Liviu REBREANU

IUBIREA Belciug ramasese vaduv din primul an al preotiei. isi iubise mult nevasta pierderea ei i-a inacrit sufletul. Era bolnavicios si atat de jigarit ca, vazandu-l, te intrebai: cum de se mai taraste in viata? Cand apoi a zacut cateva luni la spitalul din Cluj unde doctorii i-au scos un rinichi, toata lumea i-a pus cruce. Si totusi, slab, galben, prapadit cum era, hranindu-se mai mult cu lapte si oua, popa traia si se inversuna parca si-ar fi pus in gand sa ingroape el tot satul. Vaduvia si strasnicia i-au dobandit faima de sfant. Veneau la dansul oameni si din al cincilea judet, sa le citeasca sau sa-i spovedeasca. Taranii il respectau mai ales pentru ca, de cand i-a murit preoteasa, nimeni nu l-a simtit umbland dupa femei. Alti popi, chiar mai batrani ca dansul, isi luau tiitoare tinere care sa le indulceasca vaduvia. Belciug, pentru a-i gati demancare si a-i drege prin casa, avea pe baba Rodovica, atat de vestita ca evlavioasa incat ea framanta intotdeauna prescurile; incolo doua slugi la vite si in ograda Dar preotul mai era si o fire incapatanata. Orice contrazicere il intarata si chiar il chinuia. Zile si uneori saptamani intregi il rodea un cuvant sau o privire neplacuta. Daca doriai sa-ti faca vre-un bine, trebuia sa-i ceri sa-ti faca rau. 58 Acum Herdelenii si Ion nu-l lasau sa Se odihneasca. Se infuria in gand cand pe invatatoare, cand pe feciorul Glanetasului. Daca familia Herdelea n.ar fi luat partea lui Ion, s-ar fi potolit singur. Bataile intre flacai fac doar parte din programul multor Dumineci si sarbatori. Astfel insa intamplarea lua, in ochii lui, o infatisare provocatoare. Se simtea indemnat sa se apere. ii parea rau ca dascalul nu se arata suparat nici dupa ciocnirea de deunazi. Aceasta il silea sa-si ascunda si el mania. Ramanea insa hotarat sa pedep¬seasca pe Ion, mangaindu-se ca o parte se va rasfrange, macar indirect, asupra invatat } orului Miercuri seara, cand, ca de obicei, flacaii s-au strans in fata carciumii sa mai stea de vorba, s-a facut pace intre Ion si George, incat si-au dat mana. Pentru un fleac de bataie nu se poate sa fie suparati niste oameni de treaba. A doua zi apoi Toma, manat de George, s-a dus iar la Belciug sa-l roage frumos sa ierte pe al Glanetasului. Aceasta a pus varf la toate. Supararea preotului trebuia sa se reverse. Pana acuma mai sovaise, caci inca nu probozise pe nimeni in biserica deosebit. Totdeauna vorbea, povatuia, ameninta sau dojenea de pe amvon numai in general. Interventia impaciuitoare a lui Toma insa l-a hotarat definitiv. Si deci Duminica urmatoare, razimat cu cotul de un sfesnic imparatesc, cum avea dansul obiceiul sa predice, dupa ce indemna pe oameni sa mai daruiasca din cand in cand cate ceva pentru biserica cea noua ale carei lucrari vor incepe in curand, vorbi de cei ce starnesc vrajba intre sateni, ispititi si manati de Necuratul. Apoi, oprindu-se deodata, dadu ca pilda de invrajbire pe feciorul Glanetasului Toata lumea intoarse capul, ca la comanda, spre Ion care se facu galben, puse ochii in pamant, tremurand de rusine, simtind privirile celorlalti cum il sfledereau, neindraznind nici macar sa se miste pe loc. Popa urma din ce in ce mai aspru, numindu-l capul tuturor relelor din sat, pomeni despre bataia de la Avrum si de altele mai de demult si, cu ochii ridicati spre tavanul bisericutii de lemn, il ameninta cu mania lui D-zeu aici si dincolo de moarte Dojana preotului il sfichiuia ca un biciu de foc. Numai ticalosii sunt astfel loviti in fata lumii intregi. Dar el de ce e ticalos? Pentru ca nu se lasa calcat in picioare, pentru ca vrea sa fie in randul oamenilor? ii ardeau obrajii si tot sufletul de rusine si de necaz Astepta un prilej, cand ispravi popa predica, iesi afara, se duse glont acasa, se lua la harta cu tatal sau, pentru cine stie ce, si pe urma porni, fierband, spre Jidovita, unde intra de-a dreptul in carciuma Zimalei. Bau toata ziua. Cel putin daca popa l-a facut netrebnic in biserica, sa fie cu adevarat netrebnic. Se planse de necinstea ce-a patit-o, tuturor 59 taranilor care se adunau de prin imprejurimi, Duminica in Jidovita, singurul sat ovreiesc din toata tara, asezat la incrucisare de drumuri, avand o fabrica de spirt si in fiecare casa cate-o crasma. Mai spre seara, cand rachiul ii amorti de tot simtirea, se lauda ca n-are sa se lase nici mort pana nu va lua pe Ana de nevasta, numai ca sa-i arate el popii ca, daca-i la adicatelea, nu-i pasa lui de nimeni in lume. in cele din urma se sfadi cu un flacau din Parva care, fiind treaz, il batu mar A doua zi, dezmeticindu-se din betie si din aiureala probozeniei, ii paru rau ca si-a cheltuit banisorii prin Jidovita si ca s-a jeluit strainilor de ce i s-a intamplat. isi zise ca tot bine i-a facut popa, caci e vinovat. Adica ce vrea dansul? Sa se insoare cu o fata care nu i-e draga, oricat cauta sa se prefaca, numai pentru ca are avere? isi aminti de Florica. Ce bunatate de fata Si frumoasa Si cat a iubit-o pana ce nu i-a traznit prin minte Ana!
Pe Florica i-ar da-o vadana lui Maxim Oprea cu amandoua mainile, ar fi multumiti, ar avea copii, s-ar trudi impreuna si poate c-ar agonisi mai mult decat luand pe cealalta Se puse pe munca mai vartos, ca si cand de azi pe maine ar trebui sa se insoare cu fata Todosiei. Seara era frant de oboseala si totusi se simtea mai zdravan ca pana acuma, mai pornit sa infrunte viata. Gandurile insa il framantau mereu. isi zicea din ce in ce mai des ca, robotind oricat, nu va ajunge niciodata sa aiba si el ceva. Va sa zica urmeaza sa fie vesnic sluga pe la altii, sa munceasca spre a imbogati pe altii? Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el pamant, mult, mult Maine, poimaine il vor coplesi poate copiii. Cu ce-i va hrani si mai cu seama ce le va lasa la moarte? Nici baremi cat i-au lasat lui, caci el tot ramane cu trei locsoare, bune rele, cum sunt Si-l vor blestema copiii precum blestema si el, in clipele de deznadejde, pe tatal sau, pentru ca a irosit pamantul ce l-a avut, si pe ma-sa, pentruca nu i s-a impotrivit Umbla pe ulita cu ochii in jos si parca nu mai indraznea sa se uite in fata oamenilor. isi inchipuia ca ar intampina numai priviri compatimitoare, care l-ar necaji, sau batjocoritoare, care l-ar infuria. Zenobia, tragand cu urechea pe ici si pe dincolo, ca toate femeile, auzea si-i spunea ca lumea vorbeste c- ar fi mai bine sa se astampere cu Ana care nu-i de nasul lui. Acestea il maniau si-l incapatanau intai, apoi il moleseau. Uneori se gandea ca numai de la George pornesc zvonurile rele. intr-o seara a alergat ca un nebun sa-l bata. Daca-l intalnea, poate ca-l omora. I-a ramas insa in inima un fel de sfiala fata de feciorul lui Toma Bulbuc. il ocolea ca sa nu dea ochi cu dansul. I se parea ca George are o bucurie ascunsa in privire, pentru ca l-a umilit. Cu cat vorbele lui erau mai bune si mai blande, cu atat il atatau mai tare. 60 Acuma nu se mai ducea seara pe la Ana, cum obisnuia inainte de pozna. Cand a aflat insa ca, in schimb, George a inceput sa dea tarcoale fetei, l-a cuprins o manie furtunoasa, a trantit si a suduit toata ziua, s-a certat cumplit cu Glanetasu si era cat pe-aci sa-l snopeasca fiindca l-a facut fara noroc, iar pe urma a baut singur, tacut si posomorat, un litru de rachiu, la Avrum, pe prispa. ii venea sa turbeze gandindu-se ca pamanturile lui Vasile Baciu vor inmulti averea lui George, pe cand el va ramane tot calic, mai rau chiar decat 0 sluga Se intalnea totusi cu Ana uneori, dar nu-i vorbea. ii dadea binete ca oricine. Fata avea un zambet dureros pe buze Poate ca nici ea nu-l mai vrea? Poate ca dragostea ei a fost numai o inchipuire a lui? Mai ales ca acuma, de la o vreme incoace, Vasile Baciu prea il imbulzea cu prietenia, ceea ce putea insemna ca nu-i mai pasa de dansul Apoi, intr-o Sambata seara, a stat primprejurul carciumii, cu flacaii, pana pe la miezul noptii. Era foarte vesel; singur nu-si dadea seama de ce. Canta din frunza, iar ceilalti chiuiau si tropaiau. Dintre zecile de glasuri, Ion parca auzea numai pe al lui George, aspru si ragusit, ca de cocos batran. in intunerecul cenusiu il vedea ca ziua, burduhos, topaind greoi printre ceilalti 1 se paru atat de caraghios incat il umfla rasul Cand s-au despartit insa, l-a pandit unde se duce? George a trecut prin fata casei lui Baciu, s-a uitat putin, a fluierat scurt ca si cand ar fi intrebat ceva, apoi, neprimind raspuns, si-a urmat calea in mers leganat si lenes Inima lui Ion zvacni salbatec de bucurie. Suspina usurat si se hotari sa intre la Ana, sa-i multumeasca si sa-i ceara iertare. Totusi trecu pe dinaintea casei fara sa se opreasca. O lua pe Ulita din dos, grabit, infierbantat de bucurie, si intra incetisor in ograda vaduvei lui Maxim. Doi caini ciobanesti, cat niste vitei, hamaira de doua ori, il recunoscura si se gudurara la picioarele lui. Se apropie tiptil de fereastra, plecandu-se ca sa nu-l vada cineva dinlauntru, si batu cu degetul in geam de trei ori, usor, ca o aratare. Pe urma se aseza pe prispa si astepta. Un caine veni langa dansul, ii linse mainile noduroase, isi culca pe genunchii lui capul.Gandurile flacaului erau atat de incalcite ca nici nu mai incerca sa le limpezeasca. Numai bucuria ii tremura in inima, mereu vie si stapanitoare Apoi usa tinzii se deschise fara zgomot. Florica iesi, in camasa, linistita, ca o naluca blanda. - Tu esti, Ionica? sopti ea foarte domol, fara mirare in glas. - Eu, eu - mormai Ion. Fata se ghemui pe prispa. Racoarea noptii ii cutremura carnea. Se lipi de flacau, murmurand cald: - Presimteam ca ai sa vii Te-am asteptat 61 Lui Ion vorbele ei i se pareau prefacute. Cum a stiut ea ca are sa vie, cand nici el insusi n-a stiut? Totusi se pomeni cuprinzand-o de mijloc si sarutandu-i obrajii. Caldura ei il imbata. Simti ca incepe sa-i clocoteasca sangele, o stranse navalnic in brate si-i zise deodata, cu glas ragusit, ca si cand o mana dusmana i s-ar fi inclestat in beregata: - Florico, asculta, sa stii ca te iau de nevasta macar de-ar fi orice!
