In sala de asteptare oamenii se miscara nemultumiti.
- Obraznicul mananca praznicul !
spuse oftand mosneagul care-l prinsese de maneca pe Ion Muja.
- Sa stiti ca vestea lui e adevarata, daca s-a grabit sa i-o spuna si notarului, se auzi un glas.
Satenii, desi notarul fusese numit subt celalalt guvern liberal, in vreme cei ei votasera cu national-taranistii, erau multumiti cu omul. Era un slujbas linistit si harnic, si satul nu dorea schimbarea lui. stiau insa ca interesele familiale ale prefectului ii primejduiau situatia.
Inca in dupa-amiaza aceea, pe la ceasurile sase, pe cand Ion Muja era inca in biroul notarului, schimbarea de guvern fu confirmata oficial. El, Muja, a fost chemat la telefonul oficiului postal din sat, pe la trei dupa-amiaza, si stirea i-o daduse un nerabdator viitor candidat la deputatie, care-l avizase ca poate incepe sa se miste pentru pregatirea alegerilor.
Notarul ii chema pe cei doi scriitori si le spuse noutatea, iar ei, revenind la mesele lor de lucru, vestira pe oameni ca Muja avusese dreptate.
- Hm !
De-aceea s-a imbracat el in haine de dumineca!
E praznicul lui azi!
zise unul.
- Nu stiu sa-l cheme Pantilimon!
raspunse altul.
- De, pentru un om ca el, haine de sarbatoare sa fie, ca praznic isi poate face in toata ziua.
- N-avem se spune!
Se mai infrupta si el la alegeri? Dar e om cu credinta fata de partidul lui.
Ion Muja nu prea era luat in sama de consatenii sai. in copilarie, dupa ce terminase scoala primara din sat, il dadusera parintii la liceu, la oras, dar baiatul nu urmase decat o clasa. Tatal sau murind in floarea varstei, muma-sa nu-l mai daduse la scoala.
Din fire, ori pentru acest inceput de invatatura, Ion Muja se tinea mai mult decat altii, si vanitatea asta desarta parca ii poruncea sa ramana mereu la coada cu toate muncile ag
ricole, ii ramasese de la parinti casa buna, de piatra, si o mosioara mijlocie. Cata vreme a mai trait mama-sa, a mers cum a mers, dar dupa ce a ramas singur
-avea douazeci de ani
-toate au inceput sa se darapaneze prin ograda, iar mosia-i ramanea tot mai nelucrata. Nu mai era cine sa-l struneasca, sa-l adune de pe la diacul bisericii, de pe la invatator, cu care ii placea sa stea de vorba si sa le citeasca gazetele.
Satenii spuneau despre el, cu destul dispret: calca a domn; nu le impunea ca citeste ziare la rand cu carturarii satului si ca se tine mereu de coada domnilor. Caci il puteai gasi oricand la birtul lui Fleischer, cand intelectualii satului se adunau sa bea un pahar de bere si sa joace popicele. Ion Muja tinuse sa se abata de la regula generala a satului si cu prilejul casatoriei: nu se insurase nici din sat, nici din satele vecine, ci-si adusese nevasta tocmai din jurul Salistei Sibiului. El se lauda ca-i chiar din Saliste, dar femeile aflasera ca-i numai dintr-un sat din apropiere. Doua scopuri pe care le urmarise, Ion Muja le atinsese. Primul: isi adusese o fata mandra ca un steag si curata ca o floare. O bruneta inalta si zvelta, cu pielea alba, cu sprancene negre, bogate, cu ochii mari, lungareti, care aveau sclipiri verzi, cu mana mica, cu picioarele in ghete, ca domnisoarele. Putea fi, dupa parerea lui, si sotie de invatator, si chiar preoteasa, frumoasa si imbracata cum era. Al doilea: Desi nu avea decat saptesprezece ani, nevestica asta, Veta pe numele ci, intelese in graba ca trebuie sa ia dansa in mana fraiele gospodariei. Mai ales dupa unire, cand Ion Muja, cunoscut cu o multime de domni de la oras, intrase, cu mare placere, in randurile agentilor electorali ai organizatiilor politice. El se daduse de la inceput cu liberalii, poate din aceeasi pornire: de a nu fi la fel cu ceilalti sateni. Nevasta-sa-i descoperise de la inceput slabiciunea, dar vazuse ca n-are incotro, ca trebuie sa rabde si sa munceasca si in locul lui. Venise, neaducand alta zestre decat lada cu hainele, la o avere frumusica. Pe de alta parte, afara de vanitatea aceasta prosteasca, Ion Muja era om bun si se multumea cu orice-i punea pe masa.
