Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Ana - Capitolul 20 de Ion AGARBICEANU



In sara zilei in care se intalnise cu Dinu, Ana nu adormi pana tarziu dupa miezul noptii. Din aluziile lui, din tot ce se intamplase peste zi, avea sentimentul ca Dinu nu venise intamplator la Sinaia, ci venise anume pentru ea, si anume ca sa-i spuna, prin aluzii, despre intentia lui de a se casatori cu ea. Aceasta era problema ce astepta sa fie rezolvata si care nu putea-sa fie rezolvata decat in doi. intelesese si pana acum multe lucruri. Dar ceea ce o tinuse in loc era sentimentul ca totusi el ii este strain, si cu un strain nu poti discuta lucruri intime. Cu atat mai putin prin scrisori. Dar ce minune!
Strain pana acum, si azi, dintr-odata, i s-a parut atat de apropiat Nici un barbat nu se apropiase sufleteste atat de mult de ea ca Dinu!
Se gandea la el ca la un prieten venit de departe. Ca la un prieten? Nu!
Era mai mult decat un prieten!
Era altceva Era sentimentul ce-i inundase privirile si obrajii la intrarea in curtea vilei, cand ii venise sa-l ia de mana si sa ramana asa, mana in mana. Oare aceasta e iubirea? Te cuprinde asa, pe nestiute? Cum statea cu ochii inchisi, chipul lui ii aparea mereu, asa cum il vazuse la intrarea in curtea vilei. Imaginea lui sporea in sufletul ei o dulceata imateriala, si o aroma necunoscuta ii inunda intreg trupul. Nu se mai indoia ca Dinu o iubeste. Impresia aceasta incepuse sa-ncolteasca in sufletul ei inca din vara trecuta, cand plecase de la mare, si el ii strecurase in mana biletelul acela, isi dadea acum limpede sama ca fiecare scrisoare pe care el i-o trimitea nu cuprindea decat marturisiri indirecte ale iubirii lui pentru ea. Faptul ca el ramasese senin in scrisorile lui si dupa ce dansa ii descoperise situatia sociala a parintilor ei, era inca o dovada ca sentimentul lui era atat de puternic incat era in stare sa treaca peste orice obstacol material Toate acestea ea le intuia mai demult,


