n. 14 oct. 1948. Ramnicu Valcea - m. 18 ian 1999, Roma.
Critic, istoric literar, filolog si traducator.
Fiul lui Constantin Papahagi, medic, si al Elenei (n. Anastasatu), farmacista.
Studii primare, gimnaziale si liceale la Liceul "Gh. Baritiu" din Cluj.
Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj (1966-1968), sectia romana-italiana si Roma (1968-1972). sectia de lb. si literaturi romanice, obtinand "cum laude" diploma de dr. in litere (1972).
Doctorat in filologie (Bucuresti, 1975). Din 1973, asistent, apoi lector si. din 1990, prof. la Facultatea de Litere a Univ. "Babes-Bolvai" din Cluj. unde a intemeiat Catedra de lb. si literaturi romanice si un Centru de analiza a textului ; a tinut cursuri si semi-narii de literatura italiana, filologie romanica si lb. portugheza. Prof. invitat la Univ. din Roma si Copenhaga (1998). Prorector al Univ. "Babes-Bolyai" (1990-1992) si secretar de stat la Departamentul invatamantului Superior al Ministerului invatamantului (1990). Director la Accademia di Romania din Roma (1998-1999). Din 1979, membru al Uniunii Scriitorilor, din al carei Consiliu si Comitet Director a facut parte intre anii 1990-1995. Membru al grupului fondator al cenaclului si rev. Echinox (redactor-sef, 1973-1983) si director al rev. Studi italo-romeni, intemeiata in 1997. Presedinte al Comitetului din Cluj-Napoca al Soc. "Dante Alighieri". in 1990, a fondat Editura Echinox. A debutat cu critica literara in Amfiteatru (1968). Colab. la numeroase rev. literare si academice din tara si strainatate, cu studii, eseuri, cronici literare pe teme romanesti si romanice, precum si cu trad. de poezie moderna. Debut editorial cu voi. Exercitii de lectura (eseuri despre scriitori romani si straini. 1976), urmat de Eros si utopie (studii despre Eminescu, Ibraileanu, Mateiu I. Caragiale.
I. Barbu,
M. Eliade, Gib. I. Mihaescu.
G. Calinescu, 1980). Critica de atelier (dedicata "rescrierii" si variantelor la
N. Filimon,
E. Lovinescu.
Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu,
I. Agarbiceanu, si cuprinzand, de asemenea, eseuri despre scriitori din spatiul romanic. Gozzano, Saba, Ungaretti, Montale. spaniolii "generatiei 27", Murilo Mendes. 1983), Fata si reversul (smdii si eseuri pe teme de literatura romana si italiana, portugheza, 1993). Cronici literare, adunate in voi. Cumpana si semn (1991), Fragmente despre critica (1994), Interpretari pe teme date (1995). in 1986, a publicat un studiu de sinteza despre poezia italiana din secolul al XlII-lea, sub titlul Intelectualitate si poezie (la origine, teza de doctorat). A tradus si prefatat mai multe volume de estetica, poezie si critica (Luigi Pareyson, Andre Helbo, Murilo Mendes, Luciana Stegagno Picchio, Eugenio Montale, Rosa del Conte, Guido Morselli, Roland Barthes). Din Divina commedia a lui Dante, a reusit sa incheie versiunea romaneasca a Infernului si a primelor canturi din Purgatoriul. A ingrijit si prefatat ed. din scrierile lui E. Lovinescu, G. Calinescu,
L. Rebreanu, L. Rusu, E.-G. Papahagi, Olimpia Radu, Gib. I. Mihaescu, A. Artaud s.a. A coordonat, alaturi de
Mircea Zaciu si
