Dormeau adanc sicriele de plumb Si flori de plumb si funerar vestmant Stam singur in cavou si era vant Si scartaiau coroanele de plumb.
Dormea intors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, si-am inceput sa-1 strig Stam singur langa mort si era frig Si-i atarnau aripele de plumb.
Desi in poezia moderna structura metrica pare a nu avea un rol important, in
Plumb de Bacovia suntem obligati sa observam o simetrie perfecta intre cele doua catrene. Schema strofei intai: este identica celei de-a doua. Organizarea interioara a fiecarei strofe in parte este interesanta pentru realizarea unei melodii stranii, interiorizata, obsedanta pana la urma. Tonul elegiac este dat de iamb, care predomina. Simplu vorbind, schema prozodica ideala a poeziei este iambica, fiecare vers, terminat in rima masculina, avand cate cinci iambi completi. Accentele secundare impun insa o metrica supusa cuvintelor, de unde diversitatea. Cezura figureaza numai in versurile 2 si 3, al caror fiecare al doilea emistih incepe cu conjunctia si, incadrata in peonul iy urmat de iamb in versul 2 si de suspensie in versul 3: in timp ce iambul din finalul versului 2 al fiecarei strofe: vestmant ( a- ), sa-l strig (w ) este urmat, la inceputul versului urmator, de amfibrah: Stam sin-gur (_ W), peonul IV din finalul versului 3 este reluat la inceputul versului 4: si e-ra vant ( w )/ Si scar-ta-iau (^^^_ ); si e-ra frig (^^-^ ); Si-i a-tar-nau ( ww ).
Este de asemenea foarte clar ca sintagmele se incadreaza in metri identici, de la o strofa la alta, intr-o geometrie fara cusur:
Strofa I, vs. 1: Dormeau adanc sicriele de plumb.
Strofa a Ii-a, vs. 1: Dormea intors amorul meu de plumb (predicat, exprimat prin imperfect + circumstantial de mod + subiect + atribut substantival prepozitionaL).
Strofa I, vs. 3: Stam singur in cavou si era vant
Strofa a Ii-a, vs. 3: Stam singur langa mort si era frig (predicat, exprimat prin imperfect + circumstantial de mod + circumstantial de loc + conjunctia^ + propozitie impersonala).
Strofa I, vs. 4: Si scartaiau coroanele de plumb.
Strofa a Ii-a, vs. 4: Si-i atarnau aripele de plumb (conjunctie + predicat + subiect + atribut cu prepozitiE).
Cuvantul-cheie", plumb, se repeta, obsesiv, de cate trei ori in fiecare strofa, de fiecare data in rima (daca putem sa-i spunem asA) versurilor 1 si 4 si la cezura versului 2. Aceasta simetrie urmareste si realizeaza efectele muzicale ale unui laitmotiv, monoton si obsedant, tipice tuturor simbolistilor. Muzicale si de o tonalitate minora sunt imperfectele dormeau, stam, era, atarnau, dar mai ales sonurile inchise, stinse, din cuvintele vestmant, vant (puse in final versurilor si intonate iambiC), ca si cele strident minore, cu anume functii onomatopeice, de percutie acuta a nervilor: scartaiau, strig, frig.
Toata greutatea metaforica se sprijina insa pe cuvantul plumb, care da de fapt sensul poeziei. Avem de-a face, in cazul de fata, cu o metafora-simbol, una din acele imagini poetice (cultivata cu precadere de la Baudelaire incoacE) larg cuprinzatoare ca putere sugestiva, dar cu neputinta de formulat intr-o judecata precisa, univoca. Caci poetul simbolist ceea ce este cazul lui Bacovia mai inainte de oricare altul in poezia romaneasca tinde spre starile de spirit vagi, traduse in imagini ce se pot interpreta felurit (in cadrul unei anume sfere emotive, evidenT), dar nu lipsite de forta artistica, ci dimpotriva, date fiind corespondentele" din natura, viata si cosmos.
