Mihail Sadoveanu, are o opera monumentala, a carei maretie consta in densitatea epica, grandoarea compozitionala si tematica variata.
Publicat in 1928, volumul a€œ
Hanu Ancuteia€ reprezinta pentru creatia lui Mihail Sadoveanu a€œcapodopera de la rascrucea€ (N. ManolescU); face trecerea in etapa marilor carti sadoveniene (romane istorice: a€œFratii Jdera€, a€œ
Neamul Soimarestilora€, a€œZodia canceruluia€; romane sociale: a€œ
Baltagula€), dar este si o sinteza a elementelor intalnite in povestirile anterioare (lumea taraneasca, natura, legenda, oralitateA).
Realizat prin tehnica povestirii in rama, a€œvolumul e un fel de Decameron in care cativa obisnuiti ai unui han spun anecdotea€ (G. CalinescU).
Hanu Ancuteia€ poate fi privit si ca echivalentul romanesc al celor a€œ1001 de noptia€ arabe, apropierea aceasta fiind dictata de tipul povestilor, istorii felurite adunate din toate mediile sociale, insa unite sub numitorul comun al exceptionalului si sub cel al timpului de mult trecut ( aproape mitic, legendaR) in care s-au petrecut. Locul Seherazadei este luat de diversi naratori, majoritatea si protagonisti ai intamplarilor descrise,sau cel putin martori, colportori, care, intr-un grai moldovenesc de o savoare deosebita recreeaza lumea din tineretile lor aventuroase. Un exemplu concludent in acest sens este chiar eroul povestirii a€œ
Fantana dintre plopia€, anume capitanul de mazili Neculai Isac.
Fiind vorba despre o povestire, in a€œ
Fantana dintre plopia€ accentul cade pe actiuni si situatii, pe actul nararii, care are ca efect reinvierea unei lumi apuse. Este o naratiune subiectivizata, prin situatia de transmitator a naratorului (naratiunea la persoana I), care se limiteaza la relatarea unui singur fapt epic
Se poate afirma ca in realizarea portretului acestui personaj au fost folosite, aproape in mod didactic, toate modalitatile de caracaterizare clasice, directe si indirecte cu ajutorul carora se contureaza atat portretul fizic, tipic pentru personajele sadoveniene, cat si o schita de portret moral, pe care nu se insista insa, fiind in discutie un erou de povestire, care, de regula este redus la trasaturile esentiale pentru actiunea povestita,el este un a€œexecutanta€, nicidecum un a€œcaractera€, asa cum se poate vorbi despre personajele nuvelei .
Cea mai frecventa modalitate va fi, totusi autocaracterizarea deoarece povestirea este la persoana I, spusa din perspectiva maturului care judeca faptele necugetate ale tanarului care era cu douazeci si cinci de ani in urma.
Introducerea in scena a personajului, de la inceput invaluit intr-o aura de mister, investit cu atributele unei fiinte care poate calatori peste timp, care vine dintr-un trecut indepartat,legendar ,ca sa aduca in prezent adevarul si legea cea dreapta (a€œcalaret invaluit in lumina si pulberia€, a€œluneca spre noia€,a€calaretul parca venea spre noi de demult, de pe departate taramuria€) reprezinta indirect o modalitate de caracterizare.
Oprirea la han are valoare de destin (a€œaici ii erau sortii sa se opreascaa€), deoarece ne aflam intr-o lume in care soarta si divinitatea au puterea absoluta asupra fapturilor omenesti care nu se pot impotrivi legilor firii , mentalitate arhaica tipica.
Portretul fizic al noului oaspete,facut de un narator obiectiv, impleteste mijloacele de caracterizare deoarece contine atat referinte directe: a€œom ajuns la caruntetaa€ a€œce arata inca frumuseta si barbatiea€ ,cat si derivate,din vestimentatie si atitudine,care dau indicii despre starea lui materiala superioara cat si despre trasaturile morale: a€sta drept in saa€, a€œpurta ciubote de iuft cu tureci nalte sa€™un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint . Pe umeri, tinuta numa intr-un lantujel atarna o blanita cu guler de jder. Avea torba de piele galbena la sold si pistoale la colburi [a€¦] desi ochiul drept stans si inchis ii dadea ceva trist si straniua€.
