A fost publicat in anul 1922.
Cel mai bun roman psihologic roman", dupa cum il aprecia Eugen Lovinescu,
Padurea spanzuratilor analizeaza un caz de constiinta ce fusese schitat de autor si in nuvela Catastrofa. Subiectul romanului Padurea spanzuratilor a prins contur odata cu aflarea vestii mortii fratelui autorului, Emil Rebreanu, condamnai la spanzuratoare, dupa ce incercase sa dezerteze din armata auslro-ungara. Aceasta veste naprasnica", marturiseste sotia lui Liviu Rebreanu, doamna Fanny Rebreanu, a zguduit profund sufletul scriitorului, mai ales ca de curand el vazuse la un cunoscut o fotografie care reprezenta o padure plina de spanzurati cehi din armata austro-ungara, care refuzasera sa lupte pe fronturile boemiene. De altfel, acest document fotografic - care a facut parte din dosarele delegatiei romane la Conferinta pacii - il facuse sa se gandeasca chiar de atunci la realizarea unui roman de razboi intitulat spontan A«Padurea spanzuratilor ()." (Amintiri despre Liviu RebreanU)
Romanul Padurea spanzuratilor este un document zguduitor despre cruzimea si monstruozitatea razboiului, cu toate implicatiile si consecintele acestuia asupra omului, asupra constiintei sale.
Eroul romanului, Apostol Bologa, este prefigurat in nuvela Catastrofa de personajul David Pop.
Simetria compozitionala a romanului este data de faptul ca acesta incepe cu descrierea scenei executarii prin spanzuratoare a cehului Svoboda si se incheie cu aceeasi imagine, care devine un laitmotiv, un simbol al ororilor razboiului.
Zbuciumul lui Apostol Bologa este reconstituit printr-un sondaj psihologic ce patrunde in straturile abisale ale sufletului personajului. Avand constiinta datoriei si a obligatiilor ce-i revin in fata legilor statului multinational in care traieste, Apostol Bologa obtine decoratii pe frontul din Galitia si Italia si incearca un sentiment de mandrie atunci cand este numit in completul de judecata al unui tribunal militar.
Condamnarea cehului Svoboda, acuzat ca incercase sa dezerteze la inamic, i se pare un act de dreapta justitie. Urmarind executia, soldatii prezenti au lacrimi in ochi, generalul pleaca brusc, renuntand la discursul pregatit, capitanul Klapka asista infricosat la intreaga scena, doar Bologa are deplina convingere ca cehul este vinovat si ca el si-a facut datoria, con-damnandu-1.
Lumina ce apare in ochii condamnatului in timpul executiei, expresia triumfatoare a ochilor lui, stralucirea lor mandra, invapaiata" il enerveaza la inceput pe Apostol Bologa, apoi i se prelinge in suflet ca o imputare dureroasa, dispretuitoare". Impresionat de privirea cehului, a carui fata parea sa vesteasca o izbanda mare". Apostol Bologa se cutremura. Privirea condamnatului la moarte nu-1 va parasi niciodata; ea va reveni, obsesiv, si ii va zdruncina echilibrul sufletesc.
Din momentul declansarii framantarilor interioare, Bologa urmeaza, printr-un paralelism de situatii, destinul lui Svoboda.
Discutiile de la popota ofiterilor despre constiinta, datorie, dezertare, confesiunile lui Klapka si, mai ales, vestea ca urma sa lupte contra romanilor ii provoaca lui Bologa multe momente de introspectie. Aflat intr-o situatie limita, ca si David Pop din nuvela Catastrofa, Apostol Bologa incearca sa dezerteze pe frontul rusesc, dar este ranit.
Impasul moral in care se afla se accentueaza atunci cand este numit judecator la Curtea Martiala si este obligat sa participe la condamnarea unor civili romani, acuzati de fraternizare cu inamicul. in sufletul cetateanului Bo-loga. supus al statului austro-ungar, se revolta constiinta apartenentei sale la natia romana. Apostol Bologa nu poate semna o sentinta impotriva constiintei sale de roman. incercarea de a dezerta il va face sa aiba un destin similar cu al lui Svoboda: condamnarea la moarte prin span-zurare. Moartea ii pare o izbavire, caci il absolva de orice posibila mustrare de constiinta. Apostol isi va gasi linistea sufleteasca in iubirea pentru Ilona si in iubirea universala: Nu mai vreau nimic. Iubirea imi ajunge, caci iubirea imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea".
Finalul este tragic si inaltator in acelasi timp:
Apostol fu impresurat de un val de iubire, izvorata parca din rarunchii pamantului. () Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului"
Padurea spanzuratilor este, dupa cum remarca Nicolae Manoles-cu, un roman al constiintei, al revelatiilor succesive si al momentelor exceptionale, roman al constiintei morale".