De-atatea clopote la gatul turmelor trase pe jos de miile de ani pamantul este cea mai curata lacrima din univers.
Din miez de noapte - pana-n miez de veac, pe frig, stransi laolalta ne incalzim plangand intruna.
Din lacrimi facem clopote si le dosim la gatul turmelor sa nu le vada luna.
Primavara seamana in arbori si pe stanci samanta clopotelor si izvorasc in lume pasari si flori cantand in limba lor acelasi dor de moarte cum nu se poate spune.
Vara ascundem clopotele intr-un turn, piezis le ridicam in ceruri peste cimitire infricosati si batem cu bataia lor in spatele lui Dumnezeu de fericire.
Toamna tragem clopotele din nouri pe pamant si le gonim pe funii de-a lungul omenirii duhnind a foc si moarte la-ntqarcerea-napoi le cuibarim cenusa in haosul din noi.
Dar gerul iernii negre coboara i« parinti clopotele fierb in fiecare, pamantul de departe vazut e-un clopot sugrumat pe-o lacrima enorma uscata langa mare.
(Din voi. Infernul discutabiL)
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ioan ALEXANDRU
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Poezie