Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Cand a cazut Mos Calistru, pe Deleleu de Mihail SADOVEANU




Toamna incepuse si se ispravise in seceta. Unduiau lin funigeii prinsi de cheutorile si stresinile caselor; cerul alburiu si zarile in ceata se desfasurau zile dupa zile in aceeasi tihna blanda. Mos Calistru Puscasu, cunoscator vechi al semnelor lui Dumnezeu, nu era multamit.
Intr-o sara, pe cand Davidel Boghean sarise parlazul si venise sa se aseze pe prispa, incepu a carni din nas si a mormai, cum ii era obiceiul.
- Da de ce nu esti multamit, unchesule? il intreba flacaul.
- Mai Davidel, mai Boghene, raspunse mosneagul; pan ce na da un pospai de ninsoare, noi nu punem carne de capra la afumat.
Boghean incepu a rade:
- Ia spune, unchesule, te-a apucat vreodata Craciunul fara bujenita in pod?
- Asta nu s-a pomenit, mai baiete.
- Atuncea si ist an, unchesule, ne-om invrednici sa ne suim pe Deleleu
- Planul nostru-i in mana lui Dumnezeu, vorbi mosneagul. Altadata pana in Sfintii
Arhangheli s-arata semn de iarna. Acuma s-au scuturat frunzele fara brume si stau asa, troiene, pe carari. Nici le umfla vantul, nici fug sunand: parca-s moarte. Pamantu-i ca cremenea. Ce s-adulmece canii? De atata seceta s-au varat jiganiile adanc in codru.
- Eu socot, unchesule, ca cum s-a pisca lumina, se schimba vremea
Amandoi isi ridicasera ochii spre luna plina care cernea ca o pacla argintie peste satul revarsat pe costisa si fulgera in vale pe garlele Moldovei. Mos Calistru isi scutura pletele albe:
- Nu inca, grai el, nu se schimba. Dupa cum scrie la gromovnic, in zilele acestea sunt legate vanturile si furtunile, pana si-a cloci ouale in stancile marii paserea alchion
Boghean nu raspunse.
- Anul ista are sa vie tarziu iarna, adaogi mosneagul.
Flacaul isi dadu parerea cu oarecare sfiala:
- Cum s-a imbraca o leaca pamantul, noi suntem gata, unchesule. Ne suim la locurile noastre.
- Daca ne-a ajuta Dumnezeu, mai baiete. Atata patima mai am si eu; incolo de toate-s iertat. Anul ista ma simtesc mai slab, dupa boala de asta-vara. S-apropie funia de par. Dar poate tot m-oi mai invrednici odata s-aud canii tahnind in sihla


De la prag, din umbra tinzii, se auzi deodata, nemultamit, glasul babei Varvara:
- Tot nu te gandesti sa te astamperi, mosnege?
Mos Calistru prinse a rade:
- Nu, mai baba; pan ce-oi pune manile pe piept. Am sa-ti aduc iar tapu , sa-l bocesti, ca-n toti anii.
Baba boscorodi ceva neinteles. Batranul pali cu cotul pe flacau.
- Cat oi lipsi eu, te duci sa-ti mai vezi ginerii si nurorile.
De la sara aceea luminata, vreme multa n-a trecut la mijloc. Dupa ce si-a scos paserea alchion puii in singuratatea marii, catra sfarsitul lui rapciune, s-au trezit din miazanoapte vanturile. Sintrun amurg, au inceput a se zari pe subt nourii plumburii carduri nesfarsite de ciori, caraind si tipand; si dupa ce-au trecut spre munte, amestecandu-se cu intunericul, prinse a curge puf de omat.
Catra dimineata, ninsoarea statu. Si-nca pe-ntuneric, Mos Calistru auzi la usa pe
48
Boghean dupaind si scuturandu-si opincile. Baba trase zavorul de la tinda, apoi, cu capul plecat si barizul peste gura, se intoarse la vatra ca sa aseze in traista merindea de drum, la lumina gazornitei. Cand intra flacaul, Mos Calistru se incingea strans cu cureaua peste cojocel. C-un zambet de inteles arata din cap spre mohorata matusa Varvara, apoi trase pe manici si sumanul nou de noaten. Dupa ce-si lua din fundul casei, de langa cuptor, pusca si-i cerceta otelele, aparate cu coada de iepure, se intoarse spre icoane si-si facu cruce. Apoi isi indesa caciula in cap si-si potrivi cornul la sold.