Astfel avem ingredintele-cheie ale personalitatii lui Isac: ochiul stins, motiv de curiozitate in ceea ce priveste imprejurarile in care s-a petrecut nenorocirea care l-a marcat pentru toata viata, pistoalele, simbol al firii sale curajoase si razboinice si bunastarea afisata aproape ostentativ.
Urmatorul episod, cel al reintalnirii cu comisul
Ionita,vechi prieten, releva si o alta parte a caracterului sau: cea sensibila. Totodata, in aceasta intalnire este sugerata, prin extrapolare ,alta calitate a mazalului: cea de bun orator, deoarece o relatie atat de stransa cu a€œmaestrul de ceremoniia€ al ciclului indica oameni de aceeasi valoare spirituala.
El se autocaracterizeaza ca o persoana sociabila a€œmie mi-a placut sa beau vinul cu tovarasiia€, a€œimi sunteti toti ca niste fratia€, fiind totodata acceptat de cei de la han si considerat a€œom cum ne place nouaa€. Tocmai din acest motiv, portretul pe care i-l face este unul admirativ, bazat pe antiteza dintre zilele tineretii si cele ale maturitatii, nota in care isi va spune si mazalul povestea.
Caracterizarea directa prin formulele a€œvoinic si frumos'si rau.a€la fel cu a€œbuiac si ticalosa€ atesta veleitatile tineretii, in timp ce a€œBatea drumurile cautandu-si dragostelea€ arata natura aventuriera dar si romantioasa a eroului. AŽn aceeasi nota se incadreaza si autocaracterizarea a€œimi erau dragi ochii negrii si pentru ei calcam multe hotare a€œ.
Aceste trasaturi sunt evidente in momentul intalnirii cu tigancusa Marga, pentru care Neculai va dezvolta o dragoste rapida si tulburatoare ca si aparitia a€œfetei cu fusta rosa si forme frumos rotunjitea€, care ii da tanarului o senzatie stranie prin intensitate a€œam simtit ceva fierbinte. Parca as fi inghitit o bautura tarea€.
O intalnire de cateva clipe trezeste senzatii nebanuite in mintea inflacarata a lui Neculai care nu renunta pana nu obtine o intalnire cu fata, situatie in care nu este precaut , nu isi ia nicio masura de siguranta, nu suspecteaza nimic.
Autocaracterizarea a€œpe atunci nu cunosteam ca acum sufletul femeilora€, spusa din pozitia maturului, vine ca o anticipare la ce va urma si se poate corela cu a€œvorbeam mai putina€ si a€œnoptile imi pareau mai scurtea€; astfel tineretea capata valoare de timp al actiunii , al rapiditatii ,al trecerii timpului fara a fi clasificat, in timp ce, odata ajuns la varsta reflectiei, personajul se simte dator sa a€“si cantareasca nesabuintele .
Sensibilitatea eroului va fi relevata in atitudinea acestuia fata de tigancusa; gesturile marunte: a€œo invelii in contanas caci tremura, ii mangaiai ochiia€ dau masura masculinitatii sale protectoare, pastrate si acum fata de fiintele feminine gingase precum Ancuta pe care a€œo prinse de manaa€.
Atentia pe care el i-o acorda fetei, modul in care i se adreseaza, a€esti frumoasa ca o duducutaa€, atesta o crestere aleasa, si aprecierea calitatilor feminine indiferent de statutul social, dau, de fapt , masura propriei persoane, fac din el un cavaler.
Deoarece el a fost dintotdeauna om cu dare de mana( in tinerete avea a€œoi si neguta vinuria€, acum pastreaza insemnele bogatieI ), Isac a fost si a ramas o persoana generoasa :da tiganilor bani, ii cumpara Margai haina promisa, ii cinsteste pe cei de la han cu vin a€œceru pentru sine si soti vin vechi in oale nouaa€, mentinand astfel relatiile civilizate si impunandu-se ca a€œboiera€.
