Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Ion HELIADE RADULESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 6 ian. 1802, Targo-viste - m. 27 apr. 1872, Bucuresti.

Poet, prozator si traducator.

Fiul polcovnicului Ilie Radulescu si al Eufrosinei (probabil, din familia Danielopol).

isi incepe studiile de lb. greaca, intai cu dascalul Alexe, apoi, cu calugarul Naum, si le continua la Acad. Domneasca de la Schitu Magureanu.

Cu un lucrator la via parinteasca, invata sa citeasca romaneste, exersandu-se pe carti populare si pe Istoria lui P. Maior. In 1818 devine elevul lui Gh. Lazar, care si-1 va asocia ca prof. de aritmetica si geometrie (din 1820). Dupa plecarea lui Gh. Lazar, H.-R. redeschide scoala de la "Sf. Sava" si incepe o rodnica activitate culturala. Membru activ al asoc. culturale ale epocii: Soc. Literara (din 1827), Soc. Filarmonica (din 1833); prof. la Conservatorul Filarmonic, intemeietor al presei din Tara Romaneasca (Curierul romanesc, 1829; Muzeul national, 1936; Curier de ambe sexe, 1837; Almanah literar pe 1839), tipograf, editor si critic, H.-R. se bucura, in epoca premergatoare Revolutiei de la 1848, in toate cele trei provincii romanesti, de un prestigiu cultural unanim. Planul unei "biblioteci universale" (1846) este o intreprindere menita sa inzestreze literatura romana cu capodoperele literaturii beletristice, istorice, filosofice etc. ale tuturor timpurilor. H.-R. insusi traduce din Hesiod, Dante, Ariosto, Tasso, Boileau, Voltaire, Marmontel, J.-J. Rousseau, Moliere, Lamartine, Byron, Ossian, G. Sand, Dumas, Balzac, L. Blanc, V. Hugo, Goethe, Schiller s.a. Ca traducator debuteaza in 1830, cu un voi. de Meditatii poetice dintr-a lui A. de la Martin, carora le adauga primele sale poezii orig., in mare masura lamarttniene si ele. Publica la Sibiu Gramatica romaneasca (1828); primul voi. orig.: Culegere din scrierile lui I. Eliade de proze si de poezie (1836). intemeietor al teoriei literare romanesti (clasica la inceput, romantica mai apoi), duce o politica literara de incurajare a debuturilor in Curierul romanesc si de valorificare a creatiei romanesti anterioare. Dupa 1840, o noua generatie, revolutionara, incepe sa concureze idealul sau iluminist. La 1848, joaca un rol de prim-plan, totusi ambiguu si contestat; exilul (1848-1858, la Paris, in insula Chios, la Constantinopol) ii sporeste izolarea. Dupa intoarcerea din exil, H.-R. isi continua activitatea in acelasi spirit iluminist pe care epoca de dupa Unire il simtea depasit. Ramane un solitar, in ciuda activitatii sale publicistice (vehement polemica), politice (deputat de Muscel, in 1864) si culturale (presedinte al Soc. Academice in 1864, membru in Comitetul Teatrelor). Operele semnificative ale acestei perioade sunt Curs intreg de poesie generale (I-IV, 1868-1870, publicare incheiata postum, 1880) si Echilibru intre anthitesi sau spiritul si materia (1869). Desi din amplul sau proiect, Umanitatea, poem cu patru mari cicluri (Biblice, Evanghelice, Omul sotial si Omul individual), nu realizeaza decat fragmente inegale valoric, H.-R. a lasat mostenire literaturii romane proiectul unei opere care sa cuprinda totalitatea existentei ca unic si grandios spectacol al Ideii in descendentele ei incorporari, in istoria sacra, in istoria politica si in biografia individuala.



