n. 27 mai 1886, Cluj - m. 25 mart. 1954, Cluj.
Poet, prozator si dramaturg.
Fiul lui Aurel Isac, avocat si om politic, si al Elisabetei-Eliza (n. Rosescu), invatatoare.
Pe linie paterna si materna se trage din familii de intelectuali ardeleni, devotati idealului national al romanilor; tatal sau a fost unul dintre principalii aparatori in procesul Memorandului, dupa 1918 senator si presedinte de onoare al Uniunii Avocatilor din Romania; mama, pictorita, a transmis, probabil, copiilor inclinatiile artistice (sora mai mare a poetului, Valeria, a fost pianista si compozitoare). Studii primare la scoala evanghelica (germana) din Cluj, secundare la Liceul Piaristilor (maghiar) din Cluj si la Liceul graniceresc (roman) din Nasaud (bacalaureat la Liceul Regal maghiar din Sibiu, 1904); absolvent al Facultatii de Drept si Stiinte de stat din Cluj (1910). Colaboreaza la presa romana si maghiara din Transilvania si militeaza pentru drepturile sociale si nationale ale romanilor ardeleni; membru al Marelui Sfat National de la Alba Iulia (1918), in 1919 e atasat la biroul de presa din Berna, intre cele doua razboaie mondiale, inspector al teatrelor din Transilvania si Banat (1920-1940) si prof. de estetica la Scoala de Belle Arte din Cluj (1925-1931). A colaborat la Adevarul (Budapesta), Cele trei Crisuri, Drapelul, Facla, Familia, Gazeta de dumineca, Gazeta Transilvaniei, Noua revista romana, Rampa, Romania muncitoare. Steaua, Vieata noua s. a. A debutat in 1902, in rev. maghiara Ellenzek (Cluj) cu un art. despre
V. Alecsandri, iar in 1903 in Kolozsvari Friss Ujsag, cu doua Cantece traduse din romaneste si semnate Emisac. In 1903 are loc si debutul romanesc in Familia, cu poezia La umbra plopilor. Prin poeziile sale (voi. mai importante: Poezii. 1908; Poeme, 1936; Poezii 1936; Opere, ed. definitiva, 1946) si prin poemele in proza (
Ardealule, Ardealule batran, 1916; Poeme in proza, 1923; Cartea unui om, 1925; Notitele mele, 1925) reprezinta orientarea modernista a literaturii ardelene din prima jumatate a veacului si se bucura de succes la public, fara sa atinga insa vreodata valoarea lui Goga sau Blaga. A avut si numeroase proiecte dramatice din care n-a finalizat decat doua (Maica cea tanara, 1931, si Domnul Milion, ramasa in ms si publicata postum), ambele influentate de modalitatile teatrului expresionist. Publicistica, bogata si ea, e de orientare umanitarista si socializanta.
Descendent al unei familii de intelectuali ardeleni profund antrenati in luptele concrete pentru drepturile politice si nationale ale romanilor, participant el insusi la realizarea actului fundamental al Unirii din 1918, ca poet, ISAC se realizeaza in forme destul de diferite de cele ale scriitorilor din provincia sa natala. De formatie precumpanitor franceza, desi cunoaste bine germana si maghiara, el combate orientarea samanatorista si se simte atras de simbolism si de orientarile moderniste. Exista la ISAC inca de la inceput o anume neliniste, un pesimism funciar, o cautare nefinalizata a formei si fondului, care tradeaza un decalaj permanent intre aspiratie si capacitatea de realizare, ce va marca intreaga sa creatie poetica. ISAC adopta postura romantica a poetului damnat ("Toti se saruta, toti se rasfata. / Eu sunt judecat la neviata. / Sa vad fericirea altuia, / Si sa vad jalea mea", Spleen), cautand insa sa-i dea expresie cu mijloacele poetului modern; intunericul (Cantate), asteptarea fara nadejde (Astept), deziluzia (Nava vietii), singuratatea (
Clopotele linistei) sunt teme recurente in poeziile din toate volumele, fara sa excluda insa nici imaginea poetului-indnimator ("V-am spus o doina noua, jurati de vreti pe ea, / V-am aratat ca lumea n-ar fi sa fie rea", Ego liomo). Primul volum de poezii (Poezii. Impresii si senzatii moderne, 1908) cuprinde o suita de sapte Cantece, care dau intr-un fel diapazonul intregii creatii a lui I.: exista in unele din ele o leganare melodica ce purcede din traditia minora a romantei si cantecului de lume, dar si o neagra incrancenare impotriva vietii, pe care o vom regasi, in forme diferite, in majoritatea poeziilor sale ulterioare (multe dintre acestea vor continua, de altfel, sa poarte titlul de Cantec). Poetul