi la Craiova, unde termina si clasa a V-a de liceu. Un an mai tarziu (se pare ca din motive de sanatate), adolescentul intreprinde o calatorie la Viena (1870), apoi la Genova, Venetia, Florenta, Napoli (187.1), unde se mai intoarce in 1873, trecand prin Gleichenberg, Ischia. Reconstituirea itine-rariului se poate face doar dupa insemnarile de date si localitati inserate de poet pe textele poeziilor scrise in acei ani. Dupa alte marturii, ar rezulta ca, intre anii 1871 si 1872, ar fi urmat cursurile unui pension particular. In 1871, il gasim in matricola Facultatii de Litere din Bucuresti, fara a fi urmat totusi cursurile. Nevoile materiale si nostalgia locurilor natale il intorc in tara in 1872, 1873. Debuteaza cu poezia Dorinta poetului, in Telegraful roman din Sibiu (1870); in voi., cu placheta Prima verba (1872). Din acei ani, se avanta in viata publica si ziaristica: colaboreaza la Transactiuni literarie si scien-tifice, Revista contimpurana, Telegraful, scoate ziarul antidinastic Oltul (1873), cu art. antimonarhice care-i aduc arestarea si detentia la Vacaresti (1875); deferit Curtii cu jurati a Tribunalului Ilfov, este achitat in 1876.



Numit director la prefectura jud. Bolgrad, demisioneaza dupa cateva luni. In 1877, in timpul Razboiului de independenta, scoate mai multe publicatii efemere: Vestea, Trasnetul, Plevna, Dunarea si glorifica faptele de arme in Stegarul si alte poeme eroice. Tine la Ateneul roman o rasunatoare conferinta despre Miscarea literara din cei din urma zece ani (1878), schitand un prim "program" literar. Reia tonul virulent satiric in rev. Tarar a (1880), cu sageti aruncate casei domnitoare de Hohenzollern si "mezatului" deschis la palat sub "Voda Trefleac", sau ironizand veleitatile literare ale Carmen Sylvei. In acelasi an, MACEDONSKI intemeiaza cea mai durabila publicatie a sa, Literatorul, care va avea - sub titluri si variante dictate de imprejurarile agitatei biografii a fondatorului - o existenta la fel de hartuita, pana in 1919. Intentia initiala era de a contracara prestigiul si influenta Convorbirilor literare si orientarea spre spatiul cultural germanic a "Junimii". Relatiile raman totusi, la inceput, deferente: MACEDONSKI citeste in cenaclul lui Maiorescu Noaptea de noiembrie (1881), Alecsandri colaboreaza la Literatorul. Vor interveni insa in curand disensiuni, frictiuni, polemici (v. si poezia antijunimista Dialogul mortilor), soldate cu erorile de atitudine fata de Alecsandri, Caragiale, Emi-nescu. La finele lui 1881, MACEDONSKI publica a doua sa culegere de Poezii (pe coperta 1882), insotite de o Prefata-mani-fest in sprijinul "poeziei sociale", cu intentia reinnodarii traditiei militante a momentului 1848. Nivelul creatiei macedonskiene se mentine deocamdata in sfera romantica mesianica, osciland intre D. Bolintineanu si Musset. in 1882, publica in Literatorul, in acelasi avant de intimitate frenetica si umanitarism generos, Noaptea de ianuarie, Noaptea de februarie, Noaptea de martie si Noaptea de noiembrie. In aceeasi rev. publica o Analiza critica a creatiei lui Alecsandri, care duce la ruptura cu batranul poet. Se infiinteaza "Societatea revistei Literatorul", al carui presedinte e V. A. Urechia, MACEDONSKI fiind vicepresedinte. Numit si inspector al monumentelor istorice, pentru scurta vreme. In 1883, se casatoreste cu Ana Rallet-Slatineanu, cu care va avea cinci copii: George (m. 1886), Alexis, Nikita, Pavel, Constantin-Hyacint. In acelasi an, datorita nefericitei epigrame la adresa lui Eminescu, MACEDONSKI isi atrage ostilitatea unei mari parti a vietii literare, parasit si renegat chiar de prieteni si colaboratori, silit sa se autoexileze la Paris (pana in 1885). in Franta, frecventeaza cercurile literare si incepe sa scrie in limba franceza. Ia contact cu agitatia gruparilor simboliste, cunoaste pe cativa dintre poetii reputati ai momentului: Paul Fort, L. Tailhade, Jean Richepin, St. Mallarme (unora le va dedica apoi poezii), atras de aripa belgiana a simbolismului (Albert Mockel), colaborand la rev. La Wallonie (1886).