Fata tresari de multumire. Lucirea ochilor ei strabatea intunerecul noptii si se infigea in sufletul lui. imbratisand-o, Ion ii simtea sanii cum se striveau pe pieptul lui. Ii gasi buzele si i le crampoti in sarutari Probozirea lui Ion in biserica a dezlantuit un potop de manie in casa Herdelea impotriva preotului. Chiar invatatorul, cat era de impaciuitor, nu s-a sfiit sa declare in mai multe randuri, in familie: - Popa-i asta? Asta-i porc, nu popa!
Si inca porc de caine!
- Pamatuful!
a strigat dascalita vazand pe fereastra cum trecea Belciug pe ulita, posac, cu niste fire de paie in barba incurcata, plin de praf, murdar, asudat si dezmatat ca un vizitiu nesimtitor. Fetele au gasit porecla aceasta atat de minunata ca, de-atunci incolo, de cate ori vorbeau de dansul, numai «pamatuful» ii ziceau, prapadindu-se, fireste, de ras. Totusi Herdelea se ferea sa nu-i ajunga indignarea pana la urechile preotului. Ravna lui era sa fie bine cu toata lumea, sa nu jigneasca pe nimeni si astfel sa se strecoare mai lesne prin viata aceasta plina de dureri. Soarta il batuse doar cu atatea necazuri, incat avea nevoie de bunavointa tuturor Se afla acuma de vreo cincisprezece ani in Pripas, la scoala statului. A ajuns aici printr-o favoare deosebita a inspectorului Cernatony, care il iubea ca pe un frate. in Feldioara, unde fusese mai nainte invatator comunal, avusese o stuparie vestita in tot judetul. Inspectorul, si mai ales nevasta si copiii lui, erau mari iubitori de miere curata. Herdelea, simtind slabiciunea aceasta a lui Cernatony, de cate ori se ducea prin Bistrita, niciodata nu uita sa se infiinteze la doamna inspectoare cu o ladita de faguri ca zapada. Drept multumire, Cernatony, cand s-a ivit locul din Pripas, l-a intrebat prieteneste: «Vrei sa fii invatator de stat?» Asemenea cinste lui Herdelea nu i s-a mai intamplat. Inspectorul, in fata caruia tremura toata dascalimea, ii oferea o 62 inaintare!
Cu toate acestea nu se putu hotari sa-i dea indata un raspuns lamurit. Chestiunea era prea serioasa. La scoala statului se cerea limba ungureasca pe care el o rupea greu de tot. Nu-i vorba, s-a mai indreptat dansul, facand «suplici» si «lacramatii» taranilor din Feldioara - pricina unor boclucuri triste cu notarul - dar isi dadea seama ca ungureasca lui nu-i deajuns. Apoi a trece la stat, insemna o dezertare la vrajmas. Romanul, care trebuie sa invete pe copiii romani sa vorbeasca numai ungureste, nu mai e roman, ci renegat sadea in cumpana cealalta insa apasau socoteli tot asa de insemnate. La comuna, leafa lui era pe sfert din cat ii oferea statul. Adevarat ca el mai castiga binisor din jalbele oamenilor, fiindca lucra mai ieftin, mai repede si chiar mai bine ca notarul, dar veniturile acestea atarnau de un fir de par; o interventie energica din partea notarului putea sa i le taie scurt si pentru totdeauna. Pe urma, la comuna, n-avea nici drepturi la pensie si nici inaintari in leafa, cum ar avea la stat, unde inspectorul ii mai fagaduia sa-i socoteasca si anii ce-i servise pana atunci, adica vreo saptesprezece S-a framantat si s-a gandit mult Herdelea, s-a sfatuit si s-a certat cu dascalita, care-l indemna sa se grabeasca, sa nu scape prilejul de a se mai scutura putin de saracie. Cand sovairea il rodea mai aprig, s-a pomenit cu o scrisoare de la inspectorul Cernatony. O pastreaza si azi, ca un document de nepretuita valoare. Scrisoarea aceasta l-a decis. Iata ce-i scria inspectorul: «Iubite Herdelea, Doresc sa am raspunsul d-tale precis, in trei zile. Tin mult sa te numesc pe d-ta la Pripas. Salutari cordiale. - Cernatony». in Pripas, la inceput, a dus-o parca mai greu ca in Feldioara. Cand s-a infiintat aici scoala statului, comuna s-a insarcinat sa dea un local potrivit si o gradina pentru pomicultura. Cu vremea statul promitea sa cladeasca o scoala noua, in care sa aiba un apartament cum se cade si invatatorul. Deocamdata insa Herdelea a fost nevoit sa cheltuiasca din buzunarul lui spre a repara o casa taraneasca in care sa se poata adaposti mai omeneste. Dupa un an, taranul, siret, vazandu-si bordeiul schimbat intr-o casuta aratoasa, a desfacut contractul de inchiriere, ca sa se mute el intr-insa. invatatorul a trebuit sa risipeasca alti bani, cu alta casa, unde a patit la fel Si, fiindca statul nici nu se mai gandea la scoala cea noua, Herdelea a luat o hotarare mai mare. Pentru gradina de pomicultura comuna oferise un loc de-al bisericii, in marginea satului. Cu invoirea lui Belciug, invatatorul s-a apucat de si-a zidit o casa proprie pe locul bisericii. Pe-atunci erau prieteni foarte buni. Preotul l-a incredintat ca gradina va ramane proprietatea lui Herdelea ca o donatie din partea comunei si a bisericii pentru ravna lui intru luminarea copiilor din Pripas. Nici prin gand nu i-a trecut atunci invatatorului sa-i ceara 63 vre-un inscris. Vorba unui prieten e mai sfanta ca orice hartoaga. Mai tarziu i-a cerut, dar preotul a inceput sa se codeasca. - Este vreme, frate Zaharie - ii zicea cu un zambet ciudat, in care Herdelea citea o amenintare ascunsa. Cu cat se raceau legaturile intre dansii, cu atat invatatorul simtea mai crunt amenintarea. Si, parca inadins, impotriva sfortarilor lui de-a ocoli o primejdie, neintelegerile lor sporeau zi cu zi. isi mai vorbeau, caci Herdelea u inghitea toate toanele, dar sufletele lor se departau mereu invatatorul se gandea cu groaza, mai ales din pricina casei, la clipa cand ruptura va veni totusi odata. Era sigur ca atunci Belciug ar face tot ce i-ar sta in putinta sa-l scoata din casa lui, cladita din munca lui, singura avere agonisita in atatia ani de zbuciumari. Si aceasta tocmai acuma, cand fetele lui au ajuns ca azi-maine sa le ajute Dumnezeu sa se marite si cand toata zestrea si nadejdea lor era casuta aceasta. Caci, fara nimica, oricat ar fi ele, saracutele, de frumoase si de istete, anevoie s-ar gasi cineva sa le ia «in vremurile astea materialiste» - cum zicea Laura cu multa dreptate. Primejdia o simtea bine toata familia si tocmai din pricina aceasta ura impotriva preotului crestea, fara voia lor, din ce in ce mai puternica, atatata parca de mana soartei. Cu cat ii revoltau mai mult ispravile lui Belciug, cu atat isi aduceau mai des aminte de atarnarea lor de dansul si cu atat aceasta ii infuria mai avan pe toti. Atunci apoi dascalita cu fetele tabarau asupra invatatorului cu imputari si cu jelanii amare. indeosebi d-na Herdelea era mare mestera in a zugravi nenorocirile ce s-ar abate asupra familiei daca «pamatuful» i-ar pofti afara din casa ridicata cu banisorii rupti de la gura copiilor, sau daca intr-o buna zi Herdelea ar inchide ochii si i-ar lasa pe drumuri, mai ales ca toate noptile tuseste ca un buhai si a inceput sa slabeasca de s-a facut ca un ogar Si, cum prevestirile ei negre gaseau rasunet in inimile tuturor, se inecau vesnic in lacrami multe care pe invatator il induiosau, iar pe Titu il enervau fiindca el mai totdeauna atunci avea inspiratii poetice si se vaita ca nu poate «lucra» de atata galagie fara rost Tocmai acuma, cand fierberile se inteteau, a picat un petitor in casa Herdelea. Era asteptat si totusi a starnit o cearta care mai-mai sa se incheie cu batalie. Vara trecuta, prin Iulie, la baile din Sangeorz, cu prilejul unui bal saptamanal, unde se dusese intovarasita de Titu, Laura a cunoscut un student in teologie, pe George Pintea. Tanarul mai avea un an pana sa iasa preot si a indragii pe Laura foarte mult. Prin saptezeci si noua de scrisori si carti postale, ce i le-a trimis pe urma, si-a dezvaluit incetul cu incetul pasiunea pe care i-a aprins-o frumusetea, blandetea, cultura aleasa si celelalte calitati, 64 descoperite de dansul dintr-o singura ochire, dar asa de numeroase ca i-a trebuit mai bine de un an de zile si atata hartie pana sa le insire pe toate, pupa intaile scrisori, Laura a stat la indoiala: sa-i raspunda ori sa nu-i raspunda? Inima ei se intampla sa fie tocmai libera. Un elev de la liceul din Armadia, care-i facuse curte vreo doi ani si incepuse s-o intereseze, a plecat indata ce si-a luat bacalaureatul, fara sa-i mai scrie un rand, silind-o sa-l smulga din suflet, desi cu durere. indoielile i le-a risipit Titu, cu o povata inteleapta: poate sa-i scrie, dar cu multa bagare de seama. Astfel a trimis Laura teologului George Pintea douazeci de scrisori si douazeci si trei de carti postale ilustrate, in care s-a dedat la putin sentimentalism cochet, fara insa a-i fagadui, nici macar cu o aluzie, iubirea ei. Caci Laura, desi deabia de