Avatarurile si compromisurile marilor scriitori interbelici dupa 1948 constituie, de mult, un capitol mereu analizat critic. Dosarul colaborationismului" fiecaruia c diferit, cu complicatiile si justificarile sale interioare. La Blaga, se spune, ocupa un loc neinsemnat, desi, se pare, in arhiva revistei Steaua" din Cluj s-ar gasi articole de circumstanta ale poetului, in spalt, respinse de cenzura. Mai exista si alte modalitati, nespus de inteligente, practicate de poet. Cum se stie, in 1948 marele poet si filosof e indepartat de la catedra sa de filosofic a culturii. A fost detasat cercetator la Institutul de Istorie al Academiei din Cluj. Aici trebuia sa-si ia o tema de cercetare. Abil, si-a ales o tema care ii convenea si care nu putea fi respinsa de oficialitatea locala sau centrala. Tema a fost Gandirea romaneasca in Transilvania in secolul al XVIII lea. S-a pus pe lucru, si, apoi, a redactat lucrarea. A ramas intr-o dactilograma, purtand data 1950. E probabil ca i-a fost refuzata publicarea (nu din cauza titlului ci a numelui autoruluI) iar filosoful, resemnat, n-a insistat. Si chiar de insista, nu obtinea o rezolvare dorita pentru ca primul volum pe care apare numele poetului e tocmai din 1957, Din lirica universala. Manuscrisul a fost publicat abia in 1966 de George Ivascu, cu note de subsol ale editorului, semn ca unele aprecieri ale lui Blaga mai trebuiau (si in 1966!
) amendate. Si, totusi, la lectura, e evident ca Blaga a facut, atunci, in 1948-1950, concesii spiritului vremii. intr-un loc (p. 21), descriindu-se situatia generala a Transilvaniei secolului XVIII, autorul precizeaza ca se intra in perioada capitalismului manufacturier. Acest mod de productie ingaduie burgheziei posibilitati de afirmare" Alta data (p. 22) se arata ca orientarea rationalista convenea burgheziei in ascensiune", altundeva se invedereau interesele de clasa" si in alta parte, cand se comenteaza miscarea initiata de calugarul Sofronie, se notifica: s-a staruit prea putin din partea cercetatorilor asupra dedesubturilor de natura economica si sociala ale miscarii." (p. 42).
In ciuda acestor concesii explicite si chiar temei anume alese ca sa nu fie respinsa, lucrarea lui Blaga din 1950 e buna si rezistenta. Desigur, pentru filosoful care, in 1943, isi publica Trilogia cunoasterii, in 1949, Trilogia valorii si, in 1947, Despre constiinta filosofica scrierea unei astfel de lucrari despre un capitol din istoria cugetarii romanesti reprezenta, efectiv, o mare trecere" de la un registru inalt creator la unul, minor, de istoricizare. Dar, repet n-avea de ales si singura libertate de abilitate dovedita a fost gasirea acestei teme care, la urma urmei, ii era convenabila. Studia, nu-i asa ? un moment fundamental din istoria afirmarii luptei romanilor transilvaneni pentru drepturile ce li se cuvenea, obiect traditional de cercetare din partea istoricilor, al istoricilor literari sau culturali. O va lumina si din perspectiva filosofica. Lucrarea din 1950 a lui Blaga, devenita, in 1966, carte, era una sincretista. Comenta, intr-un ansamblu coerent, deopotriva fenomene religioase (trecerea la uniatiE), socio-economice (rascoala lui Horia sau statutul burgheziei romane din TransilvaniA), filosofice (iluminismul iosefinist si expresia sa romaneasca Supplex libellus ValachoruM) si general carturaresti (Scoala ardeleana). Liantul acestor fenomene distincte si atat de variate fenomenologic il constituia ceea ce autorul a enuntat inca din titlu gandirea romaneasca", insistent cautata in toate ale lor manifestari. Nu era, trebuie adaugat, un liant inventat ci, in fapt, unul adevarat, lesne detectabil atunci cand se studia fenomenul transilvan in al XVIII-lea secol. Blaga nu facea, aici, nici o concesie si, dincolo de concesiile amintite, e evident ca autorul si-a exprimat nestanjenit opinia.