dar niciodata nu fusese atat de sigura de ele ca dupa convorbirea plina de talc ce se tesuse intre ei la intoarcerea din padure. Ceea ce i se revela insa cu putere pentru intaia oara si o surprinse fu faptul ca ea, dupa nici un an de corespondenta cu Dinu, ajunsese atat de intima cu el incat isi permitea sa-i faca observatii chiar si asupra viitorului lor, fara a se mai sfii la gandul ca el poate intui, din aceste observatii, insusi consimtamintul ei. Doamne, oare cum traba sa ma port mane cu el, cand ne vom intalni? Voi mai putea sa ma prefac ca pricep tot, dar ca nu vreau sa iau cunostinta de ceea ce am priceput? Vom continua convorbirile noastre spirituale, aluzive, pierzind timpul degeaba, cum a spus Dinu? Sau va trebui sa-i iau mana in mana mea, si cu cealalta sa-l imbratisez usor pe dupa cap? La gandul asta, se aprinse toata ca focul, si inima-i prinse sa bata ca un ciocan. Sufletul ei incepu sa cante si i se paru ca intreaga ei fiinta se schimba in armonie Oare asa e iubirea?
-se intreba Ana. si singura isi raspunse: Mi se pare ca asa e iubirea isi simti ochii umezi. Dar numai o clipa, in clipa urmatoare lacramile-i curgeau imbelsugate de perna. Era un plans linistit, pornit parca dintr-un izvor aflat in adancurile fiintei sale, nestiut pana acum. si intensitatea izbucniri lui ii strecura in vine o osteneala dulce. Din cand in cand ofta ca de o suferinta prea mare pentru sufletul ei neobisnuit cu fericirea. Lacramile-i cursera multa vreme, si Ana simtea cum in ea, treptat, se inchidea o lume si se deschidea o alta; din intuirea vietii intra in viata. Ea, care reactiona instinctiv, respingand pana si gandul de a fi atinsa de un barbat; ea, care nu avusese niciodata dorinta de a se atinge de un barbat, acum, inchipuindu-si-l pe Dinu, fremata toata de dorinta de a-l mingiia, de a-l imbratisa, de a se contopi cu fiinta lui. Sari din pat. Trupu-i incins nu mai putea suporta cearsaful cu care se-nvelise. Deschise geamul. Larma riului de munte navali in camera cu putere inzecita: fierbea intre cei patru pareti tot rasunetul padurilor de brad, prin care trecea murmurand sfada cantatoare a undelor. Odata cu zvonul apelor involburate o izbi si valul de aer rece si imbalsamat din imparatia lunii care o invaluise si in sara sosirii ei la Sinaia. Se stranse in camasa de noapte, dar nu putu ramane mult timp la fereastra. Se retrase, lua plapuma usoara si, infasurandu-se in ea, se aseza pe marginea patului. De-afara, prin geamul deschis, patrundea nu numai freamatul apelor ce se spargeau de bolovanii albiei inguste si adanci, ci si vuietul surd al padurilor intunecate, prin care se abatea suflarea noptii inalte si pure. Misterul vietii parca se-nvolbura cu misterul iubirii, si Ana, desi rapusa de amindoua, se simtea puternica si vie in puternicia ei noua, crescuta peste fiinta, peste existenta-i proprie. Nu mai stia de cat timp sedea pe marginea patului, infasurata in plapuma. Dar, la un moment dat, isi simti picioarele reci, si se cuibari din nou in asternut. Dar abia incepu sa se incalzeasca, si un alt gand o facu sa sara iarasi din pat: Oare sunt eu intr-adevar atat de frumoasa incat poate sa-i placa lui Dinu de mine?. Aprinse lumina si se duse in fata oglinzii. Da, era frumoasa!
Era frumoasa, grava si parca uimita de propria-i frumusete fata din oglinda!
Da, are de ce sa ma placa !
isi zise ea surazand, si, intorcmdu-se pe un calcai, stinse lumina, inchise fereastra si se cuibari din nou in pat. in cateva minute adormi. A doua zi dimineata, pe cand cei trei tineri se pregateau sa plece la plimbare, doamna Teodoru o ruga pe Dina sa ramana acasa. Pusese la fiert niste compoturi, si fata urma sa-i dea o mana de ajutor. Inginerul nu mai starui. Starui insa Ana, dar fara rezultat. Ana se sculase cu hotararea de a rezolva problema de care ii vorbise Dinu cu o zi inainte. Numai ca, pe masura ce se apropia momentul plecarii la plimbare, simtea ca nu-i va fi chiar atat de usor pe cat isi inchipuise. I se parea ca nu se cuvenea sa vorbeasca despre asemenea lucruri atat de repede. si se gandea sa profite de prezenta Dinei pentru a lasa sa mai treaca o zi. Dar neputand s-o convinga pe doamna Teodoru s-o lase pe Dina cu ei, se resemna si pleca singura cu Dinu. Cum vila era razletita, la marginea statiunii, intrara curand in padure si o luara pe aceeasi poteca serpuitoare pe care se plimbasera si cu o zi mai nainte. Nu se vedea tipenie de om. Nu-i insotea decat fierberea riului, prinsa de bolta padurii, si, din cand in cand, suieratul hotarat al mierlelor negre sau trilurile marunte ale sticletilor ce se teseau printre crengile brazilor. Cei doi tineri inaintau incet, fara sa se priveasca, fara sa-si spuna nici un cuvant. Mergeau departati unul de celalalt, parca anume ca sa evite orice posibilitate de a se atinge intamplator. Dar peste distanta dintre ei, gandurile lor se incrucisau mereu. Dinu isi zicea: Oare cat timp vom mai merge asa, ca doi drumeti straini? Ar trebui sa-ntrerup tacerea asta apasatoare si sa-i spun de ce am venit la Sinaia, s-o intreb daca vrea sa se marite cu mine. Dar, Doamne, cum sa incep? Daca n-as fi tacut de cand am iesit pe portita, acum mi-ar fi mai usor sa-i vorbesc. Dar asa si de la distanta asta!
Ar trebui sa rna duc langa el si sa-l iau de mana
-se gandea Ana. Ca el nu va cuteza in veci!
Nu-si da sama ca acuma mi-ar placea!
Dar nu-ndrazni nici macar sa se departeze de marginea potecii. Iar Dinu tacea mereu si inainta cu ochii in pamant, neabatandu-se nici el, cu nici un pas spre mijlocul potecii. De la o vreme, Anei i se paru ca fata lui se-ntuneca, si-atunci prinse curaj. Se apropie cu hotarare, asa cum fac femeile cand se lasa conduse de instinctul lor sigur, il prinse de mana dreapta si-l opri in loc.
- Dinule, uita-te in ochii mei. Inginerul, palid, ridica privirile spre ea.
- Ai invins!
Ai tot tesut in jurul meu o retea de sentimente pana m-ai prins!
Acum, iata-ma, sunt a ta, ia-ma. Si Ana ii duse bratul pe dupa grumaji.
- Si iti pare rau? intreba Dinu, mai mult din ochi decat cu vocea, devenita abia perceptibila.
- Nu!
Te iubesc!
Ii lasa mana si se alipi de el. Dinu o imbratisa usor, parca temandu-se sa nu o sperie, sa nu o franga.
- Nu asa, dragul meu!
Strange-ma tare!
Te iubesc!

