In dimineata urmatoare si-n zilele cat mai ramasera la mare, Ana nu mai veni pe plaja in costum de baie. Pretexta o usoara raceala, si toate insistentele grupului de tineri ramasera zadarnice. Doamna Frunzescu incepu sa regrete ca i-a facut observatii. Era sigura ca din cauza lor Ana nu se mai departeaza de patul lui Nicu. Zadarnic o indemnara doamnele Frunzescu si Popescu. Ea declara ca a facut destule bai, ca a stat destul de mult la soare, si ca zilele ce-i mai ramin le crede necesare pentru a se reacomoda cu mediul scolar in care va reintra curand. isi aducea o carte, din care insa nu reusea sa citeasca decat cateva pagini, in cateva zile ajunse din nou in izolarea de mai inainte. Privirile ii erau prinse din nou de nesfarsitul intins al marii, cu vesnica alergare a valurilor ce izvorau mereu din largul pierdut in zarea fumurie si veneau sa se sparga in spume albe la tarm. De multe ori nu-si dadea sama daca se gandeste sau se odihneste privind intinsul in vesnica miscare al apelor. Uneori i se parea ca e goala de orice gand, ca o adoarme cantecul uniform al valurilor, fasiitul lor de matase, cand, frante in spuma, se prelingeau pe nisipul compact de pe tarm. Uneori era cuprinsa de o somnolenta usoara, dulce, alteori monotonia acestui ritm o irita intr-una din zile isi dadu sama ca s-a plictisit de mare.
Cand incerca sa-si examineze si sa-si explice cauza acestui sentiment, ramase uimita constatind ca ceea ce o plictisea era lipsa vietii. Noianul acesta de ape nu producea nimic decat valuri, spuma, si arunca la tarm muschi si scoici. Murmurul, cantecul marii era un cantec lipsit de caldura vietii. Pestii ce traiau in ea erau muti. Pescarusii si alte pasari de apa ce atingeau uneori cu aripa, din zbor, creasta valurilor, scoteau strigate stridente, ca de scripet, in loc de cantece. Ce imensa monotonie zace in acest imens potop de apa leganata!
si se
simti cuprinsa de un dor nestapanit dupa campul inverzit, dupa codrii mari de la ea din sat, dupa cantecul pasarilor, dupa florile din lunci, dupa pamantul care da viata si pulseaza de viata Marea era moarta; desi cutreierata necurmat de valuri, nu era izvor de viata pentru nimeni si pentru nimic. De ce oare cinci parti din globul nostru sunt acoperite de mari si de oceane? Ce rost are aceasta imensitate moarta, cand din ea nu rasare nici un fir de iarba, nici o floare? Cand din valurile ei nu se ridica nici o vietuitoare sa cante, ci numai monstri muti ca delfinul acela ce se pravale printre valuri?
Isi indrepta toata grija si atentia asupra copilului de langa ea, asupra lui Nicu. Privindu-l, se trezi framantata de probleme pe care nu si le pusese pana atunci. De ce exista boala in lume? Care-i originea raului pe pamant? Nu poate fi o pedeapsa pentru pacatul originar, despre care invatase la religie, caci, iata, baietasul acesta s-a imbolnavit atat de grav la o varsta cand nu poate pacatui.
Injgheba o conversatie cu el mai greu decat inainte. I se parea ca s-a intors imbatranita langa suferinta lui. Simtea ca vor trebui sa treaca zile pana isi va reveni la starea ei sufleteasca de mai inainte.
In schimb, copilul parca se alipea tot mai mult de ea. O intreba ce a facut in zilele trecute, cand n-a fost langa el, pe cine a cunoscut, cine erau tinerii aceia care veneau cu Rada. O intreba daca departe, pe plaja, sunt multi copii de varsta lui, daca ei fac baie.
Ba, intr-un rand, o intreba daca a mai vazut vreun copil care sa aiba corset de ghips.
- Da, am vazut destui
-minti Ana
-dar toti o sa se faca bine, ca si tine. Doctorii spun ca aerul si soarele de aici fac minuni.
- Mama zice ca Dumnezeu face minuni.
