Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion - Capitolul 6 - NUNTA de Liviu REBREANU



NUNTA Notarul din Gargalau, ovreiu ca mai toti notarii comunali din Ardeal, primi pe Titu foarte calduros, deoarece auzise ca e poet si nu voia sa se creaza ca el nu stie sa aprecieze poezia, mai cu seama fiind dintre notarii cei de moda veche care nu prea stiau multa carte. ii potrivi o odaie de culcare la primarie, in cabinetul unde se oficiau casatoriile civile, ca sa nu-l supere nimeni si sa poata lucra in tihna, in afara de orele de biurou, cand i-ar veni inspiratia. - Poetii au nevoie de singuratate si de iubire - ii zise notarul tragand cu ochiul. Aici insa va trebui sa te multumesti cu muze mai rustice!
Hehehe!
Masa o lua impreuna cu familia Friedman: notareasa, o ovreica habot¬nica, grasa, vesnic murdara si cu obrajii intesati de pistrui, apoi o fetita de vreo cincisprezece ani, care se indragosti de Titu de la prima vedere, nadajduind ca-i va face si ei poezii, si in sfarsit un baietan de vre-o douazeci de ani, student in drept, care invata acasa si numai la examene se ducea la Cluj Totusi Titu se simtea rau aici si, in sinea lui, blestema clipa cand s-a invoit sa plece de-acasa si sa se desparta de Roza. Despartirea aceasta ii ranise inima si-i zdrobise chiar dragostea de viata. incerca sa se mangaie ca in fiecare Joi se va duce cu Friedman in Armadia, iar de acolo, sub pretext ca 155 vrea sa-si vada parintii, se va repezi in Jidovita sa stranga in brate pe d-na Lang. Dar o saptamana fara Roza i se parea o vesnicie Apoi mai ascundea in suflet si durerea ca nici n-a putut macar sa-si ia ramas bun de la ea la plecare. Au fost nevoiti sa se desparta ca doi straini, fara o sarutare fierbinte, fara o lacrima alinatoare, caci Lang se nemerise de trandavise toata vremea pe acasa, tocmai.in ziua aceea. Doar o strangere de mana tremuratoare si o privire inmuiata in regrete a putut aduce cu sine in satul strain care i se parea mai mohorat ca o temnit


a Si vina tuturor suferintelor lui cadea numai in sarcina notarului. Daca nu ar fi iesit dansul in calea lui Herdelea, nici Titu n-ar fi trebuit sa paraseasca pe Roza De aceea tanarul privea pe Friedman si toata familia lui ca pe niste dusmani de moarte si-i ura cat se putea in imprejurarile in care se gasea. De cand incepuse sa iubeasca pe Rozica, il apucase o dragoste deosebita pentru toti ungurii si ovreii, fiindca ea era unguroaica, maritata cu un ovrei. Dragostea se manifesta prin placerea de a vorbi ungureste. Venind acuma intr-un sat unguresc, isi inchipuise ca, auzind si vorbind numai ungureste, va avea impresia ca e tot in apropierea Rozei si astfel isi va mai racori dorul. Si nadpjdea aceasta i se spulbera repede. Taranii care aveau treburi pe la primarie vorbeau mai mult romaneste, intai pentru ca tuturor le era mai la indemana si apoi fiindca notarul insusi nu cunostea limba statului decat tocmai cat ii cerea slujba, iar acasa sporovaia numai in ovreieste sau roma¬neste, caci notareasa, cu toate silintele, nu fusese in stare sa invete nici o boaba ungureste. Singur feciorul notarului, studentul, se prefacea ca nu pricepe romaneste; deoarece insa isi dadea aere de gravitate savanta, lui Titu ii era scarba de el si-l ocolea. Amarat si mahnit, Titu totusi se puse serios la munca ce i-o impartea cu darnicie Friedman care, nefiind sigur cata vreme va sta la dansul poetul, cauta sa profite de harnicia lui spre a-si face la zi lucrarile ramase si ingramadite de luni de zile. Pe Titu il plictisea monotonia acelorasi formule si tipare, dar nu-l impiedeca de a munci cu ravna in asteptarea zilei de joi, cand va revedea pe Roza. Se simtea chiar mandru ca se jertfeste scriind «bilete de vite», «liste de impozite» si alte lucruri prozaice, in loc sa pluteasca in sfere senine, sa faureasca versuri inaripate Joia sosi intovarasita de o deceptie crancena. Notarul ii spuse cu parere de rau ca nu-l poate lua cu el in Armadia, ca trebuie sa umble negresit prin comuna, sa zoreasca strangerea birurilor si sa puna sechestre celor ramasi prea mult in urma, deoarece perceptia il ameninta cu amenda daca nu va varsa in trei zile macar sumele de pe semestrul trecut 156 Parca nici o zi, in viata lui Titu, n-a fost mai posomorata ca Joia aceasta. Fierbea, injura si-si blestema soarta vazand cum pleaca Friedman, pe cand el trebuia sa stea pe loc. Era cat pe-aci sa se bata cu baiatul notarului care veni sa-i tie de urat si sa discute politica. Pe urma isi zise ca Friedman nu putea sa-i faca asemenea magarie decat indemnat de Herdelea si ca sa-l instraineze de Roza. Spre a se razbuna nu iesi toata ziua din cancelarie, arunca intr-un colt registrele de sechestre si, in schimb, compuse pentru Roza o scrisoare lunga, de nu se mai ispravea, inflacarata de patima si udata de lacrami, pe care voia sa i-o trimita cu un om tocmit inadins, chiar daca l-ar costa leafa intreaga pe o luna. A doua zi, recitindu-si scrisoarea, i se paru cam umflata si o rupse. Se mai potolise putin cu speranta Joiei viitoare. Cum a rabdat o saptamana, va mai rabda cateva zile. Revederea va fi cu atat mai placuta Notarul ii povesti ca s-a intalnit in Armadia cu Herdelea si cu Ghighi, care ii trimit multe sarutari, si gasi ca a facut foarte bine crutand pe oameni cu sechestrele, deoarece perceptia i-a mai ingaduit o amanare cu birurile Joia urmatoare Titu pati la fel si totusi se mahni parca mai putin ca intaia oara. intre timp cunoscuse pe preotul calvin, om marunt, slab si cu o mustata foarte carunta, si pe preoteasa, grasa, voinica, inalta ca un jandarm, care erau certati si nici nu vorbeau cu notarul. Cu acestia impreuna Titu ocara in fiecare seara pe Friedman si astfel se mai racorea si-si uita aleanul in cele din urma insa trebui sa plece prin sat, cu strajile, dupa biruri. Atunci de abia vazu dansul mai bine comuna si oamenii. Si vazand, i se strangea inima de remuscari si imputari, si-si zicea din ce in ce mai intristat: - Uite, ce orb am fost!
Unde mi-a fost sufletul pana acuma? Gargalaul era un sat cam de vreo doua ori cat Pripasul, lipit de tarmul stang al Somesului, pe un ses drept ca masa. in mijloc se inalta trufasa, cu un cocos alb in varful turnului, biserica ungureasca noua, iar in apropiere scoala statului, cu coperisul rosu de tigla, cu doua etaje, severa si poruncitoare ca o stapana nemiloasa. Primprejur se insirau numai case bune, cele mai multe de piatra, cu ograzi largi, acareturi bogate, vite frumoase. Pe la margini, ca niste cersetori flamanzi, se razleteau bordeie murdare, umile, invelite cu paie afumate, si intr-un colt, rusinoasa, se ascundea parca bisericuta romaneasca de lemn, darapanata, cu turnuletul tuguiat de sindrila mucigaita Fiindca datoriile mai numeroase erau la marginasi, Titu, povatuit de Friedman, isi incepuse activitatea printre cocioabele pleostite, intampinat pretutindeni de dulai latosi care-l latrau c-o inversunare atat de dusmanoasa ca si cand ar fi mirosit ca vine cu ganduri rele. Umbland din casa in casa si rascolind mizeria pana in fund, se simti cuprins, incetul cu incetul, de o 157 nedumerire mare si atat de staruitoare ca-i zgudui toata firea, mai ales amintindu-i intr-una cladirile mandre din mijlocul satului. - Aici suntem noi, cei oropsiti si saraci, pe cand dincolo ei se lafaiesc in belsug - se gandi dansul in sfarsit, intrand tocmai intr-o casuta foarte hodorogita, cu stresinile asa de joase ca trebui sa se plece ca sa poata patrunde in tinda. O baba uscata, incovoiata rau de spinare, cu o broboada cenusie in cap, il pofti speriata in casa, repezindu-se sa stearga cu sortul lavita, ca nu cumva sa se murdareasca domnisorul daca ar vrea sa sada. Spaima insa ii licarea in ochii cu care fura cand pe Titu, cand pe cele doua straji ramase in usa tinzii. - Apoi sa ne iertati, domnisorule, ca la noi e urat - murmura baba cu glas jalnic. Ne mananca saracia si necazurile, domnisorule, pacatele noastrei Titu o privi lung si se cutremura de o rusine ciudata amestecata cu dezgust. Batrana i se paru o nalucire din visurile lui, intruchipand mizeria si intunerecul. Vru s-o linisteasca cu o vorba blanda, dar nu indrazni sa deschida gura si-si vari nasul in registrele de sechestre unde o gast insemnata cu o datorie de peste doua sute de coroane. Cand auzi baba de doua sute, holba ochii uluita, ramase cateva clipe cu gura cascata, apoi, intelegand, izbucni brusc intr-un hohot de plans, bolborosind desperata: - Vai de mine, domnisorule!
Doua sute!
Vai de mine si de mine!
Lacrimile ei galgaiau atata durere incat Titu avu o inclestare in beregata. Se uita zapacit la strajile din tinda care se scarpinau in cap sub revarsarea de soare primavaratec. Lumina vie il facu sa tresara, ademenindu-l, simtind-o cum i se prelinge usor in suflet, cum ii patrunde in toate tainitele, schim-bandu-se intr-o mila din ce in ce mai lamurita si mai stapanitoare. -Ce-s eu aici? Ce caut eu aici? se gandi atunci dansul in vreme ce bocetele batranei ii murmurau in urechi ca ecoul unei chemari indepartate. - Apoi uite, babo, trebuie sa platesti, ca altfel iti iau zaloage si-ti vand tot, tot!
vorbi in acelasi timp gura lui cu glas aspru care i se parea atat de strain incat de abia il mai recunostea si mirandu-se cum poate rosti asemenea cuvinte. - N-am nimic, domnisorule, afara de sufletul din oase!
N-am!
Dar ia-mi-l, ia-mi-l!
Ca feciorul mi-i in catane de doi ani de zile si cat amarul de pamant ne-a lasat Dumnezeu, acolo zace in paragine de ma doare inima Numai sufletul mi-a mai ramas Acu incaltea ia-mi si sufletul, domni¬sorule!
In inima lui Titu izbucni o flacara noua, ca dintr-un foc mocnit prea indelung. In minte ii rasari intrebarea chinuitoare: - De ce sa-i iau eu sufletul? De ce eu? De ce tocmai eu? 158 Statu mult nemiscat, fara sa rosteasca o vorba si fara sa mai indrazneasca sa ridice ochii la baba care plangea mereu, isi sufla nasul zgomotos, se inchina si se jura. Lui ii era rusine de straji ca se induioseaza si totusi n-avea puterea sa-si invinga slabiciunea. Pe urma deodata se zgudui, se uita iar in registru, clatina din cap si mormai suparat: - Atunci poate ca sunt gresite socotelile? Ori ce Dumnezeu? Ori nu se poate? Adica ce greseli, ce? Se agata indata de cuvantul «greseli» ca un inecat. Iesi furios din casa, urmat de strajile care paseau nepasator, clatinand din cap ca niste animale trudite. Se duse drept la primarie si spuse indignat notarului ca registrul de impozite trebuie sa fie gresit. Friedman zambi cu superioritate si-i raspunse ca garanteaza exactitatea socotelilor deoarece au fost lucrate chiar de dansul si copiate de fiul sau, un matematician de mana intai. Dar, daca tine sa se convinga, slobod e sa revada toate capitolele, desi, dupa umila-i parere, ar fi mai bine sa continue sechestrele si sa nu piarda vremea degeaba Titu isi dadea seama ca in registru nu poate fi nici o greseala si ca-i trebuieste doar un pretext spre a nu fi nevoit sa mai colinde casele de pe la margini. Se simtea mic si ros de o amaraciune care parca-i sarbezea sangele si-i infiltra in suflet o scarba mare de sine insusi. Zvarcolindu-se sa-si imprastie simtamantul acesta, se aseza la un birou incarcat de hartoage si, masinal, incepu sa adune, sa scada si sa combine fel de fel de cifre, sa rasfoiasca pentru fiece nume in cate cinci-sase foliante. in ochii lui insa ramasese intiparita atat de adanc baba cu fata zbarcita de cute si strambata de plans, incat pe toate paginile tremura chipul ei mustrator, in vreme ce in urechi ii tiuia mereu ca o imputare din ce in ce mai aspra: «Ia-mi si sufletul, domnisorule!
» Dupa un rastimp de bajbairi, rabdarea il parasi. Sari de la masa aproape desperat si porni sa se plimbe de ici-colo prin cancelaria colboasa, necajindu-se sa-si goneasca vedenia babei din minte. incerca sa fuga cu gandurile la Rozica, la imbratisarile ei calde, la soaptele ei dulci. In zadar, caci se pomenea cu inchipuirea iarasi in cocioaba darapanata, in fata batranei schimonosite de durere, silit sa-i auda bocetele dojenitoare. Pe urma se rusina ca, in asemenea clipe, mai vrea sa se gandeasca la Roza Lang si-l cuprinse chiar un fel de sila de femeia care l-a orbit atata vreme cu iubirea ei zvapaiata, abatandu-l din calea lui. Titu era acuma singur in toata primaria; strajile sforaiau la intrecere pe bancile din tinda. in ferestrele deschise larg primavara zambea in odaie ca o fecioara indragostita. Pasii tanarului, apasati, cand mai rari, cand mai grabiti, rascoleau praful dusumelelor tocite, care, in imbratisarea soarelui, 159 se legana ca o boare aurita Deodata apoi Titu se opri la o fereastra, cu mainile la spate, ademenit parca de viata noua ce izbucnea atotputernica dincolo de zidurile cancelariei. Privirea lui intalni peste drum scoala ungu¬reasca, trufasa, stralucind intr-o poleiala de raze. in curtea mare, prunduita, cete de copii zburdalnici se fugareau si se jucau, strigand plini de voiosie, supravegheati de un invatator tanar si foarte palid, cu ochi atat de mari ca de departe pareau ochelari. Zgomotul si veselia ajungeau in primarie mul-comite intr-un murmur cald, intretaiat numai rareori de tipete scurte, multu¬mite. Sufletul lui Titu incepuse sa se mai invioreze, cand vazu ca invatatorul galben se umfla si se roseste ca un curcan, facand semn manios unui grup de copii ce stateau deoparte. Cum copiii ramasera pironiti locului de frica, invatatorul se duse spre dansii, amenintandu-i cu degetul si strigand. Titu se pleca pe fereastra si, prin zarva de glasuri vesele, auzi totusi limpede cuvin¬tele invatatorului, pline de indignare: - Numai ungureste!
