Noaptea, gazduim la malul baltilor, in casuta pescarilor, cu care suntem prietini si tovarasi. Si inainte de a se zari de ziua intram in luntri, pe un vantisor aspru de inceput de martie. E vantul dinaintea zorilor si stiu ca are sa conteneasca la rasaritul soarelui. Cercetez orizontul: nu vad nicaeri imbulziri de nouri. Deasupra, stelele scanteie inghetat.
- Cucoane, avem s-avem vreme frumoasa, imi zice, prin intunecime, Neculai
Cojocaru. Si el e vanator patimas si fara indoiala cunoaste care poate fi indeletnicirea mea, dupa ce-am iesit din casa, la priponul luntrilor. S-aude, cucoane! vorbeste el iar, dupa aceea, razand.
- Ce s-aude, Neculai?
- S-aude zboru gastelor. Le-am auzit si ast noapte, pe sus. Au venit intruna, fara istov.
S-acu s-au asezat la marginea baltii, pe grinduri; se veselesc si se sfatuiesc.
- De ce se veselesc, Neculai?
- Apoi, ca si omu , se veselesc ca vine primavara. Nu-i lighioaie care sa nu se veseleasca pentru asta. Iar de sfat, asta-i a gastelor. Nu este fiinta care sa graiasca mai mult.
Cele care au venit mai de demult intreaba pe cele care au cazut ast noapte. Cum au lasat acasa, ce li s-a intamplat pe drum. Ce se mai aude pe la alte balti. Ele, daca colinda asa tarmurile lumii, vad toate. Si fac sindrofie ele in de ele si povestesc ce-au vazut.
- Se poate si asta.
- Asa-i, cucoane, cum spun eu. Asaza-te mata bine, ca de-acu pornim. Am gramadit stuh destul si fan. Este acolo s-o cerga de pus pe picioare. Acuma, dimineata-i cam rece. Si pe balta-i mai frig decat in sat. Subt apa mai este inca pod de ghiata. Acu pornim, cucoane; si macar ca ceilalti au luat-o inainte, - mai degraba decat mine n-au s-ajunga unde trebuie.
Mergem in locuri de mine cunoscute, cam in preajma soborului aceluia. I-auzi mata ce zvoana! Se framanta si tipa, se invaluiesc in vazduh si iar se lasa pe grind. Acolo trebuie sa fi cercat o vulpe.
Observatia vanatorului ma izbi prin adevarul ei. In intuneric, de dincolo de stufuri, de pe grindurile gastelor, razbatea spre cer o zarva intinsa, cu scoborari si cresteri, cu ascutisuri mirate si intaratate. Nazuise intr-o lature a lor vulpea, fara indoiala. Larma avea expresie numai subt aceasta presupunere.
- Asa se pare, raspunsei; vulpea trebuie sa fie.
40
- Vulpea-i, cucoane. Eu spun, pentru c-am vazut cu ochii mei. Mi s-a intamplat sa stau la panda chiar in primavarea trecuta, la marginea cealalta a baltii, catra Prut. Aveam inaintea mea o limba de pamant cu colt de iarba, intre stuhuri. Aiestea care le auzim noi acuma is galitele. Ele vin asa de multe si au glas asa de subtire. Si erau acolo, la coltul de iarba, mii si sute. Nici nu le mai puteam sti numarul. Stateau des, una langa alta. Erau ca o oaste in repaos.
Eu le-asteptam sa se starneasca si sa vie asupra mea in zbor, ca sa pot trage. S-atuncea, stand eu neclintit in luntrea mea si acoperit de stuhuri, am vazut la marginea grindului vulpea, tarandu-se ca sarpele pe dupa niste papurisuri. Gastele insa au straji, - care stau cu capetele inaltate si priveghiaza. Au simtit pe dusmanca de la o vreme, oricat de ascuns se furisa. S-au dat veste: Iha-iha! Asta pe limba lor se chiama vulpe. Si-ndata s-a starnit zvoana pe care am auzit-o si noi. Iar vulpea si ea, intelegand ce spun, c-au simtit-o s-o batjocoresc so suduie, - sa retras rusinata si s-a dus sa-si cerce norocu in alta parte.
