Patul lui Procust este un roman "ionic", de analiza psihologica, o naratiune introspectiva, relatata la persoana intai singular de cinci naratori diferiti.
Autorul este o persoana reala, cu date de stare civila atestate, care a trait sau traieste intr-o perioada istorica determinata; el scrie si publica sub forma de carte un roman, un volum de nuvele, piese de teatru sau o culegere de versuri. Numele lui este trecut pe coperta si pagina de titlu a volumului. Autorul imagineaza scenariul evenimential, creeaza personajele, le aseaza intr-un context temporal anumit si intr-un spatiu determinat, le organizeaza intr-un conflict si plasmuieste un narator care relateaza actiunea. Naratorul este un personaj fictiv, existent numai in textul narativ, o voce caruia autorul ii incredinteaza rolul de a povesti faptele. in Patul lui Procust, naratorul organizeaza textul, corijeaza indicele de deformare a fiecarei viziuni particulare, prin confruntarea cu alte puncte de vedere. El prezinta pe ceilalti naratori pe masura ce ii introduce in actiune, dar prezentarea nu este aceea prozatorului omniscient, ci se reduce la consemnarea unor firesti raporturi interumane.
Camil Petrescu acrediteaza iluzia unei identitati intre sine si narator. El ii atribuie acestuia din urma, in notele de subsol, paternitatea unora din piesele lui de teatru. Doamna T., afirma naratorul, are calitati innascute "de mare actrita si as fi bucuros sa apara in Act venetian de pilda". Prezentarea aparentei drept realitate este accentuata de Ladima in scrisoarea trimisa Emiliei:" ieri am intalnit la teatru pe autorul Sufletelor tari, care mi-a spus ca nu te cunoaste, dar ca in principiu nu are nimic de obiectat, daca vrei sa dublezi pe doamna Filotti". in nota, naratorul rectifica. " nu ne intalnisem la teatru, ci la Capsa si ma rugase staruitor, aproape umilitor, sa accept dublura".
Ideea lui Camil Petrescu de a imprumuta naratorului doua din operele lui dramatice, de a-i atribui opiniile despre jocul actorului si ale spectacolului teatral si de a-l pune sa teoretizeze o paradoxala poetica a romanului provine din dorinta de a accentua autenticitatea naratiunii, de a reduce discrepanta dintre fictiune si realitate, de a crea cititorului sentimentul patrunderii in existenta intima a personajelor, spre a sesiza dimensiunile relatiilor interumane, provocate de sentimentul dragostei neimpartasite.
Alaturi de naratorul in care si-a proiectat statutul de scriitor profesionist, Camil Petrescu a introdus in universul fictional alte patru voci narative: doamna T., Fred Vasilescu, G. D. Ladima si Emilia Rachitaru; fiecare isi expun propriile lor partituri existentiale.
Perspectiva
Prin perspectiva, notiune sinonima cu viziune si punct de vedere, instanta esentiala a textului narativ, se intelege raportul dintre narator si universul fictional.
Sprijinindu-se pe exemplul lui Marcel Proust, dar in consonata cu ceilalti mari prozatori moderni, pe care nu-i aminteste: Virginia Woolf, Dorothy Miller Richardson, William Faulkner, mentionandu-l ironic doar pe James Joyce, Camil Petrescu recepteaza realitatea incunjuratoare exclusiv prin constiinta naratorilor.
Explorat metodic, eul devine centrul unic, subectiv, al trairii absolute: nu cunoastem nimic decat rasfrangandu-ne in noi insine. Naratorul nu-si permite supozitii asupra faptelor netraite, a intamplarilor in desfasurarea carora nu s-a implicat sau despre fiintele pe care nu Ie-a cunoscut direct. Relatarea trece prin psihologia naratorului si fiecare noua secventa este insotita de o explicatie referitoare la timpul, locul si modalitatea desfasurarii ei. Romancierul nu arata nici un semn al prezentei lui in actiune si nu exercita vreun control asupra desfasurarii ei sau a trairilor subiective.