Reintors in tara, incearca reanimarea Literatorului (2 nr. in 1886), fie sub vechea denumire, fie sub titluri disimulate: Revista independenta (1887), Romania literara (1888); paralel, alte initiative publicistice, cu Stindardul tarii, de orientare antimonarhica (1888), Streaja tarii (1889); incepe colaborarea la Romanul (cu cronicile intitulate Viata bucuresteana), polemizeaza cu Timpul. In creatie, reia filonul romantic al "noptilor" cu Noaptea de mai (1887), lanseaza un prim manifest simbolist, Poezia viitorului (1892), lucreaza la ciclul de Idile brutale si la romanul in lb. franceza Le Calvaire de feu, reanimand si cenaclul Literatorului. Sfarsitul veacului il impune iarasi atentiei publice prin cateva atitudini de fronda: premiera tragediei "clasice" Saul (in colab. cu C. Pavelescu), cursa pe bicicleta Bucuresti-Brasov si retur, amestecul in "afacerea" mitropolitului Ghenadie (M. editeaza ad-hoc rev. Liga ortodoxa, in 1896), receptia oferita in cinstea "magului" franco-asiro-babilonian Sar Peladan (1898), redeschiderea "oficiala" a cenaclului s. a. Totodata, poetul se impune prin noile sale voi.: Excelsior (1895) si Bronzes (in lb. franceza, 1897). In jurul Literatorului se grupeaza tot mai multi dintre exponentii "poeziei noi", unii "descoperiti" sau incurajati si "lansati" de M.: Stefan Petica, I. C. Savescu, MACEDONSKI Demetriad, D. Anghel, Tudor Arghezi, I. Pillat s. a. Pana la primul razboi mondial, MACEDONSKI alterneaza - intr-o existenta plina de privatiuni, sfidand neintelegerile, aversiunea etc. - momentele de eroare (sustinerea, in Forta morala, 1901-1902, a campaniei lui Caion impotriva lui I. L. Caragiale; incercarile de a se exila si a cuceri o iluzorie notorietate in Franta s. a.), cu cateva realizari durabile: Cartea de aur (1902), Le Calvaire de feu (1906), Flori sacre (1912), primul ciclu din poema rondelurilor (1916). Esecul tribulatiilor pariziene il intoarce in tara, in toamna lui 1913, unde redeschide cenaclul din strada Dorobanti, printre noii acoliti numarandu-se si Horia Furtuna, Al. T. Stamatiad, Marcel Romanescu, G. Bacovia, N. Davidescu, Adrian Maniu, Tudor Vianu s. a. Izbucnirea ostilitatilor face sa esueze si premiera pariziana a piesei Le fou? Pronuntan-du-se pentru neutralitate, poetul face totusi imprudente declaratii antifranceze si scoate ziarul progerman Cuvantul meu (1915). Atitudinea sa va fi vehement atacata in presa de dupa 1918, care reactualizeaza "cazul M." O. Densusianu isi retrage propunerea ca MACEDONSKI sa fie ales membru al Acad.; O. Goga, ministru al Cultelor si Artelor, il numeste (1920) sef de birou, dar poetul refuza. Termina ultima parte a Poemei rondelurilor, publicand ultima poezie antuma in Universul literar din 14 nov. 1920. Zece zile mai tarziu, se stinge din viata in locuinta sa de pe Calea Dorobanti nr. 24. Dincolo de aspectele controversate ale unei opere inegale, risipite in multe directii si orientari, "originalitatea lui incontestabila, indrazneala conceptiilor si atitudinii lui, farmecul cantecului sau cand jubiland de bucurie, cand dulce si melancolic, forta si fecunditatea imaginatiei sale, armonia savanta a lirii pe care o instruna, nenumaratele-i initiative poetice care si-au gasit atati imitatori si continuatori, toate acestea fac din MACEDONSKI unul din cei mai mari poeti ai literaturii romane" (Tudor Vianu).