- Mai baba, noi de ducem, zise el. Sa te gasesc sanatoasa.
Matusa Varvara ofta si-i intinse traista.
- Sa vii sanatos.
Ea mai avea ceva de spus, - dar isi stranse buzele si-si pleca fruntea. Cei doi vanatori iesira in intunericul rece de afara si Mos Calistru chema canii.
Nea, Lipa! nea, Cata!
Copoii sarira indata chelalaind din cotlonul lor. Baba, iesita si ea pana-n prag, le arunca doua daraburi de mamaliga rece. Incovrigati si cu cozile supuse, Lipa si Cata incepura a infulica hulpav.
- Ei ce zici, mai Boghene? intreba batranul.
Boghean, marunt si sprinten, nu zicea nimic. Dar Mos Calistru il simtea bucuros grozav si plin de patima, - cum era si el odinioara in anii tineretii.
- O luam de-a dreptul, prin valea Moisei, mai Davidel?
- Cum socoti, unchesule! raspunse miscat flacaul.
Cu pustile trecute in spate, amandoi sarira parlazul, apoi pornira catra munte, fara a mai privi inapoi. Copoii, zvarlindu-se in copce, ii ajunsera din urma. Calcand cu opincile ca-n puf prin zapada curata, trecura spre valea Moisei si, cand se lumina de ziua, intrara pe cararea muntelui, sub stresina de cetina.
Aici ii impresura deodata o liniste adanca. Cel dintai omat moale sta pe bradetul neclintit deasupra, si pe carari era numai un pospai subtire. Nu s-auzea nici un sunet: munte si codru parca murisera. Asa mersera multa vreme suind tacuti, pana ce bagara de sama ca lumina lesietica le punea pe obrazuri ca niste masti palide.
Batranul se opri.
- Mai Davidel, zise el razand, sa mai stam oleaca. E greu cu incheieturi ruginite. Si nu stiu ce am, ori mi se pare mie, da n-am apucat asa codrul niciodata in zilele mele. Parca-i pustiu si prohodit!
- Parere, unchesule, raspunse flacaul.
Intre ei, copoii stateau cu capetele plecate.
- Iaca si canii, vorbi iar batranul; tot asa socot: numai sa ridice capetele in sus si sa urle
Davidel Boghean il atinti cu ochii lui mici si negri ca picaturi de pacura.
- Ce ai, unchesule?
- N-am nimica, mai baiete, da m-au apucat asa ganduri de batraneta Ma gandeam, suind, ca baba ceea isi face cateodata de cap! Cand ii abate femeii, apoi sa fereasca
Dumnezeu. Ca asta-noapte i s-au aratat semne, - si ca sa caut la trepetnic si-n zodie Ca-si aduce aminte ca i-a spus doftoru cand am fost bolnav, asta-vara Da eu parca stau sa ma uit in gura ei? Taceam si te-asteptam sa vii. Eu, bre, o viata de om aici, subt codru, am petrecut-o.
Eu cu padurarii, cu canii si cu salbaticiunile. Stiu eu ca de-acu nu mai am mult, da macar sami mai fac odata cheful
Mosneagul ramase cu ochii atintiti in umbra padurii.
Flacaul zise incet:
- Hai sa mergem, unchesule.
- Sa mergem, raspunse batranul. Ma gandeam ca zi ca asta inca n-am vazut. Si stam sa
49 mai rasuflu. A crescut, bre, muntele. Vad eu, ca mi-a fost mai mare dorul decat puterea. Hai sa mergem.
Suira pe Deleleu. Batranul insa slabise. Asta o vedea acum bine Davidel Boghean.


Gafaia si-i crescusera in cap ochii subt stresinile lor carunte.
Cand ajunsera la coliba stiuta, dosita in rapa Lupariei, batranul se puse gemand la pamant, pe patul de frunze.
- Mai baiete, grai el zambind trudit, frumos ii codru, ca o tinereta, - da de acu imi pare ca ma las de el. Tu trage de ici, din traista, garafa, si da-mi o leaca de putere.
Dupa ce bau un gat bun de rachiu, mos Calistru se lasa intro rana si privi pe usa colibei, in vai, coama inflorita alb a codrului de brad. Era inca lumina in linistea de moarte.
Mos Calistru tresari:
- Unde-s canii?
