a- Caracteristic e ca, deocamdata, oricare ar fi insufiA¬cientele criticii actuale, lipsita de altfel de personalitati puternice, ea a izbutit sa disocieze conceptul estetic de cel etic si etnic si, cu mijloace inca partiale, lucreaza in doA¬meniul propriu al esteticului: iata semnul sub care critica a pasit din primul patrar al veacului spre evolutii necunosA¬cute inca." (E. Lovinescu, Istoria literaturii romane conA¬temporane, vol. II, Evolutia criticii literare, 1926)
» Largirea publicului cititor de literatura, cresterea spectaculoasa a activitatii editoriale, exA¬pansiunea presei culturale, extinderea bazei instiA¬tutionale a studiilor literare ' catedre universitaA¬re, posturi in invatamantul liceal etc. ', acordaA¬rea de sprijin financiar prin subventii si burse, toaA¬te acestea au favorizat o dezvoltare fara preceA¬dent a criticii literare in perioada interbelica.
» Critica isi diversifica in continuare functiiA¬le si formele, de la simpla recomandare de lectura la aspiratia catre o viziune integratoare asupra inA¬tregii literaturi romane, de la textul foiletonistic la marile sinteze.
» Dezbaterea metodologica cea mai caracA¬teristica pentru aceasta etapa se poarta intre adeptii criticii impresioniste", luandu-si ca punct de pornire reactia subiectiva a criticului la opera discutata, si sustinatorii criticii stiintifice", care propun metode menite sa asigure demersului lor un surplus de obiectivitate.
» Eugen Lovinescu este criticul cel mai influent al perioadei. Fondator al cenaclului Sburatorul", editor al revistei cu acelasi nume, initiator al meA¬todei impresioniste in critica si promotor al moA¬dernismului in literatura, autor al unei ample foiletonistici, al Istoriei literaturii romane contempoA¬rane (vol. I'VI, 1926-1929), al monografiilor deA¬spre Maiorescu, despre mentorul Junimii" si conA¬temporanii acestuia si despre posteritatea lui critiA¬ca (1940-1944), E. Lovinescu influenteaza decisiv mersul literaturii romane si evolutia demersului critic.
Eugen Lovinescu
(1881-1943)
Eugen Lovinescu (31 octombrie 1881- 16 iulie 1943), istoric si critic literar, estetician si prozator, a fost initiatorul modernismului, curent literar ce s-a manifestat in jurul gruparii culturale de Ia "Sburatorul", formata din revista si cenaclul literar cu acelasi nume. Revista "Sburatorul" a aparut la Bucuresti intre 1919-1922 si 1926-1927, iar Cenaclul literar, initiat in 1919, a avut o activitate permanenta si o organizare riguroasa, continuand sa functioneze inca patru ani dupa moartea lui Lovinescu. Criticul a debutat cu o atitudine antisamanatorista si antisimbolista, iar ca adept fidel al spiritului maiorescian sustinea dreptul tuturor claselor sociale de a fi reflectate in literatura, avand in vedere mai ales reprezentarea burgheziei aflate in plin progres si afirmare culturala.
Primele lucrari doctrinare pastreaza rigorile criticii maioresciene, dominate de scepticism -"Pasi pe nisip" (1906) si "Critice" (1910)-, dar principalele opere de critica ale lui Eugen Lovinescu sunt "Istoria civilizatiei romane moderne" in trei volume - 1924-1925 si "Istoria literaturii romane contemporane", in cinci volume - 1926-1929. Un loc aparte il ocupa monografiile de scriitori - "
Grigore Alexandrescu. Viata si opera lui" (1910), "Costache Negruzzi. Viata si opera lui"(1913), precum si studiul "Titu Maiorescu" in doua volume (1940). Ca si G. Calinescu, criticul a abordat si stilul beletristic, scriind "Nuvele" (1907) si romane: "Mite", "Balauca" (1935), "Diana" (1936), "Mili" (1937).
Polemica lui Eugen Lovinescu, purtata cu samanatoristii si poporanistii, s-a axat pe faptul ca acestia sustineau realizarea, in continuare, a creatiilor literare cu tema rurala, care sa reflecte simpatia exagerata pentru tarani, in timp ce criticul pleda pentru modernizarea literaturii romane prin crearea prozei obiective si a prozei de analiza psihologica, precum si conturarea personajului intelectual, mult mai interesant prin "speculatiile intelectuale si sentimentale, jocurile complexe de sentimente".
