Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



ALEXANDRU LA,PUSNEANUL - analiza literara :: Alexandru Lapusneanul de Costache NEGRUZZI



Costache NEGRUZZI Alexandru Lapusneanul
Nuvela apare in primul numar al revistei iesene Dacia literara din 1840 sub titlul de Scene istorice din cronicele Moldaviei. Alexandru Lapusneanui Izvorul prozatorului il constituie Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche, cu paragrafele referitoare la cea de-a doua domnie a lui Alexandru-voda Lapusneanu. Aici nuvela se afla in nucleu si Negruzzi c tentat chiar a transcrie, la un moment dat, o replica vestita a Lapusneanului, consemnata de Grigore Ureche insusi:



Deaca au mersu solii Tomsii si-i i-au spus, zic sa le fie zis Alixandru Voda: De nu ma vor, eu ii voi pre ei si de nu ma iubescu, eu ii iubescu pre dansii si tot voi merge, ori cu voie, ori fara voie". insa Negruzzi venise in contact cu operele marilor romantici evocatori ai trecutului, precum Walter Scott, Victor Hugo, Al. Dumas, Alfred de Vigny, Manzoni, Puskin etc. si intelegea sa nu fie sclavul factologici istorice. Mai mult inca, fictiunea artistica cerandu-si drepturile ei, scriitorul incalca pe alocuri adevarul istoric, poate chiar cu buna-stiinta. Astfel, despre Motoc stim ca in timpul celei de-a doua domnii a lui Lapusneanu se afla in Polonia, la Lemberg (LvoV), unde urmase pe protectorul sau, Stefan Tomsa. Negruzzi il aduce in Moldova, avand a face din el tipul boierului lingusitor, lacom si tradator. Sfarsitul lui Motoc prilejuieste apoi aducerea in scena a gloatei, intr-o pagina magistral alcatuita. De asta data, sursa de inspiratie a lui Negruzzi este un pasaj din Miron Costin. Intentionat sau poate printr-o fericita eroare (prozatorul face, in subsol, cateva false trimiteri la cronica lui Miron Costin!), Motoc este confundat cu Batiste Veveli, mare boier si sfetnic de taina al lui Alexandru Ilias (cel care preceda la tron pe Miron BarnovschI), dat spre linsare norodului razvratit de insusi voda:





Unii haicaia, altii suduia si jecuiia. Si acolo au strigam pre Batiste, sa le dea, carele era tot aproape de Alexandru Voda, vazandu strigarea pre sine. Ce nu sta domniia de grijea lui, ce de grijea sa si numai ce i-au dzis sa se departedza de dansul. Si asea l-au apucat si l-au dat pre mana taranilor. Nespusa vrajmasiia prostimei! Si asea, fara de nice-o mila, de viu, cu topoara, l-au facut farame" .



Romantica, prin substanta si prin anume cateva procedee, nuvela lui Negruzzi se bucura totusi de un echilibru clasic in compozitie si in observarea realista a caracterelor, autorul manifestand o atitudine detasata, obiectiva. Conventia romantica e minima in cazul de fata si scriitorul, perfect incadrat in contemporaneitate, la ale carei cerinte cauta sa raspunda, este mai putin un glorificator al trecutului (cum au fost Alecsandri sau BolintineanU) si mai mult un scrutator al adevarului istoric inteles in esenta lui.

Sensul nuvelei iese limpede din confruntarea ei cu textul lui Ureche si cu cele afirmate de Negruzzi insusi, intr-un chip mai direct, teoretic, in scrisoarea XIX (Ochire retrospectiva), compusa in 1845, la cinci ani dupa prima tiparire a nuvelei. In timp ce Grigore Ureche, prin prisma conceptiei lui de mare feudal, vedea in Lapusneanu un domn crud, omorator de boieri si atata tot, Negruzzi, modern, intelege adanc conflictul esential al epocii. Luptele necurmate dintre partidele boieresti, schimbarile dese de domnie, tendinta descentralizatoare a aristocratiei si de aici scaderea autoritatii domnesti duceau tara la risipa din ce in ce mai mare. Apare astfel explicabila ivirea unui oarecare Petre Stolnicul, om prost" si necunoscut care, cu sabia razbunarii", incerca a restabili puterea domneasca. Acesta este Lapusneanui. El traieste insa o drama pentru ca, nesprijinindu-se pe popor (cum altadata Stefan cel MarE), se bizuie numai pe sabie, care, oricat de agera ar fi, nu e de ajuns, de unde inevitabila cadere a eroului, asemeni unui alt Richard al M-lea. Prozatorul da dovada a-si fi inteles foarte bine personajul, atunci cand scrie, in amintita Ochire retrospectiva: in adevar, Lapusneanu retezase trunchiul, dar odraslele cresteau, si nu era el omul care sa stie a le seca punandu-le stavila pe insusi poporul; pentru aceasta, fapta lui fu giudecata de cruda, si el de tiran".

