Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion - Capitolul 4 - NOAPTEA de Liviu REBREANU



NOAPTEA 86 De cand a vazut ca Ion se instraineaza de Ana din ce in ce mai rau, George Bulbuc a inceput intr-adevar sa mearga mai in fiecare seara pe la Vasile Baciu. Fata ii era acuma mai draga. Galagia ce se facuse in jurul ei, din pricina lui Ion, i se parea c-a infrumusetat-o si i-a ridicat pretul. Stia bine ca Ana nu se va inmuia cu una cu doua, dar nadajduia ca, pana in cele din urma, ii va birui impotrivirea. Caci acuma numai de ea mai atarna. Cel putin asa credea el. Feciorul Glanetasului are alte necazuri pe cap, decat sa-l mai bata gandurile Anei. Dupa pozna cu Vasile Baciu, dupa dojana din biserica, dupa bataia cu Simion Lungu ce-ar mai putea astepta Ion? Dovada ca nimic, este faptul ca nici nu se mai arata pe la Ana. La hora nu mai joaca cu ea. in sat umbla vorba ca se va insura in Caslegi cu Florica Va sa zica din partea aceasta calea lui George e sloboda Numai Ana sa se dea pe brazda Dar Ana il ocolea, avea ochii vesnic rosii de plans ascuns. Asta inseamna ca in inima ei nu s-a zdruncinat iubirea pentru Ion. S-a gandit George si s-a razgandit. Pe urma s-a sfatuit cu ma-sa, o femeie uscata, cu nasul ascutit si ochii mici cazuti in fundul capului, care vedea in toate lucrurile neplacute vrajitorii si farmece. Ea l-a invatat sa se duca la ghicitorul din Magura sa-i dezlege pe Ana. George s-a dus, ghicitorul i-a descantat Zadarnic. Atunci a inceput sa se 87 necajeasca. Neinduplecarea fetei ii jignea mai ales mandria. Se credea cel dintai flacau din sat si suferea cand cineva nu i-o recunostea. Din pricina aceasta a avut cateva ciocniri cu Ion care pretutindeni i-o lua inainte, pe care mai toti flacaii il priveau ca pe un fel de vataf. in sinea lui simtea si el ca al Glanetasului are ceva de-l intrece in fata oamenilor. N-o marturisea insa nimanui si se supara cand o spuneau altii Adica de ce ar fi mai breaz Ion ca dansul? Carte stie si el; e chiar


aabonat la «Foaia Poporului». Prost nu e; voinic este, desi nu e bataus. Adevarat ca are o fire blanda, dar cand se manie, e in stare sa faca si moarte de om. Ion e mai sprinten, mai osos, mai siret, adevarat, dar el e mai asezat, mai cumpanit, ca omul care are ce pierde. Toma Bulbuc e cel mai bogat taran din Pripas, mai cu stare decat insusi popa Belciug, iar George e singur la parinti. Harnic si muncitor si strangator este cum nu se gaseste al doilea. Din munca lui a adunat banii cu care a cumparat iarna trecuta cel din urma petec de pamant al lui Dumitru Moarcas Vasile Baciu il primea totdeauna voios, il poftea sa sada, il cinstea cu rachiu «indulcit de fata mea». George zambea si se uita cu coada ochiului la Ana, care mereu isi facea de lucru pe langa vatra si de abia raspundea la vorbele lui. Dintru-ntai a crezut ca sfiiciunea ei este prefacatoria obisnuita a fetelor fata de flacai, mai ales cand le vad si parintii. Curand a trebuit sa inteleaga ca Ana tot nu-l vrea pe el si ca tot dupa Ion ofteaza. Atunci a plecat injurand-o in gand si hotarat s-o lase in plata Domnului. Mintea insa ii ramanea tot la ea si a doua seara pornea iar glont la Vasile Baciu, sa se necajeasca iar prinzand-o cum suspina si lacrameaza dupa cellalt. Se incapatana din zi in zi. Se simtea jignit de raceala ei si incepea s-o iubeasca aevea. De unde pana acuma voise s-o ia numai pentru ca era fata lui Baciu si fiindca parintii lor i-au sortit unul altuia, azi o ravnea cu patima si i se parea frumoasa rupta din soare. Nu indraznea sa impartaseasca nimanui ce-l durea. I-ar fi fost rusine sa afle cineva ca el nu e in stare sa-i dobandeasca dragostea. Aceasta l-ar fi injosit in fata tuturor, inaltand in aceeasi vreme pe Ion. Se mustra chiar ca a ascultat pe ma-sa de si-a mai batut picioarele degeaba pe la ghicitor. I-ar fi venit mai bine daca ar fi bagat de seama Vasile Baciu ce se petrece in inima Anei. Dar batranul nu putea banui nimic. El stia doar atat ca fata lui trebuie sa se marite cu George, pentru ca lui asa i s-a nazarit. Cu cat il primea mai bine, cu atat credea ca va merge mai usor. George se chinuia ca, pe cand satul fierbe ca el merge la Ana, era nevoit sa petreaca toate serile ascultand palavrele lui Vasile despre razboiul din Bosnia, unde povestea c-ar fi facut atatea vitejii de l-a pupat insusi imparatul. Ar fi fost de o mie de ori mai bucuros sa se fi putut invoi cu fata spre a se intalni pe furis, caci asta ar fi fost dovada de dragoste. Ana insa ofta de cate 88 ori tatal ei se jura flacaului ca la iarna vor face nunta macar de-ar plezni fierea in dezmatatul Glanetasului. Dealtfel Ana de cand a vazut pe Ion imbratisandu-se cu Florica si mai ales de cand i-a ajuns la urechi ca a si cerut-o, traia intr-o framantare cu atat mai dureroasa cu cat trebuia s-o tainuiasca. Era o fire tacuta si oropsita, menita parca sa cunoasca numai suferinta in viata. A crescut singura, lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare. Mama o lasase fara aripi. isi aducea aminte doar ca prin vis de ogoirile ei blande pe care nu le-a mai intalnit niciodata. Tatal ei o iubea, dar cu o iubire plina de toane. Vorbe bune a auzit prea putine de la dansul; batai insa a suferit nenumarate, mai pe dreptate, dar mai mult din senin. Prietenie cu alte fete nu putea lega. Sufletul ei cauta o dragoste sfioasa si adanca. Zburdalnicia o intrista. Chiar peste veselia ei plutea totdeauna o umbra de melancolie. in Ion al Glanetasului apoi des¬coperise deodata tot ceea ce-i dorea inima. intaia oara, acum cateva luni, cand au stat de vorba mai indelung, s-a simtit ademenita. De atunci isi zicea mereu ca fara de el va trebui sa moara. Era singurul om in ale carui cuvinte tremurau mangaierile ravnite in fundul inimii ei. Nu marturisea dar nici nu ascundea tatalui ei iubirea ce-o cuprinsese si de care nu putea sa se desparta nici moarta. injuraturile si amenintarile lui, ca si revenirea lui George n-o speriau deloc si nici nu-i clinteau hotararea. in gand cauta vesnic prilejuri sa intalneasca pe Ion, sa-l intrebe, sa-l roage, sa-i cada in genunchi ca sa n-o ocoleasca. Nu intelegea purtarea lui, pe care-l stia atat de incapatanat si de bun. Departarea si lipsa lui insa ii sfasiau inima. isi zicea uneori ca poate fuge de dansa, ca poate n-o mai iubeste Atunci isi pierdea brusc toate nadejdile si o cuprindeau ganduri de moarte. Mai ales dupa intalnirea ei cu Ion, pe drumul cel vechiu, cand el n-a gasit nimic sa-i spuna; cand n-a luat-o in brate, desi fusesera singuri - gandurile negre incepura s-o stapaneasca mai des. Joia, ducandu-se la balciul saptamanal in Armadia, cu oua, pasari, branza, laptarii, trecand in zorii zilei pe cararea de langa Somes, dincolo de Jidovita, se oprea acuma mereu in dreptul stavilarului si privea lung valmasagul apelor adanci care parca o chemau. Ce sa mai astepte in viata, daca ce i-e drag o paraseste? Ropotele valurilor care se zvarleau navalnic, in clocote mugitoare, o invaluiau in zgomote asurzitoare, stingandu-i toate dorurile si nazuintele. Se clatina pe picioare. Simtea ca daca s-ar pleca putin, ar aluneca in gura mortii unde, intr-o clipire, s-ar sfarsi toate suferintele Totusi intr-un coltisor al sufletului ei, chiar in mijlocul chinurilor celor mai crancene, mai simtea palpairea unei farame de nadejde care o indemna sa creada ca inca nu e totul pierdut. Grauntele de speranta care nu paraseste pe om pana-si da ultima suflare, care mai licareste in ochii muribundului 89 chiar cand inima a incetat de-a mai bate si cand trupul a inghetat pentru totdeauna - ii dadea si ei puterea sa mai astepte si sa staruiasca Si astfel, intr-o noapte, dupa ce pleca George si dupa ce tatal ei stinse lampa si se culca, Ana, plansa si franta, iesi in ograda, cum mai iesise de atatea ori zadarnic de cand Ion nu se mai abatea pe la dansa, cu scanteierea de nedejde in inima ca poate cine stie? Noaptea era neagra §i mohorata, noapte de toamna, trista si nabusitoare. Nouri grosi, plumburii maturau coastele dealurilor care imprejmuiau Pri¬pasul, invaltorandu-se in vazduh, innegrindu-se si limpezindu-se ca niste balauri napraznici porniti parca sa inghita dintr-o sorbire satul ce dormea adanc si mut. Pomii prin gradini dardaiau cutremurati de frig, cu niste glasuri plangatoare si obosite. Fata, desculta, strangandu-si pe piept naframa, pasi sprinten spre poarta, zgaltaita de o frica neinteleasa si de frigul care o patrundea la os. Deschise vranita cu mare bagare de seama, ca sa nu scartaie, si vru sa iasa in ulita. Se opri insa deodata., traznita de spaima. O mogaldeata neagra statea razimata de stalpul portii. O clipa Ana n-avu macar puterea sa deschida gura. Apoi, reculegandu-se, intreba in soapta: - Cine-i aici? - Eu - raspunse un glas gros, imprastiindu-se in intuneric pe niste aripi nevazute. - Ionica? murmura Ana intr-o izbucnire de fericire, agatandu-se de dansul si repetand printre lacrami: Ionica!
Ionica!
- Am asteptat sa plece George - rasuna iarasi glasul lui Ion cu o tremurare de parere de rau. De cate ori n-am tot asteptat asa, iar tu Ano Se intrerupse brusc, ca si cand i s-ar fi infipt un cutit in beregata. - Hai in casa, Ionica - se scanci fata, tragandu-l de maneca sumanului. Pe urma, aducandu-si aminte de tatal sau, care ar scula tot satul in talpi sa stie ca i-a adus pe Ion in casa, adaoga mai plangatoare. Ori barem in ograda pe prispa Vino!
Ion nu intra. Atata voise: sa-l vaza ea si sa stie hotarat ca n-a parasit-o. Asa isi chibzuise dansul calea pentru a sili pe Baciu sa i-o dea. Ca sa izbuteasca, trebuie s-o ieie domol. Altfel i se primejduiau planurile Acuma stia bine cum are sa-l sileasca. Numai sa nu-si piarza rabdarea. Graba strica treaba. Fara dibacie si siretenie nu ajungi la mal niciodata ii zise repede, scurt «noapte buna» si se pierdu in bezna inainte ca Ana sa mai fi putut raspunde. Dar pasii i se mai auzeau pe ulita, leopaind rar prin noroi, indepartandu-se din ce in ce, pana ce se stinsera de tot. Buzele fetei balbaira rugatoare in singuratatea ce o invaluia: 90 -Ionica!
Ionica!
Ramase totusi cu o multumire mare in suflet. S-a intors la ea, va sa zica 0 iubeste!
Poate ca niciodata n-a avut visuri mai frumoase ca in noaptea aceasta De-a doua zi, Ana parca ar fi fost alta. Fata i se imbujora de o incredere senina. Umbla mai sprinten, muncea mai cu drag si simtea o nevoie ciudata de a arata lumii intregi ca e fericita. George, vazand indata schimbarea, s-a bucurat mai intai crezand ca s-a dat pe brazda. Ana nu mai ofta si nu mai lacrima. Parea insa grozav de nerabdatoare si statea ca pe niste spini, parca deabia ar fi asteptat sa-l vaza urnindu-se Gandindu-se mai bine, George isi zise ca trebuie sa fie ceva la mijloc. Si gandindu-se iar, ii fulgera prin minte: -Ion!
Vrea sa-l indeparteze si nu mai putu. in urechi ii vajaia mereu, ca o bataie de ciocane: -Ion!
Ion!
Ion!