Aceasta modalitate narativa a fost numita ulterior de Jean Pouillon si Tzvetan Todorov viziune "avec", "impreuna cu"; naratorul stie tot atat cat stiu personajele, nu poate da nici o explicatie faptelor inainte ca ele sa fie prezentate chiar de personaje, impreuna cu naratorul "ii vedem pe ceilalti protagonisti, abia cu el vedem evenimentele povestite"25. in Patul lui Procust sunt cinci perspective diferite, dar de o inconfundabila individualitate unitara. Fred rememoreaza dragostea si ruperea brutala a relatiilor cu femeia iubita, doamna T. recreeaza ecoul despartirii, in sufletul sau; Ladima isi relateaza avatarurile profesionale si isi imagineaza viitorul apropiat alaturi de tanara actrita; Emilia are propria ei perspectiva asupra existentei, iar naratorul introduce fiecare nou personaj in contextul narativ. De aceea structura romanului pare cititorului neavizat haotica, dezordonata.
Perspectivei unitare i se adauga informatiile adunate concentric cu ajutorul a patru naratori carora Camil Petrescu le atribuie atributele de personaj reflector, similare cu acelea intalnite in romanele Fecioarele despletite si Concert din muzica de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu.
Personajul reflector prezinta actiunile, comoprtamentul, conceptia despre viata, ideile, limbajul celorlalte personaje asa cum le percepe si le interpreteaza el insusi. Evenimentele receptate in acelasi timp de mai multi reflectori vor avea, inevitabil, mai multe versiuni, fara ca vreuna sa fie considerata superioara celeilalte. Aceasta relativitate caractenstica, in genere, fiintei umane este determinata de faptul ca romancierul ionic nu mai ofera cititorului un punct de referinta exterior, nu-si mai atribuie calitatile unui demiurg potential.
Doamna T. este un personaj reflector pentru D., pe care-l carecterizeaza de aemenea Fred Vasilescu si Ladima; Fred are opiniile lui despre Emilia si aduce informatii despre activitatea profesionala a doamnei T.; existenta lui Ladima se contureaza din patru unghiuri diferite: al corespondentei catre Emilia, al actritei, al lui Fred Vasilescu si al naratorului.
Memoria involuntara
Prin memorie se intelege un proces psihic de achizitionare, stocare si restituire a informatiei in imprejurari felurite. Memoria voluntara exploreaza si utilizeaza experienta cognitiva acumulata de-a lungul existentei individuale a fiintei. Memoria involuntara reactualizeaza experientele existentiale traite, prin intermediul amintrilor. Lantul amintirilor este spontan, deoarece este declansat neintentionat, imprevizibil, de feluriti stimuli exteriori.
Dezamagita dupa esecul intalnirii cu X., doamna Memoria involuntara
Prin memorie se intelege un proces psihic de achizitionare, stocare si restituire a informatiei in imprejurari felurite. Memoria voluntara exploreaza si utilizeaza experienta cognitiva acumulata de-a lungul existentei individuale a fiintei. Memoria involuntara reactualizeaza experientele existentiale traite, prin intermediul amintrilor. Lantul amintirilor este spontan, deoarece este declansat neintentionat, imprevizibil, de feluriti stimuli exteriori.
Dezamagita dupa esecul intalnirii cu X., doamna T. l-a gasit acasa pe D., asteptand-o. in primul moment, iritata, a vrut sa-l alunge, dar i s-a parut ca mania ei !-ar deprima "ca o insulta nemeritata". De aceea, spune servitoarei sa prepare ceaiul. Surprinzand privirea stralucitoare de recunostinta a tanarului, doamna T. se intoarce spre trecut, evocandu-si adolescenta si statornica dragote a lui D. in dormitor, Emilia scoate din sertarul noptierei un pachet de scrisori "legat in cruce", cu o panglica rosie. Deasupra, se afla o fotografie, "ca un indiciu despre continut". Privind-o, Fred Vasilescu are senzatia ca "ingheata": din fotografie il privea un chip cunoscut: Ladima. in clipa aceea, isi aminteste intalnirea cu ziaristul la Movila
Utilizarea procedeului i-a fost sugerata lui Camil Petrescu de romanul in cautarea timpului pierdut. Nicolae Manolescu a sesizat functionarea deosebita a memoriei involuntare la prozatorul francez si roman. La Marcel Proust, asociatiile ce reactualizeaza trecutul sunt provocate de senzatii: gustul prajiturii "madeleine", inmuiata in ceai, sunetul provocat de lingurita lovita de farfurioara ei, efluviile olfactive s.a. La Camil Petrescu, ceea ce declanseaza lantul asociatiilor sunt ideile.