accentueaza cu prea multa consecventa aspectele deprimante ale existentei, vazand peste tot uratenia si tristetea ("Afara vantul, / Si stelele nu stiu sa rada. / Si luna-nadusita-n ceata hada, / Nu lumineaza cu argint pamantul", Curata noapte) pentru a nu trezi in cele din urma banuiala ca avem de-a face cu o poza juvenila si cu adoptarea constienta si intentionata a unor clisee literare. Fizionomia poetica schitata in volumul din 1908 (cu gustul pentru variatia formelor, dar si cu eterogenitatea valorica) va fi confirmata de textele ulterioare ale lui ISAC Acesta valorifica sugestii ale simbolismului, cum ar fi motivul orasului care distruge (Oras bolnavit, Viata de mahala), al naturii agonizante (Cantec de toamna, Ploua, Toamna), al paradisurilor artificiale (Beai), le adauga tematica social-umanitara (Asteptare, Plugarul, Copii de moti pe strazile din Cluj, Cersetori, Sirena fabricii) si cea erotica (referindu-se insa, de cele mai multe ori, la iubirea mercenara sau, oricum, violenta si departe de a aduce fericirea: Maria mea, Prima, Femeia pretioasa, Cantec), fara a izbuti, totusi, sa dea impresia de autenticitate a marii poezii. Majoritatea poeziilor lui ISAC ne trimit in mod irezistibil cu gandul spre alti autori (Eminescu, Macedonski, Bacovia) care au dat cu adevarat substanta si realitate artistica acestor teme si motive. Sentimentul lipsei unei adancimi autentice, al decalajului iremediabil intre intentie si realizare, dispare in cateva texte in care inclinatia poetului spre antiteze si spre imaginile puternic conturate si colorate - in maniera cvasiexpresionista -duce la rezultate convingatoare. Din versurile triste: Annie exprima sfasierea poetului intre solicitarile divergente ale satisfactiei senzuale si constiintei de poet care se trage dintr-un neam greu incercat. Noaptea fantastica opune marturiile trecutului dramatic, sperantei de viitor pe care o reprezinta copilaria, Balada ardeleana da glas confruntarii omului cu natura, timpul, razboiul, suferinta, iar Vanturile noptii sau Cad exprima teama rascolitoare de moarte intr-o maniera care ne face sa ne gandim la
Duhovniceasca lui Arghezi. Sunt poezii in care procedeele formale obisnuite ale lui ISAC (masura variabila a versurilor, repetitia, enumerarea, folosirea insistenta a coordonam si parataxei) servesc un continut sufletesc veritabil, deci realizeaza comunicarea cu cititorul. Acelasi lucru s-ar putea spune si despre cele mai multe dintre poeziile care dau glas sensibilitatii bucuriilor si angoaselor paterne (Versuri pentru copilul meu, Bubi e bolnav. Faceai semne, Cantec de leagan). Impresia de ansamblu pe care o lasa poezia lui ISAC este bine surprinsa de
D. Micu, atunci cand o caracterizeaza ca un "amestec de suavitate si asprime, poezie subtila si prozaism strident, [] lipsa de gust deconcertanta alaturi de constructii imagistice fine, expresii zgrunturoase, rudimentare, stangace, alaturi de mici giuvaere stilistice". Poetul care, intr-un interviu din Rampa, 1919, declara: "Stau pe o baza marxista", a incercat, dupa 1944, sa raspunda si "comenzii sociale", sacrificand poncifelor vremii si compunand cateva piese fara nici o relevanta artistica (Copiilor din Coreea, La conacul de odinioara, Trei pionieri). In tot cursul activitatii sale scriitoricesti, ISAC a practicat in mod sistematic si poemul in proza, spre care a fost indreptat si de mediile simboliste frecventate in tinerete (traducerea Micilor poeme in proza ale lui Baudelaire se publica in Noua revista romana in perioada in care la ea colaboreaza si poetul ardelean), dar si de propriile inclinatii literare. Sentimental si subiectiv, usor impresionabil si atras de expresia metaforizanta, putin dispus, pe de alta parte, sa se supuna rigorilor prozodice, ISAC gaseste in poemul in proza posibilitatea de a-si revarsa revoltele si amaraciunile, autentice sau factice, si de a-si satisface gustul pentru expresia ornamentala, repetitiva pana la redundanta, cu aparenta de profunzime, dar in fond mai mult alegorica decat simbolica. Poemele sale in proza (adunate in volume ca Poeme in proza, 1923, Cartea unui om, 1925, Notitele mele, 1925) imbraca forma unor mici parabole poetizante, a unor