Tovarasul meu era bine dispus si ma simtii sigur si eu de izbanda expeditiei. Pipaii in torba, langa mine, pacurile de tutun si sticla cu rachiu, care sunt placerea cea mai mare a lui
Neculai, pe langa patima vanatului.
Cand a asezat torba in luntre, a simtit si el in varful degetelor darul pe care i-l aduc de obicei, - si, dupa cum mi-a marturisit alta data, asta-i da lui mare curaj s-un fel de putere.
Mana usor luntrea pe apele canalului crescute dupa dezgheturi. Cele doua vase ale tovarasilor mei se zaresc inegrind inainte prin cenusiul zorilor. Batai de aripi si macairi tresar din cand in cand acolo; si parechile de rate se inalta nevazute deasupra stufariilor. Pe urma tovarasii mei trec spre anumite cotloane ale baltii, pe care le-au hotarat si le-au ales cu multa nadejde din timpul noptii. Cand nu-i mai vedem, Neculai porneste piezis spre niste locuri cu care se lauda el totdeauna. Acuma tace, atent, - si eu imi pregatesc pusca pe genunchi.
Plutim spre rasarit. Intr-acolo dintr-o data umbrele prind a se destrama, s-a arde.
Stelele palesc, si subt coloarea slabita a cerului zaresc naluca celui dintai card de rate. Trec intr-o vajaire scurta de aripi, schimband carcaituri si fluieraturi moi. Sunt crihance ori sarsele, cu zboruri fulgeratoare.
Ne sar si noua, dintre cotoare negre de plante de apa, parechi de rate mari. Bat apa zbucnind in sus una dupa alta, rata cu macaituri aspre, ratoiul cu huruitu-i moale cu vibratii rare. Lumina inca nu sa deschis; bratele ridica instinctiv arma s-o lasa iar pe genunchi.
Apoi, dupa ce strabatem o carare lunga si ingusta printre trestii, simtesc inainte luciul unui luminis. Il rumenesc zorile revarsate, inflorind spre noi prin gratiile stuhului. S-a aratat deodata si pe nesimtite ziua peste intinderile blonde, peste balta pustie, cu verdeata anului trecut moarta subt gheturi. Vantul a stat si pe zarea rasaritului fulgera cateva clipe soarele. O geana de neguri si nouri se lasa dupa aceea asupra-i, si lucirile din juru-mi si dinainte-mi se stang. Peste singuratati a nins deodata o tonalitate sura, trista si rece. De pe departate grinduri de la margine vine, din cand in cand, spre mine, larma soborurilor. Unghiuri de galite se inalta, plutind sus pe deasupra apelor. Se incruciseaza in toate partile convoiurile accelerate de rate de toate neamurile. Cerul coltului nostru de lume deodata s-a umplut de miscare. Pasajul de dimineata se face c-o graba si c-o harnicie nespusa; spre desimi tainuite, ca si cum toata lumea ar fi in intarziere.
Luntrasul ma face atent, c-un strigat usor si gutural, si deodata opreste luntrea, alaturand-o de stuh. Am intors capul; mi-a facut semn. Din dreapta, inca departe, suna gagairi de gaste mari. Par semnale scurte si sonore de trambiti: ga! - ga! Vin catra noi, la linia stuhului. Nu le vad, dar le-aud din ce in ce mai aproape. Tresare in mine, cu salbaticie si nestapanit, ritmul pasionat al inimii. Imi pregatesc arma cu fierbinte incordare si c-un singur sentiment stapanitor. Caci a ramas la mal, la tarmul lumii oamenilor, o parte din fiinta mea, - ceea ce ma face sa fiu omul de toate zilele al obstii s-al veacului. Si celalalt, omul cel departat si de demult, cufundat si stapanit subt intuneric, s-a eliberat, si pentru el pulseaza inima altfel si-mi zvacneste sangele-n ochi. Acest om nu traieste decat clipele de fata, c-un singur scop. Si
41 pentru asta asteapta salbatic si grav gastele care plutesc gagaind peste pana stuhului.
