n. 1 nov. 1887, Bucuresti - m. 12 iun. 1954, Targu Ocna (?).
Poet, prozator si critic literar.
Primul din cei patru copii ai inginerului Davidescu. Copilaria la Cernavoda (1890-1895) unde primeste primele notiuni scolare; scoala primara la Ramnicu Valcea, gimnaziul la Slatina (familia sa locuieste aici circa cincisprezece ani, incepand din 1895), iar liceul la Bucuresti (diverse institute particulare). Lecturi din poeti simbolisti francezi. in 1904 e prezentat lui Macedonski, caruia ii arata versuri ce aveau sa intre in voi. La fantana Casta-liei (o parte din ele ii sunt furate de un oarecare Mikel Dan si publicate de acesta sub numele sau). In 1903 il cunoaste pe
O. Densusianu (citeste din simbolistii belgieni si din Nietzsche). Debuteaza (1907) in Vie ata noua. In 1905 (1906?) voluntar in Regimentul 3 Olt (Slatina). In 1909 familia se muta la Bucuresti; DAVIDESCU intra in cenaclul lui
Mihail Dragomirescu (dar legaturile cu acesta se intrerup curand, pentru a deveni ulterior foarte proaste). Dupa aparitia Vietii sociale si a Faclei (1910), intra in gruparea lui Cocea, Arghezi si Galaction, frecventeaza un cerc socialist, citeste din Marx, Lassalle, Kropotkin, dar si din Renan, despre care va scrie. in 1911, pasionat de arhitectura, intreprinde o calatorie in Austria, Elvetia, Germania si Franta (iar dupa razboi in Germania, Serbia, Bulgaria). inrolat, participa la campania din Bulgaria, fiind prizonier timp de un an (1913). Familia saraceste dupa primul razboi mondial; angajat, gratie lui C. Ra-dulescu-Motru, la Teatrul National, devine (1919) gazetar la Steagul. Anii 20- 30 sunt cei mai fertili din activitatea sa; dupa 1935, degringolada morala: scrie impotriva lui Arghezi si, mai ales, a lui
Caragiale (in viziunea sa, "ultimul ocupant fanariot") si publica doua opuscule cu caracter nationalist: Nationalismul in presa si Primejdia judaica (1939). Semnatura sa dispare din presa dupa 1947. Pana atunci colaborase insa (in afara de rev. deja amintite) la Sanianatorul. Insula. Noua revista romana, Versuri si proza. Teatrul, Convorbiri critice, Simbolul,
Luceafarul, Flacara, Viata Romaneasca, Icoane maramuresene, Sburatond, Propilee literare, Sinteza, Orizonturi noi, Nationalul, Aurora, Cetiti-ma, Miscarea literara. Cuvantul liber, Adevarul literar si artistic, Vremea, Muzica si poezie. Universul, Revista Fundatiilor Regtde, Revista literara s. a. Voi. de debut. La fantana Castaliei (1910), e urmat de Inscriptii, 1916 (ambele sunt reeditate la un loc in Inscriptii, 1922), de Leagan de cantece (1929) si de poemul ciclic Cantecul omului (sase voi. intre 1927-1944). in 1915 publica Sfinxul, nuvele si povestiri, reeditate partial ulterior, intregit si definitivat sub titlul Apocalips profan (1941). Este si autorul a trei romane (Conservator & C-nia, 1924; Vioara muta 1928 - Premiul Ministerului Artelor, 1929;
Fantana cu chipuri, 1933) si al unor trad. din Vil-liers de l Isle Adam (1911 si 1915), Theophile Gautier (1911), Oscar Wilde (1916). Anatole France (1924?). A ingrijit ed. de poezie din I. C. Savescu (1926) si St. Petica (1938) si a alcatuit o antologie de poezie parnasiana romana (1943). Dar DAVIDESCU mai este si autorul celor doua voi. de Aspecte si directii literare (1921; 1924) care il consacra drept cel mai important critic al simbolismului romanesc. Premiul S.S.R. (1924, 1926. 1929).
Exaltata in cronici superlative de
Perpessicius (pentru care romanele lui DAVIDESCU sunt ..o biruinta definitiva", "o mare sarbatoare" sau "un eveniment exceptional", poezia, aproape integral, o apreciabila reusita, iar persoana sa insasi, cea a unui "mentor infailibil" al literaturii romane), examinata insa cu mai multa ponderatie de toti ceilalti critici importanti ai epocii, de la Lovinescu la
Pompiliu Constantinescu.
