Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Duiliu ZAMFIRESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 30 oct. 1858, corn. Plainesti (azi Dumbraveni), jud. Vaslui - m. 3 iun. 1922, Manastirea Agapia, jud. Neamt.

Prozator, poet si dramaturg.

Fiul arendasului si proprietarului agrar Lascar Zamfires-cu si al Sultanei (n. Mincu), sora arhitectului Ion Mincu si a pictorului Stefan Mincu.

Deosebit apetit cultural in familia tatalui si multe insusiri artistice in aceea a mamei. Din copilarie, familiarizat cu lb. franceza, muzica, lecturile cele mai diverse. Scoala primara la Focsani (1865-1869): tot acolo, gimnaziul (1869-1873); Liceul "Matei Basarab" din Bucuresti (1873-1876), cu intinse lecturi, indeosebi din romantici, si primele incercari literare. Bacalaureatul in 1876.



Paralel, publica foiletoane in Romania libera (suita Palabras, apoi Timpuri si portrete), nuvela O pagina din viata lui Johann Strauss etc. Procuror la tribunalul din Targoviste (1881), demisioneaza in acelasi ani din magistratura. Se inscrie in baroul Putna, avocat pledant; la Focsani, apoi la Bucuresti (1882), unde sfarseste prin a intra in presa: redactor la Romania libera (1882-1884), continua foiletoanele Palabras (semnand Don Padil), dar si prozele sentimentale: micul roman Cum a iubit Deparateanu (editat in voi. sub titlul Amintiri din vremuri), In fata vietii (1883), acesta din urma executat de Gherea in Pesimistul de la Soleni. In 1883 debutase editorial cu Fara titlu. Poeme si nuvele, care incheie si prima etapa a creatiei, o data cu ruptura de Macedonsky si intrarea in cercul ,Junimii". In 1885, prof. la Liceul "Sf. Gheorghe" sub directia lui Anghel Demetriescu, si la pensionul Elenei Miller - Verghy (pana.in 1888); obtine, prin examen, postul de atasat la Ministerul de Externe. incepe colab. sa la Convorbiri literare, cu Noapte buna, Locotonentul Sterie, Spre Mare (1887), Conu Alecu Zaganescu, Subprefectul si Strabunii nostri (1888). In acelasi an, voi. Novele, a carui aparitie coincide cu plecarea la Roma (secretar II la legatie), unde ramane pana in 1892. Perioada romana e una din cele mai fecunde pentru poet si prozator: numeroase poeme cu subiect italic, trad. din Carducci (cu care se imprieteneste, in pofida marii diferente de varsta), romanul Lume noua, lume veche (1891) inceputul elaborarii ciclului Comanestenilor, studiul (neterminat) despre Leon Tolstoi (1892). Mutat la Atena (1892), apoi la Bruxelles (unde gireaza si postul de la Haga), e avansat prim-secretar de legatie (1893) si readus la Roma (1894), unde va ramane pana in 1906. incepe, in acesti ani, publicarea in Convorbiri literare a romanelor Viata la tara (1894), Tanase Scatiu (1895), in razboi (1897), paralel, publica voi. de poezii Alte orizonturi (1894), Imnuri pagane (1897), Poezii noua (1899), voi. Novele romane (1895, romanul indreptari (in foiletonul rev. Literatura si arta romana, 1902, Ceea ce nu se poate (in Convorbiri1906), romanul ce va incheia ciclul, editat in 1911 in voi., sub titlul schimbat, Anna sau Ceea ce nu se poate. O intinsa corespondenta cu T. Maiorescu dezvaluie, in toata aceasta perioada, preocuparile estetice si de creatie ale lui Z., care se reveleaza totodata un excelent epistolier. Ales membru al Acad. (1908), rosteste discursul de receptie Poporanismul in literatura in mai 1909, declansand una din cele mai acerbe polemici literare, care-i opune, practic, aproape intregul front literar (inclusiv pe fostul sau mentor, Maiorescu). Din 1906, secretar general^aj^uiisterul de Externe, el este numit, in 1909, delegatul Romaniei in Comisiunea Europeana a Dunarii si in Comisiunea mixta
