Ne oprim putin din povestirea noastra, ca sa introducem pe scena, inca un personaj foarte interesant, care are sa joace un rol insemnat in aceasta istorie.
Cei ce cunosc cum era forma orasului Bucuresti inaintea focului de la 1847 n-au decat sa se gandeasca putin si-si vor aduce aminte ca, mergand drept pe ulita Coltii spre Sf. Gheorghe cel Nou, era, pe timpul acela, o piata triunghiulara din care isi luau inceputul trei ulite: una ducea spre Baratie, alta catre hanul lui Filaret si cea din urma se indrepta catre pescaria veche din mahalaua Scaunelor. Cea dintai era locuita de bogasieri, a doua de cojocari subtiri si grosi, iar a treia, acoperita cu scanduri ca bazarele din Stambul, era locuita numai de abagii si gaitanari.
Pe la 1814 aceste ulite, ca mai toate celelalte, erau asternute cu scanduri de stejar si aveau pe dedesubt canaluri de lemn pentru scurgerea apelor. A umbla insa pe asemenea poduri era o adevarata tortura, caci uneori ele erau pline de noroi infectat din cauza necuratirii canalelor, alteori se rupea cate o scandura tocmai cand nenorocitul pedestru punea piciorul pe dansa si, fara veste, el se simtea cufundat in noroi pana la mijloc sau chiar se pomenea cu o mana scrantita sau un picior frant. Sa mai adaugam pe langa acestea si lipsa de felinare si abia ne vom putea face o idee despre trista stare in care se aflau ulitele Bucurestilor pe timpul acela.
In una din cele trei ulite locuia un negutator caruia, din cauza deosebitelor obiecte de vanzare ce tinea in magazinul sau, nu-i putem da nici o calificatie definitiva; tot ce putem zice despre dansul este ca facea parte din toate breslele negutatoresti, fara ca sa plateasca patenta la vreuna dintr-insele, caci daca starostia voia sa-i dea patenta de bogasier, el nu o primea, zicand ca este ceaprazar; iar din aceasta corporatie el scapa aruncandu-se in alta, fara ca nimeni sa-l poata dovedi de mincinos.
Acest negutator, evreu de origine, dar trait si naturalizat printre fanarioti, se deosebea d
intre colegii sai printr-o rara dibacie, intemeiata, din nenorocire, pe un caracter cat se poate de marsav.
A trimite la ocna pe un nevinovat sau a fura cu paraua de la marfa, pentru dansul era totuna; constiinta lui era obisnuita cu tot felul de rautati, incat cea mai mare nelegiuire nu putea sa destepte in inima sa nici mila, nici frica de Dumnezeu.
Ca sa ajunga a dobandi stare mare, el intrebuintase toate mijloacele putincioase si nu nesocotise catusi de putin folosul ce putea trage intru aceasta de la femei. Nu era un desfranat in tara pe a carui cocheta sa nu cunoasca chir Costea. El imprumuta pe toti junii cu bani, luandu-le dobanzi nespuse; facea inlesniri amoroase chiar in casa lui; spiona pe toata lumea si o trada la spatarie. Toate acestea le facea sub masca omeniei si a dreptatii si suntem incredintati ca, daca biata tara romaneasca ar fi fost si pe atunci un obiect de specula, chiar pentru oamenii de jos, chir Costea, negresit, s-ar fi servit si el de cuvintele patrie si libertate, ca sa-si sature lacomia de bani.
Cand ii iesea inainte vreo femeie cocheta (de care nu era lipsa nici pe atunci), el, dintr-o simpla cautatura, intelegea cu cine are a face si ce profit poate sa traga de la dansa.
Daca intretinuta vreunui boier cu trecere la curte si bogat se oprea cu butca dinaintea pravaliei sale, el iesea afara cu capul descoperit si o ametea cu lingusiri de tot felul: "Bine ai venit, preacinstita cuconita!
Ce mare cinste pentru mine!
Cu ce pot sa va slujesc?" Am primit acum de curand: matasarii de Venetia, tulpanuri, panglice, ratele si horbote din Lipsca, fesuri albe de Tarigrad, saluri de Iran. Am mai primit diamanticale de tot felul: rubine, smaragde si margaritare de la cei mai vestiti giuvaiergii din Stambul." Apoi, intorcandu-se catre baietii din pravalie, le zicea: "Ei, ce sedeti ca niste trantori? Scoateti tot ce avem mai frumos si puneti dinaintea milostivei cucoane, ca sa-si aleaga orice i-o placea!
"
In cateva momente se prefira pe dinaintea cochetei toate boarfele si falsele diamante ale ingeniosului bogasier, fara ca el sa lase pe vreuna a trece mai jos de un cap d-opera. In fine, cocheta isi alegea un inel de diamant, de margaritar sau o pernita de odagaciu si zicea surazand:
- Cat costiseste aceasta, chir Costeo?
