Neavizatii cred ca destinul literar si filosofic al lui Blaga a fost lin si mereu egal in scris. E, in aceasta apreciere, un mare neadevar. Realitatea e ca dupa fericitul dublu debut al lui Blaga din 1919, cu Poemele luminii si Pietre pentru templul meu, cand a fost extraordinar primit (din motive extraliterarE), din 1922 incolo, mai precis din 1921 cand publica a doua sa placheta de versuri (Pasii profetuluI), un zid concentrat de negatiune se ridica impotriva sa. A contribuit la asta enorm N. lorga (care scrisese totusi, entuziast despre placheta de debuT), Gh. Bogdan-Duica, Mihail Dragomirescu si inca altii. Poezia lui Blaga, innoitoare stilistic si prin substanta, avea nevoie de o noua generatie de critici, decat cei (lorga, Duica, DragomirescU) care continuau sa tina prim-planul criticii literare. (Arghezi, mai cuminte (V). refuza sa-si adune poeziile in volum, debutand dc-abia in 1927). Nici cu dramaturgia nu ii mergea lui Blaga mai bine, desi. pana in 1928, publicase patru piese de teatru toate nejucatc. Cum traise, pana acum din jurnalistica, ar fi voit sa devina profesor la Universitatea din Cluj. Nu va izbuti datorita conjuratiei acelorasi batrani osificati (Duica. Dragomirescu etc.) care. la concursul pentru examenul de docenta a filosofului, refuza sa dea un verdict decis, amanandu-l sine die (desi Blaga se prezenta cu un doctorat si trei volume de filosofiC). Blaga a trecut, atunci, prin cea mai grea perioada a vietii sale si. cum ramasese fara nici un mijloc de existenta, s-a mulat la Lugoj, unde sotia sa, stomatoloaga, si-a deschis un cabinet dentar. intretinandu-si, din munca ei, sotul. Doi ani a stat, retras, la Lugoj, citind insa enorm (atunci si-a acumulat nutriment pentru sistemul sau filosofiC) si continuand sa lucreze, halucinat, la poezia si dramaturgia sa, amandoua neprizatc. La sfarsitul anului 1926 intra in diplomatie, petrecand, departe de tara, dar intr-o agitata efervescenta creatoare (poezie, dramaturgie, filozofiE), timp de aproape 14 ani. Dar receptarea favorabila a operei sale trifurcate intarzie sa se produca. Ea va deveni o realitate din 1928-1929 incoace, cand noua generatie de critici (Calincscu, Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Vianu, PerpessiciuS) capata autoritate si se rosteste favorabil despre opera lui Blaga. Dar parca nici acum tonul nu e in registrele de sus ale porativului de receptare, lasandu-1 pe autor inca nemultumit, desi receptarea operei sale marcase o cotitura cu adevarat spectaculoasa. Dar poetul nu accepta, si acum, decat elogiul absolut si a fost toata viata sensibil la flaterie.
In perioada, tocmai, a nereceptarii operei sale (sau a receptarii ei negativE) se produce, in 1926, intalnirea poetului cu
Ion Breazu. Cel ce va deveni profesor de literatura romana la universitatea clujeana, s-a dovedit a fi un admirator fara rezerve (cum o dorea poetuL) a operei lui Blaga. In plina obstructie a operei autorului Poemelor luminii, apare, binisor obscura revista Cosanzeana". ciclul de articole ale lui Breazu despre lirica lui Blaga. Poetul, aflat inca in recluziunea de la Lugoj. ii scrie criticului, multumindu-i entuziast. Va fi inceputul unei amicitii literare, care a continuat pana la stingerea din viata a lui Blaga. Ca sa fiu drept. Breazu a fost un critic literar cu totul modest, cu contributii, mai ales. de istoric literara ardeleana. Dar scria aplicat si cu aplecare de indragostit despre poezia si dramaturgia lui Blaga. ceea ce autorului ii placea foarte, desi aceste articole apareau in reviste si gazele ardelene, fara marc audienta la public. In plus. cum Blaga traia departe de tara. Breazu isi asumase misiunea utila de a-i semnala (si a-i trimitE) poetului articolele ce se scriau despre opera poetului diplomat, ii facea servicii pe langa teatrele (in special Nationalul clujeaN) care incepusera sa joace piesele lui Blaga, urmarind punerea in scena. il ajuta in demersurile pe langa universitatea clujeana, unde filosoful nu renuntase la dorinta de a deveni profesor, urmarind un concurs, care a devenit chemare in 1938. Ba chiar Breazu se insarcinase, din devotament nemarginit, si cu plasarea unor carti ale lui Blaga la librari, urmarind vanzarea si incasarea sumelor rezultate. Din aceasta pricina cele 166 scrisori (dintre care 97 datorate lui Blaga si 69 lui BreazU) sunt. cu adevarat, un tezaur nepretuit in reconstituirea biografici poetului si a laboratorului sau interior de creatie. Cc-i drept, unele dintre aceste epistole au mai aparut, de-a lungul deceniilor. in presa literara (uncie publicate de prietenul Mircea ZaciU). Dar reunite, toate la un loc, intre copertile aceleiasi carti se face acum. pentru prima oara, prin grija devotata si invatata a d-lui Mircea Curticcanu. Cc-i drept, editia e foarte buna iar aparatul de note si comentariu excelent (doct, priceput si informat pana la infinitul miC). Dar editorul se prea rasfata evident cand isi intituleaza editia este gandita si alcatuita de Mircea Curticeanu". De ce gandita" aici in chip special? Care bun editor, cand isi alcatuieste o editie, chiar una de dialog epistolar, nu si-o gandeste inainte? Si ii pot cita d-lui Curticeanu, alte editii de acest fel (de pilda, editia de corespondenta Barit(?), ca sa citez o editie tot despre un marc ardelean, unde comentariile, extraordinare, intreceau, adesea, mult in dimensiune, chiar textele epistolelor. Dar, repet, dincolo de acest rasfat deranjant, editia d-lui Curticcanu c foarte buna si invatatul, devenind, din chiar momentul aparitiei, un inestimabil instrument de referinta, chiar daca, pe alocuri, amendamente necesare se pot face pe marginea unor comentarii.
