Printre performantele cu care sf-ul romanesc se inscrie in competitia internationala a "genului", se numara si doua titluri (cel putin) din sumarul volumului Himera semnat, in 1979, de
Gheorghe Sasarman (n. 1941): Evadarea lui Algemon si Putin mai devreme; data fiind inevitabila "dubla subordonare" a literaturii sf fata de doua traditii si doua contexte ce-o determina concomitent si complementar - un "gen" literar prin definitie deschis raportarii internationale, cu exigentele sale specifice si cu o topografie ce nu poate fi ignorata, si, pe de alta parte, un "sol germinativ", un context al literaturii nationale in care orice scriere apare si la ale carei exigente, intr-alt fel specifice, trebuie, nu mai putin, sa faca fata - nu e poate prea devreme pentru o integrare critica a performantelor de varf din "patrimoniul SF" si in patrimoniul literaturii romane. Si, bineinteles, nici vice-versa.
Exista, prin anii 50, o prescriptie - nescrisa dar nu mai putin coercitiva - a "anticipatiei pe termen scurt", un viitor nu prea indepartat fiind considerat pesemne mai previzibil si mai usor de valorificat in scopuri "instructiv-ducative", iar imaginatia circumscrisa unui asemenea viitor - mai putin imprevizibila si ea, mai usor de controlat, mai ferita de surprize si de gravul pacat al "evazionismului", de care literatura sf n-a incetat niciodata a fi, obtuz, suspectata. Emanciparea s-a produs la hotarul anilor 50- 60 si la ea a participat, printre altii, si Gheorghe Sasarman, incepand chiar cu povestirea sa de debut. Subintitulata "Poem din secolul al XXII-lea", Catalina se prezinta ca un lung monolog pe parcursul caruia ingenua titulara, rememorand o serie de terestre episoade "in doi", se rezuma, in esenta, la a-si marturisi cu fervoare statornicia sentimentului ce-1 poarta unui nestatornic Hyperion, travestit ad hoc in astronaut cutreierand cerurile: "Te voi astepta. Da, orice s-ar intampla, sa stii ca aici, pe Pamant, in mijlocul marii noastre familii, fiinta mea, umila si mandra mea fiinta, te va astepta, chiar o viata intreaga te va astepta, cu credinta nestramutata ca te vei intoarce." S.a.m.d.
Desi poarta ca motto tocmai strofa din
Luceafarul in care e formulata geniala anticipatie a "paradoxului spatio-temporal" ("Si cai de mii de ani treceau / In tot atatea clipe"), entuziasmul si optimismul juvenil ce-o insufletesc pe protagonista - si care erau probabil, la acea data, si ale autorului, "ale varstei", pentru ca "ale epocii", in orice caz, erau - sunt prea ardente pentru a mai lasa loc si consecintelor mai putin roze (severe decalaje de varsta, poate chiar stingerea din viata, de batranete, a statornicei dar si staticei pamantence etc.) cu care faimosul "paradox" imbogatise deja, "la altii", pe alte meridiane, rezervorul de combustibil conflictual (id est de "sense of wonder") al stiintifictiunii. Absenta din sumarul volumului de debut, Oracolul (1969), a recitativului liric din povestirea de debut, Catalina, nu este probabil intamplatoare, caci intre timp autorul se va fi edificat asupra congeneritatii epice si conflictuale a talentului sau, reorientandu-se tot mai decis, in anii si deceniile care-au urmat, inspre resursele de forta ale conflictului epic neindulcit liric, preferand in consecinta sa-si exerseze mana, cu rezultate care incep sa-! reprezinte, in ipostazierea mai pronuntat epica si "realista" (agrementata uneori si "politist") a motivelor sf "clasice": zborul spatial, mijlocind contacte cu super-civilizatii extraterestre, ingerinte terestre ale extraterestrilor, exobiologia, deplasarea libera in timp si chiar incipiente deschideri spre prblematica mutantilor, timid abordata inca la noi la acea data.