- Tu abia acum!
Dar eu te iubesc din clipa in care te-am vazut la mare.
- Saruta-ma!
Dinu o saruta prelung. O aroma de fragi de camp i se raspandi in toata fiinta.
- Inca o data!
ceru Ana, inlatuindu-i grumajii cu bratele.
- Si inca o data!
gemu ea usor, lasindu-si capul pe umarul lui. Apoi i se desfacu din brate si o lua la fuga. Cararea se despartea in doua, si ea o apuca la stanga.
- Sa nu incerci sa ma ajungi, ca nu o sa ma poti prinde. Azi nu vreau sa te mai vad, pana mane dimineata. Adio, iubitule!
Si tot alergand, disparu la o cotitura. Dinu mai
facu vreo cativa pasi si, ametit, se aseza pe un trunchi de brad. si timpul se spulbera in el si-n jurul lui. Gand isi veni in fire si se uita la ceas, era tarziu, aproape doua. Nu-si dadea sama ce se intamplase cu el in vremea care trecuse: traise inceputul unui vis care se va destrama, sau un inceput de viata, care de-acum inainte isi va tese zilele fericite pana la sfarsitul sfarsitului? Desigur ca Ana va fi coborat pe alte poteci si va fi ajuns la vila, isi zise el, si porni spre oras. Ana nu se intoarse la vila pana sara.
- Am inceput sa ne ingrijoram
- zise doamna Teodoru, privind-o cu bucurie. O vedea schimbata. Ati mers departe?
- Da, foarte departe, raspunse Ana zambind. ii venea sa spuna: Am fost pana sus detot, pana la cer!
.
- Si ati pranzit undeva impreuna? Ana nu intelese dintr-odata intrebarea. Apoi raspunse:
- Da, impreuna. Abia acum isi aduse aminte ca, de azi dimineata, nu mancase nimic.
- E amuzant nepotul meu, nu-i asa, Ano?
- Da !
E un izvor de Se opri. Era sa spuna ceea ce simtea si isi spunea mereu de la intaiul sarut al lui Dinu: E un izvor de viata, de bucurie!

- Da, e un izvor de spirite. Cu el nu te poti plictisi niciodata, nu-i asa?
- Ba, asa-i, raspunse doamna Teodoru surazand. Doamne!
Cum de m-am putut prosti in halul asta?
-se intreba Ana. Nu mai sunt in stare nici macar sa dau un raspuns cum se cade la o-ntrebare. Parca mi s-a legat limba in gura!

- E un baiat minunat, Ano. E numai buna dispozitie si duh, dar sa stii ca, in fond, e un om foarte serios.
- stiu!
raspunse scurt Ana. Apoi, indata, pentru sine: Se vede ca m-am prostit detot!

- Imi pare bine ca stii. Dinu se intereseaza indeaproape de tine. Acum ce sa mai raspund?
-se intreba Ana. Mai bine sa nu mai raspund nimic si sa dau fuga in camera mea ca sa-mi schimb rochia. Dina, care ii ajutase toata ziua mamei sale la compoturi si la dulceturi, iesise, spre sara, in oras si inca nu se intorsese. Ajunsa sus, in camera, pe Ana o lovi o foame de lup. Desi stia ca nu are nimic de mancare, cotrobai pretutindeni, sperand sa gaseasca ceva, cel putin o bomboana!
Dar nu gasi nimic!
La cina, nu se mai satura. Era mereu cu gura plina si nu mai apuca sa spuna si ea o vorba. Doamna Teodoru incepu sa rada.
- Ori ati umblat pana n-ati mai putut, ori pranzul vostru a fost cam subtire. M-as mira, fiindca Dinu nu e zgarcit, iar cu femeile este deosebit de galant. Ana isi dadu sama ca numai ea mai manca, si se aprinse la fata de rusine, indeparta farfuria.
- Dar, vai de mine, Ano!
Se poate?!
imi pare bine ca ti-e foame. E o dovada de sanatate. Cine stie pe ce drumuri grele te-a purtat Dinu azi!
Ori, ia spune drept, nu cumva l-ai condus tu pe el? Ana citi o mare bucurie pe fata doamnei Teodoru. Izbucni in ras si isi trase farfuria dinainte.
- Aveti dreptate!
Bine ca nu ne-am rupt gatul!
A doua zi dimineata, pana a nu iesi Dina din camera ei, Ana se repezi la Dinu, care tocmai sosise, il saruta si-i zise:
- Sa stii ca ieri am pranzit impreuna!
Urma o saptamana pe care n-aveau s-o uite toata viata. Doamna Teodoru se purta cu ea cu o mare duiosie, si Ana intelese ca Dinu i-a spus taina lor. Cand se plimbau impreuna cu Dina, cei doi isi reluau felul lor obisnuit de conversatie, parand a fi mereu in lupta si in intrecere spirituala, si duelul lor de cuvinte o amuza pe Dina. Dar doamna Teodoru gasea mereu cate o treaba pentru fiica-sa, in asa fel incat Ana si cu Dinu sa ramana cat mai mult timp singuri. La sfarsitul saptamanii, Dinu ii spuse ca i s-a terminat concediul.
- Pana acum a fost cum a fost, dar sa vedem ce vom face de-acum inainte
- Pai, spui ca traba sa pleci!

