Nu indeajuns de pretuit in timpul vietii, Alexandru Macedonski a fost adus in prim-planul valorilor literare romanesti, mai intai prin editia masiva, cu un studiu introductiv ce ramane si azi valabil in continut si expresie, un model al genului sub semnatura lui Tudor Vianu1 . Toata evistica referitoare la "Poetul rondelurilor" isi are radacinile in paginile acestui mare estetician si istoric literar.
Prezentand "Universul sensibil", Tudor Vianu vedea in Macedonski un poet "preponderent vizual", un "pictor" prin versuri cu o afinitate deosebita pentru "obiecte de arta cantate cu o pasiune care este a estetului" si exemplifica intre altele cu Rondelul cupei de Murano, detectand influentele concomitente a doua curente de circulatie europeana la sfarsitul secolului al XlX-lea: parnasianismul si simbolismul. Nu aici vom insista asupra apartenentei la scoli si orientari literare, dar, oricum, faptul trebuie punctat. Vorbind de "arta descriptiva a poetului, de evolutia acesteia, onogetul operei macedonskiene - el insusi un tanar discipol, in 1918 remarca existenta unor momente in care omul interesat de culoarea locala, pitoresc asociate cu valorile civilizatiei, s-a oprit cu o frageda uimire in fata florilor, a apei, a cerului si a lumii(). in acest univers sensibil de aratari limpezi, gratioase si prietenesti isi gasea o compensatie naturala spiritul vizitat de atatea ori, in viata lui intima, de viziunile groazei si ale mortii".
Din intreg universul gingasiei, mai ales rozele ofera un loc al vizualitatii plin de incantari, cand se imbina senzatii (in procedeul numit sinesteziE), de pilda aceleasi parfumuri si sunete, chiar eufonii - efecte muzicale de mare efect. Acesta este un aspect fundamental al esteticii simboliste, curent ce duce mai departe sensibilitatea romantica.
Alaturi de copilarie, locuri erotice, calatorii pe mare, apar tinuturi departate, amintirea trecutului, universul floral, mai ales rozele ofera un spatiu - estetic si existential - ocrotitor, un "refugiu". Cel mai bine o spune poetul in Noaptea de mai: "De ce v-ati reurcat in sfera abstractelor seninatati/inchisa daca va e lumea, recoborati-va intre roze//Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze/E cerul inca plin de stele si campul inca plin de roze". in cartea "Poema rondelurilor" exista un grupaj cu titlul "Rondelurile rozelor":
Rondelul rozelor ce mor, Rondelul rozelor din Cismegi, Rondelul beat de roze si altele (pe care le ofera antologia de fata), in care rozele sunt motiv literar si metafora-simbol cu multiple semnificatii, dintre care una este predominanta: o ipostaziere a frumosului.
De pilda, in Rondelul rozelor din Cismegi vom regasi sinestezia simbolista in valori compensatorii - ca aurul si argintul - care satisface fastul estetic (sclipire, splendoarE), o culoare evocata printr-un cuvant cu rezonante orientale pembe (un rosu inchiS) si flacara ca ipostaza a pasiunii descatusate, a exuberantei mistuitoare: "Pe ritmuri persane in strofe- asezate,/Melodie, coloarea, coloarei raspunde/De flacari, de aur, pembe, argnitate/Nebuna osfie de roze oriunde".
Rozele sunt la Macedonski uneori simbol al cunoasterii extatice, alteori semn al freneziei juvenile, al avantului, al ascensiunilor spirituale, "Urcand pe pomi, zambind pe casa" un talisman ori vehicol magic al ajungerii la stele", cale intre "cer si pamant": "Mai sunt roze - mai sunt si tot parfumate si ele/ Asa cum au fost si acele/Cand ceru-1 credeam pamant/Pe- atunci eram falnic avant" (Rondelul rozelor de augusT). Rozele intrau in context, alaturi de cant si zambet in sfera semantica a bucuriei intru frumos.
Experienta realului ("al vietei cuvant, cercarile grele") stinse flacarile simbolice ale focului sacru", ale harului poetic, dar pe acestea iarasi le reaprind rozele, reflex chtonic al stelelor - transcendente, stralucitoare cu pietrele pretioase.
Vorbind despre interesul special pentru arta muzicii reflectata in sus, despre "instrumentalism", despre experienta versului liber (HimeR), sa observam si ca Macedonski este marele maestru al repetitiei ca figura de stil. El stie "sa impleteasca" (T.VianU) motive literare si chiar versuri intregi. De aceea, spre batranete, cand s-au decontat ideile, s-au limpezit si s-au armonizat emotiile, poetul a abordat rondelul. Prin structura sa, aceasta poezie cu forma fixa, permite o exprimare a virtuozitatii rafinate in arta repetitiei, a alternantei de refrene cu versuri ce nu se repeta, focul dus la o desavarsire a exprimarii metaforice cu efecte de muzicalitate interioara si cea mai desavarsita experienta prin care se impletesc simbolismul cu tipologia estetica clasicista. De fapt, structura rondelului e urmatoarea: primul si al doilea vers sunt aproape sau chiar identice cu al saptelea si al optulea vers; in afara de trei catrene, mai exista un vers, al treisprezecelea, din care il repeta pe intaiul, din primul catren. in "Mic dictionar indrumator in terminologia literara" la rondel (fr.rondel, it.rondellO). "Exista si rondeluri din 12 versuri (un catren, un tertet si un cvintet cultivat indeosebi in poezia medievala franceza". Dictionarele Editurii
Ion Creanga, 1979, p.255. in sensul acestor interpretari, "Rondelul rozelor de mai", cu care se deschide ciclul acesta de rondeluri, este un antonim al celui despre rozele din august, ca si cand insusi faptul de a scrie despre aceste flori ar fi avut un efect kathartic - altfel spus linistitor si purificator. Poetul are talentul sa vorbeasca raspicat despre cele doua planuri: al realitatii (deci obiectiV) si al spiritualitatii (deci subiectiV), fara a fi greoi pedant: "E vremea rozelor ce mor^Mor in gradini si mor si-n mine -// in tot se simte un fior//Pe sub amurgu-ntristatoryCurg valmasaguri de suspine". in "Rondelul rozelor din august" asistam la o regenerare; poetul pare a trai un nou inceput, dupa ce a gasit leacul magic. Parfumul de roze, si 1-a dorit (cu ce speranta?) chiar in clipa ultima. Se stie, de la cei ce au fost de fata, ca poetul a cerut sa respire parfum de trandafiri pana ce a inchis ochii pentru totdeauna. Dar si-a dat sufletul numai dupa ce a soptit "Rozele". Roza este si un simbol mistic, ghirlandele ei impodobesc crucea lui Christos intr-o anumita iunografie, astfel incat este posibil ca ultimele ganduri ale poetului sa se fi indreptat nu spre sfera esteticului si a propriei creatii, ci spre imaginea sacrului si a mantuirii.