Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Mihai ZAMFIR - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 6 nov. 1940, Bucuresti.

Critic si teoretician, prozator.

Fiul lui Pantazi si al Floricai (n. Penes-cu).

Absolvent al Liceului "D. Cantemir" (1957) si licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1963).

Cariera universitara, la Catedra de istoria literaturii romane moderne a aceleiasi facultati. Debuteaza editorial in 1968, cu un voi. scris in colab. cu Paul Cornea, Gandirea romaneasca in epoca pasoptista (1830-1860). Urmeaza Proza poetica romaneasca in secolul al XlX-lea (1971), Introducere in opera lui Al. Macedonski (1972), Imaginea ascunsa. Structura narativa a romanului prous-tian (1976), Poemul romanesc in proza (1981; Premiul pentru critica al Asoc. Scriitorilor din Bucuresti), Formele liricii portugheze (1985; Premiul pentru critica al Asoc. Scriitorilor din Bucuresti), Cealalta fata a prozei (1988), Din secolul romantic (1989), Discursul anilor 90 (1997) si romanele Poveste de iarna (1987), Acasa (1992), Educatie tarzie (1998). Bibliografia sa mai include voi. Palatul fermecat. Antologia poemului romanesc in proza (1984), precum si pref. si postfete la voi. din opera lui Al. Russo, Al. Macedonski, V. Voiculescu, Antonio Jose" Saraiva.