nouasprezece ani, avea despre amor idei prea serioase si nu-si putea inchipui ca, dupa o cunostinta de cateva ceasuri, sa iubeasca aevea pe cineva, oricine ar fi. «Iubirea e un lucru gingas - zicea ea melancolic - si se sfarma daca o atingi cu indemnuri grabite». De Pintea nu-si aducea aminte decat ca e cu vre-o doua degete mai scund ca dansa, care avea oroare de barbatii mici. Apoi, in vreme ce teologul o bombarda cu scrisori, a facut cunostinta unui tanar inalt, sfios, delicat si frumos, student in medicina, Aurel Ungureanu. S-au vazut intaia oara la balul studentilor, in Armadia; in vacanta Craciunului a venit in Pripas de patru ori, in vacanta Pastelor de zece ori, iar acuma, in vacanta mare, aproape in fiecare zi. Din intalnirile dese apoi s-a inchegat o iubire cu atat mai pretioasa pentru Laura, cu cat Aurel se multumise numai sa-i stranga mana ceva mai puternic si sa-i apese pe degetul mijlociu, ceeace, in limbajul indragostitilor, voia sa zica «te iubesc din fundul inimei». indata ce iubirea pentru Aurel Ungureanu s-a limpezit in sufletul Laurei, scrisorile staruitoare ale lui Pintea incepura s-o plictiseasca. I se parea ca ii pateaza dragostea pe care dorea s-o pastreze neprihanita numai medicinis¬tului. Spre a-i da o dovada deosebita de sinceritate, i-a marturisit, la Paste, ca Pintea ii bate capul cu ravasele de iubire. Aurel cunostea bine pe Pintea de prin liceu, s-a zapacit si a zis tulburat: - Pintea, ma rog, e un baiat tare cumsecade tare tare Laura a simtit cat trebuie sa-l doara descoperirea aceasta si nici nu i-a mai pomenit de dansul, iar cand Aurel o intreba, raspundea cu o indiferenta zdrobitoare, din care sa poata citi ca inima ei este numai a lui in vecii vecilor Batranii insa nu cinsteau deloc sentimentele Laurei. Vazand scrisorile din ce in ce mai aprinse ale teologului, intai se gandira si apoi spusera pe fata ca omul care scrie cum scrie Pintea, trebuie sa fie foarte bun. Li-e era drag, fara sa-l fi vazut vreodata, si simpatia lor pentru el crestea cu cat se inflacara pasiunea lui in scrisorile catre Laura. 65 - Bine ar fi de-ar fi ceva serios - ofta din ce in ce mai des dascalita. - Ei Doamne, unde-i norocul s-o ia un fecior asa de seama!
adaoga invatatorul cu un plescait de limba, semn de mare multumire. Pe Laura o revoltau gandurile batranilor mai ales ca veneau totdeauna dupa tanguiri indelungate despre saracie, despre nesiguranta cu casa, despre greutatile vietii, fara numar, despre vremile materialiste Cand ajungeau la «vremile materialiste», fata se supara, simtind ca e lovita cu insesi armele ei. Plangea, blestema, se inchidea in salon si, mangaindu-se ca sufera pentru Aurel,il indragea si mai mult. Ghighi, care adora pe sora-sa, ramanea sa tina piept parintilor, sleia toate argumentele impotriva teologului, pana ce sfarsea si ea in lacrami. Atunci Laura o chema sa mai boceasca putin impreuna, sa- si bata joc de scrisorile lui Pintea si apoi sa se racoreasca vorbind despre Aurel Scrisoarea a optzecea a lui Pintea insa, sosita la cateva zile dupa ce Belciug dojenise pe Ion in biserica, era adresata batranilor si cerea pentru totdeauna mana dragalasei lor Laura, cu adaosul ca, in cazul unui raspuns favorabil, isi va lua voie si el sa vina in curand spre a auzi cuvantul fericirii din gura ei si a lor. Senzatia cea mare se afla totusi in post-scriptum, unde spunea: «Cred de prisos sa va amintesc ca chestiunile materiale imi sunt cu totul straine si indiferente. Prea Sfintia Sa Episcopul mi-a si desemnat o parohie buna in Satmar, asa incat vom fi la adapost de grijile vietii de toate zilele». Aceasta insemna, nici mai mult si nici mai putin, ca Pintea doreste sa ia pe Laura fara zestre. - In sfarsit te-a batut norocul!
striga Herdelea fericit. Vestea asta merita o bautura. Ce zici, nevestico? r Sa dea Dumnezeu sa fie intr-un ceas bun!
lacrima dascalita mestecand miscata in tocana ce se perpelea pe foc. invatatorul scormoni indata o sticla, o clati cu apa si pleca mandru la Avrum dupa rachiu si pentru a-i impartasi bucuria cea mare. Pe Laura scrisoarea a uimit-o atat de cumplit ca,pana ce a iesit Herdelea, n-a putut scoate nici o vorba. Cand insa s-a dezmetecit, i s-a parut ca vede deodata pe Aurel privind-o trist si cu imputare. Ochii i s-au umplut de lacrami si-a strigat indurerata: - Nu ma marit!
Nici sa nu va ganditi ca am sa-mi leg viata de un Ghighi, care asteapta doar sa deschida Laura focul, a sarit numaidecat sa lamureasca dascalitei ca maritisul acesta ar fi o nenorocire nemaipome¬nita, pentru ca Laura uraste pe Pintea, pentru ca Pintea e mai mic decat Laura D-na Herdelea se uita la ele mirata. Dar cum a inteles, cum s-a sculat ca o leoaica. - Apoi credeti voi ca are sa va lase cineva sa dati cu piciorul norocului? Ca voua va arde de nebunii si de blestematii, in loc sa va mai ganditi si la greutatile cu care ne zbatem Maine poimaine e si nebuna cealalta de maritat D-apoi zestre de unde credeti sa luati? - Ei, parca toata lumea-i ca Pintea, sa se uite numai la zestre!
zise repede Ghighi. - Ma mir ca nu vi-i rusine sa mintiti cu atata sfruntare Apoi da, carul vostru e intr-o roata, puteti umbla dupa cai verzi pe pereti Va inchipuiti ca oamenii de treaba se uita la sindrofiile si la luxurile voastre Alta ar fi sarit cu amandoua mainile, ticaloaso, si ar multumi lui Dumenezeu ca i-a trimis acasa norocul!
Tu insa vrei mofturi si dracii Obraznico si nerusinato!
- Poti sa ma ocaresti cat vrei, dar nu ma marit!
repeta Laura cu o liniste trista de martira, care pe ma-sa o infuria si mai rau. in odaia de alaturi Titu, smulgandu-si mereu parul pentru a smulge din creieri o rima, urla deodata desperat: - Aveti sa ma nebuniti cu atatea tipete!
Am ajuns sa nu mai pot lucra nici ziua, nici noaptea imi zdrobiti viitorul cu galagia!
Cand se intoarse Herdelea de la Avrum, care-l felicitase si se insarcinase sa vesteasca tuturor ca domnisoara Laura se marita, auzi din ulita cearta. - Uite ce fata ne-a dat Dumnezeu!
Uite si bucura-te si mananc-o fripta!
il intampina dascalita. Dumneaei nu vrea sa se marite cu un biet popa, auzi? Domnisoarei ii trebuie doftori, baroni, poate chiar un imparat!
Laura nu spusese ca nu-i trebuie popa, dar d-na Herdelea ii ghicise gandul. in sufletul ei, fata isi zisese de multe ori, ca intre un doctor si un popa e o deosebire ca intre cer si pamant, cerul fiind doctorul, iar popa fiind pamantul. Parerea aceasta a avut-o dinainte de a cunoaste pe Aurel, iar acuma devenise convingere. Cearta se inaspri asa de rau ca Titu fu nevoit sa renunte la activitatea poetica si sa asculte discutia din ce in ce mai aprinsa. Batranii dovedeau fetelor ca Aurel Ungureanu e o puslama care-si pierde vremea facand curte Laurei, fara sa-i treaca macar prin minte s-o ia de nevasta; si chiar de ar fi om de treaba si ar avea ganduri serioase, tot nu le-ar putea infaptui decat peste vreo cinci ani, cand va termina studiile, daca le va termina, si inca si atunci va pretinde ceva zestre, iar de nu-i vor putea da nimic, ii va intoarce spatele repede repede. Pintea insa e om chibzuit, cu cariera deschisa, fara pretentii, sincer si cinstit, gata s-o ia chiar fara camasa, fiindca o iubeste 66 67 aevea. Daca Laura se va codi si va scapa norocul din palma, va imbatrani fata mare ca si domnisoarele Bocu din Armadia, care au batut cincizeci de ani si tot mai asteapta vreun nebun sa le peteasca, desi ele au la spate miisoare multe. Dealtfel Laura e in varsta cea mai frumoasa. Fata, dupa ce trece de douazeci de ani, incepe a se vesteji si a se urati. invatatura si frumusetea nu-ti folosesc nimic, daca n-ai minte sa prinzi norocul cand iti vine Laura, sprijinita viguros de Ghighi, descria in culorile cele mai negre pe Pintea, blestema des minutul in care l-a cunoscut, plangea si iar declara c-ar trebui sa fie smintita sa-si ingroape ea tineretele alaturi de o starpitura de om pe care-l uraste tocmai fiindca a avut obraznicia s-o ceara in casatorie. Se inchina si se jura ca mai bine moartea decat Pintea. De maritat ar mai avea destula vreme, caci azi fetele nu se mai marita ca alta data, inainte de-a fi deschis bine ochii in lume. Ea insa nu vrea sa se marite niciodata, are oroare de barbati si nici pentru Aurel nu are, la urma urmelor, decat o simpatie nevinovata si nici prin gand nu-i trece sa fie vreodata sotia lui Titu, desi rugat in mai multe randuri, sa-si spuna parerea, tacu ca un filozof. Pe la miezul noptii insa, vazand ca dezbaterea nu s-ar mai ispravi niciodata, interveni cu o amanare: - Destul acuma!