Ungureste!
Trebuie ungureste!
Ungureste!
intr-o clipire toata fiinta lui Titu se schimba intr-o ura cumplita impotriva invatatorului. Simti o pornire navalnica sa se repeaza la dansul si sa-i infunde in inima vorbele amenintatoare Niste batai de clopot zdranganira insa atunci si, intr-un minut, zgomotele amutira si curtea scoalei ramase pustie. Numai cladirea scaldata in soare privea parca mai mandra, mai batjoco¬ritoare, ca o fiara care, dupa ce si-a inghitit prada, se linge lenesa pe buze. Niciodata pana azi nu bagase de seama ca un lucru mort ar putea sa exaspereze pe un om. Acuma vedea cum casa roscovana de peste drum, cu ferestrele mari si sclipitoare, vrea sa-l dispretuiasca si sa-l jigneasca. Aceasta il infuria si-i reamintea iar pe baba speriata si cernita de suferinti. - Sa-i smulg eu nenorocitei si sufletul din oase ca pe urma colea sa strige mai tantos: numai ungureste!
Ridica ochii mai sus deasupra scoalei, spre cerul albastru, limpede ca o panza intinsa acoperind nemarginirea. Gandurile lui vedeau tot satul ca pe o harta uriasa, patrundeau in casele frumoase, bogate, ingrijite, adevarate lacasuri de stapani rasfatati de soarta, se plimbau prin ograzile mandre unde intalneau tarani unguri sfatosi, cu izmene largi ca rochiile, cu mustati rasu¬cite, hodorogind in gura mare Apoi, usoare si iuti ca nazdravanii din basmuri, ocoleau satul, poposeau in cocioabele necajite, printre alti tarani, impovarati de nevoi, oropsiti de Dumnezeu si de oameni, sleiti de munca si de saracie - Si totusi al nostru e viitorul!
isi zise Titu inseninandu-se. O cetate incercuita de o ostire desculta!
Degeaba ne infrunta cu scoala amenin¬tatoare, degeaba canta cocosul in varful bisericii Apasarea noastra nu 160 inceteaza o clipa!
Multimea noastra inainteaza mereu Zidurile lor meste¬sugite se clatina si se farimitesc indata ce le atinge suflarea vietii noastre incatusate Stapanii tremura in fata slugilor!
Slugile!
Noi suntem slugile!
Al lor e trecutul, al nostru e viitorul!
il gadila un ras de multumire. increderea in sine ii alungase zbuciumarile si gandurile negre. isi aduse aminte cum in Sascuta, acum vre-o zece ani, cand a trecut spre Bistrita, singur vacarul era roman si statea intr-o hruba in . capul satului, pe cand azi, fara scoala si fara biserica, jumatate comuna e romaneasca. - Acolo alti stapani sunt cutropiti incetul cu incetul de slugile oropsite, dar pline de viata!
se gandi dansul, simtindu- se foarte fericit ca are cinstea sa faca parte din neamul obijduitilor. Cand fu poftit la masa, era atat de bine dispus ca inveseli toata familia notarului care era cam suparata deoarece le pierise o gasca indopata si ingrijita de insasi doamna notareasa. Dupa pranz Titu se cufunda intr-o discutie pasionata cu Friedman si fiul sau asupra romanilor. Studentul incerca mereu sa vorbeasca ungureste, dar Titu nu raspundea decat roma¬neste, parca ar fi uitat dintr-odata si cu desavarsire limba cealalta sau parca s-ar fi temut ca isi va pierde graiul in clipa cand ar mai rosti un cuvant unguresc. Notarul si mai ales feciorul sau sustineau cu inversunare ca politica romaneasca e gresita din temelie, fiind pornita dintr-un simtamant de ura impotriva stapanitorilor legali ai tarii si ca prin urmare se va sfarsi printr-un faliment. Titu critica, din ce in ce mai indarjit, ravna ungurilor de a ucide prin deznationalizare un neam intreg cu un trecut indoliat de suferinte si de vitejie, si dovedeau ca, impotriva acestei tendinte criminale, romanii sunt siliti sa lupte pe viata si pe moarte. - Pardon, pardon il intrerupse in cele din urma notarul, vrand sa-i dea lovitura de gratie. Sunt sigur ca mai curand sau mai tarziu, sovinismul d-tale are sa te goneasca in Romania, ca si pe ceilalti martiri ai d-voastra, care exploateaza increderea bietului popor in carturarii sai Ma rog, in privinta aceasta eu nu ma insel niciodata - Unde-i norocul sa pot trece si eu in tara!
suspina Titu cu mandrie. - Lasa, ca asemenea noroace nu intarzie prea mult - zise Friedman ironic. Ei bine, grozav as vrea sa te intalnesc dupa cervei fi cunoscut mai bine Tara Romaneasca!
Grozav!
Ai sa vezi d-ta acolo libertate si fericire, d-ta care aici cartesti si te revolti neincetat Chiar te rog sa-mi scrii si mie o carta postala Fagaducsti? - Desigur!
striga Titu imbujorat de insufletire. in orice caz mai rau ca aici nu poate sa fie!
161 - Nuuu? Zau? Crezi d-ta? sari notarul suparat ca n-a izbutit sa-l dea gata. Apoi stii d-ta ca in Romania d-tale nimic si nimeni nu e stabil? Daca ochii d-tale se intampla sa nu-i placa boierului, a doua zi ai zburat Acolo nu-s legi si nici administratie ca in tara aceasta blagoslovita pe care d-voastra o calomniati pe toate cararile. Nu, domnule!
Acolo bunul plac al ciocoilor dicteaza milioanelor de robi in zdrente Sa nu-mi vorbesti, te rog, mie de Romania, ca eu o cunosc mai bine ca d- ta!
Trei ani am stat acolo in tinerete, dar n-am sa uit pana voi inchide ochii cat am indurat. - in sfarsit, oricum ar fi, bine sau rau, cel putin stiu ca tot e romanesc si numai romanesc!
facu Titu cu un zambet triumfator care pe notar il racaia mai tare decat daca ar fi racnit. Si prin urmare nu poate veni orice fleac de renegat sa-ti impuna sa vorbesti si sa simti ca un strain!
- Esti un sovinist cum nici nu mi-as fi putut inchipui, nu degeaba esti poet roman!
zise studentul, cautand sa fie ironic, pe ungureste. La sfarsitul discutiei Titu se simti mandru ca un comandant de oaste dupa o batalie castigata. Era mai ales multumit pentru ca a avut curajul sa-si declare fara inconjur sentimentele adevarate, ca si cand ar fi facut-o in fata unor inchizitori fiorosi in amurg, in loc sa se duca la preotul calvin ca sa barfeasca impreuna cu preoteasa apucaturile obraznice ale notarului, precum obisnuia, se hotari brusc sa mearga la preotul roman. Acuma ii era rusine ca, fiind aici aproape de o luna, a legat cunostinta cu toti surtucarii unguri, dar n-a umblat deloc sa vaza macar pe pastorul turmei desculte si oropsite. Casa preoteasca era in preajma bisericutei, pe o ulita dosnica, in mar¬ginea satului. Titu gasi numai pe doamna preoteasa, o taranca secatuita de munca, si trei fete modeste, foarte rusinoase si cam prostute. Toate s-au bucurat si l-au poftit indata in «casa dinainte», o odaie impodobita cu tesaturi si cusaturi taranesti si cu o masa in mijloc, asternuta cu fata alba, pe care tronau o biblie veche, legata in piele roasa, intre o cruce mica de argint si alta mai mare de lemn. Stangaciile si sfiala fetelor, ca si vorbele apasate ale preotesei, care altadata l-ar fi facut sa rada, acuma i se pareau pline de farmec. - Dar Sfintia Sa? intreba dansul cand, dupa sleirea banalitatilor de rigoare, fetele amutira, nemaistiind ce se cuvine sa vorbeasca. - E la biserica, are o nunta - raspunse repede fata cea mai mare, slabuta, uscata, cu mainile rosii. Au venit adineaori niste unguri sa-i cunune. C-aici asa-i obiceiul. intai se cununa la biserica lor, dar pe urma vin si la tata ca zice ca slujba noastra e mai sfanta - E mai sfanta - repeta Titu masinal. - 162 in curand sosi si preotul, batran, cu hainele murdare, cu barba neingrijita si cu niste ochi blanzi ca de apostol. Avea fata transfigurata de o multumire mandra. Dadu mana cu Titu, il aseza la masa, porunci fetelor sa aduca un pahar cu vin si apoi, cand ramasera singuri, ii zise cu o imputare usoara, frateasca: - Ma bucur, fiule, c-ai mai venit si pe la noi Asa se si cade. Caci trebuie sa ne iubim unii pe altii toti cei de-o limba si de-o lege. De aceea m-am mirat si m-a durut ca ne-ai ocolit pana azi Titu pleca fruntea parc-ar fi asteptat o binecuvantare si rosti domol, ca un vinovat mustrat de remuscare: - Iarta-ma, parinte!
Zvonul si apoi stirea ca Ion nu vrea sa iea de nevasta pe Ana, desi nu tagaduieste ca cu dansul a ramas insarcinata, se raspandi, mai ales cu ajutorul Zenobiei, in tot satul. Celor ce spuneau ca nu o iea fiindca nu se invoieste de zestre cu Vasile Baciu, le astupau gura cei ce stiau ca flacaul nici nu vrea sa stea de vorba cu tatal fetei si ca deci si-a batut joc de ea inadins si numai ca sa se razbune pe Baciu pentru ca nu i-a dat-o de buna voie, ba inca odinioara la hora, l-a si bruftuluit de fata cu toata lumea. in casa Herdelea insa purtarea lui Ion era privita ca o ticalosie fara pereche. Bataile ce le suferea Ana din pricina lui starneau zilnic valuri de lacrimi si explozii de mila pentru victima «prascaului» Glanetasului, cu toate ca pana atunci fata lui Vasile nu se bucurase de nici o consideratie in familia invatatorului. De cate ori auzeau ca Baciu bate pe Ana, amandoua fetele lui Herdelea plangeau cu hohote si blestemau pe Ion, avand de partea lor fatis si pe dascalita care nu se ostoia pana ce nu striga din cerdac spre casa Glanetasului: «Sa va fie rusine obrazului!
» Desi nu se arata, invatatorul se indigna tot atat de mult ca si muierile, fiind un sentimental fara seaman si avand oroare de bataie, incat chiar in scoala, cand se intampla sa-l scoata din sarite vreun copil si sa-i traga doua-trei la palma, avea remuscari zile de-a randul. Laura mai incerca de cateva ori sa explice flacaului ca nu-i sade frumos ceeace face, dar Ion parca innebunise, tacea si ranjea ca un caine turbat. - Nici n-am mai vazut asa blestematie - murmura Herdelea, clatinand din cap, seara cand vorbeau de feciorul Glanetasului. Parca-mi pare rau acuma ca nu l-am lasat sa fi stat in temnita, sa-i mai treaca buiecia. 163 Dealtfel Ion insusi traia intr-o tulburare atat de ciudata ca aproape nu-si dadea seama ce mai voia si unde vrea sa ajunga. De cand a infruntat pe Vasile Baciu i se parea ca toata lumea il dusmaneste si totusi se simtea mai fericit ca totdeauna. Aci era de-o veselie uimitoare, glumea cu cine-i iesea in cale, aci se infuria si suduia din senin, cautand oricui cearta si bataie. Mai ales cand ii pomenea cineva de Ana, se sborsea si fulgera; iar in cele din urma vedea un vrajmas de moarte in oricine rostea in fata lui numele ei sau pe al lui Vasile. intr-o Dumineca, tocmai in vremea liturghiei, batu crunt pe tatal sau, pentru ca il sfatuise, foarte pe departe, sa se inteleaga cu Vasile Baciu, deoarece ar fi auzit ca acum ar fi bucuros sa-i dea fata si chiar o zestre frumoasa. Avea clipe cand isi zicea ca se poarta ca un prostanac, alergand dupa cai verzi, in loc sa stea de vorba cum se cuvine si sa caute o invoiala cinstita. Se gandea atunci ca Vasile Baciu, incapatanat cum e, poate sa se razgandeasca, sa lase pe Ana sa nasca si s-o tie acasa cu copilul pana ce va veni altul s-o ceara de nevasta. Au mai fost si alte fete cu copii din flori care totusi s-au maritat, dar inca fata bogatasului Vasile Baciu? Asemenea inchipuiri il faceau insa mai darz - Mai bine sa raman tot calic decat sa ma mai frece ei pe mine!
isi raspundea cu un simtamant de mare multumire. Cateodata ii venea sa izbucneasca, sa strige in gura mare ca si-a implinit gandul, ca de acum poate avea si pamant si de toate, numai sa vrea dansul, caci toate numai de vointa lui atarna. Asteptarea de azi ii umplea fiinta de o placere nemaisimtita. Tocmai fiindca i-ar fi fost usor sa puie capat tuturor neintelegerilor, nu se indura, parca s-ar fi temut ca, indata ce va fi dobandit ce a ravnit atat de vijelios, vor incepe poate alte zbuciumari, necunoscute si maigrele intr-una din zilele acestea fu chemat grabnic la judecatorie in Armadia, printr-un aprod trimis inadins dupa dansul. Se duse indata, nepasator, fara sa se sfatuiasca cu nimeni, ca si odinioara, cand cu para lui Simion Lungu. Nici capul nu-l mai durea de ce i s-ar putea intampla acolo, de vreme ce planul lui a izbutit si fericirea e atat de aproape, ca doar sa intinda mana s-o culeaga Un domn strain, gros si gras, cu ochelari negri, cu fata plina si rotunda ca o luna, il intreba cine i-a facut jalba impotriva d-lui judecator? Ion nu statu pe ganduri nici un minut, ci spuse indata ca Herdelea i-a facut-o Numai dupa ce a ispravit si a vazut pe preotul Belciug alaturi de judecatorul manios, mai la o parte, si-a dat seama ca s-a pripit si si-a adus aminte cum a fagaduit invatatorului de atatea ori ca nu-l va vinde nici in ruptul capului. De aceea 164 cauta s-o dreaga, adaogand ca el n-a lasat pe Herdelea si l-a rugat in genunchi pana l-a induplecat. Domnul strain insa nu-l mai asculta, fiind ocupat sa dicteze ceva pe ungureste altui domn care scria foarte repede la un birou. Dupa un rastimp apoi domnul strain, care vorbea stricat romaneste, il intreba daca s-a gandit bine ce a facut, iar cand dansul raspunse ca s-a gandit, ii zise ca plangerea lui e mincinoasa si prin urmare, in loc de doua saptamani acuma poate sa fie inchis doua luni, de nu si mai mult Ion, cu o infatisare nepasatoare, tacu. Pe urma un aprod il scoase afara Pana ce ajunse in ulita, flacaul se mai gandi ca n-ar fi trebuit sa spuna pe Herdelea. in ulita isi zise ca si in temnite oameni trebuie sa stea si ca ori o saptamana, ori o luna, tot un drac e Apoi toata afacerea aceasta fu ingropata sub noianul grijilor cu Ana, cu Vasile Baciu, cu pamanturile lor care vor fi ale lui , Fiindca Ion, de la o vreme incoace, nu mai mergea asa de des pe la Herdelea ca inainte si niciodata n-a deschis vorba despre incurcaturile lui cu Ana, familia invatatorului deabia dupa vreo saptamana si intamplator a aflat cum odrasla Glanetasului nici n-a vrut sa asculte pe Vasile Baciu, cand a incercat sa-l descoase asupra gandurilor lui cu fata batjocorita. Domni¬soarele si doamna convinsera lesne pe Herdelea ca el, ca invatator si om luminat, e dator sa intervina, sa povatuiasca si la nevoie sa dojeneasca pe «destrabalatul care nu mai are frica nici de Dumnezeu si nici de oameni». Magulit, invatatorul chema indata pe Ion, care raspunse ca vine, numai sa arunce intai niste ogrinji in ieslele Dumanei. - Pacat ca nu-i aici si Titu - murmura Herdelea, asteptand aproape miscat sa soseasca flacaul. Am cam bagat de seama ca Titu are multa influenta asupra nebunului Ei, dar acuma saracul Titu cine stie cum se trudeste in Gargalau!