Cand, a doua zi, ii aduse straja citatia, Ion stranse din umeri nepasator, intreba in ce zi e judecata, caci nu pricepea scrisul unguresc, si o dadu Zenobiei s-o puna bine, dupa grinda, ca sa nu uite sorocul. Numai o clipa si-a zis «adica tot e adevarat?» si pe urma nici nu s-a mai gandit la Simion Lungu, cum dealtfel nu se gandise nici pana acuma. Seara se duse iar la Ana. Si de-aci incolo mereu Glanetasu s-a speriat de citatie si l-a cicalit destul sa dea fuga la domnul invatator, sa-l roage sa-l povatuiasca cum si ce sa faca. Herdelea era doar tot atat de vestit ca stie legile mai» bine ca orice avocat, pe cat era de pretuit pentru ca nici un doctor nu tragea maselele mai repede si fara durere ca dansul. Altadata Ion alerga cu toate fleacurile sa-i ceara sfaturi sau sa se inteleaga macar cu domnisorul Titu; de ce nu s-ar duce acuma cand e vorba de judecata si cand se stie ca judecatorii nu glumesc? Vorbele batranului insa nu s-au lipit de dansul. Gandurile lui acum erau toate si mereu la Ana. Pana ce nu va fi silit pe Vasile Baciu sa i-o dea de nevasta, impreuna cu toata mosia, nu mai voia sa auda nimic Ziua judecatii cadea intr-o Joi. Fiind balci in Armadia, Ion a plecat laolalta cu parintii sai, care duceau doua mierle de porumb, sa le vanda, ca 91 sa mai plateasca din dari, deoarece primarul incepuse a umbla prin sat, intovarasit de practicantul notarului, luand zaloage de la cei ce erau ramasi in urma. Zambea un soare batranesc de toamna, invaluind hotarele intr-o lumina galbena potolita care incalzea tocmai cum ii place omului mai bine. Subt imbratisarea blanda a razelor pamantul amortit parca respira iar mai zdravan, copacii isi resfirau mai tihniti frunzele aramii Soseaua uruia neincetat de carutele care se intreceau s-ajunga mai curand la balci. Pripasenii, mergand mai toti pe jos, cu saci sau dasagi in spinare, paseau voiniceste si vorbeau tare de rasunau rapele si codrii in Jidovita carciumarii botezau rachiul, pregatindu-se pentru dupa amiaza cand oamenii, la intoarcere, se vor opri cu totii sa inchine cate-un pahar de multumire c-au vandut sau cumparat ce-au putut Armadia incepe indata la cateva sute de pasi dincolo de podul de peste Somes. Un orasel lunguiet, imprastiat pe tarmul raului pana la poalele dealurilor, urcandu-se chiar si pe coasta cu casele. De departe straluceste mandra biserica cu doua turnuri si cladirea liceului romanesc, podoabele cele mai de seama ale Armadiei si ale intregului tinut. Dealtfel tot targusorul e trei-patru strazi care se intalnesc intr-o piata larga, in fata bisericii Glanetasu, cu Zenobia si cu Ion, o apuca pe langa Somes, fiindca- i calea mai scurta, si ies langa scoala primara romaneasca in Strada Liceului. In dreptul judecatoriei, care se afla peste drum de o bisericuta veche catolica, Ion se opreste si trece dasagii cu porumb in spinarea ma-sii. isi dau intalnire in piata si apoi batranii pornesc inainte, iar feciorul ramane pe trotuarul de lespezi lucii, scuturandu-si hainele de perii ce-i luase de pe desagi. Judecatoria era o cladire mare, posaca, galbena, cu un etaj si cu ferestrele zabrelite; in fata ei, afara, langa poarta, stateau vesnic doua banci de scan¬duri, pe care se odihneau pricinasii pana le venea randul, caci functionarii, coplesiti de lucru, nu-i sufereau inlauntru, pe coridor sau in sala de asteptare. Ion sosise devreme. Pana la noua, cand se deschide cancelaria, trebui sa astepte pe-afara, in tovarasia altor tarani, de prin sate indepartate, veniti ca si dansul. Tocmai tarziu isi aduse aminte de Simion Lungu si-l cauta din ochi, fara sa-l gaseasca. Cand in sfarsit un aprod ungur, foarte rosu la fata si cu o mustata pomadata si rasucita, incepu sa strige pe impricinati, se opri in fata portii trasura preotului Belciug. Pe capra, langa vizitiu, sedea tantos Simion. - Mhm!
isi zise Ion batjocoritor. il aduce popa cu brisca!
Belciug cobori incet, spuse vizitiului sa poposeasca la gazda lui pe Ulita Comorii, unde tragea totdeauna, si apoi intra pe poarta, ferindu-se de 92 femeile care se imbulzeau sa-i sarute mana. Simion ramase pe trotuar, incurcat putin, aruncand o privire pe furis spre Ion, care sedea pe banca, de vorba cu un mosneag din Vararea. Sosirea lui Simion ii stanjeni parca pe toti dintru-nceput. O taranca guresa, asezata langa poarta, pe un fedeles gol, rupse tacerea, intrebandu-l deodata: - Oi fi avand si d-ta vre-un necaz pe-aici, mai bade? Simion se uita la Ion si raspunse cam rusinat: - Apoi am, vezi bine ca am. Cine n-are? Iar tacura cateva clipe. Dar pe urma, incetul cu incetul, isi revenira cu totii si Simion povesti din fir in par ce a patit cu Ion, care tagaduia aprig tot. Se amestecara toti in vorba, unii dand dreptate unuia, altii celuilalt. Cio¬rovaiala insa ii apropia mereu. Simion dealtfel nu cerea decat brazdele pe care i le tagaduia flacaul, caci de batut s-au batut in parte. in cele din urma ascultara sfatul mosneagului din Vararea: Ion sa-i dea inapoi doua brazde si Simion sa-si retraga jalba. Spusera aprodului ca s-au impacat si il rugara sa le ingaduie sa instiinteze si pe domnul parinte ca nu mai vor sa mearga la judecata. Aprodul ii batu pe umar si le facu semn sa-l urmeze. Intrara in gang. In dreapta si in stanga erau birourile cartilor funduare. Inima lui Ion batu mai repede. Aici are el sa vie cu Ana si cu Vasile Baciu, sa-i scrie toate pamanturile pe numele lui Urcara apoi pe o scara veche, foarte roasa. in odaia de asteptare dadura peste Belciug, care se plimba de ici-colo, cu palaria in mana, cu fata mai palida ca de obicei. Aprodul, aratandu-i pe cei doi tarani, ii zise ranjind multumit: - S-au impacat Nu trebuie judecata Preotul se opri brusc, ca si cand glasul aprodului l-ar fi speriat. Vazand insa pe Simion impreuna cu Ion, intelese si se infurie. Se bagase in cearta dintre dansii intr-o clipa de necaz prostesc, crezand ca izbind pe feciorul Glanetasului, familia Herdelea are sa simta lovitura. Asa se grabise de scrisese para lui Simion, sustinand-o si prin marturia lui de preot. Peste cateva zile insa, potolindu-si supararea, i-a parut rau ca s-a amestecat. Nu se cuvine ca un preot sa-si napastuiasca credinciosii, tarandu-i in fata judecatorilor unguri. Ar fi fost multumit daca s-ar fi putut impaca lucrurile, fara sa mai ajunga prin Armadia, dar si fara sa iasa dansul micsorat, caci din gura tuna si fulgera mereu impotriva lui Ion. Fiindca, in asemenea imprejurari, pricinasii n-au indraznit sa se invoiasca, Belciug a venit cam in sila la judecata, muncit de gandul cum ar putea potrivi toate asa incat sa ramana cu fata curata. isi facuse, plictisindu-se in sala de asteptare, o cuvantare bine simtita prin care sa apeleze la inima judecatorului pentru a dobandi iertarea vinovatului, daca fagaduieste sa se indrepte Atunci a picat 93 aprodul cu impacarea rasturnandu-i deodata toate intentiile. I se paru ca taranii s-au intovarasit ca sa-si bata joc de dansul. - Piei din ochii mei, magarule!
se rasti la Simion, indignat. M-ai adus pana aici ca acuma sa ma faci de ras inaintea oamenilor? Las ca stiu eu ce poama esti si tu!
Am sa te invat eu minte si pe tine, beciznicule!
Simion se facu mic de tot si mormai foarte incet, sa nu-l auda popa, dar totusi sa-si poata zice ca n-a tacut: - Apoi nu te-am adus eu, domnule parinte, ca d-ta m-ai adus!
Cativa tarani, care-si asteptau randul, se adunara ciopor intr-un colt spaimantati. Numai o baba, neputandu-se stapani, bolborosi: - Mai rar popa cu aesta in loc sa impace oamenii, ii invrajbeste Pe Ion indarjirea preotului il ului. in gand ii rasari deodata intrebarea: Ce-o fi avind cu mine? O presimtire urata incerca sa i se incuibeze in inima. Pleostit, se apropie de fereastra ce dadea in curtea judecatoriei. Se razima de perete si se uita din ce in ce mai zapacit imprejur. in antreu se coborase o tacere grea, intretaiata numai de pasii preotului care isi reluase plimbarea de ici-colo, mai nervos, aruncind deseori priviri zdrobitoare spre Simion Lungu. Cand Belciug obosi si se opri, se auzira din sala de judecata intrebari grabite, intr-o romaneasca pocita, rostite de un glas aspru si urmate de raspunsuri umile infricosate O teama stranie cuprinse pe Ion incetul cu incetul. Simtea o amenintare de care nu se putea feri. Se mira cum nu s-a sinchisit el deloc pana acuma de afacerea aceasta? De ce nu s-a impacat mai dinainte, cand ar fi fost atat de usor? ii parea foarte rau ca n-a cerut cel putin invatatorului sa-l lumineze ce sa spuna si cum sa raspunda Se intoarse si-si arunca ochii afara. Curtea era stramta, pardosita cu piatra si imprejmuita cu un gard de scanduri foarte inalt. in fund o casa joasa, cenusie, posomorata, cu ferestrele zabrelite cu drugi grosi de fier Ion tresari. Asta era temnita. Un fior de groaza ii furnica sufletul in curte trei tarani taiau lemne sub privegherea unui paznic, intr-o uniforma urata, cu pusca la umar. Taranii hataiau ferestraul alene si nepa¬satori, pe cand paznicul nu-i scapa din ochi si doar uneori isi indrepta cureaua de la arma, mandru si poruncitor - Va sa zica aici? se gandi flacaul, curmandu-si insa firul gandirii, cuprins de ingrijorare Alt aprod, batran, lenes, cu ochelari, ii introduse inlauntru. La biroul din mijloc, cu spatele la fereastra dispre strada, statea un domn gros, cu o chelie ascunsa putin sub niste fire rare de par lung cu ochii incruntati, avand dinainte, pe masa, o cruce de metal. Belciug, cu o infatisare solemna, se aseza indata in stanga, langa perete, pe un scaun. La alt birou, un domn sfrijit si 94 galbejit, cu mustati caramizii si cu o carare aleasa foarte ingrijit, rasfoia {ntr-un teanc de acte, scoase cateva hartii si le puse ceremonios pe masa judecatorului. Aerul era apasat si atat de vrajmas, incat cei doi tarani se uitara repede unul la altul, ingroziti, gata parca s-o tuleasca in orice clipa. Deodata insa intrebarile judecatorului pornira nerabdatoare. Cum te cheama? De cati ani esti?Ion simti de acuma foarte limpede cum il invaluie primejdia. De acuma s-a ispravit Nu mai e nici o scapare Cand Simion raspunse, fara sa se uite la Belciug, ca s-au impacat afara si ca-si retrage jalba, mai avu o scanteie de nadejde. Dar se stinse indata. Judecatorul nici nu lasa pe Simion sa ispraveasca, sari in picioare si incepu sa racneasca: - Atunci de ce mai veniti pe-aici, ticalosilor, sa ma incurcati? O sa va bag la racoare pe amandoi, o sa va Atunci Belciug se ridica de pe scaun si se apropie, zicand cu sfiala: - Pardon Doua cuvinte Judecatorul insa mai rau sa intarata. incepu sa dascaleasca si pe Belciug ca de ce nu explica boilor c-aici e judecatorie, unde oamenii au de lucru, nu sa-si piarza vremea cu fleacuri Preotul rosi si rosti cateva vorbe pe ungu¬reste. Desi stia binisor ungureste, avea oroare sa vorbeasca, mai ales in fata autoritatilor, vrand astfel sa dovedeasca tuturor ca romanul nu renunta niciodata la drepturile lui. Judecatorul, care il cunostea, se zapaci auzindu-l vorbind ungureste si apoi deodata se indulci. il pofti sa saza, isi trase scaunul mai aproape de dansul si-l asculta cu mare luare aminte. Belciug vorbi mult. Era in joc prestigiul lui fata de tarani, care merita jertfirea trecatoare a unui principiu. Ion si Simion nu mai intelegeau nimic; doar privirile judecatorului, care ii fulgerau in rastimpuri, le spuneau ca e vorba de ei si ca nu e bine. Cand inceta preotul, judecatorul se scula iar si numaidecat se rasti la Ion: - Va sa zica tu esti spaima satului, caine ticalos!
Bine. Foarte bine. Te dezvatam noi de nebunii, fii pe pace!
Ai sa vii sa stai doua saptamani la racoare, ca sa-ti treaca pofta de batai!
Miselule si netrebnicule!
Ion ingalbeni; apoi tot sangele i se urca in obraz. Rosti, cu fruntea sus, cu ochii aprinsi: - Apoi sa ne iertati, domnule jude, nu-i asaCa eu .n-am batut pe nime-n lume, domnule jude - Sa taci, ticalosule!
Nici o vorba, ca pe loc te pun in lanturi!
Si acuma iesi afara!
Mars!
95 Flacaul iesi clatinandu-se, fara sa mai vaza cum Belciug da mana cu judecatorul care-i zambeste prieteneste in aceeasi Joi, dupa amiazi, pe cand Herdelea, profitand de vremea frumoasa si calduta, sforaia inchis in stupina, iar dascalita cu fetele alegeau fasole pentru mancarea de seara si vorbeau de Pintea, mirandu-se ca au trecut zece zile de la raspunsul lor fara ca el sa mai fi dat vre-un semn de viata - o caruta se opri in fata casei si, in vreme ce caii isi scuturau clopoteii de la gat, un glas striga patrunzator: - Domnulc-nvatator!
Domnule-nvatator!
Ghighi, recunoscand glasul, se repezi afara, aruncand vorba: -E draguta tatii!
in varful caratii era cocotata o sasoaica batraioara si rumena, cu o fata vesnic razatoare, care de patruzeci de ani, in fiecare Joi, se ducea in Armadia, la targ, cu caruta plina de paine de vanzare. Herdelea o cunostea inca de pe vremea cand fusese elev la liceu. Toata casa o iubea, poreclind-o «draguta tatii» fiindca cu cat imbatranea, cu atat se harjonea mai mult cu domnul invatator, in amintirea tineretelor de odinioara. - Fii buna domnisoara, vino de iea scrisoarea asta pe care mi-a dat-o domnul Balan de la posta pentru dumneavoastra!
zise sasoaica cu ochii zambitori. Ca mi-e greu sa ma mai cobor de-aici si caii-s cam nebunateci Ghighi alerga, curioasa, la caruta. Draguta, intinzandu-i scrisoarea, in¬treba in saga, lungind vorbele saseste: - Da domnu-nvatator nu-i acasa? - Tata doarme, draguto!
murmura Ghighi cu ochii la scrisoarea care era o telegrama, si apoi fugind intr-un suflet in casa, tocmai din cerdac adauga: Multumim, draguto!