Aparitia romanului "Ion" de Liviu Rebreanu a insemnat o adevarata izbanda pentru literatura romana, Eugen Lovinescu fiind de-a dreptul entuziasmat, intrucat aceasta proza obiectiva, chiar daca avea tema rurala si personajele erau tarani, a constituit primul roman modern inscriindu-se in directiile de sincronizare a literaturii romane cu cea europeana. In "Istoria literaturii romane moderne", Eugen Lovinescu acorda un capitol intreg prozatorului Liviu Rebreanu, considerat creatorul romanului romanesc modern in literatura romana, datorita aparitiei primului roman obiectiv ("Ion") si a primului roman de analiza psihologica ("Padurea spanzuratilor"). Sub titlul "Creatia obiectiva: 1.Rebreanu: Ion", Lovinescu face o analiza critica primei opere obiective din literatura romana, incepand cu afirmatia ca aparitia romanului "Ion" "rezolva o problema si curma o controversa". Se stinge astfel polemica literara purtata cu samanatoristii, problema care se rezolva fiind obiectivarea prozei literar romanesti.
Criticul considera ca romanul "Ion" este realizat dupa "formula marilor constructii epice", organizat in jurul "unei figuri centrale, al unui erou frust si voluntar, al lui Ion" si ilustreaza "viata sociala a Ardealului" stratificata, de la "vagabond" pana la administratia ungara si alegerile de deputati. Lovinescu compara personajul lui Rebreanu cu taranii lui Balzac si Zola, spunand despre Ion ca este "expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa". Comparatia critica se indreapta in continuare catre MoliA¨re, criticul roman gasind o asemanare intre cei doi scriitori in ceea ce priveste dominarea personajelor de o singura mare pasiune: "AZn sufletul lui Ion exista o lupta intre A«glasul pamantuluiA» si A«glasul iubiriiA», dar fortele sunt inegale si nu domina decat succesiv." O comparatie critica surprinzatoare este intre eroul lui Stendhal, Julien Sorel, si Ion, in ceea ce priveste procedeul folosit pentru atingerea scopului: amandoi se slujesc de femeie "ca de o treapta necesara", ea fiind numai "un obiect de schimb in vederea stapanirii bunurilor pamantesti". Lovinescu analizeaza atent si minutios personajul principal, considerand ca are un suflet "simplu, frust si masiv", ca iubeste pamantul "cu ferocitate", ajungand la elogiul ca Ion este "poate mai mare ca natura". Eugen Lovinescu apreciaza in mod deosebit formula ciclica a romanului, stilul anticalofil -"fara stralucire artistica"- si prezentarea evenimentelor, faptelor, constructia personajelor "dupa legile obiectivitatii".
Celelalte personaje ale romanului beneficiaza de o analiza precisa, succinta si pertinenta din partea lui Lovinescu, prin observatia critica a intelectualitatii, a taranilor, precum si prin prezentarea lumii "de studenti nationalisti, de avocati, notari, inspectori scolari evreo-maghiari, oameni in exemplare felurite ce se desprind in indiferenta obiectiva a scriitorului"(s.n.). invatatorul Herdelea este "suflet bun dar slab", "se zbate in atatea nevoi", incat devine "oportunist din saracie"; Titu este "poetul pierde-vara, sentimental si entuziast"; preotul Belciug este aprig, penduland intre "iubirea de biserica si de neam", dar are si "atatea sentimente rele" si "atatea pasiuni lumesti"; teologul Pintea este pitoresc "in prozaica lui onestitate"; jovialul avocat Grofsoru este "om de inima", desi palavragiu; Vasile Baciu este aprig, iar fiica lui este doar "biata Ana".
AZn concluzie, Eugen Lovinescu sustine monumentalitatea romanului "Ion", accentueaza meritele literare ale lui Rebreanu care a adunat in aceasta opera "materialuri pentru piramide faraonice" si evidentiaza din nou importanta acestei creatii, considerand-o "o data in istoria literaturii contemporane si ca prima mare creatie obiectiva".
Adept loial al criticii lui Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu a fost o personalitate de inalta tinuta intelectuala si umanista, spirit progresist ce a exercitat o influenta remarcabila asupra emanciparii si dezvoltarii literaturii romane.