Spirit febril si contradictoriu, educat in cultul clasicismului pe care-1 va renega mai tarziu spectaculos - fara a-si putea renega insa vreodata structura rationalista de profunzime a propriei sale fiinte -, atras de atitudinile, ideile si verbul romantic (de la romantismul clasicizant al lui Lamartine la satanismul byronian si la mesianismul socialistilor utopici), H.-R. ofera spectacolul dramatic al unei constiinte in cautarea fericitei formule ce ar putea armoniza antinomiile si ar putea unifica, fertil, starile divergente, la fel de puternice, care-i bantuie fiinta. H.-R. este, deopotriva, fascinat de idee si obsedat de spectacolul realului; va cauta deci sa descopere incorporarea in real a ideii, "sanctificand", la nivel social, umanitatea umila (caci adevarata infatisare a lui Crist este, pentru el, "proletarul" sau "popolul") si celebrand, in cele mai rezistente opere ale sale, materia in care se incorporeaza Logosul. H.-R. este un contemplativ, dar contemplatia se traduce in actiune, actiune culturala, actiune politica, pentru ca verbul heliadesc este, ca si cel demiurgic pe care-1 urmeaza, "mundifer", deci creator de lumi, adica e fapta. Literatura si politica nu e doar un titlu de conferinta, ci devine un principiu de existenta, daca avem in vedere ca prin literatura H.-R. intelege cultura (literatura beletristica, lingvistica, filosofie, economie etc). Cum orice manifestare a spiritului este, deopotriva, idee si fapta - fapta politica -, actiunea insasi devine un spectacol al Ideii in desfasurarea ei dramatica; de aici, impresia de teatralitate a existentei lui H.-R., care-si rezuma fiecare actiune in gesturi simbolice si o descompune in "atitudini". Caci fiecare gest este o hieroglifa a Ideii in act, fiecare gest sau atitudine (de la instalarea tipografiei nationale pe locul patului de suferinta al lui Gh. Lazar, la celebra manta alba din timpul revolutiei) incorporeaza sensul unei existente care se vrea simbolica pentru Existenta ideala a Umanitatii. Pentru H.-R. nu exista fapte indiferente sau accidentale; exista numai ideea care se manifesta plenar in actiunea sublima sau care este martirizata in actiunea distructiva. De aici alternanta tonului heliadesc intre epopeic si satiric, intre sublim si caricatural. Oricat de savuroasa, oricat de rezistenta literar, satira lui H.-R. nu este subsumabila realismului si nu mizeaza pe categoria mediocritatii, nici macar in cazul unor personaje al caror arbore genealogic este de cautat in specia fiziologiei, asa cum sunt coconul Dragan, coconita Dra-gana sau domnul Sarsaila autorul (din prozele Coconul Dragan, Coconita Dragana si Domnul Sarsaila autorul). Caci la H.-R. comicul se converteste in grotesc si implica sensuri - politice de obicei - care depasesc simplul exercitiu ludic (Coconul Dragan), intr-un cuvant, viziunea scriitorului transcende mediocritatea umana, demonizand-o. H.-R. nu concepe spiritul liber, ci doar spiritul implicat; ca atare, ironia este accidentala in opera lui si ea se converteste, de indata, in satira. Inamicitiile personale devin, prin deplasarea lor in sfera sensurilor ideale ale actiunilor umane, drame morale, politice sau metafizice: "ingratitudinea" protejatului Alexandrescu transforma personajul incriminat intr-o "iasma", emanatie a spatiilor infernale in lume (Ingratul); o anecdota savuroasa despre C. A. Rosetti, autor ultragiat care corecteaza, cu expresie patetica si ochi bulbucati, interpretarea unui sarman lautar tigan, terifiat de demonstratia artistica excesiva, devine - prin caricatura si dincolo de ea - simbol al romanismului martirizat de liberali (Echilibru intre anthitesi). Evident, o asemenea atitudine nu era menita sa creeze simpatii. H.-R. nu are, in epoca, tovarasi de idei. Are fie admiratori fascinati, fie detractori, dintre care unii indarjiti, si tot atat de excesivi ca si el (C. A. Rosetti, Bolliac), dar altii lucizi si echilibrati -putini acestia, pentru ca epoca nu este o epoca de luciditate si echilibru. Din ultima categorie, Alecsandri il persifleaza spiritual si fara consecinte; il executa insa in corespondenta, cu o luciditate necrutatoare, Balcescu. Daca este sa ascultam glasurile istoriei, va trebui sa-1 cautam pe H.-R. intre doua voci privilegiate, cu egala indreptatire pentru noi: aceea a generatiei urmatoare, care recunoaste, prin poezia lui Eminescu, sensul simbolic al actiunii heliadiste, si aceea indurerat-ironica a lui Balcescu, cenzurand orgolioasa identificare dintre individ si Idee, pe care H.