Valoarea acestui roman realist se sustine prin constructia personajelor, unele conturate in viziune balzaciana, altele realizate din perspectiva moderna.
Dintre tipologiile balzaciene se detaseaza Costache Giurgiuveanu - incadrat in formula avarului, fara a atinge grotescul lui Hagi-Tudose. El se apropie mai mult de Grandet sau Goriot, pentru ca unei dominante caracterologice - avaritia - i se subordoneaza trasaturi precum abilitatea, suspiciunea, viclenia si chiar generozitatea.
La un prim nivel al interpretarilor, Giurgiuveanu pare un avar notoriu - refuza sa-i dea lui Felix banii cuveniti, il sperie pretul unei retete, amana infierea Otilei si depunerea banilor pentru aceasta, considera banii in siguranta doar sub saltea, fara a se putea desparti fizic de acestia. Dar zgarcenia lui este o consecinta a agresivitatii unei lumi, a mediului in care traieste si incearca sa o domine prin mijloace rudimentare. Registrul in care evolueaza este deseori comic: tinuta ridicola, balbaiala si raguseala ca forme de aparare, suspiciunea in forma antologica.
Naratorul il urmareste printr-un demers analitic sustinut - cumulare de fapte, vorbe, mimica, gesturi si ganduri. El incarca cheltuielile de intretinere ale lui Felix, se priveaza de un minim confort material, formuleaza planuri fanteziste de construire pentru Otilia a unei case cu materiale ieftine. Distanta de la comic la tragic este scurta, cu atat mai mult cu cat personajul incearca sa-si depaseasca conditia, constient de propriile limite, dar incapabil sa se elibereze de automatism.
Eroul este totusi umanizat de sentimentele pentru Otilia, de incercarea de protectie tandra asupra celor doi tineri. O alternanta a intentiei si a amanarii, a retragerii gestului generos determina dualitatea personajului.
Bolnav, imobilizat la pat, batranul devine o tragica marioneta dezarticulata, asistand inert la o ultima agresiune a lumii din jur asupra averii sale. Eroul rateaza sansa de a deveni tragic, desi incearca sa-si smulga masca avarului". G. Calinescu creeaza astfel, dintr-o perspectiva moderna, un om cu o personalitate complexa, derutanta care-1 face pe cititor sa cumpaneasca in definirea tipului de personaj." (Dictionar de personaje literare, coordonator Iustina ItU).
Spiritul malefic, raul constient si deliberat este intruchipat in roman prin Stanica Ratiu, personaj activ, dinamic, agent al schimbarii destinelor, un parvenit tipic secolului XX. Personajul evolueaza pe un registru larg - avocat fara cariera, profitor, imoral, demagog vehement, escroc sentimental. Circula in medii diferite, are darul relatiilor sociale, ofera sfaturi, colporteaza vesti, intr-un aparent joc al gratuitatilor. in realitate, arivistul asteapta momentul favorabil atacului pe drumul spre o pozitie sociala si politica superioara. Structura epica dezvaluie un personaj complex si chiar ambiguu din punct de vedere psihologic. in codul sau de viata, banul este valoarea suprema, conditie obligatorie pentru o casatorie fericita, pentru cariera profesionala sau politica.
Casatorit cu Olimpia, fara perspective, el graviteaza in jurul averii lui Costache alaturi de clanul Tulea. Sanatatea agresiva, aspectul fizic, tinuta apartin unui om de lume, iar exprimarea, siguranta, teatralitatea sunt completate prin descrierea : Stanica vorbea sonor, rotund, cu un gest artistic si declamator". Portretul va fi nuantat si detaliat pe parcurs. Desi nu concepe un plan, o stratagema de parcurs, eroul asteapta lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul vietii", de aici dinamismul si vesnica lui precipitare.
Pentru toate situatiile vietii, Stanica are in ajutor vocatia oratorica, fluxul verbal inepuizabil, apropiindu-se prin aceasta de eroii caragialieni. El rosteste ample tirade despre societate, politica, morala si mai ales familie. Se adauga insistenta, spiritul intrigant, istetimea, insolenta - un amestec impur de calitati si defecte intr-un personaj greu de incadrat unei singure formule literare. Stanica Ratiu are geniu", in sensul ca este predestinat prin structura si trasaturi unei reusite sigure. ii fura banii batranului provocan-du-i moartea, dar prin arta disimularii se arata patruns de evlavie" la inmormantare. Confortul financiar ii asigura realizarea ca avocat, iar casatoria cu Georgeta ii favorizeaza cariera politica.