Caci de, painea cea de toate zilele greu se agoniseste si cu multa sudoare!
Ion intra, dar de la primele cuvinte se burzului, se rosi, se infurie si curand i-o tranti, fara rusine, invatatorului: - Da mai lasati-ma in seama necuratului, ca doar nici eu nu-s copil si stiu bine ce fac si cum trebuie sa ma port!
Apoi zau asa N-o iau, domnule invatator, pentru ca n-am pofta s-o iau. Si, drept sa va spun, mi-i urata Ana ca mama padurii si nu mi-ar mai trebui sa stiu ca badea Vasile mi-ar pune colea-n palma tot hotarul Pripasului Ce-s eu vinovat c-a ramas ea cu pantecele la gura? Io-s vinovat? Ea-i de vina, ca de nu i-ar fi placut, nu s-ar fi lasat Ca doar n-am rugat-o eu, pacatele mele Herdelea se cruci ascultandu-l si amuti, iar fetele fugira in salon ca sa nu fie nevoite sa mai auda asemenea vorbe pagane. Numai dascalita nu-si pierdu 165 cumpatul, ci aprinzandu-se de indignare, ii zise cautnd totusi sa-si pastreze demnitatea: - Nu ti-i rusine tie, mai baiete, sa vorbesti asa in fata noastra, oameni cumsecade? Astea-s vorbe de om zdravan? Nici tiganii cei mai nemernici n-ar indrazni sa faca si sa graiasca precum indraznesti tu!
Frumos iti sta, n-am ce zice Noi te-am crezut mai de treaba si mai asezat ca pe altii, dar vad ca n-ai pereche in blestematii Da, da, bine a zis cine-a zis ca din coada de caine nu faci pana-i lumea sita de matase Foarte bine-a zis - Lasa-l, draga, lasa-l mai incet, ca-i tanar si nu stie ce vorbeste- interveni Herdelea impaciuitor, uitandu-si hotararea energica de adineaori in fata indarjirei flacaului, si incerca sa-l imblanzeasca reamintindu-i ca, de cate ori i-a ascultat sfaturile, numai bine i-a mers, si staruind mai ales asupra pataniei cu Simion Lungu, cand fusese cat pe-aci sa-i putrezeasca oasele prin cele temnite si cand numai jalba, pe care i-a facut-o dansul, l-a scapat teafar invatatorul n-apuca sa ispraveasca. Pe Ion, blandetea aceasta il sugruma fiindca il silea sa se rusineze. Dar nevrand sa se dea invins, isi aduse aminte de domnul strain de la judecatorie si sari manios, strigand: - Ca bine m-ai sfatuit, domnule invatator!
Mai bine nu ma sfatuiai si ma lasai in pace sa stau inchis atunci doua saptamani, decat sa stau acu doua luni ori poate si doi ani!
Lasa ca am aflat si noi cum sau intors lucrurile, ca doar nu suntem tocmai asa de prosti - Va sa zica asta ti-e recunostinta, mai Ioane? zise Herdelea infricosat de indrazneala feciorului. Dupa ce m-ai rugat o seara intreaga, si tu si ai tai, sa nu te las, acuma ai obraz sa-mi faci imputari? Uiti ca tot plangerea mea te-a scapat de temnita. - M-a scapat, cum sa nu ma scape Zi mai bine ca ti-ai batut joc de nestiinta mea cum nici n-as fi putut crede, ca doar mai frumos cum m-am purtat eu cu d-voastra nu s-a purtat nimeni Dar acu nu-i nimic!
Sa fim sanatosi!
De acu oi sti si eu sa ma feresc si sa umblu dupa capul meu Sa dea Dumnezeu noapte buna!
Iesi repede, trantind usa si bodoganind pana acasa. Atata obraznicie incremeni chiar si pe d-na Herdelea, incat deabia intr-un tarziu putu zice: - A nebunit de tot beciznicul!
ceeace se potrivi si cu parerea domni¬soarelor care, reaparand, nu mai stiau cum sa-si astampere revolta. 166 Pana noaptea tarziu uimirea nu se potoli in casa Herdelea. Asemenea necuviinta din partea unui satean nu li se mai intamplase niciodata. §i supararea tuturor era mai mare pentru ca tocmai Ion dovedea atata nerecunostinta si lipsa de respect. Fiindca toti l-au iubit, acuma toti il ocarau la intrecere. Familia invatatorului il privise totdeauna ca pe un om al casei, mai istet si mai spalat ca ceilalti tarani. Herdelea se mandrea ca l-a avut elev si-l lauda pretutindeni. Ce-i drept, si Ion fusese vesnic saritor si nu se codea, daca i se cerea, ba sa alerge pana-n Jidovita sau in Armadia, ba sa mai sfarme niste lemne pentru bucatarie in serile lungi de iarna, cand plictiseala omoara satele, cand de frica ei oamenii se culca deodata cu gainile, feciorul Glanetasului petrecea de multe ori in casa invatatorului, ascultand sau spunand basmuri, cantand ori jucand loton si durac insasi d-na Herdelea, care nu-si ascundea dispretul fata de prosti, cum le zicea dansa taranilor, cu Ion vorbea ca si cu o persoana de seama ei, mai ales ca el ramanea mereu cuviincios Si acuma, acelasi Ion nu se rusineaza sa racneasca si sa ameninte pe domnul invatator!
- Dac-ar fi fost acasa Titu, sunt sigura ca-l pleznea!
zise Ghighi, razboinica. Herdelea insa mai mult se intristase decat se maniase. Din toate vorbele lui Ion, il izbisera indeosebi cele despre plangerea impotriva judecatorului. Apoi o banuiala ii sagetase inima: dar daca nebunul s-a apucat sa spuie pe undeva cine i-a facut jalba? Nu mai vazuse de mult pe Chita Pop de la judecatorie, dar parca simtea ca comisiunea de ancheta trebuie sa fi umblat prin Armadia si deci se prea poate ca sa fi fost chemat si Ion Atunci nenorocirea e pe drum - Te pomenesti ca mai dam si de belea din pricina reclamatiei cu obraznicul asta!
vorbi Laura care, de cand se logodise, imperechiase serio¬zitatea cu pesimismul. - Nu m-as mira deloc!
adaoga dascalita mangaindu-si gura si nasul. De la astfel de prosti te poti astepta la tot ce-i mai rau!
- Hodoronc-tronc!
facu Herdelea. Lasati, ca nu-i nici dracul asa de negru cum se pare O fi blestemat Ion, dar rau nu-i!
Omul o fi avand cine stie ce necazuri, s-apoi la necaz omul vorbeste vrute si nevrute!
in vreme ce sufletul ii sangera de presimtirea nenorocirei, trebui sa zambeasca, sa glumeasca si sa convinga familia ca nu-i nici o primejdie Dascalita si fetele, obosite de indignare, dormira ca scaldate. Numai Her¬delea se framanta toata noaptea cu ochii deschisi, speriati, cautand zadarnic sa inece in intunerec vedeniile apasatoare 167 Preotul Belciug, fiind innegrit in plangerea lui Ion la fel cu judecatorul, fusese chemat ca informator in fata comisiunei, prezidata de primul procuror al tribunalului din Bistrita. Raspunse surazand cucernic la toate intrebarile, simtindu-se curat ca floarea spinului si nevrand sa para ca e cuprins de vre-o pornire dusmanoasa fata de nimeni, desi in sufletul lui fierbea impotriva lui Ion care a cutezat sa-l parasca. Dealtfel ii veni foarte usor sa se lamu¬reasca, avand doar sa-si repete declaratiile facute cu prilejul procesului, din care se intelegea ca feciorul Glanetasului este un element periculos pentru ordinea legala in Pripas si ca, in interesul obstesc, trebuie negresit scuturat putin ca sa-si vie in fire. - Nu sunt om de legi si deci nu pot vorbi decat ca un simplu profan - facu dansul drept incheiere. Totusi mi s-a parut si mi se pare ca domnul judecator n-a fost destul de sever cu delicventul. Dealtminteri cea mai buna dovada ca amenintarea pedepsei n-a avut efectul dorit, este inafara de insasi plangerea aceasta, care constituie o calomnie prea indrazneata, este, zic, faptul ca chiar acuma reclamantul e eroul unui scandal cum nu s-a mai pomenit inca in satul nostru Cand insa preotul auzi din gura lui Ion insusi ca Herdelea e autorul adevarat al plangerii, se rosi de mare manie. - Asta-i culmea ipocriziei!
se gandi el. Pe deoparte imi vine la colindat si ma pofteste la logodna fetei, iar pe de alta parte ma taraste pe la judecati!
in sfarsit bine ca s-a facut dovada De-acuma era dovedit ca invatatorul i-e dusman si prin urmare se credea indreptatit sa caute si el sa-l loveasca, si inca tocmai cand ii va fi lumea mai draga. - Daca-i vorba de facut rau, apoi am sa-i arat ca nu e greu deloc!
se hotari dansul. Cu cat i se inradacina in suflet convingerea ca Herdelea e marele vinovat, cu atat gasi mai multe imprejurari usuratoare pentru Ion care, la urma urmelor, nu poate fi decat victima intrigilor invatatorului. II compatimi si-i paru rau ca a fost nevoit sa marturiseasca impotriva bietului flacau. Se gandi tot mai des la dansul si din ce in ce cu mai multa duiosie. Adica pentru ce il urmarise cu atata inversunare? Acuma, chibzuind mai bine lucrurile si intamplarile, recunoaste ca s-a pripit cand l-a dojenit in biserica si c-a gresit indemnand pe Simion Lungu sa-l parasca. Da, da, s-a pripit, caci dreptatea adevarata a fost de partea lui Ion Deci trebuie sa incerce sa-si rascumpere 168 greselile si sa faca ceva pentru sarmanul om oropsit. Si, fiindca stia bine neintelegerile dintre el si Vasile Baciu, isi propuse sa-i impace, convingand pe Ion sa iea pe Ana, iar Baciu sa-i implineasca dorintele in ce priveste zestrea. De altfel, daca ar izbuti, ar imprastia si rusinea ce apasa asupra satului din pricina lor. Adevarat ca Ana nu-i nici intaia, nici ultima fata care a pacatuit; pe valea Somesului sunt chiar unele sate unde mai toate miresele umbla cu copilasul de mana. in Pripas insa, de cand e Belciug in fruntea credinciosilor, nu s-au pomenit copii din flori. Si apoi ceea ce face Vasile Baciu e strigator la cer. Bine, a gresit fata si e vinovata, dar pentru o greseala nu poti sa omori pe om. Atata cruzime nu s-a mai auzit. S-a dus vestea si prin alte comune cum o lasa in fiece zi vanata si zdrobita de bataie Preotul mai cumpani catava vreme planul, ca sa nu aiba pe urma sa-si impute iar vreo pripire. Din zi in zi insa il gasea mai maret. Herdelea are sa ingalbeneasca de necaz cand va afla ca pana si Ion al Glanetasului, unealta lui nenorocita, tot la popa cauta adapost sufletesc. Apoi, in afara de recunostinta flacaului, va dobandi si increderea lui Vasile Baciu, pe care patania fetei l-a prapadit si care ar fi bucuros acuma s-o vaza maritata chiar si cu feciorul Glanetasului, macar ca s-ajurat si s-a laudat atata ca nu i-o da nici mort. Aici Belciug simtea o noua arsura a constiintei sale, caci si el il asmutise odinioara pe Baciu sa nu-si nefericeasca fata cu un destrabalat bataus si talhar in sfarsit preotul mai nadajduia ca din impacarea aceasta poate sa foloseasca si biserica cea noua ceva. Caci ravna lui cea mai scumpa in viata era sa vaza inaltandu-se un sfant lacas de piatra, falnic si frumos, in locul celui vechi si darapanat care ii facea necinste atat lui, cat si satului intreg. De vreo zece ani aduna ban peste ban, cu o patima mereu crescand, contribuind el insusi cu aproape toate veniturile bisericii si impunandu-si singur toate economiile in favoarea visului sau. Realizarea incepuse printr-o colecta, facuta de doi sateni fruntasi, Toma Bulbuc si Stefan Hotnog, prin toate comunele Ardealului, cu o scrisoare de invoire din partea episcopului. Trebuind bani multi, Belciug cauta sa insufle si taranilor ambitia de a darui pentru biserica cea noua la toate prilejurile, dar mai ales la nunti, la botezuri, la morti Din nenorocire, credinciosii erau mai greoi la punga ca pastorul, incat de abia acuma se putusera incepe tratative cu cativa arhitecti vestiti din Bistrita, si inca nu se stia daca suma adunata va ajunge in reveriile lui cucernice, Belciug vedea noua biserica triumfatoare, trambitand lumii silintele vrednice ale unui preot modest. Ba mai vedea si bisericuta cea veche, asa saraca si umila cum era, mutata in satul Sascuta, unde romanii se inmultisera si, neavand unde sa se inchine, veneau Duminecile in Pripas sa 169 asculte sfanta liturghie Numai sa-l invredniceasca Dumnezeu sa-si poata continua opera si sa lumineze sufletele oamenilor Dumineca, inainte de a incepe slujba, puse pe primar sa porunceasca lui Vasile Baciu sa vie la dansul acasa, dupa amiazi, impreuna cu Ana, iar straja fu insarcinata sa-i trimita pe Ion, impreuna cu Glanetasu si Zenobia. Nu voia sa se stie de ce-i cheama si nici sa banuiasca unii ca a poftit si pe ceilalti. - Cum sunt de indarjiti amandoi, ar fi in stare sa nici nu vie - isi zisese Belciug, frecandu-si mainile cu infrigurare. Pe cand asa, daca se vor intalni fata in fata in casa mea, nu se poate sa nu caza la invoiala!
