Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Critica engleza despre Critica literara



in Anglia, perioada 1830 1850 poate fi privita ca o perioada de tranzitie. Este drept ca, dupa cum s-a observat, acest lucru se poate spune despre orice perioada. Dar nu e mai putin adevarat ca acestor doua decenii li se aplica deosebit de bine caracterizarea facuta de John Stuart Mill in The Spirit ofthe Age (1831): Vechile institutii si doctrine au fost depasite, dar cele noi n-au aparut inca". Domnea anarhia opiniilor si aversiunea fata de gindirea sistematica si de teorie. E teoretician: si cuvintulcare exprima cel mai inalt si mai nobil efort al inteligentei umane e transformat intr-un termen de batjocura"1. Mill vorbeste la modul general, dar diagnosticul lui se aplica si la situatia din critica literara. Sistemul poetic si estetic al secolului al XVIII-lea era in descompunere, dar continua sa persiste la multi scriitori. Crezul romantic expus sistematic de Coleridge nu prinsese radacini puternice in Anglia, desi a fost sustinut, in diferite versiuni, de Lamb si de Hazlitt, iar dupa moartea lor, de citiva supravietuitori precum De Quincey si Leigh Hunt. Idei si accente noi sau relativ noi gasim la mai multi scriitori care s-au remarcat cu precadere nu in domeniul strict al criticii literare, ci in alte activitati: la Carlyle, John Stuart Mill, Macaulay si Ruskin. Dar ideea unei teorii literare coerente a disparut aproape complet si, odata cu ea, orice tehnica de analiza literara si orice interes pentru forma. Natura literaturii este inteleasa gresit. Pentru majoritatea criticilor literatura devine o activitate pur didactica sau emotionala. Treptat s-a cristalizat atitudinea numita ulterior victoriana": un didacticism ce-si avea radacinile fie in utilitarismul care se extinsese mult dincolo de grupul teoreticienilor acestei doctrine, fie in evanghelismul care privea arta cu suspiciune, ca pe o preocupare laica si frivola. Criteriul utilitatii, al folosului social, era imbinat cu neincrederea in intelect, in activitatea libera a mintii, in speculatie si in teorie. Arta a devenit suspecta, fiind privita fie ca simplu amuzament, fie mai rau ca stimulent al senzualitatii sau ca o forta revolutionara subversiva. Violenta reactiei englezilor fata de romanul francez2 se poate explica doar prin faptul ca in acest roman s-a vazut o contestare a principiilor si conventiilor fundamentale ale societatii. Cei care mai exaltau inca artele au transformat literatura tot mai mult intr-o ramura a religiei, sau, pentru a o apara impotriva dispretului unei epoci stiintifice si industriale, au prezentat-o ca pe un mijloc privat de cultivare a emotiilor un coltisor rezervat vietii intime a omului. in critica, neincrederea in intelect implicata de didacticism si de teoriile emotionaliste s-a manifestat prin apelul la perspicacitatea naturala, la inteligenta nativa a criticului, si a dus astfel, in practica, la un impresionism anarhic. Dar capriciul personal era de obicei mascat de uriasa siguranta de sine a profetului si inteleptului victorian, de dogmatismul lui ipse dixit3. Criticul care crede in infailibilitatea intelepciunii lui sau a intuitiei lui profetice nu va avea deloc rabdarea de a analiza o opera literara sau de a formula o teorie generala. La scriitorul pe care-1 discuta va cauta tonul autoritar pe care-1 are el insusi. ii va studia viata pentru a gasi in ea dovezile sinceritatii", cuvint la moda in jargonul criticii timpului, ca si cum convingerea, sinceritatea, credinta ar putea asigura o arta de calitate, ca si cum operele cele mai slabe n-ar fi si ele pline de patimasa ardoare".