- Se-ntalege ca Dumnezeu, pentru ca el da putere vindecatoare aerului si soarelui.
- Mama zice ca trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa faca minuni.
- Pentru tot ce e bine traba sa ne rugam lui Dumnezeu.
- Eu ma rog, si, domnisoara Ana, odata mi s-a parut ca Dumnezeu m-a ascultat. M-am ridicat din pat eu singur, am aruncat corsetul si am inceput sa ma joc cu copiii in nisip si sa fac baie cu ei. Dar a fost numai un vis.
Ani isi simti ochii umezi.
- Asa are sa fie odata, Nicule!
- stiu, asa spune si mama. Dar cand? Daca ma voi ruga mai mult lui Dumnezeu, o sa ma fac bine mai curand?
- Desigur!
Pentru ce era raul in lume? Cine l-a lasat? Cine-l trimite? De ce sa ramana tintuit de pat un copil nevinovat?
Ana uita framantarile din zilele trecute si fu cuprinsa de altele, care o purtara pe drumuri neumblate, ce nu sfirseau nicaieri.
Poate ca viata nici pe departe nu este ceea ce si-a inchipuit ea!
Poate ca nu e decat suferinta, si ca pana acum ea n-a trait decat un vis Toata mandria ei ca a ajuns cea dintai in clasa, toata dorinta de a se ridica in alta categorie sociala, care i se parea fericita, toata satisfactia de a se vedea inaltata deasupra altora, nu erau decat zadarnicii, daca altcineva ne randuieste soarta!
Cineva mult mai puternic, neasemuit mai puternic decat noi, care intr-o clipa ne poate tintui de un pat, ca pe Nicu, poate distruge o fericire, cum a facut cu parintii copilului Ce folos de toata truda vietii, daca cineva strain de noi poate sa ne rastoarne toate planurile, poate sa le zadarniceasca? Unde va ajunge cu vointa ei de a razbate, daca din umbra pandeste cineva care in orice clipa te poate infringe? Nu suntem noi stapani pe destinul nostru? incerca sa-i spuna lui Nicu povesti, ca mai inainte, dar nu mai reusea. Se oprea deodata in cursul povestirii, de parca cineva i-ar fi taiat firul gandurilor cu foarfeca, isi simtea sufletul greu, innegurat, si se cufunda in tacere.
Copilul o privea nedumerit, o ruga sa continue, dar ea se scuza ca a uitat povestea. Nicu, intelegator, nu se supara, ci incepea sa deseneze pe nisip figuri de pasari, de animale.
De la mare plecara de-a dreptul acasa. Nu mai trecura pe la conac. Jean le scrisese ca se va intoarce pe la sfarsitul saptamanii si ca spera sa le gaseasca acasa. Ana le scrisese si ea, din vreme, parintilor, data intoarcerii si il rugase pe taica-sau s-o astepte la gara.
La plecarea din statiune, venira, in jurul masinii, toti cati mai ramasesera din grupul Radei. Unii plecasera mai devreme, impreuna cu familiile lor, care, in primele zile ale lui septembrie, odata cu sfarsitul vacantei de vara, trebuiau sa fie la slujba, in ultimele zile ale lui august, plaja se cam golise. Nu mai ramasesera decat cativa vilegiaturisti, si chiar si aceia se pregateau de plecare.
Intre cei veniti sa-si ia ramas bun de la familia Frunzescu era si tanarul inginer pentru care doamna Frunzescu ii facuse observatii Anei. Rada ii spunea ceva ce nu se mai termina, nebagand de sama ca tanarul era mereu cu ochii la Ana. Cand se elibera de Rada, inginerul se apropie de Ana si, luindu-i mana, o ridica cu gingasie, vrand sa i-o sarute in semn de ramas-bun. Ea si-o retrase repede.
- Cum, e pacat? intreba inginerul.
- Pacat!
rase Ana.
- Dar va fi al meu, nu al dumitale.
- Nu vreau sa fii canonit pentru mine.
- Ce fata miloasa esti!