"Nu exista, pentru stilistician, subiecte Ģinalteģ sau subiecte Ģingrateģ. Cea mai neinsemnata pagina improvizata poate sluji unei metodologii in aceeasi masura ca si o capodopera": aceasta fraza, extrasa din Proza poetica romaneasca in secolul al XlX-lea (1971), a doua carte a lui ZAMFIR - de fapt, prima, daca excludem volumul Gandirea romaneasca in epoca pasoptista (1830-1860), realizat in colaborare -, rezuma un sistem de lectura si de interpretare pe care se va baza intreaga sa activitate ulterioara. Excelent pregatit in domeniul istoriei literare, autorul se indeparteaza, foarte devreme, de el; mai exact, de perspectiva traditionala, exclusiv diacronica. O precizare dintr-un alt volum, Formele liricii portugheze (1985), e de asemenea utila pentru a intelege motivele acestei distantari: "studiul nostru s-a ferit in masura posibilului de parazitismul istoriei literare. Datele istoric o-literare sub furnizate cu zgarcenie, numai in masura in care devin indispensabile pentru intelegerea stilistica a textului". "intelegerea stilistica a textului", coborarea in interiorul structurii unice a operei, accentul pus pe textu-alitatea literala diminueaza importanta si chiar relevanta succesiunii faptelor de cultura. Diacronia devine o simpla rama, subtire, in care ZAMFIR introduce metodologia si rezultatele consistente ale stilisticii, demersul structuralist menit sa puna in lumina complexitatea interna a cate unei forme. Instrumentul operativ propus pentru iesirea din "impasul istorismului" va fi, asadar, stilistica diacronica, o contradictie aparenta in termeni (intre principiile subiacente ale simultaneitatii si succesiunii), rezolvata insa de catre autor, in studiile sale, intr-un mod inteligent si creator, printr-o noua distribuire a accentelor. Teoria semantica a lui A. J. Greimas, statistica lingvistica si teoria campurilor semantice sunt utilizate, ca "adjuvanti", pentru a fixa anumite entitati stilistice (poemul in proza este una dintre ele), urmarindu-se apoi viata lor interna, sub presiunea "contextuala" inerenta. Viziunea autorului este - dupa cum precizeaza el insusi - inrudita cu urmarirea evolutiei unui motiv plastic, a unui ornament esential. Analiza formala, riguroasa si complexa, impinge intr-un plan secund cronologia, in sensul traditional in care acesta a intrat, ca principiu de baza, in elaborarea si structurarea istoriilor literare. Conteaza mai putin elementul temporal, si mai mult omogenitatea si stabilitatea interna a cate unei forme, pe care trecerea timpului si succesiunea varstelor literare nu au reusit sa o "destabilizeze". Proza poetica romaneasca in secolul al XlX-lea (1971), studiu conceput, in descendenta lui T. Vianu, ca o "arta a prozatorilor" lirici romani din veacul romantismului si al istoriei, introduce in bogata bibliografie a lui ZAMFIR un construct stilistic: poemul in proza, la care autorul se va raporta in mod constant, in volumele urmatoare (unul fiind chiar axat pe ilustrarea romaneasca a acestei forme de proza artistica). Pentru stilisticianul care nu ignora totusi complet "situarea contextuala" a perspectivei diacronice, poemul in proza reprezinta o "pregatire" si o "exersare" a marii proze din secolul XX, criza formelor din perioada 1850-1900 dand roade artistice abia in contemporaneitate. Secolul XIX este unul "bogat in mutatii formale, proteic si atasat", iar Eminescu - "un straniu si unic intermezzo", proza sa plasandu-se "in afara oricaror serii posibile". Desi, pentru autor, literatura mare constituie intotdeauna, "superlativ" si "integral", umanitatea epocii respective, studiul sau nu-i ocoleste nici pe "obscurii fara sansa". Si datorita lor, meditatiile in proza de la inceputul romantismului romanesc s-au putut constitui ca niste nuclee initiale de edificare a ceea ce avea sa fie la noi, o data cu Al. Macedonski, adevaratul poem in proza. Interesul pentru opera marelui, dar si controversatului poet (interes pe care il dovedeste, editorial, si volumul Introducere in opera lui Al. Macedonski, 1972) se datoreaza, in sistemul de referinta al stilisticianului, si faptului ca Macedonski reprezinta placa turnanta a prozei poetice romanesti din secolul trecut, precursorul si totodata fondatorul poemului romanesc in proza. Este, aceasta sintagma din urma, chiar titlul unui alt volum ce intra in aceeasi serie, a aplicarii metodei stilisticii diacronice pentru a se circumscrie si analiza o anumita entitate stilistica. In Poemul romanesc in proza (1981), ZAMFIR opune in abstract alte forme ale prozei artistice (in special prozei narative), demonstrand ca forma sa "genuina" nu a fost modificata esential, cu toate ca naivitatile si improprietatile de inceput, fireste, s-au corectat in timp. De la meditatia semioriginala, nesemnata, Scrisoarea unui sihastru din Muntii Carpati asupra simtirilor la inceputul anului nou, publicata in 1832 in Albina romaneasca a lui Gh. Asachi, si pana la "supravieturile contemporane" ale genului e parcurs, totusi, un traseu -marcat, in mod semnificativ, de C. Bolliac, Al. Russo, Al. Macedonski, St. Petica, D. anghel, E. Garleanu, A. Maniu, I. Teodoreanu, M. Caragiale (Craii de Curtea-Veche fiind un "poem in proza gigant"), suprarealisti, Bacovia si Arghezi (ultimii doi, ca si Eminescu, "in afara oricaror serii posibile"), ZAMFIR Stancu, G. Bogza, A. Blandi-ana, F. Neagu, R. Cosasu, P. Cretia. in fine, daca secolul al XlX-lea a fost "naiv", iar al XX-lea - "esential", varsta de aur a genului e de gasit chiar la "imbinarea" celor doua veacuri. Celelalte volume de stilistica aplicata aduc, in opera lui Z., o variatie a temelor de cercetare; demersul structuralist, rigoarea si finetea analizei formale, setul de concluzii pertinente la care se ajunge printr-o argumentatie stransa sunt, insa, niste constante ale scrisului sau, indiferent de segmentul literar investigat, Imaginea ascunsa. Structura narativa a romanului proustian (1976) e, in cuvintele autorului, un "triptic proustian", cu referinta strict la romanul In cautarea timpului pierdut, si urmarind sa evidentieze originalitatea formelor romanesti la inceputul secolului XX, cu ajutorul acestui (ilustru) exemplu concret. Stilisticianul propune acum un tip de analiza "globala", ca o sectionare "pe verticala" a operei, pentru a identifica un anumit model stilistic (care ar fi, la Proust structura celulara a frazei), si un decupaj "longitudinal", cu scopul de a surprinde structura stabila, unificatoare a textului, Formele liricii portugheze (1985) e tot o contributie de stilistica aplicata - de aceasta data, pe opera unor varfuri literare dintr-un "popor de mari lirici si de epici ocazionali". De la epoca medievala si pana la F. Pessoa, e conturata o "structura comuna", un model semantic binar (concentrare oximoronica / extindere discursiva), prin a carui grila e citita, asadar, intreaga poezie portugheza. Reafirmand necesitatea de a introduce stilistica in diacronia faptelor de cultura, ZAMFIR isi defineste inca o data, cu exactitate si "fara rest", propriul proiect: "privirea globala a unei intregi opere (sau a unei intregi literaturi) prin prisma schemei reduc ti oniste". Cu riscul unei anume rigiditati, "scopul investigatiei structuraliste ramane acela de a introduce claritatea". In Cealalta fata a prozei (1988) sunt analizati, cu aceeasi apetenta pentru identificarea unei formule sintetice, integratoare, M. Caragiale, I. Topirceanu, M. Blecher, M. Preda s.a., in timp ce volumul Din secolul romantic ambitioneaza sa fixeze coordonatele stilistice majore ale literaturii romane in ansamblul ei, trasaturile ei "eterne". Pentru a descifra sensul epocii literare contemporane, autorul isi interogheaza "cel mai apropiat stramos spiritual": secolul trecut. Un intreg capitol e dedicat exceptiei eminesciene; mai mult, dupa cum constata - si o arata -cercetatorul, eminescianismul apare, difuz, in aproape fiecare demonstratie privind configuratia romantismului romanesc. E, poate, o dovada indirecta a faptului ca marii creatori si capodoperele lor ies, in buna masura, nu doar din "seriile" fixate de istoriile literare traditionale, dar si din acelea conturate cu instrumentele stilisticii diacronice. Discursul anilor 90 (1997) se opune prin titlu, ca si prin demonstratiile sale discursului cultural al anilor 80, aluziv, esopic, prins in arcanele cenzurii, "deviant", in acord cu un sistem totalitar comunist edificat si prin limbaj. Autorul inventariaza cateva aspecte definitorii ale productiei artistice totalitare (simplitatea neoclasica, figurativul, emotionalitatea, anti-intelecuta-lismul, vulgarizarea modelului filosofic) si constata o paralela perfecta cu arta oficiala, fascista. Stilistici asemanatoare, asadar, dovedind inrudirea celor doua totalitarisme: "frati invrajbiti", dar frati. Patrunzatoare si curajoase sunt si analizele si concluziile din eseul despre specificul national, in care ZAMFIR vorbeste - spre stupoarea usor de banuit a puristilor de toate orientarile - despre caracterul compozit al poporului roman: "amestec la patrat", "cocktail" al influentelor diverse infuzate etnic. Ultimul eseu al cartii, Mitologia bucuresteana, incercand sa capteze ceva din "magia literara" a capitalei, e o buna cale de acces catre romanele consistentului si rigurosului teoretician literar: Poveste de iarna (1987), Acasa (1992) si Educatie tarzie (1998).