Haidem la culcare!
V-ati certat deajuns, mai lasati si pe maine!
Totusi sfada,, ca o lumina ce moare, mai palpai, cand mai moale, cand mai puternica, pana cand Herdelea infuriat brusc peste masura, ridica pumnul la Ghighi, racnind: - Mars, nerusinatelor!
Mars, netrebnicelor!
Titu impiedeca insa caderea pumnului, lua bland pe fete de spate si le trecu in salon, unde era patul lor, mangaindu-le ca dreptatea este cu ele si ca batranii nu pricep nazuintele idealiste. Pe urma se intoarse si spuse grav parintilor: - Aveti dreptate, ce mai calea-valea, si v-ati gandit foarte bine Ei, dar ce vreti? Sunt tinere si fara minte Parca stiu ele ce vorbesc? Parca stiu ele ce-s greutatile vietii? Vremea se posomorase. Toamna batea la usa, staruitor. Hotarul se plesuvea mereu. Ici-colo se mai inaltau claite de fan sau stoguri de grau, pe care insa taranii se grabeau sa le care acasa. Plugurile spintecau, din ce in ce mai dese, ogoarele obosite. Petele arate, negre si lucioase, pareau niste rani deschise pe un trup imbatranit. Cu cat trecea vremea, cu atat nelinistea sporea in sufletul lui Ion. Muncea ca si cand si-ar fi pus in gand sa se imbogateasca intr-o clipire, sa scape de 68 orice grije si mai ales de orice ravna. Se infuria insa ca rodul muncii lui deabia se vedea. Dupa o roboteala de o vara intreaga pe la altii, ramanand chiar in urma cu pamanturile lui, s-a ales cu vre-o suta de zloti. Urmand asa, nu va ajunge sa faca nici un pas inainte. Zvarcolirile acestea ii aduceau totdeauna aminte pe Ana si pe Vasile Baciu, si-l intaratau. Se simtea infrant si neputincios, iar simtamantul acesta ii aprindea sangele si-i umplea creierii de planuri si hotarari care de care mai nazdravane. Totusi nu mai indraznea sa se apropie de casa lui Vasile Baciu si nici sa schimbe vre-o vorba cu Ana. in schimb se ducea mai in fiecare seara pe la Florica. Ochii ei albastri ii mulcomeau zbuciumarea. Radea insa cand isi amintea de fagaduinta lui ca o va lua de nevasta. Cum s-o ia, daca toata zestrea ei e un purcel jigarit si cateva bulendre vechi? Dragostea nu ajunge in viata Dragostea e numai adaosul. Altceva trebuie sa fie temelia. Si indata ce-si zicea asa, se prindea cu mintea la Ana in curand Zenobia afla ca Florica, impreuna cu mama ei, au umplut satul ca Ion a cerut-o de nevasta. Daca ar fi lovit-o cineva cu parul in cap tot parca nu s-ar fi suparat atat de rau. Veni acasa galbena si se rasti la Ion din poarta: - Tot la saracie tragi, dragul mamii, tot? Alta mireasa, afara de Florica vadanei lui Maxim, n-ai gasit catu-i satul de mare? Da ce ma mai mir, dragul mamii, ce ma mai mir? Flacaul intelese indata si se infurie, dar nu de cele ce raspandea Florica, ci de mania Zenobiei. - Nu-s eu destul de catranit, ma mai amarasti si d-ta? Zenobia insa nu-l slabi, incat peste cateva clipe Ion, scos din fire, se repezi la ea s-o loveasca. Glanetasu sari in ajutorul femeii, ostoindu-l: - Ionica, taci mulcom, las-o!
Ion se opri si apoi, in vreme ce Zenobia iesi in ulita sa se vaite si sa afuriseasca, incepu sa se sfadeasca cu tatal sau: - De ce mi-ai mancat si mi-ai baut pamanturile, hodorogule? Glanetasu, cu niste ochi foarte tristi, ii zise jalnic: - Acum ce sa-ti mai fac, omule, si ce sa-ti dau, daca n-am? Sufletul din oase sa ti-l dau? Iaca, ti-l dau!
Auzindu-l, Ion racni si mai proclet: - Mai bine sa nu ma fi facut, decat sa fiu batjocura oamenilor!
in ziua aceea, spre seara, flacaul intalni pe Ana, pe drumul cel vechi dinspre Jidovita. Primprejur nici tipenie de om. El a oprit-o, a luat-o de mana, iar ea a inceput indata sa planga cu hohote si sa-i impute ca a parasit-o. Ion vru s-o linisteasca, dar nu-i putu spune decat: - Lasa, Anuto, fii hodinita, ca noi tot impreuna impreuna impreuna 69 I Mai statura un minut, tacuti, si se despartira. Pe cand insa fata pleca cu aceeasi deznadejde in suflet, Ion simti o inviorare mare. Lacramile Anei i-au incoltit in inima o incredere noua. isi urma calea mai sprinten si atat de multumit, ca-i venea mereu sa rada si-si zicea: - De-acuma nu-mi mai pasa de nimic!
inca nu stia ce va face, dar increderea ii crestea intr-una, schimbandu-i parca toata fiinta. Din clipa aceea se simti alt om, mai puternic, mai indraznet, gata sa se lupte cu toata lumea. Era vesel, glumea tam-nesam, radea, incat Zenobia, speriata ca l-a fermecat cineva, era cat pe-aici sa-i descante de intors. De-a doua seara se pregati sa mearga la Ana. Auzi insa ca George, daca a aflat ca de atatea saptamani dansul nici nu se mai uita la fata, a inceput sa se apropie iar de Vasile Baciu. De-aceea Ion mai astepta. increderea ii dadea puterea sa pandeasca linistit. in cateva seri vazu intr-adevar pe George intrand in casa. Dar lampa ramanea aprinsa, ceeace insemna ca mai mult sta de vorba cu Baciu, decat cu fata Aceasta ii sporea nadejdea. Nu mai era grabit deloc Cat va astepta el, va astepta si Ana Trecea deseori, parca inadins, pe langa pamanturile lui Vasile Baciu. Le cantarea din ochi, se uita daca sunt bine lucrate si se supara cand vedea ca nu sunt toate cum trebuie. Se simtea stapanul lor si-si facea planuri cum va ara faneata cutare, iar cutare porumbiste cum va semana-o cu trifoi intr-o dimineata mohorata iesi cu plugul sa-si ogorasca si el o porumbiste pe care, la primavara, socotea s-o semene cu grau. Vremea de ogorat era cam tarzie. Dar el, avand o singura vaca, trebuia totdeauna sa astepte pana ispravesc altii, ca sa mai poata imprumuta o vita sa-si munceasca pamantul. Porumbistea era ingusta, tot o ramasita dintr-o tabla mai marisoara, din care Glanetasu vanduse odinioara jumatate lui Dumitru Moarcas, de unde apoi a incaput in seama lui Simion Lungu. Dealtfel si acuma cele doua delnite erau despartite numai printr-o brazda mai adanca si mai lata. Ion opri vitele cu plugul, pregatindu-se de munca. Ochii lui insa rataceau mereu pe partea lui Simion Lungu, care odinioara a fost a lor. De jur imprejur campul era pustiu. - Macar o brazda sa-mi iau inapoi din pamantul meu!
se gandi deodata flacaul, cu obrajii aprinsi de o pofta nestapanita. Apoi repede infipse plugul dincolo de hat, in petecul vecinului, si porni sa curme o noua despartitura. Lutul galbui scartaia, se rasturna lucios, in 70 gr aspri. Ion strangea darz coarnele plugului, apasa fierul adanc in trupul pamantului si, cu palaria pe ceafa si cu fruntea umeda de sudoare si de infrigurare, indemna bland si staruitor vacile care trageau din rasputeri, incovoindu-si spinarea. Dupa ce croi un hat nou si sfarsi de arat cateva brazde din delnita lui Simion, astupand hotarul cel vechi, flacaul respira adanc si usurat. Deacuma nu mai trebuia sa se teama. Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea. Trei patru brazde nu e mult, nici nu se baga de seama. Pe la pranzisor dadu drumul vitelor sa mai pasca ce-or gasi pe ogoarele dimprejur, iar el se aseza sa imbuce din merindea ce si-o adusese, in tihna; multumit si cu gandul numai la brazdele noi Cand sa ispraveasca mancarea, vazu pe Simion Lungu, venind si dansul ca sa-si ogoreasca locul. Ion tresari. - Are sa bage de seama - isi zise cu un zambet nelinistit. intr-adevar, Simion vazu ca delnita i s-a ingustat si indata incepu sa injure, deocamdata insa fara a se uita incoace, ca si cand n-ar fi luat in seama pe Ion. Flacaul de asemenea se facu ca nu-l aude si strangea cu mare grija faramaturile de paine in panzatura, scuturandu-le si privindu-le indelung parca cine stie ce adancit ar fi in ganduri. Numai cand simti ca Simion vine spre dansul, cu biciul in mana, racnind si suduindu-l de-a dreptul, numai atunci infasura repede ramasitele de mancare, le vari in traista si se scula in picioare. Harta se incinse iute. Ion se jura pe toti sfintii ca a brazdat hatul numai pentru ca nu se mai cunostea bine, dar ca l-a tras in acelasi loc. Simion il ocara, fl duse intre delnite, ii arata ca i-a intrat inadins cu plugul in pamantul lui, fl sili sa masoare cu pasul, impreuna, latimea locurilor si, din doua in doua vorbe, ii striga: -Jumatate delnita mi-ai furat-o, talharule!