Cei dintai sosira Vasile Baciu cu fata. Taranul era putin cherchelit, fiindca se grabise sa inghita o jumatate de rachiu mai inainte de a-i fi spus primarul vorba preotului, iar Ana avea ochii umflati si arsi de plans si incerca zadarnic sa-si ascunda burta sfidator de rotunda. Pe el il pofti sa seaza, pe cand ea ramase in picioare, cu ochii in pamant, langa Tisa. Ca sa nu-i dea vreme sa rasufle, Belciug il lua repede, ca face rau de-si stalceste fata, c-a ajuns de rasul lumii, ca omul la nenorocire sa nu-si piarza judecata, ca Ana a gresit, dar orice greseala se poate indrepta cu buna vointa, dar incapatanarea e mama tuturor relelor, ca doar nici Ion nu-i tigan, ba inca-i fecior sarguitor si istet, desi n-are avere, si poate sa fie un ginere mai de treaba ca multi altii Ana izbucni in lacrami, iar Vasile Baciu raspunse induiosat si amarat: - Da cum n-as vrea eu, domnule parinte? N-am incercat eu in toate chipurile? L-am si rugat, eu, om batran Dar nu vrea nici macar sa ma asculte. Nu vrea si nu vrea. A batjocorit-o si acum ne freaca Apoi ce sa mai stiu eu ce face? D-ta esti om sfant si drept si intelept Invata-ma d-ta si eu fac orice!
Preotul isi petrecu mana prin par, multumit de raspunsul taranului, si tocmai se pregatea sa-l povatuiasca sa nu fie zgarcit, ca doar pentru odrasla lui da, iar nu pentru straini, cand auzi pasi de opinci in tinda si apoi un ciocanit sfios in usa. - Intra!
murmura dansul repede, incantat. Glanetasu deschise incet si cu respect usa si isi puse indata caciula jos langa cuptor, in vreme ce Zenobia si Ion intrara mai cu curaj si dand buna ziua. Toti trei se aratara uimiti vazand pe Baciu si pe Ana, cu toate ca atat ei cat si ceilalti banuisera de ce au fost chemati. Belciug dadu mana cu Glanetasu si cu Ion, aruncand o privire lui Vasile Baciu, prin care parca-l poftea sa priceapa cat de mult ii cinsteste,"pe urma vorbi flacaului cu un glas bland, invelind dojana in rugaciune: 170 - Aud si nu cred ca tu n-ai vrea sa iai pe fata asta nenorocita, dupa ce vezi bine si recunosti ca esti vinovat si c-ar trebui sa-ti implinesti datoria crestineasca Apoi asa nu-i frumos, mai Ioane!
Ca fata urata nu-i, de neam rau nu-i, pe drumuri nu-i Spune si tu, nu vorbesc eu bine? Tu de asemenea esti un baiat cumsecade, cuminte, asezat Cum se poate una ca asta? - D-apoi, domnule parinte, baiatul ar vrea - raspunse Glanetasu in locul flacaului, scarpinandu-se in cap si cu ochii la Vasile Baciu. Cum sa nu vrea, domnule parinte - adaoga iar dupa o pauza, dar oprindu-se iar scurt, parca n-ar indrazni sa sfarseasca,-pe cand Ion pleca fruntea cu o miscare ce vroia sa arate ca da, intr-adevar el ar vrea. Se lasa o tacere mai lunga si pe urma, brusc, se pornira sa vorbeasca in acelasi timp si Vasile, si Ipn, si Glanetasu. Preotul insa le curma avantul, facand un semn cu mana, si le zise blajin, cu un zambet cucernic si impaciuitor: - Iaca de-asta v-am adunat!
Acu sa va tocmiti si sa va invoiti ca oamenii, ca vrajba-i buna numai intre tigani Belciug se aseza tacticos la masa si apoi ridica ochii la dansii, asteptand tocmeala si pastrandu-si pe buze surasul binevoitor pentru toti. Barbatii insa stateau incurcati, cu privirile atintite asupra lui, ca si cand intr-insul ar vedea singura lor mantuire. Zenobia ofta des si-si dadea ochii peste cap, vrand astfel sa arate tuturor ca ea e patrunsa de seriozitatea clipei, iar Ana, topita de rusine, plangea inabusit, cautand sa se faca cat mai mica si sa-si acopere burta cu mainile incrucisate pe care picura in rastimpuri cate-o lacrima fierbinte Se auzea aspru tictacul ceasornicului de pe scrin, acoperit numai cateva clipe de uruitul unei carute pe ulita in tacerea ce stapanea ca o dusmanie muta, zbarnai apoi deodata vocea lui Vasile, gros si ragusit, incat toti parca se speriara si intoarsera capetele spre dansul: - Eu nu ma codesc deloc, domnule parinte Eu ii dau fata Uite-o!
Sa si-o ia si sa fie sanatosi!
Vorbele acestea destelenira amorteala asteptarii. Ion se misca pe scaun, isi drese glasul putin si zise linistit, dar uitandu-se numai sub masa, la picioarele preotului, intinse si aratand talpile ghetelor pe care se prelingeau vine subtiri de apa murdara din noroiul lipit pe margini: - Nici eu nu ma codesc, ca m-ar bate Dumnezeu, numai ca vreau sa stiu ce iau si ce-mi da Am dreptate, domnule parinte, ori n-am? Amandoi se adresau numai preotului si nici nu se uitau unul la altul. Nimeni nu lua in seama pe Ana si deci nimeni nu vazu cum inseninarea alunga spaima din ochii ei, pe masura ce cuvintele barbatilor se inmoaie si se apropie. 171 - ii dau fata acuma, iar dupa moartea mea, lor le ramane tot ce am agonisit, ca doar n-am sa duc nimica pe cealalta lume Cat traiesc insa nu vreau sa raman pe drumuri si s-ajung la batranete sa cer de pomana - facu Baciu mai raspicat, mereu cu privirea spre Belciug. - D-apoi cu fata ce sa fac eu, bade Vasile? se ridica atunci si Ion aprins. Spune-mi d-ta, ce sa fac? Am eu avere ca d-ta, am eu pamant? Ori d-ta vrei sa ne bagam slugi amandoi ca sa nu pierim de foame? - Sa munciti si sa va faceti!
striga Vasile Baciu. - Oare? Da pan-acu n-am muncit? Pan-acu nu mi-am sfaramat deajuns oasele? Ca slava Domnului, cu mainile in san n-am stat!
Si avut-am oare vre-un folos din toata truda? Am ramas tot ca degetul de gol s-acu ai vrea sa mai hranesc si pe fata d-tale, ca ti se pare ca dansii nu-mi sunt pana peste cap!
Arata cu degetul pe rand, pe tata-sau si pe ma-sa, care dadura din cap foarte posomorati, vrand astfel sa induioseze pe adversar si sa dea o mana de ajutor feciorului. - Cat traiesc eu, nu dau nimic!
Asta s-o stii dinainte!
Nici un creitar si nici o palma de loc!
Mai bine o omor si o ingrop; cel putin sa stiu c-am omorat-o eu, pentru ca nu si-a tinut cinstea si nu m-a ascultat pe mine Asa!
Uite-asa!
- Apoi daca-i asa, degeaba ne-am mai ostenit si am necajit pe domnul parinte - zise Ion invartindu-si palaria in maini si indreptandu-se pe scaun, ca si cand ar fi dat sa se scoale si s-ar fi razgandit inainte de-a sfarsi miscarea. Belciug, speriat ca i s-a stricat planul, ar fi vrut sa intervie si sa-i domoleasca, si nu stia cum s-o faca. Tusi de cateva ori in semn ca ar dori sa vorbeasca. Se impanzi iar o tacere, acum insa nervoasa si framantata de scartaitul scaunelor inainte de-a deschide el gura, Vasile Baciu izbucni din nou: - Dac-ai socotit sa-si bati joc de fata ca sa-mi smulgi mosia, apoi rau te-ai socotit, ca nu ti-ai gasit omul Nu, nu, baiete!
Hm Stiu ca ti-ar placea Dar eu hm lasa pe mine Nu, nu, Ioane, sa ma fereasca Dumnezeu si Maica Precista!
in clipa urmatoare Ion, Zenobia si Glanetasu protestara indignati aco¬perind indemnurile la cumpatare ale preotului Deabia acuma se rupse ghiata aevea si se incinse o vorbarie de vre-o trei ceasuri, aci apropiindu-se, aci gata sa se iea de par, ca peste un minut sa se mulcomeasca iar. Numai Ana tacea malc si suspina ca o osandita care-si asteapta verdictul in sfarsit Vasile Baciu consimti sa dea cinci locuri si o pereche de boi, dar pamanturile sa fie scrise pe numele Anei. Ion insa tinea mortis ca-i trebuie toata mosia, deoarece Baciu nu mai e in stare sa o munceasca, fiind 172 cam batran, si incredintandu-l ca, drept recunostinta, ii va purta de grija si nu-i va iesi niciodata din cuvant. Cand ajunsera aci, Belciug se ridica triumfator. Greu a fost sa inceapa tocmeala. Deacuma au sa se dea pe brazda, oricat s-ar mai ciondani. Dar atata vorbarie il plictisi in cele din urma, mai ales vazand ca se insereaza si inca n-au cazut la invoiala. Astfel ii trimise sa continue acasa hartuiala si, dand mana cu barbatii, le zise zambind cucernic: - Ei, sa fie intr-un ceas bun si cu noroc!
Si la nunta sa nu uitati nici pe Dumnezeu din cer si biserica lui de pe pamant!
Ciorovaiala dintre potrivnici se relua mai apriga pe drum. Se amenintau, se injurau, se opreau, dadeau din maini, isi sopteau cine stie ce, dar tocmeala nu mai inainta deloc. Cand sosira in fata casei lui Vasile Baciu, amandoi se gandira sa lase asa cum vrea cellalt si sa sfarseasca, si totusi se razgandira repede nadajduind fiecare ca amanarea va aduce apa la moara lui. Singura Ana era zorita, tremura si se uita rugatoare cand la tatal ei, cand la Ion, ingrijorata ca se vor desparti, fara a-i hotari soarta sau a-i fi curmat sufe¬rintele. Si intr-adevar se despartira jurandu-se, atat flacaul cat si Vasile, ca ori ramane cum a spus dansul, ori nici sa nu se mai intalneasca Vasile Baciu, simtindu-se gatuit, pleznea de manie si, ca sa se racoreasca, gasi un clenciu Anei si o batu iar pana o umplu de sange Toata noaptea si a doua zi fu crampotit de ganduri negre. intelegea acuma lamurit, ceeace banuise de cand a prins de veste ca feciorul Glanetasului umbla sa suceasca mintea Anei. «Va sa zica vrea sa-mi iea pamanturile!
» ii rasareau sudori reci pe frunte gandindu-se ca va fi nevoit la urma urmelor sa se indoaie si sa traiasca din mila calicului isi fierbea creierii cautand sa nascoceasca un mijloc care sa-l scape din ghiarele hotului si se bucura numai la inchipuirea ca ar gasi ceva sa-l insele cat mai cumplit Dar oricat se caznea, nu putea stoarce nimic. Poate daca l-ar mai ameninta ca va lasa pe Ana sa nasca si ca nu o va marita niciodata? Amenintarea i se parea atat de slaba, incat nici el insusi n-o credea. Cum s-o primeasca atunci cellalt? Mai mult l-ar intarata Ion era vesel si multumit. Era sigur ca pana la urma Vasile Baciu ii va da tot si-si facea mereu cruce multumind lui Dumnezeu ca l-a ajutat sa izbandeasca. A doua zi in zori cutreiera hotarul sa cerceteze mai bine toate locurile viitorului sau socru, si sa se bucure vazandu-le, fiindca de-acuma sunt ale lui. Pe la amiazi se sfadi rau cu Glanetasu care incerca sa-l sfatuiasca sa nu intinda coarda prea tare. - Decat m-ai invata pe mine, mai bine-ai pune si d-ta mana pe ceva, ca mananci painea lui Dumnezeu degeaba, mai rau ca un trantor!
ii striga feciorul cu dispret. Seara, insotit de ma-sa, de Floarea, nevasta lui Macedon Cercetasu, si de soacra primarului, o baba specialista in petituri si tocmeli, se duse la Vasile 173 Baciu care dealtfel il astepta si chiar chemase pe baba Firoana si pe nevasta dascalului Simion Butunoi, sa poata tine piept asalturilor. Ana indulcise o oca de rachiu, caci bautura dezleaga limbile si imblanzeste inimile. Toata targuiala fu reluata dela inceput cu mai multa ravna si violenta, fiecare parte urmarind sa pacaleasca cat mai tare pe potrivnic. Cuvantul insa il aveau indeosebi femeile care se certau tiganeste si, drept dovezi si argumente, se ocarau intai unele pe altele, apoi pe Ion, pe Ana, pe Glanetasu, pe Baciu si toate neamurile lor cunoscute si necunoscute in loc de apropiere, mai rau se inraira si se despartira hotarati sa nu mai reinceapa convorbirile, ceeace, fireste, nu-i impiedica sa se intalneasca iar peste cateva zile si iar sa se certe fara rezultat Deoarece, tot ciorovaindu-se, intrasera in postul mare, Vasile Baciu se gandi ca cununia nu se poate face in nici un caz pana dupa Paste, se lasa mai greu spre a castiga timp pentru a gasi mijlocul de a-si insela ginerele. Dar nici Ion nu se grabea deloc si se prapadi de ras cand Vasile vru totusi sa-l sperie ca nu-i mai da pe Ana Apoi, cu doua saptamani inaintea sarbatorilor, se invoira intr-o jumatate de ceas, incat si flacaul se mira cat s-a facut Baciu de ingaduitor. Primi sa-i dea zestre toate pamaturile si amandoua casele, cerand doar sa fie scrise, dupa cununie, pe numele amandurora. Deocam¬data, dupa cununie, Ana se va muta la Glanetasu, impreuna cu o pereche de boi, un cal, o vaca cu vitel, o scroafa cu sapte purcei, un car nou si altele mai marunte ce se cuvin unei mirese si neveste tinere. in aceeasi zi se dusera la notar pentru instiintarile legale si pe urma la preot sa faca strigarile de cuviinta asa fel ca nunta sa se serbeze chiar a doua Dumineca dupa Paste Din clipa aceasta Vasile Baciu trai intr-o zbuciumare parca el ar fi fost mirele. Toata ziua nu-si gasea locul si nu mai stia cum sa-si ascunda nerab¬darea. De teama sa nu scape vre-o vorba tradatoare, nu mai dadea pe la Avrum, dar bea mai mult ca de obicei acasa. Acum i se parea ca vremea trece prea anevoie si-l rodea frica sa nu-i strice cineva sau ceva socotelile Dupa intrevederea cu preotul roman, Titu se simtea alt om, mai luminat, mai curat. Se gandi mult la viata lui de pana atunci si o gasi stearpa si rusinoasa. Parca umblase prin lume cu ochii inchisi, de nu vazuse nimic. Placerea lui de-a vorbi ungureste i se parea acum nespus de caraghioasa. Ce folos ca mazgalise poezii, cand sufletul lui fusese intelenit de nesimtire? Ce folos ca citea tot ce-i cadea in mana, impuindu-si mintea cu gandurile altora, 174 daca nu cautase sa stie ce se petrece in jurul lui? Ce sa mai inchipuiesti drame si tragedii pentru glorie, cand in fata ta se desfasoara tragedia unui popor intreg, mai dureroasa in mutenia ei decat orice nascociri romantice? - Menirea mea este sa traiesc in mijlocul neamului vitregit de soarta, sa-i alin suferintele, sa-i simt durerile, sa fiu sprijinul lui!