Relativul declin al teoriei literare a fost insa insotit de o uriasa dezvoltare a cercetarilor de literatura veche si a istoriei literare. Tocmai prabusirea normelor critice si lipsa preocuparilor teoretice sint factorii care au favorizat o toleranta atotcuprinzatoare si au incurajat acumularea fara discernamint a simplelor informatii despre literatura. Procesul a inceput in secolul al XVIII-lea, dar in primele decenii ale secolului al XlX-lea s-a intensificat colosal, infiintarea unor cercuri de lectura care retipareau carti englezesti vechi4 in tiraje limitate, aparitia unei reviste ca The Retrospective Reviewb, care urmarea in mod expres popularizarea literaturii engleze vechi prin texte alese si prezentari, organizarea popularelor prelegeri de literatura engleza adresate unui public metropolitan eterogen constituiau, toate, aspecte noi. Viul interes pentru literatura engleza veche isi avea subtextul lui patriotic, legat de trezirea nationalismului englez in timpul razboaielor napoleoniene, si reflecta o schimbare generala de gust: aprecierea literaturii medievale si, in special, a celei elisabetane. Dar aceste mobiluri ale reinvierii literaturii engleze vechi si-au pierdut repede forta, studiul acestei literaturii devenind tot mai mult domeniul exclusiv al arhivistului, al carui etos consta din iubirea fara discernamint a trecutului si venerarea tuturor datelor noi privitoare la acesta, totul secondat de o moderata curiozitate stiintifica. in secolul al XlX-lea literatura engleza a devenit o disciplina predata in universitati. Dar, lucru semnificativ, a fost predata mai intii in Scotia, Irlanda si Statele Unite, in timp ce vechile universitati engleze au acceptat-o definitiv abia in secolul al XX-lea6. in studiile engleze nu gasim nimic din entuziasmul national colectiv care a animat germanistica" in Germania. Studiile anglo-saxone aveau o foarte veche traditie in Anglia, datind din epoca elisabetana, dar spre sfirsitul secolului al XVIII-lea stagnasera7. Ele au cunoscut un nou avint doar sub influenta cercetatorilor danezi si germani, a descoperirilor lor in domeniul filologiei germanice si a entuziasmului lor pentru antichitatea teutonica. Beowulf a fost editat in Danemarca si in Germania inainte ca John Mitchell Kemble (1807 1857), care a studiat sub indrumarea lui Jakob Grimm la Gottingen, sa publice, in 1833, prima editie engleza a poemului8. Celalalt eminent pionier in domeniul studiului literaturii anglo-saxone, Benjamin Thorpe (1782 1870), a invatat anglo-saxona la Copenhaga, de la Rasmus Rask. Dar in Anglia cercetarea literaturii anglo-saxone a ramas o specialitate academica.

Mult mai mult entuziasm a generat studiul romanelor cavaleresti, baladelor si cintccelor populare medievale. Desi sovaielnica, activitatea lui Percy si a lui Thomas Warton pregatise trezirea interesului pentru aceasta literatura. Un atit de merituos cercetator al literaturii vechi ca Joseph Ritson afirmase ca legendele si fabulele sint fabricate mereu pentru acelasi scop si cu aceeasi intentie: stimularea fanatismului" si tratase vechile poeme ca simple ilustrari ale antichitatii9. George EUis repovestise poemele cavaleresti medievale cu o ironie plina de superioritate10. Dar entuziasmul lui Walter Scott pentru balade si poemele lui care imitau poemele cavaleresti au determinat aparitia unui intreg sir de cercetatori, culegatori si imitatori ai poeziei medievale. Desi cuvintul folclor" dateaza numai din 184611, inca de la inceputul secolului s-a constituit o uriasa masa de cunostinte amestecate privind basmele, temele romanelor si tipurile de balade si de cintece populare. Daca Scott contaminase si rescrisese dupa bunul sau plac baladele culese de el, treptat s-au stabilit metode precise de editare fidela a textelor vechi. in studiul baladelor, punctul de cotitura este reprezentat de cartea lui William Motherwell, Min-strelsy: Ancient and Modem (1827)12. Se pare ca Richard Price a fost primul care a exprimat, in remarcabila sa prefata la o noua editie a lucrarii lui Thomas Warton ^History of English Poetry (1824), ideea ca literatura generala este un urias tezaur de teme, care se raspindesc, se multiplica si migreaza conform unor legi similare cu cele stabilite pentru limba de noua filologie germanica a fratilor Grimm. Price crede ca fictiunea populara este, prin natura ei, traditionala" si reprezinta o straveche intelepciune simbolica13. Multi cercetatori noi s-au ocupat de ceea ce am putea numi o Stoffgeschichte internationala. in special Francis Palgrave (1788-1861) si Thomas Wright (1810-1877) au fost, in acest domeniu, savanti de o eruditie uluitoare, desi adesea neorganizata. Entuziasmul pentru romanele si baladele medievale a animat, chiar si mult mai tirziu, o serie de poeti cum ar fi Tennyson, Rossetti si Morris. Dar cercetarea in sine a devenit o specialitate arhivistica, proliferind in societati pentru studiul textelor vechi si in grupuri locale pentru studiul istoriei, care priveau cu tot mai putin discernamint critic masa de materiale scoase la iveala.