-R. a resimtit-o ca adevarul sau fundamental. Cum contemporanii se incapataneaza sa nu recunoasca acest adevar, H.-R. trece de la gestul simbolic la explicitarea lui. intreaga sa opera este, in fond, o pledoarie pro domo, intreaga sa opera ii gloseaza actiunea. Isacchar este o lucrare de filosofie si politica, dar e, totodata, si o colectie de portrete caricaturale ale personajelor sau ale categoriilor sociale adverse: fiziologia ciocoilor (acum, liberali), anecdote despre C. A. Rosetti, aluzii la scandalul diamantelor furate de Bolliac pigmenteaza si ilustreaza sistemul filosofic al treismului si prezenta deltelor sacre in istorie, in special in istoria romanilor. Biblicele sau Notitii historice, philosophice, religiose si politice asupra Bibliei (1858) sunt un comentariu pentru uzul ortodocsilor rationalisti al Bibliei, dar cuprind un capitol vast (Scandalul sau Pedica) ce intrerupe comentariile printr-un amplu discurs de disculpare, explicitare si pledoarie in favoarea actiunii exemplare, pe care H.-R. o identifica cu propria-i biografie. Descrierea Europei dupa tractatul de la Paris (1856), descriptie apocaliptica si oracol (prefigurand in proza genul "oracolelor" din care poetul intentiona sa alcatuiasca, la batranete, Pytthonida, "epopee de un genere nou, cu totul profitic"), este in acelasi timp si un autoportret al profetului. H.-R., care se recunoaste in Moise, in Dante, in Schiller sau in Carlo-va, se considera in primul rand un profet ce se transforma, in exil, intr-o Cassandra prevestind dezastre si inregistrand nenorocirile abatute asupra unei natiuni ce se incapataneaza sa ramana surda in fata profetiilor sale: "Cine, din cati putea face bine, m-a ascultat cand strigam [ ]. Vocea mea era voce in desert, in mijlocul fiarelor [ ]. Cine ma credea Cine ma asculta " (Souvenirs et impressions a" un proscrit, 1850). Ipostaza de profet e caracteristica pentru o epoca in care, sub influenta romantica a socialismului utopic, vocabula biblica este chemata sa imbrace atitudini sociale revolutionare. Dar definitia pe care H.-R. o da profetului dezvaluie fibra rationalista adanca a sufletului sau, un suflet de iluminist care rataceste pe toate coordoantele romantismului, cautandu-si patria pierduta: "Caci profet nu inseamna un individ ce citeste pe stele [ ]cu atat si mai putin, nu e un om in delir sau in convulsii, nu in stare de lunatic sau catalipsie ce scoate vorbe incoherente, fara sir, fara sa stie nici insusi a-si da cuvant de intelesul lor. Ci din contra, un om destept, in starea cea mai normala [ ], in toata vigoarea facultatilor sale fizice si intelectuali, in toata virtutea mintii si judecatii sale [ ]. Ce [o] are, ca toti ceilalti oameni [ ] de-a dreptul de la Dumnezeu" (Descrierea Europei dupa tractatul din Paris). Sa recunoastem ca in opera lui H.-R. coexista datele unui portret ceva mai complex, un autoportret cu scaparari de luciditate si momente de autocenzura ironica. Domnul Sarsaila autorul, fiziologie a poetului, nu este numai un portret caricatural al unor inamici, dintre care primul ar fi Bolliac, ci contine, dupa marturia lui H.-R., si elemente ridicole aie propriei sale fiinte. In Dispozitiile si incercarile mele de poezie, scriitorul rememoreaza inceputurile vocatiei sale apostolice ("mie mi se parea ca pe mine m-a oranduit Dumnezeu sa luminez neamul") si ale orgoliului de literat ("ma necajeam sa nu ma atinga nimeni la lira"), motivate de primele sale opere (imn guturaiului) si de proiectul "vestitei compuneri" intitulata, dupa modelul Alexandriei, "aceasta carte facuta de mine Nita sau Ion Radulescu" si alcatuita in "cabinetul de lectura" din cosul casei.

Exercitiu de autoironie, marturiile citate nu vizeaza portretul ideal al scriitorului, ci doar avatarurile sale timpurii, imperfecte. Dar Suvenirele si impresiile unui proscris, opera tarzie, care se refera la un personaj matur, investit deja cu o aura simbolica, ofera si ele cateva elemente care pot tulbura imaginea consacrata a lui H.-R. Exista, in Suvenire, poza romantica a damnatului solitar, care infrunta tenebrele si elementele dezlantuite, dar exista si marturisirea tulburatoare a constiintei orgoliului, care poate deveni constiinta a vanitatii ("Norii faceau un mare bine vanitatii mele") sau meditatie nelinistita asupra limitei incerte intre abnegatie si ambitie ("O abnegatie totala! Nu cumva este cea mai ascunsa si cea mai eosforica ambitie? Vai sufletului meu atunci!"), indoiala este, asadar, prezenta in spiritul lui H.