In deceniul dintre volumul de debut, Oracolul (1969) si Himera (1979) - cel mai bun volum al sau de povestiri si nuvele sf - Gheorghe Sasarman a evoluat dinspre liric si idilic inspre epic si conflictual, cu un profitabil ocol prin descriptie si sinecdoca: este o experienta inedita pe care prozatorul o incearca in volumul Cuaaraiura cercului (1975), subintitulat odobescian "Fals tratat de urbogonie" si compus din 26 de proze (la care, in editia integrala din 2001, s-au adaugat inca 10 titluri, amputate de cenzura in 1975) care prezinta tot atatea mostre aberante de arhitectura si urbanistica imaginara, "exemple negative" ce demonstreaza "cum nu trebuie sa fie" orasul si ambientul uman, "cetatea ideala" lasandu-se astfel ghicita sau dedusa prin contrast si prin eliminare. Arhitect de profesie (semnand, in 1979, si o carte de teorie a arhitecturii, Functiune, spatiu, arhitectura, sustinuta ca teza de doctorat in 1978), in Cuadratura cercului Gheorghe Sasarman foloseste pretextul literar pentru meditatia filosofica, sociologica, morala asupra destinului umanitatii, asa cum poate fi acesta descifrat din hieroglifele constructiilor pe care omul le ridica, deregland echilibrul naturii cu consecinte de cele mai multe ori dezastruoase, si nu atat pentru natura cat pentru om insusi. Exista, astfel, in Cuadratura cercului o serie de "metamorfoze", toate cu sens involutiv, marcand un regres pe scara filogenezei: "climatizarea totala" a biotopului uman, sub o "colosala cupola transparenta", in ciuda aparentelor paradisiace, duce in cele din urma la o nescontata "intoarcere" a omului la maimuta (Protopolis); coborarea de pe uscat in apa, refacand in sens invers paleontologia, si adaptarea perfecta la traiul subacvatic au ca efect "intoarcerea" omului la delfin (Poseidonia); retragerea in orase subterane il transforma pe om in cartita, in cel mai propriu sens al cuvantului, somatic si psihic (Plutoniu). Antologica, dintre aceste "metamorfoze" animale, ramane Dava, unde o cetate sapata intr-un pisc de munte inaccesibil, asemeni unui "cuib de vulturi", ii transforma intr-adevar in vulturi pe temerarii alpinisti ce nu vor mai ajunge astfel niciodata sa se faca recunoscuti si intelesi de semenii lor umani, care-i vor "da disparuti" fara a-i vedea cum le planeaza deasupra capetelor, tacuti si impenetrabili:
"Robiti de vraja dansului, incetara sa-i examineze pe ceilalti. Cu bratele ridicate, fiecare executa pasii fatidici, simtindu-si membrele tot mai usoare. O fericire dureroasa le inunda inimile, caci fiecare intelesese ca dansul ii cufunda totusi intr-o ireversibila singuratate. Iar cand vazura cum bratele li se prefac in uriase aripi, cum trupul li se acopera cu pene si cum degetele, terminate cu gheare de otel, li se desprind de platforma, ei se inaltara, semeti, unul cate unul, spre zenit, incercand sa cuprinda macar cu privirea pe toti cei de dragul carora ridicasera cunoasterea omeneasca pe culmile fara-de-intoarcerii. Cate n-ar fi avut sa le spuna! incovoiatul plisc nu reusi insa decat sa scoata un tipat deznadajduit, care se pierdu neauzit in vai lipsite pana si de ecou."
Mai putin transparente si univoce sub raportul "tezei" pe care-o dezvolta, texte ca Dava, Sah-Harah, Sinurbia, Moebk sau Orasul interzis castiga sub raport literar, deplasarea lor inspre fantasticul propriu-zis favorizand efectele de ambiguizare.