Epoca elisabetana s-a bucurat din partea criticii de cea mai mare atentie. Ea a fost preamarita ca epoca de aur a literaturii engleze nu numai de poetii romantici, ci si de multi critici cu gust conservator, ca Jeffrey si Gifford. Valul reeditarii operelor elisabetane este ametitor: aproape toate miscelaneele poetice au fost retiparite, s-a publicat o editie completa a eseurilor critice elisabetane14, iar piesele de teatru au aparut intr-un numar nesfirsit de editii noi. in primele decenii ale secolului s-a descoperit ca Marlowe, Greene, Middleton, Ford si Webster pot constitui subiecte demne de a fi tratate de critica. S-au publicat, de asemenea, solide editii adnotate ale operelor lui Ben Jonson, Beaumont si Fletcher si Massin-ger15. Treptat au inceput sa trezeasca interes si partile relativ neglijate ale literaturii secolului al XVIII-lea. Desi poetii metafizici au ramas invaluiti in ceata, fiind, in ansamblul lor, in dizgratie, au existat si exceptii: din cind in cind se auzeau laude la adresa lui Donne, Herbert, Marvell si chiar Crashaw16; iar Thomas Browne a fost foarte mult admirat si bine editat de Simon Wilkin17. Entuziasmul pentru dramaturgie este adesea cu totul lipsit de discernamint. Dar in aceste prime decenii ale secolului s-au acumulat toate (sau aproape toatE) materialele care au facut ca scrierea istoriei literaturii engleze sa devina, pentru prima data, posibila. Interesul pentru literatura veche s-a extins si la literaturile straine, care inainte nu fusesera aproape deloc cunoscute, cel putin in ceea ce priveste productiile din aceste perioade recent descoperite. Pentru prima data s-au publicat traduceri din poezia trubadurilor si a Minnesanger-Hor18. Culegerea lui J.G. ~Lockha.rt Ancient Spanish Ballads (1823) a aparut in cadrul miscarii de reinviere a baladei initiate de Scott. Henry Francis Cary (1772 1844) a tradus intreaga Divina Comedie a lui Dante in vers alb miltonian19. Interesul pentru spiritul nordic, care data din secolul al XVIII-lea, a dus la scrieri substantiale despre antichitatea teutonica si, in cele din urma, la traducerea Eddei poetice si a baladelor daneze20. Citiva entuziasti au inceput chiar sa traduca si sa scrie despre literaturile slave, greaca moderna si maghiara21, iar interesul crescind pentru literaturile orientale a avut si o latura pur literara22.

Dar, lucru surprinzator, aceasta puternica miscare de cercetare a literaturii vechi n-a fost insotita de inflorirea istoriografiei literare. in aceasta privinta, situatia din Anglia nu se poate deloc compara cu cea din Germania sau din Franta. N-a aparut nici o istorie literara care sa inlocuiasca si sa completeze istoria lui War-ton. Prima istorie generala a literaturii engleze a fost History of English Language and Literature (1836) de Robcrt Chambers, un mic si foarte elementar manual care, dezvoltat mai tirziu, a devenit populara Cyclopaedia23. Conceptiile istoriografice erau inca extrem de inapoiate: se adopta fie teoria lui Warton privind progresul de la imaginatie la ratiune, fie teoria alternarii acestor facultati.