Galeria de personaje malefice se completeaza cu Aglae Tulea, sora lui Costache, numita sugestiv vipera", vrajitoare", baba absoluta". Un chip grotesc, cu fata galbicioasa", buze acre", nas incovoiat", ochii bulbucati, in acord perfect cu veninul sufletesc. Jignitoare, dispretuitoare cu cei din jur, Aglae este dominata de ura si de rautate. La venirea lui Felix, ea exclama spre Costache : N-am stiut; faci azil de orfani". Otilia face parte, dupa parerea ei, din categoria zanaticilor", este o dezmatata" care se spanzura de gatul barbatilor", iar spre Pascalopol indreapta insinuari penibile. Adevaratul avar al romanului este Aglae Tulea, pentru care banul este scopul vietii, asociat cu obsesia posesiunii averii lui Giurgiuveanu. De aceea ea se instaleaza in casa fratelui ei, dupa primul atac al bolii, o ocupa strategic, dar se acopera treptat de ridicol. Aparenta dragoste pentru copii izvoraste, paradoxal, din ura pentru cei din jur, este o iubire bolnava, inveninata. De fapt, copiii o intereseaza in masura in care acestia au sansa realizarii materiale si matrimoniale - criterii unice ale familiei burgheze. Cand intelege ca Aurica este destinata sa ramana fata batrana, Aglae o abandoneaza pentru a se ocupa de Titi. Autorul o sanctioneaza cu o discreta satisfactie - ea va esua pe toate planurile. Rautatea, violenta, ipocrizia si avaritia proiecteaza inevitabil personajul in categoria grotescului.
Ceilalti membri ai clanului Tulea sunt conturati cu aceleasi tuse groase, iar manifestarile lor intra deseori in sfera patologicului, a obsesiilor paranoice, a alienarii mintale.
Aurica, fiica Aglaei, este tipul tinerei complexate, fiind lipsita de feminitatea si farmecul Otiliei. Ea intruchipeaza modelul fetei batrane, cu trasaturile asprite de trecerea timpului. Este slaba, uscata, stridenta, preocupata obsesiv de ideea maritisului, macinata de ura impotriva Otiliei. Lansandu-se in aprecieri defaimatoare, nu cauta sa dea macar o aparenta de logica vorbelor pe care le debiteaza, se instaleaza in absurd cu obstinatie." (G. CalinescU) Automatismul verbal al personajului sugereaza automatismul psihologic si, implicit, constructia moderna a unui tip uman integrat absurdului si manifestarilor psihice obsesionale.
Titi si Simion Tulea sunt extremele acestei lumi degradate psihic si moral. Tanarul Titi este intarzit mintal, apatic, labil, repetand mecanic gesturi si ocupatii ridicole - leganarea neincetata, copierea cartilor postale. La acestea se adauga obsesiile erotice tulburi. Simion ilustreaza ipostaza sotului dominat, strivit de agresivitatea Aglaei. Maniile sale il proiecteaza in acelasi grotesc caricatural - taceri prelungite, brodeaza, dedublari mistice, accese de violenta.
O alta zona a romanului este acoperita de personaje senine, normale intr-un univers al anormalitatii. Forta lor echilibreaza tensiunea epica, deschide perspectiva romanului autentic.
Un personaj interesant este Pascalopol, mosier cultivat, cu gesturi rafinate, invaluit intr-o aura melancolica. Singuratatea il determina sa frecventeze casa lui Giurgiuveanu si sa accepte tolerant si generos compania ciudata a celor din acest univers. Delicata si complexa este si iubirea tarzie pentru Otilia, in care proiecteaza afectiunea paterna nerealizata si atractia erotica a barbatului. Drama lui este accentuata de constiinta ca diferenta de varsta face imposibila durata sentimentului. Distinctia, nobletea tandra a barbatului matur vor atrage eroina, ea insasi un personaj nelinistit, intruchipare a nevoii de iubire. Relatia lor nu poate dura, iar Pascalopol ii va acorda libertatea, la momentul potrivit.