Fred Vasilescu citeste poeziile expediate de Ladima si isi marturiseste ignoranta: "Foarte tarziu am aflat cai Demetru Ladima e poet.. " O propozitie din alta scrisoare:" la Sfantul Dumitru vei juca singur", o incredinta Ladima pe Emilia, ii aminteste lui Fred cum, in aceeasi zi, tarziu, dupa miezul noptii, l-a intalint pe Ladima in fata casei doamnei T. sa.
Succesiunea amintirilor involuntare este capricioasa, aleatorie, desfasurata in afara oricarui plan prestabilit. Memoria, gandeste Fred "scapa oricarui itinerar al ratiunii, cum viata vegetativa scapa controlului vointei". Amintirile trecutului apropiat sau mai departat se ivesc dezordonat, pe masura ce lectura scrisorilor lui Ladima le provoaca. Cu ajutorul lor se contureaza o secventa distincta din existenta mizera a talentatului ziarist si, concomitent, o moderna poveste de dragoste, insotita de zbuciumul sufletesc adiacent al tanarului Fred Vasilescu. in romanul lui Marcel Proust, constata, printre cei dintai, Camil Petrescu, intreaga materie epica este invaluita intr-o atmosfera afectiva. Afectivitatea indeplineste functia de coeziune a universului fictional, constituie "cimentul" operei, leaga imaginile intre ele, pentru ca "structura afectiva ii calauzeste memoria, chiar atunci cand accentul cade esential pe cunoastere". in consecinta, in Patul lui Procust, imaginile selectate de memoria involuntara sunt scaldate continuu in apele emotivitatii. Tensiunile sufletesti si desfasurarile emotionale sunt efectul confruntarii subiectului cu evenimentele trecutului a caror evolutie nu mai poate fi schimbata. Nu intamplator, secventele memoriei involuntare sunt relatate^aimperfect; ttmpul actiunilor trecute, incheiate de curand, ce actualizeaza nostalgic circumstantele existentiale traite.
Relatiile temporale in Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Camil Petrescu introducea in timpul prezent de la sfarsitul primului capitol o secventa narativa, desfasurata in timpul trecut, insa riguros cronologic, pe o distanta temporala de aproape doi ani si jumatate. Prozatorul marturisea atunci, intr-un interviu, ca romanul sau are o "tehnica anapoda". in Patul lui Procust, refuzul succesiunii cronologice a evenimentelor ramane trasatura caracteristica a naratiunii. Scrisorile doamnei T. incep sub semnul unui timp trecut imprecis, dar cu nuanta afectiva: "Veneam in ziua aceea cu bratul plin de flori. Nu dorisem decat sa retraiesc o clipa ceva din trecut".
Jurnalele lui Fred Vasilescu localizeaza actiunea in timp "intr-o dupa-amiaza de august", intr-un trecut afectiv, dar tot neprecizat. Romanul lui Fred Vasilescu contine si relatarea destinului trait de Ladima, prezentat intr-o structura inedita: istoria vietii personajului se impleteste cu existenta eroului narator. Aparent, cele doua texte narative, scrisorile doameni T. si jurnalul lui Fred n-au nici o legatura, daca notele de subsol ale scriitorului n-ar constitui inceputul unui nou roman, care comenteaza si justifica "dosarul de existente".
Analizand raportul dintre durata evenimentelor si lungimea textului narativ, constatam ca cel mai amplu spatiu il ocupa jurnalul lui Fred Vasilescu, desfasurat, prin contrast, pe o perioada temporala neobisnuit de scurta, de aproximativ opt ore. Scrisorile doamnei T. alcatuiesc, in ciuda partialei lor suprapuneri partiale, prologul la caietele lui Fred Vasilescu. Epilogurile marcheaza distantarea in timp de restul textului.