Primul capitol e consacrat fenomenului adoptarii de catre o parte a romanilor transilvaneni a catolicismului. De fapt, a fost, inainte de toate, cum precizeaza autorul, trecerea clerului ortodox spre catolicism datorita promisiunii facute ca li se va ameliora situatia si se va usura accesul la invatatura a noilor generatii. La sinodul din 1697 mitropolitul Teofil semneaza actul convertirii. Cu conditia insa ca ritualul, posturile, sarbatorile sa fie pastrate dupa biserica rasariteana ortodoxa. Ortodoxia s-a pastrat, de fapt, prin aceasta forma rituala. Aceasta convertire a unei parti din romanime s-a petrecut in conditiile cand in Transilvania natiunile politice" erau numai ungurii, sasii si secuii. Romanii, cei mai numerosi, n-aveau drepturi politice iar starea de iobagie in care erau tinuti devine de nesuportat, preotii fiind si ei tratati ca iobagi. De asemenea, religiile recepte erau cele catolica, calvina, luterana, unitariana, cea ortodoxa nefiind recunoscuta. Cum majoritatea ungurilor adoptasera confesiunile protestante iar sasii erau mai de mult lutherani. Curtea de la Viena si Roma voiau sa intareasca religia catolica, ducand actiunea de convertire a unor romani spre catolicism. imparatul Leopold I a emis doua diplome (1699, 1701) in intampinarea revendicarilor romanilor ce primesc unirea. Mai importanta a fost cea de a doua, care, insa, n-a fost recunoscuta de Dieta transilvana, ba chiar aceasta din urma a protestat. Pierdea iobagimea romaneasca. Unirea cu biserica Romei a fost, deci, o tranzactie: ameliorarea situatiei preotilor uniti. Dar speranta ca in acest fel romanii vor deveni a patra natiune politica a Transilvaniei s-a dovedit a fi inselatoare. Acum intervine actiunea lui Inochentie Micu Clain, devenit episcop in 1728 si, in aceasta calitate, membru - din 1732 - al Dietei transilvane. De numele lui este legata mutarea episcopiei de la Fagaras la Blaj, care devine, treptat, centrul cultural al romanilor uniti si al luptei pentru drepturile politice ale conationalilor. Clain e un mare luptator, tragic in destinul sau (ultimii 25 de ani de viata i-a petrecut in exil la Roma, neputandu-se intoarce la Blaj, unde fusese instalat alt episcoP).
Dar inainte de a fi surghiunit convoaca la Blaj un sinod, la care au participat si mireni, chiar si ortodocsi, care cere continuarea luptei pentru dreptul de a se recunoaste romanilor statutul de natiune valaha". Pentru prima oara in Transilvania, Inochentie utilizeaza ideea romanitatii si a continuitatii poporului roman in Dacia, el fiind, de drept, ca mostenitor al romanilor, cea mai veche populatie a principatului. Cum atunci, pleda Inochentie Micu Clain, sa n-aiba drept la natiune politica" populatia cea mai veche a principatului, latina (romana), prin excelenta. Spiritul de revolta s-a inregistrat si din partea ortodocsilor, proces incununat prin rascoala lui Sofronie (1759).
