Rondelul este o poezie cu forma fixa, care incepe cu un refren (de unul, doua sau opt versurI), reluat partial sau integral la mijloc si la sfarsit, avand numai doua rime. Numele de rondel vine de la, adjectivul "rond" - "rotund", deoarece are drept caracteristica reluarea unui vers (sau a mai multor versurI) sub forma de refren, pe parcursul intregii poezii.
Rondelul este alcatuit din treisprezece versuri, structurate in trei catrene si un vers liber. Primele doua versuri, care sintetizeaza motivul liric, sunt identice sau foarte asemanatoare cu ultimele doua versuri ale strofei a doua, iar versul independent este reluarea primului vers. Aceasta poezie cu forma fixa are numai doua rime.
Rondelul a fost "en vogue" in secolul al XV-lea in Franta, prin poetii Villon, Clement Marot si denumea - la origine - un cantec si un dans, iar la sfarsitul secolului al XLX-lea rondelul devine o poezie de virtuozitate la parnasieni. Macedonski preia modelul rondelurilor de la poetii francezi Maurice Rollinat si Th.de Banville.
Rondelurile macedonskiene au fost scrise intre anii 1916 - 1920 si apartin creatiei de maturitate a-poetului, care le-apublicat in volumul intitulat "Poema rondelurilor" abia in 1927. Volumul cuprinde cinci cicluri, fiecare avand titluri semnificative: "Rondeluri pribege", "Rondelurile celor patru vanturi", "Rondelurile rozelor", "Rondelurile Senei", "Rondelurile de portelan".
Rondelurile macedonskiene au fost scrise intre anii 1916 - 1920 si apartin creatiei de maturitate a-poetului, care le-apublicat in volumul intitulat "Poema rondelurilor" abia in 1927. Volumul cuprinde cinci cicluri, fiecare avand titluri semnificative: "Rondeluri pribege", "Rondelurile celor patru vanturi", "Rondelurile rozelor", "Rondelurile Senei", "Rondelurile de portelan".
Teoretician al simbolismului romanesc, Alexandru Macedonski este preocupat de muzicalitatea versurilor, de efectele sonore ale cuvintelor, armonizand unitar temele majore ale liricii macedonskiene, intre care tema damnarii, deziluziile, starea depresiva ori starea de extaz sunt semnificative in lirica sa.
Prozodia poeziei "Rondelul cupei de Murano" respecta trasaturile specifice rondelului: din cele 13 versuri, primele doua se constituie in refren pentru strofa a doua, fiind pozitionate in finalul acesteia, iar primul vers este si ultimul al poeziei. Rima este incrucisata, fiind numai doua rime ("-aze" si "-in").
"Rondelul cupei de Murano" face parte din ciclul "Rondelurile celor patru vanturi" inclus in volumul "Poema rondelurilor" din 1927, in care Alexandru Macedonski ilustreaza tema predilecta este damnarea omului de geniu, de catre o societate superficiala, in care persecutia contemporanilor este principala repercusiune-! ce se manifesta asupra creatorului de arta.
Atractia poetului pentru fast si podoabe se manifesta in aceasta poezie prin prezenta cupei de Murano, obiect de arta din sticla colorata, avand ca ornamente flori, frunze sau animale fantastice turnate in bronz ori suflate cu aur. Principala figura de stil a rondelului este metonimia, care numeste obiectul prin materialul din care este confectionat si prin cromatica sa delicata.
Prima strofa. Poezia incepe printr-o negatie, "Nu e de aur", care accentueaza, amplifica luminozitatea obiectului pretios, "e de raze". Cupa de Murano este sustinuta de "grifoni" (motiv decorativ care infatiseaza un monstru cu trup de leu, cap si aripi de vultur si cu urechi de cal - n,n.), iar desavarsirea artistica a pretiosului obiect de arta extaziaza ochii poetului, care inchina cu ea in cinstea unei fiinte misterioase. Pronumele de persoana a H-a singular este unicul element care poate identifica fie iubita, fie poezia, careia poetul i se adreseaza direct: "Cu ea-n onoarea ta inchin".
Strofa a doua ilustreaza frumusetea incantatoare a cristalului de culoare galbena al cupei de Murano, in care straluceste vinul, licoare aurie eterna si nemuritoare: "in schinteirea-i de topaze / Coprinde-al nemuririi vin".
Strofa a treia pune in lumina perfectiunea cupei de Murano, in care se reflecta culoarea de safir a cerului, "E cerul tot de soare plin", ori de smarald a valurilor marii, "Talaze largi, dupa talaze", cromatica in nuante delicate care starneste in sufletul omului "avant deplin". Desavarsirea acestui obiect de pret nu poate fi descrisa in cuvinte, cupa de Murano este esenta artei absolute, in fata careia omul ramane inmarmurit de admiratie: "E arta pura, fara fraze".
Ultimul vers al poeziei reia primul vers, respectandu-se rigoarea rondelului, ca poezie cu forma fixa: "Nu e de aur: e de raze", care se constituie intr-o concluzie extazianta a oricarui privitor.
"Rondelul cupei de Murano" este o bijuterie lirica, o delicata si gingasa exaltare in fata unui obiect artistic pretios, ceea ce confirma referirea admirativa a lui Adrian Marino: "nimeni [] dintre poetii romani, in afara de Eminescu, n-a trait la o tensiune mai exclusiva si mai vibranta ideea de absolut si poezie".