In pofida caracterului ei nesistematic, poetica lui M., deductibila din articole si conferinte, isi evidentiaza structura romantica, rod al unei formatii culturale in spatiul romanesc si strain. Un prim element al acestei "poetici" ar fi integrarea unor surse spiritualiste, precum ideea de frumos vazuta ca lege a armoniei cosmice (Pitagora, Platon), teoria arheului si a metempsihozei, ideea absoluta hegeliana (profesata de Gr. Sturza in Les lois fondamentales de l univers), ocultismul lui Sar Peladan, dar si socialismul utopic din formulele ideologiei pasoptiste. Romantismul literar se deduce din marturia propriei configurari in trecut {Noaptea de noiembrie) si din dezideratul unui "romantism purificat" in viitor, imbogatit prin "instrumentalism" si "corespondente", apanaje simboliste. Oricum, elogiile la adresa romantismului erau proferate de MACEDONSKI si in 1901 (conferinta de la Ateneu, Romantismul); acelasi curent fusese numit "soare rodnic" in articolul In pragul secolului. Spiritele tutelare care au realizat "educatiunea sufleteasca" a generatiei poetului sunt "geniurile": Byron, Shelley, Goethe, Schiller, Chateaubriand, Lamartine, Hugo, Musset si, evident, Shakespeare. MACEDONSKI traduce din ei cu asiduitate: Byron: Parizina, Lara; Goethe: Monologul lui Faust; Lamartine: Lacul, Valceaua; Musset: Octav. Predecesorii pe care-i recunoaste in campul literelor romane sunt pasoptistii, "generatiune puternica, plina de viata, de patriotism si de cugetari inalte", "intreaga pleiada ce a creat Romaniei o limba si o literatura". Aceasta adeziune, rostita inca in conferinta juvenila Miscarea literara in cei din urma zece ani (1878), va fi profesata pana la sfarsitul carierei celui ce se dorea un nou Heliade. Poetica sa teoretica este si ea prin excelenta romantica, MACEDONSKI conditionand lirica prin "idealism", "descatenare", "sublimul zbor", "vibratiuni de entuziasm sublim" si "toate patimile omenesti". Suprematia poeziei, "esenta divina" si matrice a celorlalte genuri, "carte de noblete a oricarei natiuni" (sintagma inca herderiana), se insoteste cu elogiul emotionalist al poetului generic, intai de toate "apt de a simti", "supra-om" damnat prin geniu si suferinta (principii evident schopenhaueriene. in pofida permanentelor dezavuari). O alta conditionare romantica priveste functia spiritualist-simbolica a naturii in extazul ascensional al eului liric. Zona romantica este totodata frenetica, simbolismul fiind, de pilda, "reinvierea stralucita a romantismului". Teoria simbolului poarta si ea o amprenta romantica, pentru ca transferul obiectului in subiect, realizarea de "corespondente perfecte" sunt insotite obligatoriu de "uimire", soc al efectului primordial dupa MACEDONSKI Oricat de des invocat, "simbolismul" teoriei macedonskiene, pus sub patronajul unor nume ca Baudelaire, Verlaine, Maeterlinck, Rosenbach, Ver-haeren isi dezvaluie esenta romantica, fie ca e vorba de analogia "cugetarii" pentru "simbol", fie despre armonia mai curand imitativa. Simbolismul, se stie, respinge notiunea, explicitarea ideii continute, iar muzicalitatea trebuie sa acceada la efluvii evanescente. Se impune, prin urmare, concluzia ca in pofida simpatiilor pro-simboliste profesate de poet, MACEDONSKI ramane un romantic exponential prin tezele esentiale ale poeticii sale. Reprezentand insa intreaga estetica a secolului al XlX-lea, el accepta in acelasi timp clasicitatea greco-latina (trecuta prin viziunea parnasienilor francezi), precum si formele "disidente" ale simbolismului ("instrumentalistii", aripa "belgienilor", "scoala romana" s. a.). Acest fertil circuit european, in care MACEDONSKI isi amplaseaza poetica, nu inseamna renuntarea la "formula lui Heliade", reiterata in "romanismul intreg al Literatorului", ca formula de educatie estetica. Poezia lui M., teritoriu principal al operei sale, reprezinta si ea un moment de acumulare a traditiei romantice a veacului XIX, in tranzienta moderna. Spre deosebire insa de Eminescu, ale carui latente lirice sunt concentrate din adolescenta, debutantul MACEDONSKI pare doar mimetic cu abilitate in placheta debutului, Prima verba (1872). Asa se face ca drumul pana la Poema rondelurilor reprezinta o surprinzatoare ascensiune - trecuta prin felurite experiente formale - pana la acel "triumf al constiintei asupra poeziei" (N. Manolescu). Aceasta lenta structurare estetica - remarcata de majoritatea exegetilor macedonskieni - coexista cu polarizarile interne ale liricii sale. Unul dintre comentatorii mai apropiati ai operei, vede in coliziunea dintre temperamentul latin al poetului si "cultura romantica", insasi sursa poeziei lui MACEDONSKI Astfel, etapele care marcheaza diacronia acestei poezii trec printr-un militantism de tip pasoptist catre un simbolism "instrumentalist" si un parnasianism tot in cadrul constant al unei poetici romantice. Dar, concentrand toate varstele lirismului romanesc din secolul trecut, nu ne va mira constatarea accentelor clasicismului cu modele nominalizate (Vergii, Theocrit), cu declaratii precum "Genul meu este al Ratiunii" (Raspuns la cativa clasici) si cu evocari de peisaje bucolice cu naiade si efebi, ba chiar si pastori. Muza anacreontica va avea si ea ecou in cateva poeme precum Dupe miezul noptii; preromantismul ruinelor in cadentele lui Gr. Alexandrescu poate fi aflat in Castelul ("Castelul in ruine domneste peste vale / Din turnuri retezate se-mprastie o jale"); elegia Prin selbea-ntunecoasa sau Padurea descind din Inserarea lamartiniana a lui Carlo-va ("imi place catre seara, prin selbea-ntunecoasa, / Sa sed langa un arbor, sa cant si sa privesc"). Pe langa asemenea romantism elegiac, exista in primele volume macedonskiene un "neoromantism pasoptist" (M. Zamfir), in stil retoric consacrat, expresia unui socialism utopic frecvent la un Bolliac, si apelul retoric ilustrat de Alecsandri. (Ne referim la Ocnele, Cantec de renastere, Oda la condeiul meu, Reintoarcerea, In strainatate viata e amara, Catre viitorime, Strigatul inimii.) Iubirea de tara coexista cu demascarea ipocriziei burgheze, a "formelor fara fond" (Formele, Accente intime, Noaptea de ianuarie); se evoca personaje ale liricii hugoliene umanitare, ca femeia cazuta (Providenta, Noaptea de februarie, Rondelul ticalosiilor), cersetorul; cateva balade istorice, cu model posibil in Bolintineanu, completeaza tablourile inceputurilor macedonskiene tutelate de muza liricii social-umanitare si retorice. Unele fire vor fi insa mai durabile, vor strabate, ce-i drept, in alte ipostaze stilistice, volume definitorii (Excelsior, Flori sacre, Poema rondelurilor). E vorba, intai de toate, de figura Poetului, termen ideal al polaritatilor etico-sociale, damnat de un fatum byronian. Tanarul imbatranit de adversitatile damnarii, orgoliul acestui sentiment ("De mic Fatalitatea in cartea ei m-a-nscris/ Sa trec prin asta lume cum trece un proscris"), diatriba antiburgheza a ostracizatului ("Am fost paria-n mijlocul tarii mele. M-am luptat/ Corp la corp cu traiul zilnic si cu soarta ne-mpacata, / Sub a careia sandala inima-mi insangerata/ Chiar si astazi e strivita, fara-nvins a ma fi dat"). Seria temei cu extremele prozaice ale strigatului vindicativ in Visul fatal. Ura, Din ce in ce, Injurati-ma, prieteni, La bestii, Credinta, Blestem, Rondelul contemporanilor contine totusi nuclee adanc-poetice (care vor inlatura mai tarziu balastul) si anume cele ale extazului ascensional. MACEDONSKI ca "poet de aripi mari, de pathos, de altitudini" (G. Calinescu) apare in finalul Noptii de noiembrie, de un amplu balans al alexandrinului iambic romanesc cu cezura; "Lasandu-mi invelisul la viermii din mormant/ Pluteam prin al meu suflet, mai sus de-acest pamant. / Eram impins de-o forta si tainica si mare, / Si aripe de vultur rapindu-ma in zbor, / Purtat pe-o raza-albastra, ca raza de usor" Aceeasi viziune se schita inca naiv in Poetii, Noaptea de septembrie, Noaptea de iunie, La harpa, La suflet, unde genii cu "frunti june" respingeau "un corp de tina" spre a pluti "Cu sufletele in lumina" intalnind "cometele rebele".

