Revolutiunea grecilor din Elada si din celelalte provincii ale Imperiului Otoman, privita din adevaratul ei punct de vedere, este plina de severitate si de o lugubra maiestate. Cand grecii, batrani si tineri, femei si copii, luara armele in maini, nu o facura acesta pentru desfiintarea unei legi apasatoare oarecum, nici pentru gonirea unui tiran ordinar care intarzie, dar nu distruge cu totul progresul unui popor. Ei se ridicasera ca sa se libereze de salbaticele orde otomane, ce de mai multe secole le violau consoartele si fecioarele, le pangareau religiunea si ii omorau dupa capriciu prin cele mai nesuferite torturi .
Planul acestei revolutuni era sa rascoale toate popoarele din Orient si, la o zi hotarata, sa se arunce asupra turcilor si sa-i zdrobeasc a deodata.
Intre comandirii alesi de comitetul revolutionar ca sa puie in lucrare aceasta miscare, de la care atarna liberarea sau desavarsita pieire a Greciei, era si Alesandru Ipsilant.
Consiliul revolutionar, bazat pe sentimentele patriotice ale acestui june si pe experienta lui in arta rezbelului, ii incredintase una din cele mai grele parti ale intinsului plan de revolta.
El dar cata sa treaca Dunarea prin Romania, ca sa revolteze populatiunile slave din Turcia si, pus in capul lor, sa strabata Bulgaria, Tracia si Macedonia spre a se uni cu grecii din Elada, Ipir si Tesalia si a combate impreuna si cu succes armatele otomane, puse in confusiune prin aceasta generala insurectiune.
Planul era bine combinat si poate ca ar fi reusit in toata intinderea sa, daca armata lui Ipsilant ar fi avut disciplina si moralitatea ce s-ar fi pretins de la niste oameni care luasera armatele in maini pentru o cauza atat de sacra. Dar aceste virtuti lipseau sau cel putin erau foarte rare in armata lui Ipsilant . Sa mai adaugam si dispretul ce aveau grecii asupra romanilor si slavilor, plus ideile de panelinism ce Ipsilant si capitanii lui le manifestau cu atata usurinta in fata acestor popoare pe care trebuiau sa-i ling
useasca si ne vom convinge despre tristul rezultat ce avu miscarea grecilor in Principate.
La 22 februarie din anul 1821 Ipsilant trecu in Moldova si se
Ciocoii vechi si noi 229
declara liberator al natiunii grece, iar dupa aceea dete mai multe proclamatiuni prin care asigura pe moldoveni ca, pe cat timp va sta armata sa acolo, nu vor suferi nici un rau de la dansa; dar faptele detera o aspra dezmintire acelor frumoase proclamatiuni, caci pe data urma asasinarea negutatorilor turci din Iasi si Galati si jafurile cele nemaivazute.
In fine, armata Eteriei, marita prin corpul lui Vasile Caravia si Iordache Olimpie, intra in Tara Romaneasca; iar la 25 mai ajunse la satul Colintina si forma acolo cuartirul ei general .
Ipsilant primi inchinaciunile boierilor, ale clerului si pe ale tuturor tagmelor ostasesti si negutatoresti. Lingusirile insa ce i se faceau in toate zilele de catre fanarioti si cativa romani corupti, ce voiau sa exploateze Eteria in interesul lor, ametise foarte mult capul acestui capitan; dar tocmai cand bietul om se obisnuise cu viata si pompa domneasca, la care incepuse sa aspire, primi trista stire ca turcii au intrat in tara prin mai multe parti si ca ei se indreapta asupra-i cu forte considerabile, ca sa-l zdrobeasca deodata.
Aceste stiri nefavorabile indemnara pe Ipsilant sa-si ridice lagarul de la Colintina si sa-l aseze la Targoviste, loc foarte priincios pentru aparare si maniurea intrigilor sale in contra lui Tudor Vladimirescu.
