Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Ucenicie, intr-o breasla veche de Mihail SADOVEANU




Era in ziua de 27 Martie 1894, - a treia zi dupa Buna-Vestire. Aceasta data am izbutit s-o statornicesc dupa toate metodele istorice, care de altminteri sunt destul de simple. Ziua despre care vorbesc are o importanta deosebit de mare pentru mine, deoarece un baietandru, al carui nume este s-al meu, iesea intaia oara cu pusca in luncile Siretului. Se pare ca eram eu insumi; fara indoiala insa ca era cu totul altcineva. Copilul de odinioara nu mai este de mult. Ii pastrez numai in mine inregistrate imaginile, ca-n mormantul unui album. Din cele multe ale fiintii aceluia mi-a ramas transmis intact mai ales instinctul acela, carel scotea aproape inconstient, din ingramadirea unui targusor, spre lumina de primavara a campiei si spre luncile Siretului. Si amintirea acestor clipe de taina si de ucenicie este tot asa de importanta si tot asa de rara, ca si oricare dintre faptele fiilor omului. Va pieri si ea ca toate. Ar fi deci un fapt istoric numai prin prezumtia trufasa de a-l impune atentiei. Nu-i decat o privire curioasa spre lumea umbrelor de odinioara, de-acu cateva zeci de ani ori de veacuri, caci data pe caream statornicit-o n-are de fapt nici o importanta.
Baietandrul purta pusca-n spate si torba la sold, asa cum bagase de sama ca fac vanatorii cei batrani. Umbla harnic, cu ochii atintiti spre licariri de ape si spre zavoaiele
Siretului. Ii lucea soarele in ochi si i se rasfrangea in suflet. In bucuria aceasta a luminii s-a spatiului se amesteca o hotarare nedeslusita sa urmareasca si sa fulgere de departe vietatile salbatice care fug de om. Fantazia lui nastea scene arbitrare de vanatoare, care-l faceau fericit o clipa.
Merse o vreme in lungul unei cai ferate, pe subt fire de telegraf, in care canta usurel vantul. Apoi trecu pe malul unui canal adanc, in fundul caruia curgea apa unui parau, spumoasa, printre pojghiti de ghiata. Ochii lui atinteau zavoaiele Siretului, pete de-o dulce coloare cafenie, subt fumegari stravezii. Erau un tarm de visuri, unde inca nu-i calcase piciorul. Dintr-acolo se intorceau de multe ori la marginea targului vanatori barbosi, care vorbeau de vulpi si lupi, iepuri si vidre, sitari si rate. Dintr-acolo soseau cu undita pe umar, in seri de vara, pescari tigani, cu peste putin, insa cu amintirea nestirbita a unui somn urias pe care l-au prins candva, sub salcii, intrun loc ascuns pe care numai ei il stiu.


10
In afara de aceste imagini si ecouri, impletite cu bucuria tineretii, in sufletul lui nu mai era nimic. Toate legaturile cu lumea disparusera. Cartile de scoala si profesorii, fierberea impura a targusorului de provincie cazusera in intuneric, ca papusile in cutia lor. Din adancimile subconstientului, un fior necontenit tremura catra suprafata. Toata fiinta lui era libera si atenta. Atenta vanatoreste, - desi expeditia aceasta era intaia, desi ochii lui nu vazusera inca vanatul viu.
Cum mergea pe canal, i se desfasura in dreapta campia mlastinoasa, dezghetata si plina de apa. Pe creturile subtiri ale baltii acestia, la departare de cinci sute de pasi spre cantonul drumului de fier, inegrira rate care inotau si bateau din aripi in stropi de soare.
Baiatul se opri cu zvacniri de inima. Cand sa fi aparut ratele pe balta? Cand a pornit pe canal, nu se vedeau. Poate sa fie insa paseri domestice. Sa vedem.
Fara o clipa de indoiala, dupa ce trage pusca din spate sii ridica otelele, - coteste spre dreapta si intra in balta, impotriva ratelor. De cizmele lui pana la genunchi, bine unse, e foarte sigur. De aceea ramane mirat cand simte intre degete si sub talpi apa rece ca ghiata. "Trebuia sa le ung mai bine" mormaeste el, privind incordat si serios spre rate. Si paseste inainte, primind situatia - si apa.
Ratele evoluau fara grija in apa limpede si rece. Apoi se insirara una dupa alta si intoarsera pliscurile spre omul care venea spre ele incaltat cu ghiata.
Il primira pana la distanta potrivita, care este totdeauna mai mare decat bataia pustii.