Teluricul opac se opune astralului mineral si irizant, sufletul fiind smuls din "inchisoarea-i de huma, ca sa zboare/ Spre tot ce este raza, schintei, parfum, splendoare, / Spre tot ce se ridica in cer de pe pamant". De aici vor decola marile poeme ale zborului care se pot subsuma unui vers al dihotomiei macedonskiene centrale, ideal/real, "Extazul ne rapeste -murim pentru real" (Expozitia de la Ateneu). Concentrate in volumele Excelsior si Flori sacre, culminand cu Perihelie, acestea uzeaza de corespondentele etapei "simbolist-ornamentale" (M. Zamfir), - parfum, irizari, vibratii sonore - spre a cobori in simbolica gradina a eternelor roze in Poema rondelurilor. Ele inalta sufletul poetului "spre-o nalta si tainica slava". Extazul ascensional ca euforie a dematerializarii isi alatura, la fantastul M., complexul regal, atat de organic la acest titan napoleonid. intr-adevar, in Psalmi moderni (moment evident prearghezian), zborul este monarhic, intrucat laitmotivul "Zburam pe aripi stralucite" apare insotit intr-un alt poem al ciclului cu enuntul gnomic: "Eram puternic imparat;/ Prin sufleteasca poezie, / Prin tinerete, prin mandrie, / Prin chip de inger intrupat". Acelasi complex compensatoriu, in Noaptea de martie, Noaptea de iulie, Tu ce esti a naste, Ursitoarele, Rondelul coroanelor. Viziunea antitetica a impietririi, a regresiunii biologice apropie imaginarul lui MACEDONSKI de cel eminescian, ca in versurile: "in soarta mea m-am impietrit/ Raman ca marmura de rece / Sa plang, sa sufar am uitat. / Am fost un cantec care trece/ Si sunt un cantec incetat"; alt exemplu: "Oh! suflet orb, m-absorbi intruna/ Si nu ma vezi si nu m-auzi, /Ramai cu ochii morti si cruzi, / Si reci, mai reci de cum e luna" (Suflet orb); in Gandului: "Piatra rece, orb si crud, / Nici un planset sa n-aud/ Sub al cerurilor cort/Pentru orice patimi mort". Alte lumi incongruente cu realul precum copilaria si valea "linistita" sau "iubita" (motiv lamartinian), exotismul italic, antichitatea elena, romana, moartea cathartica apar ca forme ale evaziunii romantice. Amintirea, dilatarea timpului sacru (Prietenie apusa, Pe balta clara, Fantana, Cand aripi, Rondelul trecutului cu corespondente in copilarie, "blondetea" emirului) se fac fie prin forme verbale ale imperfectului, fie prin invocari lipsite de predicatie (exemplu: "Pe balta clara barca molatica plutea" si "Oh! Sufletul! - curatul argint de-odinioara!"). Spatiul si timpul ideal al adolescentei pot deveni, la modernistul M., idila patriarhala desenata sigur, fara undele retorismului juvenil: "Iarba pe tot sesul de cosit e gata. / Apele-si desira graiul nentrecut. / Pentru viata de-astazi mi-a sosit rasplata;/ Copilandrul vesel din nou m-am facut / Iata Pometestii, iata Adancata". Dar insasi desprinderea de real ca moment psihologic creeaza prin "impulsul energetic" (A. Marino) o anume mitologie - nevoia spatiului vast al stepei si al galopului extatic, vitalist-senzual, sau simetric, prin natura imaginarului, oceanul dezlantuit si barca in furtuna. (Primul motiv este autentic macendonskian, cu minunate poeme ca Stepa, Cavalerul kurd, Vant de stepa, Cantec, Plecare, al doilea inca preromantic, livresc byronian, chiar in traducerea foarte frumoasa a poetului insusi din Lara.) Motivul tiganului pelegrin se adauga aceleiasi mitologii a dorului de duca. Evocarea Italiei reia, la inceput, tehnica Margaritarelelor sau pe Bolintineanu din Conrad prin evocarea unei Venetii de litografie, cu pasiuni fatale (Intr-un album, Noaptea de iunie, halo) spre a afla taramul simbolic al extazului in Noaptea de noiembrie. Ulterior, inspiratia exotica va atinge Extremul Orient, Japonia, India sau elenismul, prin trasaturi mai curand parnasiene decat propriu-zis simboliste. Tema thanatica oscileaza iarasi intre doi poli previzibili, invocarea mortii eliberatoare, figura a retoricii romantice (Un tanar poet murind, Filosofia mortii), descompunere repulsiva si, iarasi, dematerializare ascensionala (Cu mortii, In rastriste, Manastirea, Vaporul mortei, Razmerita). Eroul romantic, proiectie a eului macedonskian in care damnarea-poza devine constanta interioara, este fie Geniul, Poetul, fie ipostazele regale ale acestuia, emirul, Neron, Moise, fie