Dupa ce el isi aseza ostirea in lagar fortificat cu santuri si trimise despartiri mici de arnauti ca sa cuprinda stramtorile muntilor, spre a se putea refugia la caz cand ostirile turcesti ar fi invins pe ale sale, se dete apoi cu totul la realizarea planurilor sale celor ambitioase.
Intr-o zi el se afla singur in camera sa, absorbit in meditatiuni; dar cand se destepta din acea momentanee uimire, vazu pe Paturica stand cu mainile la piept si smerit ca un calugar.
Fanariotul il fixa putin, apoi ii zise fara preambule:
- Ia spune-mi, arhon stolnice, cum merg treburile noastre?
- Foarte bine, maria ta!
- Talmaceste-mi ce intelegi dumneata prin acest foarte bine.
- Hartiile acestea te vor pliroforisi mai bine decat mine, maria ta, raspunse ciocoiul, cu aer triumfator si prezentand lui Ipsilant cu mandrie inscrisurile capitanilor.
Fanariotul le citi cu multa nerabdare, apoi, dupa ce privi pe Paturica cu un fel de admirare amestecata cu dispret, zise:
- Incep a crede, arhon stolnice, ca elciul care te-a sistisit la mine n-a cunoscut darurile ce ai; dumneata esti un om mare, intreci in istetime chiar pe Nesselrode al Rusiei; dar esti cam adaose fanariotul cu aer batjocoritor.
Ciocoiul suferi aceasta umilire cu sange rece prefacut, ba inca facu si cateva complimente, ca sa ascunda si mai bine tulburarea sa.
- Dar daca omorurile vor inceta? adaose Ipsilant, atunci aceste inscrisuri vor ramane hartie alba; ai, ce zici?
- Zic, maria ta, ca omorurile s-au savarsit: doi arnauti de ai lui Prodan s-au spanzurat la putul de piatra dupa Podul Calicilor, doi in Dealul Spirii si unul dinaintea lagarului de la Cotroceni.
- Dar capitanii cu inscrisurile, ce zic ei despre aceasta? Nimic pe fata, dar intr-ascuns au si ales de capetenii ale lor pe Macedonski si Prodan si acum nu asteapta decat vreme cu prilej ca sa omoare pe Tudor.
- Foarte bine, dar ei pot sa-si schimbe gandul. Nu, maria ta; sunt atat de bine incredintat despre aceasta, incat as putea chezasui cu capul meu ca de asta data ei se vor tine de cuvant.
- Astea sunt vorbe, arhon stolnice; eu cunosc foarte bine pe romani. Ei iti fagaduiesc astazi totul si maine nu-ti dau nimic.
- Ai dreptate, maria ta, sa te indoiesti, fiindca nu cunosti intamplarile din urma.
- Care intamplari? Vorbeste!
- Omorurile din urma.
- Altele proaspete? Spune-mi degrab!
- De la ridicarea lagarului din Cotroceni si pana la Golesti a spanzurat peste treizeci de panduri, tot baieti tineri, unul si unul.
- Ce spui, arhon stolnice? S-au
intamplat toate acestea?
- Ai rabdare, maria ta, ca n-am sfarsit!
exclama ciocoiul mandru de triumful sau.
- Vorbeste, caci mor de nerabdare!
- Dupa ce ajunse Tudor la Golesti, afla prin iscoadele (spionii) sale, ca patru din cei mai voinici capitani nu voiesc sa dea inscrisurile cerute si numaidecat spanzura pe doi dintre dansii in niste salcii; in sfarsit, daca maria ta voiesti sa te incredintezi si mai bine ca m-am tinut de cuvant, da-mi pe capitan Iordache cu doua sute de arnauti si iti jur ca-ti voi aduce pe Tudor legat cot la cot.