- Aici.
Batranul intinse urechea:
- Atunci ce s-aude? Sunt si alti puscasi in munte. Canii lor au sculat caprele si le mana.
Da-te rapede in tiitoarea noastra; asteapta linistit si inseamna bine. Ia si cateii. Eu m-oi hodini aici.
Tahnitul copoilor straini suna departe inca, subtire si cu rasunete ciudate. Davidel isi lepada iute sacultetul, trase cucosul pustii s-o lua pe supt piciorul tancului. Batranul, ramas singur, asculta cu luare-aminte. Parea insa apasat si abatut, ca si sihla neclintita. Ii zvacnea inima in piept rar si tare, parca-i ciocanea coastele, s-avea in toate madularele o truda, o raceala, o neliniste
Ajuns in tiitoare, Boghean se razima de o tisa batrana. Lipa si Cata, dupa ce ascultara un rastimp sunetele adancurilor, pornira amandoi odata si intrara in tufisurile de afine. In codrul incremenit, singurul semn de viata era numai tahnitul acela subtire si straniu, subt cetina grea de omat.
Trecu asa o vreme. Canii se departau, se apropiau. Glasurile lor se inmultira.
Ajunsesera pe urmele vanatului si copoii batranului.
Deodata, in ziua trista si fara soare, care se prefira prin cetinile inzapadite si invaluia ca intr-o negura boltile de dedesubt, se strecura un val de umbra. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou se destepta in munte: un glas de corn.
Boghean tresari, tulburat, si radica fruntea. Cunostea cornul. Era al lui Mos Calistru.
Si intelegea ca-i un semn de primejdie. Isi apleca teava pustii, statu la indoiala. Canii se apropiau. Cornul se stanse intr-o dulce tremurare O clipa se ridica iar, - si-ndata tacu.
Flacaul se rapezi indarat. Dupa douazeci de pasi, auzi chiar pe coasta, aproape, o bataie de pusca. Tremurand de tulburare, apuca in fuga, - si cand ajunse in preajma colibei, iar il fulgera parca chemarea cornului.
- Ce sa fie? ce are batranul? se intreba el gafaind.
Cand ajunse in usa colibei de cetina, zari pe batran culcat intro rana, cu ochii bulbucati si arzatori atintiti asupra-i. In mana dreapta strangea inca cornul cu care buciumase.
- Ce este, unchesule? striga Davidel Boghean.
- Mai baiete, raspunse rar si greu batranul, scapara s-aprinde o lumina. Mi-i frig: nu mi-i bine
- Ce ai, unchesule?
- N-am nimica. Mi-a venit vremea.
Obrazul mosneagului parca era de ceara alba, subt caciula, in umbra colibei. Boghean ingenunche si-i cuprinse fruntea, manile. Erau reci. Atunci trase, infrigurat, din brau scaparatorile, batu cu amnarul in cremene s-aprinse un fir de iasca. Aduna un manunches de ierburi uscate si muschi, sufla in iasca si scoase flacara. Aduna crengute moarte de brad si cladi foc. Batranul il urmarea, cu ochii neclintiti, ascultand parca ceva de departe
50
- Ce faci, unchesule? intreba iar Boghean.
Mos Calistru nu raspunse. Atunci flacaul smulse din mana batranului cornul si prinse a chema grabit, cu batai de limba, pe vanatorii necunoscuti pe care ii banuia aproape, in munte.
Contenea si iar pornea, infricosat de moartea pe care o simtea langa el, inclestand pe unchesul neclintit.
Cei chemati nu intarziara. Boghean ii vazu suind din rapa, cu caciuli mari si capete pletoase. Erau oameni cunoscuti, padurari de pe Moisa.
- Care chiama? striga unul.
- Veniti aici, badica! racni flacaul cu lacrimi in glas.
Puscasii grabira spre coliba.
- Ce este, mai Davidel?
Cand vazura pe Mos Calistru, pricepura. Fara un cuvant, Boboc, padurarul cel scund, se rapezi. Zmulse din foc o crenguta aprinsa de cetina s-o puse in mana intinsa a batranului, ca sa moara crestineste.
Apoi se descoperira in tacere, tragandu-si cu stanga de pe plete caciulile, - pe cand in codrul posomorat de amurg, in departate si tacute tainiti, sunau aceleasi tahnituri fantastice de copoi alungand caprioarele.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.