isi zicea dansul cu mandrie in clipele de insufletire. Seara statea tolanit pe canapeaua ce-i slujea drept pat, nu aprindea lumina si facea zeci de planuri de viitor, care de care mai napraznice. Se vedea cand cu faclia in mana, in fruntea unei multimi imense de tarani, calauzindu-i spre lupta de dezrobire, cand ratacitor din sat in sat mangaind jelaniile oamenilor napastuiti, invatandu-i cum sa-si usureze traiul si atatand in sufletele lor focul nadejdei de mai bine, cand in capul unui grup de soldati cu steagul tricolor falfaind in vant isi zugravea in minte chinurile ce le va indura vitejeste pentru poporul lui si foarte deseori se visa in fundul unei temnite, legat in lanturi si totusi fericit in inima, simtindu-se martir care prin jertfa sa trebuie sa smulga izbanda tuturor Si inchipuirile acestea ii umpleau fiinta de placeri sufletesti nebanuite In lumina zilei insa zambea de visurile indraznete ca de niste aiurari bolnave si-si zicea ca, in locul lor, ar fi mai frumos sa fapt
uiasca acuma ceva. Toate planurile si hotararile nu fac doi bani daca raman neimplinite. il rodea nevoia de a porni indata si se necajea ca nu stie ce ar putea face, parca sub aripile sufletului i-ar atarna picioare de plumb Avu o bucurie cand ii dadu prin gand sa rupa orice relatii cu toti ungurii si sa nu mai vorbeasca decat romaneste. Si fiindca la cancelarie trebuia sa scrie ungureste hartiile oficiale, il cuprinse scarba de slujba ce-o facea Totusi pe Roza Lang n-o uita si chiar se gandea cum ar putea-o aseza si pe ea in cadrul vietii lui noui, fara sa-si incurce nazuintele. ii era rusine insa cand isi amintea ca i-a declarat dragoste in ungureste si ca intaia lui iubire patimasa e o unguroaica. Se consola doar zicandu-si ca nu-i imposibil ca Roza sa fie ovreica, precum e si Lang, iar atunci n-ar mai sta nici o piedica in fata amorului lor, stiut fiind ca ovreii nu prea cunosc sentimentul national Deoarece trecuse cateva saptamani de cand se despartise de ea, acuma n-o mai dorea cu atata inversunare, dar era sigur ca, daca ar revedea-o, ar iubi-o mai nebuneste. De aceea hotari ca iubirea aceasta nu se contrazice deloc cu planurile lui si ca, in general, ura niciodata nu poate cuprinde pe femeile asupritorilor. Spre a fi cu totul linistit, facu legamant ca o va invata si pe ea romaneste Acuma, dupa ce credea ca si-a tras o noua linie calauzitoare in viata, notarul Friedman ii era indiferent. in inima lui il privea de la o inaltime foarte 175 mare si-l considera mai putin ca pe un bustean de carne. Rau ii parea doar ca notarul nu pricepea schimbarea lui. Daca ar fi priceput, i-ar fi facut imputari, ceeace l-ar fi bucurat. Prinse insa simpatie de vajnicul student care se infuria ca Titu nu mai vrea sa vorbeasca deloc ungureste si care nu-l mai scotea din «sovinist» si «agitator». Avea remuscari ca n-a cautat pana acuma sa cunoasca macar din carti Romania, tara spre care se indreapta azi toate gandurile lui inaripate. Era nenorocit ca nu-si poate procura nici cel putin cateva vederi din «paradisul romanesc», cum o botezase dansul intr-o discutie cu notarul. Gasea criminali pe toti dascalii romani care nu sunt in stare sa infrunte oprelistele guvernului unguresc si sa invete pe elevi a respira aerul patriei lor adevarate. Fiindca Friedman umblase si chiar statuse ani de zile in Romania, Titu il zgandarea mereu sa-i mai spuna ce e pe-acolo, fara insa sa se arate ca el nu prea stie bine nici pe harta cum e tara. De obicei suferea auzind povestirile notarului, care nu obosea zugravindu-i tarani storsi de saracie alaturi de boieri ce nici nu-si cunosc numarul mosiilor, sate mai mizerabile ca niste colonii de robi alaturi de orase otravite de lux si desfrau, clacasi ce se zvarcolesc in bezna, surtucari carora li-e rusine sa vorbeasca romaneste si se falesc sporovaind frantuzeste, ciocoi spilcuiti care nu cunosc nici Dumnezeu nici legi - D-ta vezi Romania cu ochi unguresti - zicea totdeauna Titu, incercand sa-i opreasca ocarile. - Asa crezi? Daca vei trece vreodata pe acolo, ai sa-ti aduci aminte de mine si vei recunoaste ca n-am exagerat D- voastra, cei fanatici de-aici, nici nu va puteti inchipui ce inseamna Romania. Eu, sa am puterea in mana, v-as aduna pe toti si v-as trimite pe socoteala statului sa stati macar un an in paradisul d-tale. Sunt sigur ca v-as vindeca de iredentism. Caci, domnule, afla ca cei de dincolo nici nu vor sa auda de d-voastra!
- Asta-i culmea!
sari Titu. - Nu vor sa auda, domnule, si cei mai multi chiar va urasc, fiindca i-ati plictisit cu martirii d-voastra!
Dealtfel transilvanenii au pe-acolo o porecla foarte caracteristica. Cand ii zici d-ta «frate» el iti zice «boanghina»!
Fireste, Titu nu credea nici o vorba din ce-i povestea de rau notarul, ci isi inchipuia tocmai contrarul. Iar daca Friedman scapa din intamplare si cate un cuvant mai bun, Titu se mandrea ca si cand lauda l-ar fi privit direct pe dansul. Zi cu zi simtea insa ca locul lui nu este aici, intr-un cuib unguresc, mai ales ca e silit sa indeplineasca o slujba nenorocita, indreptata tocmai impo¬triva celor saraci si napastuiti. Lipsa lui de zel nu scapa notarului care, in 176 urma catorva neglijente, ii pofti sa faca mai putina politica si mai multa treaba, altminteri va fi nevoit sa-si caute un practicant mai harnic. Aproape de Paste, Friedman ii ceru cu energie sa inceapa indata punerea sechestrului la cei in restanta cu plata darilor, explicandu-i ca din pricina taraganelilor lui s-a ales cu un avertisment fulgerator, el, notar batran si constiincios. Titu, jignit, porni prin sat, umbla toata ziua si seara se intoarse cu un car de zaloage, adunate insa numai de la unguri. Cand afla aceasta Friedman, se rosi de manie si-i declara, de-abia stapanindu-se: - D-ta vrei sa ma amesteci in incurcaturi politice, mi se pare Asa nu mai merge, regret Trebuie sa ne despartim!
- Constiinta mea e curata, in orice caz!
raspunse Titu cu o demnitate insotita de un zambet modest. in aceeasi seara notarul ii facu socoteala, ii plati patruzeci si cinci de coroane, iar a treia zi, fiind Joi si avand treburi in Armadia, il duse si pe Titu pana la Beraria Rahova, de unde il luase odinioara Macedon Cercetasu, indata ce iesi din biserica, aduse invatatorului Herdelea stirea ca popa umbla sa impace pe Ion cu Vasile Baciu si ca chiar i-a chemat la dansul acasa pentru dupa amiazi sa-i puie fata-n fata. Herdelea nu zise nimica, dar in sufletul lui se amari. Purtarea lui Belciug i se parea revoltatoare. Cauta adica sa momeasca pe Ion ca sa-i faca lui sange rau? Sau poate astfel vrea sa rasplateasca flacaului vreo infamie savarsita fata de binefacatorul sau? ii veni in minte imputarea lui Ion si acum intelese de unde vine nerecunostinta lui: Belciug «Va sa zica popa l-a ademenit sa ma tradeze Iata pana unde merge murdaria unui carturar!
Se solidarizeaza cu un taran impotriva mea» Dealtfel de cand il oprise judecatorul inaintea liceului si mai ales de cand s-a intamplat obraznicia lui Ion, invatatorul era aproape sigur ca primejdia il paste rau din pricina jalbei nenorocite. Blestema in ascuns ceasul care l-a facut sa se induioseze de necazul flacaului ticalos. Toata nadejdea ii fusese in ancheta despre care-i spusese Ghita Pop. Daca judecatorul va fi gasit cat de putin vinovat, atunci Herdelea e salvat. Desi licarirea aceasta era atat de vagax ca si lui i se parea himerica. Cand insa, dupa iesirea lui Ion, a alergat in Armadia si a aflat de la Ghita Pop ca ancheta a trecut si a stabilit impartialitatea judecatorului, dandu-i toata dreptatea pentru felul cum a 177 procedat, invatatorul a inceput sa se astepte la orice. Copistul nu a fost in stare sa-i spuna prea multe amanunte, caci cercetarea s-a facut in taina, ca sa nu zdruncine autoritatea justitiei; dar atata tot a putut afla Herdelea ca, printre cei dintai, au fost ascultati Belciug, Ion si Simion Lungu. Cum nici unul dintr-insii nu i-a suflat lui nici o vorba despre ce s-a petrecut, inseamna ca trebuie sa se fi petrecut ceva rau pentru dansul. Poate ca, daca ar fi vrut intr-adevar sa stie, Ion i-ar fi marturisit tot fara inconjur. Dar Herdelea, in realitate, nu dorea siguranta. Mai voia sa creada ca pana in cele din urma se vor indrepta toate in bine. Curiozitatea il atata, iar frica il oprea. inchidea ochii si cauta sa amane cel putin lovitura, daca n-o poate ocoli, caci raul nu soseste nici odata prea tarziu Si asa, in loc sa cerceteze la obarsie unde ar fi putut gasi tot ce-l rodea, batea deseori drumul Armadiei, iscodind mereu pe Ghita Pop de la care stia ca nu poate culege nimic sigur. Umbland zadarnic pe la Ghita Pop, intr-o dupa amiaza frumoasa, notarul Stoessel din Jidovita il striga pe fereastra sa-i dea o citatie sosita de vreo trei zile si pe care n-a avut ocazia sa i-o trimita acasa. Herdelea ingalbeni. - S-a spart buba!
isi zise dansul, incredintat ca citatia e in legatura cu afacerea judecatorului. Mai uluit fu insa vazand ca e vorba de o noua incurcatura. Era parat sa plateasca o suma insemnata firmei Bernstein din Bistrita de la care cumparase acum trei ani mobila de salon in rate lunare de cate douazeci de coroane. Herdelea nu fusese de parere sa-si mai ingreuieze leafa cu asemenea datorii zadarnice, mai ales ca avea regulat retineri pentru avansuri si alte incurcaturi pe urma carora creditorii incasau ce li se cuvenea direct de la perceptie. El zisese ca, precum au stat fara salon atatia ani de zile, ar mai putea sta pana se vor mai usura putin. Dar fetele atata l-au cicalit, incat a trebuit sa recunoasca in cele din urma ca au dreptate si ca e nevoie de o odaie mai draguta unde sa poata primi pe viitorii petitori Vreo doi ani de zile a si platit ratele la vreme, caci Laura, de frica sa nu ramana iar fara salon, nu lasase niciodata sa se adune mai mult de doua-trei si se ducea chiar ea sa puna banii la posta. De cand a intervenit insa bobota maritisului, Laura nu s-a mai interesat, iar batranul, avand destule alte cheltuieli urgente, isi zicea ca jidanul poate sa mai astepte, si ascundea somatiile ce-i veneau in fiece luna tot mai amenintatoare, ca sa nu le vaza fetele si sa-si aprinza paie in cap. Pe urma, dupa ce se adunara multe rate, isi gasi scuza ca nu poate plati o suma asa de mare si ca va aranja lucrurile dupa nunta Laurei, cand va mai scapa de greutati Acuma iata ca firma a pierdut rabdarea si-i cere sa achite 178 imediat atat ratele din urma, cat si pe cele viitoare, conform contractului, adica peste trei sute de coroane. - Trei sute de coroane!
murmura Herdelea cu un zambet desperat. Si tocmai azi, in preajma nuntii!
Pana acasa cumpani bine toata nenorocirea. Ca nu poate plati acuma, asemenea suma, era sigur. Va sa zica trebuie sa se sileasca mai ales sa castige timp pana dupa nunta fetii. De aici are sa porneasca cu socotelile intai si intai n-are sa arate acasa citatia si nici sa pomeneasca despre judecata, spre a evita certurile, lacramile, blestemele si spaima familiei. Toate are sa le descurce el linistit, fara zvacniri zgomotoase. Din nefericire termenul judecatii e inainte de Paste. Asta-i mai greu. Dar fiindca tot nu poate plati si nici alta aparare, afara de saracie, n-are, de ce s-ar mai duce la judecata? Sa mai dea ochi cu judecatorul si astfel sa mai dezlantuie poate si cealalta incurcatura? Pe omul suparat nu-i bine sa-l zgandaresti Deci nu se va duce deloc la judecata. Lasa sa-l condamne. Polita tot nu cunoaste amanari. Pe urma se va invoi el cu avocatul firmei cumva, poate acoperind cheltuielile de judecata si reluand ratele Pana atunci trec sarbatorile, trece nunta Laurei si se mai simplifica lucrurile Intra acasa vesel, ca si cand ar fi castigat la loterie. Desi citatia il ardea in buzunar, lua pe dascalita de mijloc, o invarti de cateva ori tinereste si o pupa zdravan pe amandoi obrajii, starnind rasul fetelor si indignarea d-nei Herdelea care, smulgandu-se din bratele lui, il ocari: - Ho, nebunule!
. Nu ti-i rusine, om batran si fara minte, macar de copiii astia care te vad si te judeca!
