Ar fi nedrept sa ne concentram asupra criticilor rusi radicali, neglijind seria paralela de critici conservatori. Desi astazi sint dati uitarii, scrierile lor nemaifiind reeditate, cred ca merita atentia noastra. Apollon
Grigoriev, cel putin, a fost un critic deosebit de inzestrat care, prin luciditatea teoretica si sensibilitatea literara, daca nu prin influenta istorica, imi pare superior criticilor radicali, in 1914 Leonid Grossman afirma: nu exista nici o indoiala in privinta primatului sau in critica rusa". il considera mai profund decit Sainte-Beuve, mai putin ciudat si patetic" decit Carlyle si mai putin rigid si dogmatic decit Taine. in el a vazut un premergator al lui Bergson, care are totusi ceva de spus epocii sale1. Un cercetator recent al literaturii ruse, Vsevolod Secikarev, crede ca un studiu atent al lui Grigoriev ar putea chiar si astazi sa confere cercetarii literare o baza mai solida2.
Grigoriev merita atentie pentru pozitia principala pe care s-a situat, si anume, cea a criticii organice", dupa cum s-a exprimat el insusi. Nu este un punct de vedere original, dar el 1-a dezvoltat elocvent, opunindu-1 cu toata claritatea teoriilor rivale. Conceptia e imprumutata, in mare masura, de la Schelling, pe care Grigoriev 1-a numit un Platon al lumii noi", cel mai mare dintre ginditorii laici"3. Dind dovada de o patrundere deosebita, in cartea lui despre
Shakespeare el ii asociaza cu Schelling pe Carlyle, Emerson si Hugo*. Grigoriev isi da seama ca acesti scriitori au o conceptie comuna, conceptie pe care in lucrarea de fata am numit-o istorism" sau organologie". Conceptul central este viata" privita ca o unitate a biologicului si psihicului. Arta este expresia ideala a vietii"5. Ea este omniprezenta, gasindu-se la toate natiunile, dupa cum sustine Grigoriev, citindu-1 pe Schelling: Oriunde a existat viata, a existat si poezie"". Arta se naste din viata, spontan, organic. De aceea trebuie sa fie concreta, personala, sincera, dar, de asemenea, locala si nationala, Ea e implicata in viata unei natiuni, exprima idealurile si aspiratiile ei, dar face acest lucru in mod inconstient, firesc. Ca si Schelling si Carlyle, Grigo-riev crede ca ceea ce confera operelor de arta profunzime insondabila este caracterul lor inconstient"7. Fiecare opera de arta este partea componenta a unui organism urias. Un fenomen literar nu poate fi examinat aproape niciodata numai in singularitatea lui izolata"8. Critica organica priveste arta ca o intelegere sintetica, totala, imediata si poate chiar intuitiva a vietii"9 si este ea insasi intuitiva, imediata. Scopul criticului este sa sesizeze individualitatea sau tonul unui autor sau al unei epoci: atmosfera sau tendinta" lor specifica10. Criticul trebuie sa simta (nu doar sa cunoasca) aceasta relatie pentru ca Grigoriev nu admite divortul dintre simtire si judecata11.
