Vitoria Lipan - figura reprezentativa de erou popular, intruneste
. calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara, in care se inscriu cultul pentru adevar si dreptate, respectarea legilor stramosesti si a datinilor "ea nu e o individualitate, ci un exponent al spetei" (George CalinescU).
Figura Vitoriei este la inceput ilustrata in nemiscare, Sadoveanu accentuand trasaturile personajului pornind din exterior spre interior, "oqhii ei caprii in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului erau dusi departe." Gandindu-se la Nechifor Lipan, care nu se intorsese acasa, Vitoria trece printr-un proces de interiorizare, intreaga sa viata devenind launtrica, "acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute", ceea ce necesita o autoizolare de lumea din jur, "in singuratatea ei femeia cerca sa v patrunda pana la el. Nu putea sa-i vada chipul". Asadar, Sadoveanu reliefeaza profunzimea vietii afective a Vitoriei Lipan, care "se desfacuse incet de lucruri si intrase oarecum in sine".
Mihail Sadoveanu dezvaluie nelinistea eroinei cauzata de intarzierea "peste obicei" (73 de zilE) a lui Nechifor Lipan, "dragostea ei de douazeci si mai bine de ani", plecat la Dorna sa cumpere oi.
Nelinistea interioara se intrevede si in exterior, "fusul se invartea harnic, dar singur". Vitoria merge la parintele Daniil Milies pentru sfat si refuza sa creada ca sotul ei intarzie la petreceri mai mult de "o zi ori doua", pentru ca "stie ca-1 doresc si nici eu nu i-am fost urata". Se duce la ghicitoarea satului, baba
Maranda, si nu are incredere nici in prezicerile acesteia, ca Nechifor ar fi parasit-o pentru o alta femeie "cu ochii verzi", asa ca devine tot mai sigura ca s-a intamplat o nenorocire.
Eroina se ghideaza in presupunerile ei dupa stiinta semnelor, dar si dupa experienta sa morala, intuitiva si actioneaza in functie de acestea. Primele semne rau-prevestitoare sunt visele: unul care a "impuns-o in inima", i-1 arata "pe Nechifor Lipan calare cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape", iar alta data 1-a visat rau, "trecand calare o apa neagra era cu fata incolo".
Alt semn este si glasul lui Lipan venit din memoria ei afectiva, dar "nu putea sa-i vada chipul". Nelinistea devine banuiala, "un vierme neadormit" o roade permanent si pentru ea "timpul statu" (timpul mitiC). Vitoria nu masoara vremea dupa calendar, ci se conduce dupa semnele naturii pe care le intelege: vantul da semne "susuind prin crengile subtiri ale mestecenilor", padurea de brad "clipi din cetini si dadu si ea zvon", brazii erau "mai negri decat de obicei", dar mai ales "nourul catre Ceahlau e cu bucluc". Venirea iernii sugereaza asadar drama femeii. Alte semne vin din timpuri mitice: "cucosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta () da semn de plecare", deci Lipan nu va veni acasa.
Portretul devine dinamic, construit prin acumulare de fapte narate. Cand banuiala devine certitudine, ea se hotaraste in sine sa faca o calatorie in cautarea sotului, "daca a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul". Zbuciumul si cautarile dinlauntrul Vitoriei Lipan semnifica labirintul interior, pe care-1 parcurge din intunericul nestiintei la lumina certitudinii, de la neliniste la convingerea ca ceva rau s-a intamplat cu Nechifor si, ca urmare, ea hotaraste sa plece la drum in cautarea barbatului ei, pentru a afla adevarul. inaintea calatoriei simte nevoia unei purificari sufletesti, tine post negru in toate "vinerele negre () fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura". Plina de ganduri, de "patima si durere", ea se socotea "moarta ca si omul ei care nu era langa dansa". in exterior, ea pare mereu aceeasi, dar viata ei interioara este profunda, acolo in sine "se oranduieste totul". Gheorghita observa schimbarea mamei sale: "si maica-sa s-a schimbat, se uita numai cu suparare si i-au crescut tepi de aricioaica".
Dupa ce isi oranduieste treburile gospodaresti, daruieste manastirii Bistrita o icoana cu Sf.Ana, careia ii spune in soapta "taina ei", vinde agoniseala ca sa aiba bani pentru drum si isi avertizeaza fiul ca de acum "mancarea noastra are sa fie din pumni si din picioare".