Ion, vazand ca nu-l razbeste cu vorba, incepu sa injure, si apoi, ca sa ramana deasupra, se napusti la Simion cu pumnii. Se batura ca orbetii vre-o jumatate de ceas, sfasiindu-si camasile si zgariindu-si obrajii. Fiindca nu era nimeni sa-i desparta, numai osteneala ii mulcomi. Pe urma se apucara amandoi de lucru, injurandu-se intr-una, toata ziua. Simion Lungu se jura pe copiii lui ca-l va trage in judecata si nici nu se va lasa pana nu-l va vedea in temnita, chiar de-ar sti ca-si cheltuieste si opincile, ca sa-l invete sa mai intre alta data in locurile oamenilor de treaba. 71 Ion insa scuipa cu dispret, strigand ca nici de Dumnezeu din cer nu-i mai pasa. in fiecare seara familia Herdelea dezbatea acuma in toate amanuntele scrisoarea, a optzecea. invatatorul voia sa raspunda lui Pintea numaidecat, fata insa staruia s-o lase in pace macar pana Luni, caci Dumineca ii vin prietenele din Armadia si nu vrea sa fie suparata. Dar pana Luni mai sunt atatea zile - nu se poate intarzia raspunsul intr-o chestie asa de mare. S-apoi ce au aface prietenele ei cu raspunsul lui Pintea? Dimpotriva, ar trebui sa fie mandra ca are un petitor de seama si in curand se va marita Aceasta exaspera pe Laura atat de rau, incat ameninta ca, daca vor sufla o singura vorba fetelor despre obraznicia lui Pintea, ea imediat se va arunca intr-o fantana Amenintarea ei insa revolta peste fire pe d-na Herdelea care o ocara pe urma cate doua ceasuri, fara intrerupere, d-na Herdelea fiind neantrecuta in nascocirea si inlantuirea celor mai variate dojeniri materne. Totusi Laura ramase biruitoare. Dupa atatea lupte framantate in lacrami, Dumineca mult asteptata sosi, Dumineca de care isi atarnase soarta Fetele facusera pregatiri urias e. Toata Sambata au muncit: trei feluri de prajituri, apoi cozonaci, apoi au fiert laptele ca sa fie mai gros pana maine si sa aiba spuma mai multa, apoi au scuturat casa si au schimbat mobila in salonul-dormitor Seara Laura a calcat rochia ei si pe a Ghighitei, varsand in acelasi timp lacrami imbelsugate caci batranii nici macar acuma n-au lasat-o in pace cu Pintea. Dumineca dimineata insa au avut o bucurie. Ploaia, care le speriase toata saptamana, incetase peste noapte. Un vant aspru zbicise frumos soseaua, iar spre amiazi soarele tomnatec scoase capul dintre nouri, imprastiind caldura si voiosie. Pana dupa pranz Laura si Ghighi fierbeau de emotie. Mereu asezau cate ceva, ba in salon, ba in celelalte doua odai, si Laura intreba din cand in cand, ingrijorata, pe Ghighi: - Ce crezi tu, micuto draga, o sa vie? - Am o presimtire sigura ca vine - raspundea Ghighi foarte serioasa. Laura o saruta de multumire, caci era vorba de Aurel. 72 Sindrofiile se tineau in fiecare Dumineca, pe rand, la cate una din fetele «inteligentei» satelor dimprejur, bune prietene, care alcatuiau un cerc deo¬sebit si pentru care intalnirile acestea, impreuna cu balul din Octomvre si serata dansanta din Februarie, organizate de profesorii si elevii liceului din Armadia, erau distractiile cele mai inalte. De obicei nu erau poftiti cavaleri. Totusi gazda avea ingaduinta de a chema pe tanarul care-i facea curte mai staruitor, pricinuind astfel o surpriza placuta tuturor. Laura spusese lui Aurel inca de Dumineca trecuta ca sindrofia viitoare va fi la ea si ca-l asteapta, iar el ii fagaduise ca va veni negresit; deoarece insa de atunci nu l-a mai vazut, din pricina ploilor, era ingrijorata c-o fi uitat si nu va veni, ceeace ar starni printre fete vorba multa si neplacuta . Pe la trei dupa pranz, Laura si Ghighi se asezara in cerdac in asteptarea mosafirilor. Mai ales Laura tremura de grija din pricina lui Aurel. Ar fi dorit din suflet sa soseasca el inaintea fetelor, ca sa poata vorbi mai in tihna cateva clipe. Simtea nevoia sa-i comunice obraznicia lui Pintea si sa-i ceara o povata. Raspunsul lui ii va pecetlui soarta. Un cuvant al lui ii va da puterea sa reziste tuturor ispitelor Peste vre-un ceas fetele din Armadia se ivira la cotitura de langa Rapele Dracului. Veneau pe jos, ca intotdeauna, razand si tandalind. Laura si Ghighi le iesira inainte, se imbratisara furtunos, parca nu s-ar fi vazut de ani de zile, se luara de brat si sosira ciripind in curte. Herdelea, care citea intre pomi o gazeta veche, se cobori galant si le primi cu glume batranesti, incat toate se pornira pe rasete napraznice. in pridvor dascalita boscorodea rugaciuni dintr-o carte rupta si soioasa, ramasa din vremile ei de glorie. Toate fetele ii sarutara mana, iar ea le saruta pe obraz, dar fara sa se scoale, fara sa zambeasca si fara sa raspunda intrebarilor obisnuite. Doamna Herdelea nu vedea cu ochi buni sindrofiile, intai pentru ca in tineretea ei n-a pomenit asemenea lucruri neserioase, si apoi pentru ca se cheltuiau bani scumpi pe mofturi nefolositoare. in salon fetele defilara prin fata oglinzii dintre ferestre, potrivindu-si care o bucla razvratita, care o spranceana pe care anina un fir de pudra, care o panglicuta la rochie. Erau cam obosite de drum, dar gura nu le statea o clipa. Vorbeau toate in acelasi timp, fredonau, radeau Cand se mai potolira, Ghighi disparu sa vaza de cafeaua cu lapte si de prajituri, dupa cum se intelesese mai dinainte cu Laura. Pe sofaua din colt, locul de onoare in casa, sedea Elvira, fata doctorului Filipoiu din Armadia, care era privita intre toate ca cea mai de frunte si cu care Laura era cea mai intima. 73 - Dar poetul nostru? intreba Elvira cu o usoara tremurare in voce, caci iubea in taina pe Titu si suferea fiindca Titu n-o lua in seama si facea curte Lucretiei Dragu. - Nu-i acasa, Elvirico draga - raspunse Laura cu o parere de rau din care se vedea ca ea ii cunoaste si-i impartaseste suferinta. Stii, el lucreaza foarte neregulat, iar cand ii vine inspiratia are nevoie de liniste absoluta, altfel e nenorocit. Asa a plecat si acuma pe drumul cel vechi, spunandu-ne ca a prins o idee minunata pe care trebuie neaparat s-o scrie Daca veneati pe-acolo, poate ca-l intalneati - Ce rau imi pare ca n-am venit pe drumul cel vechi!
ofta Elvira melan¬colica Am fi vazut pe poetul nostru lucrand!
- Ei, vedeti? Nu v-am spus eu ca-i mai frumos pe-acolo? ii imputa Margareta Bobescu, fata unui functionar de la Banca Aurora, o bruna inalta, mladioasa, draguta, cu sprancenile innegrite, foarte pudrata si cu buzele vopsite rosu-foc. Pentru ca se sulemenea si umbla in rochii de matase, toata Armadia zicea ca-i cam ticnita. Fetele profesorului de limba romana Spataru erau mai uratele, dar foarte bune si simpatice. Elena, mai in varsta, dar micuta ca un copil, foarte blonda si cu parul buclat, se tanguia si se rusina vesnic ca e o starpitura. Sora sa mai tanara, Alexandrina, era insa inaltuta, cu buzele carnoase si nasul gros, cu miscari baietesti si vestita de mancacioasa. Cand intra Ghighi cu tava incarcata, Alexandrina se repezi ca un tigru si inghiti o prajitura, mormaind apoi cu gura plina: - Sunt lata de foame!
- Drino, nu ti-e rusine? o dojeni Elena careia ii placea sa treaca drept cea mai serioasa dintre toate prietenele. - Las-o, Lenico, te rog din suflet!
interveni Laura. Mai ia, Alexandrino, daca vrei sa-mi faci placere!
Ca doar pentru voi le-am facut!
In curand toate se pomenira cu cestile in mana, sorbind cu pofta din cafeaua cu lapte si imbucand din prajiturile gustoase. Ciripirile insa nu incetau o clipa, fiecare cautand indeosebi sa povesteasca ceva spiritual ca sa faca pe celelalte sa rada. Numai Silvia Varga tacea parca i-ar fi fost scumpa vorba. Dar ea asa era totdeauna, cam mandra, fiindca toata lumea stia ca are zestre mare sopti Laura cu ochii inlacramati, si Elvira ii raspunse cu o privire plina de mangaiere si com¬patimire. Mai tarziu Laura incepu sa iasa si ea insasi in cerdac, sa se uite cu inima stransa spre Jidovita de unde trebuia sa soseasca Aurel. Dascalita, din ce in ce mai ursuza, mereu o cicalea ca «nu mai pleaca nebunele astea»? in sfarsit fetele se pornira sa vorbeasca despre literatura, ceeace insemna ca au sleit toate subiectele mai de seama. Ghighi, care stia pe dinafara toate poeziile lui Eminescu si pe ale lui Cosbuc, se oferi sa declame fiecareia cate o strofa care i se potriveste mai bine. in vreme ce Ghighi starnea veselia tuturor, Laura iesi iar in pridvor. Simtea cum o napadesc lacramile si trebui sa faca o sfortare grea sa se stapaneasca. isi razima bratul de un stalp al cerdacului si-si culca pe brat capul tulburat de ganduri dureroase. Stand asa pierduta, auzi deodata un glas timid, putin cantat, care-i patrunse inima. isi arunca ochii in ograda. Se infiora de emotie. Pe o banca, subt pomi, alaturi de Herdelea, sedea Aurel, intr-o clipire fata fu langa ei. - Erai aici si nici nu ne-ai dat de stire, domnule Ungureanul ii zise intinzandu-i mana cu o imputare cocheta. Toate fetele te asteptau. Nu esti deloc dragut si sunt suparata pe d-ta Aurel se scula zapacit de sfiala, rosindu-se si balbaind: - Stateam putin de vorba cu domnul invatator. 75 ] Laura avu o tresarire. Ce-ar fi, daca tatal ei i-ar fi spus ceva de Pintea? Se uita cercetatoare la Herdelea care zambea siret, la Aurel care se muta de pe un picior pe altul, mereu mai incurcat, cu un suras silit si caraghios. - I-a spus!
isi zise ea incruntandu-se o clipa la Herdelea. Dar apoi isi adaoga: «Nu-mi mai pasa!
