in chiar primul numar al revistei Dacia literara" (1840) in sectiunea Scene istorice din cronicele Moldaviei a aparut
Alexandru Lapusneanul, nuvela lui C. Nggry.zzi fiind un raspuns direct si explicit la indemnurile din Introductie ale lui Mihail Kogalniceanu care solicita scriitorilor vremii sa abandoneze traductiile" care s-au facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national" si sa creeze opere originale, inspirate din realitatile tarilor romane, pentru ca, argumenta editorul, Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii".
C. Negruzzi incepuse el insusi cu cateva traduceri (melodrama lui V. Ducangc si M. Dinaux, Triizeci ani sau viata unui jucator de carti; drame istorice de Victor Hugo, Maria Tuc/orsi Angelo, tiranul Padovei; povestirile lui Puskin, Cirjaliul si Salul negru etC), insotite, e drept, de unele compuneri originale, precum
Aprodul Purice. Anecdot istoric, fragment dintr-o proiectata epopee, Stefaniada, Cum am invatat romaneste si Zoe (1837), Reteta, Un poet necunoscut, Au mai patit-o si altii (1839) etc. Toate aceste date nu sunt lipsite de importanta, ele aratand ca in epoca exista, deja, un curent national" care trebuia valorificat cu mai multa vigoare, in spiritul programatic al Introductiei la Dacia literara".
Ca majoritatea scriitorilor perioadei pasoptiste" (M. Kogalniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Nicolae Balcescu,
Grigore Alexandrescu, D. Bolintineanu etC), C. Negruzzi era atasat idealurilor democratice si patriotice, considerand literatura, arta in /general, un .mijloc de jrnancfpare a poporului si de edificare, a sodetajii _si.,culturii
jomanesti moderne^ intr-o vfeme cand in putinele scoli din Moldova sau din Muntenia, tinerii invatau greceste sau frantuzeste, C. Negruzzi deprinde sa citeasca, singur, romaneste, folosind Istoria romanilor de Petru Maior, aflata printre cartile din biblioteca tatalui sau, si se apleaca plin de interes asupra trecutului national, in care gaseste, intr-adevar, numeroase sujeturi" pentru scrierile sale originale, grupate mai tarziu sub titlul Fragmente istorice.
Dintre acestea, desigur cea mai izbutita este nuvela istorica Alexandru Lapusneanul, o adevarata capodopera, al carei
A«»subiect este inspirat din cele consemnate de Grigore Ureche in
(Letopisetul sau, cu privire la a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu (1564-1568), la care se adauga lecturi si din alti cronicari moldoveni, surse importante atat pentru conturarea conflictului in sine, cat si pentru crearea a ceea ce se numeste, de obicei, culoarea de epoca", atmosfera", atat de necesare, unei scrieri de evocare istorica. Om al timpului sau? C. Negruzzi are despre istorie pareri asemanatoare cu ale contemporanilor, idei pe care le impartaseste in Scrisoarea XIX (Ochire retrospectiva), datata iunie, i 845", dar scrisa, probabil, mai inainte: Da-mi voie, prietene, a-mi dezvali ideea, sau, mai bine zicand, a spune ceea ce cugetam intr-o seara, cand ma aflam Ia apusul soarelui pe dealul Cetatuii; si daca dupa trecut putem judeca viitorul, sa ne intoarcem cu cateva veacuri in urma ca sa aruncam o privire asupra starii noastre, marginindu-se insa numai intr-un mic cerc". in acest curs concentrat de istorie nationala, autorul se opreste si
»asupra domniei Iui Alexandru Lapusneanu, un oarecare Petre Stolnicul, om prost (adica simplu - n.n.) si necunoscut" pe care ,. ^provedinta" (adica prqvidentA) il alege, il suie pe tron si ii da lv sabia razbunarii in mana", in speranta de a izbavi poporul 1 oprimat si de a stavili intrigile si uneltirile boierilor. Noul ^domn, sub numele de Alexandru Lapusneanu, va sparge si va "^strivi acest furnicar de intriganti ce facea si desfacea domni". Dar - se intreaba aqtorul - oare fapta lui fost-a de folos poporului?" Ba - isi raspunde - caci ranele lui erau atat de adanci, apasarea despotica il ovilise intr-atatea, incat pastorii lui Dragos si ostasii lui Stefan nu erau acum decat niste sclavi ingiositi ai unei boierimi desfranate, care ii trata si ii vindea ca pre vite".
Se gaseste aici samburele conflictului din nuvela Alexandru Lapusneanul -/ confruntarea dintre boierii autohtoni, dornici de o mai mare libertate, si domnitorul autocrat, care vrea sa-si impuna vointa asupra tututor/ Nu intamplator autorul asaza primul capitol al scrierii sale sub semnul ?nfruntarii dintre cele doua tabere: reintors din pribegie, cu ajutorul turcilor, domnitorul este intampinat de o delegatie a boierilor razvratiti, in frunte cu vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici, care ii spun, prin vocea lui Motoc ca obstia ne-au trimis pre noi sa-ti spunem ca norodul nu te vrea, nici te iubeste, si maria-ta sa te intorci inapoi ca". Replica domnitorului, taioasa si ferma, (- Dacia voi nu ma vreti, eu va vreu, raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scantiera ca un fulger, si daca voi nu ma iubiti, eu ; va iubesc pre voi, si voi merge ori-cil voia, ori fara voia voastra"),/ da dimensiunea conflictului, lupta pe viata si pe moarte dintre cele doua tabere.,^Singurul care se dezice de tovarasii sai A«ste vornicul Motoc, invechit in zile rele", deprins a se ciocoi la toti domnii", pe care Lapusneanu il accepta, din calcul politic: Te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blestemurile norodului".
((Revenit pe tronul Moldovei, in locul lui Tomsa care/ nesimtindu-se in stare a se impotrivi, fugise in Valahia", /Lapusneanu pune in aplicare planul sau, pedepsindu-i drastic pe boierii care nu il iubeau, cum s-a vazut, incat nime nu indraznea a grai impotriva lui, cu atat mai vartos a lucra ceva $ ingrozita de omorurile sotului sau, doamna Ruxandra, fiica lui Petru Rares, cu care noul domn se, casatorise ca sa traga ,j inimile norodului in care via inca pomenirea lui Rares", ii cere ^ acestuia sa inceteze prigonirea boierilor. Domnul are o reactie violenta, dar se infraneaza, iar cand sotia ii relateaza scena cu jupaneasa ramasa vaduva cu cinci copip (- Ai sa dai sama,"; doamna! imi zise, ca lasi pre barbatul tau sa ne taie parintii, barbatii si fratii Uita-te, doamna, acesta-i barbatul meu, tatal copiilor acestora, care au ramas saraci!
Daca n-ar fi limba, intentionat si poate excesiv arhaizata de la inceput si invechita acum de scurgerea unui secol si jumatate de cand nuvela lui C. Negruzzi a -vazut lumina tiparului, Alexandru Lapusneanul ar trezi inca vii emotii in cititorul de astazi, prin actualitatea conflictului - un conflict de putere intr-o societate macinata de lupte interne si de mari neajunsuri -, prin vigoarea personajului central, mai ales, si prin edificiul epic impecabil, construit tocmai in jurul Lapusneanului.