- exclama, surazand, inginerul. Apoi, adaoga, aproape in soapta: Domnisoara Muja, as vrea sa ne scriem. Unde pot sa-ti adresez scrisorile ?
- La internat, fireste, la liceu.
- Dar la liceu nu va da voie sa primiti scrisori !
- Dar asta e o piedeca pentru dumneta sa le trimeti?!
Dumneata le expediezi pe adresa liceului, iar doamna directoare le deschide, le citeste si le arunca in foc.
- Chiar asa-i regula acolo?
- Cred ca da. si-i o regula foarte buna. Cine-i pune pe tineri sa le scrie elevelor?
- Ei, lasa gluma la o parte!
O sa-ti scriu pe adresa doamnei Frunzescu.
- Pe adresa asta poate ca o sa-i scrii Radei
- Ba, dumitale !
- Si cine crezi dumneata ca o sa aiba timp sa-ti citeasca scrisorile si inca sa-ti si raspunda? Pentru ca, presupun ca vei astepta raspuns la scrisorile dumitale. Dumneata ai scapat de examene, noi insa inca nu !
Va trebui sa ne punem serios pe lucru.
Mai ales eu !
Vei fi auzit doara ca-s prima in clasa.
- Am auzit. Se poate sa nu stiu un lucru atat de important pentru mine?!
- Important pentru dumneata?!
- Se-ntelege !
De ce crezi ca ti-am facut o curte atat de staruitoare? Mie-mi plac numai elevele premiante!
De altfel o sa te laud fata de toti prietenii mei.
- Si ai multi?
- Puzderie!
si, printre ei, multi baieti frumosi.
- Ca dumneata?
- Si mai frumosi. E cu neputinta ca vreunul din ei sa nu-ti placa.
- Si chiar tii atat de mult sa-mi placa unul din ei?
- Vezi bine!
Se cuvine sa ai si dumneata un punct de atractie aci, pe plaja, la vara. Sa nu mai stai la o parte, cum ai facut in zilele din urma.
- O sa-i aduci vara viitoare aici, pe plaja?
- Asa am de gand.
- Imi pare rau, dar va trebui sa-ti muti gandul.
- De ce, ma rog?
- Pentru ca vara viitoare eu nu mai vin la mare. Vara asta a fost prima si ultima oara.
- Si motivul?
- Nu-mi place!
- Asta sa i-o spui lui mutu!
- Carui mut?
- Asa-i vorba. Nu o cunosti?
- Nu!
si nici nu vreau sa am de-a face cu mutii.
- Presupun ca eu nu fac parte dintre muti
- Dumneata? Poate ca, dimpotriva, ai limba chiar prea lunga
Intre-acestea, aparu si doamna Frunzescu. Fura aduse ultimele bagaje. soferul le lega cu o funie la spatele masinii.
- Care-i bagajul dumitale, domnisoara Muja?
- Ai vrea sa-l stii? Ce fiinta curioasa esti dumneata!
- Imi place sa cunosc tot ce tine de dumneata. stii, imi va ramane in memorie, si cand ma voi gandi la el, imi voi aduce s minte de dumneata.
- Strasnic om!
Mi se pare ca m-ai batut, raspunse Ana razand.
- Ce se-ntimpla acolo? intreba doamna Frunzescu.
- Domnul domnul Poftim ca ti-am si uitat numele, rase Ana.
- Acum m-ai batut dumneata !
rase inginerul.
- Despre ce e vorba, domnule Marinescu? intreba doamna Frunzescu, surprinsa si oarecum nelinistita, vazand fata luminoasa, plina de bucurie a inginerului si privirile calde in care o invaluia pe Ana, acum, la plecare.
- Inchipuiti-va, doamna Frunzescu
-se repezi Ana
-domnul inginer imi cere sa-i arat geamandanul meu pentru ca, intiparindu-si-l in memorie, sa-si aduca aminte de mine.
- Asta e ceva foarte original, raspunse doamna Frunzescu, trecand in spatele masinii, sa vada daca sunt bine legate cuferele.