Planurile temporale, delimitate conventional intre anii 1922-1932 sunt astfel construite incat, permanent, evenimentele prezentate trimit la intamplari si alte situatii evenimentiale, trecute. Din timpul prezent, doamna T. coboara in trecut, ordonand cronologic secventele evocate.
Temporalitatea amintirilor lui Fred Vasilescu este mult mai complicata, iar incercarea de a le aseza cronologic, dificila. intaia intoarcere in trecut o aseaza el insusi in iulie 1926, relatand intilnirea la mare cu doamna T. si provocarea lui Ladima la duel. La 26 octombrie in acelasi an, de Sfantul Dumitru, cararile vietii lui Fred Vasilescu se reintalnesc cu ale lui Ladima langa locuinta aceleiasi doamne T. Atunci, a marturisit celuilalt ca o iubeste pe tanara femeie de "patru ani". Celelalte evenimente, cu exceptia revelionului din 1928 nu mai sunt situate precis in timp, iar rememorarea intaiei intalniri cu doamna T. formeaza materia epica a ultimelor pagini din capitolul intr-o dupa-amiaza do august.
Se poate astfel afirma ca ordinea temporala a textului este "dezordinea" provocata deliberat de fluxul memoriei involuntare. Dar nu e mai putin adevarat ca ordonarea aleatorie a segmentelor narative invaluie naratiunea intr-o atmosfera de elevata ambiguitate.
Obsesia autenticitatii in interviurile acordate in epoca, romancierul a subliniat constant autenticitatea situatiilor, evenimentelor si chiar a personajelor imaginate:" aproape toate gesturile, daca vrei si cele mai multe incidente, sunt culese din mediul in care am trait si asta duce la confuzii intre cunoscuti si prieteni. Toate incidentele sunt autentice dar sunt altfel organizate decat au fost prezentate in realitate". Si, altadata, la intrebarea: "Ce e real in opera dumneavoastra literara?" a raspuns spontan: "intamplari din realitate totdeauna, chiar cele mai mici detalii, insa totdeauna imbinate dupa alte linii generale decat cele pe care le ofera realitatea".La o alta intrebare: "Traieste realmente doamna T.?", Camil Petrescu nu a exitat sa ateste existenta ei reala: "Da. Persoana ce a scris epistolele, mult modificate de mine, da". Iar "mai departe, personajul este amplificat de mine". Ladima, afirma alta data, este "combinat" din "mai multe momente, daca vreti autentice"; pentru crearea "mentalitatii specifice scriitorului roman, am studiat cu atentie patru poeti de astazi care circula printre noi", insa fara a-i numi.
Din dorinta de a obtine o autenticitate absoluta, Camil Petrescu a introdus in roman personaje din viata politica, literara si culturala a epocii, cunoscute public prin functiile lor:
Ionel Bratianu, Virgil Madgearu, doctorul Lupu, Trancred Constantinescu; actorii Tony Bulandra, Ion Sarbul, regizorul Soare Z. Soare. Dintre scriitori, apar in doua scurte secvente criticul Perpessicius si poetul Ion Pillat; cel dintai il intovaraseste o data pe strada, pe Nae Gheorghidiu, iar la Ion Pillat, se prezinta intr-o zi poetul G. D. Ladima, cu rugamintea de a interveni pe langa doctorul Anghelescu pentru a fi numit profesor de liceu.
"Ceea ce as vrea sa fie strict autentic" in desfasurarea naratiunii, reflecta Camil Petrescu, "este mai cu seama atmosfera unde n-as putea admite nimic disparat, sub nici un cuvant". De aceea, pentru toate secventele narative si pentru fiecare ^personaj s-a documnetat cu rigurozitate. A consultat revistele de moda "necesare fidelei redari a imbracamintei eroilor. Memoria functiona prompt; cu toate acestea trebuia controlate datele vestimentare". El a constatat "ca mai toti barbatii raman la idealul de eleganta pe care l-au avut cand au imbracat primele haine "la moda"". Asa, de exemplu, ii demonstreaza Fred Vasilescu lui Ladima, cand prozatorul Pastorel Teodoreanu "a terminat liceul se purta, provincial, la lasi, haina neagra, pantaloni gri si gambeta". Azi e "imbracat foarte luxos, poarta camase de matase de patru mii de lei, dar nu renunta la nimic din felul primului lui costum".