cele mitice ca Satan. Prin metempsihoza, eul poetului apartine lumii romane (Avatar). Asemenea teme si atitudini exponential-romantice, definitivate artistic, incepand cu Excelsior, confera substanta autenticitatii poeziei lui M., eludand structurile prozaic-retorice din extrema tinerete dominata de spiritul mussetian. O data cu aceasta dinamica generata de falia profund-tragica a eului macedonskian, are loc si mutatia spre sugestia muzical-picturala, un neoromantism "instrumentalist". Temele inca juvenile graviteza si acum intre antinomiile centrale real/ideal, dar isi afla forta transcenderii in zborul perihelic spre absolutul poeziei. Energetismul se concentreaza in strofele Stepei, poem antologic, in care deschiderea spre infinit are loc "in acea salbaticie de pustiuri unduioase" cu virtutea de a reinvia trecutul, pe "baiatul tanar cu superbe-nsu-fletiri". Complexul eului monarhic corespunde invaziei solare, element corespondent: "Si intinderea sclipeste, si sunt singurul ei tar". Efectul, transfigurarea spiritului, se enunta gnomic: "Din real iesit afara nu mai esti ca orisicare". Erosul este si el o forma a infrangerii materiei, iar crivatul, "viscolirea lui brutala", nu face decat sa amplifice forta elanului creator, idei intruchipate in structurile epicului simbolic din Noaptea de decembrie. In afara de zbor, extazul mai are echivalenta focului solar inmagazinat de teluric (Lewki, Rondelul de aur, Epoda de aur), panteismul acut-senzorial avand semnificatia genezei universale. Insula solara, "raza, cantec si culoare" sub semnul "stralucitului Apollo", incorporeaza elanul ascensional prezent inca in primele volume ale poetului. Acum, in Perihelie, se produce dematerializarea prin extaz vertical-solar, intrucat "Clar azur si soare de-aur este inima mea toata". (Imaginile dantesti pot fi oricand considerate stimulatoare.) In Poema rondelurilor universul irizant piric-solar va fi conditionat de o corespondenta specific simbolista, parfumul, anume cel al florilor opulente, dulci, de un parfum soporific, crinii ("in crini e betia cea rara"), dar, mai cu seama, roza, simbol initiatic, dominand lumi solare sau selenare ("Parfumul de roze ce-mbata/ Extazul in suflet imi lasa/ In noaptea de luna-argintata"). "Prabusirea visului absolut" (A. Marino), celalalt termen, tragic, al dialecticii macedonskiene, urmeaza o miscare descendenta, finalul Noptii de decembrie in fata extazului ascensional al Noptii de mai. In cea dintai, frigul si luna "cu ochi otelit" sunt dizlocate de "arhanghelul de aur", "inspirarea" (focul initiatic), spre a trece in registrul focului devorator al pustiei, in drumul trudnic spre Mecca. Forta coercitiva a realului se rein-staureaza in final, prin izomorfiile frigului. Lumina mai poate avea virtuti magice in "roza idila" a Bagdadului cu "cer galben si roz ce palplita", spre a se converti malefic in "jarul pustiei", "Sub aeru-n flacari al lungilor zile", in "zarea de sange". Marele poem macedonskian este deci exponential si sub raportul logicii simbolismului elementar, dirijat de un erou al damnarii iarasi romantice a genialitatii. Alte stari regresive ale etapei definitorii, precum spleenul, nevroza au corespondente baudelairiene, intrucat substantele "prind grai aproape omenesc" (Rondelul lucrurilor). Simbolul isi adanceste polisemantismul, inlaturand retorismul anterior; apa din gradina japonezului, savant directionata, devine "o cascada/ De consoane si vocale", "Dand rasunet de cristale", idee posibila a convertirii limbajului comun in Logos. MACEDONSKI mai canta prebacovian spleenul (Cantecul ploaiei, Dor zadarnic), nevroza (Noaptea de mai, Rondelul inecatilor, Rondelul uriasului). Satan, "magnific inger pal", ipostazare pirica, deriva tot din romantism, iradiind demonismul creatiei, dar si carnalul degradant ("plasticitati de corpuri goale"); ii este propriu totodata zborul ("Si zbor spre cer si voluptati ce sunt tiranice rascoale") - Imn la Satan. Exotismul antichizant parnasian se intalneste cu viziunile unui Leconte de Lisle, vizand Rusia (In Archanghel), Japonia (Niponul, Rondelul apei), India (Rondelul orasului din Indii), Egiptul antic (Ospatul lui Pentaur). "Reconstituirile" arheologice, vizate oarecum polemic fata de Eminescu, ancoreaza la fel de romantic in "abisurile vremii" cu nostalgii ale tem-poralitatii, ingemanate insa cu gravuri parnasiene (Vasul, Rondelul cupei de Murano, Rondelul de portelan) evidente si in strofa "Sfincsi pe socluri de-alabastru asezati pe doua randuri, / De la scara care duce pe platforme de porfir/ Rosi de vanturi, arsi de soare, dar senini de orice ganduri, / S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafiri" (Ospatul). Exotismul "elenizeaza" natura macedonskiana, conferind peisajului sau arcadian "dealuri clasice", "campenesti virginitati", evident "vindecatoare de nevroze" in efluviile "Parfumelor de mai"; in aceeasi Noapte de mai apar vestale, "Anacreon re-nalta vocea, dialogheaza Theocrit". In alte poeme, se invoca "naiada limpedelui rau", faunul, principiul carnal, "un pastor al lui Virgil" (ciobanul); "bucolica unda" scalda tot "fragezi pastori" cu "nudele corpuri". Poetul insusi, cufundat in "veacuri paganesti", se simte "atletul plastic intors abia din castre", cand "Tibrul printre dealuri curgea ca printr-un rai" (Avatar). Peisajul romanesc patriarhal se inscrie in acelasi registru al idilei clasice, congruent, fapt la prima vedere surprinzator, rememorarilor satului la Goga. Eroina Noptii de februarie viseaza cum "Fetele vin la fantana, pe cand popa toaca, toaca/ La biserica din sat". Apare la MACEDONSKI pana si tema instrainatului, atat de samanatorista: "Cunosc o fantana in valea umbrita;/ Un grangur de aur cantand m-a-ndemnat/ S-adorm intre frunze de plopi si rachita, / Sa uit de orasul in care-am oftat" (Fantana). Tranzienta romanticii lui MACEDONSKI spre modernism, asigurata de tusele sim-bolist-parnasiene, se mai bucura de tehnica muzicala a laitmotivului si de aceea sculpturala a rondelului; lexicul poeziei sale a avut meritul (dupa o faza a italienismelor stridente, justificate de exemplul lui Heliade), de a orchestra in epitet, mai cu seama neologistic, categoriile sublimului. Ramanand preponderent romantice pe fundalul poeticii nationale si europene in propensiune moderna, cele 30 de mari poeme macedonskiene justifica optimismul sau referitor la gloria postuma, - "Cat vor fi in lume inimi si o limba romaneasca" (Epitaf). Legata de marile teme ale poeziei si prin urmare lirica, proza lui MACEDONSKI evolueaza de la evocari romantice (Carjaliul) cu povestea unui haiduc, la senzualismul intr-o masura "decadent", apropiat de D Annunzio si Gide, din Thalas-sa. Ipostazari ale unui eu morganatic, eroii dispretuiesc o lume filistina, degradata, spre a fi infranti de aceasta (Nicu Dereanu, Vergea, Odorescu). Pendularea intre vis si real, ascensiune extatica si prabusire, obsesia, dedublarea se consemneaza ca experiente proprii in Pe drum de posta. Pornind de la aceeasi tipologie romantica, corectata senzualist, paznicul farului de pe Insula Serpilor va trai extazul erotic panteist si, drept expiere, pe acela thanatic, intre valurile marii. Erotizarea naturii incandescente, "priapeea" marina si solara, sondarea si solicitarea permanenta a subconstientului, sinesteziile delirul liric vor fi semne ale acestei proze poematice, fas-tuos-baroce, - o "epopee a simturilor". Ca in poezie, pandantul experimental-modern va coexista cu evocari, uneori cvasisadoveniene ale patriarhalului (Naluci din vechime, Bucurestii lalelelor si ai trandafirilor); exotismul dobrogean (O noapte la Sulina, Thalassa), cu evocarea voluptuos-parnasiana a interioarelor (Casa cu No. 10). Marirea dimensiunilor, exacerbarea detaliului, stilul neologic vor folosi prozelor argheziene (T. Vianu). Dupa incercari minore (lades), teatrul macedonskian va impune figura poetului drept erou central al dramelor sale, de aceeasi extractie romantica (Saul, Moartea lui Dante). Tiranicul Saul fascinat de harul psalmistului David, damnarea lui Dante, geniul prigonit de fatum si de semeni, ilustreaza inca o data obsesia eului monarhic la M., ulcerat de fortele opacului teluric. Aceasta ultima drama, vibrand de o autentica traire a damnarii, reia simbolic drumul poetului de la retorismul initial la extazul ascensional al vibratiilor pure. MACEDONSKI lasa literaturii romane, pe langa valoarea operei ca atare, o asumare devoranta a destinului scriitoricesc.