O bataie de pusca suna in alta parte a baltii. Indata urmeaza alta. Tovarasii au inceput a trage mai devreme. Ecourile duruie spre dealurile Prutului. Cotind pe o linie noua, gastele care vin luneca spre dreapta si gagaitul lor, in rastimpuri regulate, are alt sunet. Inimasi domoleste bataile; pufnesc usor pe nari; si ma infioara, vag, o simtire de invidie pentru cei care, inaintea mea, au umplut singuratatile de vuiet.
Luntrea a pornit iar, lin. O usoara perdea de stuh ne mai desparte de luminis, cand iarasi tresare indaratul meu abia auzit, semnal de atentie. Au sosit in aceeasi clipa la urechia mea si de dincolo, de pe balta, chemarile afectuoase ale parechii nevazute.
Tovarasul meu a dat luntrii o impulsie puternica si prelunga si s-a tupilat. Ies lin in luminis, cu arma gata. Aud inca o clipa soaptele gastelor, fara sa le vad. In fundul cotului de balta joaca rate, in stropi. Stiu ca mai am o clipa si voi fi vazut. Mi se zbate o retea fumurie pe ochi si am in mine acelasi zbucium al celuilalt. Doua gagairi prelungi si simultane tresar in dreapta mea, subt zidul stuhului. Cu gaturi lungi si zboruri greoaie paserile salbatice se inalta; si-n acelasi timp, in fluturari de stropi, si grabnic, au zvacnit spre vazduh si ratele din fund.
M-au simtit gastele intai si m-au surprins. "Erau cam departe sin dreapta ingan eu catra luntras. N-am putut trage" Si-mi fac, cu rusine si infrangere, si alte rationamente si socoteli de scuza, ca si vulpea de langa grindul galitelor. Raman, privind sombru. Aud alta pocnitura departata de la tovarasii mei. Ascult fara nici un scop si fara noima gagaitul gastelor care au scapat si se departeaza; cand, impletindu-se cu chemarile lor tot mai slabe, alte chemari noua, in crestere, imi lamuresc intelegerea si-mi chiama atentia sovaitoare.
- Din dreapta! imi sopti luntrasul.
Veneau drept in spre mine: doua, alaturea. Dadeau din cand, in cand, fara grija, drumul chemarii lor muzicale. Falfaiau rar peste stuhuri. Alunecara catra luciu, cu aripile intinse. Pusca izbucni. Cazura amandoua, sfarmand balta. Una se zbuciuma, plesnind unda cu aripile desfacute, in spasmurile din urma; alta, dreapta pe apa si inotand, puncta nelinistita imprejurimile cu pliscu-i portocaliu si nazuia spre desimea trestiei.
- A doua-i aripata numai. N-o lasa, cucoane. Scapa-n stuh
Nu pregetai sa descarc a doua oara arma, pe cand luntrasul silea cu vasla spre salbaticiunile cazute. Gol de emotiune si cuget, numai cu bucuria aspra si simpla ca, in sfarsit, un eveniment mare s-a produs, indeplineam miscari reflexe, rupand arma, tragand cartuse sincarcand- o din nou si pregatind-o si, probabil, razand. Da, fara indoiala ca omul din veacuri radea, un ras impietrit si crispat, care samana cu masca mortilor. Cand se petrecuse toata intamplarea? A avut loc dintr-odata, pe neasteptate si brusc, intr-o clipa din vesnicie. Fara pricina si fara scop; caci cel care-si reia de la tarm personalitatea abandonata nu obisnueste sa manance vanatul, ca stramosii al caror ras il are pe obraz.
Luntrasul urmareste cu ghionderul gasca ranita. Rezistenta ei nu imbraca nici o masca tragica. E mladioasa si tacuta. Se fereste, luneca prin stuh; apoi se da afund in apa limpede, catra podul de ghiata. Labele ei rozate bat apa de jos in sus. O vad in valul tremurator diformata si multipla. Ghionderul o ajunge s-o trage indarat; o loveste s-o aduce c-o ata de sange la luntre. A murit fara sa scoata un sunet si cade indaratul meu langa tovarasa ei, sunand plin in doaga vasului.