Pentru stilul mobilierului modern, existent in magazinul doamnei T., romancirul s-a documentat din presa de specialitate a vremii; aspectele vietii politice, sociale si economice a perioadei temporale in care este situata actiunea romanului sunt infatisate prin structura documentara a vehementelor articole redactate de G. D. Ladima in Veacul si introdus in notele de subsol ale capitolului respectiv.
Anticalofilia
Teoretizarea atat de radicala in paginile romanului a actului de a scrie, situarea autoreflexiva a limbajului si aducerea experientei existentiale in prim-planul naratiunii se subordoneaza conventiei generale a autenticitatii. Naratorul formuleaza asemenea precepte socante tocmai pentru a obtine ambiguitatea necesara, a personajelor si a textului, spre a convinge cititorul ca romanul se scrie sub privirile lui. Prezenta conventiei este probata de faptul ca, in ciuda lipsei de experienta, personajele care scriu texte utilizeaza, in fapt, limbajul caracteristic romancierului insusi.
Fred Vasilescu descopera cu nedisimulata uimire, ce face parte din conventia artistica, farmecul defularii: "E foarte ciudat! cat ma ajuta scrisul sa gandesc. Spun lamurit: sa gandesc. Pana astern o fraza pe hartie, alta se formeaza de la sine, in minte, adancind-o pe cea dintai". Similitudinea, la nivelul expresivitatii lingvistice, dintre ideile exprimate de Fred Vasilescu si observatiile asupra aceluiasi text expuse initial de nartor ramane evidenta.
Scrisorile doamnei T., manuscrisul caietelor lui Fred Vasilescu, epistolele expediate Emiliei de Ladima, epilogurile se caracterizeaza printr-un limbaj afectiv. Grupurile nominale, verbele la timpurile trecute ale indicativului, enunturile sintactice sunt astfel selectate incat sa creeze o reactie emotionala, latenta sau manifesta: simpatie, compatimire, revolta, trairi subietcive cu un anume grad de complexitate, cu o semnificatie distincta pentru personajul narator. Secventele situationale sunt de asemenea surse emotionale, cu o intensitate deasupra mediei
Se adauga limbajul evalutiv, frazele ce implica o judecata de valoare, rostite de subiectul enuntului.
Personajul narator, de exemplu, foloseste un lexic valorizator, spre a sublinia, in prima nota de subsol, calitatile fizice si trasaturile spirituale caracteristice doamnei T. Fred Vasilescu, dimpotriva, utilizeaza un camp lexical devalorizant, pentru a contura limitele morale si intelectuale, reliefate de comportamentul Emiliei, valori negative, receptate ca atare de cititori. Acum se observa ca argumentarea anticalofila este de fapt indreptata, daca mai era nevoie sa subliniem, impotriva scrisului "frumos", fara acoperire in idee: "Cum se gandeste, cum se iubeste, cum se sufera nu se poate invata la orele de curs si nici atesta cu certificat de absolvire". Cu alte cuvinte, creativitatea este o inzestrare nativa pe care o ai sau nu. Scriitorul este o fiinta umana aparent ca toate celelalte, dar el se naste cu o traire interioara de exceptie, cu o aptitudine meditativa intensa si cu o luciditate analitica profunda, ce coboara dincolo de manifestarile exterioare ale individului. De aceea, Camil Petrescu a imprumutat eroilor sai toate calitatile pe care se credea, indiscutabil, stapan. Stilul "frumos" nu poate surprinde realitatea constiintei. Datoria scriitotului este sa se exprime exact, proprietatea, corectitudinea, precizia si claritatea fiind cele mai de seama calitati artistice ale stilului. Cuvantul, desi simtit imperfect, devine in context perfectibil El acopera o idee, ofera materia unei senzatii rafinate, imprima frazei o fluenta asemenea gandului. "Liminara sinceritate" presupune , fara discutie, stapanirea adecvata a stilurilor functionale ale limbii literare.