- Domnisoara Muja
-incepu din nou inginerul
-cred ca-mi vei raspunde la scrisori. Iata aci adresa mea
-si el ii strecura in palma o carte-de-vizita, pe care fata incepu s-o stringa in mana inchisa, ca si cand ar fi ascuns ceva de furat. Nu stia de ce, dar nu voia s-o vada si cei din jur. si la revedere in vara viitoare, adaose el.
- Adica la pastele cailor!
- Cum asa?
- Doar ti-am spus ca nu mai vin la mare!
- Atunci, la revedere la Craciun!
- La Craciun?!
Poate vrei sa-mi faci un dar de Mos Ajun? Numai sa nu fie prea tarziu, domnule inginer. Vezi, mereu iti uit numele Poate pentru ca-i prea usor de tinut minte.
- Prea tarziu?!
De ce?
- Pana la Craciun poata ca-s maritata
- Ei, asta-mi place!
- Si cine stie daca sotul meu va admite sa-ti primesc darul.
- Nu mai spune!
Asa ti-i vorba? Vrei sa te mariti in clasa a saptea?
- Cred ca ti-a spus Rada cati ani am
- Desigur, dar numai dupa ce am tras-o de limba.
- Sunt batrana, domnule Marinescu, si, cu o fata batrana, nici o surpriza nu-i exclusa. si acum, adio!
Mi-a parut bine ca te-am cunoscut. Mi se pare ca ne cam potrivim la fire.
- Inca nu ne-am cunoscut, dar cred ca esti o fata minunata.
- Intaia in clasa!
- O fata adorabila!
- Asta iti spune geamandanul meu? Dar nici nu ti l-am aratat inca!
Iata-l, cel de colo !
si, razand, ii arata cu degetul intins spre cufere, in vreme ce se urca in masina. Pe drum se gandi mereu la scena asta de despartire. O amuza. Era ultima din indracitele convorbiri pe care le avusese la mare cu inginerul Marinescu, tanarul in care isi aflase partenerul potrivit la toate poznele ei, cand era in verva, cand parea a fi bine dispusa. si acum, in ziua plecarii, era intr-adevar bine dispusa. Nici ea nu stia de ce. Poate pentru ca se saturase de mare, poate pentru ca scapa de gradina zoologica de pe plaja, poate pentru ca se intorcea la internat, unde simtea ca este adevaratul ei adapost. Caci, hotarat, de cand cu purtarea lui Jean in gradina, ea nu se mai simtea la adapost in familia Frunzescu. Casa ei adevarata, unde crescuse, in care se dezvoltase, unde-si pregatise armele ei de biruinta, era internatul.
Doamne sfinte, ce va zice doamna directoare Ioanitiu cand ma va vedea parlita ca o tiganca?, se intreba la un moment dat.
Strecurase de mult biletelul in mica ei poseta, dar se gandea mereu la el. De ce i-o fi dat adresa? Oare vrea intr-adevar sa corespondeze cu ea? si de ce era asa de luminoasa fata inginerului Marinescu cand vorbise cu ea, la despartire? Dar ce-mi pasa mie de fata lui?!
si cand vorbeam cu el pe plaja, tot asa era!
Luara trenul de noapte, la Constanta, un personal care, dimineata, avea legatura, la Bucuresti, cu acceleratul de Ardeal. Cat ce isi lua locul langa Rada si trenul porni, se simti in siguranta si adormi numaidecat. Nu se mai trezi pana la Bucuresti. Putú apoi sa admire in toata libertatea Valea Prahovei. Doamna Frunzescu si Rada motaiau, se vede ca nu prea dormisera peste noapte, iar ceilalti pasageri din compartiment erau straini. La venire trecusera pe valea Prahovei noaptea, asa ca nu vazuse nimic. Era o regiune cu totul noua pentru ea. Iesi pe culoar, si, dupa harta cailor ferate afisata acolo, putu urmari drumul si regiunea statie cu statie. I se parea curios ca acum nu mai avea senzatia de la venire, nu se mai mira in sine de marimea si de frumusetea tarii romanesti; strabatand-o o data, acum i se parea lucru firesc sa fie asa de mare si atat de frumoasa, cu tinuturi atat de variate. si totusi frumusetea peisajului ii umezea privirile. Vale i era tot mai ingusta, Prahova serpuia ca un brau de argint, incovoindu-se mereu, sclipind in soare, muntii urcau pana in inaltul cerului. Cata varietate fata de monotonia marii!