-R. si ea transforma teatralitatea gesticii intr-o traire dramatica. Dar sentimentul destinului, convingerea unei vocatii de intemeietor de cultura este mai puternica decat aceasta dramatica dilema a fiintei. Epoca prep as op ti sta, epoca de constructie eroica, il indruma in acest sens si nu exista cerinta virtuala a timpului sau la care H.-R. sa nu fi raspuns anticipat. Cum scriitorul se simte purtator al ideii de progres, tendintele contradictorii ale epocii apar spiritului sau (ca si tendintele contrarii ale fiintei, simbolizate in blandul Serafim si razbunatorul Heruvim) dramatizate. H.-R. traieste istoria ca pe o drama de idei si faptul acesta imprima caracterul scenic al operei sale. Prefata Gramaticii romanesti din 1828 este, in fond, o mica sceneta ale carei personaje sunt doua ipostaze ale spiritului aflate in dialog. H.-R. incarneaza aici, ca si in prefata la Regulile sau Gramatica poeziei (1831), atitudinea caricatural-conservatoare, menita sa fie ingropata sub ridicol, si atitudinea revolutionara, triumfatoare, a spiritului. Daca alcatuirea unei gramatici este prezidata de lupta ipostazelor spiritului, e pentru ca H.-R. concepe nasterea gramaticii ca pe o dramatica trezire a constiintei de sine a natiunii; intemeietorul gramaticii nu e un filolog, ci un nou demiurg, care scoate "din mijlocul haosului glossicu elementele limbii" (Biblice), spre "a forma o limba de unitate, o limba simbol" (Suvenirele si impresiile unui proscris). Una dintre acuzele esentiale si intemeiate care i s-au adus lui H.-R. este aceea de "ratacire" lingvistica, italienizanta, a celui care descoperise, la inceputul carierei sale, criteriul romantic al caracterului natural si istoric al limbii. Ciudat este insa faptul ca, in opera tarzie a lui H.-R., limbajul violent italienizant coexista cu limbajul "bunului simt". O "ratacire" lingvistica exista, fara indoiala, in opera lui H.-R. De ce n-am recunoaste insa ca ea e o ratacire in cautarea Ideii? in sistemul filosofic "treist" al lui H.-R., principiul de alca-Uiire a universului il constituie "delta sinta" sau triunghiul sacru, format dintr-o dualitate "armonica" si din rezultanta sau echilibrarea ei. Cu exceptia primei delte, divine, Spiritul-Eloim-Materia, toate celelalte delte isi au termenii intr-o perpetua schimbare descendenta de functii, termenul pasiv al deltei superioare devenind activ in delta inferioara. In fond, structura operei lui H.-R. respecta structura deltei "istorice", al carei arhetip ramane Spiritul-Materia-Universul. Atunci cand aspira la valoarea de totalitate, opera se naste prin conjugarea a doua limbaje (limbajul Spiritului si cel al Materiei), ca o rezultanta de tip "Universul". Schema functioneaza, subiacent, si in cazul celei mai "cuminti" compuneri a lui H.-R., Zburatorul, si ea se verifica in momentul de "pastel" al baladei. "Pastelul" este o imagine-sinteza a Universului: in seara se intorc in sat turmele, nu emines-cienele blande turme de oi, ci turmele mari, de vite grele, incarcate de materie telurica, chemate de cumpene "tipande", inaintand "mugind" si facand ca aerul sa vibreze "de tauri grea murmura". Acordurile sunt de o materialitate densa, care nu se sublimeaza (eminescian) in cantec de ape, ci in susurul sevei vitale, in "a laptelui fantana" (pasajul este gustat de G. Calinescu, probabil datorita unei afinitati structurale, caci tabloul inserarii in Zburatorul se reverbereaza, peste timp, in imaginea de o primordialitate elementara a turmei de bivoli din Enigma Otiliei). Dar, in momentul secund al pastelului, universul elementar amuteste sub magia "incantecului" sau a "descantecului" si in tacere lumea adormita se viseaza in Idee, isi viseaza "inaltul" corelat. Materia densa nu e caricatura, ci termenul dual-armonic al spiritului. O dovedesc si singurele doua canturi terminate din Michaida, pe care H.-R. o voia o epopee nationala in spirit romantic. Urmand sugestii din Tasso si formula poemei romantice lamartiniene, Michaida ramane expresia cea mai caracteristica a deltei heliadiste in literatura, caci ea este poema intruparii Logosului in Istorie. Epopeea se structureaza pornind de la o viziune tassesca a topografiei universului. in cantul I, un lung discurs al divinitatii (Dumnezeu, Fiul sau Logosul) se desfasoara, ca preambul si arhetip al actiunii istorice, "sus, mai presus de ceruri". Discursul divin rezuma sensul istoriei, libera desfasurare a vointei umane intre principiul divin (Alfa) si divina cauza finala (Omega).