a Prutului (ambele cu sediul la Galati), functie pe care o detine pana la demisia din 1918. Citeste la Acad. poemul eroic Mirita (1910) si prezinta mai multe comunicari, intre care Metafizica cuvintelor si estetica literara (1911). O data cu editarea in voi. a romanului epistolar-filosofic Lydda, scrisori romane (1911), ZAMFIRESCU se indreapta spre teatru, scriind si reprezentand succesiv O amica, Lumina noua (1912), Poezia departarii (1913), Voichita (1915). Pus in disponibilitate in urma unui incident ale carui consecinte Maiorescu, acum prim-ministru, le va folosi ca vindicta impotriva fostului discipol, ZAMFIRESCU rupe definitiv cu formatiunea politica junimisto-conserva-toare. Ales presedinte al SSR (1916). Intra, in timpul primei conflagratii, in "Liga poporului" (devenita apoi Partidul poporului) a generalului Averescu, al carui organ de presa, indreptarea, este in buna masura creatia sa. Vicepresedinte al Acad. (1918), ministru de externe si presedinte al Camerei deputatilor (in guvernarea Averescu 1920-1922); intampina violente campanii din partea liberalilor, vadind insa o mare abilitate politica. Publica ultimul sau voi. de poezii Pe Marea Neagra (1919) si pregateste pentru tipar voi. de proze de memorialistca O muza (aparut postum, 1922). Lasa neterminate savuroase pagini de memorii, Portrete 1914. Moare in timpul unei excursii la Agapia, fiind inmormantat la Focsani.

Cu toata aparenta sa de scriitor "clasat" si in ciuda abundentei exegetice, ZAMFIRESCU este inca o personalitate fascinanta, ca tip uman si ca tip de creator, cu multe meandre ce se reclama a fi urmarite cu atentie, cu atitudini divergente, senioriale din unele puncte de vedere, profund nelinistite, din altele. Temperament si caracter complex, el este o sinteza de sanguinitate si flegmatism, de contemplativitate, estetism si glacialitate imperturbabila, meridional in trairi, dar cu permanente nostalgii spirituale, un Don Juan atins nu o data de aerul "Tristei Figuri". O adevarata personalitate de tranzitie in literatura romana, de la superficialitate decorativa, eclectismul plurivalent si patosul civic al secolului XIX, la apetitul teoretizam, psihologizant si tulburat de contradictii al veacului XX. Cariera politica a fost, ca. in multe cazuri de scriitori romani, factorul determinant in formarea personalitatii lui Z., atat sub aspect comportamental, cat si ideologic; titlurile, averea, mariajul in strainatate, cu justificari pragmatice, contactul pripit cu civilizatia europeana, asimilata mai mult pe orizontala decat pe verticala, frecventarea asidua a high-life-ului si alura aristocratica impusa nu atat de elemente ereditare, cat de misiunile diplomatice incredintate, permanenta oscilatie intre modelele literare de duzina, dar proliferante in epoca, si adevaratele modele cu efecte profunde, au marcat, toate, spiritul literaturii lui ZAMFIRESCU De aici convingerea sa ca trebuie sa ofere o panorama a societatii romanesti, de aici sacrificarea unor coordonate pur artistice in favoarea sintezei social-istorice a timpului, de aici incongruenta multor opere ale sale, minate de indecizia optionala intre analitica labirinticii erotice si studierea fenomenelor sociale, ambele planuri anulandu-si reciproc vitalitatea substantei si destule valente literare. Faptul - conditionat de o serie de factori obiectivi, de esentiala importanta - ca mai toti scriitorii romani ai secolului XIX s-au simtit purtatori ai unor inalte misiuni istorice, a modelat decisiv arta si personalitatea acestora, sacrificand nu o data calitati estetice in favoarea celor etice. Poporanismul in literatura, discursul lui ZAMFIRESCU care a aprins intr-atat spiritele de la 1909 inainte, poate fi considerat, din