Sa observ, mai intai, ca Blaga. negasind editor, si-a tiparit, pe cheltuiala sa, in 500 de exemplare.
Mesterul Manole si ca socotea, in 1927, ca. de fapt complotul tacerii" in jurul operei sale va dura 15 ani, pentru ca ,.am scris prea mult si am obosit publicul", asemenea lui Valery. Pronosticul va fi invalidat, pentru ca trei ani mai tarziu. in 1930. semnala, si el. lui Brcazu. schimbarea de optica, favorabila, in receptarea operei sale. dar si inca inerentele opacitati. Sa amintesc, apoi, de grija lui Blaga, marturisita lui Breazu, de a nu fi lasat fara slujba in perioada (1931-1932) guvernarii Iorga-Argetoianu. cand economii bugetare au adus cu sine multe licentieri in diplomatie. A intervenit, si de data asta salvator, Sextil Puscariu, marele sprijinitor al lui Blaga de la debut, pana la acordarea, in 1934, a premiului Hamangiu, primirea in Academie (1936) si chemarea filosofului (1938) ca profesor la universitatea clujeana, demnitate la care aspirase din 1924, esuand si a doua oara, in 1930. Memorabile in aceasta editie remarcabila sunt doua mari momente din viata lui Blaga: episodul discursului de receptie la Academic (dupa ce intrarea sa in Academie fusese obtinuta abia la a treia votare, a doua zi. cand unii dintre adversarii sai constanti, printre care Iorga. au absentaT) si cel al obtinerii catedrei la Universitatea din Cluj, amandoua petrecute in 1937 si, respectiv. 1937-1938. La solemnitatea primirii in Academie a lui Blaga, pe langa stiutul sau memorabil discurs de receptie, importante au fost si discursul de raspuns al lui Ion Petrovici. presarat cu importante rezerve pentru despartamantul poezie si filosofie (aici ii reprosa misticismul, Petrovici optand decis pentru rationalismul in cugetarE) dar, mai ales, discursul regelui Carol al Il-lea, in calitatea sa de presedinte de onoare al Academiei. Academicienii si publicul au ascultat, in picioare, potrivit uzantelor, discursul suveranului. Care, intr-o atmosfera incordata, a spus, printre altele: Academia primeste in sanul ei pe primul reprezentant al unei noi scoli literare romanesti: pe primul reprezentant al talentelor literare romanesti de dupa razboi Si, salutandu-te pe tine. Lucian Blaga, salut literatii de astazi ai Tarii Mele, cari, chiar daca-si permit uneori licenta in arta lor, sunt o generatie de scriitori plini de avant si talent". A fost, dupa discursul lui Blaga, cel al regelui, marcarea unui adevarat triumf, spre supararea indignata a lui N. Iorga, care, intr-o suita de articole (in Neamul Romanesc" si Cuget clar"), n-a contenit sa-1 probozeasca de noul academician, contestandu-i filosof ia si, mai ales, conceptul de mioritic si dihotomia dintre cultura minora si cea majora. Cat despre poezie, continua sa o considere literatura bolnava", asemuind-o. in negatiune, cu cea a lui Arghczi. Iorga era iritat efectiv ca a fost silit sa asculte in picioare cuvintele suveranului care a sanctionai, de fapt, prin elogierea lui Blaga, decesul samanatorismului, pe care savantul se tot straduia, zadarnic, sa-1 reanime. Suparati au fost si unii filosofi (Radulescu-Motru, Ion PetrovicI) si Crainic (pentru ca Blaga nu socotise nimerit sa elogieze, in discursul sau, Gandirea".) De acum incolo, situatia catedrei lui Blaga a mers lin si crescator in solutionare. De la concurs pentru catedra vacanta de estetica s-a ajuns la solutia, nevisata, a creerii unei noi catedre (de filosofia culturiI), la care Blaga a fost chemat (deci n-a mai trebuit sa treaca prin umilinta unui examen de concurS) in calitate de membru titular al Academiei Romane. Triumful acesta, datorat interventiei atat de decisa a regelui prin discursul sau de la solemnitatea din iunie 1937, n-avea sa dureze, din pacate, decat pana in 1948 (deci un deceniU), cand Blaga isi pierde - datorita vremurilor vrajmase - si titlul de academician si cel de profesor. Viata are, mai totdeauna, vicleniile sale intristatoare.
Si inchei printr-un omagiu de recunostinta adus d-nei Marta Petreu, care, pe langa excelenta ei revista, a initiat aceasta Biblioteca Apostrof", de fapt o mica editura, care publica, bine gandit, importante carti de literatura, filosofie, memorialistica si, iata, documente epistolare. E un act de cultura care o onoreaza pe remarcabila poeta si cugetatoare care este deopotriva d-na Marta Petreu.