Si-apoi ii si placea de nevasta!
Si se mandrea cu ea ca paunul cu coada lui cea plina de ochii dracului.
Ion Muja nu se imbracase in port de sarbatoare din pricina schimbarii de guvern. Fusese de dimineata la biserica, pentru ca, desi nu era sarbatoare legala, parintele slujise liturgu in fata batranelor si batranilor satului. Ion Muja, desi nu era credincios, era mare bisericos: ii placea sa bornaie pe langa strana cantorului. Iar azi simtise si nevoia sa se roage.
Vestile despre o schimbare apropiata a guvernului umblau de doua saptamani, si el dorea mai mult ca niciodata sa se adevereasca. Se apropia inceputul anului scolar si ardea de dorinta sa-si duca fetita, pe Ana, la liceu. Un fruntas al partidului il asigurase ca, in caz de venire la putere a liberalilor, ii va face copilei rost de o bursa, de un loc gratuit in internatul liceului. Ana implinise treisprezece ani, si mai tarziu ar fi fost prea varstnica pentru clasa intaia liceala.
In dimineata aceea de Sfantul Pantelimon el se imbracase in port de sarbatoare si pentru ca aceasta zi era de o mare insemnatate pentru familia sa: hotarase, fara sa mai astepte schimbarea de guvern, sa scoata de la primarie extractul de nastere al copilei si sa inainteze cererea de inscriere la liceu. si nu-i placea sa se infatiseze, nici la notariat si nici in cancelaria parohiala, in hainele de peste saptamana. si, ca toti oamenii care ravnesc la mai mult, dar nu au destula incredere in ei insisi, Ion Muja simtise si el, in ziua acea de Sfantul Pantelimon, nevoia sa se roage, caci, fara protectia cuiva puternic, nu tragea nadejde sa-i fie primita copila ca bursiera. Era si prea varstnica, si avea un certificat de studii destul de mediocru.
Cand i se comunicase la telefon vestea cu schimbarea guvernului, i se paruse ca rugaciunea lui a fost ascultata, si, pe-o clipa, se simtise oarecum alesul lui Dumnezeu si se hotarase: Va scoate deandata certificatul de nastere al Anei si va inainta cererea. Termenul era zece august, si acum era douazeci si sapte iulie. si nu va trimite cererea direct la liceu. O va duce el insusi la protectorul sau de la club, la cel care-i facuse promisiunea, la domnul fost deputat si prefect Voicu, si acesta va sti el ce este de facut.
Cand iesi din biroul notarului, tinea in mana certificatul proaspat, cu cerneala abia zbicita.
- Uite, frate, i-a venit prin telegraf si numirea de primar!
se auzi un glas.
Ion Muja isi inalta capul, arunca peste oameni luminitele acelea reci ce se aprinsesera iarasi in ochii lui, si zise cu rautate, ca omul care se vede incoltit de toata lumea:
- Nu e tarziu sa vina, daca as tine la asta!
- Se opri, dar un val de mandrie, de vanitate il impinse mai departe:
- Ceea ce tin in mana este insa numai un certificat de nastere, al fiicei mele Ana.
- Auzi, frate, asta nu mai scoate de la popa carte de botez pentru copii, ci certificat de nastere de la primarie!
- Fetita are nevoie si de un astfel de certificat pentru a fi inscrisa la scoala, la liceu. Asa s-a scris la gazeta.
- Ce vorbesti?!
iti duci tu copila la scoala la oras?!
La liceu?!
Pai, sa mai spuneti ca nu-i coada veacului!
Ion Muja iesi din sala plin de satisfactie. Nu-i mai pasa de ce vor spune consatenii pe sama lui. stia ca iar il vor acoperi cu batjocori, ca de-atatea ori in trecut. Dar el era multumit: le aruncase in fata un fapt care-l ridica deasupra tuturora: isi ducea copila la scoala la oras!