- Tocmai de aceea!
La inceputul lui octombrie trebuie sa plecam in strainatate. stii, pentru specializarea mea.
- Sa plecam?!

- Dar se-ntelege!
Pana atunci trebuie sa fim casatoriti.
- Vai de mine!
Asa degraba?!
si eu ce fac cu scoala, cu clasa a opta?
- Nu-i nici o piedeca!
incepand din anul viitor se introduce liceul cu sapte clase.
- Serios?
- Foarte serios. N-ai citit in ziare? Ana se alipi de el.
- Dinule, traba s-o intreb si pe mama.
- Asta se-ntelege!

- Si pe doamna directoare
- Si pe ea?!
De ce?
- De ce ? Pentru ca tine foarte mult la mine si la tine.
- La mine?!
Dar nici nu ma cunoaste!

- Ba, te cunoaste !
ti-a cetit toate scrisorile.
- Ei, asta-i buna!
Ce treaba avea dansa sa-mi citeasca scrisorile? Se vede treaba ca-i o scorpie.
- Ba nu-i deloc!
E o femeie inca tanara si e foarte inteligenta. Ea mi-a atras mai intai atentia, dupa ce ti-a cetit scrisorile, ca tu vreai sa ma prinzi in mrejele tale.
- In ce sa te prind?
- In mrejele tale
- Ba in bratele mele!
. si Dinu o cuprinse intr-o imbratisare tandra. Apoi, desprinzandu-se de ea, adaoga: si ce ti-a mai spus scorpia?
- Sa stii ca daca-i mai spui asa, ma supar!

- Bine, bine. Gata, nu-i mai spun cum ii spuneam. Dar ce ti-a mai zis?
- M-a sfatuit sa ma las prinsa.
- Nu mai spune!

- Da!
Ea este de aceeasi parere cu tine: ca scoala multa, universitatea, nu e pentru fetele frumoase.
- Si tu esti frumoasa?
- Mi se pare ca da.
- Cine ti-a spus?
- Chiar tu!

- Eu?!
Nu mi-aduc aminte!

- Ia vezi!
Mai bine saruta-ma si taci. Eu vorbesc serios, si tie iti arde de gluma!

- Iar tie de sarutat!
Asta numesti tu a vorbi serios?!
si, dupa ce o saruta:
- Si fetele frumoase ce trebuie sa faca, dupa parerea directoarei tale?
- Sa se marite!

- Mi-a furat punctul de vedere!

- Nu ti-a furat nimic!
Hai, te rog, nu vreai sa discutam serios? Are argumentele ei. Zice ca o femeie nu se realizeaza si nu poate fi fericita daca nu se marita.
- Da' stii ca-i cuminte directoarea voastra?!

- D-apoi nu? Vezi ca traba sa-i spun si ei? Merita!
E o femeie inteligenta si de treaba. si, dragul meu, ea a fost ca o mama pentru mine. Alesera ziua cununiei: 22 septembrie, ziua de nastere a Anei. In aceeasi dupa-amiaza, Dinu statu mult de vorba cu matusa-sa. Pe urma, doamna Teodoru o chema in camera ei si pe Ana.
- Copila mea, stiu totul. Dinu mi s-a spovedit. Vino sa te imbratisez. Cred ca nu o sa regretati nici-unul. Va potriviti. Cu trenul de sara, Dinu pleca. Ana mai ramase cateva zile.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.