Chipul adolescentin al Otiliei este de la inceput o aparitie angelica, descris in mod expres de scriitor, din momentul sosirii lui Felix in casa unchiului sau, asa cum o observa tanarul. Mai intai, o voce cristalina, auzita de sus, apoi, a€œun cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeria€.
Privirea tanarului coboara apoi asupra vestimentatiei, care sugereaza supletea, delicatetea, firea deschisa a fetei, o aparitie romantica tulburatoare: a€œfata, subtiratica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat.a€ Alte detalii completeaza portretul Otiliei, asa cum o vede Felix la intrarea in casa: a€œFata parea sa aiba optsprezece-nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Snsa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara aceea slabiciune supta si pastrata a Aureliei, era o mare libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie. Mos Costache o sorbea umilit din ochi si radea din toata fata lui spana cand fata il prindea in bratele ei lungi. Fata avea, era limpede, toata initiativa.a€
Prezenta Otiliei invioreaza si lumineaza atmosfera lugubra, apasatoare a casei.
Ea raspandea in jurul ei gratie, inteligenta, delicatete, tumult de pasiuni cand canta la pian: a€œAjungand in capatul scarii, incepu sa coboare cu o repeziciune de pisica, abia urmata de Felix. Din salita de jos a scarii intrara intr-o odaie aproape goala in care se afla un pian cu coada cam vechi, cu capacul ridicat. Cele doua ferestre ale odaii erau deschise. Mormane de note muzicale, de reviste de moda erau aruncate pe jos in jurul negrului pianoforte. Sn fata instrumentului era un simplu scaun de lemn ca de taverna cu taietura in chip de inima. Otilia se repezi la el si, asezandu-se aproape calare, incepu sa alunge degetele subtiri asupra clapelor.
Asta o stii? intreba ea pe Felix.
Canta o compozitie foarte la moda pe atuncea, prin sentimentalitatea ei, putand descifra cu usurinta la pian si la vioara, isi dadu seama ca indemanarea si finetea
Otiliei depaseau cu mult banalitatea bucatii.
Ah, zise Otilia, lasandu-si o clipa mainile pe genunchi, ce sentimentala sunt!
Apoi infigand din nou degetele in clape, incepu sa cante Rapsodia ungara de
Liszt, indicand cu multa vigoare partile grave, dar cand intra in zona furtunoasa a compozitiei, tranti deodata capacul peste claviatura si sari in picioare.a€
Camera Otiliei o defineste intru totul pe fata, inainte ca Felix sa o vada: a€œo masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, in fata ei se afla un scaun rotativ de piana€ sunt detalii semnificative ce stimuleaza imaginatia; motivul oglinzilor, o metafora ce-ar putea vorbi de firea imprevizibila, care scapa intelegerii imediate, prin apele oglinzilor, dar si ca element indispensabil cochetariei feminine; prin dezordinea tinereasca a lucrurilor ce inunda camera se intuieste firea exuberanta, dezinvolta; lucrurile fine (rochii, palarii, pantofI), jurnalele de moda frantuzesti, cartile, notele muzicale amestecate cu papusi alcatuiesc universul de viata cotidiana, spiritual, a€œascunzisul feminina€, cum spune scriitorul.
Amestecul de copilarie si adolescenta, cu instinct feminin sigur, naiva si plina de candoare, a€œparea ca stie multe si intimida pe barbatia€: mos Costache, Pascalopol,
Stanica, Felix insusi a€œn-ar fi indraznit sa contrarieze pe Otiliaa€. Ea are efecte tonice asupra lui Pascalopol, fata de care se manifesta cu gesturi materne, cu o franchete a gesturilor, cu atat mai tulburatoare, ii potriveste cu grija acul din cravata, ii scutura usor umerii, atarnata pe marginea scaunului, sau sarind de pe scaunul lui mos Costache pe cel al lui Pascalopol. Ea este feminitatea in procesul ei de formare, remarcabil surprinsa de scriitor.
Nelinistea adolescentina, bucuriile ei dezlantuite sunt surprinse cu finetea observatiei: a€œimi vine uneori sa alerg,sa zbora€
Firea imprevizibila si visatoare, tumultul tineretii sunt cuceritoare (alearga prin iarba in picioarele goale, se da in leagan, doarme in fan, canta nebunestE).
Vitalitatea, exuberanta si sinceritatea deconcertanta a tineretii formeaza o imagine pura, de un farmec aparte: il taraste in goana pe Felix prin curte, tropaie pe scara, fluiera, danseaza.
Sn conturarea Otiliei, cel mai complex personaj al romanului, scriitorul foloseste tehnica moderna a perspectivelor multiple si a observatiei psihologice. Ea se reflecta diferit in cei din jurul sau: mos Costache a€œO sorbea umilit din ochi si radea din toata fata lui spanaa€œ; pentru Pascalopol este a€œo mare strengaritaa€œ, a€œun temperament de artistaa€œ, a€œo randunica, inchisa in colivie, moarea€; a€o fiinta gingasa care merita ocrotireaa€, a€œo floare raraa€œ, a€œo fata mandra si independentaa€œ.
Otilia evolueaza intre adolescentul Felix si barbatul experimentat cu o noblete rafinata, cuceritoare.
Nici Pascalopol, nici Felix nu sunt siguri de iubirea Otiliei. Aceeasi feminitate si franchete a gesturilor manifesta si fata de Pascalopol, a€œtrecandu-si bratele subtiri in jurul gatuia€, spre indignarea clanului Tulea. Pentru Aglae si Aurica, purtarile
Otiliei sunt asemeni a€œfetelor fara capatai si fara parinti.a€
Si fata de Felix are griji materne, dorind ca acesta sa-si faca o cariera stralucita; amesteca o seriozitate rece, blazata, cu cele mai teribile copilarii.
Ea insasi se analizeaza cu luciditate: a€œCe tanar de varsta mea iti inchipui ca m-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera!
a€¦ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata.a€œ
Ea are nevoie de afectiunea paterna, statornica si generoasa a lui Pascalopol:
a€œAh! cum as vrea sa am o trasura luxoasa, cu doi cai frumosi! ai Sa fiu actrita, sa am admiratoria€, care ii lipsesc din copilarie O intuitie feminina sigura, un spirit practic, rational sunt dezvaluite de ea insasi:,, eu sunt o zapacita, eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol; eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa analizez acum cat te iubesc ca frate si ca iubita.a€œ
Calatoria la Paris, impreuna cu Pascalpol, o maturizeaza, devine mai sigura, mai constienta de ea insasi, schimbare pe care Felix o percepe. Se simte inferior:
a€œSn ochii Otiliei mocneau judecati despre viata si despre el, hotarari indelung meditate, ironii seriozitatea ei il paraliza.a€
Este, poate, o prefigurare a finalului, a optiunii Otiliei, care ramane o enigma a feminitatii. Eroina se inscrie altor personaje feminine remarcabile din romanul romanesc Sasa Comanesteanu din
Viata la tara de Duiliu Zamfirescu, Olguta din La Medeleni de
Ionel Teodoreanu, Adela din romanul cu acelasi titlu de G.
Ibraileanu. (M. P.)