Comuna pieselor din volum le este tehnica de a sugera metonimic (sinecdocic, de fapt, daca exista acest derivat adverbial de la sinecdoca), prin etalarea decorului, existenta si mentalitatea ipoteticilor locuitori ai utopicelor arhitecturi, absenti din decor, sau prezenti doar generic, ca specie ori ca o colectivitate sociala, mai rar ca personaje individualizate ori cel putin nominalizate. Este, s-ar putea spune, o tehnica a basoreliefului, fundalul constituindu-1 prezentarea descriptiva a insolitelor arhitecturi imaginare, descriptie cu care se deschide fiecare text, pe acest fundal desprinzandu-se apoi in relief, in partea secunda, grupuri umane ori siluete individuale, antrenate uneori intr-o incipienta miscare epica.
"in 1979 aparea la Bucuresti traducerea romaneasca a Oraselor invizibile ale lui Italo Calvino" - isi amintea autorul roman, intre timp stabilit la Miinchen, in Germania, in postfata editiei franceze a cartii sale (La quadrature du cerde, Ed. Noel Blandin, Paris, 1994). Judecand dupa anul editiei originare, Le citta mvisibili, 1972, mi-am zis eu citind-o, n-ar fi exclus ca cele doua carti - atat de inrudite prin singularitatea lor si atat de diferite stilistic - sa fi fost concepute si realizate in acelasi timp. Stranie coincidenta! Si m-am bucurat, ca un sicilian care descopera ca are un unchi bogat in America."
Dupa aceste "decoruri" din Cuadratura cercului, ce se sustin mai mult descriptiv si eseistic, prin speculatie si meditatie, si mai putin narativ, prin fabulatie, fiind, prin insasi natura lor, statice si expozitive in cea mai mare parte, - Gheorghe Sasarman revine, cu volumul Himera (1979), la un science-fiction "de actiune", dinamica actiunii epice fiind de natura a-i pune mai bine in valoare calitatile specifice. Manuita cu siguranta inca in Oracolul (1969), "arma" in care exceleaza Gheorghe Sasarman si care-1 avantajeaza in contextul stiintifictiunii romanesti actuale este taisul "gol" al conflictului, finalizat decis, nedigresiv, condus fara prea multe ocoluri sau popasuri analitice, prin desfasurari epice alerte si suspensuri bine tensionate, spre deznodaminte "dure", neindulcite (actiunea " ani-nappy-end" fiind de altfel mai generala in sf-ul romanesc din ultimele decenii).
Asa se intampla, mai intai, chiar in nuvela care da titlul volumului, Himera, unde Gheorghe Sasarman reia o ipoteza - conservarea postuma si extracorporala a psihicului - pe care-o mai abordase anterior, in povestirea Rasaritul lunii din voi. Oracolul (1969). in patrimoniul mondial al "genului", titlul cel mai notoriu care ilustreaza acest "motiv" al capului care continua sa traiasca si despartit de corp este Capul profesorului Dawell, povestire (1925) si roman (1937, trad.rom. 1962) ale scriitorului rus Alexandr Beleaev (1884-1942), iar in literatura romana ipoteza a fost consacrata ca idee poetica si ca expresie lirica de
Alexandru Philippide (1900-1979), in poezia Incomunicabilul din voi. Monolog in Babilon (1967):
Din craniu mi-au lasat doar o fasie, Un ciob ca sa-mi serveasca de suport; Si-acum, zbarcit si puhav, pe tipsie, Stau la hotarul dintre viu si mort. Cu vinisoare fine ma legara De-o inima de guma, de bronhii de otel. Un sange care nu-i al meu strecoara In mine-o existenta fara tel.
Aud fara ureche si vad fara privire, Asa cum simti in bratul absent un puls batand. Traiesc in mine insumi ca pura amintire. Fiinta mea e numai memorie si gand.
Atatea miliarde de celule Sunt vii degeaba, isca in zadar Dorinte si vointe, porunci pe care nu le indeplineste nici un madular.