Derivata din meseria sa (capitan de mazilI), vitejia , calitate absolut necesara oricarui barbat, este demostrata in confruntarea cu tiganii care il atrasesera in cursa si vroiau sa il jefuiasca.
Scena infruntarii este dramatica, omul capata valente animalice prin putere si curaj, el se lupta ca un leu, a€œridicai pistolul si fulgerai la un pas ,intre ochi, pe cel ce ma incalecaa€ sau a€œincepui a racni c-un glas schimbat de tulburare si durerea€.
Ranit, cu ochiul insangerat, capitanul gaseste puterea de a lupta pana ii izgoneste pe atacatori.
Remarcabil ramane, in conditiile date interesul sau pentru soarta fetei care il atrasese in capcana.
El nu ii poarta pica, nu are nici un fel de resentiment pentru cea care aprope ii adusese moartea, ci regreta sincer si profund pierderea unei fiinte dragi,care se sacrificase pentru el ,insa prea tarziu.
Astfel deducem, indirect profunzimea sentimentelor de care este capabil Neculai Isac, in opozitie cu prima impresie despre el, (initial este perceput ca fiind un cuceritoR), confirmand spusele comisului Ionita despre el a€œpentru o muiere care ii era draga isi punea totdeauna capula€.
AŽn cazul acesta insa, si capitanul si Marga au actionat prea tarziu pentru a se putea salva.
Statutul de personaj-narator ii da capitanului puterea de a recrea prin cuvant lumea disparuta a tineretii sale agitate.Talentul incontestabil de povestitor este exersat in compania tovarasilor ,oameni de aceeasi factura, cu acelasi sistem de valori (a€œom cum ne place nouaa€),iar istoria relatata, desi cu un grad ridicat de subiectivitate, da impresia de veridicitate.
Se poate avansa ideea incercarii anularii a€œcastelora€ si consecintele nefaste asupra indivizilor care au indrazneala de a interveni in oranduirea lumii, incercand sa faca abstractie de statutul social.
Respectarea ritualului povestirii se face prin indepartarea de lumea materiala (a€˜ingaduie-mi sa-mi duc calul la grajda€),servirea vinului (a€œom bea o ulcica de vina€)ca elixir al naratiunii,a€captatio benevolantiaea€ prin folosirea formulelor de adresare totodata politicoase si familiare (a€œiubiti prietinia€,a€domnilor si fratilora€)urmate de istoria spusa pe nerasuflate,in crescendo dramatic.
Limbajul capitanului este tipic moldovenesc, in stilul cronicarilor (a€œacum douazeci si cinci de ania€), insa si cu o tenta litarara(a€œcatastihul acelor ani incepe a se incurcaa€), abunda in arhaisme (a€œcivita€,a€turecia€a€coburia€), regionalisme (a€œscurteicaa€, a€juruitaa€), per total atesta apartententa personajului la lumea tipic sadoveniana infatisata si intarirea de catre scriitor a crezului sau a€œtaranul roman a fost principalul meu eroua€.
De factura romantica,povestile care se incadreaza in aceasta tema pot avea si final tragic daca protagonistii nu au taria de caracter sa se detaseze total de clasa sociala careia ii apartin si sa se dedice in exclusivitate unul altuia.
AŽn povestirea a€œFantana dintre plopia€, Marga este credinciosa familiei ei,il atrage pe Neculai in capcana, apoi are remuscari, in timp ce el nu tine cont de statutul ei social insa nici nu isi abandoneaza conditia lui, ca atare evadarea intr-un univers numai al lor nu este posibila, iar indrazaneala lor este pedepsita dupa gravitatea faptei.
Tocmai din aceste conditii, capitanul Isac nu este un erou romantic complet, el are doar cateva caracteristici ale acestui tip, insa ramane un personaj liniar, un aventurier atins de sensibilitate, insuficient dezvoltat pentru a fi un personaj puternic, impresionant.
