Trecuse doua luni de la intrevorbirea dintre principele Caragea si banul C, fara ca secretul ei sa poata fi cunoscut curtezanelor si boierilor. Toti se intrebau despre acest secret, caci pe timpul acela, ca si totdeauna, secretele de cabinet interesau pe toti si erau comentate de curtezani in toate modurile; chiar postelnicul Andronache, favoritul lui Caragea, cand era intrebat in cauza aceasta, raspundea evaziv si mai mult prin gesturi.
Se observase, insa, o mare schimbare in felul de viata al postelnicului; casa lui, care inainte de acest eveniment era frecventata numai de oamenii ce veneau sa implore vreo favoare de la dansul, devenise in urma o casa publica, in care intrau cei mai desfranati juni, fanarioti si romani. Mesele si seratele ce dadea fanariotul apropiau in splendoare si in bogatie pe ale lui Caragea, stapanul sau.
Cine s-a dedat cat de putin cu placerile vietii destramate cunoaste prea bine ca femeia joaca rolul cel mai principal intr-insa; ea singur a, prin fatalul ei dar fermecatoresc, poate sa arunce un val de poezie asupra acelor placeri mincinoase, care duc pe nesimtite pe biata junime la saracie, la vestejire, la despoiere si, de multe ori, chiar la o moarte prematura.
Postelnicul Andronache se arunca in bratele desfranarii cu o furie nedescriptibila; un fel de pornire furioasa si nesocotita il facea sa caute pretutindeni nu inimi de iubit, ci victime ale placerilor sale, atrase in lanturi prin ipocrizie si prin minciuni.
Dar natura a pus amorul in inima fiecarui om. Aceasta pasiune cereasca sau infernala, care uneori ne inalta, iar alteori ne degradeaz a, nu poate sa se manifeste cu tarie decat numai pentru un obiect oarecare. Muzica, poezia, pictura, arhitectura si in fine tot ce este frumos in natura place mai mult sau mai putin fiecarui om; el, insa, nu poate sa se declare cu statornicie decat pentru una din aceste arte si numai pentru dansa va avea o afectiune durabila. Tot asemenea se urmeaza si cu pasiunile amoroase. Ochiul nostru
este lacom, dorintele se manifesta in noi abia ce zarim o juna femeie placuta; dar acest neastampar nu este amorul, ci o furie, un delir momentaneu; caci pe data ce dorinta care ne-a aprins imaginatiunea se afla implinita, ne linistim si mai adesea cautam mijloace ca sa ne desfacem de obiectul ce o aprinsese. Amorul cel adevarat, care face sa palpiteze inima si inalta spiritul, nu-l putem da decat unei fiinte pe care si-o alege inima noastra.
Fanariotul, desi depravat pana la extremitate, poseda insa o scanteie de amor in inima sa si aceasta il facea nefericit chiar in mijlocul celor mai mari veselii.
Intr-o seara el se intorcea de la Cotroceni, unde fusese trimis de stapanul sau ca sa dea niste scrisori viziriale unui delibasa, trimis intr-adins de sultanul ca sa omoare pe Rami pasa, ce se intorcea atunci din Rusia.
Orele noptii erau inaintate; pe cer se afla o multime de nori mici, care, impinsi de vant, aci acopereau luna si faceau sa cada pe fata pamantului un intuneric adanc, aci iarasi se desparteau si formau o multime de grupe care, luminate de palida lumina a lunii, prezentau privirii o panorama fantastica si rapitoare.
In momentele acestea postelnicul Andronache trecea pe ulita Izvorului, calare pe un armasar arabesc si insotit de patru tufeccii; dar pe cand cugetarea si privirea lui erau absorbite de frumoasa panorama a cerului, o voce incantatoare strabatu auzul sau: el se opri din cale si asculta cu mare atentiune frumosul cantec fanariotic ce incepe cu cuvintele acestea:
Ριψον φώς μου νεϋμα ίλαρόν
a carui melodie, plina de pasiune, fiind cantata cu multa arta, produse in inima lui un efect extraordinar.