Aurel Sasu, Scriitori romani. Mic dictionar (1978) si Dictionarul scriitorilor romani (a carui publicare ainceput in 1995). Asezata, de la inceput, sub semnul unei aspiratii spre "totalitate", critica profesata de PAPAHAGI se vrea deschisa spre o cat mai mare diversitate a metodelor de abordare a texmlui literar, cu constiinta partialitatii fiecareia si cu exigenta adecvarii la "obiect". Sub acest unghi, criticul isi gaseste o referinta de baza in definitia data "relatiei critice" de Jean Starobinski, atenta deopotriva la restituirea filologica a textului, la contextul sau socio-cultural, la posibilitatile multiple de interpretare oferite de metodologia critica contemporana dintr-o perspectiva larg hermeneutica, implicand exegeza in sensul traditional, actualizat prin achizitiile mai recente ale unor H. G. Gadamer si Paul Ricoeur. Oricat este preocupat de desciplina metodologica si de claritatea conceptuala a discursului critic, PAPAHAGI refuza absolutizarea vreunei metode, optand pentru concilierea dintre explicarea obiectiva si implicarea subiectului cititor, dintre cercetarea "tehnica" a operei si "inventia" personala. Formatia filologica solida il indreapta si spre o critica a variantelor (in linia lui Gianfranco Contini), asociata creator cu reflectia libera, personala, cu numeroase intuitii si puncte de vedere originale, intr-un dialog mobil cu miscarea actuala a ideilor. Perspectiva comparatista este mereu prezenta, asigurand o astfel de comunicare. Cronicanil literar angajat in critica de intampinare gaseste, la randul sau, tonul echilibrat in receptarea fenomenului creator in miscare, ghidat de un spirit critic atent-selectiv si reusind sa ofere o scara sigura a valorilor. Scrierile sale au fost distinse cu numeroase premii, printre care Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1976); Premiul de critica "G. Calinescu" (1980); Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj (1983); Premiul International "Eugenio Montale" pe 1988 (Roma, 1989); Premiul "Titu Maiorescu" al Acad. Romane (1991); Premiul de critica al Uniunii Scriitorilor (1993); Premiul International Diego Valeri-Citta di Mon-selice pentru trad. (1997); Premiul "Opera Magna" al Uniunii Scriitorilor (1995); Ofiter al ordinului francez "Palmes Academiques" (1994).
in ciuda titlului care sugera o anumita timiditate a incepatorului in materie de comentariu critic. Exercitiile de lectura din 1976 cu care debuta PAPAHAGI anuntau deja un condei matur, decis sa-si situeze actul interpretativ intre cadre teoretice cat mai limpezi, situate in miezul reflectiei actuale asupra conditiei lecturii specializate. Pretext- si paginile despre Critica si "intelegerea" operei, despre Critica si inventie, cu care se deschidea volumul, abordau cu o remarcabila libertate de spirit probleme de metodologie a lecturii aflate la ordinea zilei: optiunea autorului mergea spre afirmarea "vocatiei creatoare si constructive, inventive, a criticii" si schita deja un ideal al criticii "totale", in care "obsesia metodei" aparea totusi relativizata in numele adecvarii la text si al "angajarii depline a unei personalitati in propria sa inventie, dincolo de curente sau metodologii". In practica lecturii, criticul este interesat cu precadere de unitatea viziunii scriitorilor cercetati, unnarita in functie de cateva repere de baza ale universului imaginar, relationat cu reflectii de ordinul "poeticii" specifice, cu programul estetic racordat la miscarea literara si filosofica europeana; asa se intampla, de exemplu, in amplele eseuri dedicate lui
Tudor Arghezi (Citind "Cuvintele potrivite"), unde se degajeaza din "polifonia" operei o "arta poetica" rezumativa si sintetizatoare, sub semn romantic si "decadentist" sau mai general ,jnodernist". iar din punct de vedere problematic, sub cel al "constiintei unei relativitati si nedeterminari universale, care nu ingaduie decat o aproximare intuitiva a realului, cheia ultima scapand mereu perceperii"; sau lui Ion Barbu (Ion Barba: tnitopoetica integrarii in unitate), in care are loc "cautarea unei cai de acces spre profunzime, fara a ignora situarea poetului intr-un context istorico-cultural delimitat"; creatia sa, unnarita pe "diagrama trecerii de la romantism la poezia moderna", e analizata apoi in functie de "termenul comun" ce unifica principiile opuse (apolinic si dionisiac, aspiratie spre inalt si adanc, abstract si concret), marcat de "nunta" solara. Tot asa, la