Astfel, plumbul, prin greutatea lui specifica mare (in tabla Mendeleev Pb ocupa locul 82), poate sugera apasarea sufleteasca sfasietoare la care este supus artistul si, in genere, intelectualul aruncat de soarta intr-un oras pustiu de provincie de pe vremuri, un targ pluvios, cu uliti murdare, cu dugheni si coceni", ceea ce este cazul lui Bacovia insusi. Plumbul mai poate sugera, prin culoarea lui cenusie-inchis, monotonia si plictisul, mediul meschin, cu false straluciri de o clipa, acoperite repede de proza grea, diurna, asa cum stralucirea provocata de o zgarietura in inertul si deloc nobilul metal se oxideaza vazand cu ochii, recapatandu-si culoarea banala urata, dezolanta. Din plumb se confectioneaza artificiile funerare de duzina, tipice pentru burghezia mica de provincie, saracacioase si prozaice: flori de plumb, coroane de plumb ctc. Topit si turnat in apa, plumbul este folosit in magie, in sfarsit, ocultismul intrand si el in vederile simbolistilor. Plumbul mai este si metalul rece", avand ca simbol alchimic saturnismul, de la denumirea planetei Saturn, trista", intunecata" si melancolica", prin contrast cu stralucitoarea" si .joviala" planeta Jupiter. De notat ca parintele simbolismului francez, Charles Baudelaire (1821 1867), numea capodopera sa Florile raului (1857) o carte saturniana", iar urmasul lui cel mai direct, Paul Verlaine (1844 1896), publica ale sale Poeme saturniene in 1866, intre care cel putin doua, pluviosul Chanson d automne si poemul Nevermore al lui Edgar Poe (1809 1849), au fost, cu siguranta, printre lecturile preferate ale lui Bacovia. Dar chiar sonoritatea, inabusita, contrasa intr-o silaba vocala inchisa, sprijinita pe patru consoane labiale, a cuvantului plumb este parca in acord cu continutul lui notional, lasand impresia de cadere grea, fara ecou, surda.
Echivoca, putand fi interpretata in mai multe chipuri, este si starea de spirit (si, evident, totodata lirica) a eului poetului, in cazul de fata. Cavoul (cealalta notiune cu care rimeaza" cuvantul plumB) poate si nu poate fi, in acelasi timp, un cavou. El poate fi casa sau orasul in care locuieste poetul; sau poate mediul, lumea meschina, daca nu cumva si propriul corp in care salasluieste un suflet de plumb. Pus de cateva ori ca epitet, mai intai la limita concretului (sicrie de plumb, flori de plumb, coroane de plumB), cuvantul-cheie" da consistenta unor abstractiuni de asemenea ambigue, tulburatoare prin vagul lor straniu. Amorul de plumb doarme intors. (Dormea intors amorul meu de plumb.") intors in spatiu sau in timp? (Participiul este de asemenea ambiguu.) in cele din urma, aflam ca el este un mort pe care poetul zadarnic il striga in linistea sinistra si friguroasa a cavoului. Aripile lui, care pot fi si ale poetului, atarna grele, de plumb, ca ale albatrosului baudelairean ranit. A avea plumb in aripi, iata o stare tipic bacoviana. Neputandu-si lua zborul spre inaltimi, sufletul poetului se inchide in sine insusi, ca intr-un cavou, schitand cateva gesturi ciudate, schematice, histrionice, cu subinteles, incadrate intr-o geometrie fixa, prin taierea oricarei elocvente. Este aici cunoscuta poza, simbolista in genere si bacoviana in specie, care in alte poezii decat aceasta tinde chiar a deveni maniera. Aici ea insa contribuie la profunzime si la economia mijloacelor: Ia elocventa si suceste-i gatul" se spune in Arta poetica a lui Verlaine.
Cu aceste semnificatii largi si foarte caracteristice, poezia Plumb a dat titlul unui ciclu din creatia lui Bacovia si ar putea figura foarte bine pe coperta intregii sale opere.