A, daca va ajunge vreodata sa aiba si ea o vila, aici va avea-o, la Sinaia sau la Predeal. Cand ii veni gandul acesta, se batu copilareste cu palma peste gura. Ce prostie!
Cum va putea sa aiba ea o vila? Vilele nu cad din luna!
O fata ca ea va trebui sa se multumeasca numai cu privelistea. Dar oare a vedea asemenea frumuseti nu inseamna a fi bogat? si iar se gandi la biletul din poseta. Dar de ce ar fi cu neputinta sa aiba si ea o vila in aceste regiuni incantatoare? Nu se hotarase ea odata ca se va casatori cu un om avut? Nu-i spusese doamna Frunzescu ca se-ntampla uneori ca tineri titrati, din familii bogate, sa se casatoreasca cu profesoare? Da, insa ea nu era decat o eleva de liceu!
Ea, iata, era multumita ca se intorcea la internat, era fericita ca vedea frumusetile printre care trecea trenul.
Si iar se apleca sa descifreze harta cailor ferate. Acum nu mai avea sentimentul penibil si umilitor ca invatase degeaba geografia tarii. La fiecare jumatate de ceas stia unde se afla si se putea orienta
Nu-i urat inginerul Marinescu, ba, dimpotriva, era cel mai chipes dintre tinerii de pe plaja
-isi aduse ea aminte, gandindu-se iarasi la cartea-de-vizita din poseta. Uite, frate, se pare ca inginerul n-a glumit cand mi-a spus de ce vrea sa stie care-i geamandanul meu !
Eu, daca n-as avea in poseta cartea lui de vizita, poate ca nu m-as gandi atat de des la el Da, era simpatic, si fetele, la mare, ii cam faceau ochi dulci. Chiar si Rada!
Nu!
Nu mi s-a parut!
Ba chiar imi aduc foarte bine aminte ca am surprins la ele cateva ochiade pizmatarete cand Marinescu statea de vorba si radea cu mine. Ce prostie!
De ce sa fie pizmase?
Privelistile noi ii risipeau din cand in cand ganduriie care roiau in jurul acelui tanar, si se cufunda in admirarea frumusetilor naturii. Uneori, aruncandu-si ochii imprejur, pe culoar, sau cand se apleca sa citeasca harta, surprindea tineri si barbati in toata firea privind-o zambind. De ce zambeau Pentru ca era atat de tare bronzata, pentru ca era neagra ca o tiganca? Dar de unde stiau ca nu asta era culoarea ei adevarata?!
Isi scoase iar capul pe geamul deschis si isi adanci privirile in prapastiile impadurite ce se roteau in coborasul de dupa Predeal. Coaste repezi luminau in soare, altele erau umbrite, dupa cum soarele intra si iesea din petecele de nouri ce rataceau pe cer. Funduri adanci de caldari adunau neguri plutitoare. Deodata auzi:
- Va place natura, domnisoara?
Isi retrase capul din geam, si-si aranja suvitele de par rascolite de curentul trenului.
Doi tineri cu capul gol se postasera unul de-o parte, altul de cealalta parte a ei.
- Da, imi place, raspunse Ana, fara sovaire, si-i masura din ochi pe cei doi. Puteau fi elevi in ultimele clase de liceu, dar tot atat de bine puteau fi si studenti. Se vedea foarte bine ca briciul inca nu trecuse peste obrazul lor. Mustata abia le mijea.
- De la mare, nu-i asa?
- De la mare.
- V-ati innegrit, nu gluma!
- Eu totdeauna am fost neagra.
- As, se vede de la o posta ca sunteti parlita de soare. Ce fel de limbaj era acasta? Nici-un tanar nu mai vorbise cu ea la plural. Nu era obisnuita, si se hotara sa-i ia peste picior. Dar repede se razgandi. Erau foarte tineri si foarte nevinovati.