Ion Vinea (Mastile lui Vinea), se contureaza, dincolo de eterogeneitatea stilistica, o nazuinta de "cercetare continua", vizand o poetica a "experimenuilui", ce respinge "formula", "literatura", si sugereaza concentrarea obsedanta asupra propriului eu poetic "in multiplicitatea contradictiilor sale". Din nou prezent in Eros si utopie (1980), "pretextul" programatic atrage atentia asupra interesului acordat metodelor de lectura. insa cu aceeasi suplete relativizanta si cu reluarea accentului pus pe personalitatea criticului. Referinta directa la Jean Starobinski, citat cu definitia unui "ideal al criticii" care ar fi "alcatuit din rigoare metodologica (legata de anumite tehnici si de procedeele lor verificabile) si din disponibilitate reflexiva, libera de orice constrangere sistematica", indica un reper (auto)definitoriu important. Cautand o anumita unitate de perspectiva tematica, criticul isi asuma totodata libertatea selectiei scriitorilor si a tipurilor de abordare. in functie de "preferinta personala" si de individualitatea textelor in cadrul foarte general al tematicii erotice asociate cu "utopia" ca proiectie ideala a unui loc si timp al iubirii. In Cezura lui Eminescu e radiografiat, astfel, imaginarul spatio-tempo-ral (universul "insulei") cu trimitere la baza filosofica schopenhaueriana corectata de rousseauism, este analizata constructia personajelor (cu o tipologie "schematizata", rasfrangand opozitia dintre "lume" si "insula", raporturile dintre "natura" si "arta", dintre etic si erotic, in conturarea unor protagonisti precum Ieronim si Euthana-sius), legauira dintre "creatia utopica" si "fictiunea poetica". Analiza "conceptului de amor" pe care il propune romanul lui Ibraileanu atrage in mod specific "utopia". urmarind foarte complicatul si complexul parcurs al "educatiei sentimentale" a personajului principal care-si amana mereu confesiunea si reveland corespondentele dintre procedeele compozitionale (structura de "repertoriu" si "fragmentarisinul" de jurnal intim), substanta livresca a "faptelor", fizionimia personajului narator, situat in categoria "bovaricilor". si "amestecul stilistic extrem de elaborat". Romanul lui Mateiu I. Caragiale este cercetat sub unghiul "stiintei imposturii", analizata cu precadere in orizontul sensibilitatii decadente (cultul dandyst pentru artificiu si masca, ambiguitatea tipologiei feminine si misoginismul, "constructia de sine" ca "depasire a propriei naturi si regasirea, prin artificiu, a identitatii", cu consecinte in "impostura limbajului" etc). Un alt eseu. dedicat romanului Cartea nuntii de G. Calinescu. identifica o interpretare "teoretica" a erosului ("Toate personajele cartii sunt, intr-un fel sau altul, teoreticieni ai casatoriei"), intr-o constructie romanesca in care atractia pentru personajele-masti caracterologice, de substanta clasica, este concurata de fascinatia modernitatii citadine, alimentata de o "experienta gazetareasca" etc. O nota aparte aduce in acest ansamblu (din care mai fac parte reflectii asupra romanului lui M. Eliade si Gib Mihaescu). aplicatul si subtilul smdiu al "parafrazei" poesti a lui Ion Barbu, Prabusirea