Ion Muja nu avea decat un singur copil, pe Ana, si abia astepta s-o vada marisoara pentru a ajunge si el in rand cu atatia oameni din sat, in casele carora se intorceau in vacante domnisorii. Era om cu multe legaturi la oras, cu domnii din clubul liberal, si aflase de mult ca in Romania cea noua se pot capatui, mergand la scoala, nu numai baietii, dar si fetele. Mai stia ca, din alte sate, multe fete de tarani ajunsesera la scoala normala, unele la liceu, ba chiar cateva si la universitate. De ce n-ar ajunge si fata lui eleva la liceu? Sa-l razbune de toate umilintele pe care le suferise pentru ca nu era la fel cu ei, pentru ca nu-i placea munca pe ogor si nici gura-satului. Oamenii nu stiau, dar Ion Muja ramasese intre ei fiindca nu cutezase sa infrunte opinia lor. Fruntasi ai clubului liberal au voit sa-l duca la oras, sa-l imbrace nemteste, sa-i dea si o slujba, facandul cursorul clubului. Desi in sinea lui pretuia mai mult o astfel de indeletnicire decat munca pe ogor, totusi, de groaza gurii-satului, nu cutezase sa primeasca. Toata lumea ar fi ras de el, spunand ca, in loc de domn, a ajuns sluga. Ravnea de mult sa scape de subt controlul satului, dar pana acum nu avusese prilej. si pentru ca intelesese ca el nu va mai putea scapa, hotarase s-o elibereze pe fiica-sa, pe Ana; prin ea se va inalta pe sine insusi in consideratia celor care il jigneau.
Ana, copila lui Ion Muja si a Vetei, atrasese si pana acum atentia satului, intre fetele de scoala era cea mai frumusica si mai armonios rasarita. Mama-sa o purta in costum salistenesc, vesnic curat ca o floare, si Ana grijea mai mult de imbracaminte decat de carte.
Mostenise ceva din vanitatea lui taica-sau. Vazandu-se mai frumos imbracata decat colegele ei, se tinea si superioara lor.
Invatatorul nu putuse s-o ambitioneze sa fie si intaia la invatatura, cum era intaia la curatenie si la imbracaminte. Nu-i pasa cand nu stia lectia, pe cat se rusina cand se intampla sa-si murdareasca iia alba ca hartia. Voia si astepta sa fie luata in sama pentru cum se infatisa, nu pentru cata carte stia. Dar fetele si baietii nu o luau in sama. La inceput le-a impus iia aceea alba, ca de domnisoara, dar s-au obisnuit repede cu ea. Mai ales cand au vazut ca Ana dadea raspunsuri proaste la lectii. Radeau de ea poate tocmai pentru a se razbuna ca era mai frumos si mai curat imbracata decat ei.
Ana nu putea suporta rasul batjocoritor, si, in scurta vreme
- cum era mai marisoara decat multe fete si baieti
-incepu sa-i terorizeze, ii tragea de par, le dadea bobarnace, ii pisca pana tipau de durere, le punea piedeca. in pauzele dintre ore sarea ca o capra de pe o banca pe alta si se napustea cu ghearele asupra celor care rasesera de ea cand nu stiuse sa raspunda, isi batea joc de copilele si de elevii nespalati cumsecade, de hainele lor rupte si murdare, in scurt, voind sa se impuna cu tot dinadinsul, ajunsese o pacoste a clasei. De la o vreme, invatatorul se planse parintilor, cerandu-le s-o domesticeasca, pentru ca altfel va fi nevoit sa nu o mai primeasca in scoala.
- Ar putea sa invete bine, sa ajunga printre cele dintai in clasa. Minte are, slava Domnului!
Dar nu se gandeste decat sa-i domine pe ceilalti, tinandu-se mai buna decat toti.
Ascultandu-l, Ion Muja, desi nu-i spusese dascalului gandul sau, avu o satisfactie: era firesc ca fata lui sa se simta superioara celorlalti copii din sat. Dar mama-sa, Veta, cazu pe ganduri: oare ce-o face pe Ana sa se poarte astfel la scoala, cand acasa, subt privirile ei, era o copila buna si harnica? O infrunta pe Ana si o ameninta ca, daca nu se potoleste, n-o va mai lasa la scoala.
Ar putea fi prima la carte
-spusese invatatorul
- dar mai struniti-o si dumneavoastra. Ceea ce-i extraordinar la ea, si ceea ce-mi place de altfel, e simtul ei pentru curatenie. Se-mbolnaveste in toata legea pentru cea mai mica pata de pe iie. Nu poate fi rau un copil care are acest simt.
Veta se gandi la aceasta observatie. Se gandi la ea insasi: asa era si ea!
De-ar da Dumnezeu sa-i semene fata si la fire cum ii seamana la infatisare. Sa nu semene cumva cu taica-sau!
Stirea ca Ion Muja vrea sa-si trimita fata la liceu isca o uimire generala. Nici o fata de taran din satul acela nu fusese trimisa nici macar la scoala normala, darmite la liceu!
in comuna stapanea inca traditia dinainte de unire: numai popa, dascalul si notarul isi dadeau fetele la scoala la oras. Ion Muja putea fi multumit: tot satul vorbea de el si de copila lui, de Ana. si nu numai criticand si in bataie de joc, ci uneori si cu un fel de pizma, ba chiar cu admiratie pentru cutezanta lui.