- N-aveti pentru ce, n-aveti pentru ce!
vorbi sasoaica singura, mangaind cu biciul soldurile cailor care pornira indata la pas. Telegrama starni o emotie grozava in toata casa. Doamna Herdelea indeosebi privea toate depesele drept niste cobitoare de rau. Numai doua a primit de cand e maritata, si amandoua au fost fatale: una le vestise, in trei cuvinte reci, moartea surorii ei celei mai dragi, prapadita intr-un spital din Cluj in urma unei operatii, iar a doua le-a adus stirea imbolnavirii singurului ei frate pe care, pana ce a ajuns ea la Monor, l-a gasit pe catafalc. Astfel, 96 acuma ele se uitau spaimantate la fituica, intrebandu-se de la cine o fi si ce o fi cuprinzand, inchipuind numai vesti sinistre si neindraznind sa o desfaca. - Eu o rup, si ce o fi, sa fie!
striga in cele din urma Ghighi. Cum isi arunca insa ochii in telegrama, cum izbucni voioasa: - E de la Pintea!
Vine Pintea!
Mi-am zis eu ca de la el trebuie sa fie, n-am vrut sa va spun, ca sa fie mai mare surpriza!
adaoga apoi, invartindu-se prin odaie in pasi de vals si falfaind hartia in aer. - Ia s-o vad si eu!
zise Laura, revenindu-si in fire, cu glasul tremurat de emotie. Si cum Ghighi nu se mai astampara, sfarsi mai apasat: Ei, da-o -ncoace, nebuno, nu ma mai necaji!
Laura citi rar si solemn: «Fericit nespus, sosesc Sambata, George». Dascalita, cu ochii inlacrimati de bucurie, o citi deasemenea si descoperi, intr-un colt, un adaos, cu creionul: «Multe gratulari - Balan». I - Uite, ne gratuleaza bietul Balan!
murmura ca plangand de-a binelea. Balan era singurul functionar roman de la posta din Armadia, prieten bun cu Herdelea. Stiind ca Pintea ceruse mana Laurei si trecandu-i prin mana telegrama, nu l-a lasat inima sa nu fie cel dintai care trimite familiei intregi felicitarile cuvenite. - Ce om bun, saracul Balan observa Ghighi, luand hartia pretioasa. Daca nu era el, cine stie cand ne venea, ca jidovii ceia de la cancelarie tin toate scrisorile cu zilele Si cum a gasit el tocmai pe draguta tatii!
Cuprinsa de un nou fior de bucurie, Ghighi o tuli sa scoale pe Herdelea sa-i comunice si lui vestea cea mare. Batu cu pumnii in usa stupariei, tropaind si din picioare si strigand: - Tata!
Tata!
Vine PinleaL. Vine. Deodata se opri si, tipand ca din gura de sarpe, porni in goana mare spre casa, dand din maini ca o desperata, caci sarind nebuneste pe langa stupina starnise dusmania unei albine care, manioase cum sunt ele in preajma somnului de iarna, s-a repezit la Ghighi si i-a infipt acul drept in coltul gurii. Speriate de tipetele ei, dascalita si Laura ii iesira inainte, ostoind-o. Herdelea, cu somnul in gene, se ivi in usa stupariei, mormaind: - Da ce-i? Ce s-a intamplat? Ce zbiara aia asa? Dupa intaia durere si spaima, Ghighi planse mai ales de frica sa nu se umfle si sa nu poala merge la serata dansanta, care pica tocmai acuma Dumineca. Numai Herdelea o linisti, asigurand-o ca-i trece negresit pana Dumineca incat poate sa fie chiar regina balului Invatatorul studia apoi telegrama, cu ochelarii pe nas, de abia ascun-zandu-si fericirea. 97 - Ei, prea bine Sa pofteasca si avem sa-l primim cum se cuvine!
ziSe dansul in cele din urma, impaturind frumos telegrama si punand-o in buzu. nar, ca sa se poata fali cu ea la toti cunoscutii. Pana seara au adus pe tapet toate treburile ce le starnise sosirea peti¬torului. Unde va trage Pintea? Iata o problema grava. Ei nu-l pot gazdui, fiind multi si neavand decat trei odaite. Dar, chiar daca ar avea mai multe n-ar sedea bine sa petreaca noptile in casa logodnicei Va trebui deci sa doarma in Armadia. Masa insa poate s-o ia aici, precum poate sa stea toata ziua, sa se obisnuiasca mai bine cu Laura. Fireste, toate acestea inseamna cheltuiala grea. Ce are a face? Odata se marita o fata Vor taia cateva gaini, neaparat. Dar nici carnea de vaca nu poate sa lipseasca, desi s-a cam scumpit. in orice caz, nici o masa nu se poate fara carne. De prajituri vor ingriji fetele, caci Laura e mestera mare Bine ar fi daca ar sti la ce ora va sosi Sambata? inainte sau dupa pranz? Poate ca s-ar putea ghici din telegrama? Nu se poate. Destul de rau ca n-a precizat, ca sa stie cum sa oranduiasca masa Duminica, fireste, vor merge impreuna la serata dansanta. Cine stie de nu vine chiar inadins ca sa mearga si la bal impreuna cu Laura, sa se mandreasca in fata lumii cu asa logodnica frumusica. Laura rosi pana in varful urechilor si se intreba ce vor zice fetele cand vor afla ca se logodeste? Desigur ca foarte mult vor invidia-o. Probabil insa ca se cam stie in Armadia, caci nu se poate ca tata sa nu fi batut toba - Sa stii ca din pricina balului vine tocmai Sambata!
striga Ghighi, muncita numai de gandul seratei si tinand la obraz o batista muiata in apa rece. Eu imediat am ghicit!
Atat mai bine!
Cel putin avem un cavaler sigur Am sa dansez pana-mi fac pantofii ferfenita!
Numai sa nu mi se umfle saracia asta de intepatura!
Regretau toti ca nu era si Titu acasa, ale carui sfaturi in privinta primirii lui Pintea ar fi fost foarte folositoare. Titu insa, de o vreme incoace, mai mult statea prin Jidovita decat pe-acasa. Deocamdata se intelesera ca Herdelea sa mearga maine pana-n ziua, intovarasit de Ghighi, spre a face cumparaturile trebuincioase. In acest scop invatatorul avea, mai intai, sa ia un avans din leafa lunii urmatoare, ca sa aiba cu ce tine piept cheltuielilor; apoi sa vorbeasca cu macelarul Strul din Jidovita, de la care luau pe datorie, sa nu le faca pozna sa-i lase fara de carne de vita Titu, sosind, ca deobicei tocmai la masa, exclama iar: «Foarte draguta femeie d-na Lang», ceea ce insemna ca a intalnit-o si era multumit. Apoi cerceta telegrama cu mutra unui om care o asteptase, aproba cu mici rezerve planurile de primire, gasind insa si prilejul de-a mai pomeni de cateva ori de Rozica. cu niste ochi atat de stralucitori parca fiece clipa l-ar ademeni sa 98 po ivesteasca tuturor ca e iubit de o femeie fermecatoare si ca maine-poimaine a fi un adevarat erou de roman sentimental Cand sa se ridice de la cina, se auzi o bataie sfioasa in usa. _ Da cine-o mai fi asa de tarziu? zise Herdelea, adaogand tare: Intra!
Glanetasu se strecura in odaie ca si cand l-ar fi urmarit cineva de-aproape. Marturisi, mereu incurcandu-se, ce-a patit Ion azi-dimineata la judecatorie si ruga pe Herdelea sa-i invete cum sa scape bietul baiat de temnita. Vestea cazu ca o bomba; indignarea umplu indata toata casa. Dar Ion? De ce nu vine el? Batranul se zapaci. I-e rusine ca n-a venit inainte de proces, cum l-a indemnat dansul si cum ar fi fost bine, de poate nici nu patea ce-a patit. Se vede insa ca Ion are ce are, ca parca nu-i sunt toti boii acasa Toata familia ceru pe Ion in curand Glanetasu se reintoarse cu Ion si cu Zenobia. Flacaul povesti cu de-amanuntul tot ce s-a intamplat, intrerupt deseori de Zenobia care afurisea cu gura plina si pe popa, si pe Simion, si pe judecator - Pamatuful!
striga dascalita la sfarsit, fierband de revolta. Dupa o tacere de compatimire insa Ion intreba cu lacomie: - Acu ce-i de facut, domnule invatator? - Apoi am sa-ti fac o plangere tocmai catre ministrul justitiei, ca sa afle si cei mari cum se poarta cu oamenii domnii de pe-aici Am sa-ti fac, Ioane!
Numai sa-ti vie intai sentinta, peste cateva zile, sa vedem ce spun intr-insa dumnealor!
Zenobia, drept multumire, isi facu sumedenie de cruci, cazu in genunchi si batu la repezeala vreo zece matanii, starnind rasul tuturor. Plecara apoi toti trei blagoslovind pe Herdelea pentru ca ii scapa dintr-o pacoste atat de grea. - I-as fi putut face jalba si acuma - zise invatatorul dupa ce ramasera singuri - dar va trebuie trasura lui Belciug la bal - Perfect ai chibzuit!
murmura Titu, zambind foarte multumit, cu gan¬durile la Rozica Pintea sosi spre seara, pe o vreme ploioasa, intr-o brisca galbena, trasa de doi calusei iuti si grasuni. Ghighi, care mai mult statuse pe-afara decat in casa, toata ziua, cu ochii pe sosea, zari trasura de departe si, desi nu cunostea pe Pintea, ghici ca el trebuie sa fie si dadu alarma cu insufletire. - Vine!
Iute, iute!
99 intreaga familie aparu in usa casei. Herdelea sopti Laurei sa iasa mai in fata, sa vaza omul ca-l asteapta cu drag. Pintea, sub umbrela pe care ploaia de toamna darabanea fara crutare, scoase palaria ceremonios, dand din cap cu un zambet triumfator. - Uite ce tanar simpatic!
murmura dascalita, silind pe Laura sa roseasca. Trasura se opri o clipa in ulita, inaintea casei. - Hai, Titule, deschide poarta!
striga Herdelea. Titu se repezi, in capul gol, si brisca intra in ograda, dupa ce Pintea cobori si veni spre pridvor, ridicand mai sus umbrela si ferindu-se sa nu calce in noroi. Toti il intampinara in cor: - Bine-ai sosit!
- Bine v-am gasit!
Bine v-am gasit!
repeta dansul intrand in cerdac si scuturandu-si umbrela peste parmaclac. M-a facut leoarca ploaia asta Din Lechinta pana aici n-a stat nici un minut Dar bine c-am ajuns Herdelea il imbratisa si-l saruta pe amandoi obrajii, ceea ce nu se obisnuia decat intre neamuri. Pintea saruta mana d-nei Herdelea, care fiind foarte miscata si voind sa se stapaneasca, avea o infatisarea rece, zicandu-i: «Buna ziua, domnule!
» Laura ii intinse gratios mana, cu un suras cochet prin care cauta sa-l incatuseze mai mult; el vru sa-i spuna ceva dragalas dar, neindraznind s-o tutuiasca, precum facuse in scrisori, se multumi sa-i sarute mai lung mana si apoi, spre a-si ascunde zapaceala, trecu repede la Ghighi careia ii zise galant: - Mi-a vorbit atata despre d-ta sora d-tale incat te-am cunoscut indata Titu dadu o mana de ajutor vizitiului sa deshame caii. Deoarece ei n-aveau sura sau sopron, il sfatui sa acopere brisca cu o patura, iar caii sa-i bage in grajd unde se mai gaseste putin fan; daca va mai trebui, vor cere de la vecini, ca anul acesta este nutret din belsug Ploaia il uda pana la piele, ceea ce nu-l impiedica sa stranga barbateste mana lui Pintea care, impreuna cu ceilalti, zaboveau tot in cerdac. - Credeam ca nici n-ai sa mai vii pe ploaia asta scarboasa!
Ei, dar ce mai stati aici in umezeala? Haidem in casa!
Leapada-ti si tu, George, macferlanul si umbrela, ca uite cum curge apa din ele!
il dusera in salonas. intrebarile nu mai conteneau: cand ai plecat, unde ai poposit, ce-ai patit pe drum? Si coplesindu-l cu intrebari, incat el de abia biruia cu raspunsurile, toti il cantareau din ochi cu o curiozitate pe care nici nu incercau baremi s-o ascunda. Era de vreo douazeci si cinci de ani, cu o infatisare placuta, cu niste ochi negri cam mici si neastamparati si cu o mustacioara carbune, ingrijita. Parul 100 aspru, pieptanat in sus, era retezat drept, ca o perie. Cu miscarile iuti si imbracat intr-o redingota putin prea lunga, sub care purta o vesta incheiata in nasturi, desi pana la gulerul alb si tare ce-i cuprindea gatul scurt n-avea niai nimic preotesc nici in tinuta si nici in vorba Vedea cum il examineaza toata familia si aceasta il incurca, dar totusi povestea mereu, cautand vorbele cele mai alese si aruncand deseori ochii la Laura, care statea langa el, il privea tacuta si se rosea ca sfecla cand intalnea cautarile triumfatoare ale batranilor. Pintea vorbi mai cu seama de parintii lui, pe care-i iubea mult. Tatal sau era preot in Lechinta, iar Lechinta era un orasel cam cat Armadia, insa impestritat cu toate neamurile si fara culoarea romaneasca de aici. Herdelea isi aduse aminte ca a umblat si dansul prin Lechinta, acum vreo optsprezece ani, la o «reuniune» de invatatori, impreuna cu Titu, care pe atunci era un baietel de vre-o cinci anisori. isi aminti chiar ca cunoscuse si pe tatal lui George, care la banchetul de adio a tinut o cuvantare inflacarata Pe urma Pintea mai spuse ca are multi frati si surori, care aproape toti sunt gospodariti si raspanditi prin toate colturile pamantului romanesc. Acuma i-a venit randul lui sa-si intemeieze fericirea Zicand acestea se uita cu mai multa indrazneala la Laura care se topi de rusine si se scula repede, facandu-se ca trebuie sa caute ceva pe la oglinda unde, privindu-se putin, isi potrivi parul pe tample - Ei fetelor - interveni iar Herdelea, frecandu-si zgomotos mainile - ia sa ne aduceti voi ceva sa mai dezmortim o leaca pe George, ca vad ca-i rebegit rau de ploaie si de frig Cred ca bei si tu, ginere, un snaps fain de tot, stii, romanesc, de-al nostru? Fetele iesira ca niste sfarleze, bucuroase ca pot sa-si impartaseasca la repezeala impresiile. Asezand pe o tava paharutele si sticla cu rachiu fiert si indulcit, Laura intreba cu inima stransa: - Ce zici, Ghighito? Cum ti se pare? - O, dar stii ca-i foarte dragut - se jura Ghighi din toata inima. Zau, Lauro, e de o suta de ori mai simpatic ca Ungureanu Ma si mir cum nu ti-a placut tie pana acum? Nu vezi ca-i elegant, nu ca teologii ceilalti care se plimba vesnic cu umbrela subtioara Parca nici n-ar fi teolog, parca ar fi cel putin inginer!