OPERA

Gandirea romaneasca in epoca pasoptista (1830-1860), I-II, antologie, studiu si bibliografie de P. Comea, text stabilit, note si medalioane biografice de ~, Bucuresti, 1968-1969; Proza poetica romaneasca in secolul al XlX-lea, Bucuresti, 1971; Introducerea in opera lui Al. Macedonski, Bucuresti, 1972; Imaginea ascunsa. Structura narativa a romanului proustian, Bucuresti, 1976; Poemul romanesc in proza, Bucuresti, 1981; Formele liricii portugheze, Bucuresti, 1985; Poveste de iarna, roman, Bucuresti, 1987; Cealalta fata a prozei, Bucuresti, 1988; Din secolul romantic, Bucuresti, 1989; Acasa, roman, Bucuresti, 1992; Discursul anilor 90, Bucuresti, 1997; Educatie tarzie, roman, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

Gh. Grigurcu, in Amfiteatru, nr. 11, 1981; Irina Mavrodin, in Romania literara, nr. 15, 1982; Gh. Grigurcu, intre critici, 1983; idem, in Familia, nr. 22, 1986; Al. Calinescu, in Cronica, nr. 37, 1987; M. Papahagi, in Orizont, nr. 13, 1989; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 11, 1998; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 39; 40, 1999; V. Mihaiu, in Romania literara, nr. 48, 1999.


 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Mihai ZAMFIR

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mihai ZAMFIR




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Romane

Proza profesorului de literatura


Proza profesorului de literatura