Lucrul acesta baiatul nu-l stia. Si ramase foarte emotionat, privindu-le cu ochii mariti, cum se inalta macaind, cum descriu un arc spre marginea baltii, cum inclina iar catra el, apoi trec si cad langa canal, in locul unde a simtit cel intai fior al apei. Le face iar fata prin balta pana la genunchi, si tremura in el o bucurie iute, ca are de-a face, in sfarsit, cu vanatul visat. Ratele se zvarl iar pe-o scara nevazuta in aer. Isi inclina iar zborul spre balta. Fac un ocol prin dreapta, ca si cum ar vrea sa-si deie bine sama cu cine au de-a face. Ocolesc si prin stanga. Si zborul lor fulgera tremurat pe luciu. Apoi se ridica spre soare si trec in aburii de pe luncile Siretului.
Ochii baietandrului raman cu uimire atintiti intracolo, pana ce descopar subt cer cardurile de salbaticiuni. Le urmareste zborul inclinat spre zavoaie. La cardurile acelea mari s-au alaturat si ratele de-aici. Acolo sunt cotloanele cele minunate pe care le-au descoperit vanatorii si catra care a pornit si el in dimineata aceasta de primavara. Acolo trebuia s-ajunga cat mai degraba.
Zgomotul pe care-l face apa-n cizme, cand calca, nu-l baga de sama decat intr-un tarziu. O clipa numai isi inchipuie c-ar trebui sa se opreasca, pentru a rezolva problema.
Poate-ar fi mai bine sa umble descult, cu ciubotele in geanta. Nu are insa nici o clipa de pierdut, si grabeste pasul.
Cea dintai experienta ii arata ca locurile largi nu sunt prielnice vanatorului de balta.
Deci zavoaiele cu ascunzisuri si perdele de lozii sunt neaparat trebuitoare ca sa poti impusca rate. Ca sa fii vanator, trebuie sa stii asemenea lucruri. E necesar insa sa te deprinzi si cu apan cizme.
Din canal zbucneste macaind, cu batai de aripi, o pareche de rate mari. Ii trec pe dinainte la o zvarlitura de bat. Pusca insa i-i in spate, cu cucoasele lasate. O scoate si o tine goala pe brate, cu atentia agerita. Dar in canal nu s-aseaza mai mult decat o pareche de rate.
Iata si luncile cele mari ale Siretului; si garlele cu ape sporite. Si cu balti in toate scobiturile pamantului, intre zavoaie. Iata si cel dintai card de rate, vajaind prin vazduh.
Nagati se ridica din smarcuri si falfaie rar, mieunand prelung. Cine stie ce pasere va fi fiind aceasta, care zboara asa leganat si pe departe. Un cardisor de ratusti cenusii sageteaza la linia salciilor si, rupandu-si brusc zborul, cad catra o balta.
Porneste tulburat intr-acolo. Intra intre salcii batrane abia inmugurite; isi face drum cu violenta prin mlada deasa si vreji uscate de mure. Gafaind, vede tulbure balta prin panza huceagului. Inegresc pe luciu, aproape, ratusti nelinistite. L-au simtit, se inalta cu chemari subtirele, cu scantei in aripi. Cand razbeste la malul pustiu, se gaseste singur si-si vede in
11 balta limpede imaginea colturoasa si schimbatoare.
Gafaie ca dupa o sfortare penibila, si bataile inimii se alina odata cu apa. In oglinda vanata ii ramane neclintita icoana severa si trista, ca a stramosilor care i-au lasat fiorul din adancuri. Ca si dansul, asteptau si ei in trecut, in timpul fara numar, pe malul altei balti. Ca dansii, si el, n-are ganduri. Are numai atentie si asteptare, cu ochii rotunzi.
Trece domol malul baltii. Cauta din ochi alte desisuri de lozii, cu alte scanteieri de oglinzi. I s-arata deodata intr-o cotitura Siretul cu ape mari, curgand in singuratate. Zboruri de salbaticiuni se inclina spre el - dar si ele sunt ale singuratatii. Totu-i nou si curat subt cerul ca toporasul. Malurile proaspete inca n-au fost calcate de picioarele oamenilor, nici de animalele lor imblanzite. Apele samana cu cerul si in fundurile lor albesc nouri. Prin vazduh si pe unde au trecut numai paseri libere si straine. N-au lasat urme. Vulpile, bursucii si iepurii zavoiului le privesc cu ochi neclintiti si inteleg ca ele au adus primavara. Baltile noua ale dezgheturilor, bratele vechi de Siret, colturile de lunca si dumbravile de plopi n-au pentru el nici un nume, caci acum le vede intaia oara. Si toate intr-adevar sunt altele, cum n-au mai fost niciodata si cum nu vor mai fi in acest colt de pamant. E o priveliste unica, o clipa trecatoare. Si copilandrul isi incepe ucenicia c-un suflet la fel, c-o simtire pe care n-a mai incercato si care va ramane in el ca un cristal al amintirii.