- Adevarat? starui Laura stralucitoare. Nu-i prea mic? - Ce mic? se cruci cealalta. E doar tocmai cat tine de inalt Adica de unde pana unde vrei sa fie negresit ca prajina de Ungureanu? S-apoi n-ai vazut ce brisca superba are? Asta-ti spune cat de colo ca-s oameni bogati si vrednici!
101 - Mie totusi mi se pare ca-i prea mic - reveni Laura care dorea sa auda cat mai multe laude spre a se convinge pe deplin si pentru a-si risipi toate indoielile ce-i mai necajeau sufletul. - Lasa, nu mai carti!
Aveti sa fiti o pereche incantatoare!
sfarsi Ghighi cu insufletire. Pintea bau putin ca sa nu-si inchipuie oartienii ca poate-i betiv. in schimb limba i se dezlega din ce in ce. Era vorbaret din fire si-i placea si lui insusi cum povesteste. Si astfel, dupa ce se mai obisnui putin si-si invinse sfiala, incepu iar despre rudele lui, apoi despre cunoscutii si prietenii comuni, pe urma despre el insusi, despre viata lui in liceu, la seminar Numai de Laura nu scoase nici un cuvant. De altminteri toti gasira ca chiar asa se cuvine, caci chestia asta, fiind serioasa, nu trebuie adusa in discutie decat cu bagare de seama si in momentul oportun Cand Pintea conteni, fetele aruncara pe masa balul de maine seara si pana la cina avura vreme sa-l macine. Fireste ca George venise inadins ca sa nu lipseasca de la faimoasa petrecere din Armadia. Nici Laura si nici Ghighi nu voira sa-i spuna in ruptul capului cu ce fel de toalete vor merge, ca sa-i poata face maine o surpriza cu atat mai mare cand le va vedea Pintea, galant, isi oferi brisca lui spre a merge cu totii impreuna si Herdelea se grabi sa primeasca, multumit ca scapa usor de grija trasurii pentru maine. Laura insa refuza consternata, fiindca mai intai ce ar zice Armadienii de asa ceva? Apoi nici n-ar incapea toti intr-o singura trasura, caci pe ele trebuie sa le insoteasca cel putin Titu si sa-si duca o sumedenie de cutii cu toaletele, neputand pleca de acasa imbracate ca sa ajunga intr-un hal fara de hal. Si in sfarsit ele au sa traga la Elvira Filipoiu unde au sa se gateasca Primi insa bucuroasa pe Pintea sa vie sa le ia de la Filipoiu si sa se duca impreuna la bal. Cum tanarul nu se pronuntase inca unde are de gand sa petreaca noaptea si ca sa nu-si inchipuie c-ar putea fi gazduit aici, Titu, indemnat de dascalita, prinse prilej si-l sfatui sa traga in Armadia la Augustin, un caraus foarte cumsecade, care are casa buna si n-o sa-i ceara nici un ban cand ii va spune ca-i trimis de Herdelea. Pintea nici nu se gandise la aceasta, se zapaci putin si ruga pe Titu sa-l intovaraseasca, fagaduindu-i in schimb sa-l trimita acasa cu brisca. Titu, fireste, se invoi mai ales in nadejdea ca poate va avea norocul sa zareasca in trecere pe Roza Lang La masa Pintea de abia manca, iar Laura ciuguli si mai putin ca de obicei din bunatatile ce le cara Ghighi care era suparata ca tocmai cei pentru care le-au gatit, fac atatea mofturi de ti-e sila Tarziu de tot, tanarul se urni sa plece. Daca ar fi fost dupa el, nici n-ar mai fi plecat ci ar fi stat de vorba pana dimineata Herdelea ii lumina calea 102 cu lampa, in vreme ce femeile ii strigara de mai multe ori sa nu uite ca maine la pranz e asteptat. De altfel, cum ploaia incetase si cerul se razbunase putin, poate sa avem maine o zi minunata Fetele care dormeau in salon, intr-un pat, ciripira si se sfatuira pana dupa miezul noptii. Laura lacrima de cateva ori cate putin, iar cand se gandi la cadrilul al doilea si la primele tururi, planse de-a binelea. Ghighi insa lauda din rasputeri pe Pintea, spunand ca intruneste toate calitatile unui barbat ideal; si printre picaturi nu uita sa-si bata joc de Ungureanu, de stangaciile lui caraghioase, de mainile lui vesnic umede, de increderea lui ridicola, si era foarte multumita cand izbutea sa faca si pe Laura sa rada Totusi in noaptea aceea Laura a visat numai pe Aurel, care parea c-o iubeste nebuneste si vroia sa se impuste din pricina lui Pintea, cu care parea ca danseaza cadrilul al doilea, fericita, invidiata de toate fetele, pe cand Pintea statea bosumflat intr- un colt ca o aratare urata Dumineca, dupa ce clopotele sunara iesirea din biserica, Titu se repezi la preotul Belciug sa-i ceara trasura pentru diseara. Intrand in ograda, inima i se stranse putin. Nu mai intalnise de mult pe Belciug, caci acuma toata vremea si-o omora alergand dupa Roza Lang. Stia insa foarte bine ca popa intorcea capul cand trecea prin fata casei lor, ca sa nu salute, si ca, intalnindu-se deunazi prin Armadia cu Herdelea, s-a facut a nu-l vedea Niciodata pana acuma raceala intre preot si invatator nu fusese atat de fatisa, incat Titu se temea putin sa nu se fi intins si asupra lui supararea popii Belciug de abia sosise acasa, insotit de cativa sfetnici de-ai bisericii, care, inghitind in sec, il priveau cum manca si asteptau sa ispraveasca spre a lua o intelegere in privinta cladirei noii biserici. Preotul era in toane deosebit de bune si primi pe Titu cu o adevarata explozie de prietenie. - Noroc, poete!
Are sa mi se surpe hornul de cand n-ai mai fost pe la mine Ce mai veste-poveste prin tara muzelor? Ce vant bun te aduce? Poezia era una din pasiunile preotului, in amintirea vremurilor cand si el mazgalise versuri spre a-si usura inima, de mult, inainte de a intra in seminar, de dragul unor ochi albastri si galesi. - As vrea sa-ti spun cateva vorbe parinte - zise Titu, uluit de primirea prea calduroasa, cu un glas care arata ca ar dori o intrevedere fara martori. Belciug dadu afara pe sfetnici. 103 - Haideti, plecati acasa ca acum n-am vreme de voi!
Veniti dupa amiazi, pe la vecernie!
Cand ramasera singuri, popa ii turna un pahar de vin. - Ei, sa traiesti si sa te vad cat Cosbuc de mare!
ura Belciug, ciocnind si golind paharul dintr-o dusca. Titu voise sa aduca vorba mai pe departe, dar din pricina amabilitatii preotului, se pomeni ca-i zice prosteste: - Ne-ar trebui brisca d-tale pentru diseara Stii ca-i balul diseara D-ta tot nu te duci, iar noi Dupa toanele bune ale preotului, Titu s-ar fi asteptat sa-l intrerupa scurt si sa-i spuna «ai zis» ca altadata. Cum insa Belciug tacea si se intuneca, tanarul se opri singur, incurcat, cu o privire nedumirita Trecu un rastimp greu pana ce popa, cu ochii in farfuria goala si jucindu-se cu furculita, incepu rar, ganditor: - Am sa v-o dau, fireste, dar numai pentru d-ta Pentru d-ta, intelegi? Caci pentru parintii d-tale n-as da-o, mai bine s-o arda focul Uite asa!
Ti-o spun verde; n-as da-o Acum d-ta esti baiat destept si ma vei pricepe fara multe explicatii. Cand a venit tatal d-tale aici m-am bucurat din inima, stiti prea bine, si am facut ce am putut sa-i fiu de folos. N-as fi crezut niciodata ca-mi va fi potrivnic, ca sa nu zic vrajmas pe fata. Sa nu creada dansul ca eu sunt prost. Am simtit demult ca ma sapa si am tacut. Dar toate au o margine toate Cand am deschis ochii, m-am speriat de ce-am vazut. Nu ridica deloc privirea din farfurie. Numai cu taranii era mai indraznet, incolo se sfia cand spunea cuiva in fata lucruri neplacute Titu statea pe ghimpi. Cuvintele preotului i se pareau nedrepte si jignitoare. Se gandi o clipa sa-i tranteasca o obraznicie si sa sfarseasca. Dar aceasta ar fi insemnat sa ramana fara trasura. - Acuma nu mai lua in seama nici d-ta toate maruntisurile - zise dansul in cele din urma, vazand ca Belciug a incetat. intr-adevar preotul parca-si sleise toata mustrarea. Raspunse cu alt glas: - Dar stii ca n-am vizitiu? Omul meu trebuie sa mearga la noapte la moara in Dumitrita, ca morile de apa din Jidovita macina scump si prost, iar in Dumitrita e o moara de foc care face o faina ca aurul - Nu-i nimic, am sa man eu caii!
vorbi Titu, gandindu-se ca va lua pe Ion al Glanetasului ca vizitiu, fireste fara sa afle popa. - Numai sa bagi bine seama sa nu va rastoarne ca-s hodiniti si buestrii-Petrecere buna!
104 Trecand spre casa, Titu instiinta pe Ion ca-l i-a ca vizitiu diseara. Venind, {si pregatise o cununa de inflorituri pentru a povesti ce-a patit la popa. Dar n-a mai putut spune nimic deoarece sosise Pintea. Dupa masa lucrurile erau potrivite asa fel ca Laura sa ramana intre patru ochi cu Pintea, spre a-si putea descarca sufletele. Statura impreuna, singuri, aproape un ceas si totusi nu vorbira deloc de iubire, ci numai de nimicuri neinsemnate, facand pauze mari si rosind copilareste cand li se intalneau privirile furise Fiecare isi zicea in sine ca ar trebui sa inceapa cellalt si in sfarsit se mangaiara ca se vor lamuri mai bine diseara, la bal, unde in potopul de lume si de muzica le va veni mai lesne sa-si deschida inimile Herdelea, parc-ar fi simtit ca tinerii au pierdut vremea degeaba, facu ce facu si prinse pe Pintea intr-o convorbire serioasa de numai cateva minute, dar deajuns sa-i spuna tot ce trebuie sa spuna un socru cumsecade unui ginere cinstit. Cand ii declara limpede ca nu poate sa dea Laurei nici un ban de zestre, tanarul s-a rusinat si s-a emotionat, iar cand batranul a adaogat ca fata va avea totusi un trusou si cele ce-i trebuiesc in casa, Pintea a protestat ca n-are nevoie de nici o ata, ca Laura e cea mai mandra comoara din lume si ca dealtfel la logodna nadajduieste sa vina cu parintii sai, care vor indragi pe Laura desigur tot asa cum o iubeste el. - M-am crezut dator sa-ti arat situatia din vreme cum este, ca sa n-avem pe urma neintelegeri - incheie Herdelea multumit, batandu-l pe umar. Spre seara Pintea a plecat in Armadia, la gazda, sa lase ragaz fetelor sa se pregateasca in tihna de bal I Trasura popii se umplu de bagaje, de legaturi, de geamantane, parc-ar fi pornit tocmai in Siberia. Titu trebui sa se cocoteze pe capra, langa Ion; fetele insele de abia se vedeau dintre cutii. Herdelea daduse lui Titu bani de cheltuiala, dar ii spuse de nenumarate ori sa nu fie mana sparta, sa-i tie legati cu sapte ate, caci nu se poate sti cat va mai sta Pintea pe aici si fiecare gologan e numarat; sa plateasca peste taxa de intrare cel mai mult cincizeci de creitari, ca sa salveze onoarea familiei, sa fie trecuti in «Gazeta Transil¬vaniei» printre «suprasolventi», dar sa nu se intinda la chief - Dumnezeu sa v-ajute!
murmura dascalita, cu lacrami in ochi, vazand brisca urnindu-se. Tocmai cand sa intre in Armadia, isi aduse aminte Laura c-a uitat sa-si iea evantaiul. Se oprira, se sfatuira. Erau cat p-aci sa se intoarca inapoi, caci evantaiul avea un pret deosebit din pricina diferitelor iscalituri de la diferite baluri, alcatuind un adevarat trofeu Titu o povatui sa imprumute unul de la Elvira. Laura se linisti numai gandindu-se ca intoarcerea ar fi un semn rau, 105 spuse insa de mai multe ori ca intamplarea aceasta nenorocita i-a stricat toata seara. Fetele, impreuna cu Elvira, ajutate de doua servitoare supraveghiate de insasi doamna Filipoiu, o femeie foarte grasa, neagra si zacuta de varsat, dar buna ca painea calda, se gatira mai bine de doua ceasuri si se facura ca niste papusi. - Pun ramasag ca voi aveti sa fiti reginele balului - le spuse doamna Filipoiu, mangaindu-le cu privirea, in vreme ce ele isi stergeau pudra de pe sprancene. Titu venise imbracat de-acasa: jacheta neagra, cam purtata, vesta foarte deschisa, cravata alba inasprita, manusi albe de atarnat in buzunar ca sa se vada ca are Plictisit de asteptare, puse pe o servitoare sa-i mai calce dunga pantalonilor care se botisera in trasura, iar el se aseza si-si lustrui ghetele ca oglinda. Cand veni Pintea, fetele erau zane. Se facura prezentari ceremonioase. Doamna Filipoiu felicita pe Pintea pentru norocul de-a fi gasit o fiinta atat de dragalasa ca Laura, iar Elvira sopti fetelor, incantata: «Foarte dragut si simpatic»!