portrete, relatari de scene onirice sau discursuri organizate in jurul unor laitmotive, toate parand a avea drept referent o lume prost oranduita, nedreapta, plina de suferinta pentru cei de jos si de imbuibare pentru cei sus-pusi, o lume pe care scriitorul o respinge si pentru care cauta o compensatie in reverie. Textele recurg la o retorica nu foarte subtila, intemeiata pe expresia bogat ornata, exclamativa, construita din fraze compuse adesea prin coordonare si parataxa, in care alterneaza prezentul si imperfectul verbelor. Nici chiar atunci cand miza volumului este exprimarea sentimentelor scriitorului transilvanean, profund atasat suferintelor, dar si sperantelor conationalilor sai (ca in Ardealule, Ardealule batran, 1916), tonul lui nu capata vigoare; compatimind intregul univers, autorul nu face de fapt decat sa se autocompatimeasca, iar cititorul care parcurge unul dupa altul toate sau majoritatea poemelor in proza devine repede constient de saracia temelor si putina variatie a mijloacelor de expresie. Mai mult succes n-a avut ISAC nici cu incercarile sale dramatice. Maica cea tanara (1912), desi jucata la Teatrul National din Bucuresti la insistentele binevoitoare ale lui Caragiale, e mai curand un text pentru lectura si n-a putut depasi pragul a doua reprezentatii; alte proiecte, desi ISAC revine insistent asupra lor atunci cand vorbeste despre intentiile sale creatoare, ori n-au lasat nici o urma (
Avram Iancu), ori au ramas in stadiul de fragment (Anafrim, Poetul, intitulata si Femeia); doar Domnul Milion a fost dusa pana la capat in timpul celui de al doilea razboi mondial, dar a ramas in manuscris si a fost publicata postum (in Steaua, 1957), fara sa vada vreodata luminile rampei, desi are cateva calitati scenice, in genul special al teatrului expresionist (ca tema reia insa obsesiile "mizerabiliste" din poezia si proza poetica a autorului). Scriitor paradoxal - talentat, dar inzestrat cu un talent minor, novator, dar neducand niciodata inovatia la excelenta, revoltat, dar fara forta reala, avantat, dar incapabil de rigoare sintactica si semantica - ISAC a fost tratat mai degraba cu asprime (II. Chendi,
E. Lovinescu, ISAC Trivale) sau cu indiferenta de critica literara contemporana, desi la un moment dat se pare ca se bucura de favoarea publicului (o ancheta din Ideea europeana, 1923, il situeaza imediat dupa ISAC Minulescu,
L. Blaga si
T. Arghezi). Comentarii mai substantiale, destul de judicioase si ponderate in acelasi timp, apar mai ales dupa 1944 (
C. Ciopraga, D. Micu, M. R. Paraschivescu, Mircea Popa, M. Tomus,
M. Zaciu), desi anexarea ideologica de catre "realismul socialist" 1-a dus foarte aproape si de elogiul ditirambic.
OPERA
Poezii. Impresii si senzatii moderne, Cluj, 1908; Ardealule, Ardealule batran, Arad, 1916; Poeme in proza. Oradea, 1923; Cartea unui om. Arad, 1925; Notitele mele. Arad, 1925; Maica cea tanara, ed. III (sic!), Cluj, 1931; Poeme, Bucuresti, 1936; Poezii, Bucuresti, 1936; Opere, ed. definitiva ingrijita de M. R. Paraschivescu, Bucuresti, 1946; Poezii alese, ed. ingrijita si cuvant inainte de Veronica Porumbacu, Bucuresti, 1954; Poezii alese, ed. ingrijita si prefatata de ISAC Brad, Bucuresti, 1956; Scrieri alese, ed. ingrijita de ISAC Brad, pref. de M. Zaciu, Bucuresti, 1960; Versuri, ed. ingrijita si pref. de ISAC Brad, Bucuresti, 1964; Poezii, antologie si preafata de M. Tomus, text stabilit si note de M. Tomus si ISAC Precup, Bucuresti, 1976; Proza. Teatru, antologie de M. Tomus si M. Popa, pref., tabel cronologic, text stabilit, note de M. Popa, Bucuresti, 1986; Poezii, antologie si pref. de ISAC Oarcasu, Cluj-Napoca, 1986.
REFERINTE CRITICE
N. Davidescu, Aspecte si directii literare, II, 1924; II. Chendi, Schite de critica literara, 1924; E. Lovinescu,
Istoria literaturii romane contemporane, III, 1927;
Perpessicius, Mentiuni critice, I, 1928;
G. Calinescu, Istoria ; E. Sperantia, Amintiri din lumea literara, 1967; M. Zaciu, Masca geniului, 1967; L. Baconski, Marginalii critice si istorico-literare, 1968; C. Ciopraga, Literatura; D. Micu, inceput; M. Zaciu, Glose, 1970; ISAC Brad,
Emil Isac un tribun al ideilor noi, 1972;
A. Sasu -
Mariana Vartic, Dramaturgia romaneasca, III.