Cum neplacerile nu vin niciodata singure, in preziua judecatii, pe inse¬rate, tocmai cand se asteptau mai putin si chiar vorbeau de cat se jertfeste bietul baiat intr-o slujba ingrata pentru ambitiile unui poet, iata ca se deschide usa si apare insusi Titu, zambitor, aducand si posta din Jidovita impreuna cu o circulara prin care Herdelea era instiintat ca inspectorul Cernatony, protectorul lui, a trecut la pensie si ca, pana la numirea titularului, a fost insarcinat subinspectorul Horvat sa-i tina locul. - Se vede ca s-au ingramadit numai pe capul meu toate nenorocirile!
se gandi Herdelea posomorat. Titu ponegri din rasputeri pe «jidanul din Gargalau» care umbla sa-l faca unealta lui intru apasarea romanilor din comuna si se declara fericit c-a scapat teafar din cuibul acela de straini unde la fiecare pas trebuia sa indure jigniri in sentimentele lui cele mai sfinte. Dascalita si fetele il laudara ca bine a facut de n-a mai stat in serviciul unui renegat nesimtitor. invatatorul intelegea insa numai atata ca tanarul a fost concediat si a ramas iar fara paine, 179 ceeace insemna o greutate mai mult pe capul lui caruntit de necazuri, tocmai acum cand grijile au inceput sa-l copleseasca mai aprig. Mai dureroasa era totusi stirea despre retragerea batranului Cernatony, caci ridica la orizont amenintarea intregii lui cariere dascalesti. Cernatony a fost om de suflet si i-a trecut multe cu vederea; Horvat, urmasul lui, insa e un ungur furios care si pana acuma a incercat sa-i faca zile fripte, vesnic nemultumit ca copiii din Pripas nu vorbesc ungureste Anevoie a putut inchide ochii Herdelea in noaptea aceea. Grijile il napadeau ca niste stafii fioroase, il inconjurau si-l chinuiau. Somnul sanatos al celorlalti parca ii marea suferinta. Cumplit e sa-ti porti singur crucea, fara macar sa te poti mangaia impartasind durerea cu cei dimprejur, cu cei ce sunt asa de aproape si totusi nu pricep nimic Poate nici odata povara vietii n-a simtit-o mai apasatoare si viitorul mai intunecat Dimineata porni spre Armadia, nu ca sa se prezinte la proces, ci sa fie pe acolo, sa afle cel putin ce se urzeste impotriva lui. Titu il insoti pana in Jidovita, unde se opri sa zica buna ziua cunoscutilor si prietenilor pe care nu i-a vazut de aproape doua luni, dandu-i intalnire la pranz la Beraria Rahova. invatatorul se invarti prin Armadia, nerabdator, intra la Banca Somesana, trecu pe la doctorul Filipoiu, care avea sa fie nasul Laurei si cu care mai vorbira despre amanuntele nuntii. Titu n-avu noroc sa gaseasca pe Roza Lang si astfel sosi curand si el in Armadia; ii veni nenorocita idee sa faca o vizita Lucretiei Dragu si fu primit foarte rece, deoarecare d-soara era acuma in vorba serioasa cu profesorul Oprea. Mai hoinari prin targusor, suparat din pricina Lucretiei, si spre amiaza, nemaiavand ce face, se indrepta spre berarie, unde gasi pe tatal sau la o masa,singur, cu o bere dinainte, mohorat. Tanarul incepu sa-i bata capul cu pataniile lui din Gargalau si sa-i declame patetic despre menirea lui, despre planurile lui si despre revelatia ce a avut-o in fata primejdiei unguresti. Herdelea tacu multa vreme abatut, apoi vazand ca Titu nu mai inceteaza, il intrerupse cu o imputare dureroasa: - Tu parca traiesti in alta lume, dragul tatii!
Tu alergi dupa visuri si nu bagi de seama ca realitatea ne sugruma, gata gata sa ne doboare!
Titu ramase o clipa cu gura cascata si nesimtind amaraciunea din vorbele batranului, urma cu un gest larg, maret: - D-ta niciodata n-ai inteles avanturile generoase!
Si in gand mai adaoga: «Nu degeaba sunt unii oameni prin Armadia care spun ca tata e cam renegat Cam au ei dreptate, cum se vede!
» - Dar nici tu n-ai inteles greutatile noastre, cu toate ca acuma esti om in toata firea si ar trebui sa fii cat de cat sprijinul meu si al familiei - zise Herdelea cu aceeasi dojana in glas. 180 - Ce inseamna grijile noastre marunte fata de nevoile cele mari ale neamului!
striga Titu cu gura plina. Nu e roman, tata, cel ce pune interesele personale mai presus de cele obstesti!
invatatorul zambi trist si, in vreme ce tanarul isi dezvolta teoriile natio¬nale, se gandi ca tot asa a fost odinioara si dansul, de mult pana ce n-a stiut ce sunt sarcinile vietii, pana ce nu a dat piept cu lumea. Desteptarea a fost crancena. Visurile s-au spulberat mai repede ca inchipuirea si in locul lor s-a pomenit cu lupte istovitoare pentru ziua de maine. Si, vorbind parca cu sine insusi sau cu amintirea trecutului indepartat, rosti domol: - Ce bine ar fi daca viata s-ar potrivi cu visurile, daca omul ar putea trai din visuri!
in berarie era putina lume. Doar cativa profesori, care scapasera mai de vreme de la liceu, si vreo doi functionari de la Banca Somesana. Toti intrebara pe Herdelea cand e nunta domnisoarei Laura si nu-l scoteau din «socrule» si din felicitari zgomotoase. - Atata multumire as fi avut si eu, si acuma iata-o inecata intr-un potop de nenorociri!
se gandea invatatorul cautand sa raspunda cat mai vesel. Se vede ca asa mi-a fost mie scris, sa nu am in viata nici o bucurie deplina!
in prag se ivi deodata judecatorul, intovarasit de un avocat ungur din Bistrita, reprezentantul casei Bernstein. Cum ii zari, Herdelea tresari, se facu ca ceara si, fara sa vrea, batu in masa cu paharul gol, murmurand: - Chelner, plata!
-Mai stai, tata, ce Dumnezeu, ca doar nu arde!
zise Titu surprins ca tatal sau vrea sa plece tocmai cand incepe sa vie lumea mai buna. Judecatorul isi roti privirea prin sala, vazu pe Herdelea si avu un gest de neplacere pe care acesta il prinse, desi numai cu coada ochiului. Pe urma se aseza la o masa aproape, tocmai in fata invatatorului, continuand a se intretine cu avocatul care nu se sinchisea de nimeni, cufundat cum era sa-i explice ceva. Herdelea nu indraznea sa ridice ochii, dar simtea ca privirea judecatorului il sfledereste. Nemaiputand-o suferi, isi lua inima in dinti si se uita drept in ochii vrajmasi, plecand apoi iar capul in semn de salutare. Judecatorul nu raspunse, ci-l masura cu aceeasi cautatura rece Si pe cand dansul se perpelea astfel, Titu, cu glas mai scazut, ii sporovaia de poporul nostru, de idealul suprem, de chemarea imperioasa Vorbele lui rasunau in urechile batranului ca un bazait obositor. Peste cateva minute judecatorul puse usor mana pe bratul avocatului, ca sa-l intrerupa, si apoi ii zise brusc lui Herdelea, cu o voce moale dar pe-atat mai patrunzatoare: - Stii ca stiu tot, domnule Herdelea!
Tot!
Absolut tot!
181 - Cum? intreba invatatorul naucit de spaima. - Ia, te rog, nu te mai preface!
Din capul locului am banuit ca numai opera d-tale poate sa fie Ei, acuma stiu ca nu m-am inselat in banuiala mea Fireste, nu face nimic. Eu te onoram cu prietenia mea, pe cand d-ta ma calomniai la minister si umblai sa-mi zdrobesti cariera. A, desigur nu face nimic Dar nu inteleg de ce ai fost las si m-ai mintit cand te-am intrebat deunazi? Atata curaj puteai sa ai si d-ta!
- Domnule judecator, trebuie sa stiti va rog O explicatie sincera, negresit ca va Caci nu se poate astfel sa Va rog foarte mult!
balbai Herdelea foarte umil gandindu-se sa se apropie cu scaunul de masa judeca¬torului si sa-i ceara iertare; dar limba deabia i se mai misca de frica si sub asprimea privirei in care simtea un clocot de ura. - Lasa, lasa, nu te mai osteni!
Explicatiile ai sa le dai tribunalului Sper ca nu te astepti sa fii crutat, cum nici d-ta nu m-ai crutat pe mine? Sper!
zise judecatorul cu un ras ciudat si punand iar mana pe bratul avocatului ca sa-si urmeze vorba../ Titu ascultase uluit obrazniciile judecatorului si se rusina vazand umilinta si groaza tatalui sau. - Ce-i, ce s-a intamplat? intreba de mai multe ori, tragandu-l de maneca, fara a primi vreun raspuns, caci batranul ramasese cu ochii tinta la judecator, asteptand parca sa-i mai intalneasca privirea, sa-l mai roage, sa-i arate toata deznadejdea si teama, si sa-l imblanzeasca. Judecatorul insa nu-l mai lua in seama, ca si cand pentru dansul nici n-ar mai fi existat un Herdelea. in schimb, dupa un rastimp, se intoarse avocatul si-i spuse grabit, negustoreste: - A, domnul Herdelea!
Nici nu te vazusem Avem ceva de vorbit impreuna De ce n-ai venit azi la proces? invatatorul isi croi in minte un raspuns, dar, pana sa deschida el gura, avocatul isi reluase convorbirea cu judecatorul, mai aprinsa. Herdelea simti o moliciune mare in tot corpul, iar vederea i se tulbura incat i se paru ca e apucat intr-un vartej ametitor din care zadarnic se zbate sa se desprinda. Auzea ca prin vis intrebarile lui Titu, curioase si nerab¬datoare, «ce este, ce este?» si in acelasi timp vorbele avocatului, topite intr-o uruiala intrerupta din cand in cand de glasul judecatorului, atat de cunoscut si atat de ingrozitor. Clatina mereu din cap cu o infatisare desperata si cu niste ochi arsi de intrebarea: «Ce vreti cu mine? Ce vreti? Ce vreti?» Vartejul insa vuia neincetat in creierii lui intr-un tarziu apoi uruitul vorbelor avocatului inceta, judecatorul disparu si lumea parca reintra in fagasul ei obisnuit. Pe ferestrele mari, in odaia plina de miros de mancari si bauturi, bateau fasii largi de lumina alba prima- 182 varateca, inseninandu-i sufletul. Acuma toate mesele erau ocupate. in aerul cald se ciocneau crampeie de convorbiri, rasete zgomotoase, strigate flamande si zanganiri de farfurii si de tacamuri Si la masa lui, langa Titu, se aseza avocatul ungur cu o figura nepasatoare care insa voia sa para ingrijorata si compatimitoare. - Judecatorul e foarte suparat Ai intrat in belea mare cu dansul Si e o fire cainoasa care nu iarta!
Atat Herdelea, cat si Titu incercara sa vorbeasca, dar avocatul, grabit, nu le dadu ragaz, ci continua indata cu alta voce: - Pe urma de ce n-ai venit la proces, domnule? Foarte rau!
Foarte rau!
Poate c-am fi cazut la invoiala cu mai putine cheltuieli Acuma, ca sa nu zici ca-s om fara suflet si ca fug de o intelegere cinstita, desi sentinta o am in geanta, totusi iti propun sa Sa-i sechestreze mobila, sa fixeze un termen de licitatie - toate numai de forma, ca sa fie asigurata casa Bernstein ca nu va pierde banii ce i se cuvin de drept. Pe urma la licitatie se va prezenta numai el, avocatul, va cumpara in numele firmei toata mobila pe pretul ce-i mai datoreaza Herdelea, fara a ridica insa nimic din casa, iar invatatorul va iscali o polita noua pentru toata suma impreuna cu cheltuielile de proces si de licitatie. - Ei, si ca sa vezi ce inima am, iaca, stabilim ziua sechestrului pentru dupa Paste, Joi, sa faci si d-ta sarbatorile in tihna. Eu tot mai am Joi si alte afaceri in Armadia, asa ca te pot scuti de cheltuiala calatoriei mele Termenul licitatiei 3 vom fixa atunci. Asa!
Aide, da mana!
Ne-am inteles, va sa zica As mai zabovi, dar dupa pranz, la cinci, am o licitatie mare in Bistrita, de la care nu pot lipsi Va sa zica Joi dupa Paste, pe la noua dimineata Din partea mea poti fi linistit!
Macar de-ar fi capcaunul de judecator om de inteles ca mine Ei, la revedere pe Joi!
Dansul e fiul d-tale? imi pare foarte bine!
La revedere!
Herdelea nici nu apucase sa deschida gura. Dealtfel nici n-ar fi avut ce zice, caci era doar la discretia avocatului care, daca voia, il putea face de rusine tocmai in ajunul nuntii Laurei, vanzandu-i cu toba tot din casa. - Lasa ca-i bine cum a zis ungurul - vorbi Titu vazand descurajarea tatalui sau si intelegand acuma zbuciumarile lui. Se pare un om cumsecade Cum 3 cheama, tata? - Cum, tu nu-l cunosti pe Lendvay? zise Herdelea, adaogand apoi cu o teama aproape copilareasca: Sechestru, licitatie vai de capul meu!
Ce-o sa zica ma-ta? Ce-o sa zica Laura? - Adica, cum, ce-o sa zica? striga tanarul inflacarat. Dar nu le-ar fi rusine sa mai zica ceva Pentru cine ai d-ta necazurile astea acuma, daca nu pentru 183 ele? Ori crezi ca-s asa de proaste sa nu priceapa nici atata? Ma mir ca te mai gandesti la ele Apoi parca cine stie ce lucru mare-i un sechestru si o licitatie de forma!
Ca doar ti-a spus si de zece ori ca sunt numai de forma Mergand spre casa cu Titu, invatatorul isi mai usura inima povestindu-i ce intorsatura a luat plangerea lui Ion si ca desigur chiar Ion l-a parat ca i-a facut-o. - E o canalie si Ion, fireste!
zise Titu din ce in ce mai insufletit, caci in afacerea aceasta el nu vedea decat ca tatal sau e un martir al iubirei taranului roman. Dar ce are a face, tata!
Trebuie sa fii mandru ca suferi fiindca ai aparat pe un roman, chiar daca romanul s-a intamplat sa fie un misel E o fapta superba!
- Dar tu nu-ti inchipui ce urmari grele poate sa aiba!
gemu batranul putin mai imbarbatat, gandindu-se la cuvintele judecatorului despre «calomnie» si «tribunal». - Cu cat vor fi mai grele, cu atat te vei ridica mai sus in stima tuturor!
zise tanarul invidios ca nu este el in locul invatatorului, sa se poate lauda pretutin¬deni cu sacrificiile lui pentru cauza neamului Dascalita si fetele, auzind de sechestru si de licitatie, se asternura pe bocete si vaete ca rusinea aceasta nemaipomenita are sa prapadeasca noro¬cul Laurei, fiindca Pintea are sa afle si sa-i intoarca spatele Ca sa arate cat sunt de convinse ca asa are sa fie, fetele nici nu mai continuara in ziua aceea lucrul la trusou, lasand in masina de cusut un cearceaf de plapoma aproape ispravit, cu sumedenie de ajururi si dantele si cu monogramul ei brodat frumos intr-un colt. Titu se sili toata dupa amiaza si toata seara sa le explice ca sunt proaste daca nu vor sau nu pot sa inteleaga ca e vorba numai de o forma. Femeile insa nu admiteau nici o lamurire si Laura nu se linisti decat zicandu-si ca ea nu va mai fi aici sa-i crape obrajii de rusine cand vor veni cu toba sa pangareasca salonasul in care si-a tesut ea visurile ei de fata Fireste ca, in asemenea atmosfera, nici Herdelea si nici Titu nu mai indraznira sa le mai puna in curent si cu amenintarile judecatorului, desi tanarul se laudase ca are sa le spuna tot din fir in par Avand acuma un suflet cu care putea vorbi de temerile ce-l apasau, invatatorul se simti mai inviorat si mai usurat. Pana una alta insa trebuia sa vaza mai deaproape de scoala, caci se putea lesne intampla sa-i pice o vizita a subinspectorului care, dupa retragerea lui Cernatony, se va arata desigur si mai zelos ca in trecut, in nadejdea ca o sa fie numit el inspector. De aceea mai citea, nu lipsea de la scoala, ca sa fie pregatit pentru orice imprejurare. Ravna aceasta dealtfel ii facea bine risipindu-i putin gandurile mohorate 184 .«, intr-adevar, in ultima zi inainte de vacantele Pastelor, se opri o caleasca falnica in fata scoalei. Era subinspectorul Horvat care inadins venise asa de tarziu si pe neasteptate. Statu in clasa vre-o doua ore, cercetand tot, ascultand pe toti copiii, incurcandu-i numai pe ungureste si strambandu-se urat daca nu-l intelegeau in sfarsit iscali jurnalul-program si spuse lui Herdelea, incruntat: - Ar fi bine sa te ocupi mai mult si mai serios iti recomand chiar sa te ocupi, daca nu vrei sa ne certam!