Titu rezolva problema trasurilor: fetele cu doamna Filipoiu vor merge in brisca popii, iar el cu Pintea in cealalta si vor sosi deodata la liceu unde, in sala de gimnastica, avea loc serata Intrarea principala a liceului era luminata cu doua randuri de felinare. Pe scarile de piatra astepta, intru intampinarea invitatilor, o intreaga armata de «aranjori» cu cate o funda tricolora in piept. Vreo zece se repezira la trasura, ajutand fetelor sa se coboare si oferindu-si bratul carligat. - E tarziu? Nu, da, as S-a inceput? Cateva minute De mult? Foarte reusit Pacat!
se auzi in grupul fetelor inconjurate de aranjori. Pintea pasi in urma domnisoarelor, strangand cateva maini cunoscute, iar Titu ramase sa dea ordine vizitiilor. indeosebi lui Ion, caruia nu-i platea nimic pentru osteneala, ii spuse sa vie si el sa vada petrecerea, mai tarziu, ca sa fie la indemana cand o fi de plecat. Poate c-o sa-l cinsteasca si cu o sticla de bere, daca cumva n-o fi prea scumpa, caci in asemenea imprejurari restauratorul face niste hotii nemaipomenite. Sa intre prin gradina liceului si sa astepte la u
sa din dos, de unde se vede bine in sala de gimnastica Titu cunostea pe toti aranjorii care erau recrutati dintre profesorii mai tineri, studentii universitari intarziati pe-acasa si elevii mai spalati din clasele superioare. Aurel Ungureanu se afla printre dansii, dar se ascunsese cand au trecut fetele. 106 Pintea cu domnisoarele si cu doamna Filipoiu il asteptau in bufetul instalat alaturi de sala de dans. Aici, la masa de langa usa, batranul si maruntelul profesor de desen si caligrafie Romascu indeplinea functiunea de casier. Titu se duse drept la Romascu, care insa ii stranse mana mur¬murand zambitor: - S-a achitat Domnul Pintea Titu protesta, fireste numai de forma: - Cum se poate una ca asta? imi pare rau, draga George, zau asa!
Atunci, domnule profesor, uite o coroana din partea mea!
- Ca suprasolvire? - Da!
facu Titu cu mandrie. - Cele mai calde multumiri!
raspunse profesorul-casier insemnandu-i numele intr-un caiet liniat special de dansul cu diferite cerneluri. Marea sala de gimnastica era transformata in sala de spectacol, impo¬dobita cu ghirlande de brad la care lucrasera o saptamana intreaga, dupa amiaza, toti elevii liceului. in fund se inalta scena improvizata din catedre suprapuse, cu culise de scoarte si covoare pestrite, restul incaperii fiind ocupat de mai multe randuri de scaune, adunate de pe la domnii din oras cu conditia sa le fie inapoiate indata dupa sfarsitul seratei. Scaunele erau rezervate numai pentru doamne, caci domnii, in afara de cativa prea batrani, stateau in picioare pe langa pereti, luandu-si insarcinarea de-a ingrosa ropotele de aplauze ce porneau din cellalt fund al salii unde se insirau elevii din cursul superior, pusi acolo sa-si manifesteze multumirea si insufletirea. Aranjorii asezasera pe domnisoare in randul intai, pe locurile cele mai bune, pastrate inadins pentru ele in schimbul unor zambete gratioase. Titu cu Pinlea ramasera mai pe langa usa. Spectacolul incepuse Acuma un elev lung si slab declama o anecdota tiganeasca, strambandu-se intr-una, repezindu-se ici-colo pe scena, schim¬band mereu glasul si starnind rasete zgomotoase in fund si zambete discrete pe scaune. Programul dealtfel era incarcat si variat: mai urmara vreo zece decla¬matii, recitari si dialoguri, toate gustate cu cuvenita placere nationala. Apoi veni conferinta unui profesor de literatura, intretaiata, mai ales in partea a doua, de foarte dese cascari ascunse cu multa bunavointa. Conferentiarul fu rasplatit totusi cu o furtuna de aplauze bucuroase care parca insemnau «bine ca s-a ispravit» 107 Toata lumea rasufla mai usurata. intr-o clipa bufetul se umplu cu publicul care iesea spre a ingadui elevilor sa transforme sala de spectacol in sala de dans, strangand scaunele si asezandu-le de-a lungul peretilor, sa stropeasca putin dusumelele cu lesie rece si sa imprastie pe jos sacaz ca sa nu se faca lunecusuri sa-si franga picioarele vre-un dansator prea pasionat Titu avusese grija sa opreasca masa cea mai buna in bufet. Toate tova¬rasele de sindrofie se adunara aici, calauzite de doamna Filipoiu. in jurul lor roiau aranjorii si alti cavaleri de seama. in mijlocul interesului insa statea Pintea pe care Titu il prezinta cu mandrie tuturor: - Cumnatul meu in spe Dealtfel mai toata Armadia stia ca fata lui Herdelea se marita; chiar si imprejurimile. invatatorul se laudase la Beraria Grivita si vestea s-a imprastiat ca fulgerul. Mai ales fetele erau curioase si examinau pe furis pe Pintea, sa vada cum se infatiseaza cel ce va fi sotul prietenei lor. Si toate gaseau prilejul sa sopteasca Laurei: «Foarte dragut!
» Se incinse apoi o ciripeala generala. Toti slaveau spectacolul si pe interpreti, isi angajau cadrilurile si «romana», si deabia asteptau sa inceapa dansul Dupa ce isi facu datoria aici, Titu trecu la alta masa unde sedea Lucretia Dragu impreuna cu parintii ei, amandoi grasi ca niste butoaie. Conferentiarul de adineaori, tanarul profesor de literatura Stefan Oprea, si un student in drept, se invarteau in fata fetei, inclinandu-se din cand in cand si coplesind-o cu complimente. Titu saluta pe batrani cuviincios si familiar, s-apoi isi trase un scaun langa Lucretia careia ii saruta mana, fara a uita sa i-o stranga putin, ca omul cu drepturi castigate. Fata se rosi, iar ceilalti doi curtezani ingalbenira vazand indrazneala poetului. Ei stateau in picioare de un sfert de ceas. - Luati loc, domnilor, daca va face placere!
zise dragalas Lucretia, cu ochii la conferentiarul incurcat. incepu un duel de aluzii si intepaturi intre cavaleri, spre spaima doamnei Dragu care avea groaza de orice discutii ce nu le intelegea. Oprea si Titu, desi prieteni, se vrajmaseau in ascuns, fiindca profesorul stramba din nas asupra poeziilor lui Titu, iar poetul spunea in gura mare pretutindeni ca Oprea nu se pricepe in literatura nici cat straja de noapte din Pripas. Acuma Titu se repezi mai intai asupra conferintei profesorului, cautand sa-l doboare in fata Lucretiei. Lupta insa ramase nehotarata; zambira toti cand Titu imita stangaciile rivalului sau, dar totusi nimeni nu-l aproba nici macar printr-o vorba. Atunci poetul se agata de fracul conferentiarului, si cu mai mult noroc, caci toti izbucnira intr-un hohot de ras la care trebui sa ia parte chiar si Oprea spre a nu arata ca-i e necaz. in tot balul profesorul singur era in frac; si-l 108 comandase inadins si, in sufletul lui, se falea si se simtea superior tuturor purtandu-l. Ceilalti domni venisera care in jacheta, care in redingota, cei mai multi in sacouri negre, unii chiar in haine de strada deschise Cu toata biruinta lui Titu, atat parintii cat si Lucretia nu incetara de-a dovedi o atentie deosebita profesorului care ar putea fi un ginere minunat, mai ales ca fata bate balurile cam de multi ani si zadarnic. Titu insusi bagase de seama sfortarile Lucretiei de a inlantui pe Oprea inca din vara trecuta^ dar nu se alarmase. El mai intai nu se socotea printre candidatii seriosi. in ochii lui Lucretia era o fata draguta, cu care poti sta de vorba facand exercitii de declaratii de dragoste si careia, in cele din urma, ajungi sa-i furi o sarutare nevinovata. Daca n-ar fi fost ea, s-ar fi gasit alta, tot atat de melancolica si de visatoare, care sa-i inspire poemele de amor romantic. Mai ales de cand nadajduia de la Roza Lang o iubire mai pamanteasca, Lucretia coborase pe planul al doilea in inima lui. Daca n-o parasise inca de tot, era numai pentru a exaspera pe Oprea. intr-o clipa cand conferentiarul se adanci cu Dragu in niste dezbateri asupra lefurilor profesorilor, care nici gand sa se sporeasca, Titu se pleca mai aproape de Lucretia si-i sopti: |. - Cred ca am cadrilul al doilea? - O, de abia acuma te trezesti sa mi-l ceri? Dar l-am dat demult!
I - Da? Credeam ca nici nu mai e nevoie sa ti-l cer Stiai prea bine ca sunt totdeauna al d-tale Bine. Nu face nimic Cine e fericitul, daca nu-s indiscret? - El - murmura fata, aratand pe Oprea. f- - Mhm - se intuneca Titu. Foarte bine. Mi l-ai preferat. Sa tii minte!
Dar cadrilul intai? - Cu placere Titu mai bolborosi ceva, apoi se scula plictisit, aproape jignit, si se departa. Lucretia insa ramase cu inima cat un purice. Mintise si tremura sa nu se razbune minciuna. Refuzase lui Titu cadrilul al doilea pentru ca voia sa-l dea lui Oprea, care nu indraznea sa i-l ceara. Se framanta cateva minute, apoi deodata intreba: - Domnule Oprea, ai vis-a-vis pentru al doilea? k - Vis-a-vis as gasi, dar n-am pereche, domnisoara!
zise profesorul Sovaind. - Nici eu - marturisi Lucretia, plecand ochii cu o sfiala ispititoare. Se facu. El i-l ceru, iar ea i-l dadu Zgomotul de pahare si de glasuri incrucisate, mirosul amestecat de sudori, de bautura si de parfum ieftin, zapuseala care crestea repede si 109 inrosea fetele, silind pe domnisoare sa treaca deseori in dosul unui paravan japonez ca sa-si stearga cu pudra luciul de grasime de pe nas, toate fura stapanite deodata de sunetele pasionate ale unei «Ardelene» sprintene, pornite din arcusurile tarafului de lautari in sala devenita acuma de dans. Muzica aprinse inimile tineretului. Toate picioarele se miscau pe loc nerabdatoare. - Goghi!
Goghi!
trecu din gura in gura ca un suspin de usurare. Era numele tiganului din Bistrita care avea cel mai vestit taraf de lautari din judet, care fusese angajat spre a mari splendoarea petrecerii si din pricina caruia se amanase pana acuma balul. Perechile de dansatori intrau rand pe rand in sala de dans, urmate de mamele credincioase ce-si luau locurile de paza si admiratie pe scaunele asezate langa pereti. Aici muzica umplea aerul, iar luminitele candelabrul ui din mijlocul tavanului tremurau si picurau stearina, facand pe cavaleri sa ocoleasca locul primejdios. Laura dansa cu Pintea care, nefiind dansator incercat, gresea deseori pasii, ceea ce pe Laura o rusina si-i amintea pe Aurel cel neintrecut. De cate ori se incurca, Pintea ii cerea iertare si-i strangea mana, iar fata, drept raspuns, zambea cu resemnare ingereasca si intorcea capul dupa celelalte perechi. Aproape toate domnisoarele erau in costume nationale, ca si Laura, dand o infatisare calda si pitoreasca seratei. Titu nici nu mai avea chef sa intre in sala de dans, atat de mult il plictisea cadrilul al doilea. Ca sa-si uite necazul, se incurca la taifas cu silvicultorul Madarasy, un ungur cumsecade, nelipsit de la serbarile romanesti, vorbind si chiar citind bine romaneste. Era un admirator al talentului lui Titu si de aceea se intretineau deseori despre literatura, ajutati de numeroase pahare, caci ungurului ii placea mult vinul acrisor, spunand vesnic ca vinul si literatura merg mana-n mana. La masa lor se opri mai pe urma si solgabiraul Vasile Chitu care, desi roman, venea numai in calitate de reprezentant al autoritatii statului spre a se incredinta ca, sub pretextul balului, nu se pune cumva la cale vreo atatare impotriva Ungariei sau vreo manifestatie antipatriotica. Vorbea putin si se arata posomorat parca l-ar fi durut dintii. Romanii il dispretuiau, dar numai in ascuns, si-i ziceau «renegatul». Veselia crestea in randurile dansatorilor. Cativa mai infocati se facura in curand leoarca de sudori, incat trebuira sa se retraga intr-o odaie dosnica, sa se racoreasca putin si sa-si schimbe gulerele. in schimb domnisoarele parca aveau sapte suflete, nu oboseau deloc si zambeau intr-una si din ce in ce mai ademenitor. 110 Dandu-si seama ca toti ochii o urmaresc, Laura dansa aproape numai cu Pintea. Doar catorva profesori si studenti, care nu i- au facut curte niciodata, le-a acordat cate-o tura, cate una singura, aruncand insa lui Pintea niste priviri din care sa inteleaga ca toti o plictisesc, afara de dansul. Cand, la ultima figura a cadrilului, s-a pomenit fata-n fata cu Aurel Ungureanu, i-a raspuns foarte rece, ascunzandu-si cu dibacie emotia. Dealtfel Aurel, poate inadins ca s-o ispiteasca, a dansat cu Ghighi mai mult ca de obicei. Fireste, Pintea nu s-a clintit toata seara din preajma Laurei, iar cand ea dansa cu altii, n-o scapa din ochi o clipa. Tocmai la cadrilul al doilea a inceput s-o tutuiasca si sa-i spuna si din gura ceea ce-i scrisese de atatea ori; ca o iubeste cum nimeni in lume n-a mai iubit o femeie si ca are ambitia s-o faca cea mai fericita fiinta de pe globul pamantesc Laura il asculta, intai foarte miscata, neobisnuita cu declaratii atat de fatise. Pe urma insa i s-a deschis si ei graiul, incat au stabilit pe indelete sa faca negresit logodna luna viitoare, cand sa vina si parintii lui George in cele din urma, intaratat de paharelele de vin si cu gandul sa se razbune pe gasca proasta care l-a jignit atat de adanc in amorul propriu, Titu se urni si se amesteca printre dansatori. Dar, in loc sa danseze, se tinu toata seara pe urmele Lucretiei, soptindu-i crampeie de versuri cu aluzii intepatoare, facand-o cocheta si necredincioasa, si in sfarsit cautand sa-i turbure idila sentimentala cu Oprea. Fata ii raspundea mai mult prin zambete lucitoare si doar de vreo doua ori murmura, razand fara nici un rost si cu o dragalasie ispititoare: «Mai stii?» Pe la ora doua dupa miezul noptii urma pauza cea mare. Lumea tabari in bufet. Mesele se incarcasera de mancari si bauturi. Dansatorii se racoreau asaltand butoaiele cu bere. Goghi avea grija sa nu scada insufletirea. Romantele cele mai noi si mai frumoase mergeau drept in inimile infierbantate. Arcusul lui parea fermecat. Cantand trecea de la o masa la alta, ciocnea cate-un pahar ici-colo, arunca priviri galese domnisoarelor ca orice lautar rasfatat. Deabia acuma isi aduse aminte Titu de Ion si-l gasi la usa dinspre gradina, cu ochii plini de mirare si de placere. ii aduse o sticla de bere si o halca de friptura. - Ei, ce mai zici, Ionica? il intreba in fuga, fiind grabit sa nu-si intrerupa tachinarea Lucretiei. _- Tare-s mandre petrecerile d-voastra, domnisorule!