Incantat de exclamatiile amoroase de care este plina aceasta cantilena, se apropie de ferestrele casei din care ieseau suavele accente si vazu, cu destula surpriza, o femeie juna ca de douazeci de ani, foarte frumoasa, sezand rasturnata pe un divan de matase si cu parul ei cel negru unduland in neoranduiala. Camasa de borangic, singurul vesmant ce acoperea trupul ei, era atat de transparent a, incat lasa sa se vada un piept mai alb decat marmura, o talie de nimfa. Ea tinea in mana o tambura cu care se acompania. Ochii ei cei negri si plini de vapai amoroase, absorbiti acum in arzatoarele visari ce desteptau in inima ei dulcile accente ale melodiei, pareau ca cereau o dulce mangaiere la chinurile ce ea suferea.
Cantul incepu sa devie din ce in ce mai slab; tambura ii cazu din maini si frumoasa juna adormi intr-o poza atat de rapitoare, incat ar fi putut sa piarda mintile celui mai stoic dintre filozofi.
Grecul se destepta din letargie si, dupa ce lua seama bine la pozitiunea localitatii, se indrepta catre curtea domneasca, dete socoteal a de misiunea sa si, intorcandu-se acasa la dansul, petrecu toata noaptea gandindu-se la frumoasa femeie ce-l incantase.
A doua zi se scula foarte de dimineata si se cobori in gradina, ca sa-si racoreasca pieptul de flacara ce-l ardea; dar pe cand se plimba cu pasi repezi si cufundat in ganduri, el zari pe unul din oamenii curtii sale si il chema la sine. Sluga, dupa cateva salutari adanci, se puse dinaintea stapanului sau cu mainile la piept si infipt in pamant intocmai ca o statuie.
Postelnicul il privi cu atentiune; apoi, dupa ce se mai gandi putin, ii zise:
- Ioane, am sa te intreb ceva.
- Porunceste, preamilostive cucoane, si sunt gata a raspunde.
- Cunosti tu mahalaua Izvorului?
- O cunosc.
- Bine?
- Foarte bine!
- Dar pe ipochimenile ce locuiesc intr-insa?
- Pe toti, milostive cucoane, pana la carciumari si bacani.
- Daca este asa, spune-mi care este cea mai frumoasa cucoana din acea mahala.
- Sunt mai multe, milostivul meu stapan.
- Asta se intelege, dar eu voi sa-mi spui care este cea mai frumoasa din toate.
- Este cucoana Duduca, fiica lui Mihale ciohodaru.
- Si unde locuieste aceasta frumoasa cucoana?
- Ea locuieste impreuna cu tata-sau in niste case boieresti, peste drum de biserica Izvorului.
- Casa are doua ferestre cu cafaz in fata ulitei, nu este asa?
- Intocmai precum ziceti.
- Ia spune-mi acum ceva semne despre boiul si frumusetea ei.
- Este frumoasa ca o zana; nalta si subtirica; fata o are mai alba decat zapada; obrajii ii sunt rumeni ca doua mere domnesti; are ochii mari si negri ca murele; sprancene negre si imbinate; buzele ei sunt ca margeanul, iar dintii albi ca fildesul; si peste toate aceste daruri firesti, canta din gura si din tambura intocmai ca o hanama de sarai.
- Bravo, Ioane, aferim!
Ai raspuns tocmai dupa dorinta mea. Acum, daca voiesti sa te arati sluga credincioasa, sa faci cum vei sti ca sa mi-o dai in mana si eu iti voi rasplati osteneala cu cincizeci de mahmudele.
- Sa traiesti, milostive cucoane, intru multi ani!
Si deodata cu vorba, saruta mana stapanului si se departa.
Putin dupa aceasta, postelnicul deveni posesor al acestei rare frumuseti si incepu sa petreaca o viata plina de dulceata in bratele amantei sale.
Sa lasam deocamdata pe fanariotul nostru adormit pe pieptul odaliscei sale; sa nu-i rapim aceasta fericire iluzorie, caci el peste putin o sa se destepte intr-o lume reala, plina de amagiri si mizerii; iar pana atunci, noi sa dam cititorilor nostri o idee despre cocheta si ambitioasa greaca.