Trasura pleca cu dansul in goana, vrand sa inspecteze in aceeasi zi si scoalele din Jidovita si din Armadia Herdelea, cu palaria in mana, isi facu cruce cand nu-l mai vazu, mur-murind necajit: - O, bata-te mania lui Dumnezeu, ca acru mai esti!
Ofta, dadu drumul copiilor si porni spre casa cu capul in pamant. - Asta-i rasplata dupa treizeci de ani de munca!
se gandi dansul abatut. Numai cinci ani numai cinci ani sa-mi mai ajute Dumnezeu!
Pe urma ai dracului sa fie toti inspectorii din lume Din pensioara mea voi trai si eu omeneste cu baba, ca pana atunci poate sa se aseze si copiii, daca o vrea Atotputernicul El care-si batea joc de dascalita pentru ca bolborosea mereu rugaciuni, acuma, cand nevoile si neplacerile se tineau de dansul ca scaiul de oaie, isi punea toata nadejdea in puterea cereasca si-si intarea inima inaltandu-si cugetul fierbinte si umilit spre Dumnezeu Seara, dupa cina, pe cand Herdelea povestea amanuntit vizita subinspec¬torului, se pomenira in casa cu Ion, cu o infatisare foarte fericita, raspandind parca numai bucurie in jurul lui. Familia invatatorului ramase traznita de indrazneala aceasta. Titu, incetul cu incetul, spusese totusi surorilor lui si apoi mamei cum a tradat Ion pe Herdelea si ca urmarea poate sa fie o mare nenorocire. Aceasta, precum si purtarea flacaului in vremea din urma, facuse ca acuma sa fie privit drept cel mai netrebnic om din sat. Astfel fara a-i raspunde la buna-seara, dascalita, tremurand de manie si scaparand scantei din ochi, se napusti asupra lui: - Gros obraz ai, beciznicule, daca, dupa ticalosiile pe care le-ai facut invatatorului, mai indraznesti sa ne treci pragul!
Ion insa nu se sfii deloc si zise linistit si supus, dar cu aceeasi fata multumita: 185 - Acu iertati-ma!
Zau, doamna, iertati-ma!
- Apoi da, acuma sa te iertam dupa ce ti-ai batut joc de noi cum ti-a placut!
striga d-na Herdelea. Cat te-am ajutat noi si te-am ogoit, nu-i vrednic capul tau. Iar drept multumire te-ai dus si ne-ai vandut ca Iuda!
- Ce-a fost a trecut - vorbi flacaul iarasi mai cald. A trecut toate au trecut Cate-am patit si-am patimit eu, numai Dumnezeu le stie am gresit, vad bine dar - Greseala ta insa poate sa ma bage pe mine in temnita si sa-mi pierd tot rodul muncii de treizeci de ani!
il intrerupse invatatorul care, mai moale ca toti, se si imblanzise putin. - Ai sa vezi d-ta cum oi indrepta eu tot ce-am stricat Nu-ti fie frica, domnule invatator!
Am sa stau eu in temnita oricat, un an, zece, dar d-tale n-are sa ti se sminteasca nici un fir de par!
Credeti-ma si pe mine astadata!
Ca azi sunt si eu fericit, domnule invatator!
Acu am pamant, am de toate Acu numai sanatate sa-mi dea Domnul!
- Sa-ti fie de bine!
murmura Herdelea iar mai rece, amintindu-si ca invoiala dintre Ion si Vasile s-a facut in urma interventiei lui Belciug. Flacaul intoarse ochii pe rand spre Fiecare din casa, parc-ar fi cerut ajutor, dar toti taceau intunecati. Dupa o pauza incurcata, tot el trebui sa reinceapa: - Apoi uite de ce-am venit acu, domnule invatator si doamna!
Am venit sa va spun ca nu ma misc de-aici pana nu-mi fagaduiti ca ma cununati d-voastra!
Toata familia protesta intr-un singur glas, desi toti fura miscati de ruga¬mintea ticalosului. Titu, care, pana aici se facuse ca citeste spre a nu fi nevoit sa vada pe tradatorul lor, acuma ridica putin nasul, se uita la dansul si se mira cat era de schimbat la fata. Parea mai smead si mai hotarat. Pielea i se lipea si lucea pe umerii obrajilor, iar in ochi avea o lumina mandra de biruitor Herdelea se codi indelung ca nasitul inseamna cheltuiala mare, ca tocmai si el are sarcini multe cu nunta domnisoarei, ca de ce nu-l cununa popa Dar Ion se jura ca mai bine strica toata invoiala, decat sa se gandeasca la alti nasi, il incredinta ca nu trebuie sa cheltuiasca nici un ban si in sfarsit starui atat de mult si atat de calduros incat invatatorul fu nevoit sa primeasca: - Bine, Ioane, bine S-o facem si pe asta ca multe am mai facut noi pentru tine si de putina recunostinta am avut parte Dar poate de-acu incolo sa fim mai norocosi!
Ion, plecand, saruta mana, intai domnului s-apoi doamnei, ceea ce indemna pe dascalita sa zica mai potolita: - E mare ticalos, dar cel putin are inima buna, saracu!
186 Titu iar patea ca odinioara: umbla dupa Roza si n-o putea intalni. Doar ca azi parca nu mai era atat de nerabdator ca atunci. Acuma avea o emotie stranie care-l facea sa nu se prapadeasca cu firea pentru a o vedea. Dorea chiar s-o nemereasca, de s-ar putea, intr-o clipa cand sa fie si Lang acasa, sau oricine, numai sa nu fie indata singuri. A doua zi dupa vizita subinspectorului, Titu porni din nou spre Jidovita si batu la usa in fata careia ii tremurase inima de fericire de atatea ori. Gasi pe Roza singura, plangand, intr-un capot murdar de stamba, cu parul valvoi - Asta sa fie femeia pe care am iubit-o cu atata patima acum deabia doua luni? se gandi dansul sarutandu-i mana foarte jenat. Statu incurcat cateva clipe, iar femeia planse mai cu foc parca, revar-sandu-si durerea in fata lui, ar fi cautat sa-i trezeasca mai multa compatimire. Titu insa nu vedea decat o schimonosire a gurii pe care a sarutat-o, si-si zicea intr-una uluit: - Si ce frumoasa mi se parea atunci!
. Apoi d-na Lang ii spuse printre siroaie de lacrimi ca ea e cea mai nenorocita fiinta pe lume fiindca, dupa toate celelalte, acuma a ramas si pe drumuri. Subinspectorul Horvat a sosit ieri din senin si, ducandu-se la scoala, n-a gasit acolo pe Lang care sforaia acasa, deoarece venise dimineata de la un chef din Armadia. A trimis dupa el si l-a asteptat aproape un ceas pana ce l-a desteptat ea si l-a momit sa se imbrace si sa plece la datorie. Dar cum l-a vazut subinspectorul l-a si mirosit ca-i beat si nici nu l-a mai lasat sa intre in clasa, ci l-a izgonit spunandu-i sa se considere suspendat si sa se bucure daca nu va propune ministerului sa-l indeparteze pentru totdeauna din invatamant. - Ce-o sa ne facem acuma!
urla Roza frangandu-si mainile. Unde sa ne ducem? Si bietul Lang bietul Lang!
D-ta stii ce suflet nobil are si cat e de bun!
N-a zis nimic, nu s-a plans nimanui, dar eu vad cum sufera O, Doamne, Doamne!
Spune d-ta daca asta e dreptate!
Ii zicea «d-ta» si Titu simtea ca asa se cuvenea si parca se bucura ca lucrurile au luat intorsatura aceasta. Ii spuse cateva cuvinte banale de incurajare si vorbind se gandea: - A murit o femeie!
S-a stins o iubire in sufletul meu Sau poate ca nici n-a fost iubire? De-ar fi fost adevarata, moartea ei m-ar durea Nu, nu, n-a fost iubire Un foc de paie N-am iubit-o si nu m-a iubit, si cu toate acestea ne-am strans in brate, ne-am jurat credinta, ne-am mintit Ridicol!
Ridicol!
Ridicol!
Ii venea chiar sa-i tranteasca si ei cuvantul acesta drept mangaiere. Numai Lang ii scapa din situatia care i se parea mai mult plicticoasa decat trista. Lang era beat si zambea ca un filozof care a gasit taina fericirii: - Ai auzit ce mi-a facut magarul? Ha, ha, si crede el ca m-a turtit pe mine!
El pe mine!
Ce idiot!
Bah, un hot, o canalie, un mizerabil Gata!
Nu-i pot face onoarea nici sa-l injur!
Rozico, mai e cumva vre-un strop de rachiu? Aide, da-ne cate-un paharel!
Vivat, Titule!
Traiasca victimele, jos calaii!
Cand spuse Titu acasa ce a patit Lang, d-na Herdelea zise cu adanc dispret: - El ca el, vai de zilele lui Dar ea-i o blestemata fara pereche Daca a fost ea in stare sa se tie pana si cu practicantul notarului Ti-e si scarba!
Titu se rosi ca si cand i-ar fi sfichiuit obrajii cu un biciu de foc. - Va sa zica in vreme ce eu o purtam in suflet si in visuri, ea in ziua cand veni avocatul Lendvay cu sechestrul, fetele si d-na Herdelea, ca sa nu fie nevoite a vedea asemenea umilinta, plecara in Armadia la dna Filipoiu sa se sfatuiasca asupra ultimelor amanunte privitoare la nunta Laurei si sa iea de la tipografie invitatiile tiparite pe hartie sidefata, sa le trimita din vreme tuturor. Avocatul, de altfel, ispravi toata afacerea in cateva minute, incat Titu se omori de ras seara, cand femeile se inapoiara din Armadia frante de oboseala infrigurarea nuntii stapanea de acuma toata casa Rochia de mireasa era gata. O lucrase insasi Laura si o facuse o minunatie. incercand-o ultima oara, inainte de-a o pune in dulap pana-n clipa cea mare, toata familia a izbucnit in aplauze de admiratie, atat era Laura de frumoasa intr-insa Tot salonul era alandala de rufele mirosind a nou, de rochiile si hainele im¬prastiate pe toate mobilele si prin toate colturile Cu trei zile inainte sosi George Pintea si trase la hotel in Armadia, dar stand de dimineata pana seara in Pripas, neclintit de langa Laura. Amandoi erau foarte miscati si vorbeau cu o placere amestecata cu groaza de cere¬moniile care le vor da dreptul sa nu-si mai ascunda iubirea in fata nimanui. 188 Laura slabise putin, dar asa ii sedea mult mai bine, indeosebi cu ochii vesnic umezi si stralucitori de o nerabdare nelamurita. Acuma toate indoielile i se parea c-au parasit-o si se simtea multumita vazand pe Pintea alaturi de ea. Ii tremura inima ca sub o mangaiere blanda. - Mi-e drag!
se gandea dansa induiosata. Saracutul!
Si cum nu-l puteam suferi odinioara!
Mare neroada am fost!
Ghighi, bagand de seama ca-i face placere, ii repeta intr-una ca o invidiaza. - Spui adevarat, Ghighito? Crezi tu ca voi fi fericita? - O, cat as vrea sa fiu in locul tau!
mintea Ghighi care, in sufletul ei, nu intelegea cum poate sa iea o fata frumoasa si rara ca Laura pe un omulet ce nu stie nici macar sa danseze ca lumea. Pintea era foarte galant si aducea mereu mai ales bomboane fiindca Laura le impartea cu el, dupa ce musca din fiecare cu gurita ei, incat indragostitul mire se jura ca n-a mai gustat niciodata asemenea bunatati. In ajunul nuntii insa George veni cu niste daruri care ii uimira pe toti: un inel cu un briliant impresurat de rubine ca niste varfuri de ace de foc, cercei de aur cu stropi de diamante, si un colan de platina cu o cruciulita de aur avand la fiecare capat cate-o steluta de smaragd. - Pupa-l!
striga invatatorul vazand bogatiile acestea stralucitoare, iar cum Laura, zapacita de bucurie, statea tintuita locului, o lua de mana si ii facu vant in bratele mirelui, indemand-o cu insufletire: Pupa-l, Lauro n-auzi? Pupa-l!
in dimineata cununiei sosira parintii lui George si fratii lui mai mici, Marcu si Vasile. Ceilalti fiind imprastiati prea departe prin lume, n-au putut veni, dar toti au trimis telegrame de felicitari pe care Balan de la posta din Armadia, avea grija sa le transmita indata la Pripas prin curieri speciali. Amandoi fratii mirelui indragira pe Laura, dar facura curte Ghighitei, incat ea ii gasea mult mai draguti ca pe George. in fata cuscrilor, care de altminteri nu venisera cu mana goala, Herdelea oferi tinerilor «din partea batranilor» un serviciu de cafea cu lapte, modest si frumos. Tot atunci Titu darui lui George o tabachera de piele de crocodil, cumparata din banii lui. - Eu va dau ceva ce n-o sa va dea nimeni, caci toti se gandesc numai la mireasa Ei bine eu m-am gandit la mire, fiinca mi-e mai drag ca mireasa!
