Clanul Tulea este intemeiat pe autoritatea despotica, de tip matriarhal, a Aglaei, sora lui Costache, mama a trei copii, Olimpia, Aurica si Titi. Ea este capetenia de clan care actioneaza represiv asupra tuturor celor din jur, care sanctioneaza orice initiativa in numele famililei pe care considera ca este datoare sa o apere. Agresivitatea ei este consecinta a doua sentimente opuse: dragostea rudimeritara, redusa la expresia zoologica" (D. MicU) fata de copiii ei si ura pentru tot ceea ce exista in afara clanului. Paradoxal, sentimentul matern este generator de agresivitate si nici unul din copii nu este scutit de comportamentul ei totalitar daca se angajeaza in o cat de mica tentativa de emancipare de sub tutela. Pascalopol vede in ea femeia-tip, care nu poate fi ocupata decat de o singura pornire deodata. Energia cu care isi supravegheaza copiii ii condamna pe acestia la o existenta vegetativa si la izolare in iluzie. Traiul in acest regim de restrictie provoaca diverse forme de degradare, de degenerare si fiecare din copii le ilustreaza. Fata de cei din afara clanului, Aglae afiseaza o rautate autoritara, care nu da dreptul la replica, temuta chiaf si de ginerele ei, cu care s-a aliat in lupta fara scrupule pentru posesia averii lui Costache. Stanica o numeste vipera", iar caracterizarea cea mai precisa i-o face un personaj episodic, studentul Weissman, suprinzand esenta ei malefica: baba absoluta, fara cusur in rau".
Aglae nu are decat un singur concurent in actiunile de manipulare a cejirlalti si in ticalosiile pe care le pune la cale pentru a-si atingi scopul, pe Stanica Ratiu, personaj complex, o perla" cum il caracterizeaza Georgeta, care reuseste in competitia cu soacra sa printr-o trasatura complicata, cameleonismul, menita sa disimuleze spiritul agresiv al instinctului de parvenire. Spre deosebire de Aglae, structura de o tenacitate primara, Stanica este mobil, stie sa se acomodeze si sa se adecveze fiecarei situatii, discursul fiind arma lui imbatabila. Critica literara a cautat filiatiile personajului, evidentiind, in acelasi timp, diferentierile si exceptionala capacitate a lui G. Calinescu de a se raporta creator la modele. S. Damian demonstreaza ca Stanica imbina parvenitismul cu miticismul. Ca ipostaza a arivismului, personajul se diferentiaza de inaintasii sai, Dinu Paturica si Tanase Scatiu, prin rafinarea mijloacelor folosite pentru atingerea telului; doctrina parvenirii a incetat sa mai fie elementara", de aceea tenacitatea se camufleaza prin viclenie bine slujita de predici morale, la aceasta adaugandu-se o spoiala de cultura, efectul consolidarii originii citadine a eroului. Harul flecarelii, vioiciunea in atacarea tuturor problemelor la ordinea zilei, spiritul de barfa si de batjocura gratuita, cu nascociri savant ordonate, voluptatea conspiratiei" sunt manifestari ale miticismului" lui Stanica. Dar spre deosebire de personajele lui Caragiale din aceasta categorie, el nu se ofenseaza, nu are amor propriu, renunta- la^ orice demnitae. Pompiliu Constantinescu il aseaza pe Stanica in galeria profitorilor caragialieni", aratand ca este plamadit din pasta lui Pirgu din Craii de Curte-Veche", iar Ov.S. Crohmalniceanu il decreteaza un Catavencu al ideii de paternitate", practicand o demagogie sui-generis, in care familia e tarisoara lui". in grupul maniacilor, G. Calinescu a urmarit, pe de o parte, deficiente organice, cu suport ereditar, pe de alta parte, consecintele existentei vegetative impuse,.de autoritatea coercitiva a Aglaei. Simion Tulea, sotul ei, este personajul la care se constata cel mai mare grad de abatere de la normalitate. Vestimentatia si preocuparea sa principala, brodatul, pun in evidenta abdicarea de la atributele, chiar si exterioare, ale masculinitatii. Cufundat in mutenie, el traieste in lumea lui, fiind total rupt de realitate , osciland insa, intre dementa potolita, apatica, si dezlantuiri agresive. Degradarea sa este privita cu indiferenta de Aglae, careia avansarea lui in boala nu-i provoaca nici o neliniste, debarasandu-se fara nici o tresarire de constiinta de el cand dementa ajunge la forme grave. Personajul ilustreaza consecintele devirilizante, dezumanizante ale autoritatii despotice exercitate de Aglae. Titi Tulea ilustreaza alta panta clinica, aceea a oligofreniei, tratata de Aglae ca stare de normalitate, incurajata si protejata, pentru ca reprezinta cel mai comod teren de? actiune pentru »pornirile ei despotice. Maniile lui, considerate disponibilitati artistice iesite din comun, sunt determinate de ereditate, dar si incurajate de tratamentul privilegiat, de trantor capricios, pe care i-1 aplica Aglae.
Clanul se completeaza cu doua exemplare la care deviatia in raport cu norrhalitatea este mai putin pronuntata, dar oricum, evidenta. Aurica si Olimpia reprezinta o pereche de surori care" se diferentiaza prin temperament una de cealalta, dar se aseamana t)rin acelasi fond obsesional si maniacal legat de problema casatoriei.