S. Cioculescu si
G. Calinescu, opera lui DAVIDESCU e pluriforma si variata, impresionanta sub raportul cantitatii, lasand totodata senzatia (nu prea usor de verificat, intrucat se poate constitui numai la o lectura integrala, spre care nimic nu mai indeamna azi) unui ansamblu iremediabil minat de timp si sortit, pe mari portiuni, unei binefacatoare uitari. Scriitorul a facut de toate si i s-au recunoscut cateva intaietati, necontestate: aceea de a fi dat primul roman social al actualitatii prin Conservator & C-nia (1924). de a fi adus pana la capat primul poem ciclic al literaturii noastre (prin cele sase carti din Cantecul omului) si de a fi fost cel mai important critic al poetilor simbolisti romani. Este evident ca DAVIDESCU avea in perioada interbelica o cu totul alta statura decat a fost dispusa a-i recunoaste posteritatea. Afirmat ca poet prin La fantana Castaliei (1910; ed. II, 1914) si Inscriptii (1916), ambele topite in editia din 1922 (Inscriptii), poetul promitea sa fie un simbolist de amprenta baudelairiana si crepusculara: el filtra in versuri reveria data de absint sau "arzatorul parfum de nebunie" aprins in creier, tristetea bolnava a privirii unor "Femei cu masca roasa de fard, cu gesturi grave, / Ros-togolindu-si ochii in cearcane, de k hol"; decorul sau era carciuma sordida, unde femei alcoolizate vin sa-si vanda iubirea, iar tonul dominant un "spleen satanic" ce-1 face sa-si doreasca, in Proza, sa moara "intr-un tarziu intoxicat / De dragoste si de morbiditate" (in alte poeme viata "tresare / ca seva-nfierbantata in gunoaie", iar "murmurul tacerii" il face sa se simta "un condamnat / cu ochii grei si putrezi de vise si de viciu"). In registrul crepuscular, notele inevitabile (pensionul de fete in plimbare duminicala, stampa citadina: "[] strazile goale par stravechi coridoare" - Interior de iarna; "orasul gemea covarsitor" - Sfarsit de ploaie; poezia melancolica a mobilelor si interiorului, convoiul de inmormantare, sufletul devenit "flasneta de romante" etc.) capata uneori un timbru caricatural {Desemn in provincie), si chiar rasul sarcastic si bacovian suna cavernos si cabotin (Ras de cobe). Schitele si povestirile scrise in aceeasi perioada (Sfinxul, 1916), reluate si completate in doua editii populare (Crima din Strada Noptii, 1925; Zana din fundul lacului, f. a.) si una definitiva (Apocalips profan, 1941), discutate de Vianu in capitolul despre "fantazisti" al Artei prozatorilor romani, decurg din acelasi orizont decadent al formatiei poetului, cu modelul, de data aceasta, in Villiers de l Isle-Adam (D. a tradus din opera acestuia). Prozatorul isi cauta inspiratia in legendar si exotic (un Egipt antic al dragostei dintre Sinait si moarta regina Nitokris, episodul neotestamentar al invierii si al Mariei din Magdala, un moment de la fastuoasa curte a cezarului Gaius, cand delegatii evreilor din Alexandria cer toleranta pentru credinta lor, sau chiar batalia de pe Campiile Catalaunice, printr-o identificare a vocii ce sustine naratiunea cu Aetius insusi), alcatuieste stranii alegorii (Don Quijote, vizitat pe patul de moarte de catre Isus, isi vede refuzata mantuirea), dar evadeaza si in fantasticul pur (Apocalips profan, Zana din fundul lacului), fara a dispretui totusi notele realiste (Biserica din Slatina, nucleu originar al romanului Vioara muta, 1928, Arabescuri pe baioneta si Pasare pe legume, cu amintiri din campania bulgara si din prizonierat). Povestirile cele mai caracteristice au aceeasi amprenta, identificata si in lirica simbolista a poeuilui: Ibolya cuprinde pasiunea morbida a unei balerine pentru un batran impresar evreu identificat simbolic cu tatal, Nebunia lui Dugres izbucneste, tot printr-o identificare, cu un bufon de pe scena, de data aceasta, intr-o seara la teatru. Masca decadenta se regaseste ulterior numai partial in volumul de poezii Leagan de cantece (1929), ilizibil si azi, cu exceptia unor foarte izolate oaze de poezie, si in Fantana cu chipuri, 1933, roman al scrierii unui roman (dar fictiunea insasi, coagulata in jurul figurii unei necunoscute, numita pretios Una Laris, e doar o invadatoare navala de senzatii pentru a sfarsi in scontata inlocuire a iubirii fictive cu aceea, reala, dintre primitoarea gazda din strada Fantana cu chipuri, Lyda Sarpe, si "scriitorul" fantast Pan