Limbajul divinitatii este cuvant-lumina si poetul incearca sa-1 traduca, aproximativ, in limbaj uman printr-un discurs violent neologistic, care poate motiva acuza de italienism, dar care e corelatul unei intentii estetice: crearea limbajului sublim, indepartat de sensurile comune ale termenilor, limbaj-simbol al radacinilor primordiale. Caci intre nume si fiinta H.-R. simte o legatura magica: primul act uman, similar creatiei demiurgice, este, in Anatolida, numirea lumii, iar caderea in Istorie e o uitare a numelor: "pierzand lucrurile, am pierdut si adevarata insemnare a numelor" (Descrierea Europei dupa tractatul din Paris). Coborand, prin solie cereasca, prin vis si prin constiinta, Cuvantul apare, in cantul II al Michaidei, intrupat in istorie. Stilistic, cantul II contrasteaza vizibil cu primul; discursurile boierilor se desfasoara intr-un limbaj familiar, cu intentii de culoare locala, deci de traducere a Logosului in limite de timp si spatiu. Michaida se construieste astfel ca o serie de incarnari descendente ale Logosului, de la nivelul cuvantului-lumina pana la acela al limbajului terestru, ce nu i se opune, ci reprezinta, conform deltei prime, fata lui pasiva sau Materia. De aceea, cantul II debuteaza cu o imagine a materiei dense, elementare, imaginea cailor (apropiata de cea a turmelor din Zburatorul) si a "Gunoiul(ui) bataturei cu iarba incoltita". Materializarea verbului se traduce, in paralel, printr-o treptata materializare a luminii, care este, ca si la Tasso, substanta primordiala a universului. Primul ei avatar este chiar Verbul; coborand, ea devine substanta a corpului angelic ("Materia transpare si sunt o poetiza"), emblema a candelei in "doma domniala" a lui Mihai, incendiu solar al rasaritului si simbol al redesteptarii nationale. in cantul II, lumina se corporalizeaza si devine materie pretioasa, luminiscenta: aurul crucii, argintul ciucurilor, smaltul si nestematele in care e ferecata Biblia. In ciuda subtilitatii de constructie, Michaida este departe de a realiza conditia, postulata, de epopee si ramane o serie de fragmente sau viziuni ale unui bard de tip osianic, mereu prezent, mereu implicat. Mania, pasiunea eroului, la Homer, devine la H.-R. mania cea sacra a rapsodului, adica platoniciana furoare divina. "Bardul" ramane in prim-plan si regizeaza vizibil spectacolul, in care intervine uneori direct ("iti multumesc, o, angel, si pasa la solia-ti!"), sau se multumeste, alteori, sa aranjeze decorul cu o "cortina" si sa dea intrarile personajelor. Vocatia inscenarii e atat de puternica la H.-R., incat ea contamineaza - cu discretie - si o poezie lirica pe tema curenta a ruinelor. O noapte pe ruinele Targovistii este doar aparent o meditatie preromantica incadrata de doua momente de "pastel". "Pastelul inserarii" si "pastelul zorilor" se structureaza, de fapt, intr-un mister al mortii si renasterii soarelui. Palingenezia solara sugereaza, simbolic, palingenezia istorica si permite ca rememorarea istoriei sa se poata dispensa de concluzii, transformandu-se intr-o viziune a timpului eroic, viziune posibila sub regimul magiei, al "incantecuiui". Spatiul in care se petrece transferul de la realitate la viziune e un spatiu interior. H.-R, resimte noaptea ca o traire nocturna, dilematica a eului ce se cauta pe sine ("sovainda, clatita mea fiinta"). Planul cosmic si planul istoric converg inspre un plan interior ce transfigureaza descriptia si rememorarea in trairi ale unei constiinte romantic torturate, care isi cauta locul in ordinea cosmica si in cea istorica. Cand insa poetul tine sa expliciteze corespondenta simbolica a planurilor, cand traduce discursiv "mitistoria" in istorie, esecul operei e asigurat, asa cum se intampla in ultimele trei canturi din Anatolida, poema cosmogonica ce rezista prin imaginea orgoliului demonic damnat din cantul I si prin limbajul sublim din Imnul creatiunii. in primele doua canturi, limbajul neologistic - limbaj supraterestru al redescoperirii, din radacini, a conceptelor primordiale - nu distruge, ci potenteaza imaginea. H.-R. ar fi avut sansa de a crea in literatura romana limbajul poeziei de idei; a compromis-o insa prin explicitare si a inchis astfel una din caile de dezvoltare ale limbajului poetic romanesc. Eminescu va explora o alta cale, nu cea a explicitarii gandirii, ci a exprimarii limitelor ei, exprimand transcendenta prin negarea conceptelor ("Nu era azi, nici maine, nici ieri, nici totdeauna "). Poezia romana retine insa din experienta - si din esecul - lui H.-R. tendinta de a se apropia de fiinta lumii prin radacina numelor in tainica lor inrudire si o reactualizeaza in jocurile grave de cuvinte ale poeziei lui Nichita Stanescu.