zise flacaul cu privirea aprinsa. Cel dintai vals, dupa pauza, pricinui lui Titu o mare satisfactie. Profesorul Oprea, dansand cu Lucretia, uita de candelabrul cel mare si trecu prin zona 111 primejdioasa. O ploaie de stearina se scutura in spatele indragostitilor. Toata lumea facu haz de patania aceasta, iar Titu se grabi sa sopteasca necredin¬cioasei: - Vezi? Pedeapsa lui Dumnezeu pentru cadrilul al doilea!
Zorile priveau pe ferestrele salii si balul nici gand sa se sfarseasca. Tinerii nu se mai saturau si bisau furtunos toate dansurile, incapatanandu-se chiar sa nu lase pe domnisoare sa plece acasa in dosul usii dinspre gradina, Ion, cotosmanit in suman, nu simtea nici frig, nici somn privind petrecerea domnilor. Mesele incarcate, muzica, frumusetea domnisoarelor, rasetele, chiar si sudorile dansatorilor il mangaiau si-l intaratau neincetat. Vazand fetele vesele i se parea ca toti oamenii acestia duc o viata fara nici o grija, fara necazuri si fara suparari. Ii pizmuia amintindu-si zbuciumarile si chinurile lui. - Bine mai li-e domnilor!
isi zicea cu o parere de rau dureroasa. Daca ar fi invatat carte, poate ca ar fi si el printre dansatori, vesel, fara ganduri grele, fara truda in oase? Daca ar fi ascultat pe Herdelea Dar parerea de rau il musca numai cate-o clipa. Apoi toata dragostea lui zbura iar acasa, alintand pamanturile fara de care viata lui intreaga n-ar avea nici un rost. - Toate astea nu platesc cat o ceapa degerata - se gandi dansul in cele din urma, cu ochii mari rasfrangand mereu petrecerea domneasca, dar vazand de-acuma numai pamantul aspru si totusi ademenitor, ca o taranca voinica si frumoasa a carei imbratisare iti zdrobeste oasele Tot satul cinstea mai mult pe Ion si-l compatimea de cand s-a aflat ce-a patit la judecatorie. Unii ocarau si pe Belciug, altii huiduiau pe Simion Lungu care insa se apara din rasputeri ca n-are nici o vina si nici nu mai indraznea sa sufle o vorba despre brazdele impricinate. Doar Vasile Baciu si numai la betie, striga: «Uite, cine umbla sa ia pe Anuta mea!
» Cand era treaz insa lua si el partea lui Ion, si odata, intalnindu-l pe ulita, i-a spus cu glasul induiosat: - Lasa, mai baiete, ca temnitile-s pentru oameni, nu pentru draci!
Osanda totusi rascolea toate planurile flacaului, clatinandu-i increderea. I se parea ca, stand inchis si departe doua saptamani, va pierde si pe Ana, si mai ales pamanturile ei pe care incepuse sa le priveasca intocmai ca si cand ar fi ale lui. Avea o presimtire ciudata ca Vasile Baciu va face ce va face si va aduce, in lipsa lui, pe George in casa. §i atunci toate nadejdile lui s-ar 112 imprastia in vant si ar ramane tot asa de becisnic ca pana acuma, silit sa indrageasca vesnic numai pamantul altora. Cum zilele treceau si sentinta nu mai venea, nelinistea lui crestea. isi inchipuia ca intarzierea poate sa insemneze si o agravare a pedepsei. Daca pe cateva vorbe ale popii, s-a pomenit cu doua saptamani de temnita, de ce nu s-ar astepta si la mai rau? Cu toate acestea n-avea nici o ura impotriva preotului si nici chiar impotriva judecatorului. isi zicea ca e la mijloc bataia soartei lui nenorocite. Totusi, in lovitura aceasta, avea si multumirea ca barem s-a ales de-a binelea cu brazdele din pamantul lui Simion Se ducea la Ana mereu, din ce in ce mai ingrijorat sa n-o piarda. Blandetea fetei incepea sa-l necajeasca, banuind intr-insa o siretenie. Dealtfel taraganarile ei, cand ii cerea sa-l bage-n casa ori sa petreaca noaptea cu el in sura sau in podul cu fan, il facusera sa se indoiasca de ea. Apoi intr-o seara, vorbind de patania lui si cand ea planse si-l ruga sa se ostoiasca si mai bine sa stea in temnita decat sa se puna impotriva celor mari, Ion se infurie parca l-ar fi lovit cu maciuca-n cap. Era sigur ca fata se boceste din viclesug, vrand sa se scape de dansul Nu-i mai spuse ei nimic, dar se hotari sa nu se dea batut orice ar fi sa se intample Cum ii sosi sentinta, cum fugi cu ea la Herdelea. - Sa ma inveti, domnule invatator, si sa nu ma lasi, ca pacostea asta ma omoara!
zise dansul mohorat. - Ia nu mai umbla cu copilarii, Ioane, ca doar barbat esti, nu pleava!
ii raspunse invatatorul jumatate in gluma, jumatate in serios, intelegandu-i ingrijorarea. - D-ta nu stii ce stiu eu, domnule invatator, altminteri ai zice tot ca mine!
murmura flacaul clatinand din cap. Herdelea citi hartia mormaind pana la sfarsit, apoi, ca si cand n-ar fi priceput indeajuns, o mai citi odata. - Hm!
facu dansul ridicind ochii spre flacau. Eu zic sa-i dai dracului pe toti, Ionica, si sa te multumesti cu pedeapsa!
Adica ce-o fi daca-i sta si tu la racoare doua saptamani? Altfel te pomenesti ca patim si mai rau!
invatatorul se temea acuma sa se mai amestece. Dac-ar fi fost dupa sufletul lui, s-ar fi dus cu Ion si pana la imparatul. S-a gandit insa bine si si-a dat seama ca orice arma are doua taisuri. Judecatorul impartea dreptatea dupa cum i se nazarea; se credea mare cunoscator de oameni si talmacea legile astfel incat sa se potriveasca cu dorintele lui. Herdelea ar fi fost fericit sa-l poata plezni putin, mai ales ca fata de dansul ungurul se arata mandru si uneori chiar dispretuitor. Dar il stia razbunator, si aceasta ii domolea pornirea. Cand ar afla judecatorul ca el a facut plangerea, nu s-ar lasa pana nu l-ar zdrobi Pe urma ar trebui sa incurce si pe Belciug in bucluc. Nici vorba, felul cum preotul se poarta cu dansul in vremea din urma, l-ar 113 indreptati sa-i traga o sapuneala buna, sa-l invete minte. Si totusi ce-ar folosi el dintr-o ruptura zgomotoasa cu Belciug? incerca sa lamureasca flacaului toate primejdiile. Sfaturile lui pasnice insa mai mult intaratau pe Ion, care se batea mereu cu pumnii in piept: - Iau eu toate raspunderile!
Mai bine sa ma spanzure decat sa ma calce asa in picioare!
. Hotararea flacaului inmuie impotrivirea invatatorului. Toata seara se ciorovaira. Cu cat Herdelea sovaia mai tare, cu atat Ion staruia mai aprig parca in ioc ar fi insasi viata lui. . ., A » Dascalita si fetele impartaseau pe deplin scrupulurile invatatorului si indemnau din cand in cand pe Ion sa se astampere sau, in orice caz, sa se duca la notar sa-i faca «lacramatia». in cele din urma isi dadu parerea si Titu: - Si eu cred ca mai bine ar fi sa-i lasati in plata Domnului, ca de temnita, orice ai face, tot nu scapi, asta-i sfant. Dar daca nu vrei si nu vrei, nu vad de ce nu i-ai face plangerea? Eu zic sa i-o faci fara grija Si ca sa nu-ti cunoasca scrisul, pune pe Laura sa o copieze si gata!
Foarte simplu!
Parerea lui fu impartasita de toti si Herdelea capitula: - Adevarat, cine poate sa cunoasca scrisul Laurei? Se aseza si facu o jalba amanuntita si simtita, in care judecatorul si preotul se intovarasau spre a napastui pe un biet taran nevinovat. Cand o citi pe romaneste lui Ion, toti se induiosara. Laura o transcrise indata cu oarecare emotie. Herdelea avu grija s-o puna tot pe ea sa scrie si adresa pe plicul mare: ministrului de justitie - Uite, Ionica!
Maine dimineata o dai recomandata la posta din Armadia, si sa fie intr-un ceas bun!
zise invatatorul miscat. Ion era uluit de multumire; puse pe masa trei zloti si nu vru sa iasa din casa pana ce Herdelea nu-i primi. - Nici nu stii d-ta ce bine mi-ai facut - murmura flacaul sarutand mana invatatorului. - Bine ca i-ai facut-o - zise Titu dupa ce pleca Ion. Adica de ce sa-si bata joc de el toti magarii? Peste vreo doua saptamani, in amurg, silvicultorul Madarasy cu solgabiraul Chitu si cu seful perceptiei din Armadia, intr-o caruta usoara, se oprira in fata casei invatatorului. Fusesera la vanatoare de iepuri, in hotarul Pripasului, alergasera toata ziua si nu izbutisera sa traga macar un foc de pusca. Se intorceau pleostiti, zgribuliti de frig si de umezeala; doi caini 114 tremurau langa caruta, cu urechile dabalate, fara sa se sinchiseasca de dulaul invatatorului care, cu labele pe gard, hamaia din ograda, furios ca nu-l baga in seama nimeni. Ca sa-si alunge necazul si sa nu intre in orasel ziua si cu gentile goale, vanatorii nenorocosi hotarasera sa poposeasca in Jidovita, la carciuma lui Neumann, sa se dezmorteasca cu cateva litre de vin fiert si chiar sa-si potoleasca foamea inainte de a ajunge acasa. Stiind ca, daca vor fi singuri vor continua a vorbi numai de vanatoare, facandu-si imputari plic¬ticoase reciproce, se gandeau sa pofteasca atat pe Herdelea cat si pe Titu cu care erau toti in legaturi prietenesti. invatatorul ar fi fost bun bucuros sa iasa sa se mai distreze putin, dar nu indraznea sa se miste fara consimtamantul d-nei Herdelea, care gasea nedemn din partea unui om batran si cu necazuri, sa se aseze la betii cu toti flusturaticii Armadiei. Titu poate face ce-i place, ca-i tanar si fara raspundere Trebui sa vie Madarasy sa staruiasca din rasputeri pana sa o induplece, dar cu conditia, repetata energic de mai multe ori, sa nu cumva sa intarzie peste vremea cinei La carciuma lui Neumann gasira o tovarasie numeroasa si vesela: pro¬fesorul de greceste Maiereanu, un chefliu si jumatate, cu crestetul plesuv si cu o barba mare atinsa de carunteala, popa Belciug, profesorul Spataru, tatal prietenelor bune ale fetelor lui Herdelea, doctorul Filipoiu, avocatul Paul Damian si popa din Vararea, cel mai strasnic betiv de pe valea Somesului, care era aici de ieri de la amiaza si nici gand n-avea sa se urneasca Titu isi dadu seama ca aici are sa se incinga o petrecere care nu se va ispravi nici pana maine dimineata. Si deodata ii rasari in minte doamna Lang si inima incepu sa-i bata furtunos. Trebuie sa aduca la chef si pe Lang. Daca izbuteste, ii surade fericirea. Pe Lang, cand da de bautura, nu-l clintesti nici cu sase boi, mai ales cand bautura e pe gratis intr-o clipa se si hotari: se va duce sa-l pofteasca. Lang e simpatic la betie si n-o sa-l dea nimeni afara. Pana sa fiarba vinul si in vreme ce ceilalti se intinsera la vorba, Titu iesi, fara palton, ca sa nu se creada ca vrea s-o stearga de tot. Dadu buzna in casa sotilor Lang care nu stiau cum sa mai omoare timpul. Barbatul clipocea pe un scaun, iar Roza sedea la gura sobei cu privirile pierdute in jocul flacarilor tremuratoare. Femeia se scula repede, cu obrajii imbujorati de caldura focului, si-l intampina inviorata. - Cat ?sti de dragut ca vii sa ne mai scuturi din plictiseala asta otra¬vitoare!
