CONU ALECU de Ioan Alexandru BRATESCU-VOINESTI (Povestire)
Conu Alecu, macar ca e boier get-beget, e de printipuri liberale. Da mana cu orisicare, celui mai umilit cand vine la dansul ii zice sa-si puie caciula-n cap si-l pofteste pe scaun. Cand se duce la mosie cu Iosif tinichigiul ori cu Tilica fierarul, ii pune alaturi de dansul in trasura. Odata, cand i s-a imbolnavit Dinica, feciorul din casa, si a intrat in spital, nu era zi sa nu mearga sa-l vada si sa-i duca ba tigari, ba cate ceva de ale mancarii. Cum va spusei, e de "printipuri liberale". Sa te fereasca insa Dumnezeu sa te-ntinzi mai mult decat socoteste dumnea- lui ca ti se cuvine, ca numaidecat ti-o taie, dar stii, scurt! Si in asemenea prilejuri chipul lui blajin si zambitor, care ii da o infatisare de batran bun si glumet, asa se preface, incat nu-l mai cunosti. Mustata-i alba colilie ca si parul i se lasa in jos, sprancenele negre ca smoala i se ridica in sus, iar de sub ele sclipeste o privire care te sileste sa faci trei pasi inapoi
In zilele in care nu e dus la vie ori la mosie, se aduna cu alti cativa batrani de seama lui sub umbra teilor din gradina publica. Acolo stau de vorba pana la vremea mesei. Totdeauna are ceva de istorisit, iar ceilalti il asculta cu drag, ca e om umblat si nimeni nu stie sa istori- seasca mai frumos si mai cu haz ca dumnealui.
Iata-i. Rasul starnit de caderea unui om care trecea grabit aduce aminte lui conu Alecu de o intamplare:
- De ce i-o fi venind omului sa raza cand vede pe altul cazand? Sunt vro cativa ani d-atunci, ma intorceam cu nevasta de la Kissingen. Finareta, cand o vedea pe cineva cazand, moare o apuca un ras de nu se mai poate stapani Eram intr-o gara de prin Austria. Stam amandoi la fereastra Un neamt inalt, mare cat un mal, venea grabit sa se urce in tren. Nu stiu cum calca si odata, fleanc! se intinde cat era de lung drept inaintea ferestrei noastre; pe urma se scoala repede si intra in vagonul nostru. Pe nevasta-mea o apucase un ras cu isteri- cale si razi si razi radea cu lacrimi. Ii soptesc: "Stapaneste-te, draga, asta nu se face." Asi! mai rau. Isi pusese batista peste obraz si radea, ma rog, de se clatina vagonul
Cei sase batrani care ascultau pe conu Alecu, rad si ei de se topesc. Ei cunosc pe cucoana Finareta si stiu cat de dragalasa e cand rade, pana si acum la batranete.
In vremea asta se apropie doctorul Clopotescu, baiat bun de altminteri, dar cam prea indraznet, si, adresandu-se catre cei care ascultau, le zice, batand pe umeri pe conu Alecu:
- Ce palavre va mai spune boierul, de radeti cu atata pofta? Deodata chipul razator al lui conu Alecu se schimba, dar stii? la moment: mustata alba i se lasa in jos, sprancenele negre se urca in sus, - arunca mana de pe umar si cu o privire care face pe doctor sa se retraga trei pasi:
- Ma rog, ruda nu ma stiu cu dimneata; de copilarit impreuna n- am copilarit; atunci se vede ca-ti sunt dator ceva, de ma bati pe umeri si ma faci palavragiu: ca numai cui esti dator, te ia peste picior. Ce-ti sunt eu dator dumitale?
Si duce mana la buzunar sa-si scoata portofelul.
Indraznet e doctorul; dar sub privirea dreapta a conului Alecu e greu sa nu-ti pierzi piuitul, mai ales cand pe chipul nici unuia din cei de fata nu vezi vreo incurajare. Balbaie cateva cuvinte si pleaca incurcat.
- Fie, ca bine i-o facusi, coane Alecule!
- Ei! comedia ciorilor! Imi pare rau ca i-o facui, dar te sileste.
Asta e cusurul baietilor astora; buni, destepti, or fi stiind carte multa, dar nu stiu sa se poarte. Nu se mai uita ca esti cu parul alb. Pac! Pac! ma bate peste umeri si ma face palavragiu. Pai as putea sa-i fiu bunic, bata-l pustia. Asta e ca istoria cu Hristache Glava; d-aia-l intrebai cat ii sunt dator.
- Dar ce istorie e aia, coane Alecule? intreaba unul.
- Nu v-am spus-o?
A mai spus-o, dar ori c-au uitat-o, ori ca le place cum o spune conu
Alecu, raspund toti intr-un glas:
- Nu.
Conu Alecu, inseninat la fata de parca n-a fost de cand lumea suparat, incaleca pe un scaun si povesteste:
- Trebuie sa-l fi cunoscut dumneavoastra Bulgarul ala, de umbla in mijlocul verii imbracat in haine groase de dimie, legat la gat si-n cap cu o cogeamite barsana de caciula fumurie. Dumneata trebuie sa-l stii, ca sedea langa dumneata, colo, peste drum de hanul rosu. Unul mare-mare, cu mustatile tunse. Cand vorbea, te uitai in urma lui sa vezi ce copil a vorbit. Nu-ti venea sa crezi ca vocea aia pitigaiata a iesit din trupul lui. Sa iei un trombon d-alea marele de la muzica, sa-ti umfli bucile, sa sufli cu putere si sa sune, piii! ca o piculina, asa impresie iti facea cand il auzeai vorbind E! asta era feciorul unuia Glava, pripasit pe la mosia lui unchiu-meu. Era cu vro cativa ani mai mic ca mine.