Sunt impanzit cu sarme si cu ace. Electrice imbolduri ma bantuie mereu Cu-aceste mestesuguri subtile, orice-ati face, Tot nu puteti pricepe ce-i in adancul meu. //
in Himera, Gheorghe Sasarman sondeaza resursele epice ale ipotezei, "conducand-o spre limitele cu adevarat dramatice intre care, prin natura sa, se inscrie firesc" si la capatul carora "revelatia tragica produce o pagina tulburatoare" -certifica
Mircea Oprita, in Anticipatia romaneasca (1994). Mai mult politista decat "stiintifico-fantastica", Himera lui Gheorghe Sasarman ar putea totusi furniza unui eventual film sf sugestii pentru vizualizarea unor frisonante "efecte" de insolitare.
Un tensionat film sf s-ar fi putut turna, inainte de 1989 (acum e prea tarziu!) si dupa nuvela Putin mai devreme, unde Gheorghe Sasarman anticipa fictional modul cum ar fi urmat sa se dezlege "echilibrul terorii atomice" dintre cele doua "supraputeri" ce-si imparteau hegemonia lumii la acea data, in ipoteza ca un savant genial (de fapt doi, cate unul de fiecare "parte", identificabila fiecare in baza expresivitatii fonice intrinseci: A.B.Sawafill pentru Fillonia si T.X.Zafaquash pentru Kasonia) ar fi facut in secret o "fantastica" descoperire stiintifica gratie careia, cu resurse strict individuale, peste capul "supraputerilor" si blocurilor militare, sa poata fi neutralizate instantaneu si ireversibil toate stocurile de material nuclear ascunse indiferent unde pe glob; savanti care, evident, vor plati amandoi cu viata abnegatia lor stiintifica si umanitara, descoperirea lor geniala care, pentru moment, salveaza omenirea de la o moarte violenta, in schimb o condamna, pe termen lung, la o moarte lenta, prin sacrificarea irecuperabila a rezervelor de energie ale planetei.
In 1989, istoria "reala" a luat-o insa, imprevizibil si ireversibil, pe-un alt curs temporal, pe-o alta "creoda", cu termenul consacrat de scriitorul francez Gerard Klein (n. 1937) in faimosul sau roman Seniorii razboiului (Les seigneurs de la guerre, 1971, trad.rom. 1975). Se face de obicei caz, cand vine vorba despre "literatura de anticipatie", de ideile si ipotezele confirmate ulterior in "lumea reala"; ce se intampla, insa, atunci cand "realitatea" nu confirma ci, exact pe dos, infirma flagrant directiile de evolutie pe care le "anticipase" imaginatia? "N-am avut niciodata pretentia de a fi profet" - avea sa declare, peste doua decenii (in 1999), autorul. "Eu unul nu cred ca scriitorul SF, oricat de documentat, oricat de inspirat, ar avea mai multe sanse sa prevada viitorul decat, sa zicem, un futurolog de profesie. Exemplele faimoase, incepand cu Jules Veme, chiar si atunci cand se refera la preziceri autentice, se inscriu in limitele statistice ale aleatorului."
Cum a prevazut "stiinta" futurologiei marea turnanta a timpului din 1989, stie acum toata lumea; intrebarea e alta: naufragiaza solidar, oare, si literatura, "fictiunea", in acest cras faliment intelectual? Putin mai devreme este o "anticipatie pe termen scurt" ("politiaue-fiction", in terminologia francofona, "future history" in cea anglofona), iar Gheorghe Sasarman isi asuma, sub acest raport, riscuri maxime atunci cand, in 1979 (nuvela e datata de fapt 1978, anul scrierii efective), isi stabilea singur o scadenta sau un "termen de expirare" foarte apropiat: 16 mai 1984 este ziua, mentionata in text, cand urma sa survina, la scara planetara, "neutralizarea la ora 11 a tuturor incarcaturilor nucleare". Nu e prea greu de dedus mobilul ascuns, "esopic": 1984 era un an "magic", "fatidic" inainte de 1984, nimbat de-o oculta promisiune si de atractia irezistibila a "fructului oprit" (celebrul roman 2984 al lui George Orwell nu putea fi nici macar pomenit la noi in "nemuritorii ani-lumina", iar de tradus in romaneste s-a tradus abia dupa 1989).