Bine c-a venit!
Am sa-i explic eu!
» Si infasura pe Aurel intr-o privire calda, dragostoasa, chemandu-l: Acuma vino, nu mai intarzia!
Esti asteptat!
Aurel Ungureanu era un tanar de vre-o douazeci si trei de ani, baiatul unui taran instarit din Teaca, cu fata osoasa, cu parul negru foarte cret, cu niste maini mari si palme vesnic umede, cu miscari stangace parca s-ar teme sa nu faca vre-o prostie, cautand sa se arate bine crescut, imbracat bine, dar hainele stand pe el parca ar fi de capatat. isi petrecea toate vacantele prin Armadia, unde mamele ambitioase incercau sa-l arvuneasca pe seama fete¬lor lor pentru cand va iesi doctor Toata sindrofia il primi cu insufletire, iar Ghighi ii aduse indata cafeaua cu lapte ce i-o pastrase, avand grija sa-i puna smantana de doua degete, deoarece Laura observase ca-i place mult Dealtfel studentul venea cu o veste mare: data «balului din Octomvre» a fost fixata pentru mijlocul lui Noiemvre, din pricina ca lautarii erau angajati pana atunci aiurea. - Chiar azi am trimis invitatiile cu posta Toata ziua am scris adrese, de aceea am si intarziat Ma gandisem sa aduc eu invitatia d-voastra - adaoga catre Laura - dar pe urma mi-am zis ca-i mai potrivit sa va vie prin posta mai oficial *¦ - Mai bine faceai daca o aduceai Cel putin am fi vazut programul!
Aurel, ca «aranjor», le destainui toate amanuntele programului, pe care fetele le gasira minunate. Ca sa fie dragut, medicinistul profita de ocazie si le ceru sa-i rezerve fiecare cate-o tura de vals, cel mai putin. Propunerea produse mare emotie. Elvira hotari: - Eu zic asa: intaia tura sa ti-o dea Laura, Tu vrei, Lauro? - Daca credeti voi? se rosi Laura bucuroasa. - De asemenea si cadrilul al doilea Cand auzi de cadrilul al doilea, adica al indragostitilor, Laura se imbata de fericire si raspunse doar cu o inclinare din cap plecaciunii studentului Elvira imparti tuturor cu dreptate cate-o tura, iar fetele, in semn de mul¬tumire, ii oprira ei cadrilul intai, cu conditia sa aiba vis-a-vis pe Laura - Acuma e vremea sa plecam, caci se insereaza!
curma Elena planurile ce se insirau nesfarsite asupra toaletelor, dansurilor, cavalerilor 76 Se urnira brusc cu totii. Laura le mai zise sa nu se grabeasca, dar numai u jumatate gura. Nadejdea ei era drumul cel vechiu, unde va putea ramane in patru ochi cu Aurel. -Sa nu mergeti departe ca acusi se intuneca!
striga Herdelea dupa Laura si Ghighi care pornisera sa-si insoteasca prietenele. O luara pe drumul cel vechi, care e mai cu cotituri binevenite pentru perechile indragostite, dornice de singuratate. Laura ramase mai in urma cu Aurel, iar celelalte ghicindu-i dorinta, cautau sa se departeze cat mai mult de dansii. Mergeau alaturi, cu pasi lenesi, vorbind de lucruri indiferente, in care doar cate-o vorba fricoasa amesteca ceva din simtirile lor. Studentul isi imputa ca, dupa o curte sarguincioasa de aproape un an, n-a fost in stare macar s-o sarute odata. Sfiala aceasta il scadea in ochii sai proprii, zicandu-si ca numai nerozii pot sa fie atat de lipsiti de mandrie barbateasca. Laura, mai ales de cand cu scrisoarea ultima a lui Pintea, avea nevoie de o dovada a iubirii lui, care sa-i umple inima si sa-i limpezeasca asteptarile Cu toate acestea n-aveau curajul sa-si deschida sufletele. Aurel ii explica deosebirea dintre graul de toamna si cel de primavara si ea il asculta stralucitoare de multumire. Celelalte fete le-o luasera inainte cu vreo suta de pasi, galagioase, vesele de rasunau campurile. Apoi veni o cotitura brusca si mai lunga, care le acoperi. - Acu-i acu!
se imbarbata Aurel frecandu-si mainile. -Iata-ne singuri singuri!
murmura Laura oprindu-se parca fara sa vrea. Uite ce splendid e apusul soarelui!
Cum vopseste nourii, ca intr-o baie de sange - Da minunat e e - balbai tanarul, apropiindu-se de ea. Se uitara un rastimp la soarele rosu din care nu se mai vedea decat o geana furioasa. Priveau cu atata incredere ca si cand de lumina aceasta ar atarna toata fericirea. Laura, coplesita de emotii, isi lasa capul pe umarul lui, cu buzele umede intredeschise intr-o asteptare dureroasa, cu pieptul fra¬mantat. Si Aurel, tulburat deodata, atinse cu buzele obrazul ei imbujorat, repede, aproape speriat. Se despartira insa indata, parca apropierea i-ar fi ingrozit pe amandoi. Se privira o clipa rusinati si apoi pornira iar inainte, tacuti, mai nemangaiati si mai nedumeriti La cotitura drumului dadura peste Titu, inconjurat de toate fetele, necajit, strigand intr-una: - Lasati-ma in pace, va rog!
Va rog Am de lucru N-am vreme de Prostii!
77 Ceata isi urma calea, lasand pe Titu in marginea santului, asezat pe o lespede de piatra, cu ochii cand spre cer, cand spre Padurea Domneasca din fata. Fetele intorceau deseori capul sa vaza cum face Titu poeziile Acuma Aurel intindea pasii ca si cand i-ar fi fost rusine sa mai ramana in urma. Aceeasi sfiala se incuibase si in sufletul Laurei, care insa se ingrozea la gandul ca vor ajunge la Jidovita, se vor desparti si ea va fi nevoita sa se intoarca acasa tot atat de indoita Sarutarea, in loc sa le imprumute indraz¬neala, coborase un zid de neintelegere intre dansii in apropiere de Jidovita, ca din senin, Laura ii zise: - Stii ca Pintea mi-a cerut mana? - Mi-a spus domnul Herdelea - raspunse studentul incet. - Oh!
Ai stiut si totusi ai tacut toata vremea - facu Laura spaimantata de ceva ce-i zguduia inima din temelii. Dar Aurel urma, mai incet si mai sovaitor: - Pintea e un baiat foarte bun, foarte foarte Vroia sa mai adaoge cine stie ce, intalnind insa ochii fetei se incurca si murmura de cateva ori «foarte foarte» Laura auzise prea bine, intelesese aprobarea lui si totusi nu putea crede. Se uita la el cautand macar in ochii lui, in infatisarea lui ceea ce asteptase ea. imprejurul ei simtea cum se ingroasa inselaciunea din ce in ce mai lamurita. Si apoi deodata tot sufletul i se cutremura parca i s-ar fi rupt radacinile Mergea tacuta, impovarata de ganduri dureroase, fara sa mai simta pamantul sub picioare. Apoi se opri si, cu glas tremurat, ii zise pentru ultima oara: - Va sa zica crezi ca? Tanarul pleca ochii in pamant, rusinat, si raspunse ca un vinovat: - Cred ca Titu plecase de-acasa numai pentru a nu se intalni cu «gastele» care-l plictiseau cumplit fiindca toate il iubeau mai mult sau mai putin si-i cereau poezii. Mintise ca i-a venit o ideie. Se hotarase numai sa se duca in Armadia, sa mai vaza putin pe Lucretia si sa ofteze alaturi de ea. isi zicea deseori ca iubirea aceasta il inalta si-i da noi avanturi. Gandindu-se insa la Lucretia, s-a pomenit intr-adevar cu o inspiratie si s-a oprit s-o toarne intr-o forma poetica si apoi s-o duca plocon nepretuit alesei inimei lui. S-a caznit vre-o doua ceasuri, degeaba. Ideea se zvarcolea in sufletul lui, dar nu era in stare sa se 78 infaptuiasca pe hartie. De zeci de ori i se parea c-a prins-o si mereu se imprastia cand se cobora in varful creionului Sosirea gastelor apoi i-a spulberat din creieri tot ce incepuse sa se cristalizeze, asa ca trebui sa-si inceteze curand sfortarile. Porni spre Jidovita, agale, mohorat, cu gandul sa-si aduca surorile acasa, daca s-ar intampla sa nu le insoteasca Aurel cum obisnuia. Deodata insa, intre niste tufe de alun, aproape de drum, zari o silueta alba. Necazul i se stinse ca prin farmec. Trebuie sa fie d-na Lang, isi zise dansul, caci numai ei ii place sa iasa din sat, in dupa-amiezile frumoase, si sa citeasca ceasuri intregi romane senzationale unguresti, trantita pe un par¬desiu vechi de-al sotului ei. - O, dac-ar fi ea, in amurgul acesta bland, in singuratatea aceasta ame¬titoare!
