Leoaica tanara, iubirea - tama poeziei - analiza de Nichita STANESCU
Un poem e chiar titlul acstei poezii care acrediteaza o viziune alegorica (evocand imaginarul specific vechiului OrienT). Sintagma eliptica condenseaza lirismul unei definitii poetice.
Termen metaforic foarte original, Leoaica pliaza conotatii neasteptate, asociind iubirii superba salbaticie (naturalete si libertatE), forta, regalitatea (stapanitoarea tuturor sentimenteloR), exotismul (nazuinta spre indepartate tinuturi virgine, neatinse de banalitate si prozaiC), supletea si viclenia felina a miscarilor sufletesi, frumusetea trupeasca, imprevizibilitatea si, nu mai putin, primejdia pe care o implica acestea. Tinereiea splendidei salbaticiuni adauga inocenta, castitatea si jocul, prospetimea originara si sentimentul imortalitatii.
Poemul e scris cu o naivitate savanta, atitudinea dominanta fiind de exuberanta uimire fata de miraculoasa irupere a sentimentului atotstapanitor, care preface faptura si universul. De aceea iubirea e vazuta ca o noua Geneza.
Prima strofa este a constatarii. Omul e virtuala prada a iubirii care pandeste in incordare; dragostea este un iminent atac; precum o fiara incantatoare, ea sta in preajma. Verbele a sarit, ma pandise, a infipt a muscat exprima violenta neasteptata a unei dureri naucitoare si pure, dand consistenta clipei prezente: Coltii albi mi i-a infipt in fata, / m-a muscat, leoaica, azi de fata." Propozitiile principale din care se constituie prima strofa, repetitia cuvantului fata traduc stupoarea indragostitului care, buimacit, isi vede sfasaiata identitatea.
Iubirea produce o explozie transfiguratoare a omului si a lumii. Aceasta prefacere este echivalenta cu o noua nastere, din acest motiv intalnim cercul rotitor al Genezei din reprezentarile mitologice. Si deodata-n jurul meu, natura / se facu un cerc de-a -dura, / cand mai larg, cand mai aproape, / ca o strangere de ape". Apare o betie senzoriala, sublimata instantaneu, ca o migratie a simturilor in inaltul celest: Si privirea-n sus tasni, / curcubeu taiat in doua, si auzul o-ntalni / tocmai langa ciocarlii." Fala" muscata" de leoaica" - faptura topita de iubire - nu mai este regasita; strofa a treia consemneaza aceastaa ratacire a eului in cautarea fostei identitati, pentru ca ultima strofa sa reveleze disolutia lui luminoasa: un desert in stralucire." Termenul-cheie al alegoriei iubire-leoaica reapare simetric, rotunjind viziunea poetica, nu a omului care traieste un sentiment, ci a sentimentului care il traieste ca si cum l-ar fi devorat: pe-un desert in stralucire / peste care trece-alene / o leoaica aramie". Durata miracolului se prelungeste cu viclenie, imprevizibil, ca un provizorat continuu. Iubirea care a pustiit cu stralucirea ei sufletul, incetineste timpul, suspenda, impasibila, orice urgenta, vicleana, capricioasa si inconstienta, regala, infricosator de frumoasa (versurile 20-24).
Perfectul compus proiecteaza in mit evenimentul extraordinar al iubirii, perfectul simplu e in acest caz timpul miracolului pentru omul siderat de sentiment, iar prezentul, din ultima parte a poeziei, sugereaza eliberarea de orice istorie sau proiect, de faptura cea veche, e timpul neclintit al renasterii prin trairea clipei la nesfarsit prelungita. intregul farmec al acestui poem rasare din alegorizarea in limbaj nepretentios, aproape cotidian; senzationalul si firescul expresiei conlucrand in favoarea impresiei de virtualitate miraculoasa in proza existentei omenesti, niciodata comuna.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