Toate acestea, insa, nu mai inseamna azi nimic o scriere "esopica", oricat de ingenioasa si de "curajoasa" la vremea ei, dar care-ar fi mizat numai pe astfel de atii-uri, n-ar mai putea sa se salveze azi din uitare. Intervine insa, in science-fiction, un "colac de salvare" pentru astfel de cazuri, intra in actiune o energie intrinseca a imaginarului care ia si poarta cu sine propriile-i progenituri moarte prematur, toate aceste anacronisme si "piste false" infirmate de evolutia ulterioara a stiintei sau de directia cursului temporal, care astfel, prin simpla lor apartenenta la fictiune castiga compensatoriu un farmec in plus, un farmec aparte, farmecul imaginarului pur, existand doar in sine, spectral, si "condamnat" a nu se mai intalni vreodata cu realul.
Aici, scriitorul nostru se regaseste intr-o buna companie, caci aceeasi "festa" (dezmembrarea Uniunii Sovietice in 1991) i-a jucat-o istoria "reala" si scriitorului american Norman Spinrad (n. 1940), "luand-o inaintea" romanului Primavara ruseasca (Russian Spring, 1991; trad.rom. 1995, sub titlul Grand taur navette): revigorata prin perestroika lui Gorbaciov, Uniunea Sovietica ajunge in scurta vreme sa domine intreaga lume, iar "cosmonautii sovietici au ajuns deja pe Marte", in cartea lui Norman Spinrad; in realitate, U.R.S.S. se dezmembra prin implozie, tot in 1991, aproape concomitent cu aparitia cartii la New York Ironie a istoriei sau viclenie a istoriei din care Gheorghe Sasarman salveaza ce se mai poate, consolari extraliterare ("Faptul ca Statele Unite au ramas unicul politai peste tot mapamondul nu poate sa fie de durata" - opina el cu aceeasi ocazie, in 1999 - "si, oricum, fara sa-mi fie deosebit de simpatic, imi pare mult mai putin grav decat daca istoria ar fi dat castig de cauza celeilalte supraputeri"), dar mai ales atii-uri literare, atractii textuale pe care nuvela Putin mai devreme, asa "expirata" cum e, si le pastreaza inalienabil si gratie carora mai poate oferi si astazi satisfactii si recompense la lectura.
Nuvela - observa Mircea Oprita in Anticipatia romaneasca (1994) - "opereaza cu instrumente din panoplia comicului grotesc", desi "in esenta problema e grava, invitand la un tratament adecvat Teoretic, un registru comic risca sa compromita subiectul. Gheorghe Sasarman demonstreaza insa contrariul, dar el nu ia virtuala drama in raspar, ci gaseste tonurile potrivite unei caricaturi a cinismului politic. Ironia sa incisiva decupeaza situatii de un grotesc imens, fara ca detaliul amuzant sa deturneze spre facil implicatiile majore ale subiectului. Textul mizeaza pe complicitatea unui cititor dispus sa recunoasca usor situatii contemporane si, in genere, satul de falsitatile unei diplomatii de fatada, sub care presimte colcaiala intereselor meschine."