acest unghi, o revolta -spontana pana la un punct, indelung chibzuita altfel - a fondului estetic impotriva realitatilor extraliterare ce impuneau literaturii canoane intr-un mod justificat pana atunci, insa puse in cauza in momentul marii deschideri catre universal, inregistrate de spiritualitatea romaneasca in primele decenii ale secolului XX. O cronologie a creatiei va segmenta in trei opera lui Z.; 1) perioada inceputurilor, a cristalizarii unui program literar si a manierei epice, de la 1879 la 1891, cuprinzand volumele Fara titlu. In fata vietii si Lume noua si lume veche, urmata de momentul de tranzitie reprezentat de studiul despre Tolstoi, publicat, in 1892, in Convorbiri literare. Tolstoi marcheaza influenta cea mai fertila in creatia lui ZAMFIRESCU dubland in mod fericit apetenta autorului la nume ca O. Feuillet, G. Sand, A. Dumas, Paul de Kock, s. a., pe de o parte, si Balzac, Gautier, Leopardi, Zola, Maupas-sant si Flaubert, pe de alta. Acestei perioade ii apartin nuvelele Un drum gresit ("punctum saliene" in ansamblul creatiei lui ZAMFIRESCU cum a fost numita), Locotenentul Sterie, Conu Alecu Zaganescu si Subprefectul; 2) perioada de maxima concentrare a operei, intre 1894 si 1902, ce cuprinde volumele Viata la tara. Novele romane, Tanase Scatiu, In razboi, indreptari, Imnuri pagane si Poezii noua; 3) perioada finala, de regres, de la 1906 inainte, unde Anna sau Ceea ce nu se poate este semnul decisiv si ale carei repere raman volumele Pe Marea Neagra, Lydda si discursul din 1909, alaturi de o serie de incercari dramatice. "Personalitatea de tranzitie", iata sintagma emblematica pentru Z., autor care depaseste, chiar daca mai mult in intentii, decat prin realizari, cadrele literare ale vremii, prefigurand - in linia intelegerii personajelor, a relatiilor cuplului, a raporturilor societate/individ si in unele elemente de tehnica romaneasca (insertia documentului, anticalofilia s. a.) -opera unor scriitori ca Rebreanu, Camil Petrescu H. P. Bengescu, M. Sebastian, Ion Vinea, sau marcand, in linie poetica, maniera post-eminesciana si post-macedon-skiana, prin instaurarea unor teme si forme lirice care vor fi continuate de St. O. Iosif, D. Anghel, O. Goga, I. Pil-lat, V. Eftimiu, G. Topirceanu. Pentru un scriitor de talia lui Z., autorul primului ciclu epic din literatura romana (Istoria Comanestenilor), al unui roman de varf in proza romaneasca, Viata la tara, situat intre Ciocoii vechi si noi de N. Filimon, Manoil si Elena de Bolintineanu si Rascoala de L. Rebreanu, asa cum (mutatis mutandis) Emi-nescu se afla intre Heliade si Arghezi,, autor, de asemenea, al primului roman greu clasabil din literatura noastra, Lydda - pentru un astfel de autor, deci, faptul ca a putut afirma cu aceeasi convingere ca "am trait o viata intreaga, catand sa pun de acord clasele sociale ale tarii noastre pe latura lor estetica", dar si ca scopul operei sale este de "a cauta tocmai ce oamenii ascund - mobilele sufletesti", indica o polaritate absolut semnificativa pentru constiinta prozei romanesti. Semnificativa din unghiul istoriei literare, al evolutiei mentalitatii literare, al tehnicii narative, sociologic, psihologic si axiologic deopotriva. intre cei doi poli inregistrati de marturiile de mai sus se afla intreaga creatie a lui ZAMFIRESCU si, in ultima instanta, intreaga evolutie a prozei romanesti. Nu atat persoana lui ZAMFIRESCU este un "caz" - cum a fost de altfel excesiv comentata - , cat opera sa. ZAMFIRESCU este cel dintai scriitor cu program - nu numai afirmat, dar si realizat (nu conteaza acum la ce cote estetice) - din literatura noastra. Faptul ca in clipa in care programul se constientizeaza, intra in procesul