casei Usher (in studiul Textul din text) confruntata in detaliu cu scrierile de plecare si deducand astfel o "ars poetica" solidara cu restul creatiei barbiene. La aparitia volumului, s-a remarcat, alauiri de rigoarea metodologica a lecturilor, finetea spiritului hermeneutic, marele sau talent de analist aplicat si nuantat, placerea de a identifica "modelele" de gandire, reperele de ordin filosofic-estetic ale scrierilor, tipurile psihologice, tiparele stilistice la care operele abordate puteau fi raportate, eruditia angajata in jocul unei fantezii mobile, cu analogii si sugestii neasteptate. In directia unei "critici a variantelor" sunt angajate studiile din Critica de atelier (1983), acompaniate, ca si celelalte carti ale lui P., de un "pretext", ce reia reflectia de natura metodologica, cu o afirmare mai subliniata a optiunii pentru o "critica hermeneutica", deplin adecvata, de altfel, tipului de analize practicat acum. Caci secventele consacrate nuvelisticii lui N. Filimon, "revizuirilor" lovinesciene si - intr-un studiu de referinta in materie - Filologie barbiana, dedicat "rescrierii" unor poeme ale autorului Jocului secund, exegeza, in intelesul ei originar, cunoaste dezvoltari si adanciri de perspectiva prin punerea "laboratorului" barbian, urmarit in procesul subtil-alchimic al metamorfozelor textuale pe care le asigura, in rezonanta cu programul poetic propus de poet, cu reflectia critica asupra operei si cu meditatia actuala privind hermeneutica textului literar. Mult controversata problema a "ermetismului" poeziei lui Ion Barbu isi gaseste, pentru prima oara, o solutie deplin convingatoare, ca exigenta specifica insusi "sistemului" propus de poet, departe de vointa unor incifrari superficiale, incriminate de detractorii sai. Rigoarea filologului si imaginatia critica isi dau inca o data mana in interpretarea dinamicii metamorfozelor acestei opere de extrema dificultate a lecturii. In aria studiilor de riguroasa tinuta academica este de situat Intelectualitate si poezie (1986), exegeza erudita, de larga cuprindere, asupra poeziei italiene din Duecento. Consecvent cu propriul program critic, PAPAHAGI isi marturiseste si aici "dorinta de a gasi nodurile unde se intersecteaza cele mai multe drumuri, punctele de maxima deschidere problematica" -si le si gaseste, reamintind "convingerea ca orice demers critic, oricat ar fi de formalizat (si cu atat mai mult unul cu caracter hermeneutic-filologic), include o componenta personala ce nu reprezinta «spontaneitatea» unei simple veleitati ci expresia interferentei inevitabile dintre subiectul cercetator si obiectul cercetat". Or, in ciuda distantei seculare care-1 desparte de epoca vizitata, hermeneutul stie sa descifreze in efortul de individualizare a vocilor scriitoricesti pe "orizontul comun de preocupari si fixatii" al vremii, un filon al "omenescului" in stare sa atinga si sensibilitatea lumii de azi. inca o data, lectura ilustreaza mobilitatea privirii critice a autorului intr-un spatiu al intertextualitatii complexe, solicitand solide cunostinte de filosofie, estetica, filologie, exploatate in acelasi spirit ce asociaza disciplina reflectiei scrupuloase fata de claritatea si precizia instrumentala cu implicarea unui subiect-interpret pentru care conteaza, intr-o nu mai mica masura, "reflectia libera". La celalalt pol al actului critic profesat de P., se situeaza o productie diversificata si abundenta in spatiul cronicii literare. Daca aceasta "critica de intampinare" este, prin chiar statutul sau, supusa aleatoriului, depinzand de ritmul