vorbi dansul mangaind pe Laura. Ghighi se porni pe plans vazand ca numai ea n-are ce sa le ofere, pana ce noul ei curtezan si cumnat Marcu ii spuse ca, dimpotriva, ea poate sa le daruiasca lucrul cel mai de pret si anume cate o sarutare miresei si mirelui, 189 sau daca i-e rusine, poate sa le dea pe amandoua miresei care insa sa fie obligata a transmite una mirelui In Jidovita notarul Stoessel primi pe distinsii nuntasi cu toate onorurile, oficiind mai patetic formele cununiei civile. La sfarsit isi ingadui sa tie si un mic discurs in care spunea ca e fericit c-a avut cinstea sa impreune cu articole de lege doua inimi atat de tinere si pline de sperante. Cununia fiind intr-o Dumineca, biserica cu doua turnuri din Armadia se umplu de oameni care nu se mai saturau laudand frumusetea si gingasia Laurei, dar si infatisarea simpatica a lui George. Rochia miresei starni entuziasmul cunoscatoarelor. Toate prietenele ei erau in par, impreuna cu mamele invidioase, dar mai miscate pareau Elvira Filipoiu si Lenica Spataru, fiind si domnisoare de onoare. Sase preoti, intre ei si Belciug pe care Herdelea il poftise inadins ca sa nu mai observe si Armadienii neintelegerile lor, in frunte cu protopopul batran, le binecuvantara legatura, iar corul studentilor canta parca mai miscator ca intotdeauna. Cand protopopul le puse intrebarea solemna, mirele raspunse cu un glas falnic de rasuna biserica; mireasa insa rosti un «da» atat de mititel si de timid, parca i-ar fi fost rusine sa n-o auda lumea, in clipa aceea d-na Herdelea nu se mai putu stapani si izbucni intr-un hohot de plans, ceea ce induiosa pe toti si facu chiar pe Laura sa lacrimeze putin, ca sa se adevereasca vorba ca nu-i mireasa care sa nu boceasca. Nunta fu serbata la Beraria Rahova, in sala de la etaj pe care berarul o impodobise feeric si unde se aduna toata domnimea din Armadia si impre¬jurimi. Mireasa zabovi putin pana se schimba intr-o eleganta toaleta de calatorie, culoare cafenie, si o palarioara foarte dragalasa, caci era hotarat ca, indata dupa cununie, tinerii casatoriti sa plece spre parohia lui George, dar cu un inconjur care sa dureze cel putin o saptamana, saptamana de miere Aici primira felicitarile zgomotoase in cursul carora Laura se rosi pana-n varful nasului, deoarece domnii mai indrazneti ii doreau indeosebi odrasle numeroase. La masa de abia atinsera mancarile si bauturile; muzica faimosului Goghi din Bistrita insa le sporea amandurora emotia Apoi George sopti ceva Laurei si amandoi se ridicara. Lautarii intonara un mars nuptial care-i petrecu pana jos in strada unde-i astepta cea mai buna trasura din Armadia, sa-i duca la Bistrita, iar de acolo sa-si continue calatoria cu trenul. D-na Herdelea imbratisa lung pe Laura inmuindu-se reciproc de lacrimi. Fiindca Ghighi plansese cate putin toata ziua, acuma izbuti s-o sarute fara bocete, desi tremura de durere. Despartirile tinura vreun sfert de ceas, urmand la rand Herdelea si Titu, apoi familia Pintea de Laura, apoi familia 190 Herdelea de George, apoi George de parintii si fratii lui Si tot timpul tiganii cantau marsul nuptial, pe cand sus, in ferestre, invitatii priveau curiosi si miscati, iar jos, in strada o multime de lume casca gura si asculta muzica in sfarsit mirii se suira in trasura si vizitiul dadu bici cailor. Batiste multe falfaira in vant, noui valuri de lacrami se, revarsara - Drum bun!
Sa ne scrieti!
De pretutindeni!
Negresit!
Adio!
Trasura se departa si se micsora repede. intr-insa o batista mica alba flutura neobosita ca o aripa speriata. Pe urma soseaua inghiti si trasura si batista Rudele se intoarsera la mosafiri. incepura toasturile, urmara glumele si veselia pana ce deodata muzica ataca un vals lin, leganat, care ademeni tineretul Mandru si induiosat, Herdelea umbla mereu de ici-colo, ciocnind cu unii, zambind cu altii, cautand sa vaza pe toti multumiti. El era azi omul cel mai fericit de pe pamant. Ziua de maine cine stie ce-o mai aduce. Grijile si necazurile sunt vesnice, pe cand fericirea e atat de nestatornica in vremea aceasta insa trasura cu tinerii casatoriti alerga grabita, trecu iute prin Jidovita si se indrepta spre Pripas. Laura sedea buimacita, cu ochii drept inainte, neindraznind sa se uite la «barbatul» ei. Inima i se topea intr-o tristete nelamurita. Vedea cum raman in urma rapele, livezile, lanurile, padurile, dealurile care au fost martorii tineretii ei, care i-au fost atat de dragi si pe care ii paraseste acuma poate pentru totdeauna. Tot hotarul se legana si parca-i zicea adio, mut si totusi intelegator George i se parea mai strain ca oricand si se mira cum pleaca ea alaturi de un strain intr-o lume straina si necunoscuta, lasand aici lumea care o iubea si pe care o iubea. Prin minte ii fulgera intrebarea infricosata: «Cine-i strainul acesta?» in Pripas opri trasura in fata casei parintesti. Cobori si facu cativa pasi in ograda, privind insetata peretii albi cu ferestrele speriate si coperisul carpit ici-colo cu sindrila noua, ca si cand ar fi vrut sa duca cu sine macar cladirea in lumea ochilor. Cainele casei se gudura la picioarele ei si-i linse varful pantofilor, parca ar fi simtit ca pleaca departe aceea care nu uita niciodata sa-i arunce de mancare. Laura il mangaie ca pe un prieten si sopti cu genele inlacrimate: - Adio, Hector, adio Acuma plec Apoi trasura porni inainte. Peste cateva clipe casa nu se mai vedea. in porti taranii cunoscuti se uitau mirati dupa domnisoara care se duce cine stie unde, scoteau palaria si rosteau urari pe care ea nu le auzea in dealul de unde drumul coboara spre Sascuta, Laura intoarse capul sa mai vaza odata satul ei imprastiat intre dealuri, ascuns sub o panza stravezie de fum albastriu. Apoi isi indrepta privirile numai inainte Soseaua alba, ser¬puitoare se zvarcolea sub picioarele cailor 191 Ochii Laurei erau plini de lacrami si sufletul ei atat de incarcat incat ii venea sa strige ajutor sau sa sara jos din trasura care o smulgea din lumea tineretei Atunci insa simti cum ii cuprinde mijlocul un brat ocrotitor si atingerea aceasta i se paru blanda ca o alinare si ca o tovarasie in singuratatea ce o inconjura. intoarse fata spre George in ochii caruia vazu limpede iubirea vie ce-i risipi deodata toate indoielile. Pe buzele ei inflori un zambet in vreme ce lacramile aninate in gene ii picurau pe obrajii imbujorati. - Te iubesc!
murmura barbatul, strangandu-i mai puternic mijlocul. Cuvantul rascoli adanc sufletul Laurei. Se lipi de umarul lui George, dandu-si seama acuma ca vorba lui e in stare sa-i farmece o lume noua, tot atat de draga si poate mai buna decat aceea care a ramas in urma. Si buzele ei raspunsera increzatoare: -Te Iubesc!
Din clipa cand Vasile Baciu, in fata petitoarelor, ii fagaduise tot, Ion fu cuprins de o adevarata betie de fericire si de incredere. Era atat de plin de sine insusi incat se gandea numai la pamanturile lui, planuia cum sa le munceasca mai bine, cum sa lazuiasca un petec de padure, si habar nu mai avea nici de Vasile si mai ales de Ana, parca ea n-ar fi tinut de zestre Doar cand ii pomenea numele cineva, isi aducea aminte ca si ea mai este pe lume, si se incrunta usor in schimb Ana nu se gandea decat la dansul. Uitate erau rusinea si bataile si suferintele. Ea nu stia nici de planuri, nici de viclesuguri Sufletului ei, dornic de iubire, astepta implinirea visului ca o mantuire si gura ei soptea numele lui cu aceeasi nerabdare placuta ca si in noptile bune de odinioara Nunta tinu trei zile, dupa obicei Sambata porni tot alaiul, in carute, la notar, in Jidovita. in frunte calaretii pocneau mereu din pistoale, pe cand in caruta intai lautarii isi frangeau degetele cantand si totusi nu se auzea decat grohaitul gordunei. Apoi venea o caruta cu mirii si cu drustele, apoi o brisca cu nasii avand pe obraji gravitatea ceruta de imprejurari, apoi alta caruta cu parintii mirilor si cateva fete mai spalate, in mijlocul carora Zenobia era cea mai zgomotoasa, apoi altele incarcate cu flacai si fete ce chiuiau si se zbenghiuiau. Deabia acuma intelese Ion ca, impreuna cu pamantul, trebuie sa pri¬measca si pe Ana si ca, fara ea, n-ar fi dobandit niciodata averea. Nu mai 192 schimbase cu ea nici o vorba de cateva luni. I se parea o straina si nu-i venea sa creada ca in pantecele ei se plamadeste o fiinta din sangele lui O privea si se mira c-a putut el saruta si imbratisa pe fata aceasta uscata, cu ochii pierduti in cap de plans, pe obrajii galbejiti cu pete cenusii, si care, impo-potonata cum era astazi, parea si mai urata. in aceeasi vreme genunchii, lui atingeau genunchii Floricai, pe care Ana si-o alesese drusca ca pe Margareta lui Cosma Ciocanas. Florica era aprinsa in obraji, cu buzele rosii, umede si pline, cu ochii albastri si limpezi ca cerul de vara si avea in toata infatisarea o veselie sanatoasa pe care se silea si nu izbutea s-o ascunda. Ion isi aduse aminte cum a strans-o in brate asta-toamna si mai inainte, cat i-a fost de draga si cum i-a fagaduit c-o va lua de nevasta. ii era rusine ca acuma se insoara cu alta, si de rusine il bufnea un ras prostesc si nu-si putea lua ochii de la Florica. Privirea lui staruitoare pe Florica o zapacea si o facea sa vorbeasca mereu, foarte grabita si aproape infricosata, ba cu mireasa care lacrima de fericire, ba cu Margareta care era bosumflata, ca totdeauna cand se marita vre-o fata din sat, deoarece isi zicea ca mirele ar fi luat-o pe ea, daca nu l-ar fi momit altele Dupa ce ii insemna in registru si le citi pe ungureste cele cuvenite, notarul arunca ochii spre burta miresei, zambi si zise neoficial: - Vad ca v-ati grabit Nu face nimic, sa fie cu noroc!
Ion rase cu pofta, ca si ceilalti barbati, dar indata isi lua seama si, parandu-i-se ca notarul a vrut sa-si bata joc de uratenia Anei, se uita repede la Florica ce statea cu ochii in pamant, stapanindu-se anevoie sa nu izbuc¬neasca intr-un ras zburdalnic. Coborand din cancelarie si pe cand in curte trozneau pistoalele, Ion se gandi deodata: - Adica ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de pocitania asta? Dat tot atat de repede ii venira in minte pamanturile si adaoga in sine cu dispret: - Si sa raman tot calic pentru o muiere!
Apoi sa nu ma trazneasca Dumnezeu din senin? Belciug, nadajduind mereu intr-un dar mare pentru biserica cea noua, facu o slujba frumoasa ca la domni, desi faptul ca cununau sotii Herdelea ii cam ciuntise increderea. Lui Ion i se paru ca si popa s-a uitat batjocoritor la Ana, ceea ce iar ii rascoli in inima dragostea cu Florica. Ospatul era la socrul cel mic. Cateva vedre de rachiu indulcit inaltara curand veselia oaspetilor. Urarile si chiuiturile se incrucisau si se ciocneau in aerul ingrosat de mirosuri grele. Vasile Baciu se imbata cel dintaiu, 193 incantat ca i s-a implinit planul, strigand intr-una ginerelui sau cu un glas ciudat tragand siret cu ochiul: - Lasa ca-ti dau eu tie pamant. N-ai grija iti dau, iti dau!
Starostele nuntii, Macedon Cercetasu, vorbea numai in versuri, cum sade bine unui staroste istet, amestecand insa in toate nepretuitele lui comenzi militaresti in casa, in tinda, in ograda jucatorii asudau, lautarii isi alungau oboseala cu rachiu. Bucatareasa mare, mama Floricai, suflecata pana-n genunchi si cu un linguroi urias in mana, umbla printre mesele incarcate, laudandu-si mancarile si chiuind la intrecere cu Zenobia care, de mandra ca e soacra mare, se imbatase tun. Nasii venira la ospat impreuna cu Titu si Ghighi, si vorbira mult de Laura cu fruntasii ce-i inconjurau, ciocnind totusi in sanatatea mirilor si spunand tuturor ca tinerii sunt foarte potriviti si o sa traiasca bine Pe la miezul noptii urma sa joace pe bani mireasa. FiindcaAna, cusarcina ei, s-ar fi ostenit prea tare, ii tinu locul drusca intai, adica Florica. Mirele o invarti de cateva ori voiniceste si apoi arunca un zlot de argint in strachina inflorita. Herdelea scoase o hartie de douazeci de coroane, dar puse pe Titu sa joace. Pe urma venira toti oaspetii, pe rand, daruind fiecare dupa cum il lasa inima si punga in vremea aceasta Ana sedea pe lavita, rusinata ca n-a putut juca ea, geloasa putin ca Ion ar fi strans pe Florica mai tare ca ceilalti si totusi multumita, plutind parca intr-un nor de fericire atat de mare ca se simtea rasplatita pentru toate suferintele. Cand se ispravi jocul miresei, Briceag incepu o Ardeleana piparata, in care se amestecara batranii cu tinerii. Ion juca iar cu Florica si, in valmasagul asurzitor, se pomeni curand aproape de usa, unde era mai intuneric. Nu deschise gura nici unul din ei; fata chiar nici nu indraznea sa-l priveasca in ochi; el insa fierbea si-si inclestase degetele in soldurile ei pline, uitand de tot pe Ana, inchipuindu-si ca Florica e mireasa lui Deodata apoi ii sopti ragusit, cu ochii inflacarati: - Numai tu mi-esti draga in lume, Florico, auzi tu? Auzi? O stranse salbatec la piept, crasnind din dinti incat fata se spaimanta si se uita disperata imprejur in aceeasi clipa Ana tresari ca muscata de vipera. Simti ca nadejdile ei de fericire se risipesc si ca ea se pravale iar furtunos in aceeasi viata nenorocita. Se porni brusc pe un plans amar care sa-i alunge presimtirile 194 nemiloase Cine iea insa in seama lacramile unei mirese? Ion, asezandu-se mai tarziu langa ea, ii zise nepasator: - Acu ce mi te mai bocesti? Ca doar nu mergi la spanzuratoare - Norocul meu, norocul meu!
murmura Ana mai indurerata. - Oare cat s-o fi strans? intreba apoi Ion incet, fara sa se mai sinqhiseasca de plansul ei, uitandu-se lacom la farfuria cu banii pe care nasul ii numara a doua oara, ca sa nu se intample vreo greseala Ziua a treia ospatul se muta la socrii mari, unde mireasa se duse acuma cu lada de zestre, urmata de atata amar de vite si galite ca de abia incapeau in ograda Glanetasului Vasile Baciu era vesel ca si cand ar fi scapat de o grija mare. Se uita batjocoritor la Ion, care se umfla in pene simtindu-se biruitor, si-si zicea mereu mai multumit: - Stai, melenasule, stai sa vezi tu cine-i Vasile Baciu!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.