Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Sitarii, cand prietinii mei se cearta de Mihail SADOVEANU




Am doi prietini care imi sunt si foarte buni tovarasi de vanat. Deseori, in zilele de sarbatoare, batem coclaurii, ne departam de lume si ne salbaticim prin singuratati.
Anul acesta, se-ntelege, cum a lucit cel dintai soare de primavara, ne-am strans nas langa nas, am fumat cate-o tigara sam planuit cum am face ca sa puscam un foarte mare numar de sitari.
Cel mai batran dintre noi e un bun vanator care cunoaste zile vechi, stie intamplari nemaipomenite si raspunde la frumoasa porecla de cuconu Nicu Fantazie. Desi-n zilele obisnuite e un biet om cufundat pana la gat in condici, impresurat de oribile coloane de cifre, intre noi, in fata campului sau codrului, e plin de avant si de imaginatie. Chiar numele pe care i l-am dat e mai mult un eufemism. Porecla adevarata suna mai putin nobil. Cand e vorba insa de un vanator, se cade sa dam alta interpretare cuvantului.
Cel mai tanar dintre noi e un sprinten si ager poet, foarte cunoscut prin umor, prin avant si imaginatie. Franturi din versurile lui indraznete zboara de pe toate buzele. In chestiile de vanatoare insa e spiritul cel mai realist cu putinta, strangand totul in clestele unei logici infricosate.
Asa incat dezbaterile asupra sitarilor au oscilat intre polul nord si ecuator, ca sa zic asa.
Ecuatorul era cuconu Nicu Fantazie. El sustinea, cu fierbinte convingere, ca-n padurile de la Borosesti, in mlada la Ionascu, avem sa gasim sitari cum nu se mai afla pe lumea asta!
- Ascultati ce va spun eu, zicea dumnealui, totu-i gata si totul ne-asteapta. Am scris lui
Buca padurarul sa trimeata la gara doua carute si s-adune la padure cincisprezece baeti pentru haituiala. Sitarii s-au aratat in alte parti. Atunci acolo, la Ionascu, facem treaba buna. Eu nu va spun decat atata: in 1893, intrand acolo cu Ilie Negura, la amiaza am ispravit cartusele si zvarleam in sitari cu caciula. Ne-am intors cu 97 de bucati. A fost o frumusete. Pasul si sitarul! pasul si sitarul! Faceti-va cartuse multe. Daca dam peste pasaj, aveti sa ma pomeniti!


- Daca dam peste pasaj! sublinie incisiv poetul, privindu-ma cu inteles.
- Se-ntelege, se infierbanta cuconu Nicu. Dar eu cred ca dam.
- O presupunere nu-i decat o presupunere, relua fara mila poetul. Se poate sa nu gasim nimica.
- De ce?
- Iata de ce. Mai intai admiti ca se poate sa nu gasim sitari?
- Da. Dar eu sunt sigur ca gasim.
- Bine; dar se poate sa nu gasim. Si eu cred ca n-o sa gasim, pentru urmatoarele motive
- Sa vedem zambi cuconu Nicu Fantazie, cu bunatate.
- Ascultati. Mai intai, asta toamna, am mers de trei ori in locuri hotarate de dumneata.
27
Si n-am gasit nici un iepure. Am vazut odata unul singur, care fugea pe dealuri la o departare incomensurabila.
- Bine, dar asta a fost asta-toamna.
- Stai, urma neinduplecat poetul. Asta-iarna ai randuit sai condus de doua ori gonile in
Borosesti. Si tot vanatul mare a iesit tocmai pe unde n-am cuprins noi
- Bine, asta a fost asta-iarna. Asta se poate intampla oricui.
- Se-ntelege, dar ti se intampla cu deosebire dumitale. Dumneata, cucoane Nicule, esti cel mai bun si mai placut tovaras, numai cat n-ai noroc la alegerea locurilor.
- Asa-i, aproba cu putina tristeta tovarasul nostru. De-o bucata de vreme am bagat de sama ca am ghinion. Dar acum sunt sigur ca la Borosesti, in Ionascu, gasim sitari.
- Nu! striga poetul. Borosestii e la sud. Noi trebuie sa pornim spre miazanoapte.
Dupa aceasta miscatoare discutie, am hotarat in unanimitate sa mergem la Borosesti in mlada lui Ionascu. Si cuconu Nicu nea povestit in amanunt cum a fost afacerea din 1893.
Sitarul si pasul! Sitarul si pasul!
Peste noapte am visat numai sitari! S-a doua zi am pornit spre Borosesti pe o vreme senina cu soare si fara vant.
La fereastra vagonului, pe cand pornea trenul, cuconu Nicu ne spune vesel:
- Avem o zi minunata!
Poetul tacea. Insa era bine dispus.
Eu observai:
- Se poate intampla sa nu gasim carutele in gara la Scanteia.
- Avem sa le gasim, raspunse linistit cuconu Nicu. I-am trimes raspuns padurarului
Buca.
Intr-adevar, in gara la Scanteia, gasiram carutele si ne imbarcaram, cu ceilalti cinci ori sase tovarasi.
- Dar daca Buca padurarul n-o fi strans gonasi? intrebai eu, cu indoiala.
- Nu se poate: i-am trimes raspuns. Si dac-au fost carutele, trebuie sa fie si gonasi.
La fantana din marginea padurii, gasiram pe Buca, cu gonasii. Toate porneau bine si ziua era minunata. Cuconu Nicu mai astepta zborul sitarilor. Si-l vazui vesel si fericit dupa cele dintai doua batai. Chiotele baietilor ridicasera chiar in sihlele din margine cateva parechi de pasari cu pliscul lung si se trasesera cateva focuri. Il vazui pe batranul nostru tovaras senin, triumfand cu modestie si fara larma.
Prietinul cel tanar tacea. Inaintaram cu haitasii inspre padurea mai batrana, - inspre
"temei , cum zicea cuconu Nicu. La bataia urmatoare sari un sitar razlet. La alte batai nu mai sari nici unul, - si la chiotele si haulirile gonasilor nu raspunse in padure nici un foc de pusca.
Inspre amiaza, pe cand ne asezam in alta goana, Poetul, trecand pe langa mine, imi sopti zambind:
- Se cam zbarleste vremea.
Intr-adevar, nici nu bagasem de sama ca soarele nu mai lucea in padure. Tufele de iarba noua si flori albastre erau invaluite ca de o umbra. Din departari auzii un suiet slab, ca de ape. Si, pe coama codrului inmugurit, in curand sosi, pe o aripa de furtuna, un puhoi de ploaie amestecata cu mazariche. Incepu a ne bate cu indarjire. Se potoli intr-o vreme si porni din nou. Si, dintre doi fagi, unde stateam zgribuliti, priveam prin tesatura de crengi alte invalmasiri de nouri negri, care veneau de la asfintit.