editorial si de surprizele oferite mai ales de scriitorii momentului, dar si de editii ce indeamna la recitirea unor nume mai vechi, autorul culegerilor de foiletoane critice Cumpana si semn (1990), Fragmente despre critica (1994), Interpretari pe teme date (1995) - ce aduna pagini datand in majoritate dinainte de 1989 -, reuseste sa echilibreze "impresionismul" inevitabil al primei receptari cu analiza mai aplicata a textelor, cautand convergente ale universului imaginar, tehnici si procedee specifice, dar si incadrarea in contextul mai larg al operei sau al epocii, de natura sa puna in lumina "devenirea" personalitatii abordate, cu frecvente trimiteri de ordin comparatist. Stilul sobru universitar admite uneori interventii cvasi confesive, expresia directa a placerii (mai rar a neplacerii) provocate de o carte sau alta, insa predomina abordarea grava, serioasa, decisa inca in punctul de plecare, caci selectia titlurilor evita lucrarile nesemnificative valoric. PAPAHAGI a consacrat numeroase studii si eseuri literaturii universale, cu precadere din aria romanica (italiana, spaniola, portugheza), cu o remarcabila libertate de miscare, de cunoscator in profunzime al operelor unor scriitori precum Gozzano, Montale, Ungaretti, Pessoa, Muri-lo Mendes. Sectiuni din volumele Exercitii de lectura, Critica de atelier si, mai recent, Fata si reversul (1993) cuprind astfel de cercetari. Substantialele, eruditele note la versiunea Infernului lui Dante, din pacate neincheiate, reflecta, la randul lor, nivelul eminentului specialist in studii dantesti si in domeniul filologiei romanice.
OPERE
Exercitii de lectura, Cluj-Napoca, 1976; Eros si utopie Bucuresti, 1980 (ed. II, 1999); Critica de atelier, Bucuresti, 1983; Intelectualitate si poezie. Bucuresti, 1986; Cumpana si semn, Bucuresti, 1990; Fata si reversul, eseuri. Iasi, 1993; Fragmente despre critica, Cluj-Napoca, 1994; Interpretari pe teme date. Bucuresti, 1995. Traduceri: Luigi Pareyson, Estetica, O teorie a formativitatii, Bucuresti, 1978; Andre Helbo, Michel Butor, Cluj-Napoca, 1978; Luciana Stegagno Picchio, Literatura braziliana. Bucuresti, 1986; Eugenio Montale, Poezii, Cluj-Napoca, 1988 (ed. II, 1999); Rosa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, Cluj-Napoca, 1990; Guido Morselli, Divertisment 1989, Cluj-Napoca, 1992; Roland Barthes, Placerea lecturii, Cluj-Napoca, 1994.
REFERINTE CRITICE
M. Zaciu, Alte lecturi si alte zile, 1978; FI. Mihailescu, Conceptul de critica literara in Romania, II, 1979;
I. Vartic, in Tribuna, nr. 41, 1980; Gh.
Grigurcu, Critici romani de azi, 1981; I. Buduca, in Romania literara, nr. 6, 1981; D. Culcer, in Vatra, nr. 6, 1981; M. D. Gheorghiu, Reflexe conditionate, 1983;
N. Manolescu, Julien Green si stramatusa mea, 1984;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 3, 1984; St. Borbely, in Vatra, nr. 5, 1984; D. C. Mihailescu, in Transilvania, nr.
4, 1984; Cristian Moraru, in
Luceafarul, nr. 10, 1984; Al. Piru, in Flacara, nr. 41, 1984;
A. Marino, in Tribuna, nr.
5, 1985; idem, in Tribuna, nr. 5, 1986; Gh. Perian, in Transilvania, nr. 3, 1986;
I. Pop, in Steaua, nr. 2, 1986;
M. Zamfir, in Romania literara, nr. 5, 1986; Cristian Moraru, in Romania literara, nr. 8, 1987;
V. Ierunca, Subiect si predicat, 1993;
I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994;
L. Ulici, Literatura romana contemporana, 1995; I. Pop, in Romania literara, nr. 40, 1998; Apostrof, nr. 1, 1999 (numar special, art. semnate de M. Zaciu, I. Vartic,
Adrian Popescu,
E. Uricaru, I. Pop s.a.); Vatra, nr. 6, 1999 (grupaj de art.).