De la fabula schematica, univoca si transparenta, Gheorghe Sasarman stie trece apoi firesc la parabola echivoca, plurivoca, discret aluziva si inaparent alegorica, mai complexa si mai "translucida" semantic, mai consistenta deci literar. Este vorba despre Evadarea lui Algernon - cea mai buna povestire de pana acum a scriitorului si una dintre cele mai bune ale sf-ului romanesc si european la ora de fata, distinsa cu Premiul "Europa" pentru cea mai buna proza scurta la cel de al V-lea Congres al Societatii Europene de Science Fiction (EUROCON, Stresa-Italia, 1980). incadrabila tematic, in mare, problematicii mutantilor, Evadarea lui Algemon isi afla pretextul si punctul de start - dar numai atat! - intr-o celebra piesa a "genului", nuvela scriitorului american Daniel Keyes (n. 1927) Flori pentru Algemon ("Flowers for Algemon", 1959, Premiul Hugo 1960), amplificata ulterior la proportii de roman (Premiul Nebula, 1966), vizualizata pe micul si pe marele ecran (filmul Charly, 1968), tradusa si la noi (in Viata Romaneasca, nr.l, 1974; reluata in Almanah Anticipatia, 1983). Acolo, "marirea si decaderea" protagonistului, Charlie Gordon, provocate ambele prin stimularea artificiala, chirurgicala, a inteligentei, erau secondate contrapunctic si pitoresc de un soricel, supus de experimentatori la aceleasi teste si botezat tot de ei Algemon. Pornind de la aceasta sumara sugestie, Gheorghe Sasarman imagineaza un laborator de inginerie genetica, izolat din ratiuni de securitate pe o putin populata "Insula a Bufnitei", laborator din care un virulent "virus G, al genialitatii" evadeaza odata cu agentul purtator, tot un soarece (alt Algemon), supus experimentarilor cu acest virus si devenit astfel prea viclean pentru a mai putea fi tinut sub control de experimentatori.
Emisia semantica a dinamicii epice de fapt abia acum incepe, caci epidemia de genialitate, contaminand preferential indivizii congenital subdotati, transforma subit aceasta aluziva Insula a Bufnitei intr-o aberanta "lume pe dos", intr-o terifianta "colonie penitenciara" kafkiana din care nu mai exista scapare pentru nimeni, si mai ales nu pentru cei "imuni", carora propria inteligenta nativa le conserva luciditatea, spiritul critic, judecata dreapta: acaparand discretionar puterea in acest alegoric spatiu inchis, draconic izolat de restul lumii, un obscur plutonier, obtuz si incet la minte pana atunci, se transforma peste noapte intr-un diabolic dictator, inepuizabil in energia si inventivitatea cu care escaladeaza represiunea in interior si expansiunea in exterior, trimitandu-si armatele de soareci genialiferi sa infesteze intreaga lume.
Antrenatului cititor roman din "iepoca de aur", pentru care "soparlele" strecurate in text ajunsesera un vanat cu delicii depistat si degustat, intrucat maniera esopica ii devenise un fel de a doua natura, nici nu-i venea prea greu sa "citeasca printre randuri" precum acestea:
"De cand preluase guvernarea, plutonierul se metamorfozase intr-un autentic dictator: aplica pedepse drastice pentru orice incalcare a dispozitiilor sale, transformase arestul garnizoanei in inchisoare si sporea zilnic numarul detinutilor - iar nu demult pronuntase chiar cateva sentinte capitale. Nenorocirea cea mai mare era ca, in tara, nu se stia absolut nimic: carantina nu fusese inca ridicata, iar stirile transmise prin radio de pe insula, de la statia de emisie pazita in permanenta, erau atat de iscusit confectionate, incat nu trezisera nici cea mai mica banuiala. Desigur, situatia nu putea continua la infinit, proviziile erau limitate si, odata si odata, autoritatile centrale urmau sa intervina in vreun fel oarecare. Izolarea absoluta nu avea sa dureze o vesnicie, iar plutonierul stia asta foarte bine si era de asteptat sa-si ia masuri de prevedere. David imi atrasese in mai multe randuri atentia asupra posibilitatii ca micul dictator sa fi fost si el contaminat cu virusul G: intreaga lovitura fusese mult prea abil regizata, starea de alerta si izolarea datorata carantinei mult prea dibaci exploatate, inlantuirea consecintelor mult prea riguros calculata pentru ca totul sa fi fost opera plutonierului asa cum era el cunoscut mai inainte - o minte rudimentara, innecata in ura si orgoliu, un spirit brutal, meschin, lipsit de orice sclipire de inteligenta. Cazand pe un asemenea sol, n-ar fi fost de mirare ca strania samanta sa n dat nastere unui geniu al raului."