Ne traseram catra o poiana, inspre carute.
- Eu sunt sigur ca-n alte parti nu ploua si sunt sitari! imi zise cu liniste prietinul cel tanar.
Cand ajunseram la carute, ploaia statu.
Cuconu Nicu, inveninat iar, incepu a scoate merindele si vinul.
- Apoi, dupa ploita asta, zise el, tot gasim noi pasajul, in mlada la Ofileanu.
28
Tovarasul celalalt ma privi c-un zambet semnificativ.
Dupa gustare, porniram cu multa nadejde inspre Ofileanu. Si cum ajunseram la
Ofileanu cu carutele, o alta invaluire de furtuna aduse alta scuturatura de ploaie din nouri de catran. Si pe urma ne batura sageti reci de apa toata dupa-amiaza, pana ce truditi, uzi si garbovi, cu cizmele incarcate de glod, ne insiraram pe poteca spre carute.
Cand iesiram spre poiana Jidovului, luci soarele in asfintit, in aur si purpura; vantul cazu si plangerea padurii conteni. Se vedeau lucind pana in departari valurile codrului. Si-n desisurile de-aproape incepura a suna glasuri de paseri marunte. Prin luciri piezise de soare falfaiau mierle si gaite. Si cand geana de foc de la asfintit se inchise si prinsera a veni din rapele paraielor umbre, deodata auziram pe deasupra poienii guruitul caracteristic al sitarilor si zboruri gratioase incepura a se incrucisa prin fumegarea inserarii.
Cu sufletul plin de amurgul acela de primavara si cu gentile goale, ne infundaram in noaptea codrului, pe poteci umede, spre o gara departata. Si, umbland spre gara, domol, cuconu Nicu inainte, Poetul dupa el si eu la urma, - iata ca tovarasul nostru cel tanar isi aduse aminte de cea dintai expeditie la sitari, anul trecut.
- Pe aceea o uitasem, vorbi el putintel inseninat, dar acuma miam amintit-o. Eu v-am spus ca trebuia sa mergem undeva, la nord. Acolo sar sitarii si nu ploua. Anul trecut, v-aduceti aminte? Cuconu Nicu hotaraste si ne-ndeamna sa mergem in paduricea de la Cornesti. Acolo, candva, in alt an de la Hristos, domnia-sa iarasi a puscat un mare numar de sitari. Eu am fost de parere sa mergem in alta parte, - pe urma, ce sa fac? hai si eu la Cornesti. Fara indoiala, va aduceti aminte foarte bine ce s-a intamplat in ziua aceea de Buna-Vestire. Cand ajungem, nu gasim haitasii, pentru ca biserica de la Cornesti avea hram si baietii erau la biserica.
Vrasazica, din toate satele din tinutul Iasilor, am nemerit intr-un loc cu hram. Dupa ce, cu chiu cu vai, adunam vreo cinci haitasi, intram intr-o anumita parte a padurii, unde, cu un ceas inaintea noastra, trecusera alti vanatori cu canii. Puteti sa-mi spuneti mie daca nu-i adevarata minune asta?
Cuconu Nicu Fantazie incuviinta cu duiosie.
- Intr-adevar, de o bucata de vreme am ghinion! Dar cand imi aduc aminte ce vanat am impuscat eu odata prin acele locuri
Neinduplecat, tovarasul cel tanar il intrerupse:
- Cucoane Nicule, unde mergem duminica viitoare?
- Eu zic sa mergem la Barnova, raspunse cu graba tovarasul nostru. Cand om ajunge la gara am sa va spun ce mi s-a intamplat acolo acum douazeci si unu de ani
- Eu declar de mai nainte ca e necesar sa mergem in alta parte! hotara solemn Poetul.
Ajunsi in gara, la crasma cea mititica, cu crasmar barbos, - pana la sosirea trenului cuconu Nicu ne-a povestit intamplarea de acum douazeci si unu de ani si a ciocnit cu noi cate un paharel de vin. S-am ramas deplin intelesi ca duminica cealalta cautam sitarii la Barnova, tot la sud, desi Poetul, cu logica lui de fier, ne-a dovedit ca in ziua aceea sitarii vor fi la nord.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.