Insusi preotul, cand il intalni, il intreba daca e adevarat ce se zvoneste.
Adevarat, parinte, raspunse Ion Muja cu mandrie.
- Hm!
Nu mi se pare potrivit. E singurul dumitale copil.
- Cred ca tocmai de asta sunt dator sa ma ingrijasc de viitorul ei. Oricat de sarac, cred ca tot voi razbate sa fac fata cheltuielilor.
- Dar ai casa buna, ai o mosioara. Fetita e frumusica. Ar putea-o lua oricare ficior din gazdele cele bune.
- Se poate, dar cred ca un viitor mai bun nu-i cu neputinta.
- Pentru ca-i Romania mare acum?
- Si pentru asta!
Vreau ca fiica mea sa traiasca mai usor si mai bine decat muma-sa. In Romania noastra lucrul nu mai este cu neputinta. O profesoara, o invatatoare, chiar o dactilografa, traieste neasamanat mai usor si mai omeneste decat nevestele noastre.
Preotul se ingandura si-l pofti sa-l insoteasca spre biserica, unde avea treaba.
- Cred ca nu cunosti situatia adevarata, frate Muja
-Incepu el. As putea spune ca scoala de azi ingreuiaza mai mult viitorul fetelor noastre decat scoala de ieri. inainte de unire, nici noi, intelectualii, nu ne dadeam copilele la scoala la oras pentru a trai mai bine, pentru a se ferici sau pentru a face cariera. Le purtam la scoala la oras, trei-patru ani, pentru a castiga cunostintele necesare ca sa se poata marita cu un dascal, un preot, un advocat sau un medic. Tot pentru casatorie la cresteam, cand le duceam la scolile de la oras. Cine se gandea atunci ca fata lui isi va putea face o cariera si ca va trai de pe urma ei ? Azi e posibil, si totusi situatia, si a lor si a noastra, e mai grea.
Ion Muja il privi nedumerit.
- Nu-ntaleg, zise el.
- Pentru noi, pentru parinti, e mai grea situatia fiindca, in loc sa tinem o fata la scoala trei-patru ani, o tinem opt sau doisprezece, ori si mai mult. inainte de unire, la vrasta de douazeci si trei-douazeci si patru de ani fetele noastre erau casatorite si aveau doi-trei copii; azi invata inca si dau examene. Pentru ele e mai greu, as spune mai primejdios, fiindca se instraineaza de indeletnicirile si placerile lor de femeie, cresc si nu cunosc nimic din purtarea unei gospodarii. Pe urma se ambitioneaza sa ajunga independente, sa traiasca de pe urma slujbei lor, si nu se mai gandesc la casatorie pana tarziu, cand imbatranesc, se fac urate, uzate de slujba,
Si-atunci nu le mai ia nimenea. Iar o fata care ramane nemaritata e o nenorocire si pentru ea, si pentru parintii ei. De-aceea ti-am atras bagarea de sama; fetita dumitale, avand casa si oleaca de mosie, fiind singura la parinti, mai usor se va marita ramanand fata acasa, decat daca va ajunge dascalita sau profesoara, iti vorbesc din proprie experienta. Fata cea mai mare, maritata, inainte de unire, cu un doctor, nu mi-a scos nici un fir de par alb, pe cand cele doua mai mici, care sunt acum la liceu, ne-au imbatranit, si pe mine si pe preuteasa. Ele vor sa ajunga la universitate, la diploma; la posturi de profesoara!
Dumneata o sa patesti la fel, asculta-ma pe mine. La gandul ca fata lui ar putea ajunge chiar si profesoara
- caci, iata, si preotul prevedea o astfel de posibilitate
-Ion Muja se umplu si mai tare de vanitate. Voi totusi sa nu-para nerecunoscator pentru bunele povete si zise :
- Copila mea se va multami si cu invatatura mai putina. Pentru mine si pentru ea cred ca va fi de-ajuns daca va ajunge numai dactilografa.
Crezu ca-i face o bucurie preotului, ramanand invaluit in modestie. Dar parintele se opri si-l masura de sus pana jos.
- Cum ti-a venit un asamenea gand? Vorbesti serios?
- De ce nu? Eu am vazut in birouri de advocati si de notari publici, ba chiar si la clubul partidului, fete tinere dactilografe, care castiga trei-patru mii de lei pe luna. Cred ca e destul de mult pentru o fata. si mai cred ca e o mare deosebire intre a sedea la o masuta, a bate din degete pe niste clape, si a sapa la cucuruz.