Totusi nu-i singurul om intre zavoaie, dumbravi si ape. Aude in dreapta, intr-o salcie batrana, bataia unei ciocanitori. O pareche de hulubi salbatici s-au inaltat cu plesnituri de aripi dintr-un fund de carare si, de subt zborul lor spariat, inainteaza impotriva-i doi vanatori cu armele pe brate. Au aripi albastre la palariile tuguiate. Si, desi cu mult mai in varsta decat el, sunt oameni tineri, fara de mustati. Amandoi sunt oachesi si cu privirile negre indraznete.
Ucenicul se simte intimidat si mic fata de niste vanatori vechi, fara indoiala, cu experienta si cu multe victime la rabus. Cartea ispravilor lui e alba si abia azi nadajduieste sa-i puie un semn. Intelege ca de la asemenea tovarasi are totul de invatat. Inceputul zilei i-a dovedit ca salbaticiunile sunt viclene si biruinta asupra lor se castiga cu anumite mestesuguri.


Se opreste s-asteapta. E fericit cand vede pe straini zambindui, si glasul salutului lor are o melodie placuta. Unul din ei, cel mai in varsta, poarta aninata de torba o rata; si cum se opreste, se intoarce si se asaza asa fel ca sa se vada vanatul.
- Asta-i rata de cele mari rosteste invatacelul, cu seriozitate si ca un desavarsit cunoscator.
- Da, raspunde c-un fel de nepasare vanatorul. Am impuscato la zbor. A mai cazut in zavoi una, pe care n-am putut-o gasi. Dumneata n-ai facut nimic?
- De-abia am venit se grabeste sa raspunda ucenicul. Apoi adaoga indata, fara sovaire: De data asta inca n-am impuscat nimic.
- Si noi, in alte randuri am fost mai norocosi incheie cel de al doilea inceputul de convorbire.
Pe cel cu rata il chiama Alecu. Pe cel mai mic Coca. Sunt feciorii unui proprietar din imprejurimi. Au si cani, acasa, si sunt vanatori vechi. Pustile lor, pe care invatacelul se grabeste sa le cerceteze cu admiratie, nu sunt de multa vreme venite din Anglia si au o bataie excelenta. E bine sa ai o pusca buna, desi asta n-are mare importanta. Ochiul este totul si siguranta manii.
- Si mai ales nu trebuie sa te emotionezi complecteaza Alecu. Dumneata te emotionezi?
- Nu ma emotionez niciodata, marturiseste ucenicul si se mira el singur de raspunsul sau.
- Acum cum facem? intreaba Coca. Ar fi poate bine sa stam la panda la doua balti deosebite. Daca vin rate aici si tragem, - se duc dincolo.
- Cred ca-i buna ideea accepta ucenicul, si-si insamna in cap cea dintai strategie vanatoreasca.
12
- Facem si asta intervine Alecu, ca cel mai in varsta; dar intaiu n-ar fi rau sa cautam baltile care ne-au mai ramas.
- Nu trebuie insa sa ne vada si sa ne simta obiecteaza ucenicul. Isi misca in cizme degetele si le simte ude si caldute. Cea dintai patanie cinegetica doarme in el ca-ntr-un mormant.
Hotarasc sa caute baltile, bineinteles cu mare luare-aminte si mare paza. Inainte de a porni, Alecu scoate tigari. Invatacelul primeste una. O primeste ca un vechi fumator, desi tutunul nu ia otravit niciodata gura. Ametit si cu capul deodata tulbure, asculta cu admiratie neprefacuta istorisiri de vanatoare ale celor doi frati. Ei sunt mai ales vanatori de iepuri si prepeliti, dar le place sa iasa si la rate. Vanat, insa, foarte frumos si interesant, e sitarul.
- Noi avem un cane foarte bun la sitari explica Alecu. Dumneata ce rasa ai? Al nostru e seter.
- S-al meu e tot seter raspunde ucenicul, c-o mare dorinta sa aiba si el asemenea cane.
- Ai impuscat multi sitari?
Ucenicul se gandeste, usurel incruntat si numarand in gand.