Teoria este in mod clar romantica, istorista" in acceptiunea data acestui termen de Herder, de intreaga scoala istorica germana, sau de Carlyle in primele lui scrieri. Termenii-cheie sint viata, crestere, individualitate, caracter national, originalitate, spontaneitate, sinceritate. Acest punct de vedere central serveste si unui scop polemic. Grigoriev respinge formalismul, arta pentru arta, considerindu-le abstracte, negative (in sens schellingiaN) si pur tehnice12. A-l numi estet" sau formalist" inseamna a intelege complet gresit pozitia lui. Dar punctul de vedere organicist" il deosebeste de asemenea de hegelieni si de radicalii rusi, care cred in progres si in ratiune. Grigoriev duce o lupta constanta impotriva criticii istorice", adica a relativismului si evolutionismului istoric, care neaga legile estetice, nu are un criteriu, un ideal etern" si este, in fond, indiferentism si fatalism"13. Critica istorica este falsa daca prin ea se intelege relativismul care accepta si trebuie sa accepte orice fleac in locul sau istoric. Ea ar sterge deosebirea, care lui Grigoriev ii pare eterna, dintre arta lui Shake-speare si pseudoarta dramei franceze14. Critica istorica este condamnata la o permanenta schimbare de idoli temporari: Puskin alaltaieri, Gogol ieri, Goncearov azi si asa mai departe15. Venerarea unei umanitati generale abstracte nu duce decit la materialism cras, la slujirea oarba a vietii" dintr-un moment dat16. De fapt, critica istorica si-a pierdut credinta in istorie, deoarece a crede in istorie inseamna a crede intr-un adevar etern si imuabil"17. Grigoriev repeta mereu, cu variatiuni, aceasta teza principala: critica istorica este falsa, simtul istoric este corect. El inseamna sesizarea corelatiei organice dintre fenomenele vietii, sesizarea integralitatii si unitatii vietii"18. Acest simt al individualitatii, al caracterului local, al caracterului national este insa intotdeauna depasit prin referirea la un ideal unic, neschimbat, etern. El nu poate fi relativ pentru ca adevarul nu poate fi relativ19. Evolutia idealului" este o expresie care de fapt inseamna negarea lui20. Grigoriev neaga ca ar putea exista o arta noua. Visul unei arte noi reprezinta convulsiile lumii germanico-romanice vlaguite pe care le vedem la cei mai scrupulosi reprezentanti ai sai: George Sand, Liszt si altii. Ei nu-si dau seama si nu pot sa-si dea seama ca viata e epuizata si ca o noua viata incepe" odata cu ortodoxismul din Rusia. Nu va fi o arta noua, ci o arta homerica, dantesca, shakespeariana a lumii noi". inceputurile ei se afla la Puskin si la Mickiewicz21.
Din nefericire, conservatorismul lui Grigoriev pare sa sufere de o oarecare lipsa de claritate: intelegem ca idealul lui de frumos e situat in trecut si ne dam seama ca studiul intens si perceptiv al poeziei populare e in concordanta cu acest ideal. Grigoriev se exprima uneori ca Herder sau ca Grimm: cere caracter national" si considera ca la Schelling popoarelor si oamenilor li se restituie deplina lor semnificatie independenta, idolul spiritului abstract al umanitatii si al evolutiei sale fiind sfarimat"22. Dar in acelasi timp tema principala a criticii lui aplicate este succesiunea tipurilor rusesti, o evolutie la fel de progresista" ca si aceea schitata, cu un scop diferit, de dusmanii lui, criticii radicali. Poetul isi dovedeste obiectivitatea, adica intelegerea realitatii, prin capacitatea lui de a crea tipuri; iar tipul, oricum ar fi el" (urit, imoral?) constituie deja frumosul", este arta23. in conceptia lui Grigoriev exista doua tipuri de cunoastere: discursiva si intuitiva, prin deducatie logica sau prin tipuri. Operele vitale, tipurile vitale exprima ceea ce este viu intr-o epoca. Astfel, arta e profetica. Tot ce e nou capata viata numai prin arta; ea intruchipeaza in creatiile ei ceea ce este prezent in mod invizibil in atmosfera unei epoci. Mai mult decit atit, arta adesea simte din timp viitorul care se apropie, asa cum pasarile simt apropierea timpului frumos sau urit"24. Grigoriev face aluzie la conceptul hegelian de Gotter-trauer, tristetea zeilor din Olimp care simt ca sint condamnati, si apoi citeaza pasajul final din lucrarea lui Schelling System des transzendentalen Idealismus, acceptindu-1 ca pe propria lui profesiune de credinta filozofico-estetica"25. Grigoriev nu parc sa sesizeze deosebirea dintre conceptiile tinarului Schelling, care cauta Odiseea spiritului" in natura si in arta, si conceptiile ginditorului de mai tirziu, care expune filozofia revelatiei din trecutul neguros. Propria lui teorie e strabatuta de aceasta contradictie dintre absolutul platonic si static al emanationismului si evolutionismul pe care il imbratiseaza in practica si care se afla la baza intregii lui conceptii despre istoria literaturii ruse din secolul al XlX-lea.
