Poezia
Plumb deschide primul, volum publicat de Bacovia in 1916, sinteza a temelor urmatoare, cuprinse in Scantei galbene (1926), Cu voi (1930), Comedii in fond (1936), Stante burgheze (1946).
Fara a fi o arta poetica in sens strict, poezia este un manifest implicit, pentru ca notele esentiale ale universului bacovian se identifica in textul si subtextul poetic.
Discurs concentrat, structurat in doua strofe cu o geometrie perfecta, Plumb deschide perspective adanci de interpretare, datorita conotatiilor lirice ale unor motive-simboliste preferate de sensibilitatea poetului: singuratatea, tristetea, izolarea, nelinistea sau moartea.
Prima strofa contureaza un univers al realitatii exterioare, care acumuleaza descriptiv cateva detalii ale unei ambiante funebre. Topos literar de factura simbolista, cimitirul revine aici in asociere cu imaginea sicrielor, a florilor si coroanelor, substantive uniformizate prin acelasi determinant - de plumb". Repetarea obsedanta a cuvantului din titlu creeaza senzatia monotoniei cenusii, a exasperarii.
Cancerul obsesiv al imaginii se insinueaza prin folosirea vocabulei plumb" in sase contexte simetrice: in rima versurilor 1 si 4 din prima strofa si 5 si 8 din a doua strofa, precum si la cezura versurilor 2 si 6. Se constituie deci o metafora-simbol, o imagine sugestiva si cuprinzatoare, iradiind sensuri. in sens concret, elementul chimic cu greutate specifica mare, ocupand locul 82 in sistemul periodic al lui Mendeleev, este un metal greu, cenusiu. Chiar daca este zgariat, el sclipeste o clipa, apoi oxideaza rapid. O prima sugestie trimite spre apasarea sufleteasca, spre atmosfera dezolanta a targului provincial dominat de monotonie si plictis, cu false straluciri care acopera banalitatea cotidiana.
Si la nivel fonetic, cuvantul lasa impresia de cadere surda prin cele patru consoane labiale sprijinite de o singura vocala inchisa.
- Plumbul se poate asocia si inautenticului, artificialului din mediul social sau uman. Coroanele de plumb", florile de plumb" devin surogate, substitute derizorii ale elementului viu, autentic, purtand stigmatul kitsch-ului.
Treptat insa, se contureaza un al doilea plan poetic - lumea launtrica, nivelul afectiv si intelectiv al discursului. in universul acesta static, al imobilitatii depline, eul poetic se simte inchis, incercuit intr-un metaforic cavou. Poate fi cavoul concret al cimitirului sau orasul-cavou, trupul-cavou, sufocant si apasator prin limitare.
Folosit initial ca epitet pentru realitati concrete (sicrie de plumb", flori de plumb", coroane de plumb"), cuvantul-simbol plumb" se asociaza treptat unor abstractii echivoce, tulburatoare. in acest sens, versul Dormea intors amorul meu de plumb" concentreaza semnificatii poetice intense. Apartine iubirea unui trecut irevocabil ? Participiul intors" ambiguizeaza discursul. Poate fi intoarcerea voita, egala cu renuntarea, cu tradarea sau intoarcerea spre apus, spre moarte.
Strofa a doua adanceste sensurile, sugerand dimensiunea trairii, sentimentul izolarii, al indepartarii de viata. Senzatiile si sentimentele stranii incercate de eul poetic se explica si prin confruntarea cu taina ermetica a mortii. Mortul apartine unei alte conditii si comunicarea cu umanul s-a intrerupt. Ruptura dintre viata si moarte accentueaza nelinistea, sentimentul singuratatii.
Simetria versurilor, constructiile paralele (Stam singur in cavou si era vant" sau Stam singur langa mort si era frig") creeaza un cerc al fatalitatii destinului uman, traductibil in termeni ca: singuratate", teama", moarte". Sugestia durativa a timpului imperfect prelungeste intr-o nedeterminare temporala trairea umana (stam", dormeam", era", atarnau"). pX Ultimul vers (Si-i atarnau aripile de plumb") transfera metaforic imaginea aripilor cazute ale ingerilor din reprezentarile monumentelor funerare in sfera umanului - mortul isi taraste spre pamant (deci spre degradarE) simbolice aripi de gand si aspiratie, precum albatrosul baudelairian. Moartea inseamna cadere, prabusire, tacere a constiintei si, implicit, a trairii. Iar subiectul liric traieste agonizant starea umanului pandit de timp si moarte. UDincolo de aparenta inregistrare pasiva de imagini si sugestii sonore ale unui univers monoton cromatic si aproape imobil, textul poetic sparge prin cateva sintagme tiparul creat. Strigatul ce razbate din sufletul apasat de tacere (si-am inceput sa-1 strig") trimite spre perspectiva expresionista de structurare a discursului, amintind de zadarnicul strigat neauzit de nimeni din pictura Tipatul a lui Edvard Munch, deschizator de drumuri in noul curent al inceputului de secol XX.
Sub aceeasi zodie a expresionismului se incadreaza si sunetele discordante ale vantului care scartaie" prin coroanele de plumb. Rimele sonore, grave sau elegiace sunt completate cu unele note ascutite, stridente (strig" - frig"), obtinute mai ales prin consoana vibranta r".
Ritmul partial iambic accentueaza sentimentul singuratatii, al tristetii unei sensibilitati acute.
Motivul somnului, al mortii, claustrarea intr-un univers ostil amintesc de versurile lui Verlaine : Un grand sommeil noirl Tombe sur ma vie : I Dormez, tout espoirj Dormez, toute envie ! I Je ne vois plus rienj Je perds la memoiref Du mal et du bien/ O la triste histoire!/ Je suis un berceau/ Qu une main balance/ Au creux d un caveau :I Silence, silence ! " (Sagesse III).
Poetul se inchide in sine insusi, ca intr-un cavou, clamand neputinta, zadarnicia.
Poezia bacoviana va fi in continuare povestea lirica a coborarii in infernul conditiei umane pentru a o constientiza pe deplin. Ea atinge insa si paradisiacul prin autenticul trairii, prin profunzimea gandului si noutatea limbajului poetic.