In sine, alegoria ramane, oricum, o modalitate literara legitima si productiva, consacrata ca atare in virtutea unei ilustre traditii, chiar daca azi nu mai poate miza, auxiliar, pe nici o "atractie a fructului oprit". Dar Evadarea lui Algemon nu este doar o parabola alegorica, este si o povestire de science-fiction, iar aici mai ramane oricand o miza in plus, o atractie specifica oferita lecturii: acel "sense ofuxmder" care numai in science-fiction poate fi gasit si care, in Evadarea lui Algemon de Gheorghe Sasarman, se prezinta sub forma frisonului de teroare ce insoteste endogen si inalienabil escalada extrapolativa pe scara magnitudinilor complexionale din univers, brusca dilatare a inteligentei ce devine implicit amenintatoare, "aliena", straina omului, prin insusi faptul ca-1 depaseste si-1 covarseste, cand nu-i este de-a dreptul ostila. In plus,
"moralistul discuta cu umor ipoteza epidemiei sale de inteligenta. Compozitie echilibrata, povestirea dozeaza subtil comicul si «seriozitatea», aluneca elegant de la faptul umoristic la cel grav. Pana si paginile intrate pe terenul speculatiei logice au spirit, dar si adancime ideatica, invitand la cuvenita meditatie. Scriere superioara, Evadarea lui Algemon face dovada unor excelente calitati de prozator."
(Mircea Oprita, op. cit.)
Evadarea lui Algemon si Putin mai devreme se inscriu, cum spuneam, in competitia internationala a "genului", mai intai prin calitatea lor intrinseca, dar apoi si prin sansa pe care-au avut-o de-a putea circula in limbi de larga raspandire, si mai ales in limba engleza - lingua franca in science-fiction peste tot in lume. Astfel, la interval de un an si ceva, revista tetralingva Romanian Reuiew - Revue Roumaine - Rumanische Rundschau - Rumanskaia Literatura oferea, traduse in respectivele limbi, povestirea Dulceata de cirese amare (in nr.l /1981) si nuvela Putin mai devreme (in nr.11-12 / 1982), iar povestirea Evadarea lui Algemon, in versiunea engleza datorata lui Virgil Stanciu, a fost inclusa in antologia Twelve of the Best Romanian SF Stories. Selected and introduced by Cornel Robu, aparuta la Editura Sedona din Timisoara in 1995.
La randul lui, romanul 2000 (Editura Eminescu, Bucuresti, 1982) a fost tradus in limba germana si, mai mult, publicat in traducere chiar acolo, la fata locului, in anul 1986, sub titlul Die Enklaven der Zeit (Enclavele timpului). La acea data, autorul insusi locuia de trei ani in R.F.Germania, unde casa de editura Heyne Verlag din Miinchen il invitase pentru a conferi asupra traducerii romanului; scriitorul roman nu pierde ocazia si evadeaza in extremis din "Insula Bufnitei", de sub luminata obladuire a "celui mai iubit plutonier al poporului", dar va trebui sa invete, la 43 de ani, o noua limba si o noua meserie, cea de informatidan, pe care o practica, incepand din 1985, ca analist de sisteme la o firma de consulting in constructii, la Munchen.
Evadarea lui Algernon si, mai ales, Putin mai devreme (cu o scadenta deja expirata: 16 mai 1984) erau "antidpatii pe termen scurt". Cu romanul 2000 (1982), Gheorghe Sasarman persevereaza in aceasta directie a "anticipatiei pe termen scurt", ale carei intrinsed resurse de activism extraestetic - etic, sodal, politic, filosofic, ideologic, deontologic etc. - devin legitim si deplin disponibile abia odata cu indeplinirea preliminarului barem estetic al valorii. In romanul 2000, el imagineaza un original "apocalips" in versiune sf, vazand astfel neutralizarea estetica, prin consumare in planul imaginarului, a riscurilor previzibile ce ameninta cu distrugerea totala omul si omenirea la acest sfarsit de secol si de mileniu. Este incriminata mai ales agresivitatea gregara, in manifestarile-i anarhice, spontane (spectacolul "la Trib", vizand declasarea de tip hippy sau punk, scene de violenta si destramare sodala cauzate de scaparea de sub control a unui riscant experiment stiintific), dar, nu mai putin, sunt incriminate si formele organizate, institutionalizate ale acestei agresivitati gregare (subordonarea militara a cercetarii stiintifice, raspunzatoare, in ultima instanta, pentru dedansarea hazardatului experiment; apoi, secta fanatica rasarita ca monstruoasa excrescenta pe acest teren minat etc).