Cand auzi Lang despre ce e vorba, sari deodata fericit. - Uite prietenul adevarat care nu-si uita niciodata prietenii!
striga dansul luandu-si indata paltonul si palaria, gata de plecare. 115 Titu schimba o privire cu Roza care incepu sa se planga ca i-e frica sa ramana singura, ca sa nu mai mearga nicaieri, mai bine le pregateste aici cate un ceai Lang nici n-o asculta. - Vino draga, nu te potrivi toanelor femeiesti!
mormai el catre Titu care incerca sa linisteasca pe Roza. Fiindca tanarul mai zabovea, Lang o porni inainte. in aceeasi clipa Titu saruta puternic mana Rozei si sopti putin ragusit: - Ai sa te superi daca vin sa te vad mai tarziu? Femeia nu raspunse. Ochii ei insa straluceau ca o chemare Lang, ca betiv cunoscut, fu primit cu o explozie de bucurie. I se oferi un scaun langa perceptorul din Armadia, sa poata taifasui impreuna ungureste, intre timp ceilalti inconjurasera pe jupaneasa, tinerica, durdulie si sprin¬tena, asaltand-o cu complimente strengaresti pe care ea le asculta zambind neobosita in dreapta si-n stanga, spre a multumi tuturor pentru atata cinste. Carciumarul inchidea ochii si urechile, fiind vorba de bunul mers al afacerii si doar in rastimpuri se strecura in odaia unde petreceau domnii si numai ca sa vaza sa fie toate in ordine. in cele din urma insa isi vari capul pe usa si, facand un semn sotiei sale, vorbi mieros musteriilor: - Ma rog d-voastra fierbe vinul in clocot e nevoe de muiere Dupa ce iesi jupaneasa, popa din Vararea incepu sa lalaie cantece bisericesti spre marea indignare a lui Belciug care nu putea ingadui ase¬menea faradelege din partea unui preot. De aici se porni o discutie serioasa careia nu-i puse capat decat sosirea carciumaresei, cu o tocana uriasa, si a carciumarului, cu un ceaun de vin fiert. intr-o clipa toate sticlele goale si ramasitele de mancari fura date la o parte; numai popa din Vararea nu se indura sa se desparta de sticla lui de vin rosu, incat trebui sa i-o smulga din maini doctorul Filipoiu. Se ospatara zdravan Cu cat foamea se potolea, cu atat paharele se goleau mai des si limbile turuiau mai slobode. Veselia crestea mereu. Vre¬mea trecea ca parerea. Cand isi aduse aminte Herdelea de fagaduinta ca pana la cina va fi negresit acasa, era tarziu deabinelea; arunca o privire intrebatoare lui Titu, care-i raspunse printr-un zambet nerabdator. - Acuma e prea tarziu, ce sa ma mai supar degeaba!
se mangaie dansul sorbind alene din pahar. Deodata profesorul Spataru, mititel si cu cioc blond, in culmea unei inflacarari mult stapanite, se porni sa cante «Desteapta-te Romane». Solga-biraul Chitu pali si-si musca buzele. Vazand insa ca mai toti tin hangul profesorului se ridica in picioare si curma cantecul, zicand: - Nu pot permite, domnilor, sa faceti si aici politica!
116 Spataru, intepat, sari si el in picioare, si se rasti la Chitu cu niste ochi fulgeratori de manie si de bautura: - Iar eu nu-ti permit d-tale sa fii obraznic, domnule!
Aici nu suntem in cancelaria d-tale renegata, ai inteles? Acolo sa te ratoesti d-ta, nu aici, intre oameni cumsecade!
Dealtfel, daca nu-ti place, uite colo-i usa!
- Domnule profesor - se infuria solgabiraul - nu uita, te rog, cu cine vorbesti!
- Cu un renegat vorbesc, stiu prea bine!
Mi-ai fost elev, dar mi-i rusine ca mi-ai fost, ca n-ai obraz nici cat o ciobota!
Chitu, clocotind, dadu sa plece. Cativa impaciuitori, cu Herdelea in frunte, se repezira si-l oprira, in vreme ce Spataru racnea biruitor: - Lasati-l sa se duca dracului!
Aici nu ne trebuiesc renegati!
Solgabiraul, fireste, ramase, dar murmurand dispretuitor. - Are noroc ca-i beat, altfel Silvicultorul Madarasy, ingaduitor, zise bland lui Chitu: - De ce sa nu cante, prietene, daca asa le place? Exagerezi. - Eu nu pot admite nicairi agitatiile soviniste - se indigna solgabiraul. Constiinta mea nu mi-ar ierta, caci astea-s agitatii!
- As, agitatii - mormai silvicultorul. Mai da-le-n colo de agitatii!
Parca statul are sa se prabuseasca din pricina unui cantec imi pare rau ca nu-l stiu ca l-as canta si eu, iata!
- Asculta-l, domnule, si rusineaza-te!
racni Spataru. Dumnealui e ungur, iar d-ta ai obrazul sa te numesti roman!
Pfui!
Domnule, da-mi voie sa te pup!
Esti un om admirabil!
adaoga apoi repezindu-se la Madarasy si saru-tandu-l zgomotos. Stiam noi bine ca renegatii poarta vina tuturor perse¬cutiilor noastre Renegatii, jidanii si ceilalti ticalosi!
Discutia se aprindea din ce in ce, fagaduind sa nu se ispraveasca nici¬odata, spre bucuria lui Lang care simtea ca astfel cheful va tine pana-n dalba ziua. Titu tacea mereu, framantat de nerabdare, pandind clipa priincioasa cand sa se faca nevazut. Spataru isi puse in cap sa convinga cu orice pret pe Chitu ca e misel impreuna cu toti cei de teapa lui si incepu sa-i insire nedreptatile si mizeriile pe care le sufera romanii in Ungaria. - Suntem mai oropsiti ca robii din vechime!
intrerupea deseori Belciug foarte grav si posomorat. Avocatul Damian, span, cu ochii foarte mari si foarte albastri, completa pe Spataru adresandu-se mai ales silvicultorului Madarasy, care aproba din cap cu o figura potrivita imprejurarilor. Din cand in cand se intorcea spre coltul perceptorului, cautand sa-i explice si lui pe ungureste; dar indata ce perceptorul voia sa-l contrazica, se reintorcea la Madarasy in romaneste. 117 Solgabiraul nu era tare in replici si, la toate dovezile profesorului, ras¬pundea cu un zambet de superioritate: - Nascociri tendentioase!
Dafi-mi argumente serioase, nu flecarii iredentiste!
Maiereanu se chercheli repede si se simti obligat sa contrazica pe toti. Respingea cu mandrie invinuirile lui Spataru si combatea vehement pe solgabirau, cautand sa arate ambelor tabere ca iredentismul romanesc nu exista decat in inchipuirea sovinistilor. Fiindca ceilalti nu-l lasau niciodata sa-si ispraveasca cuvantarile, Maiereanu se rosea, bufnea si ridica ochii in tavan de suparare. - Vrem sa fim liberi si independenti, domnilor!
urla Spataru in cele din urma. Vrem sa ne unim cu fratii nostri de pretutindeni!
Damian dovedi indata perceptorului, cu date din istoria tuturor popoa¬relor, ca dorinta de unire cu fratii de acelasi sange e o pornire fireasca pe care n-o poate infrange nici o putere omeneasca, iar Madarasy, insufletit deodata de bautura, se ridica si striga: - Eu admit, domnilor!
Fratii sa fie frati!
Dreptatea sa triumfe!
Solgabiraul Chitu, disperat, se scula iar sa plece. isi imbraca incet pal¬tonul si se duse pana la usa, mormaind furios si asteptand sa sara cineva sa-l opreasca. Negasindu-se insa acuma nimeni sa-l cheme inapoi, se intoarse singur, mai cu seama ca-i veni in minte un raspuns zdrobitor. - Daca n-ar fi libertate in tara asta, ati putea d-voastra vorbi astfel si inca in fata mea? racni dansul scotandu-si haina si asezandu-se iar la loc. Spataru, Damian si chiar doctorul Filipoiu, care de obicei tacea ca mutul la betie, ii raspunsera deodata cu aceeasi vorba: - Renegatule, sa taci!
Atunci insa interveni Maiereanu, declarand sententios ca nu ingaduie nimanui sa terorizeze pe Chitu si adaogand ca el, ca cetatean cinstit, nu vrea sa auda de himere soviniste. Popa din Vararea, beat-leuca, cu capul pe masa, bolborosi: - Eu nu vreau nimic Nu vreau Jos!
Nu vreau!
Herdelea vorbea incet, ungureste, cu perceptorul si dezaproba cu un zambet incurcat pe Spataru, desi in sufletul lui admira indrazneala cu care Spataru ocareste pe solgabirau si pe unguri. Perceptorul, secondat de Lang, explica lui Herdelea cu multe argumente ca nicairi nu sunt romanii mai fericiti ca in tara ungureasca, iar invatatorul asculta cu acelasi zambet nedumerit, infricosat sa nu intre cumva si el in gura lui Spataru. Pe la miezul noptii Belciug refuza sa mai bea, spunand ca a doua zi trebuie sa slujeasca in biserica si deci, dupa regulele canonice, are nevoie de recu- 118 legere trupeasca si sufleteasca. Se starni o furtuna de protestari, iar popa din Vararea dadu indata de dusca un pahar, spre a-i servi drept pilda, si zise ca ceea ce face Belciug e un dogmatism nevrednic de vremurile noastre moderne. Vijelia fu mulcomita de intrebarea brusca, pusa de Madarasy: - Dar poetul nostru? Atunci bagara de seama toti ca Titu lipseste. Chemata, jupaneasa ii lamuri, tragand siret cu ochiul, ca domnisorul a sters-o mai bine de doua ceasuri. Herdelea simti un fior de spaima. Era sigur ca Titu a plecat acasa si, gandindu-se la scandalul pe care i-l va face dascalita, isi ticlui un plan cum s-o tuleasca si el mai repede. Lang insa raspunse silvicultorului, clipind intelegator: - Ei, ce vreti, tineretea, sangele fierbinte!
Cine stie in ce brate se odih¬neste acuma poetul nostru!
Valvataia chefului izbucni mai neastamparata, mai ametitoare Titu statuse pe ghimpi. il rodea o emotie ca in preajma unui examen greu. isi zicea mereu «in sfarsit» si i se parea ca fiece minut de intarziere e o (pierdere ireparabila. Bause numai atata cat sa-i intareasca indrazneala si cu gandul mereu sa dispara neobservat de nimeni. Jupaneasa, care-l simpatiza Ifiindca-i facea complimente, ii dadu o mana de ajutor, scotandu-i pe furis paltonul din odaia unde chefuiau domnii. Pana in ulita a avut o clipa de teama: ce-ar fi daca s-ar strica petrecerea din cauza discutiilor si s-ar pomeni cu Lang? Vantul aspru, care batea dinspre Somes, ii alunga insa din minte orice grija si-i vraji in suflet odaita calda, impodobita cu chipul alb al femeii dorite Satul domnea intr-o bezna adanca. Numai in fereastra casei lui Lang licarea o inchipuire de lumina, deabia strecurata prin perdelele lasate. Titu se apropie cu pasi de lup. Usa tinzii nu era incuiata. Trase mai tare din tigara aprinsa spre a dibui mai usor odaia din stanga si ca sa nu se impiedice de ceva prin intuneric. Avu insa grija sa invarteasca de doua ori, foarte incet, cheia in broasca antreului. Apoi deschise ca un hot usa dor¬mitorului si se furisa in varful picioarelor. Pe noptiera de langa patul larg, lampa, cu abajurul de hartie rosie, cu flacara scazuta, lumina slab odaia. Abajurul statea stramb, ca o palarie pe 119 capul unui betiv, asa incat aproape toata lumina cadea asupra patului dandu-i o infatisare pompoasa si trandafirie. in pat, Roza Lang, cu spatele spre usa, dormea usor, parca somnul ar fi surprins-o intr-o asteptare placuta. Parul ei, desprins, se imprastiase pe perna moale; numai cateva suvite se odihneau pe spinarea-i alba plina. Umerii camasii ii alunecasera pana aproape de mijloc, iar poalele i se urcasera mai sus de soldurile rotunde. Bratul stang, intins lenes, isi rezima degetele subtiri pe dunga patului. Picioarele goale, razvratite erau unul ascuns pana-n genunchi, iar cellalt indoit putin si aruncat peste plapoma mototolita. Titu privi zapacit corpul femeii si ochii i se oprira pe soldurile care parca-l indemnau sa le imbratiseze in toata ademenirea ei, tulburandu-i simturile. Goliciunea il chema si in acelasi timp il si inspaimanta. Totusi, mai mult in nestire, isi lepada domol paltonul. isi simtea sangele clocotind. Inima ii batea in piept ca un ciocan vrajmas incat se temea ca nu cumva bataile acestea s-o destepte pe Roza din somn. Se bucura c-a gasit-o dormind si apoi indata isi zicea ca ar fi fost poate mai bine s-o fi nimerit treaza si imbracata. Caldura din odaie il inabusea Se apropie tiptil de pat, se pleca si-si lipi gura pe ceafa catifelata a femeii, printre suvitele de par care miroseau imbatator. Carnea se infiora putin sub buzele lui tremuratoare. Atingerea corpului insa ii aprinse deodata toate simturile. Nu mai vazu decat carnea trandafirie si ispititoare. Fara sa-si mai dea seama, palmele lui mangaiau patimas bratele, soldurile, picioarele femeii, iar buzele lui nu se mai saturau sarutand. Roza se trezi alene, ca si cand ar fi asteptat sarutarile, se intoarse incetisor spre dansul cu ochii pe jumatate inchisi si sopti gales: - Ai venit, micule? Mi-esti drag te Titu ii inchise repede buzele, apoi ii acoperi obrajii cu sarutari, iar ea ii cuprinse gatul cu bratele care parca-l frigeau. Tanarul o saruta neincetat, balbaind vorbe fara sir, si doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei rosii si umede ce se intindeau spre gura lui, mereu insetate. Corpul Rozei se rasuci si se lipi de Titu care, simtindu-i caldura, il incolaci cu amandoua bratele si-l stranse salbatec parca sa-i sfarame oasele. Sanii plini, cu sfarcurile roze, ii ardeau pieptul. in imbratisarea nebuna, femeia se zvarcolea gemand cu ochii inchisi Pe urma Titu sari jos din pat rusinat, neindraznind sa se uite la Roza care statea nemiscata, cu fata in sus, cu bratele moarte, cu pieptul umflat., 1 se parea acuma ca in odaie e lumina ca ziua si lumina parca-l infricosa. Se gandi ca femeia are sa creada ca-i un badaran rau crescut fiindca s-a urcat in pat cu ghetele. Apoi isi aduse aminte de Lang si indata ii navalira in minte sumedenie de scene cumplite in care barbatul inselat lua infatisarea unui 120 cavaler razbunator din vremuri eroice Dadu sa-si ia paltonul, hotarat sa plece inapoi la carciuma, ca sa fie feriti de orice intamplare. Roza insa ii surprinse gestul si, sculandu-se repede, ii zise cu o imputare dulce: - Cum, micule drag? Vrei sa pleci? Ti s-a si urat cu mine? - Mi-e sa nu se intample sa plece Lang - murmura Titu fara sa o priveasca in ochi. - O, ce copil esti, dragutule!