Urmeaza o discordare trudnica si tigari fumate frateste si fara ganduri, in ascunzisul trestiilor, la panda. Stiu ca lui Neculai ii face placere si sticla de rachiu si i-o intind. Apoi stau neclintit, asteptand alte zboruri de salbaticiuni, pe deasupra stufariilor, in ziua sura sin aerul curat. Carduri de rate trec inca. Se invaluie de pe grindurile din margine galitele. Din tumultoasele lor mii se desprind unghiuri dupa unghiuri si se inalta la cer, catra miazanoapte.
Din cand in cand gastele cele mari plutesc peste stuhuri, gagaind.
- Acestea isi cauta loc pentru cuiburi, imi lamureste luntrasul. Dar cele mai multe nu se opresc aici, ca si galitele. Se tot duc inainte
42
Are el dreptate. Se tot duc inainte. Aicea fac numai scurt popas. Noptile de inceput de primavara vibreaza necontenit de chemarile lor. Vin si trec in fiecare noapte mii de mii, aici si pretutindeni, pe tot emisferul nordic. In fiecare noapte umplu cerul, plutind pe aripile lor puternice si neostenite. Cand, intr-un tarziu, incercam a aborda catra o margine de grind, vazduhul se cutremura de aripile si clamoarea lor, ca de vijelie. Multimea lor trece de numerele mintii omului si intuneca cerul. Asa plutesc pe vazduh, poposesc si trec pe toata aria unei jumatati de pamant. Oamenii au foarte vaga cunostinta despre aceste popoare ale aerului s-ale apelor. Ei traiesc in targurile lor si se socotesc multi si puternici. Pe cand paserile necunoscute si fara numar, stapanitoare a tuturor elementelor, umplu singuratatile de o viata aparte, tainica si formidabila. Omul, vulpea si hultanul pun in viata lor episoade cu totul neinsemnate. Stateam uimit, privindu-le cu spaima multimea de pe grind. Acestea, si altele, si altele, in nopti si nopti, fara intrerupere si ragaz, pe senin si furtuna, trec spre marile cele libere de la miazanoapte. Acolo sunt marile singuratati albastre pe taramul celalalt, unde nu razbesc oamenii. Acolo, subt soarele oblic, se intalnesc si petrec galitile egiptene si gastele cele mari care trec pe-aici, gastele cele negre, cele cu aripile violete si gastele albe ca zapada, gastele gotce si cele cu pinteni la aripi, si toate gastele celor o mie de soiuri. Se amesteca cu ele alte o mie de soiuri de rate si alte mii de soiuri de paseri de apa; si pinguinii imbracati in frac, autohtoni binevoitori, le primesc cu discursuri, privindu-le cu bunavointa. Iar la echinoctiul de toamna se intorc pe drumurile pe care de sute de mii de ani generatiile lor le strabat fara incetare.
- Neculai, zic eu tovarasului meu; sa stii ca salbaticiunile acestea au vietuit pe pamant inaintea noastra, s-au sa vietuiasca si cand noi n-om mai fi de mult.
- Care noi, cucoane? intreaba cu oarecare nedumerire Neculai.
- Noi, oamenii. Sa stii ca degeaba le puscam. Lor nici nu le pasa si se duc in imparatia lor, pe taramul celalalt.
- Oare, cucoane, asa sa fie? Este o imparatie a lor, pe taramul celalalt?
- Este. Si noi acolo nu ne putem duce, pentru ca suntem nemernici si legati de pamant
- Se poate, graieste Neculai privindu-ma lung si semnificativ. Eu cred, cucoane, ca ceilalti boieri n-au facut isprava mai buna decat noi. Am mers bine s-am prins cateva salbaticiuni. Ar fi vremea sa ne intoarcem la mal.
- Sa ne-ntoarcem, consimt eu descurajat. Cred ca n-au facut nici ei isprava mai buna.
Iar sticla aceea poti s-o bei toata, ca sa prinzi coraj. Caci galitele, cand ne-or vedea ca ne retragem, au sa faca zvoana in limba lor s-au sa ne suduie din cer pana-n pamant. Is multe si nu le pasa de oameni.