Rascoala lui Horia, petrecuta in 1784, se produce pe fondul promisiunilor lui Iosif II de a desfiinta iobagia, promisiune nerespectata de nobilimea transilvana. Autorul descrie pe larg rascoala, explica de ce a avut loc in Muntii Apuseni, care ii era programul si ecoul ei european. Un capitol special examineaza fizionomia burgheziei romanesti incipiente in Transilvania secolului al XVIII-lea. Semnificativ era numai numarul sporit de scoli romanesti (nu numai la BlaJ). Datorita lui Sincai a sporit in 12 ani la vreo trei sute. De asemenea, tot datorita luministului Iosif al II, si ortodocsii isi deschid scoli. Acest proces de luminare a poporului a creat conditii favorabile aparitiei burgheziei romane, sporind numarul negustorilor si ai functionarilor. Constiinta nationala a romanilor, subliniaza autorul, e in crestere evidenta. Inochentie, stie Blaga, ar fi fost in posesia unei copii a Hronicului lui Cantemir. Dar ceea ce a fost la cronicarii moldoveni si apoi Ia Cantemir o idee judicioasa, la Inochentie si, apoi, la Scoala Ardeleana devine o arma de lupta politica. Se inregistreaza chiar si un proces lent de laicizare a constiintei nationale, la care participa deopotriva unitii si ortodocsii. Un intreg capitol e, cum spuneam, consacrat filozofiei luminilor si expresiei ei romanesti care a luat forma acelui vestit memoriu Supplex libellus Valachorum. Un loc special e acordat, aici, analizei luminismului absolutist al lui Iosif al II-lea, care a urcat pe tron in 1781 (dupa ce, multa vreme, a fost coregentul mamei sale Maria TerezA) dar, din pacate, moare in 1790. Pe vremea domniei sale a fost desfiintata iobagia in Transilvania si s-a preconizat o mare reforma a invatamantului public. Dupa moartea sa, magnatii natiunilor politice din Transilvania au contraatacat pentru a-si mentine situatia dinainte. in 1791 se produce, ca reactie a romanilor, acel memoriu vestit, (SupplexuL), la elaborarea caruia au colaborat efectiv sau cu sfatul Samuil Clain (nepotul lui InochentiE), Gh. Sincai,
Ion Molnar-Piuariu. Memoriul cerea imparatului reintegrarea natiunii romane in drepturi egale cu a celorlalte natiuni, socotindu-se ca inainte le-ar fi avut si le-au fost rapite. Blaga precizeaza ca osatura programului si a revendicarilor expuse in Supplex ramane impartirea feudala a societatii in clase privilegiate, ce se bucurau de drepturi si imunitati, si in masa de jos, a iobagimii si ajelerimii, asupra careia apasau amarele sarcini".
Cel mai amplu capitol, aproape jumatate din lucrare, e consacrat Scolii ardelene. Dupa un preambul general, paragrafe speciale sunt consacrate corifeilor acestei mari orientari in spiritul public din Transilvania secolului al XVIII-lea, Samuil Clain. Maior, Sincai si, in alte conditii si departe de Transilvania, Budai-Deleanu. Sa citez aceasta apreciere generala: Ei se simt chemati sa implineasca navalnic ceea ce istoria neglijase o mie de ani. Ei aveau constiinta ca pun parghia ca sa inalte la nivelul de lumina al secolului un masiv de munti cufundati in tenebre. O intreaga lume a spiritului trebuia cladita, la repezeala, ca sa rascumpere istoria pierduta, A«CarteaA» si A«invataturaA» erau pentru ci mijloacele unui salt istoric, ce trebuia grabit si stimulat pe toate caile. E vorba de un adevarat mesianism al cartii Ce-i mana, ce-i intarata? Credinta in primul rand. Cartile erau pentru ei caramizi pentru zidirea lumii. Si ei se simteau chemati sa puna umarul la zidirea unei lumi in grai romanesc". Sublima caracterizare la inaltarea careia au contribuit, deopotriva, marele poet si marele cugetator.
Cum-necum, in vitregele conditii in care a fost conceputa, a ramas de la Blaga aceasta carte fundamentala despre framantatul secol al XVIII-lea transilvan. Cartea, aparuta, cum spuneam, in 1966, e reeditata acum in editia integrala a operei din Blaga, inceputa, sub coordonarea d-nei Dorii Blaga la Editura Minerva, in 1974. Cu aceasta carte, care e al 12-lea volum, se incheie, in acest an centenar, editia Dorii Blaga.
Septembrie 1995