- Ei bine, si asta poate fi o cariera?
- Cum asa ?
- D-apoi poate trai cu trei mii de lei la oras, casatorita cu familie? Ai vazut intre dactilografe femei in vrasta, femei cu copii dupa ele? N-ai vazut, caci nici nu sunt!
Nu-i o cariera!
E o insalare proprie cu gandul ca vine casatoria. Casatoria insa nu prea vine, ci vine altceva!
Daca dactilografa e frumusica si cutezatoare, fara prea mare grija de curatia ei de fata, uneori se marita cu patronul, daca e holtei ori vaduv; alteori reuseste sa se marite cu el distrugand intaia lui casatorie. Dar de cele mai multe ori nu se marita, cand ajunge numai intretinuta lui, sau a altuia. Pentru ca, o fata de azi, la oras, roaba modei si tuturor vanitatilor, nu poate trai cu trei-patru mii de lei pe luna.
Ion Muja il lasa pe preot sa vorbeasca, bucurandu-se in-sinea lui ca pe Ana nu o va face dactilografa, ci profesoara. A aruncat cuvantul numai asa, ca sa-l imbune pe parintele, despre care cre
dea ca-i invidios fiindca Ana va urma; la aceleasi scoli ca si fiicele popii din sat.
De altfel, credea ca preotul exagereaza; nu putea fi asa de primejdioasa invatatura!
Ba, el simtea ca daca ar fi avut scoala, daca ar fi fost om invatat, ar fi trecut cu mult mai fericit prin viata. Nu puteau fi domnii, patronii birourilor, atat de ticalosi incat sa nenoroceasca niste fete tinere; fete cu scoala si sa alunece la o viata de A, nu!
E o slabiciune a parintelui de-a nu putea vorbi despre ceva fara sa vada pacatul, raul.
Preotul, in drum spre biserica, ii zugravi mai departe raul cunoscut acum, dupa unire, de toti romanii: prea marea navala la scoli, prea multele diplome, si neputinta statului de a da slujbe, de a da pane tuturor celor cu carte.
- Sunt tineri diplomati care asteapta cu anii sa fie numiti in vrun post, chiar si in invatamint. si numarul lor creste an de an.
Ce se alege de ei? Nici la coarnele plugului, nici la furca si razboi nu se vor mai intoarce. Nu se mai pot intoarce!
- Nu cunosc lucrurile, parinte. Poate sa fie si asa cum spui dumneata. Cred insa ca lumea nu se va schimba nici in mai bine, nici in mai rau prin faptul ca-mi trimet si eu copila la scoala.
- ti-am vorbit pentru ca sa te mai gandesti inainte de a savirsi fapta. Pentru ca, odata la scoala, odata pornita pe-un drum, cu greu vei mai putea-o opri.
- Cum ma va ajuta Dumnezeu!
Copila a fost primita ca bursiera la internatul liceului, asa ca e si pornita la drum. De-acuma, numai Dumnezeu si oamenii buni sa fie cu noi.
- Bursiera?!
N-au fost decat zece locuri pentru clasa intaia!
- Nu stiu cate au fost, dar unul i s-a dat Anisoarei mele.
- Se vede ca ai pe cineva la oras
Ion Muja simti o bucurie deosebita sa-i raspunda:
- Am si eu oamenii mei buni, parinte. Caci, vorba Scripturii, numai in satul lui nu-i lasat omul sa traiasca.
- Daca as sti ca e un bine pentru fetita dumitale, te-as felicita. Dar nu stiu. Un lucru stiu: eu, in locul dumitale, n-as trimete-o de-acasa.
- Dar poate nici nu ne vom desparti de ea, parinte!
- Cum asa?!
- Nu-i cu neputinta sa ma mut si eu cu nevasta la oras. N-am spus inca la nimeni, si, tare te rog, nu spune nici dumneata, inca nu e sigur, si nu mi-ar placea sa inceapa iar gura-satului.
- Vorbesti serios?!
A, vezi bine !
Sunteti la guvern dumneavoastra!
- Da, parinte!
Oamenii mei buni, pe care eu i-am slujit si-i slujesc cu credinta, vor sa faca ceva pentru mine. Nu mint: m-au imbiat cu primaria din sat. Dar n-am primit: nu-i nici-o placere sa-ti scoli satul in cap si sa fii barfit zilnic. M-am saturat de judecata satului, si cred ca am si eu dreptul sa traiesc in libertate. Asa, s-ar putea sa-mi deie o slujba la o banca, o slujba de care e legata si locuinta. De-aceea nadajduim ca nu ne vom desparti de copila.