Maestrul lui Grigoriev este Belinski, dar, in mod evident, Belinski din prima lui perioada de activitate, cind nu-si capatase inca increderea in progres si in spiritul timpului. Lui Grigoriev ii plac cel mai mult lucrarile de inceput, Reveriile literare (1834), si regreta ca Belinski a continuat sa scrie dupa 184326. Puskin este marele izvor al literaturii ruse: creatorul celor doua tipuri care, dupa parerea lui Grigoriev, isi disputa suprematia in sufletul rus: hraparetul Hermann din Dama de pica siblindul Belkin din Povestiri27. Grigoriev 1-a admirat pe Gogol, considerindu-1 figura reprezentativa a epocii sale. HI a pledat pina si pentru Pasaje alese din corespondenta cu prietenii, volum publicat chiar la inceputul carierei sale28, si in mod pervers, dupa parerea mea il preamareste pe Gogol ca pe un umorist plin de dragoste de viata si insetat de ideal, care e gresit inteles de cei ce vad in el un caricaturist sumbru29. Disperarea de mai tirziu a lui Gogol a fost provocata de faptul ca si-a dat seama de lipsa de viata a tipurilor lui pozitive, de esecul sau in incercarea de a-si intruchipa idealul30. Realismul ii pare lui Gogol fals ca teorie, dar un stadiu necesar cn dezvoltarea literaturii ruse. Este o realizare tehnica, similara iu descoperirea perspectivei in pictura, care trebuie exploatata pina la epuizare. Astazi nu se poate scrie roman fara cunoasterea exacta a mediului (milieU)*1. Iata de ce Grigoriev are o parere buna despre Pisemski si despre multi alti scriitori, desi pastreaza rezerve fata de copierea absolut fidela a realitatii. Grigoriev il ataca doar pe Peciorin al lui Lermontov, considerindu-1 un personaj negativ, un descendent demodat al lui Rene si al lui Obermann. Peciorin este de fapt un tip comic, poetizat de natura pasionata a lui Lermontov82. Dintre scriitorii tineri, Grigoriev 1-a apreciat cel mai mult pe Ostrovski, de la care in 1851 astepta lumea noua". L-a laudat cu consecventa pentru conceptia lui ferma despre viata (foloseste termenul WeltanschauunG), pentru atmosfera cu adevarat ruseasca din opera lui, si l-a aparat impotriva lui Dobroliubov, care a vazut in el un reformator, un critic satiric al imparatiei intunericului"33. Grigoriev a salutat in Lavretki, eroul cartii lui Turgheniev Un cuib de nobili, un tip rus, nou, viu, pozitiv"34, intoarcerea lui la tara era in acord cu propria lui formula, intoarcerea la glie (pocivA), cu curiosul naturalism crestin care, in conceptia lui si a lui Dostoevski, era menit sa reconcilieze occidenta-lismul cu slavofilismul. in timp ce Oblomov ii pare abstract si artificial, eroul slab si blind al lui Turgheniev isi atrage cele mai inalte elogii pe care Grigoriev le aduce unui personaj de roman: este nascut, nu facut"35. Tolstoi este si el apreciat ca psiholog, in special pentru Fericirea familiala, dar Grigoriev condamna preferinta lui excesiva pentru tipurile blinde, preferinta care ii pare a fi in contradictie cu temperamentul real al lui Tolstoi, tradind o oarecare lipsa de sinceritate sau ruperea de viata contemporana38. La inceput Grigoriev l-a privit pe Dostoevski cu raceala: a considerat ca Oameni sarmani e tributar lui Gogol, iar Dublul i-a parut respingator ca un cadavru. Dar a ajuns sa admire Umiliti si obiditi, si in ultimii sai ani de viata a colaborat intens la periodicele editate de Dostoevski37. Nu trebuie sa uitam insa ca Grigoriev a murit inainte de a putea cunoaste operele de maturitate ale lui Dostoevski si Tolstoi.
Astfel, ca teoretician, Grigoriev ne pare a fi un descendent al romantismului german care, asemenea lui Carlyle la inceputurile carierei sale, a dezvoltat un anumit punct de vedere cu o forta impresionanta si l-a aplicat istoriei literaturii ruse. Dar in gindirea lui Grigoriev exista un conflict nerezolvat care i-a diminuat autoritatea, iar critica lui aplicata a ramas in ciudatul cerc de preocupari legate de tipurile sociale. Ne este greu sa gasim la el o anticipare a bergsonismului (daca nu consideram ca aceasta exista la SchellinG), sau sa-1 etichetam drept impresionist doar pentru ca pune accentul pe intuitie. Critica lui sufera apoi de toate pacatele epocii, prezente nu numai in Rusia: prolixitate extrema, polemica permanenta, digresiuni, discutarea unor scriitori uitati chiar si in patria lor. Dar Grigoriev a avut un mare discipol: pe Dostoevski.