» Adepti ai criticii stiintifice" sunt, intre alA¬tii, Mihail Dragomirescu (1868-1942) si Dumitru Caracostea (1879-1964). in Stiinta literaturii (1926), cel dintai incearca sa stabileasca criteriile obiective de demonstrare a excelentei unei opere literare (teoria capodoperei"). AZn lucrari dedicate lui Eminescu, D. Caracostea inoveaza metodoloA¬gic prin critica genetica", urmarind procesul de creatie a operelor literare si critica structurala", de orientare lingvistica si stilistica.
» Critica de directie are ca principali repreA¬zentanti, afirmati la inceputul secolului, pe Nicolae lorga (1871-1940), promotor al samanatorisA¬mului si pe Garabet Ibraileanu (1871-1936), doctrinar al poporanismului, lorga se remarca in primul rand prin lucrarile bogat documentate de istorie literara. Scrierile de critica literara ale lui Ibraileanu sunt bazate fie pe observatia de detaliu a textului ' arta versului la Eminescu, numele proprii la Caragiale ', fie pe reflectia teoretica ' Creatie si analiza s.a.
» G. Calinescu (1899-1965) este un lovinescian prin accentul pus pe intuitie, prin conceA¬perea si practicarea criticii drept arta". PersonaliA¬tate proeminenta, reuseste sa impuna, in Istoria liA¬teraturii romane de la origini pana in prezent (1941) si in monografiile despre Eminescu si Creanga, un stil" propriu, inventiv, seducator, imitat de multi critici dupa cel de al doilea razboi mondial.
» LUCRA,RI: Viata lui M. Eminescu (1932), Opera lui M. Eminescu (1934), Viata lui Ion Creanga (1938), Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941), Istoria literaturii romane. Compendiu (1945), Universul poeziei (1947), Nicolae Filimon (1959), Gr. M. Alexandrescu (1962), Ion Creanga (Viata si operA), (1964) Vasile Alecsandri (1965)
Istoria literaturii romane
Monumentala sa lucrare, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941, aproape 1000 de pagini "in quarto"), urmareste, intr-o viziune declarat impresionista, apropiata de ideile programatice din Estetica lui Benedetto Croce, ce nu exclude insa studiul sistematic, academizant, erudit, evolutia fenomenului literar romanesc, integrat in fiecare clipa intr-un context foarte ceva mai larg, cel al literaturii universale, cu scaparatoare caracterizari de autori si descrieri remarcabile ale unor opere literare. Istoria sa constituie si azi scheletul oricarui curs de istorie a literaturii romane, desi pe unele perioade, alte istorii literare o depasesc in exactitate. S-a spus despre aceasta istorie literara, unica in Europa, in genul ei, ca e un veritabil roman critic, luandu-se in considerare portretele fiecarui scriitor in parte, care pot fi opera unui mare romancier.
» Coleg de generatie cu G. Calinescu, Tudor Vianu (1897-1964) este un spirit inclinat spre rigoare stiintifica. Are o solida pregatire in domeniile inrudite cu critica literara ' estetica, fiA¬lozofia, stilistica, literatura comparata ', care isi pune amprenta asupra exegezelor sale mai imporA¬tante: Poezia lui Eminescu (1930), Influenta lui Hegel in cultura romana (1933), Ion Barbu (1935), Arta prozatorilor romani (1941) s.a.
» Critica estetica", preocupata exclusiv de latura artistica a operelor literare, reuneste o serie de critici aflati si ei in filiatie lovinesciana. Pe lanA¬ga o asidua activitate de comentator si interpret al scrierilor literare, Perpessicius (1891-1971) se deA¬dica editarii Operelor complete ale lui Eminescu (vol. I'VI). Pompiliu Constantinescu (1901-1946) se axeaza pe cronica literara, in presa scrisa si la Radio Bucuresti". Cronicile sale au fost reunite, postum, in Scrieri (vol. I'VI, 1967-1972). Serban Cioculescu (1902-1988) s-a individualizat prin cultivarea exactitatii si a judecatii critice transante. A adus contributii notabile in exegeza lui Caragiale, Eminescu si Arghezi. Vladimir Streinu (1902-1970) a fost, la randul sau, un publicist neA¬obosit. T. Vianu, S. Cioculescu si V. Streinu sunt autorii Istoriei literaturii romane moderne, ramasa, din pacate, doar la primul volum (1944), replica la Istoria lui G. Calinescu.
