n. 24 mai 1947, Cluj.
Poet, prozator si eseist.
Fiul medicului
Grigore Popescu si al Anei (n. Verde).
Scoala primara, liceul (absolvit in 1965), Facultatea de Filologie (1966-1971), in orasul natal.
Dupa obtinerea licentei, angajat in redactia rev. Steaua, unde lucreaza si in prezent.
Debut poetic in ziarul Faclia (1962). Membru fondator al rev. Echinox, unul dintre exponentii de seama ai gruparii clujene. Colab. la Tribuna, Steaua, Amfiteatru, Romania literara,
Luceafarul, Vatra, Viata Romaneasca, Convorbiri literare s.a. Dupa 1990 si la Viata crestina (unde este o vreme si redactor). Debut editorial cu voi. Umbria (1971). A mai publicat: Focul si sarbatoarea (1975), Campiile magnetice (1976), Curtea Medicilor (1979), Suburbiile cerului (1982), O mila salbatica (antologie, 1983), Proba cu polen (1984), Vocea interioara (1987), Calatoria continua (1989), Pisicile din Torcello (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor), Fara varsta, (1998) si Poezii (199%). Tot dupa 1989 a editat si voi. de proza: Tanarul Francisc (1992) si Cortegiul magilor (1996) ambele de inspiratie religioasa. Eseistica sa e adunata in voi. Spuma si stanca (1991) si Lancea franta (1995), ultimul fiind consacrat poeziei lui
Radu Gyr. Distins cu numeroase premii literare: al Uniunii Scriitorilor (1971; 1979; 1997) si al Acad. (1989). Tradus in franceza, maghiara, macedoneana. Poezia lui POPESCU e marcata de spiritualitatea crestina (de inspiratie franciscana), meditativa, subtila, tradand o sensibilitate ingenuu-melancolica, alternand cu un naturism senzual si suav bucolic.
Primele cicluri de versuri publicate de POPESCU in Echinox, pentru care obtine, in 1969, premiul intai la cel de al doilea Colocviu National Studentesc de literatura, sunt deja definitorii pentru tipul de lirism practicat de prima generatie de poeti ai gruparii clujene: ton confesiv, abordand teme intimiste, sensibilitate receptiva la misterul lumii, refuzul neostentativ dar ferm al retoricii proletcultiste precedente, incercarea clar subliniata de a restabili legatura cu modernismul romanesc interbelic si cu marea literatura, in general. Umbria, titlul volumului de debut cu care Editura Dacia initia, mai tarziu, o colectie echinoxista, trimite vag la provincia italiana cu acelasi nume, aleasa sa reprezinte un soi de utopie a gratiei, dar mai cu seama la partea "umbroasa" a vizibilului, zona de "Umbra si Ambra" unde formele realului se estompeaza, iar transcendenta isi poate semnala evanescenta. Poeziei i se cere sa inlesneasca initierea in taine, astfel incat poetul sa se vada acceptat, "ingaduit" in acest spatiu ambiguu; unele poeme - spre interiorul trandafirului, al diamantului, sau al "curtii medicilor", care vor da si titlul celei de a treia culegeri de versuri, -mimeaza elaborate expeditii spre taramul frumusetii intangibile. Se invoca ucronia copilariei, se construieste cu rabdare extatica un adevarat paradis al senzatiilor. Poezia trebuie sa recupereze cat mai mult din puritatea genuina a unei lumi estompate de amnezie ("Odata am stiut sa zbor, odata, / Dovada n-am, dar imi aduc aminte"); intra atunci in joc sensibilitatea catifelata a poetului si sunt materializate ipostaze ale candorii in imagini de o frumusete impecabila: "Prin pulberea lumii, copil, cu parul plin / De viespi mari de aur si fluturi de seara, / Pana cand n-ai mai fost decat un lung / Fuior de raze in mana nimanui". De la bun inceput a surprins la POPESCU calitatea desenului ce decupeaza imaginile ("Si cu putine lucruri se poate asemui / Dezamagirea unui baiat blond / In fuga zanatica pe langa roti / Gata sa prinda in colivia pumnilor/ Scanteia galbena/Pe care o smulg c opitele de fier / Din pietrele unui drum de tara"), finetea mijloacelor puse la dispozitia acestui discurs