Cel mai eminent istoric literar al timpului, Henry Hallam (1777 1859), n-a oferit, in Introduction to the Literature of Europe in the 15th, 16th, and 17th Centuries (1838 1839), decit un bine informat catalog de carti, o prezentare descriptiva a tuturor lucrarilor de oarecare importanta publicate in toate domeniile, de la matematica si medicina la poezie si roman. Hallam ignora conceptul de literatura imaginativa si de aceea dedica mai mult spatiu lui Grotius si lui Hobbes decit oricaror altor autori. El este esential-mente un sceptic care priveste cu suspiciune orice teorie, orice explicatie psihologica sau sociala. Daca intr-un anumit timp si loc nu exista scriitori mari, faptul trebuie sa-1 atribuim pur si simplu unei pauze in fertilitatea naturala". Natura nu considera oportun sa-i produca". Hallam conchide, de pilda, ca in Anglia secolului al XVII-lea saracia literaturii originale a fost atit de mare, incit nu poate fi explicata rational"24. Totusi, are un criteriu de apreciere ferm, bazat pe un gust neoclasic. Luind apararea lui Malherbe, observa ca ingustam prea mult definitia poeziei daca excludem din ea versificatia de bun-simt si de exprimare selecta". Hallam afirma mereu ca punctul de vedere istoric nu poate schimba judecata de gust. Literatura proasta nu se va transforma in literatura buna prin faptul ca ni se spune, asa cum se obisnuieste, ca trebuie sa ne punem in locul autorului si sa facem concesii gustului epocii lui sau temperamentului natiunii sale". De aceea el condamna curenta supraevaluare a scriitorilor nostri vechi", face o enumerare obtuza a greselilor lui Shakespeare si poate spune chiar ca nu putem sa nu regretam ca Shakespeare a scris sonetele"25. Nu ne surprinde ca Hallam ii dispretuieste pe Donne, Gongora si Calderon, consi-derind in schimb ca Montaigne, John Davies si Massingcr sint intrecuti doar de Shakespeare"26. Idealul sau este raspindirea generala a stiintei clasice". Milton ii pare a fi primul scriitor inzestrat in mod remarcabil cu capacitatea autentica a discernamintului si sensibilitatii fata de antichitate". Refuzind sa faca generalizari asupra literaturilor nationale sau a epocilor, concepind geniul ca pe un simplu accident, respingind toate teoriile sofistice care considera ca intre orice evenimente concomitente exista o relatie cauzala"27, Hallam apartine, din punct de vedere intelectual, unei epoci anterioare.

Citiva istorici literari ai timpului au inteles necesitatea unei scheme istorice, dar in practica lor au esuat. Astfel, J.P. Collier (1789 1883), astazi discreditat din cauza falsurilor introduse de el in documente elisabetanc, a scris o History of English Dramatic Poetry up to the Time of Shakespeare (1831) care, in intentie, vrea sa fie o istorie formala a genului. Collier doreste sa arate ca misterele s-au transformat aproape imperceptibil in moralitati, prin amestecarea treptata a alegoriei cu istoria sacra", in timp ce mora-litatile, la rindul lor, introducind din cind in cind personaje din viata reala sau presupuse a fi luate din aceasta, au facut loc tragediei si comediei"28. Dar cartea lui nu indeplineste acest program. Collier alearga dupa prea multi iepuri deodata: da lungi liste de piese si de spectacole, informatii despre actori si despre teatre, si pierde din vedere istoria genului ca forma de arta.

Explicarea sociala a istoriei literare preconizata de Doamna de Stael se regaseste si in practica unui englez (sau, mai precis, scotiaN), in History of Fiction (1814), John Dunlop intentioneaza sa prezinte istoria romanului in strinsa corelatie cu istoria societatii. De pilda, el face o legatura intre spiritual mercantil si nuvela italiana si stabileste deosebirile dintre curtea lui Ludovic al XlV-lea si cea a lui Carol I pentru a explica situatia romanului eroic din cele doua tari. Prin insasi natura lui, romanul national trebuie sa varieze in functie de formele, obiceiurile si uzantele societatii, pe care trebuie sa le zugraveasca in succesiunea lor, pe masura ce apar"29. Teoria care sta la baza cartii este sanatoasa, dar aplicarea ei in practica sufera din cauza conceptiei vagi a autorului despre istoria sociala si despre relatia ei cu literatura.

Singurul care a importat conceptul de literatura nationala ca literatura unificata de un spirit national, conceptul de evolutie literara si intregul ideal al unei istorii literare narative consecutive a fost Thomas Carlyle.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.