Dar Lang nici nu se gandeste sa vie pana maine la amiazi. Nu lasa el un chef pentru nimic in lume si cu atat mai putin pentru sarmana nevasta-sa. in privinta aceasta poti fi absolut sigur Si chiar presupunand imposibilul, daca ar veni, ar veni beat. Ei, si atunci noi doi trecem in cealalta odaie, pe canapea, iar pe dansul il lasam sa sforaie aici ca un nemernic Pe urma, in zori, ai vreme sa pleci si tu Femeia vorbea cu o multumire copilareasca. Sfiala lui Titu ii atata patima. Tanarul stangaci, uluit de iubire, era pentru ea ceva fermecator. Si cum Titu tacea mai zapacit, Roza se ridica in genunchi si-l chema dragalas, intinzand bratele goale: - Vino, saruta-ma, puiule mic si drag!
Titu o privi printre gene. Prin camasa subtire formele femeii se intre¬zareau mai ademenitoare. Patima ii goni intr-o clipa toate sovaielile. Din doi pasi o lua in brate si o dobori. Roza insa ii aluneca din maini si cat bati in palme se ascunse sub plapoma de nu i se mai vedea decat varful nasului. Scoase limba strengareste si apoi porunci cochet: - Ori te dezbraci, ori daca nu nimic!
Tanarului ii trecu prin creieri, ca o strafulgerare, ca rufele lui nu sunt tocmai potrivite pentru aventurile galante. Dar sangele ii fierbea in vine Adormira tarziu, imbratisati Ii trezi insa un ciocanit aspru in geam. Titu tresari ingrozit, sigur ca a sosit ceasul rafuielii. intr-un minut incerca nenu¬marate hotarari: ce sa zica ori sa faca, cum sa se apere, mai bine sa fuga, sau sa se ascunda Vru sa se dea jos din pat, dar Roza il opri linistita, punandu-i mana pe gura ca sa nu raspunda si soptindu-i: - Stai frumos!
Nu misca!
N-avea frica!
in sira spinarii Titu simtia totusi o furnicare rece. Ciocanitul in geam se repeta mai amenintator. ii raspunse glasul Rozei, mai mult prefacut decat suparat: - Cine-i? - Eu, eu, draga, nu te supara!
mormai afara vocea lui Lang, ragusita de bautura. Rozico draga, noi mergem in Armadia, auzi tu? Ne ducem toata banda Tu sa ai grija maine dimineata, daca cumva nu viu pana-n vremea scoalei, sa dai drumul copiilor auzi? Ei, noapte buna, Rozico!
Somn usor!
121 Pasii barbatului se indepartara sovaitori. Titu isi arunca ochii la ceasornicul de pe noptiera. Erau trei si jumatate. Femeia se lipi langa dansul, il saruta lung si-i zise: - Mai avem un ceas pana sa pleci Dar nu mai dormim Asa-i uratule? Din clipa cand a pus jalba la posta in Armadia, Ion s-a simtit iar linistit, parca ar fi scapat de toate grijile. Se ducea seara pe la Ana si pandea neincetat prilejul cand sa-si izbandeasca planul care-i fierbea in minte si-i umplea sufletul de nadejdi bune. Stia bine ca George nu inceteaza de-a merge pe la Vasile Baciu. Deseori a trebuit sa astepte pana-l vedea iesind si apoi pana se culca Baciu si se stingea lumina, ca sa poata iesi afara Ana. Dar nu-i mai pasa de nimeni si de nimic, atat era de sigur de biruinta. Numai prilejul sa-i soseasca Sufletul Anei se scalda intr-o bucurie nemarginita. Uitase toate suferintele si indoielile ce i le pricinuise Ion. Vedea numai ca acum vine mereu si-l astepta mereu mai dragastoasa. Staruintele flacaului erau dovada unei iubiri stapanite si reizbucniter care o umplea de mandrie. De cum se insera o cuprindea nerabdarea si, gatind cina sau asezand prin casa, inima ei il simtea intr-una, pe afara, dosit dupa vreo claie, sub un gard, in vreun sant, tacut si neclintit. ii era mila de dansul si ochii i se umezeau de lacrami. isi ascundea insa fericirea fata de tatal ei, zambind mult, aratandu-se voioasa. Cand pica George, il primea fara sfiala ca pe un vrajmas de care nu mai ti-e teama. Se uita drept in ochii lui cercetatori, zapacindu-l si prostindu-l. Multumirea sufleteasca parca desteptase intr-insa dibaciile femeii care iubeste si-si apara dragostea Din zi in zi George pricepea mai lamurit ca Ion i se pune de-a curmezisul. De aceea se incapatana mai rau. Voia sa-i vada si-si zicea ca atunci se va potoli. Iesind din ograda lui Vasile Baciu, se uita in toate partile sa-l descopere. Si fiindca vremea trecea tot mai chinuitoare, se hotari sa sfarseasca cu orice pret Peste vre-o saptamana se facu ca coteste pe ulita din dos, dar se intoarse ca un hot si se aseza la panda. Atunci vazu pe Ion intrand Siguranta nu-l mulcomi decat o clipa. Fatarnicia Anei il biciuia. Se gandi intai sa-i intoarca spatele. Gandul acesta insa fu repede strivit de dorinta, ce i se invaltora mai puternica in suflet, de-a ramane in preajma fetei, de a mai 122 nadajdui. De-acuma incepu sa mearga si mai des pe la Baciu, si cand nu se ducea, dadea tarcoale casei, privind cum se apropie cellalt, holband ochii sa vada cum se saruta sau se imbratiseaza in poarta, necajindu-se chiar ca nu le aude vorbele Ion insa vorbea putin. Prin tacere urmarea sa destepte mai multa iubire in inima Anei, sa se faca mai dorit. Voia sa-l cheme ea tot mai inlauntru. Astfel ajunsese^ din ulita in poarta, apoi in ograda, pe urma pe prispa Acuma mai trebuia sa patrunda in casa. Fata privea apropierile acestea ca niste izbanzi ale ei asupra lui si simtea in fiecare seara tot mai nebuna o pornire de a se topi in bratele flacaului, de a-i da dovada intreaga a iubirii. Deseori ii zicea cu o sfiala feciorelnica in glas: - De ce nu vii in casa, Ionica? Flacaul insa ii inchidea gura vesnic cu intrebarea plina de imputare: - Dar tatal tau? in sfarsit se apropia Craciunul. O iarna uracioasa se zbatea sa coboare pe pamant, dar parca nu avea inca destula putere. Vazduhul cernea mereu fulgi lenesi care se topeau pana sa ajunga jos si se prapadeau in baltoacele de noroi Ion sosea totusi in toate noptile, nesmintit. Apoi, intr-o seara rascolita de zapada marunta, veni mai devreme putin. Casa zacea in intu-nerec, neagra ca un bivol adormit. Intra in ograda si se aseza pe prispa, mai inchis si mai hotarat ca alta data. Astepta fara nici un gand in minte. Doar inima ii batea mai aspru, muncita poate de o presimtire. Prinprejur tacerea era asa de mare ca flacaul auzea cum cad in noroi fulgii si chiar cum se ciocnesc in vazduh ca niste falfairi de aripi mici. intr-un tarziu usa tinzii se deschise scartaind si Ana se ascunse repede in sumanul lui, zicandu-i indata rugatoare si alintatoare: - Asta seara trebuie sa vii in casa, Ionica!
Nu te las pana nu vii Tata doarme dus. A venit beat din Jidovita si acu sforaie de se hurduca peretii!
Ion ii cuprinse mijlocul si-i mangaie sanii peste camasa lunga. Apoi se scula fara o vorba si porni dupa ea. In tinda se oprira. Fata trase zavorul, pe urma il lua de mana si-l tari in casa. in odaie era parca mai intunerec. Numai ferestrele se desluseau putin ca niste gauri cenusii. Ion cunostea incaperea. Auzea din pat sforaitul inne-cacios al lui Baciu atat de aproape ca i se parea prefacut. Un junghi rece ii cutremura inima. Stia ca de s-ar trezi batranul si l-ar simti aici, ar fi in stare sa-i crape capul fara vorba cu securea de subt pat al carei tais parca-l zarea lucind amenintator. Statura cateva clipe nemiscati, ascultand horcaielile. isi auzeau bataile inimilor, indurerate de incordare. Sforaitul se incurca deodata intr-o tusa 123 groasa. Vasile Baciu se urni in asternut ca si cand ar fi dat sa se scoale. Ion ingheta. Fata ii stranse mana cu desperare. Batranul insa se invarti putin, se intoarse iar cu fata in sus si sforaitul reincepu mai napraznic. Ana dormea pe cuptor, dupa horn, intr-un culcus de velinte, toale, perne, cearceafuri aruncate de-a valma. in vatra, sub o spuza groasa, sasaiau cativa busteni verzi de arin Fata se inalta in varful picioarelor pana la urechea flacaului si-i sopti, strangandu-i mereu mana: - Lasa-ti sumanul pe prichici Sa nu faci zgomot ca ne omoara pe amandoi!
Oasele lui Ion paraira urcandu-se in culcus. O lua in brate, iar ea tremura ca zgaltaita de friguri. Apoi Ana incepu sa-i sopteasca imputari multe, sa se jeleasca si sa-l roage sa fie cuminte. Ion o asculta linistit, tragand insa mereu cu urechea spre patul lui Vasile Baciu, care era cu picioarele tocmai langa capul lor. Ii era frica sa nu-l trezeasca soaptele ei si-i astupa gura cu o sarutare.. Apoi, cu o miscare brusca, ii ridica pana-n brau camasa. Picioarele fetei erau fierbinti si stranse. isi incolaci bratele in jurul gatului lui, il stranse cu o putere nebanuita, parc-ar fi vrut sa-l sugrume, si-i lihai in ureche, plangatoare dar fara impotrivire: - Ionica ce vrei sa faci ce faci? Nu nu O podidira lacramile si planse cu sughituri, bolborosind intr-una vorbe rugatoare, in vreme ce Ion o ostoia sarutand-o: - Taci taci taci Gemetele Anei insa se inteteau tot mai nestavilite, pana ce se sfarsira intr-un tipat scurt, surd care o spaimanta intr-atata ca-si inclesta dintii in buzele flacaului, svarcolindu-se. Tipatul fetei se infipse ca o sulita in intunerecul casei si zbarnai mai prelung in urechile lui Vasile Baciu care, desi zdrobit de bautura, se destepta, asculta cu mintea incalcita si, auzind oftarile inabusite in lacrami, mormai nedumerit: - Ce faceti voi acolo? Glasul tulbure ingheta sangele in vinele indragostitilor. Ana isi amuti brusc suspinurile, pierzandu-se in bratele flacaului. Trecu astfel un minut. Baciu asculta, jumatate treaz, jumatate prin somn. Apoi cotrobai cu mana pe lavita de la capul patului, ca si cand ar fi cautat chibriturile. Creierii lui obositi de betie parca banuiau ce se petrece pe cuptor si intr-o clipa facu o miscare sa se scoale, sa vaza si sa-i opreasca. Dar in acelasi timp ii trecu prin gand ca trebuie sa fie George si deci poate sa-i 124 lase in pace. Gandul acesta il pravali intr-un somn mai linistit. Totusi, baigui prosteste pana sa-l copleseasca toropeala: -Apoi ia seama nu vezi bine rusine porcaria asta indragostitii nu mai suflara nici o soapta. Stateau imbratisati si neclintiti ca si cand s-ar fi unit pentru totdeauna. in curand sarutarile lor fura iar inghitite de sforaiturile din pat Ion se cobori de pe cuptor cand cantau cocosii a doua oara si Ana il insoti pana la poarta. Frigul parea mai vrajmas, iar intunericul mai posomorat. - Tare ma tem sa nu fi ramas grea!
murmura fata cu dintii dardaind si glasul ei domol se imprastie in tacerea noptii ca un strigat puternic. Flacaul trebui sa-si muste buzele ca sa nu izbucneasca de bucurie. O ciupi usor de obraz si apoi porni multumit, repede, lasand-o in poarta. Fulgii de zapada, mai lenesi, picurau bland, i se asezau frumos pe par, pe umeri, pe obraji; ii simtea topmdu-se pe brate ca niste sarutari reci si amenintatoare. In clipa cand nu mai auzi pasii flacaului, Ana vazu deodata ca din santul cellalt se ridica un om si porneste intins spre ea. - George!
George!
murmura fata fugind ingrozita in casa. Vranita se inchise in urma ei troznind ca o descarcare de arma uciga¬toare George, ascuns acolo de cand s-a intunecat, vazuse pe Ion intrand si-l asteptase pana a iesit. Cuvintele Anei, le-a auzit limpede parca i le-ar fi spus chiar lui. Carnea ii tremura de scarba, iar in sufletul lui se framanta un gol care-l durea. Picioarele-i erau ca de plumb si totusi nu simtea cum le tara. Se pironi in mijlocul ulitii, cu fata spre casuta turtita de povara intunericului. Statu asa, uluit si pierdut, ca un stalp de piatra. Umezeala ii patrunse la os. Se dezmeteci. Scuipa larg, dispretuitor si apoi rosti cu o usurare mare: -Scroafa!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.