Gandul la delfini este pentru mine intotdeauna o solutie - lasa intrucatva, desigur, dar infinit eficienta - de a iesi dintr-o deprimare, de a depasi o tristete, de a uita o deziluzie, gandul la delfini este recurgerea terapeutica la basm, un basm care are imensul merit de a se petrece - oricat de inexplicabil - in realitate. Simplul fapt al existentei lor imi este un argument suficient pentru a putea continua, pentru a nu repudia un univers care a fost in stare sa-i nasca si isi poate permite sa-i pastreze. Inteligenti si buni, frumosi si veseli, ei sunt fericiti fara a face pe altii sa sufere si triumfatori nu prin rezultanta unui raport salbatec de forte, ci prin comparatie calma si raspuns nemasluit. Ei au humor si au gratie intr-o lume care are numai pofte si necesitati; ei se joaca si se bucura intr-o natura unde totul se zbate si se lupta; ei sunt naivi si serviabili intr-un univers in care aceste calitati sunt batjocorite si aceste merite, demne de dispret.
Nu sunt tipici si nu sunt reprezentativi, dar sunt simbolici si infinit datatori de speranta, sunt singurele fapturi vii pe care mi le pot imagina intrand in paradis fara istmul umilitor al purgatoriului.
I-am vazut in toata stralucirea libertatii lor la mare, jucandu-se, formand cete copilaroase si vesele, debordand de o fericire care devenea molipsitoare, care se lua. Era ca un dans desfasurat egal in apa si in aer, un dans in care corpurile lor lucitoare si prelungi ca niste suveici de argint coseau apa intens albastra de cerul straveziu, intr-o pretioasa broderie de aur si cobalt, de mercur si peruzea, intr-o demonstratie de fantezie si gratuitate, coplesitoare, purificatoare. Noi, oamenii, ii priveam de pe tarm, un tarm inalt ca o galerie de opera, ne simteam tineri si entuziasti, lipsiti de rezerve si deschisi, infratiti prin admiratie nu numai cu minunatele fiinte pe care le priveam, ci si unii cu altii, si - inca mai mult - cu noi insine. Ne simteam impacati si buni, dezinteresati si fericiti, fericiti si flatati ca noua ni se adreseaza acea extraordinara bucurie, acel miracol. Pentru ca nici o clipa nu m-am indoit ca ei, delfinii, se bucurau ca-i privim si, dincolo de placerea in sine, jocul lor se hranea si din altruismul placerii pe care ne-o ofereau noua, din enormul dar pe care ni-l faceau astfel. Am verificat aceasta impresie urmarind un spectacol pregatit la delfinariu si descoperind, in ceea ce pentru un spirit opac ar fi putut fi o dresura de delfini, infinit de complexa relatie intre omul care comanda jocul si delfinii care il executau, bucurandu-se de el si bucurandu-se in acelasi timp de bucuria pe care stiau ca i-o fac lui (si noua, celor care ii priveaM), un fel de joc secund in care ei, copilarosii, se jucau ca sa-l faca fericit pe copilul ce le era stapan si pe copiii ce le erau spectatori, din placere pura si din altruism.
La vechii greci a omori un delfin era la fel de grav cu a omori un om, caci delfinii erau socotiti fosti oameni care si-au parasit cetatile pentru a locui in mare, fara a-si parasi si obiceiurile omenesti, obiceiurile unei umanitati ideale, revolute. De aceea, gandul la delfini este gandul la o lume mai buna, la o natura mai blanda, la un univers mai frumos, la basmele cu binele care invinge, la mitul cu Apollo venind spre Delphi pe spinari induiosate de delfini.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza