incadrare si tematica
Publicata in volumul O viziune a sentimentelor (1964), poezia
Leoaica tanara, iubirea se inscrie, asa cum se poate usor observa, in tematica iubirii. Ea exprima o stare de gratie a eului liric, aflat la intalnirea miraculoasa cu sentimentul.
Compozitie si structura
Titlul este o metafora apozitiva de o rara sugestivitate, care exprima dinamica spectaculoasa a imaginilor in poezia lui Nichita Stanescu. In jurul acestei metafore se organizeaza, de altfel, intregul nucleu semantic al poeziei. Preferinta poetului pentru sfera semantica a felinelor face ca si in alte poeme, din celelalte volume, iubirea, acest sen-timent-gand care tuteleaza fiinta umana, sa se intrupeze in fapturile regale ale savanei: turma mea de lei stravezii". Concretizarea, pana la materialitate si carnatie, a ideii, a sentimentului este unul dintre mijloacele de expresie predilecte ale poetului.
Ludicul, imaginatia efervescenta se desfasoara in versurile urmatoare, pornind de la o miscare ascensionala, surprinzatoare si usor agresiva, specifica iubirii adolescentine din lirica primelor doua carti: Leoaica tanara, iubirea/mi-a sarit in fata/ma pandise-n incordare / mai demult. / Coltii albi mi i-a infipt in fata, / m-a muscat leoaica, azi, de fata."
Sentimentul schimba lumea si starile individuale, eul.liric suporta o transformare fara echivalent, legile existentei se modifica radical, natura, lumea toata tind catre o. neasteptata perfectiune si rotunjime: Si deodata-n jurul meu, natura / se facu un cerc, de-adura () Mi-am dus mana la spranceana, / la tampla si la barbie, / dar mana nu le mai stie." Identitatea eului liric este o identitate dezmarginita, care si-a pierdut vechile dimensiuni, devenind un desert in stralucire, / peste care trece-alene / o leoaica aramie / cu miscarile viclene". intreaga fiinta a devenit, de fapt, sentiment, de o dureroasa si fericita consistenta. Privirea care in sus tasni" este, printr-o alta metafora predicativa, curcubeu taiat in doua", intalnita langa ciocarlii" - imagini vizuale si auditive ale unei dimensiuni fericite, ale unui spatiu care isi pierde limitele.
Comparatia insolita cand mai larg, cand mai aproape, / ca o strangere de ape" asaza pe acelasi plan, contaminandu-le reciproc, abstractul cerc" si concretul, materia, fluidul, destabilizand astfel vechile reguli ale universului si ale logicii. Poate ca la nici un alt poet lirica nu a dezvoltat cu atata pregnanta propriile norme de exprimare, propria existenta, complet diferita de cea a logicii firesti, a prozei", ducand pana la ultima limita experimentul limbajului pe care il realizeaza poezia modernista.