OPERA

Prima verba. Poesii, Bucuresti, 1872; Ithalo. Poema, Bucuresti, 1878; Parizina (dupa Lord Byron), Bucuresti, 1878; Poesii, precedate de o privire critica asupra poesiei, Bucuresti, 1882; Drama banala, nuvela, Bucuresti, 1886; Excelsior. Poesii, Bucuresti, 1895; Bronzes. Vers, PreTace par Alex. Bogdan-Pitesti, Bucuresti, 1897; Cartea de aur a lui Alexandru Mace-donski. Bucuresti, 1902; Le Calvaire defeu, Paris, 1906; Flori sacre. Cartile albe, poezii, Bucuresti, 1912; Poesii alese, Bucuresti, 1920; Cartea nestematelor, poezii, cu o pref. de G. Galaction, Bucuresti, 1923; Poema rondelurilor. 1916-1920, Bucuresti, 1927; Poezii, ed. ingrijita de I. Pillat, Bucuresti, 1939; Opere, I-IV, ed. critica cu studiu introductiv, note si variante de T. Vianu, Bucuresti, 1939-1946; Poezie si proza, antologie, note si pref. de MACEDONSKI Zaciu, Bucuresti, 1960 (ed. II, revazuta si adaugita, 1965); Opere, I-VIII, ed. ingrijita de A. Marino si Elisabeta Brancusi, Bucuresti, 1966-1980, Excelsior, ed. ingrijita de A. Marino, pref. de MACEDONSKI Mincu, Bucuresti, 1968; Excelsior, poezii, cuvant inainte de L. Calin, Bucuresti, 1971; Poezii, antologie, postfata si bibliografie de Dana Dumitriu, Bucuresti, 1972; Poemele "Noptilor", antologie, pref., note si bibliografie de MACEDONSKI Anghelescu, Bucuresti, 1974; Cartea de aur, antologie, postfata si bibliografie de L. Ulici, Bucuresti, 1975; Excelsior. Poema rondelurilor, postfata si bibliografie de Dana Dumitriu, Bucuresti, 1977; Poezii, ed. ingrijita de Elisabeta Brancusi si A. Marino, repere istoric o-literare alcatuite de F. Bailesteanu, Bucuresti, 1979; Poezii, pref. si tabel cronologic de Aug. Pop, Cluj-Napoca, 1981; Poezii, schita bibliografica, pref. si note de Dumitrita Stoica, Bucuresti, 1993; Tlialassa, roman, pref., curricu-lum vitae si bibliografie de Al. Piru, Bucuresti, 1993; Versuri si proza, antologie, studiu introductiv, tabel cronologic de MACEDONSKI Anghelescu, Bucuresti, 1996; Excel-sior, poezii, Chisinau, 1997; Noptile. Poeme. Rondeluri, ed. de C. Trandafir, Bucuresti, I998; Poezii, ed. de L. Pricop, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