Hotirata sa afle adevarul si sa razbune moartea barbatului ei, "se curatise de orice ganduri, dorinti si doruri in afara de scopu-i neclintit", in popasurile la Farcasa, la Borca sau Ia Cruci, Vitoria respecta si onoreaza ceremoniile la care asista, "cumatrie" sau nunta (un alt semn rau-prevestitor, pentru ca mai intai intalneste botezul si dupa aceea nuntA): "in drumul meu eu intai am dat peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul; dar cateodata se intampla sa fie altfel". Drumul sau se desfasoara numai "intre rasaritul si asfintitul soarelui". Banuiala devine aproape certitudine ca ceva rau s-a petrecut cu barbatul ei, iar luciditatea Vitoriei in descoperirea adevarului este sugestiva: "mai ales daca-i pierit, cata sa-l gasesc; caci viu, se poate intoarce si singur".
La Calugareni, cumpanind in sine vorbele domnului David, incearca sa-si explice pentru ultima oara intarzierea lui Nechifor, dar ajunge la certitudinea ca "el tot cazut pe undeva trebuie sa fie". La Farcasa afla despre trecerea omului "cu caciula brumarie si cu cal negru tintat" in frunte, dar presimte acut ca sotul ei a murit, de aceea "va lepada o picatura din paharut inainte de a bea rachiul".
Vitoria reconstituie drumul facut de barbatul ei, se amesteca printre oameni ca sa poata afla mai multe amanunte, cautand confirmari la lumea din jur. La Dorna capata credinta ca "aici avea sa se aleaga o randuiala noua a vietii ei". Aici afla ca omul ei a cumparat 300 de oi si, intreband cu discretie si inteligenta din loc in loc, din han in han, tenace si darza, punand cap la cap cele aflate cu o logica impecabila, ia urma oilor si a ciobanilor. La Sabasa, Vitoriei, aflata in intuneric, "incepu sa i se faca lumina". Aici turmele avusesera trei stapani, iar la Suha numai doi: "gandurile i se lipezesc () ca si cum intunericul care se iscase in ea avea sa se deschida". Semnele vremii ii intaresc certitudinile, vantul nu mai batea, semn ca Vitoria va afla taina adevarului in rapa de sub Crucea Talienilor. Gasirea cainelui la Sabasa ii da femeii speranta si increderea ca isi va gasi barbatul in fundul rapei, moment din care ea se va concentra asupra demascarii vinovatilor. Dupa ce ii face lui Nechifor toate ritualurile crestinesti, cu o deductie uimitoare de detectiv va dovedi, povestind in amanunt, infaptuirea crimei si va demasca pe vinovati. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vin dintr-o credinta straveche a poporului si sunt implinite dupa legi nescrise, "cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca".
Odata implinita datoria si infaptuita dreptatea, viata reintra in normal, "ne-om intoarce iar la Magura ca sa luam de coada toate cate le-am lasat". in actiunea sa, Vitoria dovedeste spirit justitiar, inteligenti, luciditate, stapanire de sine, devotament si neclintire in implinirea traditiilor si datinilor stravechi. _ Gheorghita
Gheorghita - fiul lui Nechifor si al Vitoriei Lipan, aflat la inceputul romanului la varsta adolescentei, parcurge, alaturi de mama lui, un drum al initierii catre formarea lui ca barbat, "de-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau".
Portretul fizic sugereaza trasaturile morale ale tanarului. "Gheorghita era un flacau sprancenat", cu ochi adanci ca ai Vitoriei si nu prea vorbaret, dar cand "intorcea un zambet frumos ca de fata", cu mustacioara abia mijita, emana un farmec deosebit care starnea admiratia mamei.
Inteligent, el isi cunoaste bine mama, observa toate schimbarile care se petrec cu dansa si, desi sfios si supus, el ii ghiceste toate gandurile: "Privi spre maica-sa; o vazu zambind si intelese ca i-a dat raspunsul pe care nu-1 putea gangavi in ajun". Gheorghita cugeta ca "femeile-s mai viclene (), mai iscusite la vorba; iar barbatii is mai prosti; insa mai tari de vartute".
Desi nu intelege toate masurile pe care le ia mama lui privind calatoria, el se supune ascultator hotararii ei: "M-oi duce, daca spui; dar e bine sa-mi arati ce si cum, ca sa stiu ce sa fac".
Initierea sa incepuse inca din copilarie, cand se simtea stapan pe "paraul cu bulboanele (), potecile la zmeura si mai sus la afine, cand ocolea asa de buna-voie, umbland dupa turmele ciobanilor. () Stia sa cheme in amurgit ieruncile si capriorii." Acum situatia este cu totul noua pentru Gheorghita, simtea ca "a intrat la slujba grea si la nacaz", banuind ca "tatu-sau Nechifor va fi cazut pe undeva s-a pierit, ori l-au omorat hotii".