Preotul ii intinse mana. Ajunsesera in fata bisericii.
- Dumnezeu sa v-ajute, frate Ioane!
Din gura mea poti fi sigur sa nu va afla nime nimic.
- Saru' mana, parinte!
Asa isi facu intrarea in liceu copila lui Ion Muja, absolventa mediocra a scolii primare din sat.
Parintii facura pe dracu-n patru si o inzestrara cu toata rufaria si vestmintele obligatorii in internat si la liceu. Avura, de altminteri noroc si cu venirea Partidului Liberal la putere: Muja primi ajutoare de la club, ca de obicei, pentru cheltuieli de propaganda electorala. Primi chiar sume mai mari de bani decat in randurile trecute. Protectorul lui, fostul deputat si prefect, cunostea greutatile inzestrarii unei fetite de scoala, chiar cand era bursiera.
Ion Muja stiu, la randul sau, sa-i fie recunoscator, lui si intregului club, cu un zel inzecit fata de alegerile trecute. in calitate de propagandist electoral, Ion Muja nu avea multi egali. Protectorul sau, acela care-i obtinuse fetitei bursa la liceu, era cap de lista si avu un suces rasunator in tara-n-treaga.
La indemnul presedintelui organizatiei judetene a partidului, prefectul ii oferi, indata dupa alegeri, primaria satului. Ion Muja nu primi, dar ceru in schimb sa i se faca o oferta oficiala, pentru a avea in mana o dovada impotriva satului. Oamenii, de cand se scapasera, in ziua schimbarii de guvern, sa spuna, in cancelaria comunala, ca acum nu-i cu neputinta sa ajunga si primar, nu-l mai slabeau cu intepaturile. Ba, ironiile sporeau cu cat treceau saptamanile si vedeau ca Muja inca nu facuse nici o branza cu primaria lui.
Prefectul, multumit ca nu primea
-avea si el un protejat
-i-a dat hartia ceruta. Cu ea Muja se simti la adapost. si, intr-adevar, provoca uimirea satului prin refuzarea ofertei.
Numai cand, prin februarie, se muta la oras, fiind numit in slujba acea de la banca, consatenii lui se dumirira.
Intrarea in liceu a copilei lui Ion Muja provoca multa discutie. Cele trei doamne din sat
-preoteasa, dascalita si notarasita
- vorbira multa vreme, scandalizate, de evenimentul acesta. De asemenea si nevestele taranilor fruntasi, care aveau copii la scoala la oras, dar carora nici nu le trecuse prin minte pana acum sa-si duca fetele la liceu. De la unire, in fiecare an, tot mai multi tarani necuprinsi isi duceau copiii la scoli mari, mai ales la scoala normala, unde aveau intretinere gratuita. Cu toata reforma agrara, in sat ramasesera inca multe familii cu pamant putin si cu copii multi. Cum l-ar fi putut imparti la atatia? Era firesc ca acum, in tara romaneasca, unii dintre baieti sa-si cistige alt mijloc de trai. Dar sa dai o fata la liceu, sa vrei s-o faci doamna, cum facuse Ion Muja, asta nu le intra in cap nici barbatilor, dar mite femeilor!
Un proverb spune ca nici o minune nu tine mai mult de trei zile. in vremuri de prefaceri nu tine nici atat. A fost de-ajuns ca oamenii sa afle, dintr-alte sate, mai indepartate de ei si mai apropiate de oras, ca si din ele au plecat multe fete la invatatura la oras, pentru ca mirarea lor sa inceapa a scadea. Ana pornise de-acasa curajoasa, fara sa verse o lacrama, pe cata vreme tata-sau nu-si putuse stapani cateva icniri de plans. Veta era induiosata, dar se tinu mai tare ca Ion. Ea nu se mirase de hotararea barbatului de a-si da fata la liceu si nu se impotrivise, pentru ca din satele din jurul Salistei se duceau la scoala la Sibiu multe fete de tarani.
Pentru Ana, lumea noua in care intra dupa ce taica-sau pleca spre casa, fu un lung sir de surprize. Se asteptase ca liceul sa fie o cladire doar cu ceva mai mare decat aceea a scolii din sat, si se trezi intr-una cu doua etaje, in care se ratacea mereu. Se asteptase sa fie intre fetite de varsta ei si mai mici, ca in scoala satului, si se trezi in mijlocul unui furnicar de sute de eleve de toate varstele, unele
- adevarate domnisoare. Numai fete si iar fete, si nici un baiat !
Crezuse-ca se va deosebi de celelalte copile prin hainele ei, dar toate erau imbracate la fel, in uniforma.