D. Zamfirescu, in Romania libera, nr. 24 dec. 1881; P. Th. Missir, in Convorbiri literare, nr. 12, 1883; II. Chendi, Foiletoane, 1904; E. Lovinescu, Critice, VI; T. Vianu, in Faclia, nr. 8, 1916; N. Davidescu, Aspecte si directii literare, II, 1924; E. Lovinescu, Istoria, III; G. Ibraileanu, Scriitori romani si straini, 1926; Perpessicius, Mentiuni, II; VI. Streinu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1939; S. Cioculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 5, 1939; G. Calinescu, Istoria; I. Pillat, Traditie si literatura, 1943; S. Cioculescu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; Mihu Dragomir, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1954; D. Micu, Literatura romana la inceputul secolului XX, 1964; VI. Streinu, Versificatia moderna, 1966; A. Marino, Viata lui Al. Macedonski, 1966; idem, Opera lui Al. Macedonski, 1967; N. Manolescu, Metamorfozele; MACEDONSKI Zaciu, Glose, 1970; Comentarii macedonskiene, 1971; Perpessicius, Lecturi intermitente, 1971; MACEDONSKI Zamfir, Proza poetica romaneasca in secolul al XlX-lea, 1971; L. Ulici, Recurs, 1971; Al. Piru, Varia, 1972; idem. Varia, II, 1973; Elena Tacciu, Mitologie romantica, 1973; L. Ulici, in Romania literara, nr. 27, 1975; Al. Macedonski interpretat de, 1975; Ileana Verzea, Byron si byronismul in literatura romana, 1977; Elena Tacciu, Aventura lui G. G. Byron, 1977; idem. Romantismul romanesc, 1982; I. Cheie Pantea, Palingeneza valorilor, 1982; A. Nestores-cu, in Romania literara, nr. 10, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Alexandru MACEDONSKI

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Alexandru MACEDONSKI


ALEXANDRU MACEDONSKI - Date biografice
Rolul lui Al. Macedonski in simbolismul romanesc
Macedonskieni si independenti Reactiuni antisimboliste
Alexandru Macedonski - universul operei

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Noapte de decemvrie

- citeste textul
Noapte de decembrie - drumul poetului de la estetica romantica la cea simbolista
NOAPTEA DE DECEMVRIE - analiza literara si comantariu
Alexandru Macedonski, Noapte de decemvrie - un drum spre absolut
Noaptea de decemvrie - poem de Alexandru Macedonski.
Notre Dame de Paris roman al scriitorului francez Victor Hugo
Nunta lui Figaro - comedie a scriitorului francez Beaumarchais
Emirul - personaj simbol al poemului Noaptea de decemvrie
Noaptea de decemvrie comentariu - Ciclul Noptilor macedonskiene
NOAPTEA DE DECEMVRIE - Poem romantic, cu elemente simboliste si clasiciste
Elemente simboliste
NOAPTEA DE DECEMBRIE - Studiul textului
COMENTARIU LITERAR

Rondelul rozei ce infloreste

- citeste textul
Rondelul rozei ce-nfloreste - o ars poetica

Rondelul rozelor de august

- citeste textul
Rondelul rozelor de august - meditatie pe tema destinului
RONDELUL ROZELOR DE AUGUST - Rondel - poezie cu forma fixa - tema poeziei
RONDELUL ROZELOR DE AUGUST - Prezentare generala

Rondelul rozelor ce mor

- citeste textul
Rondelul rozelor ce mor
RONDELUL ROZELOR CE MOR - Rondel - poezie cu forma fixa - Muzicalitatea versurilor

Psalmi moderni

- citeste textul
Psalmii moderni ai lui Macedonski

RONDELUL CUPEI DE MURANO

- citeste textul
RONDELUL CUPEI DE MURANO - Rondel - poezie cu forma fixa

IERTARE

- citeste textul
IERTARE - Psalm - Titlul sis anlzia pe versuri

NOAPTEA DE MAI

- citeste textul
NOAPTEA DE MAI - Prezentare generala