ce da impresia ca ar fi guraliv cand, de fapt, este foarte economic si stilizat, cu tonul stins, dar cu izbucniri imprevizibile, ce provoaca descrierea atator "peisaje" in care exteriorul si interiorul se amesteca. Poetul si-a gasit nu numai tematica, dar si stilul inca in perioada debutului. Volumele ulterioare aprofundeaza investigatiile in zona "penumbrei" si largesc zonele expeditiilor intelectual-senzitive: "Lumina fericita, carissima, clarissima, argint / din monetariile celor dusi, claumbra, clarisa / lumina dulce, penumbra, licariri de aur mort / Din monetariile Serenizi-lor". Al. Piru depista "diafanitate si morbidete, parca dintr-o fresca de Piero della Francesca". Poetul prefera formele oribilului imblanzit de interventia limbajului: privighetorile ciugulesc din tufis "ochii salbaticiunii calde inca"; sub un pod un caine umflat de apa pare a fi un cimpoi "doldora de sunete stranii". Degradarea materiei este uneori precizata in detaliu. Se face elogiul patului germinativ si se exorcizeaza durerea prin insistenta asupra unor imagini banale. "Suburbiile cerului" simbolizeaza si intrarea peisajului citadin in zona tragicelor metamorfoze care au facut, intre timp, sa paleasca uimirea candida din Umbria. Suntem dusi uneori in lumea spitalelor si clinicilor pentru "simple radiografii" sau "clarificari" prin care se semnaleaza declinul fizic. Desi ceremonios, poetul nu iubeste inventia lexicala, dar nici simplitatea inexpresiva; lui ii place sa auda ecoul unor referinte livresti, sa anticipeze senzatii, degustand savanta lor desfoliere. POPESCU se considera "poet cuviincios, naturist, traditionalist", ceea ce este mai mult un program de prioritati decat unul estetic. Adolescentul care infrunta lumea in primele poeme are tendinte retractile, se ascunde intr-un "pod cu fan", in "scoica trandafirului", in "interregn", care este "vizuina" unei fiinte dragi evocate la zece ani dupa moarte. Maturul de mai tarziu plonjeaza in "grota translucida a Noptii, in minele parasite / ale sufletului celor dusi, pana unde / se mai poate fora"; de fiecare data urmeaza apoi "iscodirea" exteriorului in asteptarea revelatiei spirituale: "ochii lui vedeau / umbrele lucrurilor pe care tu le desfaci / din intuneric. Lumina dulce, soata mea". Propensiunea spirituala, pe care in generatia lui o impartasea doar cu
Daniel Turcea si Cornel Popel, evocati intr-un poem, se va imbogati la POPESCU in volumele ulterioare, devenind chiar dominanta. Poetul evita firesc impostura meditativa, dar si exaltarile mistice. Transcendentul este spiritual si cultural, iar moartea ramane o prezenta discreta. O imensa compasiune se degaja din poemele sale grave, o "mila salbatica", neputincioasa in fata dezastrelor ce nimicesc fiinta umana. Marilor orchestratii demonstrative, POPESCU le prefera monologul melancolic tensionat. Sentimentele sunt abia sugerate, tonurile aleg in mod deliberat o gama stinsa, riscand sa treaca neobservate in peisajul mult mai galagios al anilor 80. Umbra lui Blaga, din ultima sa perioada de creatie, care a planat si asupra altor echinox-isti, lui POPESCU ii limpezeste cantecul: "Cearcan astral, dintr-o alta viata, / Vazduhul intreg se schimba in Fata. // Roua, un strop, atat ti-e tainul. / Ce greu e Usorul, ce doare Putinul." Calatoriile, imaginare si reale, spre o Italie renascentista relanseaza uneori dorinta de evaziune, ipoteza exilului analioretic intr-o ideala comunitate a spiritului. Ceea ce pare inclinatie manierista sau calofila traduce mai degraba prezenta unei solemnitati impregnata rostirii poetice. POPESCU este unul dintre cei mai importanti poeti romani din ultimele decenii; sensibilitatea lui este neasteptat de lizibila, fiind autentica, intr-un peisaj poetic ambient torturat mai mult de disimulare. Poezia