OPERA

Culegere din scrierile lui I. Eliade de proze si de poezie, Bucuresti, 1836 [ed. cu alfabet de tranzitie]; Culegere din scrierile lui I. Eliade de prose sci poesie. Bucuresti, 1836 [cu caractere chirilice si alt continut decat ed. precedenta cu acelasi titlu]; Hristianismu la inceputul sau. Estract din cele din urma zile ale lui Pompei. Imitatie de ~, Bucuresti, 1836; Asupra traductiei lui Omer, Bucuresti, 1837; Caderea dracilor. Bucuresti, 1840; Mic curs de morala. Bucuresti, 1840; Paralelismu intre limba romana si italiana, partea I, Bucuresti, 1840; Paralelismu intre dialectele romanii si italianu sau Forma ori gramatica aquestoru dialecte [partea II], Bucuresti, 1841; Prescurtare de gramatica limbei romano-italiene. Bucuresti, 1841; Vocabularu de vorbe curat romane si straine. Bucuresti, 1842; Elemente de istoria universala spre intrebuintarea si ajutorul junimei que urmeada clasele quelle de jos de umaniore, culeasa si trad. in romanesce de ~, Bucuresti, 1843; 20 decembrie 1843 la Estraordinara Generala Adunare de ~, Bucuresti, 1843; Pokrestenieto na ednogo cbiascennika isidin, iii Nacealoto na Hristi anstboto cobrano ota 1. Eliada, trad. in lb. bulgara de Vasili Stankvici Svis-ciovci, Bucuresti, 1845; Vocabularu de vorbe streine in limba romana, adica Slavone, Unguresti, Turcesti, Nemtesti, Grecesti, Bucuresti, 1847; Micliaiu. Fragment d opera in ajunul bataliei de la Calugareni, Bucuresti, 1848; Souvenirs et impressions d un proscrit par Un Roumain, Paris, 1849; Souvenirs et impressions d un proscrit. Paris, 1850; La Constitution Roumaine espliquee d apre s ses vrais principes, Paris, 1850 (trad. romana: Constitutia romaneasca de la 1848 explicata dupa adevaratele salle principe, in Equilibru intre anthitesi, 1859); Le Protectorat du Czar ou la Roumanie et la Russie. Nouveaux documents sur la situation europ^enne, par J. R., Temoin oculaire des evenements qui se sont passes en Valachie de 1828 a 1849, pref. de S. Rh£al, Paris, 1850; Epistole si acte alle omenilor miscarii romane din 1848, Paris, 1851; Memoires sur l his-toire de la rigeneration roumaine ou sur Ies evenements de 1848 accomplis en Valachie, Paris, 1851; Cyclopele tristei figure Tandalida sau Tandala shi Pacala. Poema eroica, Paris, 1854; O festa in comemoratia dillei de 23 sept. 1854 sau Cobza lui Marinica. Opera seria in doe parti Tralala, Trala, Trala adico Etcetera, Beciu, 1855; A. M. St. Marc-Girardin, Constantinopole, 1856; Descrierea Europei dupe Tractatul din Paris, de loan Prosdociu, Paris, 1856; Romanilor!, s.l., 1856; Biblicele sau Notitii historice, philosophice, religiose si politice asupra Bibliei, Paris, 1858; Dossier relatifaux Principautes Danu-viennes, s.l., 1858; Collectio de brebenei si viorelle de J. R. Diverse, Bucuresti, 1860; Diverse, II, [Issachar, En-glessi si Francesii sau Dreptul si datoria, libertatea si egalitatea] Studii, Bucuresti, 1860; Diverse, II [Anco o data Progresu, Conservatia si Adunarea generala de J. R.], Bucuresti, 1860 [partial identic cu voi. anterior]; Diverse, V, Poezii inedite Tandalida, ed. II; Fa-me tata sa-ti semen sau generatia actuale din generatia trecuta de C. Balacescul; Din alle lui Constantin Faca. Francositele], Bucuresti, 1860; Litteratura. Critica, I, Bucuresti, 1860; Lectura pentru clasa 1 primaria. Lectiuni preparat orie, II, Bucuresti, 1861; Progres general intre doe hordii si natio sau Spoitii cu rosu si spoitii cu albu. Mysteru in doe acte, Bucuresti, 1861; Prescurtare de historia Romanilor sau Dacia si Romania, Bucuresti, 1861 (ed. II, Elemente de Historia Romanilor sau Dacia si Romania, Bucuresti, 1869); Abecedaru seu Manual de silabism, I, Bucuresti, 1861 (ed. II, 1870); Ruge si morala evanghelica pentru clasea / primaria, Bucuresti, 1861 (ed. II, Ruge si moralea evanghelica pentru clasele primare, Bucuresti, 1894); Institutiunile Romaniei. Tabel historicu de laTrajan pano in dillele nostre de ~, Bucuresti, 1863 (ed. III, 1894); In Memoria Mariei Paucesca nascuta Zossima, Bucuresti, 1863; La Immormentarea reposatidui loanne Vacares-cul, Oratio funebra, Pronuntiatu la 5 Mart., Bucuresti, 1863; Pace sau insoqire intre Averea nemiscatoare