- Eu, vorbeste iar cel mai mare dintre frati, nu pot sa spun cam impuscat prea multi. In cea mai buna zi mi s-a intamplat sa fac sase parechi
Baiatul il admira fara sa banuiasca nici o clipa ca tovarasii lui ar putea fi in aceeasi situatie fata de dansul. Stapanit si grav in fata naturii s-a vanatoriei, el aparea redutabil celor doi tineri infocati si vorbareti.
Trecura inspre baltile si zavoaiele fara nume; se strecurara spre jocul cardurilor de rate c-o luare-aminte impresionanta. Fara nici o indoiala insa ca si ceilalti doi erau in cea dintai zi a lor de vanat. Ratele sfaramau balta si umpleau de fulgere negre cerul. Erau multe si de toate soiurile. Se amestecau gotcele cu cele de suvoi, canipiile si ratustile; macaiau, susuiau si carcaiau pe felurite tonuri si zborurile lor in lungul Siretului si de la balta la balta pareau jocuri usoare si neostenite - inspre care zadarnic bubuira in cateva randuri pustile englezesti ale celor doi frati. Ucenicul le numara gresurile c-o bucurie ascunsa. Avea si el dreptul sa gresasca cel putin tot atatea lovituri.
In sfarsit, se oprira tustrei. cu aceeasi mandrie si incredere, la malul Siretului, pe-un brat vechi cu ape umflate, - si Alecu isi reincepu fata de strain povestirile unor ispravi insemnate. Era vorba de alte dihanii si de salbaticiuni despre care ucenicul auzise numai din nume. Ca si pentru sitari, urma sa pastreze o rezerva prudenta, raspunzand atat cat trebuia ca sa-si salveze onoarea. Si, fumand o noua tigara, dorea cu violenta o impuscatura miraculoasa care l-ar fi ridicat deodata si definitiv din nemernicia lui.
Dorintele mari de multe ori au raspunsuri neasteptate. Cum stateau subt salcii, intr-o scobitura de mal, veni asupra lor stolul de rate cu sunet de vijelie si cazu in cuibul de soare din apa. Invatacelul apleca pusca si le fulgera. Balta le zvarli pe toate iarasi spre cer, afara de doua, care ramasera palpitand in fierberea luciului.
Le atinti cu uimire si cu bucurie infricosata. ĞRaman la adanc si departeğ observa
Coca, nu fara putina rautate. Ucenicul il privi cu gravitatea stramosilor lui; si, fara sa stea nici o clipa in cumpana, cu miscari iuti, isi trase cizmele si-si azvarli de pe el hainele. Intra in balta; imbratisa apa de ghiata si inota in zvacnituri si stropi spre rate. Le cuprinse cu stanga; se intoarse in loc si mana la mal trofeele, cu dintii inclestati si cu privirile aspre.
Cei doi frati il urmareau cu respect si indoiala.
Aveau a face desigur c-o fiinta rara. Stapanindu-si tremurul falcilor, invatacelul isi trase pe el cu aceeasi iuteala hainele si cizmele si-si anina cu grija la torba cele doua paseri impuscate. Erau rate albe de suvoi, cu pete negre si cu sfarcurile aripilor incrucisate.
Sentimentul de mila era in el cu desavarsire absent, ca si in cei dintai vanatori ai lumii.
Dupa ce-si potrivi torba la sold, isi inalta privirile spre alte zboruri de rate, si vazu
13 nouri negri viforosi gramaditi asupra asfintitului. "Vine dintr-acolo furtuna" prooroci cel mai mare dintre frati. Si un tunet departat mormai in fundurile cerului. Coliba omeneasca nu se afla in singuratatile baltilor de la Siret; pesterile din lutul malurilor de mult le mancasera si le surpasera apele; asa incat se vedeau singuri si amenintati de spranceana asfintitului, intre suvoaie si balti. Se despartira brusc, fagaduindu-si o alta intalnire vaga, - si baiatul porni in fuga spre casele oamenilor, tinand strans imbratisate cele dintai jertfe ale libertatii. Nourii asfintitului cresteau, imbulzindu-se spre crestetul boltii. Astupara in curand soarele. Sodata cu fulger si tunet, se abatu dinspre munti furtuna naprasnica a primaverii. Veni intai cu vartejuri de pulberi; apoi cu ape despletite, izbind vazduhul asupra pamantului. Mladios si imbujorat dupa baia in apa vie a singuratatii, ucenicul insa sosise intre oameni, si cata printre cei de casa cele dintai victime, carora sa le istoriseasca cea mai mareata isprava care s-a intamplat pe lume.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.