Nici prin minte nu-i trecuse, de cate ori se gandise la liceu, ca va trebui sa-si petreaca ziua intreaga, nu numai orele de clasa, in mijlocul atator fete, sa doarma impreuna cu ele in sali cu atatea paturi, sa manance impreuna cu ele, la niste mese nesfarsit de lungi, insiruite cu zecile de-a lungul lor, fata in fata. Faptul ca nu se mai deosebea prin nimic de celelalte fete o facu sa-si piarda dintr-odata increderea in sine si sa se zapaceasca. Contribui la aceasta si imprejurarea, ca li se serveau la masa mancari nevazute si negustate vreodata, si se simtea umilita ca trebuia sa se uite la vecine ca sa vada cum trebuie sa se serveasca. Spiona in dreapta si in stang cu coada ochiului, si apoi le imita pe celelalte, dar adeseori obrajorii ei albi se aprindeau de rusine. Era mereu stapanita si cand manca, si cand umbla, de senzatia penibila ca celelalte fete se uitau mereu la ea, spionand-o. Uneori se mania si-i venea sa sara la ele, sa le traga de par, sa le puna piedeca, sa le piste prin maneca uniformei, cum facea cu copiii si copilele satului. Alteori ar fi vrut sa faca ceva, orice, numai sa le atraga atentia asupra ei, pentru ca simtea ca se ineaca in uniformitatea scolii, in indiferenta fetelor, care nu o luau in seama. Ele vorbeau, radeau, se plimbau cu cunoscutele lor, iar ea, Ana, nu avea nici o cunoscuta.
Baga de sama un lucru si mai grav: elevele din clasa intaia, desi nu aveau de unde sa se cunoasca mai dinainte, totusi, dupa cateva zile, se imprietenisera cu toatele, ca si cand s-ar fi stiut de cand e lumea. Numai de ea nu se apropia nimeni. La inceput nu-si dadu sama ca nu fetele acelea erau de vina, ci singura timiditatea ei era vinovata, ca ea o tinea-la distanta de ele. Cand cateva fete incepura sa se apropie de ea si sa-i vorbeasca, baga de sama ca nu prea stia ce sa le raspunda, ca se temea sa nu se faca de ras inaintea lor. Ele isi spuneau cate si mai cate despre lucruri de la ele de-acasa, din familie, pe care Ana nu le intelegea. Vorbeau despre parinti, frati si surori care aveau alte indeletniciri decat parintii ei; vorbeau despre mancari, prajituri, torturi de care ea nu auzise niciodata; despre oaspeti, despre vizite si pranzuri in familiile lor, despre locurile de vilegiatura unde isi petrecusera vara cu parintii lor. Ce putea sa le raspunda cand fetele se interesau de rufaria ei, ce si-a adus, cate cutare are, tot nume pe care ea acum le auzea intaia oara !
Sau o intrebau in ce oras a facut scoala primara, unde traiesc parintii si, ce slujba au, cate camere are casa lor, cate usi, cate feresti, daca mama-sa a facut asta-vara dulceata de fragi, de cirese, de zmeura, sau compot de renglote? si cate si mai cate alte prostii. Ana incepu sa le urasca. Instinctul ii spunea ca e straina de ele; din conversatiile cu colegele ei, ea intelese ca ele veneau dintr-alta lume si ca ea e singura cuc. si incepu sa-i para rau ca venise la scoala la oras.
In uniforma de liceana, Ana parea mai zvelta si mai inalta decat in costumul ei de salisteanca. Era una din cele mai frumusele copile, nu numai din clasa ei, ci din intreg liceul. Era mama-sa, Veta, in miniatura. Numai ochii lungareti, incadrati de sprancene dese, negre, imbinate, pareau mai mari ca ai mamei sale, cand isi ridicau pleoapele cu gene lungi si trimeteau sclipiri de un verde intunecat. Era usoara si mladioasa ca o viespe in uniforma scolii, si totusi Ana avea adeseori senzatia ca o impiedeca sa se miste in voie. si ceea ce o nefericea mai mult era ca i se parea ca are ghetele cele mai mari din clasa ei si manile cele mai lungi. Toate aceste impresii nu erau insa decat reflexe ale nervozitatii in care traia de cand intrase in liceu, nervozitate care, intr-o buna zi, umplu paharul: sari si inhata de par pe cea dintai fata care i se paru ca se uita cu dispret la ghetele ei. si zile intregi dupa aceea vana motive de razbunare pentru ofense inchipuite, tragand de par cand pe una, cand pe alta dintre colege, zgariindu-le, punandu-le piedeca pe culuare, incat ajunse repede teroarea clasei, imprejurarea ca, in acelasi timp, fu ascultata la mai multe materii si ca dadu raspunsuri foarte slabe o infurie si mai rau, o facu si mai agresiva.