Totul este perfect inobiectabil, dar nu aid, in "ideologie" si in "avertisment", isi afla adevaratele puncte de sprijin valoarea unei carti de sdence-fiction, d in ontologie. Nid macar in psihologie, pentru ca punctul slab al romanului este tocmai idila sentimentala, a carei dulcegarie nid macar nemilosul bad end n-o mai poate rascumpara; exista insa si o ancora aruncata in ontologie, un punct forte, ce rascumpara totul, si anume efertele de "tunel al timpului", acele "enclave ale timpului" pe care editia germana le-a subliniat inca din titlu (Die Enklaven der Zeii). Pentru ca, in romanul lui Gheorghe Sasarman, hazardatul experiment stiintific scapat de sub control aduce cu sine nu doar anarhie si destramare sodala, nu doar bestialitate si violenta "apocaliptica", dar si fantasmatice "noduri temporale" prin care, de exemplu, patrunde intempestiv in prezentul naratiunii cavaleria lui Alexandru Macedon, iar emisarii prezentului descind incognito in Atena lui Socrate sau in Anglia lui Newton s.a.m.d.; ba chiar, prin tehnici si gadget-uri specifice, apartinand desigur "stiintei imaginare", "calatoria in timp" poate aduce in prezent, "resusdtandu-le" pitoresc, personalitati istorice din trecut, precum aceiasi Socrate, din Atena antica, Newton, din Anglia secolului al XVTH-lea, sau Einstein, din America inceputului de secol XX - cu totii fiind convocati, spre omagiere si consultare, in anul 2000 (pe lista de invitati mai figurand si Euclid, Descartes, Copernic, Kant si Darwin). Asemenea energice si spectaculoase dislocari temporale, asemenea juxtapuneri in text a unor paliere temporale pe care in realitate le despart secole si milenii constituie o garantata sursa de "sense ofwonder" - acea ipostaza sub care emotia estetica a sublimului isi face, specific si definitoriu, simtita prezenta in sdence-fiction, constituind aid, LmpLidt, criteriul derisiv al valorii.
(Text datand, intr-o prima forma, din anul 1982, cand a fost inclus in sumarul unui volum, «Sub semnul acoladei», care n-a avut atunci sansa sa apara. Fragmentar, comentariul insotea povestirea Evadarea lui Algernon, inclusa in: Timpul este umbra noastra. Sdence-fiction romanesc din ultimele doua decenii. Antologie comentata de Cornel Robu, Editura Dada, Cluj, 1991, pp.216-244. in antologia TWELVE of the Best Romanian SF Stories. Selected and introduced by Cornel Robu, Sedona Publishing House, Timisoara, 1995, pp.88-110, 206-208: "Algemon s Escape", translated from the Romanian by Virgil Standu. Tot fragmentar, a aparut in Dictionarul Scriitorilor Romani. Coordonare si revizie stiintifica: Mircea Zadu,
Marian Papahagi,
Aurel Sasu. Editura Albatros, Bucuresti, 2002, vol.IV, R-Z, pp.179-181; iar intr-o forma mai extinsa, in Dictionar analitic de opere literare romanesti. Coordonare si revizie stiintifica:
Ion Pop. Casa Cartii de Stiinta, Quj-Napoca, vol.IV, Q-Z, 2003, pp.535-538; editie definitiva, 2007, vol.I, A-M, pp.358-359.)