Uimitoare ramane mereu la Negruzzi, in urma oricator lecturi repetate (mai ales daca avem in vedere ca nuvela e scrisa inainte de 1840), detasarea de eroul sau, pus sub observatia caracterologului si privit ca un produs al imprejurarilor istorice, predestinat parca. Pe Lapusneanu il caracterizeaza cruzimea nemasurata, provenita dintr-o ura fara margini, dusa aproape la paroxism, fata de boierimea tradatoare, lacoma de averi, spoliatoare a taranimii. E viclean, ipocrit, de o inteligenta diabolica, isi calca juramintele, e cinic si de un umor macabru atunci cand ii arata doamnei Ruxandra piramida de capete drept un leac de frica". E in stare vazandu-se popit sa profere injurii la adresa clerului, lucru infiorator pentru acea vreme, cu atat mai groaznic cu cat eroul e la un pas de moarte. Ar fi fost capabil chiar sa-si ucida sotia si pruncul, atunci cand presimte alianta cu dusmanii lui neimpacati: M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu! Iar pe cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei, ca sa nu mai asculte sfaturile boierilor si dusmanilor mei".



Capacitatea de cruzime si de ura a personajului este enorma si nu se poate masura decat cu rautatea si intrigile boierilor, adversarii sai. in aceasta zbatere a sa, eroul devine o natura problematica. Pe drept cuvant, G. Calinescu scrie: in lupta de exterminare a acestei aprige vointe de putere Lapusneanul apare simpatic ca orice om viu si intreg si impresia ultima a cititorului e mai putin a unui portret romantic cat a unei puternice creatii pe deasupra oricarui stil de scoala". (Istoria literaturii romanE) Toate celelalte personaje sunt create anume pentru a pune intr-un relief cat mai puternic comportamentul personajului central. Doamna Ruxandra, prin firea ei slaba, firava, lipsita de hotarare si personalitate, inclinata sa asculte pe altii, miloasa, este exact elementul de contrast care accentueaza trasaturile tiranului sangeros. Motoc, oportunist, lingusitor la culme, lacom de avere si poltron, este in adevar tipul boierului care explica din plin cruzimea lui Lapusneanu, ce culmineaza cu macelarirea celor 47 de adversari. Povestind sfarsitul lui Motoc, Negruzzi izbuteste cu mult inaintea lui Rebreanu sa defineasca fizionomia gloatei in razvratire, fara teluri precise, anarhica, dezorganizata.

Ceea ce izbeste ochiul cunoscatorului, insa, nu este minutia in caracterizarea personajelor ci, dimpotriva, extraordinara sobrietate a mijloacelor prozatorului, ramas parca mai aproape de laconismul cronicaresc, cu toata modernitatea de care da dovada. S-a spus ca, prin cele patru capitole ale sale, nuvela seamana cu o piesa de teatru (Eminescu insusi se gandea la o drama istorica cu LapusneanU). Impresia de acte care se succed intre cortine, de actiune care se cere completata cu imaginatia cititorului scriitorul propunandu-si sa prezinte numai patru scene" esentiale se impune numaidecat. Arta conciziunii la Negruzzi este asa de mare, incat nuvela ocupa un spatiu si un timp mult mai mic decat o drama istorica, pentru care, s-ar crede, este suficienta materie. Pare de necrezut, dar toata istoria lui Lapusneanu incape aproape in douazeci de pagini de carte obisnuita. Tendinta spre conciziune se stravede si din cuvintele asezate ca moto la fiecare capitol, ca pentru a rezuma ideile intr-un fel de metafore, devenite memorabile: I. Daca voi nu ma vreti, eu va vreau II. Ai sa dai seama, doamna III. Capul lui Mo{oc vrem IV De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu

Cu intuitie artistica surprinzatoare pentru epoca, Negruzzi pune eroul sau sub semnul timpului, ca sub semnul unui destin. Sunt notate semnele prevestitoare prin care puterea dumnezeiasca se face cunoscuta: Spun [se zice" la impersonalul arhaic] ca in minutul acela [cand Lapusneanul, sfarsindu-si cuvantarea din biserica prin care ademenea pe boieri la curte, merse sa se inchine la moastele sfantului Ioan] el era foarte galben la fata, si ca racla sfantului ar fi tresarit". (Sa se observe modul ipotetic la care sta verbul a tresari.) Pe parcursul povestirii apar cateva anticipari ale actiunii, facute in asa fel incat faptele par a fi prestabilite, fara ca totusi cititorul sa poata ghici deznodamantul. Acest lucru se rasfrange de asemenea asupra economiei de mijloace a artistului, mai cu seama asupra compozitiei, devenita clasica prin echilibrul ei aproape perfect. Astfel, inca de la prima sa intalnire cu Motoc, Lapusneanul atrage atentia lingusitorului boier: Eu te iert insa c-ai indraznit a crede ca iar ma vei putea insela si iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji cu sangele tau". Ca si cum sfarsitul lui Motoc ar fi fost prevazut de mai inainte. Tot asa, inca din ajunul macelului, voda promite doamnei un leac de frica. Iar Stroici si Spancioc spun urmaritorilor trimisi de Lapusneanu: Spuneti celui ce v-au trimis ca ne vom vedea pana a nu muri!" Ceea ce se si intampla.

Ca la toti scriitorii vechi, de sub pana lui Negruzzi apare adesea ceea ce am putea numi vorba memorabila, atrasa de aceeasi tendinta spre lapidaritate. Toate cele patru motouri sunt asemenea vorbe memorabile, iesite din text - cu vremea si devenite bun comun. Mai sunt si altele, intre care ne marginim a semnala numai celebra replica a lui Lapusneanu: Prosti, dar multi!"

Descrierile sunt minime in nuvela. Cateva amanunte vestimentare, enumerarea bucatelor de la banchet, facuta cum zice G. Calinescu cu o pensula flamanda", si cam atat. Intr-un singur loc apare o scurta descriere tipic romantica:



Cetatea LHotinului] era muta si pustie ca un mormant de uries. Nu se auzea decat murmura valurilor Nistrului, ce izbeau regulat stancoasele ei coaste, sure si goale, si strigatul monoton al ostasilor de straja, carii intru lumina crepusculului se zareau razimati pe lungile lor lance."



Imitatorul lui Negruzzi, Al. Odobescu, va avea mai putin geniu in a intui specificul artei cuvantului si va da, in Mihnea Voda cel Rau si Doamna Chiajna, descrieri de epoca foarte amanuntite, iesite de sub condeiul arheologului, frumoase si interesante in sine, dar devenite mai curand piedici in calea torentului epic. Descrierile lui Negruzzi sunt facute pentru culoare, pentru sugestie si atmosfera, si marginite numai la cateva amanunte semnificative.

Culoarea de epoca e data insa nu atat prin descrieri, cat mai ales prin limbaj, inspirat cu multa grija din cronica si adus in contexte perfect inteligibile contemporanilor. Nu atat vocabularul, care prin forta lucrurilor nu se mai foloseste azi (zobon, benisel, felendres, samur, surguei, filaliu, junghiu ere, fiind vorba de costumatie sau de armE), dar mai ales cuvintele al caror continut semantic s-a schimbat, cat fonetismele si constructiile sintactice arhaice au o functie stilistica superioara, urmata si aplicata consecvent de Mihail Sadoveanu in romanele sale istorice de mai tarziu. Spicuim cateva exemple in ordinea in care apar in paginile nuvelei:



Pe boieri Lapusneanu ii omorea din cand in cand"; nimeni nu indraznea a grai impotriva lui, cu cat mai vartos a lucra ceva"; o gvardie de lefecii albanezi, serbi, unguri, izgoniti pentru relele lor fapte, isi aflasera scapare langa Alexandru; platindu-i bine, ii avea haraziti"; incepu a sili pre straini sipre catolici a-si lepadare legea"; in inima norodului via inca pomenirea lui Rares"; Ajunga atata sange varsat, atatea vaduvii, atatia sarmani" (= orfanI): Spun (= se zicE) ca in minutul acela el era foarte galben la fata si racla sfantului ar fi tresarit"; incepura a zice (= a cantA) din surle;" la spatele fiestecaruia boier dvorea cate o sluga, care dregea" (= turna viN);" acum era aproape a se scula de la masa" (la impersonaL); milostivul Dumnezeu sa te intareasca in ce ai spus de a nu mai strica pre boieri si a bantui norodul"; Lovindu-1 drept in frunte, il obori la pamant"; slugi si oameni boieresti burzuluisera norodul"; sa-i improaste cu tunurile"; sa-i omoare de istov"; Lapusneanu scotea ochi, taia maini, ciuntea si seca (din lat. secare = a taia, a scurtA) pe care avea prepus"; Spancioc si Stroici sedeau la Camenita (forma nearticulata a numelui propriU) asteptand si pandind vreme" etc.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.