Devenind in scurta vreme elementul recalcitrant al clasei, fu chemata de directoare, la care se plansesera, deopotriva, si profesoarele, si elevele maltratate, ba chiar si cativa dintre parintii acestora.
- Ana Muja
- ii zise directoarea, cu o voce severa
-, nu aud lucruri bune despre tine. Bati fetele, ceea ce-i un lucru nemaipomenit la noi in liceu si in internat. ti-au facut ceva?
- Ma batjocoresc!
- Cum se poate?!
N-am auzit despre asa ceva.
Ana nu mai dadu alta lamurire: nu-i putea spune directoarei cum o batjocoresc. S-ar fi umilit si in fata ei.
- Sa nu mai aud ca te porti rau. Aici esti intre copile din familii bune, care nu-s obisnuite cu purtarile urate. Nu vreau sa stiu cum te-ai purtat la scoala din satul tau, nici cum ai invatat acolo!
Dar aici esti intre copii bine-crescuti; si nu-ti permit sa te porti tiganeste. Dar daca nici carte nu vrei sa inveti, cum imi spun doamnele profesoare, sa stii ca n-ai sa mai poti ramane aci. Va trebui sa te trimit acasa, la parintii tai. Ana o asculta fara cuvant, fara sa clipeasca, pana la sfarsit.
- Dar sa nu ma mai batjocoreasca nici ele pentru ca nu-s si eu fata de domn, spuse ea in sfarsit.
In cursul infruntarii directoarei, intelesese deodata ca aici era izvorul intregii ei nenorociri si a instrainarii pe care o simtea, a privirilor furise ale colegelor: ele erau cu toatele fete de domni; ea nu era.
Directoarea o privi mirata.
- Dar nu pot crede asa ceva!
Am mai avut in scoala copile din familii modeste, si nu mi s-au plans niciodata, in scoala, in internat nu-i permisa nici-o deosebire!
De-aceea purtati toate o uniforma, si cele sarace si cele bogate, si cele din lumea buna, si cele de conditii sociale mai modeste.
Cuvintele din urma Ana nu le intelese, dar pricepu ceea ce voia sa-i spuna directoarea. Luata de imboldul sinceritatii si de nevoia de a se dezvinovati, raspunse :
- Rad de mine cand stau la masa, cand umblu, rad de ghetele mele, de mainile mele prea mari.
- Dar nu-s mari deloc, nici ghetele, nici mainile tale, prostuta mea!
- rase directoarea.
- Esti una din cele mai dragute fete din liceu!
Cum ar putea sa rada de tine?!
La vorbele astea, Ana isi ridica pentru intaia oara caput si o invalui pe directoare cu privirile ei de-un verde intunecat. Erau calde si umede acum. Cuvintele directoarei, laudind-o, ii mersesera drept la inima.
- Dac-ai ajunge printre cele dintai la invatatura si la purtare, asa cum esti printre cele dintai la fizic, mi-ai face o mare bucurie.
Ana nu intelese cuvantul fizic, totusi pricepu ce spusese-directoarea si zise :
- O sa ma port bine si o sa ma straduiesc sa invat bine, doamna directoare.
Dupa ce iesi din cabinetul directoarei, se ascunse in fundul gradinii, dupa un plop gros, si planse indelung.
De a doua zi se puse cu atata harnicie pe invatat, incat, pana la Craciun, isi ordona intregul ei mic bagaj de cunostinte, si in trimestrul al doilea intra cu puteri si vointe noi de a birui. Totusi intaia pe clasa nu reusi sa ajunga decat spre sfarsitul anului scolar.
In rastimpul acesta de continua incordare si singuratate, nimeni nu mai ridica nici o nemultumire impotriva purtarii ei, nici colegele, nici profesoarele. Nu trecu mult, si elevele mai bune se uitau la ea cu pizma, iar cele codase, cu o adevarata admiratie. Dupa trei-patru luni, multe colege incercau sa se apropie de ea, unele chiar oferindu-se sa-i faca mici servicii. Dar Ana nu le dadea nici o atentie. Ea nu putea uita umilintele suferite la inceputul anului
-reale sau inchipuite
-si nu le arata prin nici un semn ca ar vrea sa le fie prietena, in chipul acesta credea ea ca se razbuna pe ele pentru dispretul lor de-odinioara, si simtea o bucurie rautacioasa sa le domine si sa le dispretuiasca.
