Personalitate complexa a literaturii romane, spirit plurivalent, G. Calinescu acopera o arie vasta de preocupari - critica si istorie literara, eseistica, literatura, amintind de alti creatori enciclopedici, precum D. Cantemir, Bogdan Petriceicu Hasdeu, N. Iorga. Eruditia, imaginatia creatoare, puterea de sinteza, filonul balzacian sunt cateva constante ale prozei calinesciene, care depaseste realismul clasic asumat ca formula literara spre asimilarea experientelor romanului modern din secolul XX.
Desi numele sau este preponderent asumat criticii si istoriei literare, imaginea literaturii interbelice ar fi incompleta fara opera in proza a scriitorului Calinescu. Drumul acestuia spre spatiul fictiunii vine initial din intentia de a aplica un principiu - necesitatea criticului literar de a scrie literatura pentru a intra in intimitatea actului creator: Daca nu poate fi bun artist el insusi, criticul trebuie cel putin sa rateze cat mai multe genuri. Criticul care n-a facut in viata lui un vers, ba chiar isi face o mandrie din asta, care n-a incercat niciodata sa faca o nuvela sau un roman, acela e fals critic" {Principii de estetica).
Vocatia narativa, talentul creator vor insoti insa acest demers de verificare, pecetluind valoric opera sa de fictiune concretizata in romanele Cartea nuntii (1933),
Enigma Otiliei (1938), Bietul Ioanide (1953) si Scrinul negru (1960). in plan teoretic, autorul considera clasicismul un mod de a crea durabil si esential" (Sensul clasicismuluI), iar proza obiectiva realista, de tip balzacian, un necesar model romanesc - Romanul, in forma lui de azi, este un gen literar constituit aproape exclusiv in secolul al XlX-lea si putem afirma cu prea putina eroare ca H. de Balzac este creatorul lui".
Roman realist, de inspiratie citadina, Enigma Otiliei se afla la confluenta a doua metode de creatie - balzacianismul, dat de tehnica narativa si modalitatile de portretizare, si caragialismul, constand in viziunea asupra lumii burgheze si in conturul unor personaje tipice, parvenitul, mai ales.
Enigma Otiliei este o creatie balzaciana prin tema - viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, zugravita in datele ei esentiale, cu relatii si tipologii specifice. Realitatea este sublimata intr-o imagine artistica cu evidente calitati moderne, tema sociala fiind adancita prin fixarea unor tipuri psihologice cercetate analitic.
Geneza romanului trimite la imaginea unei tinere din familia scriitorului, o fata cu parul ca un fum, exuberanta si reflexiva, culta, nebunatica, serioasa, furtunoasa, meditativa, muzicala"- posibil model pentru eroina cartii, despre care Calinescu va spune flaubertian Otilia c est moi", proiectie a unui vis, a unui ideal de feminitate.
Critica literara de orientare biografica stabileste discrete asemanari intre tanarul studios Felix Sima si autorul insusi, astfel incat personajul descrie un simbolic alter ego al scriitorului.
Titlul cartii gandit initial era Parintii Otiliei, deschizand perspectiva paternitatii ca tema a romanului, ecou al aceluiasi balzacianism. Ultima varianta, Enigma Otiliei, pare mai potrivita prin invitatia la lectura, la meditatie, prin conotatiile implicate. Desi nu exista un mister propriu-zis in demersul narativ, personajul Otilia ramane invaluit intr-o umbra de incertitudine, un abur enigmatic dat de actiunile sale imprevizibile. Este, de fapt, enigma feminitatii insesi. in ceea ce priveste structura si compozitia textului, observam existenta a doua planuri narative aflate uneori in interferenta. Un plan urmareste destinul tanarului Felix Sima, pornit spre realizarea intelectuala ca viitor medic, dar marcat de experienta erotica traita alaturi de Otilia. El intra intr-un univers necunoscut, parcurge un traseu initiatic prin eros, dar si in raport cu existenta, cu lumea, iese maturizat si isi continua implinirea cu o fermitate si o perseverenta specifice caracterelor tari.
Al doilea plan descrie istoria unei mosteniri si luptele indarjite pentru obtinerea averii batranului Costache Giurgiuveanu. Conflictul ce tine arhitectura narativa este determinat de relatiile incordate dintre cele doua familii inrudite - familia lui Costache si clanul Tulea, dominat de Aglae, sora batranului. in jurul lor graviteaza Stanica Ratiu, avocat fara procese, aflat in cautarea unei sanse pentru parvenirea sociala si politica.
Universul narativ se sustine prin echilibrul celor doua tipuri de forte : forta centripeta, ce asigura coerenta unui sistem reprezentat de Stanica, Aglae, Costache, indivizii tipici pentru lumea burgheza, dominata inflexibil de puterea si tentatia banului, si forta centrifuga, simbolizata prin personajele purtatoare ale unor valori morale, ale unor principii, dar si idealuri superioare (Otilia, Felix, PascalopoL). Desfasurarea epica este lenta, prin succesiunea unor episoade semnificative. Romanul incepe balzacian, prin fixarea temporala si spatiala a actiunii - la inceputul lui iunie 1904", in casa de pe strada Antipa, din capitala. Felix vine in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu, pentru a studia medicina, si descopera aici o lume ciudata, macinata de rautate, vicii si ipocrizie. Zgarcenia antologica a batranului, ezitarile lui de a trece banii pe numele Otiliei, fiica sa vitrega, determina o competitie apriga pentru avere, mai ales intre Aglae si Stanica. Cele doua atacuri ale bolii batranului agraveaza situatia, tensioneaza lupta si creeaza contextul de prezentare a eroilor in toata nuditatea lor morala. in final, abilul si versatul Stanica - produs tipic al lumii sale - gaseste banii sub saltea, provocand moartea lui Giurgiuveanu. in celalalt plan narativ se consuma povestea de iubire dintre cei doi tineri - Felix si Otilia. Ea intuieste spiritul rational, lucid al tanarului preocupat mai ales de realizarea sa profesionala, stiintifica. il va alege pe Pascalopol - mosierul matur, delicat si generos, ingaduitor cu capriciile feminine. in final, cititorul afla ca acesta i-a redat libertatea, Otilia urmand un drum al aventurii si al misterului si ajungand prin Spania, prin America () nevasta unui conte, asa ceva", iar tanara expansiva si mereu imprevizibila devine o doamna foarte picanta", insotita insa de un aer de platitudine feminina" care stingea totul".