de cristalizare, dimensiunea estetica scade brusc, aceasta este de importanta secundara pentru autor, dar fundamentala pentru istoria genului la noi. Pentru ca realitatea notiunii de "program" este la un pas de cea a notiunii de teza, care este autodegradarea celei dintai, si daca Viata la tara si, partial, Tanase Scatiu tin de program, In razboi, indreptari si Anna merg, progresiv, catre tezism, singurele realizari tinand aici tocmai de tratarea, fie si superficiala, a caracterelor in dauna temei. ZAMFIRESCU este modern mai cu seama prin insasi aceasta continua oscilatie tensionata intre teza socio-istorica si continutul psihologic al acesteia, raport care, de la cel inregistrat intre Padurea spanzuratilor si Rascoala, a devenit o axa vitala a romanului romanesc. "Romantic din nastere, Duiliu Zamfirescu este un realist din convingere" (Ioan Adam) - iata caracterizarea cea mai exacta. Si iata o alta: "Punctul de vedere estetic si arta cu tendinta. Maiorescu si Gherea se reconciliaza spectaculos in opera lui D. Zamfirescu" (V. Cristea). In centrul arhitecturii narative a lui Z., dincolo de preocuparea fata de realitatea con-flictuala (intre indivizi, clase sociale, razboi si pace, cuplu erotic etc.), fata de redarea culorii local-istorice, fata de pastrarea nealterata a relatiei tipice curentului idealist - morala invinge pasiunea, si sub cheia de bolta a acesteia (sociografia, insumarea mediilor prin tipuri emblematice si analiza, mai intotdeauna schematica, de altfel, a relatiilor dintre acestea) - se afla eul, pentru a prelua de la poezie notiunea literara a personajului. Personaje marcate de "voluptatea autoclarificarii", ca Soleanu (In fata vietii), Mihai (In razboi) si Alexandru Comanesteanu (indreptari, Anna), Constant (Un drum gresit) sau Emil (O suferinta), care consuma don juanesc iubirea, simtindu-se satisfacuti mai ales prin trairea intensa a departarii de femeie, prin proiectia in ideal a modelelor reale; personaje idealizate prin nostalgia echilibrului, a armoniei psiho-sociale, ca Matei Damian si Sasa Comanesteanu: personaje a caror axa existentiala este asteptarea zadarnica (si impregnata de solutii bovarice) a implinirii afective. In ciuda naturii lor voluntare, ca Henrieta (Lume noua si lume veche), Sylvia (Lumina noua), Natalia Canta, Anna Vilara, Voichita, in ciuda intentiilor sale de a oferi o panorama a societatii romanesti - care, dintr-un anumit punct de vedere se si realizeaza - asezand in edificiile sale multiplane (unde nuclee idealiste se afla montate in tipare realiste, ca la Zola, Tolstoi sau Maupassant), relatia dintre lumea burgheza si cea socialista (Lume noua si lume veche), dintre aristocratia patriarhala, crepusculara, si categoria burgheziei in devenire, caricaturala, inculta, lacoma, violenta si cinica (Viata la tara, Tanase Scatiu), de a detecta un proces de revitalizare a energiilor nationale prin impactul cu realitati istorice cruciale (In razboi), de a propune vitalismul nationalist din Ardeal ca sursa de resuscitare sociala (indreptari sau configurarea realitatii sociale romanesti de la 1900 (Anna), - ceea ce este si astazi viabil in opera lui ZAMFIRESCU sunt tocmai incercarile de analiza a acelor "mobile ascunse", infinitezimalele sufletesti, care vor deveni fondul romanului nostru interbelic. De la conventionalismul nuvelelor din Fara titlu, unde cliseele abunda si unde destinele se naruie absolut nemotivat, din dorinta, cu efecte ieftine, de dramatism si senzational, pana la studiul labirinticii sentimentale si inexplicabile a unor Mihai si Alexandru Comanesteanu; de la nuvelele cu final inchis (Blaue Donau, Jeana, Pentru totdeauna, Maria, Locotenentul Sterie, Subprefectul