Devenirea sa ca barbat se face o data cu veghea din rapa a osemintelor tatalui sau, cand se simte infricosat si "o neliniste fierbinte i se porni din maruntaie si-l fulgera in crestet. () Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui in pasi, in zboruri, in chemari". Un argument ce motiveaza desavarsirea formarii lui Gheorghita ca barbat este scena finala, cand il loveste pe ucigasul tatalui sau cu baltagul, implinind dreptatea: "feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului. () Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte". Gheorghita isi indeplini astfel datoria de fiu, infaptuind un act justitiar ca pe un prim pas catre maturitate.
"Faurit anume in vederea expeditiei justitiare (initiatica pentru baiaT) si blagoslovit de preot, baltagul nu are alta intrebuintare decat simbolica si magica, ramanand pur, nepatat de sange; lovitura razbunatoare e data de Gheorghita cu alt baltag, cu al ucigasului insusi" (Al.Paleologu - "Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu").
- Nechifor Lipan Personaj absent, Nechifor Lipan, sotul Vitoriei Lipan, concentreaza in jurul sau toate actiunile si intreg zbuciumul interior al femeii, in stradania de a afla adevarul despre omul ei si de a implini actul justitiar al pedepsirii vinovatilor.
Nechifor Lipan era oier din Magura Tarcaului si isi castiga existenta ca toti muntenii, "cu toporul ori cu cata", el fiind dintre "cei mai vrednici", pentru ca-si intemeiase o stana de oi la munte. Asemeni taranilor sadovenieni, isi petrecea o mare parte din viata in mijlocul naturii, "cu Dumnezei si cu singuratatile", mutandu-si oile de la munte la ses, in functie de anotimp, apoi se intorcea intotdeauna la casa si la familia lui, pentru ca "munteanul are radacini la locul Iui, ca si bradul". Nechifor plecase toamna, ca de obicei, sa cumpere niste oi de la Dorna, dar acum era Sfantu-Andrei si el nu se mai intorsese. Dupa cum socotise Vitoria, barbatul ei intarziase saptezeci si trei de zile si acest fapt starneste neliniste si banuieli negre nevestei.
Sadoveanu nu face in mod direct un portret fizic, infatisarea Iui Nechifor se alcatuieste din memoria afectiva a Vitoriei, care-si aminteste ca avea "mustata groasa, adusa a oala", sprancenele lasate si statura "indesata si spatoasa". Chipul barbatului se incheaga in ochii femeii pentru ca acesta ii, fusese drag din tinerete si-i "era drag si-acuma, cand aveau copii mari cat dansii". Legatura spirituala dintre cei doi soti este solida si eterna, ea se bazeaza pe "dragostea ei de douazeci si mai bine de ani".
Inteligent si ambitios, Nechifor Lipan era stiutor de carte si-i placeau pildele si povestile cu talc, pe care le spunea cu mult farmec pe la petrecerile din sat, animand cu veselia lui toate adunarile. Fire comunicativi si pasionali, lui Nechifor ii placeau femeile frumoase, insa nu depisea limitele bunului simt si ale respectarii familiei. Aceasta trasatura reiese din atitudinea Vitoriei de a respinge cu fermitate previziunile babei Maranda, vrajitoarea satului, ca barbatul ar fi parasit-o pentru o femeie "cu ochii verzi".
Nechifor Lipan se contureaza si din relatarile celor care-l cunoscusera ca pe un om generos, "nu se uita la parale, numai sa aiba toate dupa gustul lui", prietenos si sociabil, era "mester la vorba", oier cinstit si mflndru, "om vrednic si fudul". Harnic si priceput, Nechifor isi randuise bine stanele, ciobanii ii ascultau intocmai poruncile, fiind un stapan autoritar, dar corect si prompt in plata simbriilor. in toate locurile pe unde a intrebat de el, oamenii vorbeau cu prietenie despre omul cu caciula brumarie si calare pe un cal tintat, ca de un muntean "cinstit, platindu-si datoriile si iubitor de animale: s-a hranit el cu mana lui un cane pe care-l avea".
Curajos si increzator in sine, Nechifor Lipan nu se temea de hoti ("avea stapanire asupra lor"), de aceea nu-i era frica sa umble noaptea singur, cantand "din solz, ca sa nu-i fie urat". Vitoria este mandra de sotul ei, "barbat fara frica railor", pentru ca avea impotriva lor pistoalele incarcate in desagi.