- Bravo, arhon stolnice!
acum te inteleg. Si, deschizand usa, chema pe gramaticul sau si ii zise: Spune lui Iordache sa ia doua ortale de arnauti alesi si sa se duca la Golesti cu dumnealui, si sa implineasca cu strasnicie orice-i va porunci.
Gramaticul pleca capul pana in pamant si iesi impreuna cu Paturica.
--------------------------------------------------------------------------------
Note de subsol
Ca sa convingem mai bine pe lectorii nostri despre suferintele acestui popor in adevar martir, dam aici un fragment dintr-o balada greceasca, trasa din colectiunea de cantece populare tiparita in Atena de N. Anghelidi:
(n. N. F.)
Traducerea textului omis: (Pana cand, voinicilor, sa traim prin stramtori, singuri ca niste lei, pe piscuri, in munti? Pana cand sa locuim prin pesteri, sa avem inaintea ochilor doar desisuri, sa fugim de lume din pricina robiei, sa pierdem patria, fratii, parintii, prietenii si toate rudele noastre? Mai bine un ceas de viata libera decat patruzeci de ani in robie si inchisoare. La ce-ti foloseste sa traiesti si sa fii in robie? Gandeste-te cum te frig in foc in fiecare ceas Domn, dragoman, vizir de-ai fi, tiranul te face sa piei pe nedrept. Slujesti toata ziua la orisice ti-ar spune, iar el, la randu-i, incearca iarasi si sangele sa-ti bea.)
Ca sa nu trecem de calomniator, punem in fata lectorilor nostri proclamatia lui Ipsilant data catre armata sa, cand s-a vazut silit a o parasi si a trece in Austria. Dintr-acest document necontestabil se poate convinge fiecare ca armata lui Ipsilant era in mare parte compusa din talhari de drumuri, lasi si tradatori:
"Proclamatia principelui Alesandru Ipsilant
data la fuga sa din Romania
Rezbelnici!
Nu, nu mai voiesc a profana acest sacru si onest nume chemandu-va pe voi astfel. Turma fricoasa de oameni!
Tradarile si actele voastre seditioase ma silesc a va parasi. De aci inainte orice legatura intre voi si mine este rupta. Atat numai ca imi va ramane in fundul sufletului rusinea ca v-am comandat. Voi ati calcat juramintele, ati vandut pe Dumnezeu si patria, m-ati vandut si pe mine chiar in minutul in care speram a invinge sau a muri cu voi. Astfel dar va parasesc. Adresati-va turcilor, care singuri sunt demni de ideile si tendintele voastre. Parasiti padurile, coborati-va din munti, aceste aziluri ale fricii voastre, si mergeti la turci sa le sarutati mainile inca fumegand de sacrul sange al supremilor preoti, patriarhi, episcopi si o mie de alti frati de ai vostri inocenti, masacrati fara mila. Dar grabiti-va a va cumpara sclavagiul cu viata voastra, cu pretul onorii femeilor si copiilor vostri.
Iar voi, umbre ale adevaratilor elini din sacrul batalion, care cu tradare ati cazut victima fericirii patriei voastre, voua, recunostinta compatriotilor vostri. Putin va trece si se va inalta coloana ce va face nemuritoare numele voastre.
In litere aprinse sunt insemnate in fundul inimii mele numele amicilor mei care mi-au aratat pana in sfarsit increderea si sinceritatea lor. Aducerea lor aminte va racori tot- deauna sufletul meu.
Dau dispretului general, dreptatii legilor si blestemului compatriotilor pe calcatorul de juramant si vanzatorul caminar Sava, pe spionii si pe cei dintai ce inlesnira dezertarile, pe Constantin Duca, Vasile Barla, Gheorghe Manu fanariotul, Grigore Sutu fanariotul si pe depravatul ton jabl¨bion Nicolae Scufu.
Asemenea aridic si lui Vasile Caravia titlul de camarad de arme, pentru nesupunerea si necuviincioasa lui purtare.