si intre Bani sau casa de credit reciproc. Bucuresti, 1863; Vot universal si resvot universal. Bucuresti, 1863 (ed. III, Votul, resvot ui universal, 1863; ed. IV, Votul universal si resvotul universal. Modificarea legii electorale in folosul intelectualilor, 1914); Proprietarii si Satenii. Ca in Basarabia. Ca in Bucovina. Cum ii va D. Cogalniceanul. Parere, Colonie militare, Bucuresti, 1864; Unirea si unitatea, ed. II, Jassi, 1864 (ed. I, in Institutiunile Romaniei); Curs intreg de poesie generale, I, Geniul Limbelor, Tractat de versificatiune, Poema didactica, Sapphice, Lamartiniane, Imitatiuni, Tergovestene, Intime, Bucuresti, 1868; Litteratura = politica, Bucuresti, 1868; Equilibru intre Anthitesi sau Spiritul si Materia, Bucuresti. Publicat de la 1859 pana la 1869; Hymnul creatiunii, Bucuresti, 1869; Curs intreg de poesie generale, II. Despre epopea, Anatolida sau Omul si fortele, poema in doe-zeci canturi. I. Empvreul si Tohu-Bohu; II. Hymnul creatiunii; III. Viata sau Androgynul; IV. Arborul sciintei; V. Moartea sau fratii. Bucuresti, 1870); Curs intreg de poesie generale, III. Partea I Ossianice. Fingal, Bucuresti, 1870; Curs intreg de poesie generate, III, Partea II. Epicele. Infernul dupa D. Alighieri, Bucuresti, 1870; Lectura, notiuni gramaticale, Bucuresti, 1870; Principia de orthographia romana. Bucuresti, 1870; Seraphita si Oda Romanilor. Poesii inedite. Sburatorul, Bucuresti, 1872; La Dacia e la Romania. Compendio di Storia rumena. Tradotto dai rumeno e preceduto da una biografia dell autore per Maria Gr. Stefanescu, Napoli, 1876; Curs de poesie generale. Dramaticele. Brutu. Tragedie in cinci acte dupa Voitaire. Scriere posthuma. Bucuresti, 1878; Curs de poesie generale, IV. Epicele. Micliaida; T. Tasso, Gerusaleme Liberata, cantul VII; L. Ariosto, Orlandu furiosul, cantul IV, Bucuresti, 1880; Curs de poesie generale. Fabulele lui ~, Craiova, 1883; Curs de poesie generale. Satirele si fabulele lui ~, Craiova, 1883; Cantarea cantarilor adaptata la inclitul connubiu al M. M. L. L. Carol I si Elisabeth, Bucuresti, 1869 (ed. IV, 1870); Christianismul si catholicismul, Bucuresti, 1870; Proclamatiunea rescularei nationale de la 1848 in capu-lu careia s a aflatu Ion Heliade Radulescu, Bucuresti, 1881; Drei Gedischte, Aus dem Romanischen in s deutsche iibersetzt von M. S. Mockesch, Bukarest, 1887; Scrisori din Exil, cu note de N. B. Locusteanu, Bucuresti, 1891; Scrisori din Exil, cu note de N. B. Locusteanu, Bucuresti, 1891 (alta ed., cu diferente fata de precedenta); Historia critica universala. Scriere posthuma, I-II, Bucuresti, 1892; Amintiri asupra Istoriei regenerarei romane sau Evenimentele de la 1848, Bucuresti, 1893; Cantarea diminetei. Cuvintele de ~, Musicade B. Franchetti, Bucuresti, 1893; Fabule, ed. II, Bucuresti, 1894; Un respuns Printului Georgie Bibescu asupra revolutiunii romane din 1848, denigrata de Dom-nia-Sa si Satira contra generalului Duhamel, trimis de Rusia in Principatele Danubiene la 1848, Bucuresti, 1901; Bucati alese, culegere, introd. si note de M. Stancescu, Bucuresti, 1909; Michaida. Fragment epic, ed. III, Bucuresti, 1909; Scrieri alese d ale lui ~, care pot servi si scoalelor secundare de ambele sexe, fiind conform cu programele de studii, pref. de Al. Heliade-Radu-lescu si cu o prescurtare din biografia lui Ion Heliade-Radulescu de M. Stancescu. Discursul lui Hasdeu tinut la Acad. Romana in 1902. Bibliografie analitica de scrierile lui ~, ed. I, Bucuresti, 1909; Amintirile si impresiile unui proscrisii, carte tradusa din lb. franceza de G. O. Garbea, Bucuresti, 1916; Echilibru intre antiteze (Operele complete, I-II), pref., indice de persoane, cuvinte si forme de Petre V. Hanes, Bucuresti, 1916; Acte si scrisori, ed. de Em. Vartosu, Bucuresti, 1928; Scrieri literare, ed. ingrijita de G. Baiculescu, Craiova, 1939; Scrieri politice, sociale si lingvistice, ed. ingrijita de G. Baiculescu, Craiova, 1942; Opere, I-II, ed. ingrijita si studiu introductiv de D. Popovici, Bucuresti, 1939-1943 (ed. ingrijita de VI. Drimba, studiu introductiv de Al. Piru, I, 1967; III, 1975); Scrieri alese, ed. ingrijita de VI. Drimba, pref. de C. Maciuca, Bucuresti, 