s. a.), la cele cu final deschis - semn de modernitate (Noapte buna, Conu Alecu Zaganescu, Furfanto), trecand prin moda subiectelor "boeme" (Monastirea Dealului, Amintiri din vremuri), exotice (Alessio, Din Dobrogea s. a.) sau demonstrativ-istorizate (Strabunii nostri) si ajungand la spiritul ironic si acid, pana atunci reprimat sistematic, din O muza, nuvelistica lui ZAMFIRESCU exerseaza in registru minor, cel mai adesea, ceea ce romanele vor amplifica: studiul social, care este in fond studiu de psihologie individuala. Viata la tara, roman "total" (V. Cristea) rezista, in ciuda cenzurii deliberat impuse afectivului, prin cuplul Matei-Sasa; Tanase Scatiu, cu toata ingrosarea tezista a subiectivitatii negative a eroului, este un excelent portret balzacian; In razboi nu reuseste atat in ceea ce a dorit sa arate ("inrudirea binefacatoare ce a avut razboiul asupra claselor conducatoare de la noi") cat in portretul lui Milescu si analiza relatiilor Mihai-Anna, Elena Milescu, precum cele dintre Alexandru Comanesteanu - Anna/Mia, din indreptari (altfel, un roman sufocat de problema nationala, schematic si excesiv dialogat) sau dintre acelasi Alexandru, de o parte, Anna, Urania Vucos, Smaranda Dudescu, Berta Vilara, Natalia Canta si Elena Milescu, de cealalta. Pana si proiectatul "roman al Dedulestilor" lasa sa se intrevada tot un paienjenis de relatii comportamentale, in afara dominantei psihologice, ZAMFIRESCU daca nu poate controla echilibrul narativ si armonia arhitecturala a romanelor, este in orice caz un fin observator al mediului monden si atunci cand nu se autocenzureaza - un iro-nist subtil, doua calitati pe care publicistica sa le contine din plin. Coordonata constructiei da nota poeziei lui Z., dar nu si a teatrului. Ca poet, ZAMFIRESCU se observa foarte exact, scriindu-i, la 1895, lui Maiorescu: "Eu cred ca, in adevar, la mine este oarecare originalitate, dar nu ma cred in stare de a impune nimic, ba chiar aceasta originalitate ma tem sa nu para cautata, in lipsa adevaratei simtiri poetice". Acumuland elanuri si forme lirice din Macedonski, Gutier, Carducci, Leopardi, Musset, Hugo, Byron s. a., poezia lui ZAMFIRESCU este marcata la inceput de conventionalisme si exotisme neoromantice, cu Weltzschmerz importat si talent plasticizam (Fara titlu), apoi de un neoclasicism cantabil si fastuos, egal impartit intre elegie incarcata, retorism impanat mitic si cu sonoritati parnasiene (Alte orizonturi), mai sincer si profund, filosofand aproximativ, dar bine organizat (sa nu uitam ca Platon, Goethe, Schopenhauer, Leopardi au insotit intreaga cariera spirituala a lui Z.), ca in Imnuri pagane (titlu carduccian), sau grandilocvent si politizat, ca in Poezii noua, exersan-du-si capacitatea arhitectonica in poeme ample precum Fiica Haosului si Mirita, pentru a-si da in prima parte a volumului Pe Marea Neagra o alta masura de autenticitate a simtirii. Aspectul de notatie jurnaliera, aluviunile mitic-livresti, retorica excesiv cizelata, conventia si indecizia intre sentimentalism si conceptualizare submineaza creatia poetica a lui ZAMFIRESCU



OPERA

Fara titlu, poeme si nuvele, Bucuresti, 1883; in fata vietii, Bucuresti, 1884: Novele, Bucuresti, 1888; Alte orizonturi, Bucuresti, 1894; Novele romane. Frica, Bucuresti, 1895; Lume noua si lume veche, Bucuresti, 1895; Imnuri pagane, Bucuresti, 1897; Viata la tara, Bucuresti, 1898; Poezii noua. Bucuresti, 1899; Temps de guerre, Paris, 1900; in razboi. Bucuresti, 1902; Tanase Scatiu, Bucuresti, 1907; Anna sau Ceea ce nu se poate, Bucuresti, 1911; Furfanto, Lydda, Scrisori romane. Bucuresti, 1911; Pe Marea Neagra, Bucuresti, 1919: Poezii alese, Bucuresti, 1922; O