Aceasta Venera orientala, iesita din ramasitele spulberate ale populatiunii grece din Fanar, precum odinioara stramoasa sa zeiasca iesise din spumele vanturate ale marii, avea o frumusete perfecta, o inteligenta vie si un spirit fin si iscusit. Viata cea plina de rasfatari parintesti ce petrecuse din primii ani ai copilariei sale si lipsa de educatie facuse sa se dezveleasca intr-insa o multime de dorinte nepotrivite cu pozitiunea ei sociala. Iubea luxul cu deosebire; ii placea foarte mult viata zgomotoasa; in fine, toata fericirea ei sta in implinirea fara intarziere a celor mai mici si mai extravagante capricii.
Ajungand in floarea junetii, ea devenise un magnet care tragea spre sine toate privirile si toate dorintele tinerilor din Bucuresti. Nu era seara lasata de Dumnezeu in care sa nu se cante sub ferestrele ei cele mai placute serenade. Poetii timp
ului secase nesfarsitele comori ale inchipuirii lor, fara ca odele, elegiile si acrostihidele lor sa gaseasca in inima vanitoasei femei altceva decat o stanca de granit de care se sfaramau poeticele lor silinte, fara sa produca cel mai mic efect.
Un singur june izbuti sa inmoaie inima ei de piatra, dar nu cu stihuri, nici cu cantari, ci numai pentru ca era fiul domnitorului de pe atunci. Acest nou Paris, care a facut pe mai multe Elene din Bucuresti sa-si lase pe Menelaii lor cu buzele umflate, indata ce vazu din intamplare pe juna greaca, ii arunca o domneasca privire de bazilisc, care o facu sa cada ametita la picioarele sale. Amorul acesta nu avu decat durata unui vis frumos, dar efemer, caci beizadeaua, dupa ce-si indestula capriciul sau de un moment, parasi pe juna fanariota, lasandu-i chinurile unui prim amor ce o amagise si dorul nestins al viselor de aur ce o dezmierdase in trecut.
Iata starea morala in care se afla Duduca, in seara aceea cand o vazu pentru prima oara postelnicul si se innebuni de dansa.
Amorul cel infocat al postelnicului, pozitiunea stralucita ce avea el la curte si cheltuielile cele mari ce facea pentru implinirea dorintelor acestei vanitoase femei fura de ajuns ca sa o faca sa uite pe beizadea.
Ea traia acum o viata foarte dulce si placuta. Diamantele si rubinele, stofele de matase tesute cu aur, salurile de Persia, slugile, trasurile, armasarii si orice poate dori o femeie, ea le avea toate pe data ce-si arata dorinta.
In primele luni ale acestei legaturi, sufletul Duducai nu fu tulburat de nici o pasiune contrarie amantului sau; dar aceasta nu tinu mult timp. Inima femeii, chiar de se poate ameti uneori de ambitioase aspiratiuni la marire, la bogatie si la alte vanitati atat de placute sexului femeiesc, dar insa ea se desteapta apoi cu pasiuni mai tari, mai neinfranate. Astfel se-ntampla si cu frumoasa noastra eroina.
Natura a facut din inima femeii o carte scrisa cu litere cabalistice, pe care inamoratii, in vanitatea si egoismul lor, cred ca o citesc si o inteleg; in realitate insa sunt foarte putin aceia care pot zice cu drept cuvant ca au descifrat acele ieroglife, de la care atarna mai adesea fericirea si nenorocirea oamenilor; si acesti favoriti ai soartei nu sunt totdeauna cei nobili si avuti, nici cei frumosi sau cu spirit, ci uneori cu totul din contra; caci amorul este o fiinta curioasa. S-a zis ca e orb; se poate. Dar si daca vede, trebuie sa marturisim ca foarte mult ii plac lucrurile bizare.
Postelnicul Andronache credea ca descifrase logogriful din inima grecei, dar se amagea, sarmanul, caci meritul acesta era pentru moment rezervat unui june obscur, ce abia pusese piciorul pe prima treapta a ierarhiei boieresti.