Ionita Dracea). Simbolistica numelor e savanta si puerila in acelasi timp (Lyda Sarpe reevocand eterna ispita biblica, Dracea, structura demonica a creatorului), iar scrierea, "un eseu sub forma de roman", cum a definit-o Pompiliu Constantinescu. S-a facut mult caz de Conservator & C-nia, dar autorul nu intarzie nici aici pentru a fixa contururile personajelor. El descrie agonia Partidului Conservator, pe fondul unor afaceri veroase: o banca, infiintata de noii veniti in partid pentru a-i finanta campania electorala si organul de presa, prabusita in cele din urma si declansand un compromitator scandal, antreneaza in dezastru nu numai ziarul, ci partidul insusi: seful conservator, Toma Dragan, isi da demisia din Parlament, iar disparitia aceleia care intruchipa insusi duhul conservator, Torry Clopotaru, este simbolica. DAVIDESCU nu se desprinde din cronica politica imediata (prabusirea Bancii Nationale, sinuciderea printului Ghica-Comanesti, demisia lui Alexandru Marghiloman etc.) decat arareori, ii reuseste, de pilda, creionarea figurii dubioase a agentului electoral Mustiriu, personaj de clara obarsie fi-limonesca. Pe de alta parte, Vioara muta (1928), cea mai ambitioasa dintre scrierile in proza ale lui DAVIDESCU (romanul incompatibilitatii si incapacitatii de comunicare dintre preotul Luca Stroici, de origine umila, si familia sa, in care traieste stirpea boiereasca a Postelnicilor, stapanii de altadata ai Slatinei), trebuia sa fie, in intentiile autorului, un roman psihologic; tehnica literara a lui DAVIDESCU e pana la urma insuficienta, cum a remarcat, patrunzator, Calines-cu (lungi pauze intre replici, ocupate cu descrierea ecoului lor in mintea protagonistilor, inlocuiesc orice alta analiza). Opera literara cea mai ampla a scriitorului este poemul ciclic Cantecul omului (ludeea, Helada, Roma, Evul Mediu, Renasterea, Tara Romaneasca). DAVIDESCU 1-a scris cu tenacitate de-a lungul intregii sale cariere literare (1915-1944), ducand la capat o opera de constructie pentru care critica (VI. Streinu, S. Cioculescu, si apoi altii) a crezut ca poate indica un model in Victor Hugo sau Leconte de Lisle. in realitate, punctul de plecare al lungului poem il constituie, cum declara chiar autorul in Marturisiri literare (1942), lectura lui Renan (D. i-a dedicat ganditorului si istoricului francez o monografie critica) si ideea acestuia ca singurele momente de interes ale trecutului omenirii se gasesc in istoria greaca, in istoria biblica si in cea romana. Poetul a adaugat acestor epoci Evul Mediu germanic si Renasterea italiana, precum si un capitol romanesc. El versifica deci pe teme date, mai mult cu indarjire decat cu talent: daca ludeea, scris in versuri libere, are totusi unele momente lirice (detaliile peisajului exotic, de exemplu, pentru a carui evocare autorul era servit de experienta simbolista), celelalte devin predominant didactice, cu tablouri de gen adecvate desigur epocilor si personajelor, intr-o versificatie cand pretentioasa, cand neglijenta (rima compusa, nefericit si excesiv folosita, cacofonii numeroase), cu pagini uneori somptuos elaborate, dar alteori simplu anecdotice. Opera cu adevarat durabila este cea a criticului, oricat de contrastante vor fi fost pozitiile sale. In anii 30, intr-adevar, DAVIDESCU se compromite grav, nu atat prin atacul la adresa lui Arghezi, cat prin denigrarea lui Cara-giale (inceputa prin doua articole in Cuvantul liber si terminata cu un al treilea in Familia, 1935), declarat drept neroman si "ultim ocupant fanariot", chiar daca nu i se poate nega valoarea estetica a operei. Eroarea lui DAVIDESCU era in ultima instanta aceea a unui silogism gresit construit si a unei confuzii radicale in planul pur axiologic, prin situarea pe cea mai inalta treapta a etnicului. Dar autorul era si iubitor de paradoxuri si o fire polemica (i-a atacat, fiind sau simtindu-se atacat la randu-i, pe Duiliu Zam-firescu,
G. Ibraileanu). Activitatea sa de critic al poeziei simboliste e unica in cultura noastra: plecand de la Remy de Gourmont, DAVIDESCU considera simbolismul drept triumf al individualitatii si personalitatii in arta, iar scoala simbolista drept adevaratul inceput al unei literaturi romane, ce n-ar fi avut pana atunci decat figuri izolate (Emines-cu, de pilda), imitate pana la "decadenta" de epigoni (Vlahuta in primul rand). In acceptia sa, simbolismul se largeste pana la a se identifica, de fapt, cu toata poezia noua (conceptie in care se poate vedea, probabil, influenta lui Densusianu: DAVIDESCU era un frecventator al cenaclului de la Vieata noua), ceea ce explica includerea in acest curent a lui
A. Maniu,
L. Blaga si
I. Pillat. Seria de articole sintetice asupra celor mai importanti poeti ai vremii de la Petica la Blaga, inclusa in al doilea volum de Aspecte si directii literare, precum si articolele de bilant teoretic asupra simbolismului constituie, impreuna cu cronicile de intampinare, un corpus unitar de texte indispensabile pentru studiul poeziei romane moderne. Spirit altminteri diferit de simbolisti, cum insusi se recunoaste (clasic sau parnasian), DAVIDESCU a publicat articole de tinuta si despre mari poeti ca Verlaine, Mallarme, Ver-haeren, Maeterlinck s.a. si pagini comprehensive despre proza sau despre mari personalitati precum Iorga, Par-van, Luchian s.a. Stilul elegant, precizia formularii, concizia exprimarii, subtilitatea gandirii fac din D., in ciuda unor atitudini discutabile si a unor opinii prea exclusive, una dintre personalitatile simptomatice ale criticii noastre din primele trei decenii ale secolului.