1969; Versuri si proza, ed. ingrijita de VI. Drimba, pref. de M. Angheles-cu, Bucuresti, 1972; Scrisori si acte, ed. ingrijita de G. Potra, N. Simache si G. G. Potra, pref. de S. Cioculescu, Bucuresti, 1972; Scrieri lingvistice, ed. ingrijita de I. Popescu-Sireteanu, Bucuresti, 1973; Suvenire si impresii ale unui proscris, ed. ingrijita, pref. si note de Maria Pro-tase, Cluj-Napoca, 1975; Critica literara, ed., pref., note, glosar si indice de A. Sasu, Bucuresti, 1979; Gramatica romaneasca, ed. si studiu de Valeria Gutu Romalo, Bucuresti, 1980; Scrieri alese, ed. de VI. Drimba, pref. si cronologie de C. Maciuca, Bucuresti, 1984; Versuri, text ales si stabilit de VI. Drimba, pref. si tabel cronologic de M. Anghelescu, Bucuresti, 1986; Corespondenta inedita, publicata si adnotata de M. Anghelescu, Bucuresti, 1992. Traduceri: Levizac si Moysant, Regulile sau gra-mmatica poezii, Bucuresti, 1831; Fanatismul sau Mahomet Proorocul, Bucuresti, 1831-1834; Marmontel, Barbatul bun, Bucuresti, 1832; idem, Femea buna, Bucuresti, 1832; L. B. Francoeur, Aritmetica, Bucuresti, 1832; 1835; Byron, Din scrierile lui ~, partea I-III, Bucuresti, 1834; Moliere, Amfitrion, Bucuresti, 1835; J.-J. Rousseau, Julia sau Noua Eloise, Bucuresti, 1837; Byron, Din operile lui ~, tom. I-II, Bucuresti, 1837-1839; I. Miniat, Cuvinte, Bucuresti, 1839; M de Cervantes, Don Chishot de la Mancha, Bucuresti, 1840; F. Romani, Norma, Bucuresti, 1843; Al. Dumas, Din Corricolo, partea I-II, Bucuresti, 1846-1847; idem, Spe-ronare, I-III, Bucuresti, 1846-1847; Byron, Don Juan, Bucuresti, 1847; E. Sue, Crucea de argintii. Bucuresti, 1858; Biblia sacra, fascicula 1-5, Paris, 1858-1860; V. Hugo, Hemani, Bucuresti, 1863; D. Alighieri, Infernul. Cant I-V, in Curs de poesie generale, III, partea a 2-a, Bucuresti, 1870; Voltaire, Brutu, in Curs de poesie generale, III. Dramaticele, Bucuresti, 1878; L. Ariosto, Orlandu furiosul. Cant IV, in Curs de poesie generale, III, fascicula rV, Bucuresti, 1880; T. Tasso, Gerusaleme liberata. Cant VII, in Curs de poesie generale, III, fascicula IV, Bucuresti, 1880.

REFERINTE CRITICE

N. Iorga, Istoria, I; G. D. Scraba, loan Heliade Radulescu. inceputurile filologiei si sociologiei romane, 1921; Ov. Densusianu, Literatura romana moderna, II, 1921; G. Bogdan-Duica, Istoria literaturii romane moderne. intaii poeti munteni, 1923; G. Oprescu, Eliade Radulescu si Franta, 1924; T. Vianu, Influenta lui Hegel in cultura romana, 1933; D. Popovici, Santa, Cetate. Intre utopie si poezie, 1935; idem, Ideologia literara a lui I. Heliade Radulescu, 1935; G. Cali-nescu, Istoria; S. Cioculescu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; D. Popovici, Cercetari de literatura romana, 1944; P. Cornea, Studii; G. Calinescu, /. Eliade Radulescu si scoala sa, 1966; G. Ivascu, Istoria; I. L. R., II; Al. Piru, Introducere in opera lui 1. Eliade Radulescu, 1971; R. Tomoioaga, Ion Eliade Radulescu. Ideologia social-politica si filosofica, 1971; I. Rotaru, O istorie, I; Nr. omagiale: Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1972; Luceafarul, nr. 18, 1972; Tribuna, nr. 18, 1972; Cronica, nr. 17, 1972; P. Cornea, Originile; M. Zaciu, Ordinea; D. Popovici, Studii, II; M. Zaciu, Bivuac, 1974; Structuri tematice si retorico-stilistice in romantismul romanesc, 1976; M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; R. Tomoioaga, Personalitati si tendinte in perioada pasoptista, 1976; L. Volovici, Aparitia scriitorului in cultura romaneasca, 1976; Al. Bistritianu, Teorie si inspiratie folclorica la predecesorii lui V. Alecsandri, 1977; I. Rotaru, Forme ale clasicismului in poezia romaneasca pana la Vasile Alecsandri, 1979; D. Pacurariu, Clasicism si tendinte clasice in literatura romana, 1979; /. Heliade Radulescu interpretat de, studiu introductiv si antologie de P. Cornea, 1980; E. Simion, Dimineata poetilor, 1980; Elvira Sorohan, Ipostaze ale revoltei la Heliade Radulescu si Eminescu, 1982; Gr. Tugui, Ion Heliade Radulescu indrumatorul cultural si scriitorul, 1982; M. Angheles-cu, Ion Heliade Radulescu: o biografie a omului si a operei, 1986.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.