Felix pare un alter ego al autorului insusi. Tanar ambitios, dedicat studiului, personajul va realiza o cariera stiintifica, pentru ca existenta sa este orientata de un spirit lucid, rational, specific omului superior. Prezenta in casa din strada Antim este doar o etapa a devenirii sale umane, in care dragostea pura, platonica pentru Otilia reprezinta un moment semnificativ, un prag initiatic pentru barbatul de mai tarziu.
Inteligent, perseverent, educat, Felix are in sine vointa de a depasi prin intelegere o poveste romantica de iubire, convertita apoi intr-o amintire delicata. Semnificatia personajului este si de martor al naratiunii. Romanul se deschide cu intrarea lui in casa construita ca topos literar si se incheie cu descrierea aceleiasi case, contemplata acum de personaj din perspectiva inexorabila a timpului.
Prin Otilia, Calinescu realizeaza unul dintre cele mai fascinante chipuri feminine din literatura noastra. Ea risipeste farmec juvenil, frumusete, aura spirituala, se manifesta cu inteligenta sau cu o exuberanta cuceritoare, integrandu-se acelor psihologii moderne, capricioase" si ambigue. Contrastele o caracterizeaza - exaltare si tristete, naivitate compensata de aprecieri si atitudini mature, rasfatata si generoasa, pura si frivola, trasaturi ce simbolizeaza feminitatea imprevizibila. Preferinta subiectiva a autorului se desprinde din propriile afirmatii: Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertian, as putea spune si eu A«Otilia c est moiA», e fondul meu de ingenuitate si copilarie" (G. Calinescu, Esenta realismului", in Contemporanul, 1960, nr. 5, p. 2).
Personaj construit in maniera moderna, Otilia este privita din mai multe unghiuri. Copilaria si exuberanta ei sunt receptate cu uimire de Felix. Pascalopol este atras de capriciile, dezordinea, cochetaria feminina ale eroinei. Ea este intelegatoare, iertatoare cu batranul Giurgiuveanu. intr-o oglinda deformata, Aglae o vede zapacita" si dezmatata". Criticul Ovid S. Crohmalniceanu identifica o tehnica de caracterizare - cea a realizarii imaginilor printr-un sistem de oglinzi cu unghiuri de incidenta variate". Acelasi personaj este perceput si apreciat diferit, in functie de interese si sentimente. Derutanta, contradictorie, miscata de emotii puternice, Otilia este enigma feminitatii insesi" (Constantin CiopragA), iar finalul deschis al romanului in relatie cu acest personaj accentueaza nota moderna a scrierii.
Interpretat ca un roman de dragoste, realist, social, fresca etc,
Enigma Otiliei reprezinta in principal un roman de sinteza estetica, pentru ca pe structura sa realista sunt grefate elemente de clasicism, romantism, baroc, modernism. Realismul este prezent prin tipologia personajelor, prin explorarea socialului, prin feliile de viata" naturaliste. Ruinarea casei lui Costache Giurgiuveanu, caracterul exceptional al Otiliei si cel al lui Felix, structura afectiva a conflictului, povestea de dragoste dintre cei doi tineri, descrierile de natura din fragmentul vizitei in Baragan sunt elemente romantice. De baroc ne aminteste caracterul dual al personajelor, rolurile pe care acestia le interpreteaza si care conduc la structuri mimetice, artificiale. Interesul pentru modernism se vadeste in complicatia interioara a personajelor, in preocuparea pentru problemele psihologice precum dezagregarea personalitatii, alienarea, dedublarea constiintei. in general, sufletul omenesc e observat dintr-un spirit mai nou, cel mai elocvent exemplu fiind personajul Otilia, construit prin tehnica relativizarii imaginii, a pluriperspectivismului. La nivel formal, observam prezenta unor limbaje diferite, ce apropie tehnicile narative de colajul avangardistilor (lista socotelilor descoperita de Felix, textul scrisorii pe care o primeste Costache, textul redactat de Pascalopol catre banca, fragmente de poezii etC).