lui este totdeauna ascensionala, chiar si atunci cand pare dezabuzata. Forta ei vine deopotriva din pregnanta detaliului, cat si din profunzimea nelinistii care naste intrebarile. O nebanuita tensiune se naste intre caracterul "umil" al lucrurilor peste care poposeste privirea poetului (un borcan cu ciuperci, cateva boabe de zmeura intre traversele caii ferate, un porumbel aparut pe pervazul geamului, un camion cu prelata, masina ce transporta paine s.a.) si aura lor misterioasa aparuta in contrast. O pace franciscana se asterne peste acceptatele resemnari, in timp ce continua sa se auda melodia discreta a singuratatii. Opera de dupa 1989 aduna, in Pisicile din Tor-cello (1997), rememorari ale locurilor italiene predilecte, evocate din perspectiva omului matur care-si analizeaza traseele existentiale; in Fara varsta (1998), dimpotriva, poetul cauta o iluzorie suspendare a timpului prin erosul descoperit tarziu, ca mister si pasiune. Daca in Pisicile rememorarea e cvasi-proustiana, angajand straturile profunde si referintele livresti, in Fara varsta predomina insertiile biografice imediate, senzatia de traire nesupusa stilizarilor estetizante, drama unui eu contempland declinul fiintelor si lucrurilor. in Poezii (1998), POPESCU isi selecteaza titluri din toate etapele creatiei, incercand un "autoportret" liric. Eseurile din Spuma si stanca (1991) gloseaza pe marginea poeziei romane din deceniile sapte si opt, iar "schita monografica" Lancea franta (1995) ia in discutie latura estetica a operei lui Radu Gyr, poet controversat sub raportul ideologic si al rolului politic. Prozele de inspiratie biblica incearca o romantare a vietii Sfantului Francis de Assisi, iar in Cortegiul magilor (1996) e reluat motivul poemului ce deschide volumul Calatoria continua: drumul celor trei magi spre Betleem, traseu initiatic si fabulos, e vazut prin ochii unui presupus slujitor al magului Balthazar, alter-ego al naratorului-autor peregrin prin Tara Sfanta. Naratiunea are candoare si pitoresc necontrafacut.
OPERA
Umbria, Cluj, 1971; Focul si sarbatoarea, Cluj-Napoca, 1975; Campiile magnetice. Bucuresti, 1976; Curtea Medicilor, Bucuresti, 1979; Suburbiile cerului. Bucuresti, 1982; O mila salbatica, antologie, cu o postfata de
M. Iorgulescu, Bucuresti, 1983; Proba cu polen, Cluj-Napoca, 1984; Vocea interioara, Cluj-Napoca, 1987; Calatoria continua. Bucuresti, 1989; Spuma si stanca, Cluj-Napoca, 1991; Tanarul Francisc, Cluj-Napoca, 1992; Lancea franta, Bucuresti, 1995; Cortegiul magilor, Cluj-Napoca, 1996; Pisicile din Tor-cello. Bucuresti, 1997; Fara varsta. Bucuresti, 1998; Poezii, Bucuresti, 1998; Italia subiectiva. Iasi, 1998.
REFERINTE CRITICE
P. Poanta, Modalitati;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975; Gh Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979; M. Iorgulescu, Scriitori; C. Reg-man. Explorari in realitatea imediata, 1979; Al. Ruja, Valori lirice actuale, 1979; Z. Sangeorzan, Conversatii critice, 1980; L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1977; D. Dimitriu, Singuratatea lecturii, 1980;
">V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, II, 1980. Cornel Moraru, Semnele realului, 1981; POPESCU Poanta, Radiografii, I, 1978; II, 1982;
, Noi explorari critice, 1982; C. Tuchila, Cetatile poeziei, 1983;
, in Steaua, nr. 12, 1984;
, Scriitori, IV; Al. Cistelecan, in Vatra, nr. 2, 1988; D. C. Mihailescu, in Transilvania, nr. 2, 1988;
, in Familia, nr. 5, 1989; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 6, 1991; I. Constantin, Complicitatea fertila, 1994; Al. Cistelecan, in Cuvantul, nr. 6, 1997; D. Bucur, in Ramuri, nr. 10, 1997;
, in Apostrof, nr. 11, 1998; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 9, 1999; Irina Petras, in Apostrof, nr. 5, 1999.