muza, Bucuresti, 1922; Sasha, trad. Lucy Bing, pref. M. Beza, Londra, 1926; La vita in compaqna, a cura di A. Silvestri-Giorgi, Torino, 1932; Poezii, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1934; Romanul Comanestenilor, I, Viata la tara, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1935; II, Tanase Scatiu, Craiova, 1937; Duiliu Zamfires-cu si Titu Maiorescu in scrisori (1884-1913), un cuvant de introducere si insemnari de Em. Bucuta, Bucuresti, 1937; In razboi, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova 1937; Anna, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1938; indreptari, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1938; Nuvele, ed. comentata de Mariana Zamfirescu - Rarincescu, Craiova, 1939; Viata la tara. Tanase Scatiu, ed. ingrijita si pref. de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1956; Nuvele, ed. ingrijita si pref. de M. Zaciu, Bucuresti, 1957; Poezii si nuvele, ed. ingrijita, pref. si note de Al. Sandulescu, Bucuresti 1961; Scrieri alese , I-II, pref. de M. Zaciu, Bucuresti, 1962; Viata la tara. Tanase Scatiu, ed. ingrijita de G. C. Nico-laescu, pref si note de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1963; Viata la tara. Tanase Scatiu. In razboi, pref. de M. Gafita, Bucuresti 1965; Scrisori inedite, ed. ingrijita cu note si studiu introductiv de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1967; Poezii, nuvele, romane, ed. ingrijita de G. C. Nicolescu si Al. Sandulescu, pref. si note de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1968; Cele mai frumoase scrisori, text ales si stabilit, pref. tabel cronologic, note si indici de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1974; Viata la tara, pref. si bibliografie de I. Adam, Bucuresti, 1976; Opere, ed. ingrijita, pref. cronologie, note, glosar, indici si bibliografie de M. Gafita, I. Poezii, Bucuresti, 1970; II, Romanul Comanestilor, 1970; III, Nuvele, 1972; IV, Lydda Scrisori romane Teatru, 1974, V. ed. ingrijita de M. Gafita si I. Adam, Publicistica. 1891-1908, 1982; VI, Publicistica (si memorialistica), 1987; VII, Corespondenta A-M, 1984; VIII, Corespondenta M-Z.1985; in razboi, cuvant inainte de Ileana Manole, Bucuresti, 1983; Viata la tara. Tanase Scatiu, pref. de P. Cornea, Bucuresti, 1983; In razboi. indreptari. Anna, postfata de V. Cristea, Bucuresti, 1984; Viata la tara. Tanase Scatiu, Bucuresti, 1985; Viata la tara. Tanase Scatiu, pref. si tabel cronologic de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1987; In razboi, pref. deM. Iorgulescu, Bucuresti, 1989; Lydda, ed. deM. Din-utz, Galati, 1991; Romanul Comanestenilor, pref. de A. Goci, Bucuresti, 1993; Viata la tara. Tanase Scatiu, Craiova, 1994; in razboi, postfata de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1997; Poezii. Viata la tara. Tanase Scatiu, Chisinau, 1997; Viata la tara. Tanase Scatiu, postfata, tabel cronologic si referinte critice de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; V. Vintilescu, Ecouri ale polemicii Maiorescu-Gherea, 1976; M. Nitescu, Atitudini critice, 1983; R. G. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983; I. Adam, Portrete si efigii, 1984; St. Cazimir, inceputurile romanului romanesc, 1984; P. Cornea, Itinerar printre clasici, 1984; I. Adam, Planetariu, 1984; T. Var-golici, Scriitorii clasici si armata romana, 1986; Al. Sandulescu, Duiliu Zamfirescu si marele sau roman epistolar, 1986; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; Al. Sandulescu, Pe urmele lui Duiliu Zamfirescu; 1989; Gh. Florescu, in Cronica, nr. 3, 1997; Al. Sandulescu, in Romania literara, nr. 41, 1997.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.