- Poate ca sunt si bronzata, dar eu de felul meu sunt bruneta.
- Ati petrecut bine?
Ce prostie!
Nu, baietii astia erau obraznici, cu toata nevinovatia intiparita pe fata lor.
- Bine, de buna sama!
La mare toata lumea petrece bine.
- A fost lume multa?
- Cat vedeai cu ochii.
- si au mai ramas multi? Ca-ndata se termina vacanta.
- Au mai ramas destui. Nu toata lumea care se duce la mare umbla la scoala.
- Dumneata in ce clasa esti? Hotarat, erau niste caraghiosi lipsiti de duh.
- In clasa a treia liceala.
- Dumneata?!
Nu se poate!
- Ba da. M-au dat parintii mai tarziu la scoala.
- Credeam ca esti intr-a opta. Noi suntem in clasa a opta.
- Va felicit. Acusi scapati.
- De ce scapam?
- Cum de ce? De examene.
- Ba, dimpotriva. Acum vine cel mai greu examen, bacalaureatul.
- Nu-l mai dati.
- Bacalaureatul?!
- N-are nici-un rost sa-l mai dati!
- Cum sa n-aiba?!
Da' la universitate nu te poti inscrie fara sa fi dat bacalaureatul!
- Dati-o focului de universitate!
Cei doi se privira si izbucnira in ras. Rase si Ana, intelegand ca tinerii glumeau, incercasera sa se deie drept liceeni, ca sa nu o intimideze. Erau studenti si veneau de la Predeal, unde petrecusera foarte bine. Regretau ca nu a fost si ea la Predeal.
- Vai de mine!
Ati si inceput?
- Cu complimentele!
Lasati-o mai domol, domnilor, ca eu nu sunt liceana in clasa a treia, cum v-am spus
- Am banuit noi
- Ce-ati banuit? Ca-s in clasa a opta, nu-i asa?
- Cam asa ceva.
- Ei bine, aflati ca sunt maritata de un an.
- Nu mai spune!
- Adica nu maritata, ci logodita.
- Mi se pare ca nu e totuna !
zise unul din cei doi tineri.
- Ba e totuna, daca esti hotarata sa fii fidela
-raspunse Ana razand. Priviti inelul, si le intinse mana stinga.
- Dar nu se vede nici-un inel!
- Asta nu-nsamna nimic. Inelul e numai samnul exterior al credintei care leaga doua inimi. Principalul e sa pastrezi credinta in inima.
Cei doi tineri izbucnira din nou in ras. Doamna Frunzescu deschise usa compartimentului. Se trezise mai demult din somnolenta si era intrigata de purtarea Anei. Cum de intra fata asta in vorba cu orice necunoscut? si cum de se simte, fata de oricine, in largul ei, de-o vreme-n-coace? Parca nu mai era aceeasi fata, aceeasi Ana cu care plecase la mare. Parca nici nu o mai cunostea.
- Ana!
- Da, doamna Frunzescu.
- Te rog, vino incoace putin!
Fata intra in compartiment, si usa se inchise. Cei doi tineri se mai facura o vreme ca privesc pe geam, apoi se indepartara.
- Cine crezi ca era? Mama-sa?
- Ei, si tu !
Mama-sa !
N-ai auzit ca i-a spus doamna?
- La urma urmelor, ce ma intereseaza? Dar fata era dezghetata.
- Daca vine de la mare, cum sa nu fie?!
- Pacat ca s-a trezit batrana. Dormita cand ne-am apropiat de fata.
- Dormita, dar ca Argus
Ei se retrasera in fundul culoarului, la alt geam.
- Ano, hai sa mancam ceva. Avem friptura de pui. Nu ti-e foame?