Locuinta in care fanariotul pusese pa amanta sa era situata in strada Calitii, care pe timpul acela devenise foburgul favorit al nobletii si al amploiatilor de toate gradele.
Juna greaca simtea o placere din cele mai mari a privi dupa fereastra pe toti trecatorii, de la velitii boieri cu barbile albe si cu caciuli de samur, pana la calemgiii si iamacii cei cu islice in patru colturi si rasi pe cap chinezeste.
Un june din acestia, care sub costumul sau ridicol ascundea o figura cat se poate de placuta, vazu pe greaca noastra si se inamora de dansa.
Tanarul calemgiu incepu sa treca noaptea pe la ferestrele femeii ce-l incantase si sa-i faca serenade acompaniate de oftari amoroase, care erau in stare sa topeasca de compatimire inima chiar a statuilor de marmura.
Juna greaca nu lasa pe calemgiu sa ofteze mult timp, ci se invoi cu placere a-i da gratis fericirea ce o vindea foarte scump postelnicului.
Trebuie sa adaugam, insa, ca calemgiul era foarte infocat si nesocotit in amorul sau. Aceste doua calitati, funeste amorurilor clandestine, facura pe inamorati sa cante, sa joace si sa se expuna in tot chipul, fara a se gandi ca pot fi observati. Cu toate acestea ei se inselau; zgomotul serenadelor si sarbatorilor destepta atentiunea vecinilor si vestea merse pana la postelnicul. Inima acestuia se aprinse de gelozie si, vazand ca acea pasiune culpabila, in loc de a se infrana, crestea mereu, el veni intr-o seara furios si, intrand in camera amantei sale, sezu pe divan fara macar sa o salute.
Greaca pricepu foarte bine de unde venea agitatiunea si neobisnuita purtare a amantului ei; dar voind a se incredinta si mai bine, se prefacu ca n-a observat nimic si, luand un aer nevinovat si plin de gratie, il stranse in brate si il saruta pe frunte.
Acest fals sarutat irita si mai mult pe amantul amagit; el o respinse din bratele sale cu furie; ea se prefacu ca plange; dar vazand ca nici prin mijlocul acesta nu poate face pe amantul ei a se explica, cazu in genunchi dinaintea lui si cu ochii inmuiati in lacrimi mincinoase ii zise:
- Ce ai, cucoane Andronache, de ce esti atat de suparat pe mine? Spune ce ti-am gresit?
- Ma intrebi, nemultumitoareo, ce mi-ai gresit? Si ce greseala mai mare puteai face decat cea de a ma necinsti pe mine, postelnicul Andronache Tuzluc, favoritul lui voda, pentru un calic de calemgiu? Pe mine, care te-am scos din trente si te-am facut cucoana mare?
- Eu te-am necinstit!
Ti-am calcat cinstea?
- Da!
M-ai necinstit; toata lumea stie acea marsava fapta.
- Sa n-am parte de viata mea, sa nu ma ajute Maica Domnului, daca-ti voi fi calcat cinstea!
Si deodata cu aceste fraze se repezi cu o disperare prefacuta si luand imaginea Maicii Domnului o saruta cu multa devotiune, ca sa atesteze inocenta ei.
- Sa parasesti casa mea, muiere prefacuta; sa te duci la calicul de calemgiu, auzit-ai tu? Maine dimineata sa nu te gasesc aici, caci te voi omori!
N-apuca sa sfarseasca bine aceste cuvinte amenintatoare si vicleana amanta dete un chiot si cazu jos lesinata.
Postelnicul, luand de adevarat acest lesin, pierdu furia de mai inainte si printr-un salt repede o lua in brate si o puse pe divan; apoi chema slugile si ii dete ajutorul necesar.
Iscusita femeie ramase in aceasta stare de letargie prefacuta pana cand vazu pe postelnicul plangand ca un copil si cerandu-i iertare ca a banuit un moment virtutea ei; apoi se prefacu ca se desteapta din lesin si, prin aceasta ingenioasa manevra, nepoata Evei izbuti a manca din pomul vietii fara de a pierde raiul ca strabuna sa.
