A fost scris in anul 1901, publicat pentru prima oara in 1902, in revista Forta morala", fiind inclus apoi in volumul Flori sacre din 1912.
Cu cativa ani inainte, in 1890, Macedonski publicase in ziarul Romanul" un poem in proza, intitulat Meka si Meka, al carui nucleu epic trimite la alegoria din Noaptea de decemvrie. Pe scurt, continutul poemului Meka si Meca este urmatorul: intr-o noapte de iarna, un poet tanar si sarac viseaza la gura sobei, iar inspiratia il face sa traiasca, in plan oniric, povestea lui Ali-ben-Mahomet-ben Hassan.
Acesta era un print arab, caruia tatal ii lasase mostenire o avere imensa, indemnandu-1 totodata sa nu se abata niciodata de la calea cea dreapta.
Aii pleaca in pelerinaj la Meka, cetatea sfanta a musulmanilor. Pe acelasi drum, odata cu el, porneste si cersetorul Pocitan-ben-Pehlivan. Printul arab il invita sa mearga impreuna. Cersetorul prefera calea ocolita, pe la umbra, in vreme ce printul alege drumul drept, prin desert. Aii pierde oameni, provizii si, in final, moare, avand viziunea trecerii lui Pocitan-ben-Pehlivan pe sub poarta Mekai pamantesti", in vreme ce el trece pragul Mekai ceresti". De aici si titlul si semnificatiile poemului in proza Meka si Meka.
Dupa 11 ani, revenind asupra subiectului si imbogatindu-1 cu noi intelesuri simbolice, Macedonski creeaza cea mai valoroasa dintre Noptile" sale.
Noaptea de decemvrie este o alegorie a conflictului ireductibil dintre conditia umana" si cea divina" a artistului, a omului de geniu. in prima parte a poemului apare motivul conditiei poetului aflat in conflict cu o realitate ostila. Poetul, aflat in camera pustie si alba", trasnit de soarta", intr-o atitudine ce imbina intr-un mod dramatic disperarea (urgia e mare si-n gandu-i, s-qfara"), cu forta contemplativa (dar fruntea, tot mandra, ramane in luna") este victima unei lumi osiile, a mortii, perceputa ca incremenire, ca inghetare. in cea de-a doua parte intervine motivul inspiratiei. Poetul isi cauta conditia lui de artist in .flacara vie" a inspiratiei. Pentru aceasta este necesara sugestia stingerii, a mortificarii elementului material (Faptura de huma de mult a pierit (J/E moarta odaia si mort e poetul") si patrunderea in plan spiritual (Arhanghel de aur, cu line ce-a-duci?/Si flacara spune: AŤAduc inspirarea / As-culla, si canta, si lanar refiiAť"). Astfel se produce saltul din cotidian in fantastic, din material in spiritual, patrunderea intr-o alta realitate, inchipuita de energia sufleteasca a poetului. Inspiratia il poarta intr-o realitate convenabila, in care dispare sentimentul damnarii, intr-o lume lipsita de drama.
Partea a treia a poemului se caracterizeaza printr-o mai pronuntata tenta epica. Sunt prezentate ipostaze ale evolutiei simbolice a emirului aflat in drum spre Meka.
Bogatul emir e lanar, e farmec, e trasnet, e zeu", dar zilnic se simte furat de-o visare" Mirajul cetatii preasfinte, Meka, devine pentru printul rozului Bagdad" o adevarata obsesie.
Tentatia absolutului, himera orasului preasfant" constituie motivul ce structureaza narativ ultima parte a poemului.
Cetatea preasfanta il cheama spre ea, ceran-du-i: simiirea,Jiinla, frumusetea - lot sufletu-i vrea", ca in orice act de creatiune perfecta.
Emirul porneste cu un intreg convoi spre Meka, despartindu-se de roza idila" a Bagdadului. Pe drum, el intalneste un cersetor zdren-iuros si pocii" si de care apoi se desparte, flecare urmandu-si drumul simbolic. Cersetorul merge pe drumul ocolit, pe sub pomii umbrosi, fiind intovarasit de susurul izvoarelor: St pleaca drume{ul pe-un drum ce coteste/Pocit, schiop si searbad, abia se lares-te".
Emirul alege insa calea cea dreapta, peste intinderile tara sfarsit ale desertului, lasandu-si in nisipuri si sub arsita neiertatoare stralucita-i caravana, el insusi ajungand la capatul puterilor.
Apoi, viziunea inselatoare a Mekai, cetatea de vise", naluca sublima", pe care o are la un moment dai, ii aprinde in suflet flacara sperantei: Emirul, puterea si-o strange/Chiar por{ile albe le poate vedea/E Meka! E Meka! s-alear-ga spre ea".
Pe cand frumoasa lui Meka cereasca ramane naluca in zarea pustiei", emirul vede cum drumetul zdrenluros si po cit", de care se despartise la plecarea din Bagdad, intra in cetatea sfanta.
Emirul moare sub jarul pustiei", fara a putea sa ajunga la Meka, simbol al idealului absolut.
Emirul nu opteaza" pentru drumul prin desert, ci acesta ii este predestinat, artistul fiind sortit, prin natura sa, sa se ridice deasupra conditiei umane si, implicit, a satisfactiilor ei.
Rasplata emirului se afla in efortul insusi, in drum", nu in ajungere", asa cum implinirea artistului este in creatie, nu in succesul" ei.