OPERA
La fantana Castaliei, poezii, Bucuresti, 1910 (ed. II, 1914); Iov, doua acte, Bucuresti, 1911; Sfinxul, nuvele si povestiri, Bucuresti, 1915; Inscriptii, versuri, Bucuresti, 1916; Aspecte si directii literare, Bucuresti, 1921; Inscriptii, Bucuresti, 1922; Ernest Renan, Bucuresti, 1923; Conservator & C-nia, roman, Bucuresti, 1924; Aspecte si directii literare, II, Bucuresti, 1924; Crima din Strada Noptii, povestiri, Bucuresti, 1925; Zana din fundul lacului, povestiri, Bucuresti, f. a.; Cantecul omului, I, ludeea, poem, Craiova, 1927; Vioara muta, roman, Bucuresti, 1928; Leagan de cantece, Bucuresti, 1929;
Fantana cu chipuri, roman. Bucuresti, 1933; Helada, poem, Bucuresti, 1936; Evul Mediu, poem, Bucuresti, 1937; Nationalismul in presa, Bucuresti, 1939; Primejdia judaica. Pagini de indrumare romaneasca, Bucuresti, 1939; Apocalips profan, nuvele si povestiri, Bucuresti, 1941; Renasterea, poem, Bucuresti, 1942; Marturisiri literare, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 10, 1942; Din poezia noastra parnasiana, Bucuresti, 1943; Tara Romaneasca, poem, Bucuresti, 1944; Aspecte si directii literare, ed. si pref. de Margareta Feraru, Bucuresti, 1975; Poezii, teatru, proza, ed., note si bibliografie de Margareta Feraru, pref. de
C. Ciopraga, Bucuresti, 1977. Traduceri; Villiers de risle-Adam, Nuvele, trad. de -, Bucuresti, 1910-1911; Theophile Gautier, Arria Marcella, trad. de ~, Bucuresti, 1911; Villiers de l Isle-Adam, Vestitorul, trad. de ~, Bucuresti, 1915 (ed. II, f. a.); O. Wilde, Parabole, trad. de ~, Bucuresti, 1916 (ed. II, 1927); Anatole France, Domnisoara Roxana, trad. de ~, Bucuresti, f. a.
REFERINTE CRITICE
E. Lovinescu, Istoria, III-IV; Perpessicius, Mentiuni, II;
N. Iorga, Ist. Ut. cont., II; G. Calinescu, Istoria;
T. Vianu, Arta; S. Cioculescu, Aspecte lirice;
P. Constantinescu, Scrieri, II; VI. Streinu, Pagini, II; C. Ciopraga. Literatura; DAVIDESCU Micu, inceput; I. Trivale, Cronici literare, 1971; Perpessicius, Opere, VI, 1973; VII, 1975; C. Ciopraga, in Cronica, nr. 5, 1975; S. Cioculescu, Viata lui I. L. Caragiale. Caragialiana, 1977; F, Aderca, Contributii, I; Gh.
Grigurcu, Intre critici, 1983; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, II, 1984; H. Zalis, in Luceafarul, nr. 44, 1984; A. Sasu-
Mariana Vartic, Romanul romanesc, I; C. Davidescu, in Manuscriptum, nr. 4, 1986;
F. Aderca, Contributii, II; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989.