Tiu minte ca-l trimitea unchiu-meu la tata cu donicioarele de zmeura; venea cu picioarele goale. De la o vreme nu mai stiam de el, il pierdu- sem din vedere, cand, hat! peste vreo douazeci si mai bine de ani, m-am pomenit cu el la mine, ca sa-i dau un petic de padure de pe mosia mea. I l-am dat. D-atunci, om muncitor, i-a mers bine. Pamant nu putea sa cumpere ca era strain, dar ii mergea vestea ca are bani. Imi parea bine ca s-a pricopsit, saracul. Altminteri cuviincios, respectuos, trebuia sa-i zic de trei ori: "sezi jos", cand venea pe la mine, ca sa se hotarasca sa se aseze pe marginea scaunului Intr-o zi ma pomenesc cu varu- meu Vasilache Matraca.
- L-am cunoscut, de la Ploiesti intrerupe unul
- Ala, Aman-zaman! sa-l imprumut cu patru mii de lei. Eu bani n-aveam la mine, trebuia sa ma duc la Bucuresti sa iau de la depunere. Nu si nu, ca lui ii trebuia chiar atunci. Ma gandeam de unde sa-i gasesc napristan, cand, cum eram in pridvorul casei, vad trecand pe ulita pe Hristache bulgarul. Ii bat in geam si se urca sus. Zic: "Domnule Hristache, nu ti se intampla dumitale patru mii de lei in bani pana luni, cand m-oi duce la Bucuresti sa ti-i aduc?" Zice: "Ba da"; si-mi aduce patru mii de lei, pe care-i dau lui varul Vasilache. Iau condeiul si-i dau o chitanta, precum ca am primit de la el 4000 de lei cu soroc peste cinci zile.
Ca naiba! Duminica imi vine vierul de la vie cu stire ca s-a aprins magazia. Luni nu m-am putut duce la Bucuresti, nici marti Marti seara intalnesc pe Hristache al meu. Zic: "Iarta-ma ca nu m-am putut tine de cuvant, c-a trebuit sa ma duc la vie." Unde ma scutura de mana si-mi raspunde: "Nu face nimica, frate." Ma uit la el Mi s-a parut cam baut; n-am zis nimic.
A doua zi incepea curtea cu juri si presedinte, nebunul ala de Verusi, care te osandea la amenda si nu vroia sa stie. N-am putut sa plec nici miercuri, nici joi Vineri ma intalnesc iar cu bulgarul. Zic: "Iaca si iaca de ce n-am putut pleca la Bucuresti." Ei! Ce credeti dumneavoastra? Atunci am inteles eu temeiul vorbei tatei (Dumnezeu sa-l ierte!):cui esti dator, te ia peste picior. Bulgarul, nici una, nici alta, ma bate peste umeri, asa cum ma batu doctorul: "Nu face nimica, nene Alecule." Auzi dumneata: nene Alecule, el mie! Ptiu!
- Ei si ce-ai zis? intreba unul.
- Nimic. M-am intors repede acasa, cu gandul sa apuc trenul era prea tarziu! Toata noaptea uite asa m-am perpelit. Macar ca trenul pleca tocmai la 8, m-am sculat si m-am imbracat de la 5, de grija sa nu-l scap. Nevasta-mea: "Lasa ca te-i duce luni; te condamna Verusi la amenda." Asi! Sa fi stiut ca ma condamna la inchisoare si tot plecam De cand sunt nu mi s-a parut ca umbla trenul mai incet ca la intoarcere. Imi venea sa sai din el, s-o iau la fuga, s-ajung mai repede acasa. Cum am sosit, seara la 9, zic vizitiului: "Nu deshama si du-te peste drum la hanul rosu, la Hristache bulgarul, si adu-l incoace. Sa-i spui ca am zis eu sa aduca si o chitanta." S-a intors trasura fara el; se culcase. Trimit pe fecior: "Acu sa mi-l aduci! Sa nu vii fara el." In sfarsit, dupa o jumatate de ceas de asteptare, soseste. "Ce e, cucoane Alecule?" Zic: "Sezi jos si scoate chitanta." "Dar de ce atata graba?" "Sezi, zic. Uite patru mii de lei. Uite si zece lei dobanda. Doisprezece la suta fac la 4000 pentru un an 480, pentru o luna 40, pentru o saptamana 10; mai poftim si zece lei pe deasupra." Se uita la mine nedumerit. Zic:
"Acum sa-ti spui si pentru ce atata graba. Nu vreau ca maine cand m-oi intalni sa-mi zici pe nume, ca alaltaieri mi-ai zis frate, ieri nene Alecule si maine, daca n-apucam sa-ti platesc acum, imi ziceai Alecule sadea si nu-mi place. Eu nu zic pe nume decat slugilor mele, incolo la nimeni.
Ii vrea de-aci incolo sa fii politicos si cuviincios? Bine, te primesc ca pana acum cu dulceata si cu cafea; nu? sanatate! nu te cunosc, nu ma cunosti Te asteapta trasura la capul scarii, poftim." D-atunci n-a mai dat pe la mine; cand il intalneam, ma saluta si trecea pe partea aialalta
Asa si cu firfizonul asta. Imi pare rau ca i-am taiat-o; dar iar ma gandesc ca, daca nu i-o faceam asa, maine ma batea peste pantece, poimaine ma tragea de mustata Buni baieti, astia din ziua de azi destepti or fi stiind carte multa, dar nu stiu sa se poarte. Nu se uita la tine ca esti cu parul alb. Pac! Pac! te bate peste Maica-Precista, Doamne!
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