declama dansul patetic, aprinzandu-si inchipuirea si grabindu-si mersul. Ceeace il impiedicase totdeauna sa-i faca o declaratie categorica, a fost o lipsa de prilejuri ingrozitoare. De sapte luni, de cand o cunostea, nu i-a putut vorbi intre patru ochi decat tocmai de doua ori, si inca si atunci numai la repezeala, fara sa aiba vreme sa-si deschida inima. Niciodata n-a nemerit-o acasa singura, niciodata n-a avut norocul s-o insoteasca singura macar pana in Armadia, niciodata n-a prins-o singura, desi ea ii spunea ca are obiceiul sa hoinareasca pe camp, cu cate-o carte in mana - ceeace era chiar adevarat, caci surorile lui o intalnisera de mai multe ori. Ghinionul acesta il infuria cu deosebire de cand notarul Stoessel ii destainuise ca d-na Lang spune tuturor ca «Titu e un tanar foarte simpatic si bine-crescut». Apropiindu-se si vazand ca era intr-adevar ea, Titu se repezi cu fata stralucitoare de bucurie. - Te cautam - ii zise domol, sarutandu-i lung mana. - Te asteptam - raspunse ea privindu-l gales. Roza Lang era o femeie nostima, cu obrajii de papusa, cu nasciorul obraznic, cu niste ochi visatori si lenesi, cu forme mladioase si plinute, asemenea unei fete de douazeci de ani. Se credea fiinta cea mai nefericita din lume alaturi de Lang pe care-l dispretuia, fiindca era ovrei si betiv. Resemnata, ca o eroina din romanele ce le citea cu pasiune, traia fara nici o tinta lamurita, mangaindu-se doar cu gandul ca si-a gresit de la inceput viata, cand s-a maritat cu un barbat nedemn de ea. Dorea insa o iubire mare, prin care sa se razbune de toate deceptiile; si deoarece nu-i iesise in cale nici una mare, se multumea chiar cu iubiri mai marunte si mai variate. Acuma se gandea deseori la Titu. Stangaciile lui i se pareau poetice si o transportau in 79 vremea dinainte de-a cunoaste pe Lang. ii era drag vazandu-l cum o soarbe din ochi, simtind cum ii tremura buzele cand ii saruta mana Se privira un rastimp, ea stand intinsa pe o rana, rezemata intr-un cot, cu cartea deschisa dinainte, el in picioare, cu palaria in mana, tulburat, cu patima panditoare in ochi. Cele din urma raze ale zilei mangaiau obrajii femeii, infrumusetand-o. - Nu-ti place sa stai langa mine, colea? ii zise Roza, aratandu-i un colt din haina pe care se tolanea. Titu se aseza repede, zapacit de emotie, murmurand: - Nici nu-ti inchipuiesti cat ma faci de fericit!
- O, o, nu cumva ti-ai pus in gand sa ma ucizi cu o marturisire? zambi ea, deabia miscandu-si buzele pline, foarte rosii, dintre care albeau dintii mici si luciosi. Tanarul ramase cu privirea aninata de buzele ei ademenitoare si sopti, pierdut: - Mi-esti draga Te iubesc Apoi cu o miscare brusca, biruitoare, ii lua capul in maini si-i saruta buzele prelung, salbatec", ca si cand ar vrea sa-i soarba dintr-odata tot sufletul. Iar femeia ii dadu gura cu ochii inchisi, intinzand putin gatul alb, decoltat. Statura cateva clipe astfel, pe urma Titu isi trecu bratul pe dupa mijlocul ei si o stranse vijelios la piept. Roza insa se dezmetici repede, se desprinse usor din inlantuirea lui patimasa si, potrivindu-si parul ce i se pravalise pe umeri, ii zise cu o imputare dulce: - Ei, dar stii ca esti indraznet de tot, micule? Nu te credeam asa de indraznet Titu simti un val de sfiala cuprinzandu-i inima dar pasiunea ii desclesta limba: - Te iubesc nebuneste!
De cand te-am vazut intaia data, te port in suflet ca pe o comoara nepretuita. Si niciodata n-am avut prilejul sa ti-o spun. Si niciodata n-ai vrut sa vezi cat de mult te iubesc Femeia il asculta un minut incantata. Marturisirea lui, stangace si teatrala in acelasi timp, ii dadu niste fiori feciorelnici. L-ar fi ascultat astfel o zi intreaga, dar ii fu teama ca nu-l va mai putea stapani. Se scula deci in picioare, vorbindu-i cu aceeasi caldura patetica: - Am vazut si te-am inteles demult. Totusi trebuie sa fii cuminte cuminte, cuminte!
Auzi? Altminteri nu te iubesc deloc il dojeni dragut cu degetul, iar el ii apuca amandoua mainile si le acoperi de sarutari. 80 _ Acuma trebuie sa ma duc acasa, caci vezi ce tarziu e - urma Roza ferindu-se mereu de staruintele lui. Se insera. intunericul cobora atat de grabit, parca de te-ai fi uitat mai bine, l-ai fi vazut cum se ingroasa Titu ridica pardesiul, il scutura si insoti pe d-na Lang pana la marginea satului. - Ce-ai zice daca te-ai pomeni intr-o buna noapte, pe neasteptate, cu mine in casa? intreba dansul la despartire, linistit, strangandu-i bratul. - Mi-ar face placere si ti-as da un ceai cu rom mult - raspunse femeia razand. Afara daca barbatul meu s-ar impotrivi - Dar daca Lang n-ar fi acasa? starui Titu, infigandu-si privirea lacoma in ochii ei. - O, atunci atunci ar trebui sa fii foarte cuminte, altfel m-ai supara!
murmura Roza cu un zambet ispititor si supus. Titu se intoarse acasa pe drumul cel nou, foarte multumit de ziua de azi, intinzand pasii ca sa ajunga din urma pe surorile sale si mai ales fiind infometat de moarte. Pe la Cismeaua Mortului insa intalni pe Ion, care venea din Jidovita, singur, ganditor, in mers sovaitor. - Da ce-i Ioane, de tandalesti asa? ii striga Titu voios. Ai baut ceva ori nu ti-s boii acasa? - Apoi domnisorule, imi chibzuiesc si eu necazurile cum pot - raspunse Ion scotand palaria si incercand sa zambeasca, fara a izbuti. Cerul era senin-sticla. Cateva stele mari clipeau aprig, luptand cu intu-nerecul care navalea zadarnic sa le stinga, caci mereu se aprindeau mai multe, ca niste scantei imprastiate de un vant napraznic. Din urma Padurea Domneasca vajaia inabusit parca si-ar fi stapanit mania, iar in fata soseaua cenusie fugea printre santurile negre, pierzandu-se repede pe dupa coti¬turile de dealuri - Asa, se vede c-ai auzit si tu? zise Titu deodata. Apoi tocmai voiam sa-ti spun, ca eu am aflat-o de ieri, de la un prieten care-i scriitor la judecatorie in Armadia E adevarat, Ioane!
Simion Lungu te-a,parat ca l-ai batut si ca i-ai sfeterisit nu stiu cati stanjeni din porumbistea - Da da-l dracului cu tot neamul lui!
il intrerupse flacaul nepasator, scuipand ascutit, in semn de dispret. 81 - Ce sa-i dracuiesti Ioane, ca nu-i de gluma!
relua Titu intaratat putin de nepasarea lui. E lucru foarte serios si poate sa te bage si-n temnita!
Ca Simion ca Simion cu el te-ai fi invoit tu omeneste. Dar s-a pus si popa pe capul tau, auzi? E foc pe tine, nu alta!
zice ca nu te iarta pana nu te vede la racoare El i-a facut para lui Simion si s-a pus si martor Nu stiu ce are cu tine Ion scuipa iar, isi trase palaria pe ochi si tacu. Auzise si el ceva din toate acestea. I-au intrat pe o ureche si i-au iesit pe cealalta. I se pareau fleacuri fata de cele ce se dospeau acuma in sufletul lui. Bataia cu Simion nu starnise in sat mare valva, caci Simion era o fire artagoasa, gata vesnic sa ia de piept pe oricine. Pe urma incaierarile din pricina pamanturilor erau mai dese chiar decat certurile flacailor la hora. Doar amestecul preotului daduse putin de vorba pe la carciuma Ion insa era atat de patruns de increderea mereu nelamurita, ce i-o desteptase lacramile Anei, incat parca vesnic umbla prin nouri. Simtea totusi nevoia unui imbold care sa-i limpezeasca gandurile si sa-i indrumeze faptele. Avea rabdarea sa-l astepte nepripit, convins ca trebuie sa-i vie de undeva. Si fiindca de cate ori isi sfarma mintea singur sa-si gaseasca drumul, se izbea parca numai de porti zavorate - cauta sa nici nu se mai gandeasca la ceeace trebuie sa se intample. Acuma tocmai incepuse sa-l impresoare inchipuirile si sa-l infurie. - Lasa-i, domnisorule, ca de asta nici capul nu ma doare - facu dansul, ca si cand vorbele lui Titu i-ar fi crestat limba. Titu, crezand ca flacaul se sfieste sa zica ceva rau despre Belciug, urma mai aprins: - De ce sa-i lasi, Ionica? Ori ti-e frica de popa? - Ba nu mi-e frica nici de Dumnezeu, daca mi-i sufletul curat, dom¬nisorule!
- Nici sa nu-ti fie, ca om mai urat ca Belciug nu se afla sub soare!
Cainos la suflet si viclean ca dracul A inceput sa ma scarbeasca de cand am vazut ca-si pune mintea cu flacaii si-si vara nasul in sfezile voastre intr-adevar, pana deunazi, Titu, singur din toata familia, iubise pe preotul Belciug. Chiar cand parintii lui se mai ciorovaiau cu dansul, prietenia lor ramanea neatinsa. Popa il lua cu trasura ori de cate ori se ducea la Armadia sau la Bistrita si trageau cate un pui de chef, ocarand impreuna pe unguri, caci Belciug era mare nationalist, desi nu se prea arata a fi, de frica sa nu-si piarza ajutorul de la stat, fara de care n-ar mai fi putut trai in randul oamenilor inversunarea lui impotriva lui Ion insa zdruncinase dragostea lui Titu. Mai intai i se parea nedreapta si nedreptatea totdeauna il revolta, afara daca nu pornea de la dansul. Pe urma Ion ii era tot atat de drag pe cat 82 g fusese Belciug. Mandria flacaului, istetimea si staruinta lui de a implini ceeace isi punea in gand, vointa lui incapatanata placeau domnisorului cu deosebire pentru ca toate acestea lui ii lipseau, macar ca ar fi dorit mult sa le aiba. Se hotarase chiar sa spuna preotului ca e nedrept cu Ion, dar niciodata nu gasise momentul potrivit si mai ales curajul trebuincios. Acuma, fata cu flacaul, isi varsa toata nemultumirea pe care ar fi vrut s-o tranteasca lui Belciug, il mira insa si-l incurca infatisarea lui Ion care-l asculta parca ar fi fost vorba de altcineva. in cele din urma Titu isi curma brusc indignarea si intreba iscoditor: - Mi se pare mie ca alte necazuri te mananca pe tine, mai mari? Ion se opri, isi incrucisa bratele pe piept si-l privi lung. Titu vedea cum ii scapara ochii in intunerec, ca pisicii. - Altele, domnisorule, bine zici - raspunse scurt si apasat. - Si nu-mi spui mie? se supara Titu. Sa stii, Ioane, ca m-ai jignit!