- Ba da, mi-e o foame de lup!
incepu sa manance cu pofta si simti ca se linisteste. O pornise iar razna
-ca si la plecare, in convorbirea aceea cu inginerul Marinescu, ca si pe plaja
-dusa de pornirea de-a-i juca pe degete pe toti tinerii care se apropiau de ea. Era un fel de pornire necuviincioasa, ea o simtea chiar ca pe un fel de nerusinare, careia nu i se putea impotrivi si care dimpotriva, ii placea. Cand era luata de pornirea aceasta, i se parea ca este mai ea insasi, mai autentica, si ar fi continuat astfel de conversatii cu ceasurile. Dar dupa ce sangele incepea sa i se linisteasca, i se parea ca vorbise o straina. Iata, si acum: La inceput s-a suparat de interventia doamnei Frunzescu pentru ca o lipsise de placerea unei convorbiri de abia incepute. Dar se linistise dintr-odata, si-acum isi reprosa atitudinea ei de pe culoar: Prea usor intru in vorba cu toata lumea!
Cine ma-ndeamna? Nu pot lua pilda de la Rada? Se mustra pe sine, dar in gand radea inca de neghiobia celor doi tineri de pe culoar. Dar, la urma urmelor, de ce se leaga toata lumea de ea? De ce nu o acosteaza nimeni pe Rada? Parea mai accesibila si mai indrazneata? Ce-ar trebui sa faca sa nu i se mai intimple sa fie acostata?
Acum, de pilda, ce-ar fi trebuit sa faca? Sa nu le raspunda celor doi tineri? Manca in tacere, gandindu-se.
Taceau si doamna Frunzescu si Rada. Dar ele discutasera despre purtarea Anei. Rada respinsese invinuirile mamei sale.
- Mi se pare ca de-o vreme-ncoace prietena ta isi dezvaluie adevarata ei fire.
- Ce vrei sa spui, mama?
- Ca mi se pare usurateca, prea cocheta, ori
- mai stiu eu cum sa spun?
- lipsita de buna-crestere.
- Te-nseli. Ana numai usurateca nu e.
- Da-i place sa fie curtata
- Carei fete nu-i place?
- Dar e, draga mea, o deosebire!
O fata bine-crescuta il tine pe om la distanta cuvenita.
- Ana nu numai ca-i tine, dar ii mai si repede. Dac-ai fi avut prilejul s-o vezi si s-o auzi, n-ai mai vorbi asa. Cred ca-si bate joc de toata lumea. De multe ori mi-a fost si frica sa nu ramanem cu desavirsire singure, dupa felul cum ii repezea Ana pe tineri.
- Si
-nu-i asa?
-dimpotriva, ei se-adunau si mai multi.
- Ciudat, dar asa e.
- Nu-i nimic ciudat. E un gen de cochetarie
- cum sa-i spun
- clasic, foarte primejdios. Tu esti inca o copila pe langa Ana, desi aveti aceeasi varsta.
Rada nu mai raspunse. I se parea ca maica-sa nu e, totusi, departe de adevar.
In pauza asta, intrigata de vocile care se auzeau de pe culoar, doamna Frunzescu deschisese usa compartimentului si o chemase pe Ana inauntru. si acum taceau amindoua, simtindu-se oarecum vinovate ca o vorbisera si o banuisera de rau. Poate ca nu era decat o fire zburdalnica, fara nici o inclinare spre viclenie. Deodata, doamna Frunzescu rupse tacerea:
- Ano, ti-as face o propunere: sa mai ramai cateva zile la noi. Acuma e si Jean acasa. Cred ca i-ar face si lui placere sa mai stati de vorba. Cred ca e curios sa stie cum ti-a placut la mare.
Ana se trezi din gandurile ei.
- Cred ca domnul Jean o sa va iasa in intimpinare la gara. Deci o sa am prilejul sa-i spun cum mi-a placut la mare. Regret ca nu pot primi invitatia dumneavoastra, dar peste cateva zile incepe scoala, si eu am inca multe pregatiri de facut. De-altfel, cred ca e si timpul sa nu ma mai vedeti o vreme in preajma dumneavoastra
-adaoga ea surazand. Va veti fi saturat de mine!
- Cum poti vorbi asa, Ano?!
- se indigna Rada, neluand in sama surasul prietenei sale. Nu meritam asemenea cuvinte!
- Am glumit, Rado!
Cum as fi putut vorbi serios? !