- Sa fac socoteala, milostivo.
Apoi luand in maini obiectele in chestiune, se prefacea ca se gandeste la pretul lor si-n urma raspundea cu aer meditativ si serios:
- Pe mine ma tin sapte sute de lei, dar pentru preacinstitul obraz al panevgheniei tale le dau tot cu acest pret, voiesc sa ma fac om al casei domniei sale. Ce stii!
Poate ca te voi ruga si eu de ceva si voi fi ascultat!
Cocheta numara banii si, luandu-si obiectele cumparate, iesea din pravalie petrecuta de curtenitorul bogasier.
Dar fineta lui si-o intrebuinta mai cu seama asupra feciorilor de boieri cu stare si asupra acelora despre care afla ca peste putin timp au sa ia vreun huzmet gras. Catre toti acestia el se arata generos: ii imprumuta cu bani, le implinea cu repeziciune orice serviciu, devenea chiar Mercurul lor fara plata. La toate inselatoriile, insa, de felul acesta, el se ajuta foarte mult cu doua copile ale sale, pe care le invatase atat de bine arta prefa
catoriei, incat ele atrageau pe tineri in casa lor intocmai ca niste adevarate sirene.
Era foarte curios a vedea cineva pe aceste copile servindu-se deodata cu modestia si cu cochetaria, doua arme asa de opuse una alteia. Cand pentru prima oara se prezenta vreun tanar in casa bogasierului, fetele sezand pe cate un scaun, cu ochii plecati in jos, simulau o modestie demna de sfanta Cecilia; dar dupa ce se informau despre starea si pozitiunea lui si dupa ce se mai familiarizau cu dansul, atunci isi schimbau rolul: daca tanarul era sarac sau se introducea in casa bogasierului cu scop de a solicita vreo facere de bine, fetele mai adaugau pe langa modestie un fel de mandrie grosolan a, care facea-ndata pe solicitator sa inteleaga ca n-ar fi rau sa se care de acolo si sa le lase in pace; cand insa tanarul era bogat si darnic, atunci smeritele fiice ale Evei isi paraseau curand sfiala cea prefacuta si, devenind cochete in toata puterea cuvantului, primeau cu cea mai destramata rasfatare glumele, darurile si sarutarile junilor libertini.
Pe cand fetele intindeau toate aceste curse ca sa ameteasca pe biata victima, intra in casa si chir Costea cu cate o dulama veche de postav putred, cusuta cu fir mincinos, sau vreun alt vesmant ramas de ani in pravalia sa si cu un zambet plin de viclenie ii zicea: "Ia priveste, cucoane, aceasta dulama. Ce mai postav!
Ce mai sarma de aur!
Ce mai cusaturi!
Parca-i un tifarichi. Ia imbrac-o, asa sa traiesti!
caci trebuie sa-ti sada foarte bine cu dansa."
Junele, vazandu-se pus intre ciocan si nicovala, nu putea face altfel decat a imbraca haina. Dupa ce se termina operatiunea, grecul privea pe tanar din toate partile cu o privire prefacuta, si strigand: "Bre!
Ce minune Luxandrito!
Marghiolito!
Ia priviti, tata, pe cuconasu!
Nu este asa ca seamana cu o beizadea? Cat de bine te prinde, cuconule!
Parca-i croita pe trupul domniei tale. Ai sa facem un targ din doua vorbe. Eu te iubesc prea mult; nu stiu ce ai, ca m-ai fermecat!
Pe mine ma tine douasprezece mahmudele, dar pentru hatarul domniei tale o dau ce zece. Ai, sa fie de bine!
"
Nenorocitul tanar, desi se vedea tot intr-un timp si furat si batjocorit, cata sa primeasca haina, ca sa nu-si strice opiniunea de galantom ce aveau fetele despre dansul. Scotea dar punga din buzunar si numara cele zece mahmudele cu o nepasare prefacuta, sau scadea pretul hainei din vreo suma cu care imprumutase pe grec mai nainte, tot prin astfel de mijloace.
Nu exista casa de boier in care sa nu intre chir Costea, sub diferite pretexte; la gastronomi se introducea prin baclavale si dulcete de Tarigrad, pe care le prezenta pe la zile mari; la tinerele cucoane isi deschidea intrarea prin glastre cu flori si alte nimicuri femeiesti, pe care le da cu pretul jumatate, ca sa poata castiga mai in urma inzecit, prin intrigi si servicii de amor. In fine, paganul de fanariot facea tot ce-i sta prin putinta ca sa realizeze proverbul tarii sale:
"Αρπαξε να τρώς και κλέψε ν άχη"
Iata portretul moral al omului ce alese Dinu si Duduca spre a le ajuta ca sa manance starea postelnicului Andronache.