Zau m-ai jignit Flacaul isi indrepta sumanul pe umeri ca si cand nu s-ar fi putut hotari sa vorbeasca. Titu insa, muncit de gandul ca are sa descopere cine stie ce taina mare, ii dadu ghes nerabdator: - Hai, spune ce te doare!
Iute!
Hai!
Stateau in mijlocul soselei, sub Rapele Dracului. Dinspre Pripas se apropia o caleasca in trap grabit. Se dadura amandoi la o parte, iar Ion isi ridica palaria, zicand, «buna seara» necunoscutilor din trasura. Apoi, cand uruitul rotilor se potoli, zise foarte rar: - Trebuie sa iau pe fata lui Vasile Baciu, domnisorule!
Titu rase cu o veselie deceptionata. - Asta ti-i supararea? Fugi d-aici, Ioane, ca rad si curcile de tine!
- Asta-i, domnisorule, si-i mare!
Ca badea Vasile nu mi-o da si, daca nu mi-o da de buna voie, e rau de tot!
- Nu te inteleg de ce te agati tu de fata asta? E slabuta, e uratica Eu unul n-as lua-o nici sa mi-o cantareasca in aur!
-Asa-i, asa-i, dar fara dansa nu mai scap de saracie pana-i Prut si Siret!
- Aaa!
facu Titu dupa o pauza ce voia sa talmaceasca gravitatea situatiei. Asa da, adevarat!
E greu!
- Asa-i? zise Ion multumit ca si domnisorul ii intelege acum necazul. Invata-ma d-ta ce sa fac si cum sa fac, ca esti om invatat!
Titu, in realitate, nu prea intelegea nici incapatanarea lui Ion de-a lua pe Ana, si nici pe a lui Vasile Baciu de a nu i-o da. El vedea in amandoi tarani deopotriva de treaba, intre care nu e nici o deosebire. Daca Ion n-are avere, in schimb e mai dezghetat si mai harnic, ceeace face uneori cat o mosie. 83 I 1 1 i Deoarece insa rolurile de povatuitor il maguleau, se sili sa gaseasca un sfat bun care sa-l ridice in ochii flacaului - Daca nu vrea el sa ti-o dea de buna voie, trebuie sa-l silesti!
zise Titu dupa un rastimp de gandire, nehotarat putin, ca si cand ar fi vrut sa vaza cum ii va primi Ion vorbele. Flacaul tresari. I se paru ca in minte i s-a deschis deodata o dara luminoasa care ii arata lamurit calea. Ofta prelung, parca i-ar fi cazut o povara uriasa de pe inima. Ridica privirea cercetator, ca un hot prins cu ocaua. Multumirea il strangea de gat incat nu putu rosti nici un cuvant. - Poti sa-l silesti? Ai cum sa-l silesti? intreba Titu neintelegand tacerea lui. - Pot, domnisorule!
izbucni Ion aspru, cu amenintare in glas. Pornira repede iar la drum, dar nu mai schimbara nici o vorba pana in poarta invatatorului. Flacaul nu mai simtea nici o nevoie de palavre zadar¬nice, cand acuma simtea limpede ce trebuie sa faca. Acuma il rodea numai nerabdarea sa ispraveasca mai curand, sa-si implineasca scopul. Titu tacea fiindca nu era sigur daca povata lui a fost folositoare, mai ales dupa raspunsul darz care-i rasuna mereu in ureche. - Multumesc, domnisorule, ca mi-ai deschis capul - zise Ion despartindu-se. in casa Herdelea ardea lampa. Lumina unei ferestre se revarsa toata asupra flacaului, care avea pe fata o hotarare stralucitoare. Vazandu-l, Titu avu un fior de spaima. - Ia seama, Ioane, sa nu dai cu oistea-n gard!
murmura dansul zambind zapacit. - De-acu lasa pe mine, domnisorule, ca-mi stiu eu datoria!
raspunse Ion cu o bucurie atat de larga ca se pierdea intr-un ranjet prostesc. 7 I Titu intra in casa cam uluit de izbucnirea lui Ion. Desi nu pricepea ce s-a putut urni in sufletul lui deodata, simtea totusi ca a dezlantuit o pornire atat de salbateca, incat il cutremura. Cum dadu insa de lumina si cum mirosi mancarea, uita pe Ion si-i reveni in gand Roza Lang. Astfel se inveseli iar si, frecandu-si mainile, zise cu o mandrie prin care voia sa dea a intelege tuturor ca a pus la cale un lucru mare: - Foarte draguta nevasta lui Lang!
E o placere sa stai de vorba cu ea!
84 Herdelea aproba in tacere, caci si lui ii placea Rozica, cu toate ca dragostea i-o arata numai prin glume piparate, spuse intr-o ungureasca foarte stricata, care pe femeie o inveseleau totdeauna. Dascalita insa bufni morocanoasa: - Repede va mai speriati si voi de toate zdrentele Daca si aia-i draguta, apoi ce sa mai zici de mama padurii?.. Cum poate sa fie draguta o femeie care-i atat de proasta ca nici macar nu stie romaneste? Doamna Herdelea avea un dispret adanc pentru femeile care nu fac copii. Pe Roza Lang insa era si mai furioasa pentru ca, de cate ori se intalneau, voia s-o sileasca sa vorbeasca ungureste, mirandu-se mereu cum se poate sa nu stie ungureste sotia unui invatator de stat. Dascalita n-ar fi marturisit in ruptul capului ca nu stie, ci spunea cu mandrie ca nu vorbeste fiindca ii sunt urati ca dracul ungurii si limba lor. Laura si Ghighi se intorsesera acasa singure. Ungureanu nu se mai oferise, ca altadata, sa le insoteasca. Din Jidovita pana in Pripas, Laura a plans disperata, fara sa scoata o vorba. Ghighi insa, banuind pricina lacramilor sorei sale, a ocarat toata vremea pe Aurel, gasindu-i mai multe cusururi chiar decat insisi batranii cand erau mai porniti. Ocarile ei si oboseala drumului au potolit putin durerea Laurei. indata ce ajunse acasa, se retrase in salon ca sa nu bage de seama parintii ca a plans. Oricat se sili sa se stapaneasca, nu-si putu opri lacramile. Simtea intr-una ca si cand o casa intreaga s-ar fi prabusit peste ea si nu e in stare sa se ridice dintre daramaturi. Cand Ghighi veni s-o cheme la masa, minti c-o doare capul. Ar fi murit de rusine sa fi fost acuma nevoita sa se uite in ochii oamenilor, care i-ar fi ghicit indata supararea. Dupa cina Herdelea, aducandu-si iar aminte de scrisoarea lui Pintea, deschise usa odaii unde Laura isi framanta nenorocirea, si-i zise din prag: - Dar cu omul cela ce facem, domnisoara? Tu, care stii atatea etichete, nu crezi ca-i vreme sa-i raspundem? intrebarea se infipse in inima fetei, ca intr-o rana proaspata. Lacramile o podidira mai furtunos, in vreme ce buzele ei murmurau cu resemnare: - Scrie-i, scrie-i, fire-ar al dracului!
Cine te opreste sa-i scrii? De-acuma mi-e totuna Ghighi se repezi numaidecat, adaugand: - A zis ea vreodata sa nu-i raspunzi? Da ce, crezi ca ea-i proasta sa lase pasarea din mana pe cea din gard? Ori ati fi vrut sa nu mai vorbeasca cu nimeni pentru ca a cerut-o domnul Pintea? Asa sunteti d-voastra, cautati cu lumanarea si pe urma mai ziceti ca altii se cearta. 85 - Bravo, bravo!
striga si Titu, triumfator. Asta-mi place!
in sfarsit bine c-ati venit tot la vorba mea Daca m-ati fi ascultat de la inceput, azi Laura ar fi mireasa Laura plangea cu hohote. Ghighi alerga la ea s-o mangaie, inchizand iar usa. Bocira amandoua un rastimp, apoi Ghighi se reculese si vorbi, alintand-o: - Lasa-l incolo, Lauro draga, nu-ti mai face sange rau pentru un netreb¬nic!
Merita un stricat ca el sa-l planga o fiinta gingasa si distinsa ca tine? Vezi, eu am avut o presimtire sigura ca-i un ticalos Stii, ti-am spus si asta-vara, la sindrofia de la ElviraL. De altfel si Alexandrina mi-a povestit, chiar azi, ca fata popii din Vararea, stii, toanta ceea de Vica, i-a facut farmece si ca acuma prostanacul de Ungureanu se duce mereu-mereu pe la ea, ba ca popa, betivul, l-a si pus sa jure in biserica si cu mana pe Evanghelie, ca indata ce va iesi doctor, va lua pe Vica!
Acum vezi si tu cat e de murdar si de nevrednic de iubirea ta, Lauro draga!
Batranii erau multumiti c-a dat Dumnezeu si i-au venit Laurei gandurile cele bune. Dascalita, miscata, se apuca sa spele vasele, bolborosind o ruga¬ciune ce o stia dansa, inca din tinerete, anume pentru asemenea ocazii fericite. Herdelea insa scoase din buzunar scrisoarea a optzecea a lui Pintea si o citi din nou, cine stie a cata oara, cu multa bagare de seama. Clatina apoi din cap ingandurat, vrand sa invedereze nevestei si hii Titu, ca nu-i usor sa ticluiesti un raspuns cum se cuvine, cinstit si drept si frumos, unei asemenea scrisori. Se aseza la masa de scris, lucrata de el insusi acum vre-o douazeci de ani, aprinse o lumanare, puse scrisoarea lui Pintea langa calimara, isi atarna dupa urechi niste ochelari pe care nu-i intrebuinta decat in momentele cele mai solemne, caci vedea mai bine fara ei, statu cu fruntea incretita ca sa-si adune gandurile si apoi incepu sa astearna pe hartie, batraneste: «Mult stimate si iubite fiule George!
Afla ca randurile tale multa bucurie ne-au pricinuit vazand intr-insele gandurile tale bune si prea vrednice. Si mai afla ca Laura este doritoare de-a te vedea in casa noastra cat mai grabnic»

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.