Tu si cu doamna Frunzescu sunteti cele mai bune fiinte pe care le-am intalnit pe pamant. Nu am cuvinte sa va spun cat va sunt de recunoscatoare. Dar, vorbesc sincer acum: v-ati ti putut satura de mine. Doar am fost de-atatea ori nesuferita. Cred ca fetele la varsta mea, prada schimbarilor neasteptate, ar trebui sa ramana acasa, in familie, sa nu incomodeze cu slabiciunile lor lumea straina, si cu atat mai putin pe cei care le vor binele. Doamna Frunzescu
-adaoga ea, uitindu-se in ochii gazdei sale de peste vara
-va rog din tot sufletul sa ma iertati pentru neplacerile pe care vi le-am produs in vara asta.
- Dar nu m-ai suparat niciodata!
-izbucni doamna Frunzescu, miscata de sinceritatea fetei. Te invitam din toata inima sa mai ramai cateva zile cu noi.
- Nu o mai intrebam, nu o mai rugam, ci o legam si o ducem scasa!
zise Rada imbratisandu-si prietena.
Ana se emotiona.
- Totusi nu voi putea, imi pare foarte rau, dar am multe pregatiri de facut, pregatiri pe care nu mi le poate face mama. Numai in cazul in care domnul Jean n-ar veni la gara, as fi nevoita sa vin pana la dumneavoastra ca sa-l intilnesc si sa-i spun cum mi-a placut la mare. De-altfel, traba sa-i si multamesc domnului Jean ca am fost la mare.
- De ce sa-i multumesti? Ce, crezi ca daca venea si el, nu mai era loc si pentru tine?
Ana pricepu imediat ce inteles era gata sa dea doamna Frunzescu spuselor ei, si adaoga:
- Locuinta era mare. Era loc si pentru mine. si, totusi, intr-un anumit intales, n-as fi incaput. Sau, altfel spus, gazduirea mea la vila ar fi fost mai dificila. Dar prin plecarea domnului Jean la practica, dificultatea a disparut. si acum se cuvine sa-i multamesc.
- Ce vrei sa spui? o intreba, contrariata, doamna Frunzescu.
- Nimic mai mult decat spun, doamna Frunzescu. Vreau sa zic ca oricum se cade sa-i dau buna-ziua.
Ar fi vrut sa adaoge: Oricum, el s-a jertfit pentru mine, dar se opri, parandu-i rau ca si asa spusese prea mult din ceea ce trebuia sa ramana o taina a ei si a tanarului Frunzescu.
- Vorbesti in dodii!
Nu te-nteleg
-zise intrigata doamna Frunzescu. Ce dificultate a disparut prin plecarea la practica a lui Jean? Care era dificultatea?
Intrebarea ramase fara raspuns, caci trenul tocmai intra in gara de destinatie. Sarira toate trei, pregatindu-se de coborare.
Iata-le pe toate trei pe peron, mergand in urma hamalilor incarcati de bagaje.
- Africanele!
Au sosit africanele!
Sarut-mana, mama!
Vocea era a lui Jean, si in curand se deslusi, din multimea de pe peron, si silueta lui. Dupa ce-si imbratisa mama si sora, se opri in fata Anei si exclama uimit, in timp ce ochii lui o invaluiau intr-o lumina calda, prieteneasca:
- Dar asta e un adevarat dezastru, domnisoara Ana!
Sa fi fost eu acolo, nu te-as fi lasat sa te rumenesti la soare in halul asta!
- Dumitale iti datoresc petrecerea mea la mare. si tin sa-ti multamesc din toata inima.
- Din toata?
- Da!
Datorita saderii mele la mare am facut o experienta pe care altfel, chiar dac-as fi trait o suta de ani, n-as fi putut s-o fac. Nu mai sunt suparata pe dumneata. Dupa ce m-ai palmuit, ai fost in stare sa te jertfesti pentru mine. iti multamesc!
- Te-am palmuit?!
Eu?!
Dar Ana nu-i raspunse, ci, intorcandu-se intr-un calcai, se indrepta indata spre doamna Frunzescu si spre Rada si isi lua ramas-bun de la ele.
